Întrebări, întrebări…

image

Majoritatea celor care mă cunosc, fie din mediul virtual, fie personal, știu despre mine un lucru: citesc cu plăcere  cărți cu final trist, atâta timp cât sfârșitul tragic are un scop…îl pot înțelege!

Încă din copilărie am avut parte de cărți traumatizante ca să spun așa, cu un final trist, care m-au marcat. Poate de aceea în prezent, citesc mai mult cărți cu happy-end…

Oricum, am observat de-a lungul timpului, mai ales la autorii români, o adevărată colecție de finaluri triste… De ce? Asta este marea mea întrebare?

Nu spun că autorii străini nu au finaluri triste prin cărțile lor, dar, la noi…parcă au o plăcere aparte, cumva parcă nu consideră carte demnă de dat pe mână publicului cititor dacă cartea nu are un final trist.

Și este păcat, deoarece lectura ar trebui să ne lase plini de speranță și încredere că viața îți oferă și bucurii.

Adică, viața este destul de grea și plină de probleme, de ce trebuie ca la finalul unei cărți să fiu tristă și plângând? Sau nervoasă? De ce nu pot să închid cartea și să rămân cu un zâmbet larg pe față? Că, dacă mă gândesc bine, de aceea citesc: pentru a uita de problemele curente, pentru a evada într-un loc frumos care să-mi încarce bateriile!

Sunt conștientă că nu toate sunt roz… Poate tocmai de aceea mi-aș dori, mai ales la o poveste frumoasă, un final pe măsură. Nu unul care să mă lase tristă și debusolată…

Este mai mult o întrebare retorică, și chiar nu vreau să se simtă nimeni vizat, dar simțeam nevoia să îmi exprim această idee.

Oare noi, românii, suntem o națiune care nu am suferit destul? Sau ne-am obișnuit într-atât cu tragedia că nu o mai putem evita?

Îmi aduc aminte că în perioada liceului am studiat o mulțime de astfel de cărți… Camil Petrescu, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Gala Galaction…și mulți alți scriitori care mi-au plăcut, dar care m-au dezamăgit tocmai datorită acestor finaluri…

Până data viitoare când mă mai frământă astfel de gânduri… Lecturi plăcute, pline de happy-end vă doresc!

 

Advertisements

31 thoughts on “Întrebări, întrebări…

  1. Un articol extrem de interesant si bine venit! Felicitari Geo!
    Acelasi sentiment l-am avut si eu citind anumite lucrari ale autorilor romani. Stii ca nu-mi plac finalurile triste, dar de la tine am invatat sa apreciez si un final trist atata timp cat exista un anumit scop. O lectie de viata.
    Dar stii ce ma supara pe mine? Faptul ca si astazi exista la noi scrieri care au un asemenea final, iar eroii au o moarte total aiurea. Nu inteleg scopul pentru care au murit. Iti dau un exemplu fara sa spun autorul si titlul cartii : am citit de curand o carte thriiler-romance si totul a fost superb pana la capat, ea si el ajung impreuna, se casatoresc, au un copil, inving personajul negativ. Si ajung la epilog…unde citesc ca ea a murit. De ce si cum nu se precizeaza. Sotul si fetita isi amintesc cu drag de fiinta iubita. Nu inteleg nici acum de ce personajul a trebuit sa moara. De ce asa final? Ma intreb daca nu cumva autorul/autoarea prefera sa termina astfel o carte pentru ca sa fie mai apreciata de critici. Sa nu se spuna ca e siropoasa. Cu final hollywoodian. Nu stiu…

    Liked by 2 people

  2. Buna intrebare Geo! Si eu m-am intrebat de nenumarate ori acest lucru. Nu i-am gasit raspunsul, dar, personal, am gasit o “rezolvare”: nu citesc carti cu final trist!
    Imi place starea de bine pe care o am la finalul unei carti care mi-a placut, iar finalul fericit ma lasa cu un zambet pe chip si ceva mai multa speranta intr-un noian de probleme.
    Felicitari pentru articol!

