Toria de Nicoleta Tudor

Titlul: Toria

Autoare: Nicoleta Tudor

Seria: Cercurile mistice

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 294

„După doisprezece ani, Mădălina ajunge la o stabilitate emoțională alături de Sorin. A terminat facultatea de medicină și lucrează ca medic pediatru la spitalul unde au lucrat părinții și mătușa ei. Sorin, și el tot acolo, tot medic, doar că ortoped. O viață liniștită, frumoasă, exact ce-și dorise Mădălina atunci când a acceptat inelul de logodnă dăruit de Sorin. Dar se pare că universul are alte planuri cu ei, căci viața Mădălinei este dată peste cap atunci când află că Sorin o înșeală de vreo trei ani cu Angela, o asistentă de la spitalul unde lucrează amândoi. Și ca viața să devină și mai complicată, în cale îi iese Naum, care a părăsit Toria pentru a nu fi ucis de străbuni. Naum apare la spital cu Amalia, o fetiță drăgălașă cu ochi violet, care are nevoie de consultație pentru că și-a luxat mânuța.

Astfel viața Mădălinei intră într-o vâltoare de aventuri și incursiuni în trecut, unde o întâlnește pe Căzută alături de șatra de țigani, de încercări disperate pentru a salva Toria de străbuni, și toate acestea, în timp ce Sorin pleacă pentru nouă luni în Germania la o specializare. Va reuși Mădălina să salveze Toria alături de Naum și va reuși să-și salveze căsnicia cu Sorin?

Grea alegere….”

După ce am citit cu mare plăcere primele două volume ale seriei și am trăit la maxim povestea din „Cercurile mistice” și „Orașul de deasupra” momentul în care s-a anunțat apariția prezentului volum m-a încântat. Pur și simplu am început să fac diferite supoziții pe marginea cărții. Eram convinsă că povestea va putea lua două direcții: fie va fi povestea Căzutei pe care o descoperise șatra de țigani, fie era povestea de dragoste dintre Mădălina și Naum… pe mine cuplul Sorin- Mădălina nu m-a convins.

Și am avut dreptate într-o oarecare măsură. Autoarea a hotărât să îmbine cele două fire narative și să mă surprindă…

Cu un talent aparte și cu un stil simplu și concis, Nicoleta Tudor captează atenția cititorului, se joacă cu emoțiile sale, îl face să creadă în magie, pentru ca la final să exclame: mai vreau!

Asta simt și eu în clipa de față. Mai vreau! Am senzația că încă nu a fost spus totul. Parcă ceva a lipsit…

Dar, să revenim la volumul de față. Acțiunea cărții se desfășoară la doisprezece ani după cea din „Orașul de deasupra”, o găsim pe Mădălina adult, căsătorită cu Sorin, ambii medici – ea este medic pediatru iar Sorin este medic ortoped, lucrând la același spital.

„Cam asta era viața lor! Iubeau amândoi ceea ce făceau și se împărțeau între casă și spital.”

Mătușa Iolanda îi tot îndemna să facă un copil, dar:

„Își dorea un copil, dar simțea că încă nu este timpul. Încă mai avea multe de făcut. Încă nu era pregătită pentru o responsabilitate atât de mare.”

Chiar din primele pagini ale cărții reapare în scenă Naum, care venise la spital cu nepoțica sa, o brunețică frumoasă cu ochi violet, pe nume Amalia.

„Mădălina se întoarse spre direcția unde privea Amalia. Unchiul Amaliei se uita la Mădălina, pironit locului. După câteva secunde, Mădălina a reușit să realizeze că, pe lângă faptul că nu mai respira, inima ei dădea semne că ar vrea să se repeadă la băiatul care se afla în fața ei.”

Emoție pură este ceea ce transmite reîntâlnirea celor doi, care pur și simplu rămân blocați în bula lor temporală, fiind readuși pe pământ de micuța năzdrăvană care este uimită de faptul că, în sfârșit, o cunoaște pe acea Mădălina de care îi tot vorbise unchiul ei.

Reîntâlnirea cu Naum transmite cititorului emoție, bucurie și tristețe în același timp, dar și senzația că Mădălina încă mai are unele sentimente, încă nu a trecut peste relația intensă pe care a avut-o cu acesta…

Oare ce se va întâmpla acum?

„Îl privea și simțea lumea ei clătinându-se, în interacțiune cu lumea lui. Îl privea și nu îi venea să creadă că el chiar se află acum în fața ei, privind-o așa cum numai el o putea face. Realiza în acel moment că timp de doisprezece ani se mințise că l-a uitat, așezându-l undeva într-un cotlon al minții ei, al inimii ei și de acolo de unde îl izolase el nu o mai putea atinge.”

O revelație la care, eu personal, mă așteptam încă de la sfârșitul volumului doi. Pur și simplu am avut impresia că Mădălina și Naum încă nu și-au încheiat povestea.

