Contract marital: Damian de Alexa Drăgan

Titlul: Contract marital: Damian

Autoare: Alexa Drăgan

Seria: Contract marital, volumul 2

Editura: Libris Editorial

Anul apariției: 2018

Număr de pagini: 263

”Autoarea Alexa Drăgan, prin intermediul cărții sale, ne introduce într-o poveste care ne atinge sufletul, îl face să sufere și să se rupă-n bucăți crezând că nu mai poți reuni ceea ce a fost odată. Și totuși… Captivează prin stilul simplu care debordează de sinceritate, prin modul în care redă emoțiile și sentimentele, prin naturalețea cu care decurge acțiunea. Personajele puternice și pline de energie, cu o mare capacitate de a rezista capriciilor destinului, sunt modele care lasă o amprentă în urma lor! Autoarea ne învață că destinul are totul pregătit, problemele nu vin mai multe decât pot fi duse, iar la finalul suferinței și deziluziilor vine și speranța. Speranța într-un viitor plin de culoare!

O serie pe care am văzut-o crescând capitol cu capitol, transformându-se în povestea emoționantă care este acum!” — Geo, Just reading my books

”O poveste frumoasă, o carte ușor de citit, un subiect interesant, personaje ușor de îndrăgit, o intrigă cursivă, un stil de scriere direct, simplu, clar, fără înflorituri, cu dialoguri picante, pe scurt, ingredientele unei lecturi care mi-a plăcut, m-a amuzat și m-a relaxat. Este o carte ideală de vacanță sau de citit la sfârșitul unei zile obositoare.” — Delicatese Literare

Alexa Drăgan este de meserie Dispecer la un Centru de Alarme în cadrul uneia din cele mai cunoscute firme de protecție și pază din România. În timpul liber scrie romane de dragoste și fantasy.

Scrisul pentru ea nu este doar un hobby, ci un stil de viață.

Contract marital: Anastasiaprimul ei roman de dragoste, a fost publicat online, pe wattpad, capitol cu capitol, și și-a câștigat proprii cititori.

Încă de la început, autoarea ne introduce în acțiune, prologul acestui volum continuând fluid acțiunea din primul volum…

“Nici acum nu îmi vine să cred că au trecut trei ani… trei ani de când am adus pe lume această minunată făptură, ce a reușit din prima secundă de viață să-mi aducă numai fericire.”

Situația Anastasiei este ciudată. Păstrează legătura cu toți membrii familiei lui Damian, mai puțin cu acesta, căruia nu i-a permis nici măcar să își vadă fiul… după întâmplările din primul volum. O înțeleg.

Lui Damian îi trebuiesc trei ani să își facă curaj să apară în viața fiului său.

“Nu, nu, nu! Nu pot permite așa ceva, nu îl voi lăsa să pătrundă iar în inima, mintea și viața mea. Nu sunt atât de proastă. M-am ars o dată, nu o voi face din nou. Am încercat o dată, l-am iubit, riscând tot, și am pierdut. Nu voi paria din nou, existând posibilitatea să-mi rănesc din nou inima. De data asta riscul ar fi prea mare, s-ar putea să nu îmi mai revin.”

Toate aceste gânduri îi trec prin cap în momentul în care realizează că atracția și iubirea pentru el sunt încă acolo, nediminuate deloc, în ciuda suferinței prin care a trecut. Dar, Damian este ferm hotărât să o recucerească, conștient fiind că va avea foarte mult de muncă pentru a o convinge să-și lase din nou garda jos și să mai aibă încredere în el. De aici, vom vedea de ce va fi capabil…

“Voi avea grijă să îi ofer toată dragostea de care nu a avut parte în acești trei ani. O voi face din nou fericită, pentru a fi din nou fericit!”

Din păcate, modul în care alege Damian s-o recucerească, nu este tocmai cel la care m-aș fi așteptat — șantajul!!!

“Ai timp până mâine seară, la această oră, să decizi ce vrei să faci. Te întorci la mine, sau ești dispusă să pierzi custodia fiului nostru? Decizia este a ta!”

