Tărâmul Mistic. Suflete pereche de Alina Cosma

Titlul: Suflete pereche

Autoare: Alina Cosma

Seria: Tărâmul Mistic, vol. 2

Editura: Primus

Anul apariției: 2018

Număr de pagini: 120

“Nyx, îngerul întunericului a scăpat din infern și pornește o luptă nemiloasă împotriva viețuitoarelor din Tărâmul Mistic, ultimii apărători ai omenirii. Dar când Geea și Tetis dispar, cu toții ajung la o concluzie: unica lor șansă de izbândă este Îngerul, care dispăruse după moartea micuței Hope.

Plin de resentimente, dar și de dor, Gabriel este singurul care poate să o recunoască pe Daria, să o convingă și apoi să o aducă înapoi în Tărâm. Dar va reuși să o ierte pentru că îl abandonase?

Își va aminti Daria cine era, de ce alesese să se întrupeze și mai ales va reuși să treacă de Persefona, îngerul căzut care îl ajutase pe Nyx?

Cum ar putea două suflete menite din veșnicie să se completeze, să trăiască despărțite?”

”Sunt aici, iubirea mea! Trăiesc prin tine!”

Povestea Tărâmului Mistic se continuă și în acest volum. Cartea “Suflete pereche” continuă basmul început, de data aceasta căpătând influențe mitologice și religioase mai vizibile decât în primul volum.

Autoarea decide să ne pună cu adevărat la încercare, astfel că povestea capătă noi dimensiuni.

Îngerul Luminii” a fost doar începutul. Abia acum realizăm dimensiunea lumii în care pătrundem. Ca și greutățile pe care le avem de înfruntat… Daria și Gabriel sunt despărțiți. Vor putea să se regăsească?

“Ajuns la suprafață, fu purtat pe deasupra apei. Încercă să se întoarcă să vadă cine îl susținea, dar îl imobilizase, nu se putea mișca. Îl întinse pe malul apei. Rămase fără suflare văzând ființa luminoasă, cu mai multe perechi de aripi uriașe, care îl privea îngrijorată. Apoi acea ființă zâmbi și se făcu nevăzută.”

Un prolog care te bagă-n ceață. Îți dă senzația că ai ratat ceva important în mersul lucrurilor. Apoi acțiunea revine în Tărâmul Mistic, unde se constată dispariția Geei… De ce? Cum a fost posibil așa ceva? Unde este? Sunt întrebări la care nu are nimeni un răspuns. Iar Daria lipsește și ea…

”— Eu cred că ar trebui să pornim de unde a fost găsită ultima oară, zise Raul privind spre Gabriel care stătea cu privirea pierdută în fața ferestrei.

— Dacă nu vrea să se întoarcă? întrebă Selena, frumoasa nimfă a Lunii. Moartea micuței Hope a afectat-o.”

Oare ce se întâmplă? Cine este acest dușman nevăzut? Oare Focul să fie atât de avid de putere? Sau o forță cu mult mai puternică îl influențează?

Autoarea își continuă basmul în același stil: cu propoziții scurte și la obiect. Dar, nu învăluie în atâtea pânze de păianjen că nu putem întrezări, pe moment, finalul. Dezvoltă o lume tridimensională aparte, cu personajele deja cunoscute în centrul acțiunii. Toți luptă pentru salvarea Tărâmului Mistic și, implicit, a omenirii. Dar, apar și personaje noi care ne intrigă. Avem parte de o lectură ușoară, plină de mister și suspans. Ești captiv în această lume magică de la început și până la sfârșit.

”— A fost trimisă să ne dăruiască lumină divină, răspunse Gabriel fără să se oprească. Noi am pierdut-o de-a lungul veacurilor.”

Cine este cu adevărat Daria?

Iată o întrebare al cărei mister va trebui să-l aflăm. Un lucru este cert: în clipa când Daria a revenit pe Pământ și-a pierdut memoria… De aici ne dăm seama de ce nu i-a recunoscut pe Gabriel sau pe Nemesis. Și mai avem parte de un șoc: Daria este un serafim!!!

Lucrurile par să se așeze…. doar par! De fapt, devin din ce în ce mai complicate. Cititorul nu poate lăsa cartea din mână. Povestea aceasta devine mai interesantă pe măsură ce avansăm.

“Suflete pereche” mi-a plăcut și mai mult decât primul volum al acestei serii. Se observă evoluția autoarei de la o carte la alta, o mai mare atenție la detalii și dialoguri. Ceea ce este un lucru foarte important și te face să aștepți cu nerăbdare viitoarele sale cărți.

“— Așa sunt oamenii, unii buni, alții mai puțin buni. Iar viața nu este întotdeauna pictată doar în roz. Trebuie să acceptăm voia lui Dumnezeu.”

Mi-a plăcut foarte mult Gabriel. Un personaj puternic, solid, învăluit în mister, care nu-și dezvăluie cu ușurință sufletul. Dar, te poți baza pe el, în ciuda faptului că nu îl înțelegi mereu.

Ce se întâmplă până la finalul cărții și dacă Dariei îi revine sau nu memoria, vă las pe voi să descoperiți.

Eu m-am bucurat de o lectură cu iz de basm fantastic. O lectură ce îmbină armonios fantasticul cu mitologia și religia. Rezultatul este o carte captivantă și cu o acțiune alertă, structurată pe mai multe planuri. La final, ești nerăbdător să citești volumul următor.

Mulțumesc, Alina Cosma, pentru exemplarul oferit spre recenzie.

17 gânduri despre &8222;Tărâmul Mistic. Suflete pereche de Alina Cosma&8221;

  1. Foarte interesanta tematica romanului, iar recenzia superba soate în evidenta o autoare în plina ascensiune a cunoasterii. Superba recenzie, merci !
    O zi superba, draga Geo !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns către Geo Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.