Vând rochie de mireasă de Corina Ligia Pătrașcu

Titlul: Vând rochie de mireasă

Autoare: Corina Ligia Pătrașcu

Editura: Libris Editorial

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 118

Descriere:

“M-am născut într-o zi de toamnă. Se întâmpla să fie într-o duminică seara și ai mei au hotărât să meargă la cinema. Am așteptat să se termine filmul, și, apoi, mi-am luat curajul să vin pe această lume…

(……..)

Sunt autoarea cărții de povești terapeutice: “Stropi de lumină”. “E timpul iubirii” este primul meu volum de poezii.

Mulțumesc!” — Corina Ligia Pătrașcu

Încă din timpul școlii generale mi-am dat seama că îmi plac poeziile: să le citesc, să le ascult recitate sau să le scriu. De fiecare dată când aud cuvântul poezie mă gândesc la ceva eteric, înălțător.

Această carte am cumpărat-o de pe Libris de cum am văzut-o. Nu am putut rezista tentației!

O carte deosebită din multe puncte de vedere! O copertă superbă, atractivă și plină de romantism, o grafică de excepție și tot ce își poate dori cititorul. Efectiv nu-i poți găsi cusur acestei cărți.

“A întâlni iubirea fără a o căuta este singura cale de a o avea.” — Jiddu Krishnamurti

”Poezia autoarei Corina Ligia Pătrașcu nu este ficțiune, ci o soluție viabilă pentru perpetuarea propriului Sine către Înalt. Pentru a-i descifra lumea trebuie să te lași pătruns de lirism iar aceasta nu e doar o invitație ci o condiție.” — Romița Mălina Constantin

O poezie plină de energie, de nuanțe accentuate și de dinamism, aceasta este poezia autoarei Corina Ligia Pătrașcu. O poezie care-ți pătrunde sufletul, lovește în porțile ferecate ale inimii și minții, lăsând în urmă bucurie!

Pentru a vă face o primă impresie despre felul în care scrie autoarea, vă voi prezenta un fragment din poezia care dă chiar titlul cărții: “Vând rochie de mireasă”….

”Scurm tuneluri

nasc labirinturi

fără ieșire –

să nu mă răzgândesc

arunc inelarele

la răscruci de vânturi

rochia albă de mireasă

stă atârnată și grea

de umerii mărului….”

O poezie a contrastelor. Versuri cam triste, pesimiste mai bine spus, dar care, lasă în urma lor o scânteie de pace și bucurie.

Autoarea reușește să-și situeze cititorul și poezia ei la poli opuși, atrăgându-se unul pe altul până ajung să se cunoască.

Am citit cartea cu o plăcere deosebită, în timp relativ scurt. Mai greu a fost să-mi adun gândurile, să-mi limpezesc ideile și să-mi liniștesc emoțiile. A fost o carte pe care am simțit-o!

“Viorile mele” este o poezie frumoasă, cu multe simboluri ascunse printre versuri, pe care fiecare cititor o înțelege într-un mod diferit.

“lăcrimează florile…

arcușurile străpung inimi

accentele calcă diafragme

sugrumându-le

la înălțimi disonante

ziua își plimbă arcușul

prin aripi de fluturi, secerându-le”

Fiecare vers al poeziei evocă tristețe, pesimism și durere. Dar per ansamblu, poezia îți dă speranță.

Cu fiecare vers atent construit, Corina Ligia Pătrașcu mai trasează o tușă intensă de culoare pe pânza evocată în fața cititorului. Culori terne din partea rece a gamei de culori, acestea influentează cititorul, îl uimesc și îl șochează.

“inspir Universul îngrădindu-l

acolo, trec cerul cu capul prin nori

nu stau mult pentru că

mă aduni cu o inspirație…”

Cartea oferă o nouă perspectivă a versurilor vii, vibrante, care stârnesc vâlvătăi în suflet. Efectiv simți energia care te pătrunde cu fiecare concluzie pe care o tragi. Ești captivat de sensurile pe care le pot lua cuvintele, de opușii care se atrag spre a oferi celui ce citește o iluzie, o imagine schimbătoare a unei realități mereu aceeași.

“Șah mat” este poezia apusului și a răsăritului, a reginei care cade sau nu….

”auzul și-a ascuțit inima

foșnesc gânduri efemere

bat clopote de aramă asurzitor

vestind înserarea liliecii flămânzi

își umblă tenebrele

așteptând chemarea”

Cu siguranță cartea aceasta m-a uimit. Prin felul aparte al poeziilor, prin forța pe care o transmit cititorului.

Versurile poeziilor acestei cărți sunt asemeni lavei ce clocotește într-un vulcan, care stă să erupă. Doar că, nu distruge totul în calea lui, sau dacă o face, îl și recompune. Cititorul este izbit din toate părțile  de emoții viscerale și de senzații crude care-l obligă să își închipuie tabloul și să observe natura însuflețită pe care o evocă.

“mi-am amorțit simțurile

cu parfumul din sticla brună

torn esențialul pe piele

mă trece alert pe linia moartă

simt anestezia prin viscere

coborându-mă step by step”

Din disperare și tristețe, autoarea ne poartă cu sinceritate spre o stare de bine. După fiecare poezie citită am avut senzația că încă o bucățică de suflet a fost descoperit de prejudecăți și de ambalajele în care a fost cosmetizat.

“zbat frunzele pieptu-mi

îngălbenindu-mă prematur

rozele și-au pierdut fiorii

întorc pământul

căutând în recea visare

parfumul pierdut

în lacrimile nopții

așteaptă…”

Am savurat această carte care mi-a adus aminte de poezia lui George Bacovia într-o oarecare măsură. O autoare demnă de a fi ținută minte. Poezia ei cred că reprezintă o traiectorie pe care mulți nu o încearcă în ziua de azi.

Nota mea pentru carte este 10!