Valentina de Mihaela Strenc

image

“Valentina” — volumul al doilea al seriei ~ Orașul Îngerilor~ de Mihaela Strenc.

Editura: Quantum Publishers

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 235

Descrierea cărții:

” Din ascunzișul ei aflat în Casa Spiritelor, Diana plănuiește să-i ia viața Anei, în timp ce Iustin pare din ce în ce mai hotărât să pună capăt poveștii de iubire care l-a readus la viață. Riscând să fie dat afară din familie pentru a doua oară, el își urmează propriul drum, la granița dintre lumină și întuneric. În același timp, prietenia cu Valentina — Ucenica lui Gabriel–, aruncă o umbră de îndoială asupra intențiilor lui. Pentru a o salva, va fi nevoit să se pună în pericol, căci Valentina are propriile secrete.”

Și nu am rezistat să nu iau la citit și volumul 2! 🙂

Nu mare mi-a fost mirarea să aflu că, deși s-au căsătorit — nu prea speram la așa ceva, nu atât de repede– Iustin pune totul în pericol pentru a doua oară… Chiar nu se învață minte niciodată?

Dar, hai să aflăm întâi care-i povestea și apoi să tragem concluzia…

” Lupta avea să înceapă cât de curând. Valentina așteptă încordată, gata să se repeadă asupra lui. Înălțându-și capul, Rai prinse să se ridice de la pământ, și pe măsură ce prindea viteză, cerul se întuneca. Pereții se strâmbau, cuprinși de Umbre.”

Cartea începe cu prologul, ce are loc la Roma, prezentând momente din visele Valentinei din ultimii 4 ani.

O tânără de 19 ani, micuță de statură, brunetă; adoptată de părinții ei, are vise ciudate în care îi apare un bărbat pe nume Rai… iar ea habar nu are dacă tipul există în realitate sau este doar un vis…

La Roma, Valentina își convinge mama să abandoneze magazinele de îmbrăcăminte și să meargă să viziteze locurile istorice, unde…

” După câteva minute, ochii tinerei se pironiră asupra unui bărbat ce stătea cu spatele la ea, cuprinsă de o senzație neliniștitoare. Imediat aproape, simțindu-se privit, necunoscutul se uită înapoi, direct la ea. Avea ochi albaștri și o expresie severă ce-i înăsprea trăsăturile regulate, parcă îmbătrânindu-l; privirea îi era atât de rece, că fata își plecă fruntea jenată. Îi era atât de cunoscut acel tânăr…”

O izbește adevărul: este tipul din vis! Căruia reușește să-i afle numele: Gabriel!

Vă dați seama despre care Gabriel este vorba, nu??!

Același stil alert și captivant, la fel de plină de magie și mister ca și primul volum al seriei, “Valentina” tentează și ispitește cititorul încă de la primele rânduri.

Cartea este structurată și de această dată, tot în două părți, prima parte având 20 de capitole și prologul; a doua parte – 19 capitole și epilogul.

De această dată, avem două povești împletite: cea a Valentinei, și cea a Anei și a lui Iustin.

Acțiunea acestui volum se desfășoară la o distanță de 3 ani față de primul.

Încă din primul capitol ne întâlnim cu Ana și Iustin:

” … și-n tot acest timp îl cunoscuse și cu bune, și cu rele. Uneori avea senzația că se izbea cu capul într-un zid — nimic din ce-i spunea nu ajungea la el. Și de când începuse povestea cu copilul, lucrurile se înrăutățiseră. …. Când își amintea de asta, o cuprindea o deprimare teribilă. Umblaseră pe la toți medicii, dar verdictul era același de fiecare dată: Iustin era infertil.”

Și de aici încep problemele…dacă le putem spune așa. Iustin se retrage în sine, devine mohorât și nervos, Ana se simte neglijată… Chiar se teme că l-ar putea pierde!

” Faptul că era Veghetor oare îl împiedica să trăiască după bunul plac? În trecut demonstrase că nu dădea doi bani pe legile familiei, poate că și acum era la fel. Iar el nu-i spunea nimic, niciun cuvințel care ar fi putut să-i alunge dubiile.”

O căsătorie cu bune și cu rele, exact ca-n viața reală! Ce cunoscut sună! Probleme se găsesc peste tot, acum să vedem dacă cei doi sunt capabili să le depășească.

Pe de altă parte este Valentina, care are o obsesie față de bărbatul din vis pe care nu și-l poate scoate din minte… Și asta nu-i totul! Se reîntâlnește cu Gabriel, care, pentru a o îndepărta, se vede nevoit să o amenințe că va chema poliția…

De ce procedează Gabriel în acest fel? Păi, se pare că Valentina este o Veghetoare de clasa A, doar că ea nu știe… Iar Gabriel nici într-un caz nu are de gând să-i spună…

” — Pentru că dacă ni se alătură…, zise el, în sfârșit, apoi făcu o pauză.

— Spune mai repede!

— Dacă ni se alătură, ridică bărbatul vocea, va muri! “

Se dovedește că Gabriel, infailibilul Gabriel, are ceva sentimente pentru Valentina…iar în vis, a făcut dragoste cu ea…ceea ce nu ar fi trebuit.

Toată această discuție despre tânără, are loc între Iustin și Gabriel, iar la final, Iustin îi spune:

” — Tatăl meu te-a lăsat pe tine în locul lui, cu toate că ești foarte tânăr. Nu-l dezamăgi.”

Situația este destul de încurcată, și tare am senzația că încă se va mai complica!

Valentina noastră se dovedește a fi o fată plină de resurse, așa că ajunge să ia cina șoferul lui Gabriel… Ca să-l descoasă despre aceasta, de ce altceva?

