Fără regrete de Raluca Butnariu

Titlul: Fără regrete

Autoare: Raluca Butnariu

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 245

”Viața liniștită a domnișoarei Claire Seymoure este tulburată atunci când noul proprietar al Forest Hill-ului își face apariția la Willow’s Lake pentru a-și cunoaște noii vecini. Prima impresie pe care domnul Blackwell i-o lasă lui Claire este aceea a unui bărbat necioplit și arogant a cărui companie este ferm decisă să o evite pe cât de mult posibil.

Însă soarta are alte planuri. Claire primește din partea domnului Blackwell o ofertă irezistibilă și se trezește implicată într-un proiect de proporții ce-i răpește aproape tot timpul liber: aranjarea bibliotecii de la Forest Hill.

Întâlnirile zilnice cu misteriosul și întunecatul domn Blackwell, conversațiile pline de spirit, modul în care acesta o privește… toate acestea ating inima tinerei femei într-un fel cu totul neașteptat și răscolitor.

Claire se îndrăgostește profund de acest bărbat chipeș, enigmatic și dur, dăruindu-i-se cu toată ființa ei… Lucru pe care Blackwell îl plănuise încă de dinainte de-a cumpăra Forest Hill-ul. Seducerea tinerei Seymoure reprezintă pentru el instrumentul perfect pentru a se răzbuna pe cel care-i distrusese viața în urmă cu doisprezece ani. O răzbunare plănuită cu răbdare, sânge rece și mai ales fără regrete.

Cum ai putea să trăiești când inima ta tânjește după o femeie al cărui chip îți bântuie visele la nesfârșit, o femeie nevinovată pe care ai împins-o fără remușcări într-o capcană perfectă?

O poveste despre trădare, ură, răzbunare, iubire și iertare, care te va ține cu sufletul la gură și te va cuceri iremediabil.”

Raluca Butnariu m-a impresionat încă de la prima carte citită. De atunci, am savurat fiecare poveste a ei.

Fără regrete mi-a fost recomandată de prietena mea. Este o carte frumoasă, care se citește cu sufletul la gură și pe care nu o vei uita. O poveste de dragoste superbă și impresionantă, plină de durere, ură și răzbunare. O luptă pentru fericire.

“Cel ce se străduie să se răzbune își păstrează rănile deschise.” — Francis Bacon, 1597, Meditații religioase.

“Cuvântul n-a fost dat ca să acoperim adevărul, ci ca să-l spunem.” — Jose Marti, Opere complete. 

Cu un stil de a scrie absolut captivant și alert, autoarea ne introduce din doar câteva întorsături de condei, în atmosfera cărții și ne face cunoștință cu personajul principal masculin…

“N-avea să se mulțumească doar să-l ruineze pe cel care-i distrusese viața. Trebuia să-l facă să cunoască umilința, înfrângerea, dizgrația și rușinea absolută. Vroia să-l strivească, să-l distrugă. Avea să-i ia tot ceea ce iubea, tot ceea ce era important, cu adevărat important pentru el.

Avea să-i ia tot!”

Dorința de a se răzbuna pe cineva care i-a făcut rău în trecut nu este un subiect nou și nici un început de roman pe care să nu-l fi mai întâlnit până acum în poveștile historical romance… Dar, cu felul său unic de a scrie, Raluca Butnariu reușește să ne ofere o poveste minunată, copleșitoare și plină de emoții.

Mi-a plăcut foarte mult Claire! O tânără plină de energie, veselă și bună la suflet, care-și pune inima pe tavă fără să se gândească că mai există și oameni răi pe lume.

Când îl cunoaște pe domnul Blackwell, tânăra este rușinată, oarecum, de gafa făcută:

“Nu era pentru prima dată în viața ei când firea ei aiurită o vâra în bucluc, dar de data aceasta o făcuse cu o infinită grație.”

Este impresionant acest nou- apărut în ținut:

“Ochii lui o priveau direct, cu o oarecare urmă de interes. Aveau o culoare stranie, plumburie, ca nemărginirea întunecată a cerului de vară înaintea furtunii. Dar erau la fel de reci, de duri și de distanți ca gheața de pe piscurile muntoase ale Scoției.”

Un început interesant, în care amândoi simt ceva, dar este prea devreme pentru a-și putea da seama despre ce este vorba.

Am fost impresionată de firea generoasă a lui Claire, care e foarte comunicativă și adorabilă tocmai datorită micilor gafe pe care le face. Este și cam uitucă și împrăștiată, dar limba ei ascuțită și replicile spumoase ne fac să o îndrăgim din prima clipă.

Domnul Blackwell este impresionat, la rândul lui, de această tânără:

“Dar cel mai mult îl surprinsese spiritul ei. Fata nu era o mototoală. Avea creier și temperament.

Faptul că tânăra lady îi întrecuse cu mult așteptările adăuga o notă de culoare și divertisment șederii lui în Cornwall.

Viitorul se anunța interesant, cu siguranță.”

Și, dacă la prima vedere, Claire mi-a plăcut datorită faptului că este o eroină ieșită puțin din tiparele vremii, am adorat-o efectiv pentru faptul că adoră cărțile!

“Zece minute mai târziu Claire se trezi transportată în cel mai minunat vis al ei. Biblioteca era enormă, o încăpere de peste o sută de metri pătrați, înaltă de șase metri, cu pereții acoperiți până-n tavan cu rafturi care gemeau de cărți.”

