Dincolo de nori de Nicoleta Tudor

Titlul: Dincolo de nori

Autoare: Nicoleta Tudor

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 84

De Nicoleta Tudor mulți dintre noi am auzit, am citit deja seria fantasy “Cercurile mistice” și așteptam cu nerăbdare următoarea ei carte.

“ A fi sensibil este unul dintre cele mai nobile lucruri care ne poate încadra transcendența efemeră. De asemenea a ne păstra sensibilitatea pe tot parcursul unduitor al existenței noastre umane reprezintă testul suprem al vieții. Cine ajunge să conștientizeze acest fapt, conștientizează, de fapt, că viața este mult prea scurtă și prețioasă pentru a putea fi trăită altfel.

Totul este scris sub imboldul profunzimii care vine ca o undă ce învăluie într-o aură celestă fiecare poezie în parte. Dacă ar fi să traduc printr-o exprimare fizică ceea ce mi-a transmis fiecare poezie în parte, aceasta ar fi ~oftatul~: oftatul trăirilor din suflet, oftatul de dor, oftatul sentimentelor neîmpărtășite, oftatul prea-plinului, oftatul coloritului sentimentelor ce ne înconjoară.”

Acest volum de poezii mi-a arătat, asta dacă mai era cumva nevoie, că Nicoleta este un suflet profund romantic. Cu o claritate aparte de a reda senzațiile, de a reda sentimentele ce ne pătrund ființa, de a ne face să simțim tot ce ne înconjoară, la un alt nivel.

Emoții ce ne răscolesc imaginația, oftatul și zâmbetul pentru dorul ce ne pătrunde în suflet; toate acestea se strecoară din versurile iscusite ale autoarei, ne împresoară, apoi ne poartă spre cele mai înalte culmi!

Cu gingășie, cu emoție și cu sinceritate, Nicoleta a reușit să mă încânte și de data aceasta!

O carte pe care am citit-o cu sufletul! Ce m-a încântat, cutremurat, șocat și extaziat în același timp!

În precuvântarea acestei cărți, Cristian Moșneanu ne spune:

”În încheiere, voi lăsa câteva versuri ale marelui poet persan Omar Kayam, care cred că încadrează cel mai bine contopirea între planul existențial al autoarei și reflexia materializată prin stihurile expuse:

Ce zi frumoasă-i astăzi! Și cât de blând zefirul!

În rouă-și spală fața aprinsă trandafirul.

Privighetoarea-și spune în grai străvechi și sfânt:

Îmbată-te tot timpul de-arome și de cânt!”

O poezie uimitoare, cu versuri de o sensibilitate aparte, care te fac să te gândești la propria existența, este “Dincolo”:

Versuri sincere, introspective, ce te poartă cu gândul la fericirea și iubirea pură, la emoțiile pe care ar trebui să le simți întotdeauna pentru persoana iubită!

Penița iscusită a autoarei ne poartă către zări nepătrunse, către orizonturi deschise și necercetate, unde bucuria și tristețea se împletesc creând o feerie de sentimente! Aceasta este “Nemărginire”!

Pentru a schimba puțin registrul, o poezie amuzantă dar plină de adevăr, un elogiu adus femeii, un imn dedicat celor care nu se opresc niciodată din a face tot ce este posibil pentru bunăstarea familiei! Cu un titlu foarte sugestiv, această poezie mi-a adus pe buze un zâmbet dulce-amar: “Îmi merit pantalonii”!

O carte pe care am savurat-o vers cu vers, am gândit-o și disecat-o; care m-a făcut să îmi pun anumite întrebări și să reflectez asupra unor decizii.

“Dincolo de nori” este un volum de versuri plin de sensibilitate, din care transpar emoții variate, ce te face să apreciezi cu adevărat omul din ale cărui gânduri s-au plăsmuit versurile acestea pline de emoție!

Trecerea omului prin viață, cu alergătura cotidiană și problemele vieții care ne fură de cele mai multe ori bucuria de a trăi clipa, uităm “Scop”-ul pe care îl avem…

”Înotând curajoși

Cu avântul tinereții

Trecători suntem toți

Prin arenele vieții.”

De multe ori, cu frenezia propriilor vieți, nu savurăm momentele speciale, nu ne mai bucurăm de picătura de frumos ce ne apare în cale până când…

”Vom fi poze într-o ramă

Pentru ai noștri urmași

Trecători suntem toți

Precum urma de pași.”

Acest timp pe care l-am petrecut citind volumul de poezii “Dincolo de nori” mi s-a părut că a trecut mult prea repede. Poate și datorită faptului că versurile Nicoletei m-au purtat într-o lume specială, plină de emoție și culoare, care m-a îndemnat să visez, să sper și să apreciez!

Mulțumesc Nicoleta pentru aceste momente deosebite!

Reclame

10 gânduri despre &8222;Dincolo de nori de Nicoleta Tudor&8221;

Lasă un răspuns la ancasicartile Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.