Doamna umbrelor de Mihaela Strenc

Titlul: Doamna umbrelor

Autoarea: Mihaela Strenc

Seria: Orașul îngerilor, vol. 3

Editura: Quantum Publishers

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 201

„După douăzeci de ani de la evenimentele din volumul doi, povestea s-a limpezit. Dar o amenințare pândește din umbră, căci Diana nu a renunțat la planurile de răzbunare, iar ținta este acum Ema, iubita băiatului lui Iustin. Tânărul trebuie s-o oprească să obțină ceea ce și-a dorit dintotdeauna – un trup omenesc.

Făcând asta, el rescrie însă povestea tatălui său. Va reuși să îi creeze un alt final, sau va avea soarta întunecată a lui Iustin?”

Sună foarte interesant această descriere. Chiar eram curioasă ce se mai întâmplă în această serie.

„Mihaela Strenc pune bazele unei povești cu strigoi ce se hrănesc cu propriile noastre frici și temeri. Lașitatea și neîncrederea în noi și în cei din jur sunt cheile ce deschid porțile răului. O inimă mâhnită nu va putea niciodată să părăsească trecutul și să privească spre viitor.”

– goodread.ro

De data aceasta vom afla povestea băiatului lui Iustin și pericolele care-l pândesc… greșelile pe care le face putându-i fi fatale.

În prologul acestui volum o întâlnim pe micuța Ema, de numai opt ani:

„Spre miezul nopții, senzația că mai era cineva cu ea o deșteptă. Terifiată, își deschise larg ochii. În prima secundă nu văzu decât conturul dulapului, dar, după ce se dezmetici, observă clar silueta unei femei.

– Cine… Cine ești? îngăimă ea, fără glas.

Umbra ieși din cotlonul în care stătuse până atunci, apropiindu-se de copila îngrozită. Și când ajunse la un pas de ea, Ema îi văzu fața albă și ochii fioroși, de nălucă.”

Un început incitant, asemănător filmelor de acțiune, cu ceva elemente de thriller. O apariție necunoscută în camera unei fetițe… Cine să fie oare?

După primele două volume care mi-au stârnit la maxim imaginația și pe care le-am devorat efectiv; acum a venit vremea să descopăr și acest volum de la care am așteptări mari…

Primul capitol al cărții ne poartă în familia lui Iustin, acum în vârstă.

„– Dacă tu ești bătrână, glumise el, eu, la cei șaizeci de ani ai mei, ce-ar trebui să mai fac? Să mă îngrop direct? Poate că ar trebui să-mi caut loc de veci.

– Nu glumi cu astfel de lucruri, nu e amuzant.”

Se pare că noi, femeile, după o anumită vârstă, începem să ne facem griji pentru fiecare rid și fir alb… Este o realitate, un prag psihologic peste care trebuie să învățăm să trecem cu demnitate și curaj. Până la urmă, nu este un capăt de lume! … având în vedere problemele cu care s-au confruntat cei doi până acum, mă refer la Iustin și Ana.

Odată cu trecerea anilor, cuplul lor a devenit din ce în ce mai strâns, mai unit. Iar odată cu apariția lui Valentin, toate au luat amploare. Pe cât de rebel era în tinerețe, pe atât de serios a devenit Iustin acum, respectând codul Veghetorilor cu strictețe. Singura lui slăbiciune era fiul său Valentin, care-i semăna în totalitate, excepție fiind ochii albaștrii, moșteniți de la mamă.

Dar…

„Frumusețea îl făcuse arogant, iar atenția pe care toți i-o acordau îl transformase într-un monstru al narcisismului. Încercase să-i atragă atenția și soțului ei, dar acesta se arătase mai îngăduitor.

– Așa eram și eu la vârsta lui. E doar o fază.”

Dar Ana continuă să fie neliniștită în privința fiului ei, care pare să-i calce pe urme tatălui.

În acest volum îi avem în prim plan pe Valentin și Ema, iar în plan secund pe Gabriela. Cei doi tineri, Valentin și Gabriela, sunt diametral opuși.

„Sperase că avea să se schimbe cu înaintarea în vârstă, însă deocamdată nu dădea niciun semn că ar fi fost dornic să se cumințească. Ba chiar, parcă pe zi ce trecea, devenea tot mai nebun – petrecerile se țineau lanț, la fel și aventurile. Nici măcar nu ținea cont de vârsta femeilor cu care ieșea; dacă arătau bine, erau bune toate.”

