Dau totul pentru un secret de Zăpă Strit

img_1209

Titlul: Dau totul pentru un secret

Autor: Zăpă Strit

Editura: Smart Publishing

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 170

” Pentru mine, a scrie e un fel de comandă interioară. Un fel de: Ridică-te! Ia cuvântul și umblă! Dacă nu aș scrie, în completarea altor lucruri pe care le fac, probabil că aș picta, aș face fotografie, aș croi… Mă bucur atât de tare de ceea ce am primit, încât bucuria devine revărsare. Ajunge la picioarele voastre ca valurile mării pe care o ador. Și eu trimit înadins valurile către voi. E un fel de a mulțumi Divinului. E un fel de: asta sunt eu! O simplă verigă în lanțul desăvârșit al Totului creat.

~~~~~~~~~~~~~

Niciodată nu e prea târziu să-ți scrii sufletul. Faci dovada că ai trecut prin timp, rămânându-i.

~~~~~~~~~~~~~

Scrisul și cititul sunt precum mângâierea. Mângâierea e cel mai frumos grai al inimii.”

ADRIANA JINGA — ZĂPĂ STRIT

Tentația de a citi această carte vine de la Dana, buna mea prietenă care mi-a și împrumutat cartea. Mulțumesc Dana!

Vorbind despre cartea de față și despre sine ca autor, în prefață, Zăpă Strit ne spune:

” Singurul secret este exact rezultatul emoțiilor voastre. Dacă ar fi să o compar cu ceva, aș compara-o cu un film sau cu un loc la geamul unui compartiment de tren bătrân. (…) Să zicem că sunt foc și apă, lumină și întuneric. Sunt pace și război, zâmbet și durere, mister și firesc. (…) Sunt soare și lună. Noapte și zi. De fapt, sunt doar un călător care-și scrie sufletul. Nimic mai mult.”

Cartea cuprinde 25 de povești, 25 de imagini din viața cuiva, ce transmit diferite sentimente. Prima poveste, “Dau totul pentru un secret”, este povestea care ne descrie iubirea!

Iubirea și ceea ce înseamnă pentru o femeie să se știe iubită.

“Femeile pot topi și cea mai crudă și cea mai tristă inimă.”

Așa este! Inima unui bărbat poate fi cucerită de femeia care-i este destinată! Iubirea adevărată, care înseamnă bune și rele împărțite, să-ți pese mai mult de persoana iubită decât de persoana ta.

“– Vezi, tu, scumpă mea, binelui nu-i poți răspunde altfel. Oricât de egoist te-ai naște. Un om care te iubește cu adevărat te educă, te ridică la nivelul inimii sale și apoi te împinge, cu brațele sufletului, înaintea lui, pe scara lui Dumnezeu.

(…) Un om care te iubește cu adevărat te pune în capătul sufletului, precum își pune părintele fiul risipitor.”

O iubire care împarte totul între cei doi parteneri:

“Ne însoțisem întru iubire, nu pentru a ne critica și a ne face viața iad. Eram parteneri în toate, începând cu tocatul morcovilor, până la cele mai grele decizii ale vieții. Îmi spunea că orice se repară. Doar moartea, nu.”

Povestea aceasta, este povestea iubirii unei femei. O aducere-aminte a ceea ce a fost, a ceea ce a trăit intens, a ceea ce sufletul ei a cântat. Povestea unei femei normale, pe care iubirea a făcut-o deosebită!

Un îndemn de a trăi iubirea! De a savura tot ce are ea mai prețios de oferit.

“Eternitatea nu se oprește aici, că de aia e eternitate!”

O carte a ușilor deschise, a oportunităților de care am profitat în viață, a bucuriilor împărtășite! Toate acestea, relatate într-un mod foarte personal — de parcă o mamă își povățuiește fiica, ușor de citit și care, îți oferă un adevărat bagaj cu care să pornești la drum.

Fiecare dintre aceste povestiri, articole sau lecții de viață– după cum vreți să le numiți, transmite un mesaj.

“Dincolo de cer, amintiri și cuvinte” este oda amintirilor din copilărie! Nu ale lui Creangă, ci copilăria fiecăruia dintre noi:

“Nu aș da verile lungi ale copilăriei pe niciun Minecraft instalat pe-o ~bijuterie~ care începe cu I.”

Adevărat! Sunt în totalitate de acord cu autoarea în această privință. În ziua de azi, puțini mai sunt copiii care își doresc să iasă la joacă, să alerge, să se joace ascunselea, cuci, șapte pietre; în loc să stea cu telefonul sau tableta în vârful patului, cufundați într-o lume virtuală care le acaparează orele, zilele…viața.

“~Feisbucul~ copilăriei mele se petrecea în aceleași locuri cu miros de fân, dude negre și gutui.”

Da, ulița pe care alergam cât era ziua de lungă, uitând de oboseală și foame, în favoarea jocului. Acela a fost cel mai frumos moment al vieții:copilăria lipsită de grijile vieții de adult. Unde era o adevărată tragedie dacă bunica ne chema în casă înainte de lăsarea nopții…ceea ce, bineînțeles că făcea!

Eu am înțeles povestea aceasta ca pe un imn dedicat bunicilor, care ne-au vegheat copilăria și ne-au îndrumat pașii când eram mici.

“Micșorându-ți ego-ul, slăbind cordonul egoticilor, trăind legat de univers,  spirit, divin. Respiră! Fii zen, șui (căpiat în sensul frumos) și fericit!”

Trăiește la maxim viața, nu uita de micile plăceri pe care ți le poți face atunci când, la lăsarea serii, obligațiile zilnice s-au terminat. Cam ăsta este mesajul: “Să fiți Zen, șui și ~hepi~!”

Nu este o carte motivațională! În nici un caz! Dar, ideile care-ți rămân în minte la finalul cărții sunt motivante. Îți dau un impuls, te fac să zâmbești și ai o stare de bine.

Așa că… citiți cartea!

Este ca o gură de aer rece pe timpul unei zile toride de august: răcoritoare!

Nota mea pentru carte este 10!

“Vând. Vând un milion de gânduri. Nu mai am nevoie de ele. Le vând pe nimic sau, mai bine, la schimb cu un răsărit de soare!”

“Ia și tu!”

 

Advertisements

10 thoughts on “Dau totul pentru un secret de Zăpă Strit

  1. Dupa cum stii, imi place din cand in cand sa citesc o carte cu povestiri, care in general contin comprimate diferite teme de actualitate din care fiecare extrage esenta. Felicitari pentru prezentare!

    Liked by 1 person

  2. Ce frumos!!!
    Îmi place ce și spus despre această carte, îmi plac cărțile cu mesaj pozitiv, îmi place stilul cărții pe care îl văd în citatele alese, așa ca m-ai convins, vreau și eu cartea!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s