Când crivățul sălbatic

Când crivățul sălbatic

Cu aspra lui suflare

Îngheață apa mării,

Și sub o carapace el stă încătușat;

Atunci însuși Omul

Se luptă cu furie

Și el te-a dezlegat.

~~~~

Când furtuna neagră

Cu viforul ei,

Fulgeră și tună

Aruncând scântei,

Apare însăși Luna

Și cere ne-ncetat

Să-i aduci de-ndată

O inimă curată.

~~~~

Când soarele răsare

Printre munți și văi,

Luna dispare

După șes, pe plai,

Inima curată

Dispare în mare,

Rămâne doar ura

Și oamenii turbați.

~~~~

Dar apare iarăși

Crivățul sălbatic

Ce-ngheață omenirea

Și amorțește ura.

Dar unde e iubirea?

A dispărut în ceață…