Așa am fost eu de Elena Ștefan

img_1199

Titlul original: Așa am fost eu

Autor: Elena Ștefan

Editura: Coresi

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 120

” Scrierea de față aduce în rânduri unele trăiri în real cu alunecări în călătorii imaginare. De cele mai multe ori, aceste gânduri, pe care le-am potolit printre rânduri, veneau de niciunde, provocându-mi insomnii și-și găseau odihna sub puterea creionului care le întindea cu grijă printre cuvinte, în pagini însetate.

Toate trăirile mele, că au fost printre oameni sau în mijlocul naturii, m-au marcat, mi-au secat sau umplut sufletul. Nimic n-a trecut în indiferență. Am cules de la tot ce mă înconjoară mesajul din epicentru…. unda, vibrația…m-au modelat și le-am dat naștere, le-am dat viață, curaj și alt mesaj.”

Aceste cuvinte au adăugat un plus de mister pentru mine în ceea ce privește această carte de proză scurtă.

Este cea de a doua carte a autoarei pe care am ocazia să o citesc, după “Poveștile micuței RA”!  Am mari speranțe deoarece prima carte a fost absolut încântătoare. Totuși, aceea a fost o carte pentru cei mici, aceasta este pentru cei mari…

“Imaginația mea a eliberat mai multe finaluri, însă niciunul care să-mi placă, iar când parcă reușeam să ating perfecțiunea, picioarele mele au atins tărâmul vieții mele…”

O culegere de 17 creații aparte, cu un ușor iz filozofic pe alocuri, cu concluzii pe care fiecare este liber să le tragă.

În “Viață uitată pe un fir de nisip sălbatic”, autoarea ne poartă la sat, în lumea mirifică a Deltei Dunării– apropo, am locuit 6 ani în Tulcea și tot nu am reușit să văd Delta așa cum mi-aș fi dorit… Pe aripile amintirilor, la bunicii pe care ni-i închipuim mereu acolo.

“N-am crezut vreodată că o să vină O ZI. Ei, bunicii mei, erau cerul și pământul, apa și lumina, iubirea și începutul.”

Erau veșnicia!!!

Frânturi de amintire, care dau năvală atunci când intrăm pe poarta bunicilor. Amintiri pe care le credeam uitate…

“Mai privesc o dată gospodăria care a fost a bunicilor mei și-mi îndrept pașii spre marginea satului pentru a-mi petrece timpul în singurătate și libertate.”

Este constatarea că viața are un capăt. Un final căruia nu ne putem opune, căruia îi vom plăti un tribut mai devreme sau mai târziu.

“Și stai, și meditezi, și te întrebi ce-i viața. Cu amar, constați că-i doar un drum spre moarte, iar moartea-i apogeul vieții.”

Toți suntem “Parte din natură”!

Plante, animale, insecte, flori, vânt și furtună, soare și ploaie, oameni… Cu toții suntem natura. Natura este locul în care ne reîncărcăm bateriile, ne regăsim pe noi înșine și ne liniștim temerile, ne punem ordine în gânduri.

“O amintire prăfuită stă atârnată într-un colț de memorie. Încerc s-o ignor, dar cere tribut. Mă prinde între trecut și viitor, iar prezentul e tăcut.”

“Oglinda” spre trecut, spre vremuri apuse. Ceea ce citești pe chipul dintr-o fotografie veche…

“Chipurile lor aveau o expresie ciudată. Se îmbinau straniu temerile trăite în haos cu zâmbetele aduse de pace.”

Parcă această fotografie îngălbenită de vreme este portalul spre un trecut plin de războaie, moarte și durere, pierderi, tristețe. Un trecut în care, inocența și veselia, mai devreme sau mai târziu, aveau să fie plătite drept jertfă a unui viitor incert.

O poveste țesută, o închipuire a unei realități nesigure…

“Povestea mea, a ta, a ei…” are ca punct de referință tot o fotografie de demult.

“Există însă ceva în viața asta, atât de odios, încât nu iartă pe nimeni. Este asemeni unui vierme care se înfruptă din dulceața și frumusețea unui măr. Acest vierme, care anulează personalitatea unei femei, se numește trădare.

Mai devreme sau mai târziu, toate femeile ajung să cunoască acest prag.”

O poveste tristă, de fapt, întreaga carte are o anumită tristețe care răzbate din rândurile autoarei. Este o carte cu o pronunțată urmă de pesimism… Cumva, parcă este dureros să citești aceste rânduri. Dureros, și totuși, nu poți să te oprești din citit. Ești mânat de curiozitate. Dorind să găsești și o rază de lumină, puțină speranță, un strop cât de mic de bucurie și fericire.

“Nimic n-a trecut în indiferență…totul a fost trăit în profunzime.” 

O carte care nu se citește cu ușurință și lejeritate, în ciuda numărului mic de pagini. O carte care te muncește. Te face să cauți sensurile ascunse printre rânduri, dorind să descoperi și cea mai mică undă de optimism. Te face să simți, să suferi și să realizezi că profunzimea emoțiilor și a trăirilor este dată de ceea ce se întrevede. Ce prinzi din zbor, atunci când ai dat și ultima pagină.

“Nisipul devenea tot mai rece… reflexiile Lumii treceau prin ochii mei inundându-mi sufletul cu licoarea magică a eternului.”

Mulțumesc Elena Ștefan pentru clipa în care am reflectat asupra vieții!

Lecturi plăcute!

Nota mea pentru carte este 10!

Advertisements

5 thoughts on “Așa am fost eu de Elena Ștefan

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s