Un străin frumos de Lisa Kleypas

Titlul original: Hello stranger

Autoare: Lisa Kleypas

Seria: The Ravenels, volumul 4

Editura: Miron

Traducerea: Gabriela Anca Marin

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 368

”O femeie care sfidează timpurile în care trăiește…

Doctorița Garrett Gibson, singura femeie doctor din acea vreme din Anglia, este la fel de îndrăzneață și de independentă ca orice bărbat. Și atunci de ce să nu poată iubi ca ei? Dusese o viață sobră, austeră, neimplicându-se în nici o relație. Numai că într-o noapte, întâlnește un bărbat fascinant și între ei izbucnește o pasiune nebună. A doua zi, redevin doi străini. 

Un bărbat care nesocotește orice regulă…

Ethan Ransom, fost detectiv la Scotland Yard, este un bărbat dur, plin de secrete. Se zvonește că ar fi un asasin, însă adevăratele lui loialități rămân un mister. Ethan este un Ravenel renegat de tatăl lui, dar oricum, pe el nu-l interesează înalta societate.

În ciuda jurământului de a se evita unul pe celălalt după acea singură noapte de pasiune, ea se trezește atrasă într-o misiune extrem de periculoasă. Când aceasta eșuează, va fi nevoie de tot curajul și de toată îndemânarea ei pentru a-l salva pe el. Deși sunt implicați amândoi într-un complot guvernamental, Ethan este dispus să sacrifice totul pentru iubirea celei mai extraordinare femei din câte a cunoscut vreodată.”

Cel de-al patrulea volum al seriei este o poveste unde dragostea și pericolul merg mână în mână.

Prima femeie doctor din Londra — Garrett Gibson, este o femeie plină de spirit, rapidă în exercitarea profesiei, sigură pe ea și bună la suflet. Ethan Ransom este un agent sub acoperire, carismatic și un adevărat apărător al dreptății.

Ce șanse ar fi ca cei doi să aibă o relație?

Destul de mari având în vedere că se cunosc deja!

“O urmărea cineva.

Neliniștea a cuprins-o pe Garrett, făcând să i se ridice și ultimul fir de păr de pe ceafă.”

Și avea dreptate… trei bețivi pe care a reușit să-i dovedească cu ajutorul lui Ethan Ransom.

Cei doi sunt adorabili. Efectiv, în timpul conversațiilor lor nu ai cum să te plictisești. Ironiile și complimentele sunt la ordinea zilei, ba mai mult, Ethan se oferă să o învețe să se apere… iar ea, surprinzător, acceptă.

“Totul la ea era … delicios. Privirea care parcă diseca, vocea la fel de limpede ca glazura de pe un tort cu lămâie. Compasiunea cu care îi trata și pe săraci, și pe bogați. Mersul hotărât, energia debordantă, mulțumirea de sine a unei femei care nu-și ascundea propria inteligență. Și nici nu-și cerea scuze pentru ea. Era o rază de soare și oțel, amândouă amestecate într-o substanță pe care nu o mai întâlnise până atunci.”

Of, Ethan! Ești prins, băiatule!

Se întâlnesc la salonul de scrimă unde se antrenează Garrett și Ethan o învață cum să se apere de atacatori…

Se simte în aerul din jurul lor atracția cum sfârâie. Este curios de aflat care va fi povestea lor până la urmă.

“— Nu ai avut de ales, i-a răspuns într-un final. Eu te-am chemat. Și-a lipit obrazul de umărul lui și a adăugat: ești duhul din fluierul meu.

— Nu îndeplinesc dorințe, a spus el.

— Bine, ești un duh mai nereușit. Puteam să jur că o să primesc unul dintr-ăștia.”

Și cu toate împotrivirile lui Garrett, cei doi ajung să simtă mai mult decât și-ar dori unul pentru celălalt. Ba chiar, fata îi face unele propuneri…

“— Sărută-mă, i-a poruncit ea. Altfel îți sparg nasul.” 

Asta îmi place cel mai mult la Lisa Kleypas: faptul că, în cărțile ei, ai parte nu doar de povești de dragoste pasionale și emoționante, ci și de pericole și o mulțime de situații amuzante.

Dar, ca agent sub acoperire, mai ales atunci când superiorii te vor eliminat, Ethan nu are prea multe șanse. Este împușcat și printr-un cumul de împrejurări ajunge în casa lordului Trenear — Devon Ravenel.

Garrett este chemată de urgență… Îl operează, conștientă fiind că poate muri în orice moment. Chiar dacă nu pe masa de operație, atunci din cauza febrei și microbilor.

“— S-a așteptat chiar de la început că se va ajunge la asta. Dar era convinsă că, pentru el, era singura cale.

— Poate că ar trebui să-i demonstrezi că se înșeală, a murmurat Winterborne.

— O voi face, i-a răspuns ea. Dacă voi avea prilejul, o voi face.”

Un străin frumos este o carte care face să-ți bată inima mai repede, de emoție și de frică, întrebându-te dacă destinul va fi favorabil celor doi. Dacă vor avea o șansă.

Am citit cartea cu sufletul la gură, fermecată de această poveste deosebită.

Nota mea pentru carte este 10.

10 gânduri despre &8222;Un străin frumos de Lisa Kleypas&8221;

Lasă un răspuns la danapetraru Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.