Dragoste eternă de Mirela Oprea

img_0482

Editura: Tritonic

Colecția: Cașmir

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 279

Descrierea cărții:

” În camera ei Sienna nu putea să doarmă. Îmbrăcată în cămașa de bumbac privea pe fereastră, adâncită în gânduri. Tresări instantaneu și nu pentru că ar fi înspăimântat-o furtuna ce sta să se dezlănțuie. Nu, pentru că indiferent de manifestarea ei. Cu totul altceva o speriase. Nu știa ce, dar un al șaselea simț, ca o prevestire sumbră, o atenționa că era pe cale să se întâmple ceva anume. Se cuprinse cu ambele mâini în brațe. Nu-și dădea seama dacă de vină era răceala care îi luase cu asalt întregul corp sau dacă, pur și simplu, era un gest de apărare împotriva fiorului care o încerca.

Un bubuit puternic o făcu să tresară și mai tare. Își opri respirația și ascultă. Bubuitul se auzi din nou. De astă dată se auzi mai tare și realiză că nu era tunetul, pentru că zgomotul venea dinspre ușa de la intrare.”

Pentru început, vreau să îi mulțumesc din suflet autoarei pentru cadoul special de Crăciun pe care mi l-a făcut! Mirela, mulțumesc! 💕💕💕

Despre Mirela Oprea am auzit mai întâi pe wattpad… hmm, ce ne-am face fără el??! Apoi, am găsit o carte de-a ei pe Libris: “Falsă identitate”, și cum eu nu rezist fără să cumpăr o carte…am achiziționat-o.

“Dragoste eternă” se anunță a fi un historical romance foarte incitant, o carte fix pe placul inimii mele.

Mirela Oprea are din nou curajul de a așterne pe hârtie un curcubeu de trăiri în maniera cu care ne-a surprins la debutul ei recent. În aceeași tonalitate romantică pe care ne-a dăruit-o în ~Falsă identitate~, dar plasându-și personajele într-o perioadă parcă și mai potrivită romantismului, ne topește rigiditatea cotidiană cu o simfonie de sentimente puternice, explozive, la care cu greu poți rezista.”

— Adrian Bejgu, tehnoredactor, Februarie 2016.

Cartea începe cu o Dedicație pentru fiecare cititor al acestei cărți:

” DUMNEZEU ESTE IUBIRE!

Fără iubire am fi doar o umbră mată

a existenței amăgitoare.

Doar iubirea face ca generozitatea

și pacea existenței omenești să dăinuie pe vecie.

Îți dedic această carte ție, cititorule,

cu credință și iubire, ca aceste rânduri așternute pe hârtie

să-ți aducă bucurie, măcar atât timp cât citești.”

Cartea începe cu Lady Mildred, contesă de Drumville, care-i caută cu disperare soție nepotului ei Adam!!!

” Nepotul ei, Adam, refuza cu îndârjire însurătoarea, iar gândul că nu va apuca să-și vadă strănepoții, îi întorcea stomacul pe dos.”

Dar, apare speranța!

Aceasta vine sub forma unei scrisori de la buna ei prietenă din Franța, care-o roagă să ia sub oblăduirea ei o tânără…

Pe de altă parte, o cunoaștem pe Sienna, o tânără crescută de bunicul matern după decesul părinților săi. O tânără care a învățat multe de la acest bunic care era medic, dar… are remușcări că nu a fost lângă el atunci când a avut nevoie de ea.

“Viața este prea scurtă, scumpa bunicului, ca să o irosești compătimindu-te. Te-ai gândit că fiecare om ar avea ceva sau pe cineva de plâns? Chiar și eu am avut de nenumărate ori lacrimi de șters, dar am făcut tot posibilul ca viața să meargă mai departe. Și… am credința că și tu vei face la fel.”

Altfel spus, să nu te lași niciodată doborât de greutățile vieții!

Cum necum, Sienna ajunge să plece spre Londra, convinsă fiind că o va ajuta pe contesă…

În Anglia, mai exact la Londra, o întâlnește pe Lady Mildred, care de cum o vede își spune:

” Iată fărâma de soare capabil să topească aisbergul din orice inimă zăvorâtă.”

Și Sienna care habar nu are de planurile bătrânei…

Adam, nepotul lui Lady Mildred, un tânăr plin de viață, mereu cu zâmbetul pe buze, hotărât să nu se căsătorească niciodată… din cauza fostei lui logodnice, Charlotte… Iar planul contesei de a-l vedea însurat este dat peste cap de Adam însuși, care o anunță că pleacă în colonii chiar a doua zi!!! Și nici măcar nu știa de socotelile bunicii lui!

Sora lui Adam, Alexandra, este o tânără de doar 15 ani, foarte veselă și pusă mereu pe șotii, plină de viață ca și fratele ei. Dar lipsită de grijile acestuia… Pentru Alex, Adam a fost mamă, tată și frate în același timp… de când le-au murit părinții.

Îmi place stilul în care scrie autoarea. Lipsit de prețiozitate, în același timp plin de emoție! Te face să te simți parte în poveste!

Sienna, împreună cu contesa, ajunge la reședința de la țară a lui Adam, unde o va întâlni pe Alex… Sienna este convinsă că va fi de folos la administrarea proprietății pe perioada cât Adam lipsește. Deși o replică a contesei nu-și găsește o explicație:

“– Sunt sigură că vei face mult mai mult. Cu ajutorul Celui de Sus s-ar putea să mă faci cea mai fericită bunică și străbunică.”

