Cercurile mistice de Nicoleta Tudor

Editura: Ex Libris Universalis

Anul apariției: 2013

Număr de pagini: 270

Cartea Nicoletei Tudor m-a tentat încă de la primele impresii ale prietenelor mele. După ce am citit recenzia făcută de ella( Oliviana), pur și simplu nu am mai rezistat și am cumpărat cărțile. Dar, timpul a trecut, și ele rămăseseră uitate în raftul bibliotecii…până am hotărât că primul volum îl iau la citit. Asta se întâmpla cu câteva săptămâni în urmă.

Să vedem despre ce e vorba în carte…

O puștoaică căreia de mică i se pare că mama ei are abilități de vrăjitoare…dar nu este sigură deoarece i se pare că nimeni nu îi dă crezare, toți îi spun că are o imaginație mult prea bogată! Așa să fie oare?

În timpul unui vis, i se arată un „Bătrân” care-i spune:

” – Ele sunt cele mai bune urmașe ale mele. ( se referea la mama, bunica și străbunica ei). Dar tu cred că vei fi tot ce au fost ele la un loc.”

” – Tu ești salvarea noastră, mi-a zis un țigan bătrân, tu ești cea pe care Bătrânul ne-a descris-o de atâtea ori. Tu vei salva neamul nostru de la blestemul pogorât asupra noastră de atâta vreme.”

Iar într-o zi, mătușa a venit în vizită. Și nu doar atât, dar îi convinge mama să-i spună care-i treaba cu puterile pe care le are… Și fata îi povestește visul avut…

Deși mama îi spune că trebuie să păstreze secretul pentru că nu toată lumea înțelege, fata îi spune că prietena ei Irina știe deja, deoarece, dacă ea nu a dorit să o asculte, cu cineva tot trebuia să vorbească!

Din ce în ce mai interesant!

” A fost o seară minunată, mama parcă radia, pentru că se eliberase de povara vieții ei, aceea de a ține un secret față de mine, fericită de faptul că n-am avut o reacție atât de rea cum, probabil, se aștepta. Personal, o luasem ca pe o oportunitate în viața mea, ca pe un motiv de distracție, neștiind ce avea să-mi ofere viitorul și de câte ori aveam să-mi blestem zilele și harul pe care-l aveam.”

Nu trece mult și…mama ei moare lăsându-i un ultim avertisment:

” – Prințesa mea, nu mai pot fi alături de tine. O ai pe Iolanda, ea te va ajuta de acum înainte, fă ce trebuie să faci și nu uita: Dacă vrei, poți!”

Nu îmi vine să cred cât de repede și lin curge acțiunea! Nici bine nu se termină ceva, că altceva îi ia lucul! Îmi place, mă ține în permanentă alertă.

Trece până la urmă peste moartea mamei, cu greu și cu ajutorul mătușii Iolanda; tatăl ei în schimb, la 65 de ani– a îmbătrânit prematur, s-a gârbovit și a devenit un taciturn…

Pe lângă toate astea, Maria a continuat să fie o adolescentă năzdrăvană, să le facă șotii colegilor și să influențeze profesorii să le dea note bune ei și Irinei- prietena ei cea mai buna. Ce vreți, sunt tinere și neliniștite!

Când a împlinit 16 ani, pe lângă cadouri și nelipsitul ~La Mulți Ani!~, Maria vede în fața ei și a Irinei…

” … a apărut un băiat care, efectiv, mi-a tăiat respirația când l-am văzut. Paralizată și amețită, am rămas locului în mijlocul holului uitându-mă la el ca tâmpa, fără să pot reacționa într-un fel.

~”Doamne”, mi-am zis eu, „ăsta să fie cadoul Tău de ziua mea?”

Și așa, trecem de la inocență și copilărie, la adolescența plină de hormoni ce dau în clocot…

Tânărul nostru chipeș este Matei; elev la același liceu, nou transferat. Și pentru ca totul să fie și mai frumos, este coleg de clasă cu Maria! Partea mai puțin bună, ei bine, este și așa ceva: lui Matei nu-i poate citi gândurile…

La petrecere, Maria gravitează toată seara în jurul lui Matei. Cel mai interesant moment mi s-a părut cel în care Maria descoperă că poate comunica cu Matei în gând…ciudat și interesant în același timp!

