Întoarce-te la mine (2) de Simona Lungu

Titlul: Întoarce-te la mine

Autoare: Simona Lungu

Seria: Întoarce-te la mine, vol. 2

Editura: Bookzone

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 272

”În vreme de restriște, sufletul unui om este greu încercat și lupta pentru supraviețuire devine acerbă.

Cu o forță necunoscută, izvorâtă din adâncul sufletului, nu-ți rămâne decât să depășești obstacolele fiecărei zi, sperând într-un viitor care să alunge norii negri abătuți asupra ta.

Poate iubirea să străpungă așchiile necruțătorului război, să umple goliciunea lăsată în urma sa și să sfideze timpul pierdut?”

”— Promite-mi că te vei întoarce la mine!

Știu că este un om de cuvânt, iar o promisiune dată cuiva îl va convinge să facă orice pentru a o îndeplini. Doar așa voi știi că va lupta să supraviețuiască și nu se va lăsa dărâmat de nimeni și nimic. Scopul nostru este de a dăinui acestor ani nenorociți, atât pentru noi, cât și pentru copii.”

Continuarea primului volum din Întoarce-te la mine reia acțiunea chiar din punctul în care s-a întrerupt.

Îi regăsim pe Ana și Friedrich la fel de îndrăgostiți unul de celălalt, hotărâți să își trăiască cu bucurie fiecare clipă de iubire pe care soarta le-o pune la dispoziție.

Mașinațiunile Ginei — fata din bucătărie, care ies în sfârșit la iveală, o șochează pe Ana:

“Părea o fată care își vedea de treabă, rareori întrecând măsura cu curiozitatea sa, dar în niciun caz nu a trădat pânza de păianjen țesută în jurul nostru. A așteptat cu răbdare să ne prindem în ea. L-a ademenit pe Ebner în mrejele ei, doar pentru a-l întărâta să se răzbune pe Friedrich! A preferat să sufere, decât să accepte că nu a fost și nici n-o să fie al ei. De fapt, cred că pe mine a vrut să se răzbune, invidia bolnăvicioasă distrugând-o pe interior. Și-a bătut joc de toți!”

Evenimentele își urmează cursul, faptele istorice au loc după cum se știe, iar Ana dovedește în continuare că este o fată puternică, capabilă să ia viața-n piept!

Ana și Friedrich continuă să se lupte cu comunicarea, nu că nu ar dori să vorbească unul cu altul, cât faptul că-i împiedică faptul că el nu știe română prea multă și Ana nici boabă germană. Dar, în ciuda greșelilor lui sau a presupunerilor eronate, cei doi sunt topiți unul după celălalt. Iar micuțul Erich este sufletul lor.

“— Eu greșit mult, Ana! Făcut rău ție, spune pe buze.

 Știu, dar mi-e atât de dor de noi! gândesc, dar în schimb îi răspund, imitându-l, când vrea să mă asigure că e lângă mine.”

Clipele în care cei doi își deschid inima unul în fața celuilalt sunt din ce în ce mai dese. Și fiecare dintre ei realizează că, prin acțiunile sale, l-a rănit pe celălalt… Dar, conștienți că se iubesc foarte mult, atât Ana cât și Friedrich, sunt dispuși să încerce să fie exact ceea ce-și dorește celălalt.

Prietenul ei Ștefan este rănit grav în luptă și Ana merge la București să-l vadă… decide să stea cu el o perioadă mai lungă… Ștefan nu supraviețuiește… Ana suferă. Iar singura alinare o găsește în brațele lui Friedrich.

“Picioarele mă duc într-acolo unde se simt în siguranță și cum deschide ușa, mă prăbușesc în brațele sale, cu o disperare de nedescris.

— Promite-mi că vei avea grijă de tine! Promite-mi că vei face tot posibilul să rămâi teafăr!”

O promisiune pe care nu i-o poate face… nu poate decât să încerce.

Situația devine din ce în ce mai tensionată, iar Ana slăbește mult din cauza stresului și a grijilor. Crina, soția lui Ahren — prietenul lui Friedrich, o convinge să meargă la doctor, unde află vestea: este însărcinată cu copilul bărbatului pe care îl iubește!

“— Copil? repetă, un pic răstit.

— Ja! confirm, zâmbetul stingându-se pe buze, la fel ca bucuria din voce.

Niciuna din stările care-i traversează atât de vizibil chipul nu e cea dorită și așteptată. Își retrage mâna, dar nu și privirea din locul pe care-l fixează de parcă ar vedea ce-i în interior.

