Oamenii fericiți citesc și beau cafea de Agnes Martin-Lugand

image

Titlul original: Les gens heureux lisent et boivent du cafe

Editura: Trei

Anul apariției: 2016

Traducerea: Carmen Otilia Spînu

Număr de pagini: 170

“Această poveste despre împăcarea cu sine conține dialoguri convingătoare și e spusă într-un stil simplu, nepretențios, având chiar și accente de umor.” — LE PARISIEN

“Profund și emoționant, romanul lui Agnes Martin-Lugand sondează cu luciditate cea mai cumplită tragedie din viața unui om. O carte care te marchează.” — SUSAN WIGGS

O descriere cutremurătoare:

” A plecat din Paris să se uite pe sine. Dragostea pe care o va întâlni va schimba totul.

Povestea lui Diane începe în mod brutal cu moartea soțului și a fetiței sale, eveniment care o aruncă în cea mai cumplită depresie. Totul se oprește în loc, în afară de inima ei, care continuă să bată. Cu încăpățânare. Dureros. Zadarnic.

Când cel mai bun prieten și asociat în mica afacere cu o cafenea literară la Paris, Felix, îi propune o călătorie ca început pentru o nouă viață, Diane alege să îndeplinească o mai veche dorință a fostului ei soț și se refugiază departe de lume, într-o mică așezare din Irlanda.

O întâlnire neașteptată cu un bărbat taciturn o face pe Diane să vadă din nou lumea cu încredere și cu forță regăsită.”

În mod sigur o carte care este pe gustul meu.

” Noi socotim că va fi depășit după un anumit timp și considerăm că ar fi inoportun și chiar dăunător să-l perturbăm.” — Sigmund Freud, despre doliu, “Doliu și melancolie”, în “Metapsihologie”.

După cum v-ați putut da seama, cartea debutează cu o tragedie:

” Au plecat șușotind pe scară.

Am aflat că încă făceau pe bufonii în mașină în momentul în care camionul i-a lovit. Mi-am spus că au murit râzând. Mi-am spus că aș fi vrut să fiu cu ei.

Și după un an, îmi repetam în fiecare zi că aș fi preferat să mor cu ei. Dar inima mea se încăpățâna să bată. Și mă ținea în viață. Spre marea mea nenorocire.”

Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi să trec prin așa ceva. De fapt, mă trec fiori de groază doar când încerc să-mi închipui că acest fapt ar fi posibil… Nu doar că, într-o clipă, îți pierzi soțul iubit, dar și copilul…nu știu ce poate fi mai dureros. Sau dacă aș mai reuși să-mi revin după o asemenea tragedie…

Diane și Felix, în urmă cu un an, au ajuns la spital ca să afle că fetița- Clara- murise, iar Colin nu mai avea nici el foarte mult… Medicii nu îi dădeau speranță.

Măcar Colin a murit împăcat știind că fetița lor va scăpa. Felix nu a avut inimă să-i spună adevărul…..

Acum, la un an de la moartea celor doi, Diane este tot în plină depresie, nedorind să meargă nici măcar la mormântul celor doi. Pur și simplu nu se împacă cu destinul care i-a luat ce avea mai de preț în viața ei!

Dar atâta suferință și atâta încercare de a nu mai simți pur și simplu nimic; trebuie să ajungă la un final. Care va fi acesta, pentru Diane?

Până la urmă, Diane alege să plece într-o călătorie… Alege ca destinație … Irlanda– un vis mai vechi de-al soțului; și asta, de frică că Felix o va trimite în cine știe ce excursie!!!

” Colin știa să facă totul. Îl voi face mândru de mine. Dacă era unul dintre ultimele lucruri pe care le făceam înainte să mă îngrop, le voi dovedi tuturor că eram în stare să merg până la capăt.”

Se pare că este în sfârșit clipa să iasă din izolare… Pentru prima dată după moartea soțului și a fiicei sale, Diane merge la cafenea…

” — Și eu mă gândesc la Clara de câte ori îl aud, mi-a mărturisit Felix. Treci în spatele tejghelei.”

Hotărâtă totuși, merge la mormântul celor doi. Dar face un atac de panică deoarece nu-i găsește pe Colin și Clara… Îl sună pe Felix.

” În fața bisericii, i-am dat la o parte ca să mă arunc în brațele lui Felix. Din momentul acela, nu i-am mai dat drumul. Când convoiul mortuar a ajuns, mi-am ascuns fața la pieptul lui. Cât a ținut ceremonia, mi-a vorbit la ureche, mi-a povestit ultimele zile, cum a ales ultimele lor haine; materialul din care era făcută rochia Clarei, jucăria pe care a așezare-o lângă ea; griul cravatei lui Colin, ceasul pe care i l-a pus la mână, cel pe care i-l dăruisem eu la împlinirea a treizeci de ani. Cu Felix am făcut drumul până la cimitir.”

Și de atunci, Felix a continuat să-i fie alături, așa cum îi este și în prezent…

Diane, are să-i facă unele reproșuri soțului ei decedat…

” Sunt așa de supărată pe tine că m-ai lăsat absolut singură; sunt pierdută. Ar fi trebuit să plec cu voi.”

Încă nu este pregătită să le dea drumul celor doi.

Și astfel, ajunge în Mulranny – Irlanda!

” În prima mea noapte, în semn de bun venit, natura s-a dezlănțuit. Vântul bătea, ploaia lovea în ferestre, acoperișul scârțâia.”

Bun venit în Irlanda, Diane!

O săptămână încheiată nu a ieșit din casă. Dar foamea și lipsa țigărilor, au fost imboldul de care a avut nevoie… Abby, proprietara ei, a avut grijă de restul!