„Ooooffff, ce o să facă ea de acum înainte? Toată iubirea pe care o ferecase bine în suflet se revărsa acum în valuri, iar ea nu își dădea seama dacă era fericită ori se frângerii sub tumultul acelor sentimente.”

Mă bucur că a aflat în sfârșit de scrisoarea pe care Naum i-a lăsat-o cu ani în urmă… Era și timpul!

De o sensibilitate aparte, din care transpare părerea de rău, este momentul în care Maria îi dă fiicei sale scrisoarea…

Iar fragmentul cel mai plin de emoție din scrisoarea lui Naum către Mădălina este acesta:

„Nu există cuvinte pe lumea asta care să descrie dragostea mea pentru tine, și dacă ar exista, ar provoca lacrimi numai existența lor. Te iubesc. Mai mult decât viața mea, mai mult decât orice pe această lume. Tu ești rațiunea mea de a trăi, te iubesc mai mult decât însuși noțiunea de iubire.”

Eu sunt ferm convinsă că Naum o iubește cu adevărat pe Mădălina!

După citirea acestei scrisori emoționante, fata realizează că îl iubește și acum, în ciuda faptului că e măritată cu Sorin. Întotdeauna l-a iubit.

Oare, dacă ar fi citit scrisoarea aceasta cu doisprezece ani în urmă, s-ar fi schimbat ceva? Mă îndoiesc… era prea înverșunată contra lui. Va schimba ceva în prezent? Să sperăm că da!

Pe de altă parte este Sorin… Un Sorin care mi-a arătat că am avut dreptate să cred că nu și-a meritat locul lângă Mădălina la finalul volumului doi…

O înșeală pe Mădălina cu una din asistentele de la camera de gardă… si asta nu-i nimic; tot spitalul știe, doar soția nu…

Ce nu înțeleg eu este de ce nu pune un punct final acestei relații? Fiind încă îndrăgostită de Naum, mi se pare că această căsătorie este de fațadă, conviețuirea dintre doi prieteni… Nu pot înțelege așa ceva. Pur și simplu se complace în această situație. De ce?  Nu știu. În privința aceasta nu reușesc să o înțeleg absolut deloc, nu sunt de acord cu ea sub nici o formă.

„– Nu pot să cred. Maaamă, ce ai trântit-o. Și acum ce o să faci? O să divorțezi?

– Nu, Doamne ferește. De ce să divorțez? Eu nu știu nimic. Am văzut eu ceva? Nu am văzut nimic. Dar, spune-mi te rog, tu de când știi?

– De trei ani, știu eu și tot spitalul.”

Sincer, cum poți să te prefaci că nu știi? Cum să vrei să rămâi cu el când tu iubești pe altul? De ce?

Uimitor este faptul că, deși o ironizează pe Angela – amanta lui Sorin, nu simte nici cel mai mic strop de gelozie. De parcă cel implicat nu ar fi soțul ei ci o cunoștință oarecare…

Nici nu pleacă bine soțul în Germania, că Mădălina reînnoadă relația cu Naum…

„… în timp ce se îndrepta spre el îi venea să cânte. Era atât de fericită că o să fie iarăși în brațele bărbatului iubit încât simțea că plutește. Drumul până la el i se păru fantastic de lung.”

Cu Naum merge din nou pe malul mării de pe Toria, tot alături de el călătorește în trecut, la șatra de țigani.

Magia și misticismul îmbinate cu atâta măiestrie în carte, vraja creată cu ajutorul peniței și imaginației, elementul fantastic foarte bine pus în evidență în carte, toate acestea sunt punctul forte al cărții. Aici, cititorul este complet prins în pânza țesută de Nicoleta Tudor, este efectiv captivat de călătoriile celor doi, de ceea ce află despre țigani și credințele lor, precum și despre Toria și străbuni.

O carte alertă, plină de acțiune, bine scrisă, care nu îți dă posibilitatea să te plictisești, nici să o lași din mână – chiar dacă nu ești de acord cu faptele și deciziile personajelor….

Sunt porniți într-o luptă contra cronometru pentru salvarea Toriei, Mădălina ajutându-l pe Naum cu tot ceea ce poate. În tot acest timp, trăind o frumoasă poveste de iubire care mie mi-a încântat sufletul.

Dacă reușesc sau nu să salveze Toria, este o altă poveste pe care vă las să o descoperiți voi.

În ce privește deciziile Mădălinei, eu una am rămas dezamăgită, mă așteptam la cu totul altceva. Cu toate acestea, vă asigur că veți avea parte de o lectură incitantă, plină de adrenalină și suspans, cu o poveste de dragoste frumoasă.

Cu speranța că va mai urma și un volum patru… felicitări pentru această carte care mi-a dat ceva de gândit.

Mulțumesc Nicoleta Tudor pentru cartea oferită spre recenzie.

P.S. Aș ruga editura să acorde ceva mai multă atenție corectării manuscrisului înainte de publicare.

Nota mea pentru carte este 9.