    Liked by 2 people

  3. As adauga ca aceasta tendinta este prezenta nu numai in literatura romana, dar si in cinematografie, si nu ma refer numai la finaluri, dar la tot morbul asta si atmosfera pe alocuri apasatoare etc. Stiu ca aceste filme si carti sunt adesea apreciate de critici, dar nu pot sa nu ma gandesc la filmul “La vitta e bella” al lui Roberto Benigni si la mesajul pe care il transmite, in ciuda mortii lui Guido, un mesaj fabulos. Sunt si foarte multe carti care abordeaza aspecte triste ale vietii, dar o fac cu mult spirit si cu exemple care pot fi surse de inspiratie pentru toti. Pana la urma si asta cautam in arta, surse de frumusete si inspiratie constructiva.

    Liked by 2 people

  4. 99% din lecturile mele au happy-end,nu vreau ca la finalul unei carti sa fiu trista.Accept finalurile triste doar atunci cand au un rost,e ceva inevitabil,este finalul unei maladii,e un sacrificiu pt altii sau umanitate,nu doar asa,ca s-a gandit autorul sa ii ucida ,,de placere”
    Viata ne ofera zilnic motive de tristete si subiecte morbide,de ce sa ne incarcam psihic si cu dramele din carti?

    Liked by 1 person

  5. Si mie imi plac finalurile fericite, Geo, pentru ca asa suntem noi construiti, sa vrem intotdeauna ceva bun spre care sa mergem. Dar, cum ai zis tu si in articolul de sus, viata nu e niciodata roz, poate doar anumite tente in anumite momente si de aceea, de multe ori, autorii folosesc astfel de finaluri. Plus ca nu e numai vorba de un autor anume, ci de o serie de autori, de ceva international, pentru ca si in alte culturi se practica, nu numai in spatiul nostru. Eu cred ca au scop toate finalurile, si fericite si triste. Problema e ca nu vedem intotdeauna rostul celor triste. Pai rostul lor e sa ne intrebam, sa incercam sa gasim raspunsuri, sa invatam ceva poate din acea finalitate, asa cum invatam si din cele fericite. Adevarat, poti citi numai carti cu sfarsit fericit si sa nu le citesti pe cele cu sfarsit trist sau tragic ….asta daca stii dinainte ce fel de final are. Personal, asadar numai parerea mea si nu incerc sa conving pe nimeni de asta, cred ca imi plac toate, am de invatat si din acelea pe care nu le inteleg, impulsionandu-ma sa caut raspunsuri, daca nu o alta finalitate. Plus ca, de multe, chiar mi se “apleaca” de atata fericire in carti :)))) Mai ales cand in viata nu e chiar asa. Adica mai am nevoie de o doza de verosimil si in cultura/literatura, cateodata. In rest, merg si eu pe happy-end. Nu ma pot dezminti si sa nu recunosc ca imi plac povestile care se termina cu bine. Totusi, avem nevoie de ceva speranta, fie ea si in lectura.

    Liked by 1 person

  6. Cred ca tine efectiv de natura noastra ca popor.
    Exista si carti cu happy-end, insa parcursul cartii este plin de probleme si situatii grele tocmai (cred eu) pentru ca suntem toti constienti ca viata nu e usoara, ca trebuie sa lupti pentru ceea ce vrei sa ai, pentru ca nimic nu e usor &gratis.
    Sa citesti carti scrise de japonezi si atunci vei considera ca noi romanii suntem chiar optimisti 😀

    Liked by 1 person

  7. Recunosc ca nu am citit carti scrise de asiatici, sincer nu stiu daca o voi face vreodată….
    Dar tocmai! Pentru ca viata este destul de grea si iti arata părți destul de grele ale ei, vreau carti care sa aiba la final happy-end!

    Liked by 2 people

  8. Felicitari pentru articol!! Mult spor in continuare!
    De obicei si mie imi plac cartile cu happy ending insa nu intotdeauna stiu daca sfarsitul va fi fericit sau nu. Imi place sa aflu detalii din carte, fara sa dinainte despre ce e vorba. Daca sfarsitul e nefericit si moartea e in zadar incerc sa ma feresc de urmatoarele carti ale aceluiasi autor. In ultima vreme am citit chiar carti bune….una terminata recent chiar m-a facut sa imi spun :” Demult nu am citit o carte asa de buna!”. O poveste frumoasa, foarte frumoasa din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Asta e o carte pe care o voi pune in mana fetelor mele dupa ce mai cresc un pic.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s