Începe ușor, ușor, să iasă din carapace. Din izolarea în care s-a retras. Ba chiar a găsit un bărbat pe care să nu-l suporte: Edward, nepotul proprietarilor ei.

Noua pasiune a lui Diane…face pe detectivul! Astfel, descoperă…

” Era și mai dependent de tutun decât mine, tot timpul avea o țigară între buze. ….. Nu vorbea niciodată cu nimeni, nu primea nicio vizită. Nu-l văzusem niciodată întorcând capul în direcția mea. În concluzie, tipul nu era altceva decât un egocentric.”

Măcar nu se mai gândește atât de mult la cei pe care i-a pierdut… E și ăsta un început!

O carte ce prezintă durerea, negarea și drumul unei femei spre vindecare. Un jurnal mai mult. Scris în limbajul durerii și suferinței, la persoana întâi, din punctul de vedere al Dianei. Gândurile acesteia te macină și te îndurerează, dar nu poți înceta să citești cartea.

” Incidentul cu tabloul electric dăduse peste cap ordinea lucrurilor. Am devenit mai dură cu mine, ieșeam mai des din casă, mă duceam să mă plimb o oră pe plajă, încercam să nu lâncezesc în pijama toată ziua. Făceam totul ca să mă reintegrez în lumea celor vii și să nu mai plutesc în deliruri paranoice. Într-o dimineață, am fost surprinsă să mă simt mai puțin tristă când m-am trezit, aveam chef de muzică și mi-am urmat impulsul. Bineînțeles, am plâns, euforia nu a durat.”

Dar este și acesta un început!

Mai ales după ce-i dă o replică de pomină lui Edward, când acesta îi cere să dea muzica mai încet:

” — Fotografia este o artă, care cere un minimum de sensibilitate. Or, tu ești total lipsit de așa ceva. În concluzie, nu ești făcut pentru această meserie. Bun, ascultă, mi-a făcut multă plăcere să discut cu tine…nu, glumesc, așa că, scuză-mă, am altceva mai bun de făcut.”

Și îi trântește ușa în nas și dă muzica la maxim!!!

Cu toate acestea, pe ea o roagă Edward să aibă grijă de câinele lui cât timp el este plecat. Tot atunci, o cunoaște și pe sora acestuia – Judith. Și astfel află Diane că mama celor doi a murit la nașterea fetei, iar tatăl copiilor i-a încredințat unchilor…

Și nu doar atât! Află și că Edward și tatăl său se certau mereu, până la final când tânărul l-a îngrijit până a murit.

Cumva, am realizat că duritatea lui Edward este doar de fațadă, nedorind să lase pe nimeni să-l mai rănească. Se ascunde? De el sau de sentimentele lui? Te teama de a mai suferi?

Pentru un scurt timp, Diane iese din carapacea ei, în noaptea de revelion, și e cu atât mai bucuroasă când își face apariția Felix.

Totul se năruie când constată că și-a pierdut lănțișorul cu verigheta; ajungând astfel, să le spună lui Abby și Jack și lui Judith că soțul și fiica ei au murit într-un accident de mașină. Cade iar în depresie, trăind cu fotografia celor doi în mână, nu mai vrea să știe nimic despre tot ce e în jurul său.

Momentul în care Edward îi aduce verigheta, este momentul în care clachează.

” Corpul meu se elibera de toată tensiunea acumulată în acele ultime zile. M-am agățat de Edward ca de un colac de salvare. Lacrimile mele păreau inepuizabile. I-am simțit mâna pe păr. Acest simplu contact m-a ușurat, dar m-a făcut și să realizez în ale cui brațe eram.”

Pot să vă spun doar atât: această carte nu se citește cu ușurință. Este un Memorial al durerii nesfârșite, ce se alimentează din ea însăși. Și-n același timp, speri ca o rază de lumină să apară și în calea Dianei.

Ca semn de armistițiu, merge in pub cu Edward, căruia-i face cinste cu o Guiness…pe care ajunge și ea să o aprecieze. Edward îi spune un lucru interesant, de care noi ca cititori, eram conștienți:

” — O să trebuiască să te întorci acolo într-o zi, cred că e o șansă deosebită să ai o cafenea literară în plin Paris…”

Parcă pe nevăzute, armistițiul se transformă în prietenie. Își fac confidențe unul altuia, ba chiar o invită cu el pe insula Aran: locul lui special, unde își găsește liniștea. Și mai uimitor este că Diane acceptă să facă această călătorie!

Este o adevărată eliberare această călătorie! Începe din nou să simtă, să vadă… Și vede! Poate pentru prima dată, îl vede pe Edward ca bărbat!!!

” Am închis ușa și m-am rezemat de ea. Doar în acel moment mi-am dat seama că picioarele îmi tremurau. Am ascultat zgomotele casei, l-am auzit pe Edward coborând din nou.”

Iese din depresie, durerea se mai amortizează, chiar dacă, de trecut nu trece niciodată… Speranța că undeva, îți poți găsi pacea este mare lucru, mai ales când nu mai vezi calea pe care ar trebui să o urmezi.

” Simțind cum mă cuprinde somnul, mi-am spus că a doua zi îl voi vedea pe Edward. Eram nerăbdătoare.”

Deși cartea nu are un happy-end bine definitivat, se termină într-o notă plină de speranță. Poate soarta îi va lăsa totuși o mică șansă la fericire….

Este o carte superbă, despre revenirea la viață a unei femei puternice.

Nota mea pentru carte este 9,9.

Advertisements

10 thoughts on “Oamenii fericiți citesc și beau cafea de Agnes Martin-Lugand

  1. Uite ca m-ai convins sa dau o sansa acestei carti. Din cate am remarcat pe goodreads, exista si o continuare – La vie est facile, ne t’inquiète pas. Sper sa fie tradusa si la noi .
    Felicitari!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s