Prințesa de cenușă de Laura Sebastian

Titlul original: Ash princess

Autoare: Laura Sebastian

Seria: Ash Princess Trilogy, volumul 1

Editura: Storia Books

Traducerea: Anca Zaharia

Anul apariției: 2018

Număr de pagini: 435

”Theodosia avea 6 ani când țara ei a fost invadată și mama sa, Regina de Foc, a fost ucisă sub ochii ei. În acea zi, Kaiserul i-a luat Theodosiei familia, țara și numele și a încoronat-o drept Prințesa de cenușă — un titlu rușinos, pe care să-l poarte în noua ei viață de prizonieră.

Timp de zece ani, Theo este captivă în propriul palat. Îndură abuzul neîncetat și batjocura Kaiserului și a curtenilor săi. E lipsită de putere și supraviețuiește în această lume nouă doar îngropând-o adânc în ea pe fetița care a fost odată.

Apoi, într-o seară, Kaiserul o forțează să facă inimaginabilul. Cu mâinile pătate de sânge și cu speranța că-și va recăpăta tronul pierdut, ea își dă seama că nu este destul doar să supraviețuiești. Theo are o armă: propria minte, mai ascuțită decât orice sabie. Iar puterea nu se câștigă întotdeauna doar pe câmpul de bătălie.

Timp de zece ani, Prințesa de cenușă își vede țara prădată și poporul înrobit. Dar totul încetează acum.”

”Tensionată și elaborată, această poveste despre o prințesă maltratată și dornică de răzbunare, care incită la rebeliune pentru a-și recăpăta poziția de putere, atinge o coardă a timpului. 

Prințesa de cenușă este o replică inteligentă și feministă a poveștii tradiționale cu eroina detronată, la care se adaugă multă intrigă, iubire și minciuni spuse pentru a îndulci situația. Baftă dacă vreți să o lăsați din mână.” — Virginia Boecker, autoarea seriei “The Witch Hunter”

“Oferindu-ne o poveste în care se amestecă cu intriga politică, magia puternică și epuizantă și mecanismele violente ale colonizării, Prințesa de Cenușă își va subjuga cititorii cu un subiect turbulent și fascinant.” — Kirkus Reviews

”Laura Sebastian spune o poveste întunecată și vrăjită. Pregătiți-vă, căci Theodosia Houzzara — rănită, hotărâtă, mortală — își va săpa drum spre inimile voastre.” — Sara Holland, autoarea “Everless”, bestseller New York Times

”Prin alianțe neașteptate și planuri de evadare îndrăznețe, călătoria Theodosiei de la prințesă asuprită la regină este una antrenantă, pe care fanii fantasy o vor savura.” — SLJ

Laura Sebastian a crescut în South Florida și a urmat cursurile Facultății Savannah de Artă și Design. A scris o piesă de teatru care a fost publicată în “Playscripts”, “Inc.” și trăiește în New York City, unde își petrece timpul scriind romane fantasy, având grijă de copii și învățând despre domeniul editorial.

Prințesa de cenușă e primul ei roman, cu care a debutat pe lista de bestselleruri a New York Times. 

“— Tu ești singura speranță a oamenilor noștri, Theodosia.”

Sunt ultimele cuvinte auzite de la mama ei înainte ca Thora să fie luată prizonieră iar mama ei ucisă…

Un fantasy plin de duritate, intrigi și comploturi politice, falsitate și prefăcătorie, magie extrem de puternică, costisitoare și obositoare; Prințesa de Cenușă oferă cititorului momente de suspans, acțiune alertă și multe schimbări care-l țin cu sufletul la gură. Este genul de carte pe care nu o poți lăsa din mână nici să vrei!

Mi-a plăcut acest personaj principal: Theodosia. O tânără cu care destinul s-a jucat mult prea crud, obligată să vadă cum poporul ei este abuzat iar ea nu poate face nimic decât să rabde…

Mi-a plăcut și prietenia ei cu energica și plina de viață Crescentia.

“Și toate astea pentru ca bogații să poată plăti o avere în schimbul a cât mai multe pietre prețioase, fără ca măcar să rostească numele zeilor.”

O acțiune complexă, bine structurată, care prinde cititorul în hățișul secretelor sale și nu-i mai permite să se oprească până la sfârșit.

Kolovaxienii sunt poporul care a cotropit lumea Thorei, care i-a omorât mama și i-a subjugat poporul. Sunt cei care-i conduc acum lumea, iar pe ea o țin prizonieră.

