Iubire și catifea albastră de Corina Cîndea

Titlul: Iubire și catifea albastră

Autoare: Corina Cîndea

Seria: Salem, volumul 3

Editura: Hathor

Anul apariției: 2018

Număr de pagini: 414

”Mereu pus pe glume, cu un zâmbet seducător și arătând uluitor de bine, Declan Grant este genul de bărbat de care orice femeie s-ar îndrăgosti, iar el e conștient de asta. Cu toate acestea, singura persoană pe care și-o dorește în viața lui îl tratează mereu cu ironie și superioritate, orice ar face. Încercările lui de-a o cuceri pe cea care îi bântuie gândurile și visele de un an de zile sunt sortite eșecului și, totuși, el nu renunță. Deși nu vrea să recunoască, în sinea lui crede cu tărie că sunt predestinați să fie împreună.

Slăbiciunea lui pentru roșcate devine o obsesie, alături de catifeaua albastră și parfumul de tuberoze, iar acest pachet minunat poartă un nume: Piper.

Oricât de atrasă ar fi de Declan, Pipper Norris nu își dorește să fie doar una dintre multele lui cuceriri. Își dorește o frumoasă poveste de dragoste cu final fericit, așa cum au avut parte și cele două prietene ale ei, April și Faith, și nu vrea să recunoască că inima i-a fost cucerită deja. Declan este însă hotărât să o convingă că el este bărbatul potrivit pentru ea, cel care ar putea să-i scuture lumea din temelii, în sensul bun.”

Corina Cîndea, scriitoarea care a reușit să încânte mulți cititori români iubitori de povești de dragoste, vine de data aceasta cu ultimul volum al seriei “Salem”. După “Dragoste și mătase albă” și “Pasiune și satin roșu”, volumul de față încheie o serie deosebită. O serie despre dragostea fulgerătoare care pune totul într-o altă lumină. Despre extratereștrii și vrăjitoare, despre obsesii pentru culori și materiale, despre perechi care se unesc de la prima întâlnire, despre râsete și iubire.

”Iubire și catifea albastră” ne aduce în prim- plan o pereche care ne-a stârnit interesul încă de la primul volum. Piper — o roșcată sexy și ironică și Declan — cel mai hazliu extraterestru întâlnit vreodată!

Între-un stil simplu, cu sinceritate, simțim bucuria și primii fiori ai dragostei. Autoarea reușește să ne ofere o poveste de dragoste impresionantă, cu hopuri, cu pierderi și victorii, făcând din cele două personaje principale adevărate modele de viață!

Ce mi-a plăcut și mai mult este că, pe lângă povestea lui Declan și Piper, autoarea pune accentul pe noțiunea de prietenie, importanța acesteia și ce înseamnă cu adevărat. Îi revedem pe Logan și Faith, pe April și Quinn, și interacțiunea acestora. Cei trei sunt ca o familie!

Corina începe volumul de față așa cum m-am așteptat: cu Declan în prim-plan și cu o gafă a acestuia ce provoacă hohote de râs! Dar, mintea lui este setată pe un singur obiectiv:

“Piper.

Ea este motivul pentru care în ultimele două luni am ocolit Salemul ca și cum ar fi un loc blestemat și tot din cauza ei am acceptat toate misiunile pe care mi le-a dat Collin, indiferent cât de departe m-au dus. Ba chiar am fost de acord și să formez o nouă echipă, fir-ar să fie!”

Cu toate glumele și ironiile lui, Declan pare un tip superficial, care vede lucrurile doar la suprafață. Doar pare! În realitate, este un tip profund, cu sentimente puternice, ce se ascunde sub masca glumelor și ironiilor. Nu vrea să sufere și de aceea preferă această atitudine. Pe de altă parte, tocmai replicile spumoase dintre Declan și Piper sunt sarea și piperul acestei cărți!

“La doar doi pași de mine, un coș uriaș cu jucării de pluș îmi atrage atenția, în special jucăria care este așezată exact în vârf: un extraterestru. Dintr-un material verde, cu corpul mic, capul ciudat și ochii mari, este de-a dreptul hidos, dar îmi amintește de gluma dintre noi și fete.”

Soția lui Collin, April, naște. Iar Declan sosește la spital cu un cadou pentru nou-născut.

“Cu chipul aplecat asupra micuței, Piper îi gângurește ceva, iar eu o privesc fascinat. Nu mai e pic de ironie în ochii umezi de emoție, iar buzele îi sunt curbate într-un zâmbet uluitor. E indiferentă la tot ce o înconjoară și întreaga ei atenție e concentrată pe copila pe care o soarbe din priviri și care acum s-a liniștit.”

