Ce-mi doresc eu mie în prag de Centenar?

Ce-mi doresc eu mie, dragă Românie?

Liniște și pace, suflet liniștit.

Gânduri luminoase, vise și speranțe…

Asta îmi doresc în prag de Centenar!

Nu mai vreau iluzii, nici vise destrămate,

Promisiuni deșarte sau vorbe aruncate.

Nu mai vreau nereguli și nici agramați

Care să mă învețe ce și cum să cred.

Nu mai vreau enigme și nici nedreptate,

Sau scăpări de vină pentru literați.

Vreau să am credința că va fi mai bine,

O speranță certă pentru-al meu copil.

Vreau să spună mâine cum am spus și eu:

Sunt din România!

Ce-mi doresc eu mie, dragă Românie?

Să plec în afară… să găsesc o țară,

Care să și ofere, nu doar să ia,

Care să respecte omul, legea, locul!

Asta îmi doresc și de la țara mea!

O Românie dreaptă, plină de respect,

Unde copilu-nvață tot ce e corect.

Unde orașul nu-și schimbă locul

Și nici inima partea.

Unde Marea rămâne între aceleași hotare!

Dragă Românie, asta îmi doresc!

Încă mai am speranță să vină cineva…

Un Vlad, Mihai, Ștefan…

Eroi cu nume falnic, oameni cu bun renume,

Ce au luptat în forță pentru țara mea,

Ce au jertfit, au dat dovadă de curaj

Și au lăsat la lume, un nume.

Aceea este țara mea!

Ce-mi doresc eu mie, dragă Românie?

O viață liniștită, o casă,

O mamă și un tată cu zâmbetul pe față,

Familia acasă, nu copii la bunici

Și frați peste hotare muncind cu-nfrigurare…

Asta îmi doresc, în prag de Centenar!