Și uimitor este faptul că, tatăl său îl credea un sfânt. Nu se îndoia deloc de ceea ce îi spunea Valentin… Oare cât îi va mai merge băiatului cu această poză de îngeraș pe care le-o prezintă părinților? Când va realiza Iustin că fiul său nu este ceea ce pare?

Pe de altă parte, cei doi tineri sunt foarte buni prieteni, Gabriela de multe ori acoperindu-i toate năzdrăvăniile. Un sfat bun primește aceasta de la el:

„– Gabi, să nu-ți iei un băiat ca mine, îi zise el, lăsând la o parte toate măștile.

……………

– Nu, ascultă-mă! Să-ți cauți un tocilar… Știi tu, băiatul ăla silitor din prima bancă, de care râde toată clasa. Acela n-o să te facă să plângi niciodată.”

Adevărat! Dar se știe că fetelor le plac băieții mai rebeli… deși are dreptate, un băiat cu capul pe umeri nu va face o fată să sufere…de cele mai multe ori.

A doua zi, o vedem pe Ema prin ochii lui Valentin…

„Când o văzuse pentru prima oară, privirea îi fusese atrasă de părul ei neobișnuit de lung, pe care și-l ținea prins într-o coadă împletită. Avea o expresie visătoare, ochii mari, căprui deschis și pielea albă, ca de porțelan. Se îmbrăca demodat, cu rochii până în pământ, negre sau cenușii, iar la gât îi atârna o cruce groasă. Nu era genul de fată cu care s-ar fi întâlnit, însă frumusețea ei îl cucerise.”

Și Ema l-a remarcat pe el. Ba chiar, în lumea ei închisă și ternă, Valentin a apărut drept cavalerul pe cal alb! Încă de la prima întâlnire,  Valentin încearcă să o cucerească, dar o face folosindu-se numai de minciuni, adevăruri spuse pe jumătate și aparența de băiat cuminte. Este clar că nu are în plan o relație serioasă…

„Era lupul în blană de oaie, și nu-l deranja câtuși de puțin lucrul acesta. Ba chiar, se simțea foarte mândru de propria persoană. Cât despre pericolul de a se îndrăgosti… Putea fi simplu înlăturat… N-avea să stea prea mult cu ea, iar latura lui cinică funcționa încă suficient de bine ca să-l apere de sentimentalisme prostești și costisitoare.”

Tind să cred că Valentin este cu mult mai rău decât a fost vreodată Iustin! Sau, crede că totul i se cuvine, neținând cont de cei pe care , prin atitudinea lui, îi poate răni. Cert este că, ar trebui controlat până nu va fi prea târziu…

” Îl admira că se descurca pe cont propriu de la o vârstă atât de fragedă, când alții nu făceau decât să bată discotecile și să agațe fete.”

Dacă ar știi ea, Ema… !!! Prea are încredere în aparențe!

Iar prietena lui Gabriela, îi reproșează și ea anumite lucruri, pline de adevăr, în speranța că îl va face să se schimbe…

„– Mă întreb ce s-a întâmplat cu băiatul ăla care împărțea totul cu ceilalți. De câțiva ani nu mai știu cine ești. Tot sper să-ți revii, dar nu, ești din ce în ce mai rău. Și mă doare, pentru că îmi vreau prietenul înapoi…”

O carte alertă, plină de emoții, pe care o citești cu un real interes, din dorința de a descoperi întreaga poveste; cu toate că nu ești întotdeauna de acord cu acțiunile personajelor. Speri doar să se termine cu bine.

Valentin a primit o bilă albă de la mine în momentul în care i-a spus Emei adevărul. Deși, aș fi vrut să o fi făcut din proprie inițiativă… Descoperiți voi ce s-a întâmplat de fapt. Cu toate acestea, încă mai cred că Iustin ar trebui să-l controleze ceva mai mult. Poate o va face, poate nu… dar să nu fie prea târziu! Iar comportamentul ulterior al lui Valentin este din ce în ce mai rău. Se pare că nu-i mai pasă de nimic…

După cum se știe, minciuna are picioare scurte! Momentul în care Ana și Iustin află adevărul este dureros, dar concluzionat scurt de Iustin:

„– Sunt dezamăgit, spuse bărbatul. Apoi, uitându-se în spate, la tânăr, termină: Și cel mai rău e că nu voi mai avea încredere în tine niciodată.”

