Blestemul moștenirii de Mirela Oprea

Titlul: Blestemul moștenirii

Autoare: Mirela Oprea

Editura: Tritonic

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 468

„Lanțurile îmi sapă în încheieturi și simt durerea până-n măduva oaselor. Nu știu dacă plâng din cauza durerii, a fricii sau a ce va urma. Pentru că ăsta pare să fie doar începutul. Am pictat în mine chipul lui. Al celui real pentru mine, nu al celui malefic. Ochii de smarald și buclele sălbatice îmi dansau ca un sevraj în minte și m-am agățat de imaginea lor, încercând să elimin oroarea ce se întâmplă acum cu mine.

Țip pentru că ăsta e singurul lucru pe care-l mai pot face.”

Este cea de a treia carte a autoarei pe care am ocazia să o citesc. Fiecare dintre ele mi-a lăsat o bucurie în suflet. „Dragoste eternă” a fost cartea care mi-a demonstrat că dragostea adevărată și profundă răzbate printre piedicile ce-i apar în cale. „Falsă identitate” este tot o carte de dragoste, dar cu un mesaj special: iubirea vine de unde te aștepți mai puțin și trebuie să știi să o recunoști.

„Blestemul moștenirii” este o carte profundă, plină de acțiune, cu multe răsturnări de situație adesea neașteptate; cu personaje puternice și frumos conturate pe care adesea le poți vizualiza. De data aceasta, dragostea apare la final, după ce crezi că ai avut parte de toată durerea și suferința de care poate avea parte un om. Un punct în plus al acestei cărți îl constituie coperta care efectiv atrage cititorul, chiar dacă nu știe absolut nimic despre poveste.

Un romance captivant, povestea a două surori gemene total diferite una de cealaltă. O poveste care te prinde în ițele sale încurcate încă de la primele pagini.

David Phillip Pierce:

„Cu toate că era un bărbat suficient de chipeș, prezentabil, modest și blând, orgoliul de a fi prețuit pentru ceea ce reprezenta el ca om, dincolo de rang și avere, putea trece uneori drept o slăbiciune, alteori drept un punct forte pentru el.”

Tocmai datorită felului în care era perceput de ceilalți, Phillip decide să-i ascundă lui Lauren – femeia pe care o iubește, adevărul… Momentul în care-i spune acesteia că este Duce, îl face să se simtă rușinat că a mințit-o; plus că Lauren este dezamăgită că nu este un om normal…

„Lauren avea darul deosebit de a scoate tot ce era mai frumos din oameni. Iar pe el, omul serios și calculat, îl făcuse să privească viața prin alți ochi: ochii iubirii.”

Toate bune și frumoase… până când aduce pe lume două fete gemene. Atunci, soacra ei decide să o șantajeze să renunțe la una dintre fete deoarece nu-și dorea ca averea să se împartă. Lauren pleacă cu una din fetițe, iar soacra ei, profitând de un concurs de împrejurări… face în așa fel încât să pară că aceasta a înnebunit după moartea fetiței… Lipsa lui Phillip, plecat cu afaceri, este momentul ideal pentru a pune la cale această acțiune malefică.

O intrigă care se cere elucidată, un început mai mult decât promițător!

„– Ai dreptate, iubire, tocmai ești pe cale să cunoști monstrul din familia mea.”

Nici nu realiza Phillip câtă dreptate conțineau aceste vorbe atunci când a dus-o pe soția sa să-i cunoască mama…

Care mamă, se va face vinovată de toată suferința și durerea ce se vor abate asupra acestei familii. În mintea ei încâlcită, totul are sens:

„Intuia că urmau scene neplăcute și deranjante, dar cel mai mult o nemulțumește durerea și dezamăgirea prin care va trebui să treacă negreșit fiul său, Phillip. Știa că va câștiga bătălia, tot așa cum știa că victoria ei avea să aibă pentru prima dată gustul amar al pelinului.”

Cu toate acestea, bătrâna Ducesă nu dă înapoi. Nu se gândește la consecințele faptelor sale și nici la durerea nurorii și a fiului său.

Pentru Lauren, decizia este una dificilă, dar alege să plece cu cea de a doua fetiță decât să rămână și să o abandoneze în voia sorții și să nu mai știe nimic despre ea.

Un moment de o cruzime deosebită, în care fiecare mamă ar fi făcut exact aceeași alegere.

„– Iartă-mă, micuța mea, murmură ea pentru fetița care rămăsese în urmă. Sunt sigură că vei avea parte de toată iubirea din lume. Tatăl tău te va iubi mai presus de propria-i viață.

Își șterse cu repeziciune lacrimile amare care îi îngreunau vederea, apoi șopti din nou:

– Iartă-mă, scumpul meu, dar n-am avut de ales.”

Nesăbuința bătrânei merge chiar mai departe de atât, dacă așa ceva este posibil: găsește o femeie care-i seamănă lui Lauren, o nebună, și i-o arată fiului său… Când această femeie moare, Phillip este convins că a rămas văduv.

Acțiunea romanului se continuă douăzeci și unu de ani mai târziu, când Alexandra este deja majoră. La petrecerea organizată de ziua ei, este invitat și Anderson – omul de încredere al tatălui ei…

„Bărbatul o privea pe Alexandra plin de curiozitate. Comportamentul tinerei fete lăsa mult de dorit. Felul ei răsfățat și egoist îi stârnea de multe ori îngrijorarea.”

