Îngerul întunecat de Mihaela Strenc

„Îngerul întunecat” – volumul 1 al seriei ~ Orașul îngerilor~

Editura: Quantum Publishers

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 229

Descrierea cărții:

” De milenii, Veghetorii îi apără pe oameni de strigoi și de creaturile lumii de dincolo. Ana ignoră regulile ce le obligă pe Veghetoare să-și aleagă tineri la fel ca ele și intră într-o relație cu un bărbat fermecător, dar cu un trecut întunecat. Iubitul ei ascunde însă un secret care o va pune față în față cu cele mai negre coșmaruri ale ei. Acesta este, în realitate, fiul conducătorului, un Veghetor care a fost izgonit din familie după ce s-a aflat că s-a dedat unor practici interzise. Dar asta nu e cea mai mare problemă a Anei…”

Această carte am cumpărat-o datorită tentației venite de la prietena mea ella ( Oliviana). Ea și recenzia ei m-au convins să cumpăr cartea. 🙂 Mulțumesc ella! ❤

Dar, au mai trecut câteva luni bune până i-a venit rândul la citit…adică acum!

Știu că sunt tare curioasă să descopăr despre ce este vorba în carte. Dar, până una- alta, am de făcut încă o observație: felicitări editurii pentru o asemenea copertă frumoasă și incitantă!

Știți filmele acelea de suspans, cu muzica aceea care te străpunge până-n creier și care-ți dă fiori? Ei bine, același sentiment l-am avut citind primele pagini ale cărții…

” Creatura nu părea a se teme de nimic, iar în cele din urmă o îngenunchease. Fuseseră niște clipe de groază. Își văzuse moartea la doi pași, mai ales în momentul când strigoiul se apropiase de ea și o privise cu ochii lui găunoși.

– Porți în tine întunericul…

Asta-i tot ce spusese, dar cuvintele lui îi dăduseră fiori, rezonându-i în creier. Creatura îi citise emoțiile cele mai ascunse și o dezarmase cu acele simple vorbe.”

Foarte misterios și incitant acest început! Mihaela Strenc ne introduce într-o lume magică aparte; ne cucerește cu stilul ei și ne înspăimântă cu personajele captivante!!!

” Între tărâmuri umblau ființe primejdioase: suflete rătăcite, strigoi, orbiuri. Acestea din urmă erau entități malefice create de oameni înzestrați cu o mare forță mentală; orbiurile, fiind lipsite de conștiință de sine, erau ușor de nimicit, însă nu trebuia să le subestimezi.”

Un dark-fantasy aș spune că este această carte. Și are o mare calitate: te captivează fix de la primele rânduri!

O cunoaștem pe Ana, o Veghetoare care duce în spate povara unei relații eșuate, șocul de a fi fost respinsă și părăsită după 5 ani de relație și, la un an după acest eveniment încă nu își poate reveni.

” Se ținea strâns de acea iubire, căci era tot ce avea. Îi provoca durere, însă, în același timp, era ca un drog de care avea nevoie ca să trăiască, chiar dacă nu o ducea nicăieri.”

Devine din ce în ce mai interesant! Captivant pe măsură ce citești; pentru ca, la un moment dat să te trezești prizonierul poveștii, neputând face altceva decât să mergi mai departe…

” Dragostea era acolo, la distanță, ca un obiectiv imposibil de atins la care doar visa… Căpătase o înțelepciune numai a ei, prețul plătit fiind suferința.”

Singurul strop de lumină din viața Anei, sunt prietenele ei umane: Silvia și Laura, care nu-i permit să se izoleze de toți.

” Era timpul să facă primul pas către eliberarea din celula în care se autoclaustrase și să cunoască oameni noi.”

Așa că, a pornit hotărâtă la drum…în club, mai bine zis! Și astfel se trezește a doua zi în patul unui tip pe care nici măcar nu-l cunoaște! Faină metodă de a ieși din depresie, nu am ce zice! … Dar, totuși… Să fie cea mai indicată? Iar conversația pe care o poartă cu Alex – iubitul de ocazie, este cel puțin ciudată:

„– Iubirea e un sentiment transformator, singurul care-l poate preface pe om în înger sau în demon.”

Cine este Alex? Ei bine, un tip de 40 de ani, ce arată de 30, singur, căruia-i place să facă sport…cam atât am aflat despre el. Dar instinctul îmi spune că acesta ascunde ceva…. Ce? Și cum o afectează pe Ana?

Cert este că Ana este de acord să înceapă o relație cu el, deși nu se poate spune nici pe departe că îl cunoaște… Hmm, poate doar că o face să nu mai simtă atâta durere și tristețe.

Este conștientă că ea are multe, foarte multe de pierdut, menținând relația cu Alex; dar nu se poate opri. Mustrările de conștiință își fac simțită prezența atunci când el nu se află în preajma ei, dar când este…nu prea mai poate gândi.

Ce le rezervă viitorul? Tare curioasă sunt să aflu, voi?

” Trebuia să se declare mulțumită de hotărârea luată, căci de când începuse să iasă cu noul ei iubit, Sebastian fusese dat uitării, aruncat undeva la marginea minții, în magazia cu obiecte inutile.”

Să înțeleg că teoria ~ un cui scoate pe altul~ se aplică și aici și este perfect valabilă?

Un semn de întrebare îmi stârnește Alex atunci când nu o lasă pe Ana să intre într-un anticariat… Mi se pare cam prea grăbit și dornic să plece de acolo…de ce?

O carte alertă, plină de acțiune, dar în același timp suspansul este la el acasă și misterul se adâncește de la pagină la pagină.

