Tărâmul Mistic. Îngerul Luminii de Alina Cosma

Titlul: Îngerul Luminii

Autoare: Alina Cosma

Seria: Tărâmul Mistic, vol. 1

Editura: Primus

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 138

”Tărâmul Mistic este o lume fantastică în care mitologia se împletește cu credința, în care Spiritele și Muritorii realizează echilibrul dintre universul văzut, cel al oamenilor, și universul nevăzut, cel al miraculosului.

Într-o lume în care elementele primordiale sunt în conflict, un conflict ce pune în pericol însăși existența omenirii, două suflete pierdute  se întâlnesc. Deși primordial diferite, vor fi nevoite să găsească o cale prin care Focul să se contopească cu Apa, Pământul cu Aerul, Ura cu Dragostea; CALEA ce va readuce echilibrul universal.”

Alina Cosma ne încântă de data aceasta cu o serie fantasy.

“Palatul de marmură domnea ca un colos pe pajiștea pârjolită în urma luptelor din ultima vreme. Cele patru turnuri, care se înălțau semețe înspre nori, erau învăluite într-o liniște de mormânt în miezul zilei.”

Trei Ursitoare ce vestesc apariția Gardienilor care vor salva Tărâmul Mistic și pe locuitorii acestuia.

Un basm modern care mă poartă spre amintirile din copilărie când bunicul îmi citea povești.

Două familii la iarbă verde, un copilaș curios atras de animăluțele pădurii, curajul copilăriei și lipsa fricii, toate acestea conduc spre intrarea în Tărâmul Mistic.

Micuțul Eduard se trezește într-o lume magică, așa cum nu a mai văzut. Iar ființele de aici sunt gnomi și alte ființe fantastice desprinse din imaginație.

“— Tu ești gardianul nostru.

— Gardian?! se miră băiatul. Ce e un gardian?

— Ești protectorul nostru.”

Și nu este singurul! Echipei de Gardieni cărora le-a fost ursit să salveze Tărâmul Mistic, se alătură medicul veterinar Rafael și Hope — micuța ai căror părinți mor într-un accident de mașină. Daria este un viitor medic și cel de-al șaptelea Gardian.

“— Există patru stăpâni ai elementelor primordiale: pământ, apă, foc și aer. În urmă cu ceva vreme acești stăpâni au intrat în conflict. Stăpânul Focului vrea să stăpânească totul. S-a aliat cu Stăpânul Aerului, iar împreună vor distruge tot ce există pe pământ și în ape.”

O situație critică după câte se pare. Dar, de ce aceste ființe magice au nevoie de ajutorul oamenilor?

Într-un stil simplu, autoarea creează o întreagă magie în jurul cititorului. O lume fantastică în care, la fel ca pe Pământ, lupta dintre bine și rău are loc. Sau lupta pentru putere…

Ce este Tărâmul Mistic?

“— Tărâmul Mistic este un univers de trecere între lumea fizică a oamenilor și lumea spiritelor. Este tărâmul care face legătura și echilibrul între cele două lumi.”

O lume magică, unde zânele, silfele, gnomii, faunii și minotaurii luptă alături de Gardieni pentru salvarea Tărâmului Mistic. Elementele fantastice și cele religioase sunt frumos îmbinate de autoare, rezultând o carte deosebită.

“Îngerul Luminii” este cartea care te atrage cu fiecare pagină citită. Nu îți dai seama cât de repede o citești, deoarece ești captivat de acțiunea în continuă mișcare a cărții. Efectiv poți vizualiza scenele. Ești curios să ajungi la finalul luptei pentru a vedea dacă binele reușește să învingă.

O carte ce se adresează tinerilor adolescenți, dar care poate reprezenta pentru adulți un moment de relaxare, de visare cu ochii deschiși sau chiar de evadare din cotidian. Alertă, cu personaje curajoase, volumul de față ne învăluie în magie și suspans. Avem de-a face cu animale mitologice, cu elementele naturii sau cu fauna. Toate acestea se află într-o luptă importantă: pentru supraviețuire!

Se citește ușor, este scrisă într-un stil simplu, nu se folosesc enunțuri pompoase, dar cartea atrage prin însăși lumea pe care ne-o prezintă.

După prima luptă, cea pentru testarea puterilor rivalilor, începe bătălia cu adevărat grea. Și… Daria este luată ostatică și dusă la Polul Sud.

Daria este curajoasă, sau așa încearcă să pară. Ba chiar are un schimb de replici ușor ironice cu cel care a luat-o prizonieră.

“Rămase în picioare privindu-l. Era un bărbat înalt, cu ten deschis, cel mai frumos chip masculin pe care îl văzuse vreodată. Pentru o clipă se întrebă dacă nu era un demon care luase chip de înger.”

Dialogurile contradictorii, spumoase, dintre Daria și Gabriel, sunt deliciul cărții. Se tatonează reciproc în încercarea de a se cunoaște mai bine. De ce? Este vorba de cunoașterea adversarului sau ceva mai mult de atât?

Deși nu reușesc încă să-l descifrez pe Gabriel, sunt din ce în ce mai intrigată. Am unele bănuieli în privința direcțiilor în care se îndreaptă acțiunea dar nu sunt sigură că am dreptate.

Am o singură sugestie de făcut: să se acorde o mai mare atenție formei de plural a substantivelor.

Am avut parte de o lectură frumoasă și incitantă. Sunt surprinsă de imaginația autoarei și intrigată de evoluția și finalitatea poveștii. Un basm cu ființe magice, cu orgolii puse la încercare și cu sentimente ce răsar și cresc.

“Îi cuprinse fața, apoi își apropie gura de nările ei și începu să sufle încet. După o vreme îi simți respirația superficială, i se dezghețase și corpul. Zăceau amândoi într-o baltă de apă. Trase pătura și îi privi trupul gol. Pielea îi devenise roșie, din loc în loc sângerând. Unghiile i se desprinseră, o atinse, dar pielea foarte fragilă i se desprinse de asemenea.”

Cu siguranță acesta este un punct de cotitură. Ce se va întâmpla oare?

Nu vă spun mai multe, vă las să descoperiți voi. Doar țineți minte că emoțiile sunt cele care fac din această carte ceva special.

“— De-a lungul generațiilor ADN-ul uman s-a degradat și se degradează în continuare. Doar eu și Raul avem ADN-uri perfecte, așa cum ai și tu!

Se cuprinse cu brațele. Gabriel își dădu seama că o speriase.

— Daria, poți trăi veșnic, ca și noi!”

Cu speranța că v-am intrigat suficient, vă urez lectură plăcută!

Multumesc, Alina Cosma, pentru exemplarul oferit spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 9,8.

Reclame

15 gânduri despre &8222;Tărâmul Mistic. Îngerul Luminii de Alina Cosma&8221;

  1. Felicitari pentru recenzie! Am citit cu mare placere cele doua volume din serie. Mi-a placut actiunea alerta, imbinarea realului cu supranaturalul. Relatia Dariei cu Gabriel, ironiile lor, mi-a amintit de un alt cuplu, la fel de simpatic – Agnieszka si Sarkan (Aleasa dragonului de Naomi Novik). Sper ca Alina sa continuie seria, nu sa o amane, asa cum si-a propus initial. Ar fi pacat!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Felicitări pentru recenzia minunată! ❤ Îmi era teamă de volumele astea, mă intriga cuvântul mistic din titlu… Din recenzia ta, îmi dau seama că este o carte pe placul meu și cred că foarte tare mi-ar plăcea.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s