Și datorită unei cărți primite cadou, Claire ajunge să îi inventarieze întreaga bibliotecă, gest cu care domnul Blackwell este de acord.

”Ar fi trebuit să fie încântat de rezultate. Dar era ceva ce-l sâcâia în adâncul lui. Un sentiment palid care avea de a face al naibii de mult cu conștiința lui demult îngropată, un sentiment pe care nu-l avusese cu certitudine atunci când se trezise în zorii acelei dimineți.”

O muncă titanică, pe care fata și-o dorește, și o face cu drag. Doar că exagerează cu cititul noaptea — ce cunoscut îmi sună, vouă nu? — și astfel, apar cearcănele și oboseala… iar domnul Blackwell o forțează să se odihnească dacă-și mai dorește să citească vreuna din cărțile lui.

Cartea continuă într-un ritm alert să ne poarte dintr-o întâmplare într-alta, unele amuzante, altele periculoase; dar oferindu-ne ocazia să-i cunoaștem din ce în ce mai bine pe cei doi.

Un stil lejer, lecții de viață și păreri care sunt folositoare și-n ziua de astăzi, de asta avem parte citind Fără regrete. 

“… nimeni n-ar trebui să judece un om după trecutul lui, ci să-l aprecieze pentru ceea ce a ajuns în prezent. Cu toții facem greșeli în viață și pătimim într-un fel sau altul, dar nu credeți că adevărata putere a unui om stă în capacitatea lui de a-și păstra inima curată, în ciuda greutăților pe care viața i le-a scos în cale?”

Pe măsură ce povestea-și urmează cursul, asistăm la un dans al seducției, la atracția dintre cei doi și la sentimentele care par să prindă viață în inimile celor doi, cu toată opoziția acestora.

“Era primul bărbat care o făcuse să devină conștientă, într-un mod mai profund, cumva dureros, de faptul că era femeie.”

Ieșirea din crisalidă, am putea spune!

Un sărut este declanșatorul unui adevărat val de emoții în sufletul tinerei noastre, care, efectiv este cucerită.

Domnul Blackwell, în ciuda emoțiilor și sentimentelor pe care pare să le simtă la adresa fetei, este ferm hotărât să-și ducă la bun sfârșit planul răzbunării. Fără regrete!

Și autoarea ne poartă mai departe, povestea devenind din ce în ce mai captivantă, iar pe măsură ce înaintăm, constatăm că vrem și mai mult. Vrem să înțelegem motivațiile, plângem durerile și suferim alături de cei doi sperând că va veni fericirea și pe strada lor.

Asistăm la dialogurile cu sine însuși ale domnului Blackwell, la mustrările pe care și le face și la tăria cu care persistă în ideea răzbunării.

Împrejurările decid soarta celor doi, cu toate că domnul Blackwell îi promite doar prezentul, iar Claire acceptă cu seninătate, conștientă fiind de riscurile la care se supune:

“— Rămân, rosti ea atât de încet, încât bărbatul nici nu fu sigur c-a auzit-o bine. Rămân, nu pentru că există dorință din partea amândurora ci pentru că dacă aș ieși pe ușa aceea, asta ar însemna să întorc pentru totdeauna spatele bărbatului de care m-am îndrăgostit și nu mi-aș ierta-o niciodată. (………..)

Îmi pare rău că sunt așa și vreau să înțelegi că acest lucru nu te obligă la nimic. La absolut nimic. Nu aștept să mă iubești, nu aștept făgăduieli din partea ta, dar aștept să-ți respecți cuvântul. Oferă-mi doar clipa… cu toată plăcerea și bucuria ei.”

După această declarație emoționantă și sinceră, asistăm la războiul voințelor celor doi, la lupta pe care o poartă bărbatul în încercarea de a salva inocența fetei… dar, soarta le decide pașii…

Ce urmează de aici înainte? Câteva ore furate, pline de emoție, smulse din mâinile răzbunării. Apoi? Apoi vine clipa în care aflăm despre rănile care încă-l mai bântuie, despre suferințele pe care le-a îndurat cu ani în urmă și despre tămăduirea sufletească pe care o află în brațele ei.

Tatăl lui Claire revine acasă, iar răzbunarea este în sfârșit completă:

“Scumpa ta fiică se afla în aceeași postură în care s-a aflat și sora mea atunci. S-a îndrăgostit de cine nu trebuia și i-a oferit castitatea ei. I-a oferit dragostea ei. Este deosebit de generoasă cu cei pe care-i iubește.”

Insulta finală este cea mai gravă dintre toate! Iar faptul că tânăra Claire a auzit toată această diatribă, este cu atât mai rău.

De aici, lucrurile se schimbă complet, se precipită totul. Durerea și dramatismul sunt cele care ne aduc lacrimi în ochi. Suferința fetei și deziluziile, acestea sunt cele care ne aduc lacrimi în ochi. Distrugerea încrederii ei, suferința resimțită de aceasta, ne copleșesc.

Ce se întâmplă până la urmă? Vor fi sau nu vor fi regrete? În ciuda sentimentelor celor doi, oare răzbunarea va fi cea care câștigă?

Nota mea pentru carte este 10.

Reclame

15 gânduri despre &8222;Fără regrete de Raluca Butnariu&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.