Se pare că Lady Mildred are anumite planuri cu tânăra noastră domnișoară, de care aceasta habar nu are…și era mult prea emoționată ca să întrebe ceva…

Mă uimește cu adevărat reacția Siennei în fața grandorii etalate de reședințele de la Londra și de la țară a lui Lady Mildred. Fata este pur și simplu șocată de mărimea conacelor. Deși tot ea recunoaște că, i se pare o nouă provocare să se descurce cu administrarea acestui conac impunător.

“– Este superb, mai frumos decât în orice vis, reuși să rostească atunci când trăsura se opri în fața casei.”

Relația de prietenie dintre Alex și Sienna se întărește clipă de clipă. Cele două se înțeleg din ce în ce mai bine. Și sunt hotărâte să se ajute una pe alta. Dar, cu toate faptele bune pe care le face, și cu cei din jur care au zâmbetul pe buze, totuși Sienna…

” Adeseori își apăsa podul palmei în dreptul inimii. Era acolo ascunsă o durere pe care nici măcar nu încerca să o îndepărteze. Dimpotrivă, o păstra cu sfințenie. Încerca doar să o aline cu puterea iubirii ei necondiționate.”

Era dorul de bunicul ei pe care nu îl putea alina…

Cu toate acestea, Sienna reușește să se facă plăcută și să aducă un zâmbet pe buze tuturor celor care intră în contact cu ea. Ba chiar reușește să scoată un glonț din piciorul medicului satului, și asta cu toate că nu mai făcuse așa ceva până atunci.

Liniștea celor două fete este întreruptă de două evenimente: unul fiind apariția câinelui de vânătoare al lui Adam, care se atașează de Sienna — Duke; și de apariția lui Caroline, o tânără sosită să-i țină companie Alexandrei până la întoarcerea fratelui ei, și pe care Duke sub nici o formă nu o agreează.

O carte care îmi aduce oarecum aminte de scrierile autoarei Jane Austen și de ale autoarei Raluca Butnariu, frumoasă, emoționantă, pe care o citești cu multă plăcere.

Un moment de neuitat este prima întâlnire dintre Adam și Sienna.. foarte amuzantă! Sienna îl crede un sărman ce a primit găzduire peste noapte la conac, iar Adam habar nu are cine este ea… și totuși, reușesc să se certe, chiar îl amenință că pune să fie dat afară.

Dar și când află, animozitatea dintre cei doi se simte de la distanță. Ba chiar, Adam o suspectează de complicitate cu bunica lui pentru a-l face să se însoare…

“Nu mă poți acuza ținând cont de câte tertipuri te-ai folosit pentru a mă cupla cu toate..” își acuză el bunica atunci când o confruntă cu această problemă!

Din indignarea lui, se trezește că e nevoit să-și revizuiască atitudinea față de Sienna, căreia ar fi trebuit să-i arate numai recunoștință!!! Ce lovitură pentru mândrul duce!

” El era Ducele de Drumville. Avea pe cap obligații și probleme mult mai importante decât să-și bată capul cu o angajată care reușise să-i farmece pe toți!”

Hotărăște să stea cât mai departe de Sienna pentru perioada cât mai este în slujba lui. Oare se va ține de decizia asta?

Și cum orice carte bună are și momente de suspans maxim ce te țin cu sufletul la gură, acesta apare sub forma unei chemări în miez de noapte pentru a asista la o naștere!!!

Și Adam o însoțește! După emoții de toate felurile, nașterea își urmează cursul firesc și totul se termină cu bine, chiar dacă Sienna nu este un medic neonatolog și nașterea are loc acasă… Abia la întoarcere emoțiile își spun cuvântul:

” Ca prin farmec, Sienna fu învăluită de o Tristețe împletită cu o frică nejustificată, iar pe obrazul ei palid străluci o lacrimă ținută prea mult timp în frâu.”

și plânge unde se așteaptă mai puțin: în brațele ducelui! Iar după plâns, urmează un sărut de neuitat, care poate încălzi temperatura globală cu câteva grade…

“Captivă în brațele protectoare, alintată de mâinile cunoscătoare și sedusă de gura pricepută, Sienna se agăță de gâtul lui și se lăsă purtată de o dorință copleșitoare.”

Dar, lipsa comunicării duce la concluzii diferite din partea Siennei și a lui Adam, care deși o dorește este hotărât să se țină cât mai departe de ea… până când brusc, îi spune acesteia că vrea să se căsătorească cu ea! Asta după ce a afirmat că va fi o căsătorie de conveniență, pentru o perioadă fixă și urmată de un divorț rapid.

Cam rece propunerea lui Adam, deși îl înțeleg…

Iar Londra este luată cu asalt și cucerită cu măiestrie de zâmbetul sincer al viitoarei Ducese de Drumville!

Ce se va întâmpla de acum înainte? Cum se va termina înțelegerea celor doi? Nu vă pot spune decât că, problemele nu s-au sfârșit..  Toate acestea, și multe altele 🙂 Le puteți afla citind “Dragoste eternă”.

O carte plină de sentimente intense care cucerește cititorul și-l face să viseze la iubirea mai presus de orice! O lectură care captivează și aduce cititorului o stare de bine! Ca să nu mai spunem că redă speranța în dragostea veșnică, până la adânci bătrâneți.

Nota mea pentru carte este 10!

 

Advertisements

16 thoughts on “Dragoste eternă de Mirela Oprea

  1. Vaii, nu-mi vine să cred că nici măcar n-am auzit de cartea asta! Sună atât de bine, numai numele de Lady Mildred mă duce cu gândul departe. Sper să am ocazia să o citesc și eu, pare minunată din câte ai descris-o. Felicitări pentru recenzie și lecturi frumoase în continuare! ❤

    Liked by 1 person

  2. Pingback: Blestemul moștenirii de Mirela Oprea | Just reading my books

  3. Pingback: Falsă identitate de Mirela Oprea | Just reading my books

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s