Era și timpul!!!! Mi se pare că autoarea putea să pună această scenă, a adevărurilor ieșite la iveală, ceva mai repede. Parcă prea mult spațiu a fost alocat acestui comportament… Cumva, Ana și Iustin au părut niște părinți prea creduli, ușor dezinteresați de copilul lor, o încredere prea oarbă au avut în Valentin.

În ciuda relației proaste pe care o are cu familia, băiatul este sincer în privința emoțiilor pe care le simte față de Ema:

„Încercând să-și potrivească pașii cu pașii ei, băiatul simți ceva ce nu mai simțise până atunci. Era fericit că se afla în preajma fetei, de parcă simpla ei prezență ar fi răspândit un parfum de magie. Îi studia coada lungă, ce îi trecea de coapse, apropiindu-se, deși încerca să mențină distanța.”

Oare va reuși să-i recapete încrederea Emei? Să se fi schimbat Valentin atât de mult?

Întâmplări stranii, strigoi ce apar în viața Emei, ce-i tulbură nopțile; toate acestea, o împing pe fată să-l roage pe Valentin să doarmă cu ea. De acum avem parte de suspans la cote mari, fantasticul își face simțită prezența odată cu apariția unei vechi cunoștințe de-a noastră: Dia…

„Te rog, tată, dacă o ajuți, îți promit că n-o să-ți mai ies din cuvânt. Niciodată.

…………….

– Te implor! Strigoiul care s-a legat de ea e Dia!

– Ce ai spus?”

Iustin promite să o ajute cu condiția ca Valentin să nu o mai vadă. Dar, ceea ce descoperă Iustin și Ana, împreună cu Valentina și Gabriel, este îngrozitor… atât de îngrozitor că cei mai puternici Veghetori nu o pot ajuta. Bineînțeles că Valentin nu acceptă acest verdict, hotărât fiind să o apere el pe Ema și să o scoată de sub dominația strigoiului Dia, cu toate că el nu este Veghetor…

Ce se va întâmpla de acum înainte?

Are loc o cursă contra cronometru pentru salvarea Emei. Multe adevăruri se mai află, curajul și puterea fiecăruia sunt puse la încercare; forța sentimentelor este testată… Totul cu o atât de mare rapiditate că nu mai știi când ai dat ultima pagină, moment în care spui: mai vreau!

„Se despărți de ea, recunoscând în sinea lui că îi era frică. De fapt, era puțin spus… Mai degrabă, era terifiat, mai ales că la tot ce simțea se adăugase și sentimentul că viața i se risipea. Universul lui se dărâma, suflat de o forță necunoscută, și n-avea de ce să se agațe ca să nu o ia el însuși razna.”

Griji, gânduri, întrebări… cu asta se luptă cei doi. Încearcă să facă tot posibilul să scape de Dia, dar se pare că Ema relaționează la un anumit nivel emoțional cu aceasta:

„– Și dacă timpul meu s-a scurs?

Îngrozit, se uită la fată din nou, decriptând în ochii ei un adevăr sinistru.”

Spre final, Dia îl provoacă pe Valentin la luptă… Băiatul acceptă din dorința de a o salva pe fată, deși e conștient că șansele lui sunt ca și inexistente.

„Chiar dacă voi pleca dintre cei vii, așteaptă-mi întoarcerea și teme-te. Când vor crește umbrele și soarele va fi înghițit de lună, atunci mă voi trezi.”

O carte interesantă, foarte bine scrisă, care îți menține atenția la poveste. Cu toate acestea, îmi doresc sincer să avem parte de o continuare cât mai repede. Deși am aflat că Valentin a scăpat cu bine, nu știm exact ce s-a întâmplat cu Ema. Parcă povestea lor a fost abandonată brusc, fără a i se conferi un final cert. Ceva pare că a rămas nespus…

Nota mea pentru carte este 8,5.

 

15 gânduri despre &8222;Doamna umbrelor de Mihaela Strenc&8221;

  1. Frumoasă recenzie, Geo! Îți așteptam cu interes impresiile. Am citit cartea și mi-a plăcut, am sesizat o evoluție clară a stilului autoarei față de volumul anterior, dar și eu am rămas cu senzația că povestea nu s-a încheiat, așa că sper la o continuare…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Recenzia ta mi-a stranit tot interesul. Desi am citit primul volum, trebuie sa imi improspatez memoria. Am cam uitat actiunea. Abia mai apoi am sa trec la urmatoarele volume.
    Felicitari pentru modul in care ai scris recenzia!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Pingback: URL

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.