Gândurile Mariei sunt însă confuze și agitate…

” Nu puteam să cred ce mi se întâmpla. Eram fericită și în același timp îmi venea să plâng, simțeam o durere la inimă, iar leacul pentru asta era să-l caut cu privirea și parcă mă mai linișteam… De ce-mi venea să plâng? De ce nu mai aveam aer ori de câte ori mă uitam la el? De ce a trebuit să apară ființa asta în viața mea?”

Iar culmea culmilor știți care este? Nu, nu, nu vreau tipicul răspuns: ar fi culmea s-o mai știi și pe-asta! Nu!! Matei îi spune că…

” Nu știu, în momentul în care te-am văzut am simțit cum universul meu se contorsiona pentru a se contopi cu al tău. Că te-am așteptat toată viața!”

Vorbe mari pentru un adolescent de clasa a zecea…și totuși, atât de logice!

Îmi place cum scrie Nicoleta Tudor! Un stil lejer și ușor amuzant, adolescentin chiar. Cu expresii tipice vârstei… M-a prins povestea, abia aștept să-i descopăr tainele.

Și Maria are cam aceleași sentimente pentru Matei:

” Da, între noi era o atracție planetară, cum, când și de ce se întâmplase numai astrele știau. Un lucru era clar, în preajma lui mă simțeam de parcă l-aș fi așteptat de-o viață, de parcă m-ar fi completat, de parcă abia ne văzusem, simțeam, respiram așa cum ar fi trebuit. De parcă întreg universul meu depindea de apariția lui, fără de care aș fi trăit fără rost.”

Intense sentimente pentru vârsta lor, dar, se știe bine: cu destinul nu este de glumit!

Cei doi tineri încearcă să pună lucrurile cap la cap pentru a-și da seama ce este de făcut, într-o anumită măsură reușesc: realizează că, ceea ce au în comun este șatra de țigani care le tot apare în vis. Își povestesc visele unul altuia, și ușor ușor, cititorul își formează o părere despre ce s-a întâmplat în trecut, pentru a putea decide ce se poate face în prezent!

” Atunci am avut o viziune cu toată șatra transformându-se în Umbre și cu tânăra țigancă ce se zbătea în chinurile facerii. Din trupul ei a ieșit un băiat durduliu, după care s-a transformat și ea în umbră. Copilul a rămas în iarbă, iar țiganca și cei din șatră se străduiau să-l ia în brațe. Mâinile lor erau tot Umbre și nu puteau materializa gestul.”

De acum, nu doar cei doi tineri sunt curioși să afle ce îi așteaptă împreună, ci și eu! Povestea devine din ce în ce mai interesantă!

Dintr-o scrisoare lăsată de mama Mariei tatălui ei, aflăm că blestemul asupra șatrei de țigani a fost făcut de Sofia–mama Elvirei– care născuse copilul lui Iani ( de Elvira e vorba). Acest blestem putea fi ridicat doar dacă o dragoste sinceră se forma între moștenitorii celor doi: Elvira și Iani– până la a treia spiță!!!

Clar autoarea știe să ne captiveze cu vest roman! O poveste mult mai mult decât interesantă, plină de misticism și fantastic, de credințe populare și legende țigănești, ingrediente absolut deosebite, ce fac din această carte una de neuitat.

Maria, cu mâinile numai, vindecă glezna luxată a colegului ei de clasă, dacă vă vine să credeți!

Relația dintre Maria și Matei este din ce în ce mai aprinsă, cei doi își declară dragostea; ceea ce, fie vorba între noi, mi se pare puțin cam prea precipitat, dar dacă luăm în calcul și termenii de ridicare a blestemului, parcă începe să capete alt sens…

Din ce în ce mai multe lucruri ies la iveală, și totul datorită scrisorii de la mama ei, care-i ajută să mai adauge o piesă la rezolvarea puzzle-ului care este blestemul. Datorită scrisorii, Maria descoperă cufărul Elvirei cu zestrea ei, și ceea ce este poate și mai important: jurnalul acesteia–o importantă cheie spre ușa ferecată a trecutului.

Îi împărtășește lui Matei vestea, iar cei doi sunt hotărâți să facă tot ce le stă în putere pentru a alunga blestemul.

Mă întreb: oare ce vor fi nevoiți să facă?

” Nu va mai fi nimic la fel, Maria. Trebuie să lăsăm trecutul monoton în spate și să trăim fiecare clipă binecuvântată din viața noastră.”