— Eu trebuie plecat, dormi, vorbim târziu când eu venit.”

Situația continuă să fie din ce în ce mai tensionată. Ana află de la Friedrich că acesta este bucuros să știe că fata îi poartă copilul. Dar destinul se încăpățânează să-i pună iar la încercare… Astfel, Ana și Erich sunt nevoiți să-și facă bagajele și să plece, brusc, fără a ști ce se întâmplă cu Friedrich…

”… și arunc o ultimă privire locului care m-a marcat și maturizat. Aici am învățat să prețuiesc fiecare clipă și persoană din viața mea, să iubesc și să lupt cu adevărat pentru ceea ce vreau.”

Cu toată bucuria sarcinii și a gândului că în viața lor va apărea un copil, Ahren și Friedrich sunt nevoiți să le dea o veste dură Crinei și Anei: cei doi sunt nevoiți să plece la război. Și asta nu e totul… fetele nu mai pot rămâne în oraș. Nu vor fi în siguranță doar ele și copiii. Așa că, merg într-un sat, la vreo sută de kilometri de Constanța, la mătușa lui Ahren.

“— Nu plânge! Vrut tare avut grijă tine și copii, continuă să-mi șoptească, mângâindu-mi părul.

— Voi fi tare, dar și tu! Vreau să faci orice îți stă în putință să rămâi teafăr. Te voi aștepta aici!

— Promit, Ana! Promit că eu întors tine! aud vorbele mult dorite, dar care nu-mi aduc nicio alinare.”

Ana, fată crescută la oraș și protejată, învață repede să se adapteze vieții la țară și muncii grele. Cele două fete își fac propriile obiceiuri și ușor, ușor, printre momente mai grele și sentimente care le țin inimile pe jar, reușesc să meargă mai departe.

Până într-o seară când le vin soții acasă! O întâlnire emoționantă, cu lacrimi și bucurie, zile în care cele două femei strâng amintiri pentru zilele când vor fi singure…

“Reprezintă singura motivație care mă întărește și-mi dă puterea să merg mai departe și să lupt pentru supraviețuire. Imaginea unei familii complete reprezintă temelia speranței că într-o bună zi totul se va împlini.”

Momentul când România întoarce armele contra Germaniei este momentul când Ana și Crina sunt terifiante și nu mai știu ce să facă. Cu toate acestea, merg mai departe. Au copii de crescut! Asta le împiedică să cedeze disperării.

Trecerea de partea rușilor, vine cu pericole pentru femei, care se văd nevoite în plină noapte să se refugieze în pădure, de frica acestora. Iar lipsa hranei, a celor mai elementare alimente pe care în ziua de azi le luăm drept garantate, o împinge pe Ana la furt, pentru a asigura o masă copiilor ei: Erich și Christian.

Trec zile și săptămâni, care se transformă în luni și mai apoi în ani, iar copiii cresc. Erich și Gunther — copilul unei vecine ce a fost deportată în Rusia, merg la școală deja, iar Ana încă se gândește la Friedrich și speră că acesta se va întoarce la ea…

Și se întoarce!

“Dau colțul casei și constat că un bărbat gârbovit, cu haine ponosite a intrat în curte și deja a înaintat câțiva pași spre casă. Se oprește când mă observă și îndreaptă spatele cu ochii țintă la mine. Ceva, o forță invizibilă, mă împinge spre el, cu pași mici și nesiguri. Nu mai pot respira, plămânii parcă ar refuza să mai funcționeze câteva secunde. Lipsa oxigenului mă înneacă, inspir și expir rapid, picioarele abia mai primesc comenzi de la creier și mă întreb dacă… E… Oare, chiar e… Nu, n-are cum!”

Și totuși este! Friedrich, într-o stare deplorabilă, obosit, slăbit și plin de păduchi, dar și-a ținut promisiunea pe care i-a făcut-o cu ani în urmă.

“S-a întors la mine! Și-a respectat promisiunea! doar asta am în minte în majoritatea timpului, de aici se trage și figura zâmbăreață.”

Situația, însă, nu este tocmai roz. Friedrich este bolnav, băieții aproape că nu-l cunosc — Erich mai bine spus, Christian nu-l știe deloc. Adaptarea este grea, mai ales că toți din sat știu că Ana a fost căsătorită cu un român…

Emoțiile sunt la ordinea zilei. De orice fel de emoții ar fi vorba!

Cum se va încheia până la urmă povestea deosebită a Anei și a lui Friedrich vă invit să descoperiți citind Întoarce-te la mine de Simona Lungu.

Nota mea pentru carte este 10.