Se citește extrem de ușor, acțiunea cărții parcă curge, are o fluiditate aparte, nu ai senzația că ar fi ceva forțat. În câteva ore o dai gata, dornică fiind să vezi ce mai urmează.

Consider totuși că, mutarea Anei cu Alex este prea bruscă, ar trebui să se cunoască mai bine până să facă acest pas. Totul este de înțeles, însă, deoarece prezența lui îi mai atenuează Anei senzația că este singură.

” Era, în orice caz, mai bine decât să mai stea în acel apartament învăluit în amintiri legate de părinți și de o dragoste pierdută.”

Și toate par să meargă bine, până când dă într-o zi peste Sebastian– chinul și iubirea vieții ei; care reușește să o dea oarecum peste cap…pentru ca la final să-i spună:

„– Îmi pare rău pentru tot, îi șopti pe nerăsuflate. Crede-mă, și eu am regretat că a trebuit să mă port ca un nemernic. Dar n-am avut de ales, ce ai fi vrut? Ai fi preferat să fii cu un bărbat care nu te iubește?”

Iar e dată peste cap, dar apreciez faptul că nu-l minte pe Alex…

De aici, se mai ramifică povestea. Autoarea ne face cunoștință cu Conducătorul Veghetorilor. Și ne poartă prin coșmarurile Anei fără a ne da nici un indiciu, nimic!

Sincer, am senzația că sunt învăluită într-un con de ceață mânuit foarte abil de penița iscusită a acesteia. Această ceață se destramă doar când autoarea ne permite să vedem anumite lucruri…

Ana este din ce în ce mai obosită și mai lipsită de vlagă, are coșmaruri, ba chiar i se pare că un strigoi femeie se apleacă asupra lui Alex… Mă simt eu confuză, așa că nici nu vreau să mă gândesc cum se simte Ana.

Pe de altă parte, Alex o cere de soție…

De acum mă întreb serios ce ascunde… Îmi este imposibil să cred că toate care i se întâmplă Anei nu au legătură cu el… Am eu un feeling!

” Calea Veghetorilor e în interiorul luminii. Oriunde te-ar purta pașii, nu uita cine ești și nu te abate pe cărările lăturalnice, căci acelea aparțin doar celor de dincolo, strigoilor care nu-și găsesc odihna. Ei îți vor arăta un alt chip, unul cu care s-ar putea să te identifici la un moment dat. Dar tu să privești mereu către lumină, Copila mea.”

O carte alambicată, foarte intensă, și cu o acțiune a cărei dimensiune și profunzime abia începi să o pătrunzi.

Și iar se schimbă lucrurile! Tocmai când ziceam și eu că știu încotro o vor lua….

” Când să se ridice, o mână invizibilă o izbi în piept cu o forță incredibilă, proiectând-o în cealaltă parte a camerei.”

Când își revine, este în pat, iar Alex îi spune că a căzut… Pe bune? Clar ceva ascunde!!!

Răsturnare de situație! Sau mai bine zis, Ana descoperă la Alex un inel al Veghetorilor ce aparține casei Soarelui… Concluzia este una cât se poate de simplă și evidentă: Alex a mințit-o. Întrebarea este… De ce?

Răspunsul îl primește de la o altă Veghetoare în vârstă:

” – Ascultă, e unul dintre ~ cei ascunși~, căci inima lui n-a murit încă și poate să se dea cu ușurință drept simplu om. Ei sunt cei mai periculoși demoni, fiindcă nu se tem de lumină. Știu cum să te seducă cu vorbele lor, și dacă nu le afli identitatea, te vor trage în Iadul lor. Nu te uita la cum arată, bărbatul ăsta e un incubus nenorocit. Cei ca el nu pot iubi pe nimeni, doar se folosesc de ceilalți ca să obțină ce-și doresc.”

După o ultimă confruntare cu Alex, Ana pleacă. Deși, a doua zi dimineață încă-i mai răsună în minte strigătul de ajutor al acestuia….

Stați calmi, cedează! Și merge la el acasă să-și ia hainele… Ceea ce găsește, este pe Alex/ Iustin într-o stare deplorabilă și …. îl aduce la ea acasă, conștientă fiind că el ar putea fi sentința ei.

Cu toată înșelătoria și minciuna, Alex– care se dovedește a fi de fapt Iustin, fiul conducătorului Veghetorilor; îi spune Anei numele lui de Veghetor: Zori – mereu la granița dintre întuneric și lumină; Ana i-l spune și ea pe al ei: Nor…

Și din acest moment lucrurile se complică și mai tare! De parcă nu erau suficient de complicate!

Chiar este o carte aparte! Structurată în două părți care te captivează, îți dezvăluie o lume magică de neînchipuit, plină de pericol.

Ceea ce pot afirma cu certitudine este că Mihaela Strenc are o imaginație puțin spus activă! Și o plăcere deosebită de a-și surprinde mereu cititorul! Face ea ce face și îl duce pe Alex/ Iustin la tatăl lui…

Pentru Iustin nu se mai poate face absolut nimic, cel puțin asta i se spune Anei! Pur și simplu nu este de acord cu această sentință…

Pătrunderi pe teritoriul plin de groază și moarte al strigoilor și al întunericului, vieți puse în pericol, totul în numele iubirii..

Mă întreb, este Iustin atât de rău? Chiar își face Ana speranțe deșarte în ceea ce privește salvarea lui?

Nu aveți decât o singură soluție pentru a dezlega acest mister: citiți cartea!

Nota mea pentru carte este…….10!!! ❤

” Și se bucura că nu-și cunoștea viitorul, fiindcă altfel, acea clipă prețioasă nu i-ar mai fi aparținut.”