Spusele lui Matei sunt valabile pentru oricine, părerea mea. Ar trebui considerate motto-ul vieții fiecărui om.

Trecutul…

Aflăm că Elvira a făcut cunoștință cu țiganii din șatră datorită tatălui ei care a dus-o să-i cunoască și să vadă modul lor de a trăi… Nici nu bănuia el ce avea să se întâmple…

Dragostea înflorește între Iani și Elvira, până când fata rămâne însărcinată!!! De aici, se pornește dezastrul…

Maria și Matei cad pe gânduri când citesc așa ceva, dar observă cum asupra lor se repede o pasăre mare și neagră ce încearcă să le ia jurnalul din mâini. Nu reușește, dar tinerii noștri sunt cu adevărat speriați.

O poveste tristă au Elvira și Iani, și asta numai din cauza mamei ei, o vrăjitoare rea care nu se gândește la fericirea copilului său, ci o interesează doar răzbunarea ei pe tatăl lui Iani… Astfel, află că Elvira a fost măritată cu Toader– un băiat din sat care era îndrăgostit de ea, și care vroia totuși să o ia de soție…promițându-i că o va iubi mereu!

Prin intermediul viselor, află cum au fost descântate pandantivele: al ei și al lui Matei, de țiganul Răducanu:

” Trei Cercuri fermecate am format,          De trei ori trei să fiu apărat,                       De trei ori trei ce am în mână,                     Pe veci apărat să rămână,                             Iar cei ce-asupra lor le poartă                 Să nu le fie rău în soartă,                              De ei răul să nu se-atingă                         Și stirpea lor să nu se stingă,                   Lumina din lumină să fie calea lor,            Iar drumul lor în viață să n-aibă ocol,   Și apărați să fie pe vecie,                              Cum voiesc eu, așa să fie!”

O carte fantastică! Realitate și istorie, trecut și prezent; magie și fantastic; toate îmbinate de așa natură încât, pur și simplu, ai parte de o lectură captivantă, care te face să te simți parte la acțiunea cărții, de parcă ai fi unul dintre personaje.

Pot spune că autoarea dă dovadă de măiestrie cu această carte impresionantă!

Tinerii noștri fac planuri ca, pe timpul vacanței de vară să meargă în Ardeal, pe pământul strămoșilor, acolo unde a fost aruncat blestemul. În acest timp, povestea din jurnal merge înainte, iar cei doi încearcă să înțeleagă tot ceea ce citesc!

Astfel, aflăm că Elvira l-a văzut pe Iani transformat în umbră și atunci a înțeles monstruozitatea de care a fost capabilă mama ei, și mai aflăm că în prezent, Sofia îi urmărește transformată într-un corb, ce devine din ce în ce mai puternic pe măsură ce se apropie data când trebuie ridicat blestemul…

Matei are și el de suferit, asta după un coșmar în care vede cu ce îl chinuia Sofia pe tatăl lui: îi arăta cum îl omora pe Matei, iar tatăl acestuia făcea crize deoarece se afla în imposibilitatea de a-și ajuta fiul…

Momentul călătoriei se apropie cu pași repezi:

” Îmi doream să plec pentru a termina odată cu tragedia strămoșilor mei și, pe de altă parte, mi-aș fi dorit să nu fi trebuit să plec niciodată în condițiile astea… Gheara din piept mă strângea din ce în ce mai tare.”

De acum, totul capătă alte dimensiuni! Este cu mult mai apăsătoare datoria pe care trebuie să o ducă la bun sfârșit…

Timpul zboară, efectiv! Merg la Măguri, la ruinele casei Sofiei… Maria face rost de cuvintele blestemului aruncat de aceasta…și de aici până la marea înfruntare nu mai este decât un singur pas… Pas pe care, bineînțeles, îl fac!

Dar… Cine are oare câștig de cauză? Reușesc cei doi adolescenți să-și găsească calea și să le ofere liniște Elvirei și lui Iani și șatrei lui?

O carte plină de întâmplări de basm! Alertă și care te ține cu sufletul la gură, scrisă la persoana întâi, din punctul de vedere al Mariei. Lupta dată între bine și rău, cu magie și credințele străvechi care să-i ghideze, cu personaje bine conturate și credibile, ce-ți lasă impresia că trăiești în interiorul cărții!

Dacă doriți să aflați finalul acestei cărți , nu vă pot spune decât: lectură plăcută!

Nota mea pentru carte este 10!