Lacrimi de îngeri de Ioana Dumitrăchescu

Titlul: Lacrimi de îngeri

Autoare: Ioana Dumitrăchescu

Editura: Celestium

Anul apariției: 2018

Număr de pagini: 252

”Crezi că te poți îndrăgosti nebunește de o persoană pe care nu o cunoști câtuși de puțin?

Un simplu vis o aruncă pe Alexandra în prea frumoasele brațe ale dragostei. O leagănă pe acordurile sale magice, o mângâie, o mistuie. Îi oferă iubire pură, ce o consumă și reface inima rănită de cel pe care cândva îl iubea. Alexandra se luptă cu propriile trăiri, întrebări, vise și speranțe. Trăiește o dramă, o iubire, o aventură plină de peripeții pe care doar citind le poți descoperi.

Romanul Lacrimi de îngeri este romanul ce îți va frânge și reîntregi inima.”

”Lacrimi de îngeri” este o dramă despre iubire, despre viață și despre alegerile pe care le facem. O poveste cu numeroase răsturnări de situație, o carte care îl ține pe cititor captiv până la ultima pagină. Este o carte plină de emoții, care te trece prin toate stările posibile și îți smulge și câte o lacrimă.” — Eva Anca, Rândurile Evei

”Lacrimi de îngeri” este o dramă ce reușește să te surprindă de la primul capitol până la ultimul, te urcă într-un carusel și te suie pe cele mai înalte culmi, ca mai apoi să te coboare în viteză prin emoții și trăiri cutremurătoare.” — Florentina Pandelea, autor

”Lacrimi de îngeri” este o dramă încărcată de emoții, evenimente și trăiri ale personajului principal. O carte pe care puțini o vor înțelege și mulți o vor îndrăgi.” — Andrada Rezmuveș, autor

Lacrimi de îngeri este al doilea roman al autoarei care ajunge în biblioteca mea. Primul a fost Visucy, care m-a impresionat prin modul în care autoarea a construit povestea și m-a dezamăgit prin lipsa corectării, a ideilor disparate care nu s-au mai concretizat așa cum speram eu.

Lacrimi de îngeri m-a atras în primă fază datorită coperții deosebite. M-am așteptat să am parte de o dramă care să mă captiveze de la început și până la sfârșit.

“Cum poți să ucizi ceva ce iubești cu toată ființa ta? Mai ales dacă ți-ai da și viața pentru ea, însă în cazul tău mă îndoiesc. Nu erai atât de curajos precum o arătai.”

O porțiune din scrisoarea Alexandrei pentru Florin m-a impresionat. Un rămas bun, plin de durere și regrete…

Romanul este împărțit în trei părți: Florin, Cristian, Ștefan. Cele trei părți reprezintă cele trei iubiri ale Alexandrei, cei trei bărbați — băieți mai degrabă, care i-au influențat viața.

La început, povestea pare destul de simplă: Alexandra și Florin, un cuplu încă la început… dar situația se schimbă odată cu intrarea în scenă a unui alt personaj: Cristi, cel mai bun prieten al fetei. De aici, totul se schimbă!

“E atât de firesc să curgi prin lumea asta încât fiecare ființă așteaptă în orice moment chemarea tărâmului de dincolo. Veșnicia este redată acelor suflete care se iubesc până dincolo de viață. Povestea mea nu face nicio diferență. Este atât de banală, încât nu știu de ce o scriu. Poate, pentru a-mi demonstra voința și iubirea. Sau poate, undeva, simt că el există, dar mă lasă aici să mă chinui până îl voi găsi.”

Lacrimi de îngeri este un roman cu profunde teme ce pot stârni întrebări și reflecții. Un stil de scriere ușor filozofic, dar care, la un moment dat se pierde în multe detalii ce nu-și au rostul. O poveste încâlcită, unde nu realizezi cu exactitate care este firul narativ. Cartea nu are un stil anume, este mai degrabă o combinație de young- adult, paranormal și roman polițist.

Sunt trei povesti într-una singură, care din păcate, nu prea are nici o noimă.

“Iluzie este iubirea ce ți-o port, căci tu nu ai cunoaște bătăile inimii mele, nici dacă ai fi în interiorul cavității toracelui meu. Și atunci ai putea spune că-i fals, iubire. Tu oricum auzi doar ce-ți convine.”

Nu am înțeles nici până la sfârșit, dacă Alexandra era o psihopată scăpată de la spitalul de boli mintale sau nu… Autoarea nu a reușit decât să îmi demonstreze încă o dată, dacă mai era nevoie, că nu este de ajuns să ai două sau trei idei bune pentru a scrie o carte. În primul rând, ai nevoie de coerență în exprimare, trebuie să respecți anumiți pași în scrierea unui roman și cel mai important: cunoașterea gramaticii limbii române!!

Poate noi, cititorii sau bloggerii, mai facem câte o greșeală; dar autorii sunt obligați să nu facă astfel de greșeli. Cu atât mai mult cu cât nu vorbim despre un debut literar. Păcat, m-aș fi așteptat la mai multe îmbunătățiri față de romanul precedent.

“Picăturile de lacrimi din ochii Alexandrei îi dădură goluri în stomac. Nu voia să facă pe nimeni să sufere. Era un scop al lui în viață.”

Nu înțeleg ce rol au în viața Alexandrei acești băieți: Florin, Cristi sau Ștefan… mi s-au părut niște himere. De fapt, personajele cărții nu mi s-au părut foarte reale; autoarea încercând să-mi ofere mai multe povești combinate și nereușind să ducă nici una la bun sfârșit…

“Când te văd în propriile-mi dorințe, îmi vine să te scot de acolo și să te materializez în sufletul meu. Dar tu nu ești și viața-mi șoptește că e prea târziu acum…”

Exprimarea bombastică și stilul pueril demonstrează incapacitatea autoarei de a transmite emoții, ca să nu mai spunem că folosește combinații și alăturări de cuvinte care sună ridicol când se află în aceeași propoziție.

O declarație de dragoste mai haioasă decât aceasta, încă nu mi-a fost dat să văd:

“Poate au mai fost fete pe care le-am plăcut, poate am mai sărutat și altele, însă tu ești cea care mi-a pus o bombă la inimă și de câte ori te văd face bum – bum și izbucnește în flăcări. Tu ești cea care mi-a dat bătăi de cap și întrebări fără răspuns.”

Plecând la mare cu Florin, după ce acesta câștigase sejurul la o tombolă, Cristi apare în peisaj și reușește să dea totul peste cap, să destabilizeze armonia cuplului… La mare, m-am convins de instabilitatea emoțională a Alexandrei, care în loc să se concentreze pe Florin, se gândește la Cristi…

Apoi apare paranormalul, discuțiile iîn vis cu cel dispărut, și căutarea ajutorului tocmai la o prietenă internată într-un spital de psihiatrie…

”Călătoria vieții începe în momentul în care îți dai seama și singur că ești mai mult decât un trup pe acest Pământ. Când începi să savurezi momentele, să îți propui un destin pe care să-l urmezi și apoi să-l împlinești.”

Alexandra, de la o discuție la alta, se contrazice cu privire la sentimentele ei, este nesigură și instabilă.

Mai departe, romanul Lacrimi de îngeri continuă în același fel alambicat, iar prezența lui Florin și Cristi mai mult încurcă decât descurcă! Apariția lui Ștefan în peisaj ne aruncă într-o altă dimensiune, suntem contra – cronometru, iar la final nu știm exact care și ce rol are…

Păcat, mare păcat! Ar fi putut fi un roman frumos…

Mulțumesc editurii Celestium pentru exemplarul oferit spre recenzie.