Copiii întunericului de Lavinia Călina

image

Titlul original: Copiii întunericului

Seria: Neamul Corbilor, volumul 1

Editura: Herg Benet — Cărțile Arven

Anul apariției: 2014

Număr de pagini: 283

” Roxana și Nicol, două adolescente cu personalități aparent diferite, devin cele mai bune prietene după o noapte în care viața li se va schimba complet. Împărtășind același secret, ele vor încerca timp de mai mulți ani să ducă împreună o existență cât mai banală, cotidiană, pentru a se ascunde de cei care le doresc, probabil, moartea.

Dar chiar secretul nu este ceea ce pare. Devenite pioni în mijlocul unei confruntări seculare între cele mai puternice neamuri de vrăjitoare, cele două tinere au de ales între a fugi mereu sau a-și înfrunta adversarii. Întunericul este însă foarte aproape, mult prea aproape…”

” Magie și acțiune, răsturnări de situație, intrigi țesute de veacuri, iubiri blestemate; un creuzet al coșmarurilor devenite realitate, în care moartea pândește din colțul oricărei străzi, în ochii oricărui trecător și chiar din adâncul propriului suflet. Lupta abia a început, iar Neamul Corbilor este mai decis ca niciodată să fie cel care va câștiga supremația asupra întregii lumi.”

Sună incitant această descriere.

Este a doua carte a tinerei autoare, pe care o citesc. Prima a fost ~ Zona Zero~ care mi-a plăcut foarte mult.

” Copiii întunericului” este primul volum al seriei ” Neamul Corbilor”. Această carte am tot amânat să o citesc, dar acum i-a venit timpul. 🙂

Se anunță a fi un fantasy plin de acțiune și alert…scris din două puncte de vedere: Nicol și Roxana, ceea ce nu-i lasă timp cititorului să se plictiseasca. Romanul debutează cu o fugă cu mașina de la locul unei crime– într-o parcare de tiruri, apoi sunt urmărite de poliție…adrenalină chiar de la prima pagină!

Apoi actiunea sare brusc la 7 ani mai târziu. Asta după ce fetele află că sunt vrăjitoare, urmărite de Corbi. Aceștia sunt cel mai sângeros neam de vrăjitoare.

” Timpul trece repede. Lumea se schimbă. Anii pe care îi petrecem clădindu-ne visele sunt ani irosiți, clipe din viață pe care le pierdem construind într-o lume imaginară ceva ce nu o să avem niciodată șansa de a realiza în lumea reală.”

Cam pesimistă în sine, dar gândurile Roxanei sunt foarte bine ancorate în realitatea zilei de azi când tinerii își petrec zilele în lumea virtuală.

Nicol are un copil, pe Ovidiu. Roxana lucrează într-un magazin, fetele își duc traiul de azi pe mâine și abia se descurcă. Cel mai important: încă se mai ascund!

Simțindu-se urmărită, Roxana ajutată de Nicol, face un cerc de vrăjitoare:

” Spre deosebire de ea, eu puteam vedea mici frânturi din ce urma să vină, ușoare Umbre ale unui posibil viitor. La început erau haotice, apăreau când mă așteptam mai puțin și îmi era greu să le disting de realitate, dar cu puțin ajutor din partea bunicii ei am reușit să echilibrez cumva viziunile.”

În timpul viziunii vede pe cineva care vrea s-o omoare, cu un colier de argint la gât cu două pietre de Opal verde, care-i spune:

” Îți mai dau o șansa, vino cu mine.”

Ceea ce Roxana în mod sigur nu face! Și ajunge ca, în cadrul viziunii să-și trăiască propria moarte…mi se pare cutremurător.

Fetele duc o viață plină de restricții deși muncesc pe rupte, au datorii la întreținere– tipic pentru nivelul de trai din țara noastră. Și ghinionul se abate asupra lui Nicol când este descoperită de alți vrăjitori care chiar încearcă să o omoare…nu, nu, nu! Caută ceva!

” Să nu îți fie frică de întuneric, căci de la întuneric știi la ce te poți aștepta, să îți fie frică de lumină, căci lumina e cea care te orbește.”

Pericolele reprezentate de clanurile de vrăjitoare, par să le fi dat de urmă… Atât Roxi cât și Nicol sunt urmărite, ba chiar atacate!

Oare ce le rezervă soarta de acum înainte? Sunt din ce în ce mai curioasă! Nimic bun se pare: Nicol e de acord să facă o treabă pentru Corbi contra unei sume de bani, iar Roxi este luată de gașca adversă: Roibi și Lupi, lucrurile în mod clar se vor complica de acum înainte, dar mă întreb ce deznodământ vor avea acțiunile din această seară?

Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg, lucrurile o iau complet razna: Nicol e rănită apărând-o pe Roxi, Radu e rănit– cine este? Tatăl lui Ovi, care este răpit de Corbi… Și să dovedește că mulți nu sunt ceea ce par a fi!

O situație groaznică? Ce va păți micuțul? Îl va recupera Nicol? Sau va fi pierdut pe veci?

Dar mai ales ce impact are asupra lui Nicol vestea dispariției lui Ovi și faptul că Roxi știa?

Citiți cartea! Este tot ce pot spune. Finalul este, după cum ne-a obișnuit autoarea, neașteptat. Felicitări Lavinia! M-ai captivat și de data aceasta!

Nota mea pentru carte este 10!

P. S. ” Știam cine avea să îi facă rău, cine avea să o omoare. Atunci i-am promis că o să o apăr, dar cum o puteam apăra de….de mine?”

 

Advertisements

10 thoughts on “Copiii întunericului de Lavinia Călina

  1. Faina recenzie, fenomenala autore! Desi Zona Zero m-a exasperat din cauza finalului, cartea de fata m-a atras din prima clipa. Abia astept sa iau volum 2.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s