Legea iubirii de Lorena Lenn

Titlul: Legea iubirii

Autoare: Lorena Lenn

Editura: Stylished Books

Anul apariției: 2018

Număr de pagini: 224

”Darcy Parker este o tânără detectivă care obișnuiește să lucreze singură. Asta până într-o zi când, la cererea șefului ei, în urma preluării unei misiuni riscante, este nevoită să îl accepte ca partener pe detectivul Bryan Rafferty, un bărbat foarte bun în domeniul lui, dar și cu o reputație de aventurier. Aroganța și perfecționismul sunt alte atribute pe care Darcy le-a aflat despre el.

Darcy nu este încântată de ideea de a-l avea tocmai pe el drept partener, mai ales că avusese mai demult un moment de slăbiciune în ceea ce îl privește, dar va descoperi rapid că Bryan poate avea și calități care o vor ajuta în dezvoltarea profesională. Darcy va încerca să mențină o relație strict profesională cu Bryan, dar rămâne de văzut dacă va reuși, mai ales că el nu pare dispus să se mulțumească doar cu atât…”

După cum am spus de multe ori, îmi plac foarte mult coperțile cărților editurii Stylished Books. De data aceasta, însă, nu am fost prea impresionată… chiar dacă are cumva legătură cu subiectul cărții.

“Când crezi cu adevărat, totul este posibil.”

“Câteodată trebuie să riscăm pentru a câștiga…”

Munca de detectiv și misiunea periculoasă este subiectul acestei cărți. Asta pe lângă povestea de dragoste dintre cei doi protagoniști.

“Darcy Parker era mai mult decât indignată: deși înțelegea atitudinea protectoare a șefului său, căpitanul de poliție Layne Halle, nu se simțea în largul ei știind că urma să aibă un partener detectiv. Acest lucru i se părea inutil, având în vedere faptul că atâția ani lucrase de una singură și se descurcase chiar foarte bine, rezolvând o sumedenie de cazuri dificile.”

Un început promițător, ce captează atenția încă de la primele rânduri. Facem cunoștință de la început cu cele două personaje principale ale cărții. Realizăm că cei doi sunt precum șoarecele cu pisica… Darcy nu apreciază deloc faptul că Bryan a fost desemnat partenerul ei. Cu atât mai mult cu cât Bryan reușește cu succes să o irite:

“— Nu vreau să am de-a face cu tine mai mult decât e necesar, Bryan. Simplu.

— Bine, atunci voi paria doar eu: vei fi a mea cu totul. Să nu spui că nu te-am avertizat.”

Aflăm despre Darcy că este hotărâtă să-și găsească sora mai mică, pe care mama ei a decis să o dea spre adopție în urmă cu zece ani… Este hotărâtă să o găsească pe Madison. Relația cu mama sa s-a răcit de-a lungul timpului, cu atât mai mult cu cât aceasta îi tot spunea lui Darcy că nu-i păsa de ce anume s-a întâmplat cu fata…

Mama ei a fost, cu siguranță, personajul cel mai detestat în această carte. Și nu am putut să înțeleg de ce și-a tratat astfel copiii… Asta nu-i mamă, e un monstru…

Un alt aspect al cărții care nu mi-a plăcut, și nu are nici o legătură cu povestea, este faptul că are mult prea multe pagini goale, pagini cărora nu prea le-am văzut rostul.

În timpul unei misiuni, prima pe care o au ca parteneri, Bryan și Darcy reușesc prin munca de echipă, să ia un prizonier, deși unul este rănit iar al treilea reușește să fugă… Toate bune și frumoase până începe interogatoriul și află numele suspectei. Atunci, efectiv, ajunge în pragul colapsului.

“— Nu-ți spun nimic, până când nu faci același lucru. Deci: numele?

— Fir-ar să fie! Mă scoți din minți cu aerele tale! a exclamat tânăra furioasă. Madison Parker e numele meu, ești mulțumită acum?”

Un test ADN va dovedi dacă această infractoare este sau nu sora ei… Pe de altă parte, atitudinea lui Bryan, ușor arogantă, o face să-și revină din șocul de a-și fi văzut sora după o perioadă de zece ani…

“A sărutat-o scurt în colțul buzelor și a plecat înainte ca ea să poată spune ceva. Darcy a rămas cu buzele întredeschise, șocată de determinarea lui de a o avea.”

O carte alertă, în care emoțiile fluctuează iar încăpățânarea pune cele mai mari piedici. Legea iubirii este o carte plină de suspans și adrenalină, ușor amuzantă și destul de romantică.

Bryan se dovedește a fi un partener aparte: dur când situația o cere, pus pe glume și farse când vrea să destindă atmosfera sau să câștige un pariu, sau un umăr de sprijin la nevoie.

Replicile pline de umor dintre cei doi protagoniști aduc zâmbete pe chipul cititorului. Sunt tare amuzanți atunci când se tachinează unul pe altul.

“— Nu mă cunoști atât de bine. M-am săturat să mă privești de parcă aș fi un ticălos arogant, fără inimă…

— O, vai, dar nici eu nu puteam să te descriu mai bine. Felicitări pentru acuratețe, ești chiar amuzant.”

Mi-a plăcut cartea. E scrisă într-un stil spumos și savuros, aproape că o citești pe nerăsuflate. Era loc de mai bine, nu zic nu, dar e frumușică.

Se pare că autoarea are momente în care scrie bine și se concentrează asupra firului poveștii și momente în care pur și simplu nu o face…

Totuși, la corectarea manuscrisului s-au strecurat ceva scăpări: fie cuvinte scrise greșit, fie cuvinte lipsă…

M-a surprins claritatea cu care au fost conturate personajele, astfel încât, cititorul le poate vizualiza cu ușurință.

Darcy este o tânără care se ascunde de ceva, căreia îi este teamă să se implice într-o relație cu Bryan. Iar acesta este hotărât să facă în așa fel încât să o cucerească, cu toată împotrivirea ei. Teama de a fi complet abandonată este cea care o face pe tânăra noastră să fugă și să nu cedeze avansurilor. O teamă sădită în sufletul ei încă din copilărie, de o mamă pe care nu a interesat-o niciodată copilul ei…

“Spera ca el să nu-și dea seama că picioarele ei se transformaseră în gelatină în doar câteva secunde. Era incredibil efectul pe care îl avea asupra ei.”

Și totuși, este hotărâtă să reziste farmecelor lui și felului în care îi face curte. Frica de a nu ajunge ca mama ei, care umbla cu mai mulți bărbați, este mult prea mare. Oare își va îngădui vreodată să aibă o șansă reală la fericire?

Am apreciat felul în care Bryan nu se dă bătut în fața refuzurilor lui Darcy. Trebuie să-i recunosc meritele: tipul este insistent.

Legea iubirii este o lectură ușoară și relaxantă, perfectă pentru zilele călduroase de vară. Cu un final perfect pentru iubitorii de povești romantice.

Mulțumesc editurii Stylished Books pentru exemplarul oferit spre recenzie.

Reclame

6 gânduri despre &8222;Legea iubirii de Lorena Lenn&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.