“Și pentru a nu știu câta oară mă întreb ce s-ar întâmpla dacă nu mi-aș stăpâni fiorul care mă cuprinde când îl menționează pe tatăl ei. Dacă nu aș zâmbi și nu m-aș preface că nu el este bărbatul care mi-a ucis mama. Îmi place să cred că suntem prietene de multă vreme și ar înțelege, dar genul ăsta de încredere este un lux pe care nu mi-l permit.”

Deși încearcă să se adapteze noii vieți, cea de supusă a Kolovaxienilor, Thora ascultă…

“Nu îi spun ce anume ascult, pentru că dincolo de fiecare zvon anost mă interesează să aflu orice despre rezistența astrenulor, sperând că mai există cineva acolo, care poate, într-o zi, mă va salva.”

Prințesa de cenușă este cartea pietrelor speciale care dau posesorului însușiri deosebite, Umbrelor și a magiei pure, a focului viu și a berserkerilor. O poveste întunecată, plină de durere și tragedie, de trădare și răzbunare. Fiecare personaj al cărții este asmuțit contra altuia, astfel alegând autoarea să-i scoată în evidență, să atragă atenția și să țină cititorul intrigat și curios.

Prințesa de Cenușă — un fantasy atipic!

Autoarea Laura Sebastian reușește să mă surprindă prin complexitatea poveștii, prin ramificațiile de nepătruns ale acesteia.

Thora este, de departe, o eroină capabilă de sacrificii imense, are spirit de martir la câtă suferință îndură. Astrea este regatul în care Theodosia ar fi fost regină. Din păcate, Astrea este cucerită de Kaiser, conducătorul Kolovaxienilor. Și astfel, tânăra a devenit Thora, zisă și Prințesa de Cenușă — un titlu oferit în batjocură, pentru a aminti tuturor astrenilor că țara lor era doar un tărâm din a cărui grandoarea rămăsese doar cenușa.

”Ceva din mine se trezește. Asta nu e casa mea. Eu nu sunt trofeul lor. Nu sunt mulțumită cu viața pe care ei, atât de mărinimoși, mi-au cruțat-o.

Ampelio nu mă mai poate salva, dar nu voi permite ca sacrificiul lui să fie în van. Trebuie să-mi dau seama cum să mă salvez de una singură.”

Prințesa de Cenușă este fantasyul plin de trădare și complot! O carte a cruzimilor fără seamăn. A răzbunărilor și a dușmăniilor ținute ascunse.

Habar nu are Thora că este protejată de ai ei! Umbrele puse de Kaiser să o urmărească sunt eliminate de foști astreeni gata să se sacrifice în numele reginei lor. Blaise, Artemisia și Heron — impulsivi, dornici de răzbunare și plini de curaj.

Thora îndură biciuire după biciuire, este dispusă să îndure și să sacrifice multe pentru poporul ei. Chiar și relația strânsă dintre ea și Cress?

Am citit cartea aceasta de-a dreptul șocată! Nu-mi venea să cred că poți creea ceva atât de frumos din cele mai mari defecte ale oamenilor. Bazată pe răutate, plăcerea de a umili și denigra pe cineva, Prințesa de Cenușă este cartea care ne arată că din ceva urât poate ieși ceva frumos!

Unealta perfectă în planul Thorei este chiar prințul Soren, căruia fata nu-i era indiferentă… Cum, când?

Cu răbdare, atunci când va veni vremea, când nu mai există nici o speranță!

Am apreciat traducerea foarte bună a cărții, o împletire de fluiditate, curgere, magie, întuneric și un strop de fantezie. Și când spun un strop, fix asta gândesc: un strop fantasy, suficient cât să capteze atenția!

Deși la început mi-a plăcut foarte mult Cress, am ajuns să o consider o ființă alunecoasă, extrem de ambițioasă și calculată. În schimb, prințul Soren este un tip vertical și corect. Chiar i-am înțeles ieșirile, trebuie să recunosc că sunt curioasă cum va alege autoarea să ni-l prezinte în volumul următor.

O carte care te înfioară și te atrage, te dezgustă și te încântă în același timp!

“Mă străduiesc cu greu să nu fug, uitându-mă, în schimb, la masa din fața mea. Îți voi arde trupul până va fi cenușă, îmi zic în gând. Îmi imaginez cum țin o torță în mână, iar corpul lui zace pe un morman de fân. O să mă apropii cu torța de el și o să înceapă să ardă. O să zâmbesc și poate abia atunci o să mă simt din nou în siguranță.”

Mulțumesc editurii Storia Books pentru exemplarul oferit spre recenzie.

18 gânduri despre &8222;Prințesa de cenușă de Laura Sebastian&8221;

Lasă un răspuns către ancasicartile.ro Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.