Îmbrățișează-mi defectele de Andrada Rezmuveș

Titlul: Îmbrățișează-mi defectele

Autoare: Andrada Rezmuveș

Seria: Îmbrățișează-mi defectele, volumul 1

Editura: Celestium

Anul apariției: 2018

Număr de pagini: 350

”Se spune că iubirea învinge tot, iar sufletele pereche își găsesc chemarea, dar când soarta îți e potrivnică, destinul poate e mai întunecos ca abisul.

Maria Blaise cade pradă viciilor ce-i întunecă judecata, lăsându-i sufletul pustiit și umbrit de trecut. Înconjurată de imperfect, tânăra adolescentă alege să își îmbrățișeze defectele, ignorând perfecțiunea ce o înconjoară.

Iubirea neîmpărtășită te sfâșie, te frânge și te rupe în mii de bucăți inegale. Îți ucide sufletul, inima și te aruncă în brațele neputinței. Despărțirea de cei dragi este inevitabilă, însă întoarcerea lor este o alegere. Siguranța adolescentei se sfărâmă atunci când ochii lui albaștri o regăsesc în mulțime și-i fac inima să bată necontrolat. Respiră adânc și-l roagă tăcut să-i îmbrățișeze defectele, întrucât, deși nu își dorește, ea îi va iubi fiecare calitate în parte.”

“Îmbrățișează-mi defectele,

Și-ți voi purta iubirea!”

”Hades și Maria sunt cei doi poli pulsionari care se atrag, dar se resping cu aceeași intensitate cu care se iubesc. E o adevărată provocare pentru noi toți, iar eu am acceptat-o. Voi?” — Denisa Alina, blogger

“Îmbrățișează-mi defectele”, nu este o carte de iubire, ci este o carte despre regăsire, despre puterea de a ierta, despre tot ce înseamnă viața după orfelinat și despre durerea pierderii unui părinte. Protagonista ne arată cu adevărat cum e să fii trădată, cum e să ierți și totodată cum e să fii iertată.” — Karamel_S, Wattpad

Am tot amânat această carte, iar acum simt că, în sfârșit, a sosit și vremea ei.

M-a atras coperta, descrierea m-a intrigat. Cu toate că este destul de ambiguă…

Îmbrățișează-mi defectele este o lecție de viață învățată prin lacrimi, durere și suferință. Este maturizarea timpurie predată de soarta crudă. O carte care se joacă cu emoțiile celui ce citește, captează atenția și stârnește interesul.

Personaje bine realizate, credibile, cu calități și defecte, care fac greșeli și învață din ele.

Autoarea Andrada Rezmuveș reușește să convingă cititorul. Scrie cu plăcere și pasiune, oferă povești impresionante și care te fac să simți o întreagă gamă de emoții, de la pozitiv la negativ. Un talent care pe parcurs își va demonstra valoarea, sper eu…

Hades și Maria sunt două personaje care conving, se atrag și se resping asemenea unui magnet, cei doi formând o balanță, un echilibru atunci când sunt împreună.

Maria a fost abandonată de mama ei la naștere, singurul obiect pe care-l are de la ea este un lănțișor cu numele “Maria”… Povestea lui Hades este complicată: mama i-a murit la naștere; iar tatăl — un bețiv abuziv, l-a maltratat timp de zece ani, lăsând cicatrici imense atât pe corpul copilului, cât și în sufletul acestuia…

Momentul în care Mya este adoptată și pleacă este de-a dreptul sfâșietor…

“L-am văzut pe Hades întinzând mâna printre bare, încercând, parcă, să mă oprească cu puterea minții, iar apoi, i-am auzit glasul frânt și răgușit din cauza lacrimilor:

— Nu mă abandona, Mya!”

Cu un astfel de prolog, autoarea a reușit să mă facă curioasă să descopăr ce a mai urmat.

Acțiunea cărții se reia 9 ani mai târziu…

”Cine ai fost tu Maria Gunn? Ai fost cândva o fetiță ascultătoare, cu timpul ai devenit o adolescentă rebelă, iar acum… Habar nu ai pe ce lume trăiești. Ai vrea să simți din nou aerul proaspăt invadându-ți plămânii și euforia drogurilor pulsându-ți în vene. Ai devenit Maria Kassandra Blaise. O ființă fără inimă și sentimente.”

O carte care te prinde în vraja emoțiilor și durerilor refulate, a rebeliunii ca formă de atragere a atenției… Un stil cu potențial, o autoare tânără și la început de drum. Greșelile scăpate unei corectări defectuoase sunt cele care deranjează cu adevărat, care duc la depunctarea unei cărți… păcat! Poate, pe viitor, acestui aspect i se va acorda o mai mare atenție.

Durerea pierderii mamei și nevoia de atenție, singurătatea, au făcut ca Maria să devină o consumatoare frecventă a băuturilor alcoolice, o dependentă de droguri și totuși… o rebelă destul de cuminte. Mutarea la Spokane nu schimbă în bine această situație. Aici o întâlnește pe Sheryl, o tânără cu aceleași vicii ca și ea, cu un anturaj la fel de pestriț ca cel pe care l-a părăsit…

Un grup de prieteni la fel de rebeli, purtați de soartă prin diferite situații care-i lasă răniți, loviți, cu cicatrici ce nu se vor vindeca poate niciodată.