Oare Damian este inconștient?

Chiar își închipuie că Anastasia va ceda în urma acestui șantaj, iar totul se va întoarce la stadiul de acum trei ani? Și asta nu e tot!

Urmăritorul care în primul volum ne-a ținut cu sufletul la gură, își face din nou apariția!

Contract marital: Damian este cartea în care greșelile se plătesc și se învață mersul în genunchi… într-un final.

O poveste frumoasă și fluidă, despre doi încăpățânați care se iubesc și despre mândria care stă în calea fericirii lor. Pe parcursul cărții, autoarea Alexa Drăgan ne face să experimentăm frustrarea, durerea și respingerea, groaza și teama de a muri, iubirea pentru copii, și într-un final, iubirea pentru Damian!

Un stil simplu și direct, care ne prinde încă de la început în pânza de păianjen țesută cu atâta măiestrie de autoare, este cel care face povestea captivantă. Din fiecare propoziție răzbate sinceritatea, emoția pură.

O carte ce se citește foarte ușor, cu o notă de suspans ce face cititorul să trăiască fiecare etapă a acestei povești cu sufletul la gură, în care avem parte de multe răsturnări de situație.

“— Înainte, știi că avem multe de lămurit, nu? Dacă vrei ca lucrurile între noi să funcționeze, trebuie să vorbim serios.

— Știu. Este timpul să afli adevărul. Este timpul să punem cărțile pe masă. Dacă vrem să ne salvăm relația, trebuie să vorbim. Deci? Mergem acasă?”

Oare care adevăr trebuie să îl afle? Ce anume nu știe?

Într-o manieră simplă, cu replici stângace uneori, Alexa Drăgan ne oferă o poveste ușoară și frumoasă, numai bună de citit la finalul zilei!

Un singur lucru i-a lipsit cu adevărat acestei cărți: o corectare! Și aici nu mă refer la greșeli de scriere sau gramaticale, ci i-ar fi fost necesară o mai atentă cizelare a exprimării; deoarece, în unele pasaje aceasta lasă de dorit. Dar, cum autoarea este la început de drum, trag nădejde că va evolua de acum înainte.

Mi s-a părut că l-a iertat mult prea ușor pe Damian, deși din anumite puncte de vedere am înțeles motivația ei. Când un hărțuitor care de ani de zile te urmărește și-ți pătrunde în casă, iar poliția nu reușește să facă nimic să-l oprească… e logic să pui în balanță totul și să iei în considerare doar ceea ce contează cu adevărat.

De aici, cartea ia o nouă turnură: hărțuitorul devine din ce în ce mai agresiv, apar crime suspecte, misterul se adâncește și, peste toate acestea, mai apare în peisaj și fostul ei logodnic… încă având sentimente pentru ea.

“Asta sigur este mâna acelui monstru. Vrea să mă despartă de Damian, să rămân singură și lipsită de apărare. Grozav!”

Ador momentele amuzante și replicile spumoase ce stârnesc hohote de râs și destind atmosfera!

“— Atunci înseamnă că sunt un norocos că am parte de iubirea ta, altfel nu m-ai fi acceptat așa cum sunt, nu? Deși, nu înțeleg ce nu ai putea să adori… orice femeie m-ar dori în viața ei. Sunt frumos, sexy, plin de bani și bun la pat.”

Ăsta da ego masculin!!!

Dacă doriți să aflați ce se întâmplă cu acest cuplu greu încercat de soartă, vă invit să citiți cartea! Vor fi surprize din plin!

Mulțumesc, Alexa Drăgan, pentru exemplarul oferit spre recenzie.

17 gânduri despre &8222;Contract marital: Damian de Alexa Drăgan&8221;

  1. Frumoasă recenzia! 😍 Am citit primul volum și mi-a plăcut foarte mult 🙂. Cu siguranță îl voi citi și pe acesta. De abia aștept să mă delectez cu scenele amuzante 😍😍 .

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns către Daniela Balan Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.