Această ipostază este cea care-l încremenește pe Declan. Îl dă peste cap și în același timp, îl face să-și schimbe prioritățile.

De aici, printre zâmbete și hohote de râs, glume și tachinări între prieteni, bună-dispoziție, autoarea Corina Cîndea ne poartă pașii printr-o poveste de dragoste frumoasă și înduioșătoare. O comedie romantică aș putea spune! Deși avem parte de multe momente amuzante, avem și situații dramatice, condimentate cu suspans și emoție, ba chiar suntem șocați când Piper este răpită… Da, da! Ați văzut bine!

Piper este o tânără inteligentă, care are o sensibilitate aparte. Ironiile ei sunt pavăza sub care își ascunde durerile și fricile, chiar nesiguranța de sine. Despre ce este vorba, vă las pe voi să descoperiți.

Sunt o pereche superbă, dar numai după ce acceptă că au unele sentimente unul pentru celălalt. Sunt ca ziua și noaptea, ca yin și yang, se completează reciproc într-un tot superb.

“— Și ce fel de bărbat crezi că mi s-ar potrivi?

— Un bărbat suficient de puternic ca să reziste firii tale tipice de roșcată, răspund după ce o privesc lung câteva clipe. Cineva care să te facă să vibrezi de pasiune și alături de care să simți că trăiești cu adevărat. Cineva care să-ți scuture viața din temelii, dar în sensul bun. 

Cineva ca mine, continui în gând.”

Cu pași mici, printre piedici reale sau imaginare, cu doi pași înainte apoi unul înapoi; Declan reușește să o facă pe Piper să reacționeze. Amândoi sunt îndrăgostiți unul de altul, dar încăpățânați cum sunt, refuză să-și spună unul altuia că se iubesc.

O Piper îngândurată, nesigură pe ea și pe ceea ce simte Declan cu adevărat, ne este înfățișată de autoare. Acest lucru o face și mai reală pentru cititor. La final, nu ai cum să nu speri că Piper și Declan vor avea un sfârșit fericit împreună… dar, mai e drum lung până acolo.

Am avut parte de o lectură amuzantă și relaxantă, ce m-a umplut de energie. În același timp, m-am bucurat de genul meu preferat de poveste: o carte romantică, care îți face sufletul să cânte.

De la un volum la altul se poate observa cum autoarea ne poartă cu ușurință prin povești de dragoste puse la încercare, aducând în atenția noastră cupluri puternice, ce știu să facă față problemelor ce le apar în cale. Iar Declan și Piper nu fac excepție!

Cu toate că am savurat o poveste intensă și plină de schimbări de situație, acest ultim volum al seriei mi-a plăcut cel mai mult. Nu pot să spun exact de ce, dar sunt convinsă că situațiile comice au jucat un rol important.

Visele ciudate și obsesia pentru culori și materiale, îl cam dau peste cap pe Declan …

”— Iar vouă vi se par normale toate astea? întreb neliniștit. Vise ciudate, obsesii inexplicabile?

— Tu ai fost primul care ai spus că fetele sunt vrăjitoare. Poate că, deși de obicei tu ești ultimul care te prinzi în chestii din astea, atunci ai ghicit adevărul din prima.”

Indiferent care este explicația, se poate observa cu ochiul liber că Declan este îndrăgostit până peste urechi de Piper! Are doar, mult de lucru pentru a o face pe aceasta să aibă încredere că nu va fi cea care la final va fi abandonată sau va avea de suferit. În definitiv, amândoi au de învățat o lecție foarte importantă: încrederea deplină în partenerul de viață!

“Cu Declan, niciodată nu știu la ce să mă aștept.

Cu Declan, mă simt ca într-un carusel. Sentimentele mele urcă și coboară cu repeziciune, se amestecă și se separă, trec dintr-o extremă în alta amețindu-mă total, dar îmi dau seama că exact asta este ceea ce mă atrage la el. Lângă el, sunt în alertă în permanență. Pur și simplu, mă simt … vie, așa cum nu m-am mai simțit alături de nimeni altcineva.”

”Iubire și catifea albastră” este povestea ultimului extraterestru cu o vrăjitoare roșcată adorabilă. O poveste care te face să simți o întreagă gamă de emoții, să retrăiești fiorii iubirii și să vezi o dragoste sinceră ce înflorește.

Mulțumesc editurii Hathor pentru exemplarul oferit spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 10.

Reclame

26 de gânduri despre &8222;Iubire și catifea albastră de Corina Cîndea&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s