Marcus Annaeus Lucanus (39 — 65)

Cel mai important poet epic roman după Vergiliu. Originar din Spania, nepotul lui Seneca, educat la Roma de Lucius Cornutus. Pentru scurt timp se bucură de simpatia lui Nero, apoi de ura lui, când acesta a descoperit marele talent poetic al lui Lucanus.

Poemele lui, Orfeu, Iliada, Saturnalia, tragedia Medeea , au dispărut aproape fără urmă. S-a păstrat o epigramă de mici dimensiuni și poemul neterminat Pharsalia, format din zece cărți.

Ca poet educat în tradiția școlii stoice, privirea lui se află deasupra evenimentelor. Are un stil puternic și expresiv.

~~~~~~~~~•~~~~~~~~~

@ În vreme de război, legile tac.

@ Toate cele trecătoare sunt supuse întâmplării.

@ Virtutea e cu atât mai îmbucurătoare, cu cât e obținută cu prețul unor mari eforturi.

@ Dacă a mai rămas ceva de făcut, consideră că nimic nu e terminat.

@ Începutul înseamnă deja jumătate din lucrul pe care îl ai de făcut.

De la câștig la dreptate e o distanță la fel de mare ca de la pământ la stele. 

@ Să-ți sacrifici viața de dragul victoriei.

@ Lenea naște întotdeauna nestatornicie în suflet.

@ A scoate sabia pentru a decide soarta lumii.

@ Trebuie să te supui timpului.

4 gânduri despre &8222;Marcus Annaeus Lucanus (39 — 65)&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.