Și din păcate, Anderson are de ce să fie îngrijorat! Tânăra noastră, deși îi seamănă leit mamei din punct de vedere fizic, la caracter este leită Lady Margaret – bunica paternă, Ba chiar mai rea, dacă se poate spune așa. Și cum se știe că în viață totul are un preț, Alexandra îl va plăti până la urmă.

Ceea ce mă uimește pe mine cu adevărat, este faptul că a reușit atât de bine să se prefacă în fața tatălui ei. Poate că totuși, Phillip nu a dorit niciodată să privească cu foarte multă atenție spre acțiunile fiicei sale deoarece îi trezea durerea pierderii soției și a celei de-a doua fetițe…. Cine știe?!

Aceasta este doar introducerea în acțiunea romanului. Povestea abia de acum se complică. Și totul, datorită deciziei bunicii lui Phillip de a împărți averea între toate rudele existente…

În acest moment, egoismul și setea de avere și putere a Alexandrei ies la suprafață, demonstrând încă o dată, că este dispusă să calce pe cadavre pentru a fi unica moștenitoare. La propriu!

Cum destinul are căile sale proprii de a face dreptate, totul se schimbă când adevărul iese la iveală… Șoc! Groază! Și o speranță … Acestea sunt sentimentele care își fac loc în sufletul cititorului.

Am rămas uimită de imaginația autoarei, dar și de talentul de a reda toată această poveste care te trece prin multe stări emoționale, care te face să suferi și să cunoști fericirea alături de personajele cărții.

Totuși, Alexandra este cea care provoacă tot ceea ce poate fi mai rău chiar și după moartea sa… cu consecințe ce se pot dovedi fatale.

Personaje foarte puternice, hotărâte, atât de bine conturate încât cititorul le poate vizualiza. Acțiune alertă, cu multe întorsături de situație. Acest roman este o îmbinare reușită de romance, acțiune și suspans; care cucerește de la primele rânduri și te poartă printr-o frumoasă poveste de dragoste, până la final.

Aflarea adevărului despre Lauren și cealaltă fetiță a sa, îl bulversează pe Phillip. Și nu este unica consecință! Alexandra face o criză de nervi, se urcă supărată la volanul mașinii și are un accident grav. Iese cu bine din operație, dar șansele ei de supraviețuire sunt minime… Nu supraviețuiește nici măcar cât să apuce să-și vadă sora geamănă. Aceasta ajunge în Anglia după înmormântarea Alexandrei…

Nu sunt de acord cu ceea ce Phillip i-a cerut Alionei: să joace rolul surorii sale. Sub nici o formă!

Și nici nu vă închipuiți câte va avea tânăra de îndurat din această cauză…

O crimă îi este pusă în cârcă, are de luptat cu setea de răzbunare a unui bărbat… răzbunare pentru acțiunile Alexandrei, al cărei rol îl joacă Aliona… Diferiți bărbați care-i spun că au avut aventuri cu ea și cărora fata trebuie să le facă față.

O carte foarte bine scrisă, cu multe elemente de suspans care efectiv ne dau palpitații. Dar, până la urmă, vom avea oare parte de dezvăluirea adevărului? Nu ne rămâne decât să descoperim!

Aliona este copia identică a surorii sale, doar că este de o bunătate aparte.

„Dintr-odată brațele lui puternice și doritoare o cuprinseră într-o îmbrățișare plină de dragoste și vinovăție.”

„Fericirea de a-și ține fiica în brațe după douăzeci și unu de ani îi făcu inima să tresalte. Bucuria intensă îi readuse lacrimile în ochi. Erau lacrimi limpezi de fericire pură.”

O legătură instantă are loc în clipa în care tatăl își îmbrățișează fiica… O legătură dincolo de orice, la granița cu imposibilul. Iubirea instanță, dorința de a proteja, toate aceste sentimente transpar din paginile cărții în acest moment special!

Pe de altă parte, în America, Dylan află că o rudă îndepărtată din Anglia a ordonat uciderea sa doar pentru a nu împărți averea… și asta s-a soldat cu uciderea prietenului său Andrew, căruia îi împrumutase sacoul lui…

„– Plec în Anglia. O să mă ocup eu însumi de acest caz. Jur că puiul de cățea va plăti cu vârf și îndesat. Iar când am să termin cu ea – își va fi dorit să nu se fi născut.”

Ceea ce nu știe Dylan este că răzbunarea lui se va îndrepta asupra Alionei care se dă drept Alexandra, pentru a-i salva acesteia reputația.

Și de aici avem parte de o mulțime de surprize!  Unele mai plăcute, altele mai puțin… Dar toate acestea, toate erorile și greșelile comise de Alexandra cauzează o mulțime de probleme pe care Aliona trebuie să le rezolve.

Avem parte de iubire! Da, iubire! Asta după ce avem parte de ură, răzbunare, acuzații și multe altele care vă rămân de descoperit.

Cert este că Dylan și Aliona vor trece prin multe până când vor deveni o pereche unită, plină de încredere unul în celălalt și indestructibilă, a căror dragoste este palpabilă!

Mulțumesc Mirela Oprea pentru această poveste deosebită și pentru exemplarul oferit spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 10!

48 de gânduri despre &8222;Blestemul moștenirii de Mirela Oprea&8221;

Lasă un răspuns către Cuvinte Vrajite Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.