“Nu te voi mai certa, Maria! Pentru că, făcând-o, doar te stârnesc să îți continui criza adolescentină. Vreau să fii fericită, îngeraș! Nu mai ești Maria Gunn, fetița pe care am adoptat-o. Ești Maria Kassandra Blaise. Fetița mea! Oricât de multe greșeli ai face, știu că, la final, din toate vei învăța o lecție importantă. Cum aș putea să te împiedic să înveți, când tot ce vreau este ca zâmbetul tău să răsară ca după furtună? Nu sunt de acord cu comportamentul tău, niciun părinte nu ar fi bucuros să își vadă copilul pierind puțin câte puțin, în fiecare zi.”

Nu știu ce să zic de atitudinea tatălui ei. E de lăudat faptul că-i oferă ocazia să învețe din propriile greșeli. Și totuși… consumul de droguri și alcool nu mi se par greșeli din care poți învăța ceva bun. Sau, mai bine zis, riscul de a ajunge să înveți ceva din aceste vicii este mare.

La una din petrecerile la care merge, Maria îl reîntâlnește pe Hades! Prietenul care a ținut sincer la ea când era la orfelinat. Dar, acesta este total schimbat: plin de tatuaje, cu o privire rece și de nerecunoscut…

”Cu mișcări lente, am scos portmoneul din micuțul buzunar al hanoracului subțire, privind poza din care o fetiță timidă și un băiat curajos zâmbeau unul spre celălalt. Părea că îi leagă o iubire frățească.”

Acțiunea cărții nu este chiar atât de intensă pe cât mă așteptam, dar pasajele de introspecție ale Mariei, cele care ne permit cu adevărat să o cunoaștem, sunt cele care captivează cititorul și scot în evidență că fata nu este pe atât de rebelă pe cât vrea să pară.

Îmbrățișează-mi defectele este cartea suferinței, a greșelilor și a maturizării. Putem chiar spune că este drumul prin Iad ce poate duce către Rai…

Pas cu pas, autoarea Andrada Rezmuveș ne poartă prin durerea și sentimentul de singurătate ce o apasă pe Maria, chiar și atunci când se află în mijlocul prietenilor săi, chiar și atunci când face greșeli peste greșeli.

“E mai bine să fii fericită în ignoranța ta? Fericită în falsitatea ta? Într-o lume inexistentă, pe care subconștientul tău o creează, decât să guști fericirea în adevăratul sens al cuvântului?”

Pe Hades l-am perceput ca reprezentând idealul, un far călăuzitor în ceață, un port sigur și un loc în care se simte în siguranță și apărată de toate greșelile pe care le face.

Mya este o persoană complet răvășită de toate întâmplările pe care soarta i le-a aruncat în cale, o tânără care nu știe cum să facă față durerilor ce o macină; dar care are un suflet ce-și păstrează o doză de inocență în ciuda tuturor faptelor sale.

Contradicția dintre ceea ce spune și face Maria și gândurile ei este cea care creează, cu adevărat, suspansul cărții. Autoarea a reușit să găsească rețeta scrierii unei cărți bune, care-i reflectă potențialul pentru viitoarele sale scrieri.

Îmbrățișează-mi defectele este cartea care mi-a arătat că există speranță în plin haos, iar greșelile pot fi iertate…

“Nu mai regăsesc acel copil speriat în ochii tăi albaștri. Însă, reușesc să îi dau de urmă ori de câte ori oglinda îmi reflectă chipul. Ține-mă în brațe, Hades! Împărtășește-mi din curajul tău, pentru a nu mă pierde în această mare de necunoscuți. Iubește-mă, Hades!

Iubește-mă așa cum nu ai mai iubit!”

În acest prim volum al seriei, trecutul și prezentul poartă o bătălie, inocența copilăriei se luptă cu rebeliunea, iubirea se bate cu toate forțele pentru a dărâma zidurile indiferenței.

“Iubirea este asemeni oamenilor. Nu este perfectă. Nu este fără de defect și, probabil, calitățile sunt prea puține pentru tot ce ne înflorește în suflet, atunci când ochii persoanei iubite ne privesc. Vedem răul, înainte de a vedea binele, vedem suferința, înainte de a avea curaj să gustăm iubirea, vedem lacrimile, înainte de a ne face curaj să oferim zâmbete, vedem partea rea, căci ne temem de cea frumoasă.”

O poveste plină de emoție, o emoție pe care Andrada Rezmuveș a avut puterea să o transmită cititorului prin intermediul paginilor sale. Un young -adult care te impresionează, care te face să înțelegi chiar și atunci când nu ești de acord cu acțiunile celor doi. Maria și Hades sunt două suflete rănite de cei la care au ținut cu adevărat, abandonate, chiar dacă nu a depins de cei vinovați.

Am citit cu plăcere cartea și aștept cu nerăbdare continuarea poveștii!

Mulțumesc editurii Celestium pentru exemplarul oferit spre recenzie.