Tânărul șofer îi răspunde la unele întrebări, dar nu se lasă păcălit nici o clipă:

” — Nu te mira, toate Veghetoarele mă interoghează zi și noapte. Ce fel de femei îi plac domnului Gabriel, unde se duce să se plimbe, ce face… M-am săturat! Ce sunt eu, agenție matrimonială?!”

Se pare că acest tânăr nu era așa de prostuț pe cât lăsa să se creadă…

Dar din toată această discuție, Valentina reține două lucruri: Veghetoare și casă — acestea două stârnindu-i interesul! Face cercetări, sau cel puțin încearcă. Și aceste cercetări au repercursiuni: o vizită a lui Iustin (gardianul lui Gabriel) la ea acasă.

” Noi avem o forță enormă, dar, dacă acea forță nu e canalizată spre ce trebuie, ne prăbușim. De asta avem nevoie de reguli pe care să le respectăm cu strictețe. Fără un autocontrol riguros, lucrurile o pot lua lesne razna în jurul nostru. Și mai rău e că-i tragem și pe alții, care n-au nicio vină, după noi.”

Acum, fie vorba între noi, cuvintele lui Iustin sunt perfect valabile și-n viața de zi cu zi, pentru noi toți. Toți luăm decizii, care mai devreme sau mai târziu se răsfrâng și asupra celorlalți, fie în mod benefic, fie în rău…

Viața!

Iar complicațiile bat la ușă! Diana, fosta logodnică a lui Iustin, aliată cu un strigoi, pune la cale omorârea Anei…ceea ce nu este lucru ușor! Aceasta din urmă fiind păzită de însuși Iustin, Diana neputându-se apropia de ea…

Vin necazuri, vă spun eu! Păi ce, se putea altfel? Dar, de data aceasta situația este mai clară și întrucâtva previzibilă, comparativ cu primul volum al seriei.

La fel de captivantă mi se pare și această carte. Tot plină de ființe supranaturale cu puteri înspăimântătoare și fascinante în același timp. Pe măsură ce citești cartea, îți dorești ca toată această lume fantastică să existe!

Pentru Ana, se pare că soarta a decis să-i mai administreze câteva lovituri, de nesuportat pentru unele femei…

Iustin îi spune că în ultimii doi ani, a înșelat-o cu 7 femei. Că în timp ce ea era îndrăgostită de el până peste cap, el s-a simțit atras și de alte femei…

Oare chiar nu-i pasă deloc de ea? Se întoarce la vechile lui obiceiuri, punând în pericol însuși statutul lui de Veghetor?

Și de parcă această lovitură a Sorții, pe care eu o consider cea mai crudă palmă pe care persoana iubită ți-o poate administra; nu este de ajuns, planul Dianei capătă contur. Într-o seară, pe o alee întunecată, un strigoi îi pune cuțitul la gât Spunându-i:

” — Dia îți transmite salutări…”

Văzându-se față în față cu moartea, Ana…

” Corpul îi deveni moale și, resemnată, se gândi că părinții ei o așteptau dincolo și n-avea rost să se împotrivească. Oricum, în acea lume nu mai avea nimic.”

Oare așa se va termina totul pentru Ana? Să nu i se permită decât acea mică frântură de fericire pe care a trăit-o timp de 3 ani crezând că Iustin o iubește?

Ei bine, nu! Apare Gabriel și o salvează. Dar Ana tot îl părăsește pe Iustin…

Între timp, Valentina, ajunge la Casa Spiritelor, unde are o confruntare cu un strigoi și cu Diana…

” …atenția îi fu atrasă de o fată cu păr negru, lucios, și ochi verzi care…se uita fix la ea. Nu era posibil, n-avea cum s-o vadă, și totuși… Înfiorată, Diana alunecă spre tânără, vrând să afle cine era acea făptură ciudată și cum de putea face așa ceva. Și în acea clipă, auzi o voce care-i vibră în toată ființa, dezmembrându-i vraja.

— Inima ți-a murit.”

Și astfel, fără ca cititorul să-și dea seama care este puterea Valentinei, realizăm totuși că a reușit să o pună pe fugă.

” Nu o mai interesa nici soarta lui Laur, nici propriul viitor; nu voia decât să zacă într-un cotlon rupt de lume, cât mai departe de soare.”

Din ce în ce mai mult mister!!!

Până la urmă, Gabriel tot ia legătura cu Valentina. Se vede nevoit din moment ce ea și-a folosit puterea… fără să știe ce a declanșat.

Pe de altă parte, Ana încă suferă și se simte rănită, după două săptămâni de la despărțirea de soțul ei.

Ce se va întâmpla cu cele două fete? Să vedem…

Valentina se vede nevoită să locuiască cu Gabriel, fiind în pericol; deși nu i se explică cum și de ce…

” Existența ei banală se umpluse de neprevăzut, de o magie bizară, pe care numai Veghetorii o puteau țese. Cu ceva timp în urmă, nici nu spera că avea să se întâlnească cu Magul din vis, cu acel om fermecat de care soarta o atârnase. Iar acum locuia la el…”

Acțiunea se complică din ce în ce mai tare, avem parte de o răpire, ființe fantastice din străfundurile Iadului aduse la suprafață de nechibzuința unora; Veghetori ce se luptă pentru salvarea tuturor, fără a ști de fapt cu ce anume se confruntă.

O carte la fel de bine scrisă precum primul volum!

Cine supraviețuiește acestei lupte?

Citiți cartea, la finalul ei sigur aflați deznodământul!

Nota mea pentru carte este 10!

P.S. Abia aștept apariția volumului 3 al seriei: “Doamna Umbrelor”!

Advertisements

18 thoughts on “Valentina de Mihaela Strenc

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s