O pasiune pentru el de Paula Stoianovici

Titlul: O pasiune pentru el

Autoare: Paula Stoianovici

Seria: Frații Davenport, volumul 1

Editura: Stylished Books

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 368

”Myla Pierce știe ce vrea de la viitorul ei. Să își continue studiile, să aibă o carieră și să uite de trecutul zbuciumat. Iar mutarea la New York este ocazia perfectă să își vadă visele împlinite. Însă când un anumit bărbat îi tot dă târcoale, planurile ei se schimbă. Roman Davenport o prinde într-un joc al seducției și al pasiunii, iar aceasta cade pradă lui. Doar că își dă seama că sub fațada bărbatului frumos, seducător și cu un șarm aparte, se mai ascunde ceva. Umbrele trecutului își fac apariția, pasiunea se transformă, dar oare este suficient ca să îi țină împreună?”

”Iubește-mă! Alungă toți monștrii ce se află în mine. Știu că o poți face. Să fim doar doi iubiți care își consumă pasiunea, fără trecut, fără certuri, fără nimic. Doar noi doi.”

Paula Stoianovici este o autoare ce s-a lansat pe platforma Wattpad în urmă cu ceva timp. De curând a lansat O pasiune pentru el, primul volum al seriei Frații Davenport.

O copertă atractivă ce face cititorul să-și dorească să afle despre ce este vorba în carte.

O lectură ușoară și incitantă, pe alocuri emoționantă, care te face să îți pui o serie de întrebări.

Myla este o tânără rănită de acțiunile și deciziile propriilor părinți, care au plecat fără explicație din viața ei, lăsând-o în urmă…

“Mi-am făcut obiceiul ca dimineața, înainte de a pleca la școală, să alerg. Nu neapărat pentru condiția fizică, însă mă ajută la starea de bine. Căci Dumnezeu mi-e martor că în ultimii ani, starea mea de bine a luat-o de la nord la sud, în decursul câtorva zile.”

Totuși, tatăl încă îi poartă de grijă și își dorește să o aducă la New York…

Ceea ce o face cu adevărat să se hotărască în privința plecării este un telefon din partea mamei ei…

“Nu știu cum va fi viața mea de acum încolo, dar îmi doresc din tot sufletul un lucru. Vreau să uit. Să uit de tot prin ce am trecut și cine știe, poate acesta este antidotul pentru asta.”

Se înscrie la facultate, NYU — Jurnalism, vizitează firma tatălui și se ciocnește de un tip, apoi merge la o gală importantă… Aici, descoperă că tipul ce-i acaparase atenția în firma tatălui său este nimeni altul decât… Roman Davenport!

Atitudinea tatălui ei față de Roman o cam nedumerește pe Myla, parcă nu este tocmai caracteristică lui.

Am câteva nelămuriri în ce privește desfășurarea acțiunii de până acum. De ce i-a  abandonat mama? De ce, deși își iubește bunica, nu vorbește deloc cu ea de când pleacă la New York? Cum de un tată își folosește fiica drept paravan pentru a distrage atenția presei de la proiectele sale? Și cum de acceptă Myla așa ceva?

Se observă cu ochiul liber atracția magnetică dintre cei doi, modul în care gravitează unul în jurul celuilalt.

Stilul simplu al autoarei, povestea atrăgătoare dar care lasă anumite goluri la început; totul atrage atenția și stârnește interesul. Totuși, o corectare mai atentă a textului și o exprimare mai elaborată, ar fi fost mai mult decât binevenite, având în vedere că pluralul substantivului genunchi nu este în nici un caz genunche…

O pasiune pentru el este o carte frumușică, care te face să îți imaginezi ce ai face tu în anumite situații.

Myla și tatăl ei au o relație destul de ciudată, rece și impersonală chiar. Nu se simt sentimente, sunt chiar distanți aș spune.

Cred că relația dintre Roman și Myla debutează mult prea repede. În privința aceasta sunt de acord cu tânăra noastră: nu se cunosc.

“— Ești în capul meu încă de când te-am văzut prima dată, de când ne-am ciocnit. Încă încerc și eu să aflu de ce. Tot ceea ce știu este că ești un gând constant, nu încetez să mă gândesc la tine.”

Alan este personajul care mi-a plăcut încă de când a apărut în poveste. Îi este un adevărat prieten tinerei, o sfătuiește, îi este alături și o ghidează. Umorul lui îți aduce zâmbetul pe buze.

A fost drăguță cartea, dar are câteva momente în care aș fi simțit nevoia unor detalii, altele în care aș fi vrut mai puține.

Relația celor doi a debutat mult prea repede pentru a fi convingătoare. Nu am înțeles nici decizia tinerei de a-i ascunde tatălui relația pe care o are cu Roman, dacă acesta îl cunoaște pe tânăr și îi este partener de afaceri…

Să revenim…

Myla își începe stagiatura la redacția ziarului New York Times, în același timp urmând cursurile Facultății de Jurnalism, își trăiește viața; dar o parte din ea rămâne ascunsă cititorului. Ce o trage înapoi? Sper să aflăm…

“Sunt intrigată de faptul că nu vrea să vorbească cu mine, dar trebuie să iau în calcul că nu mă cunoaște atât de bine încât să îmi destăinuie ce are pe suflet. Mă pun în locul lui și nu cred că aș putea să-i destăinui trecutul meu. Ar fugi dacă ar afla ce urâțenii ascunde sufletul meu. Dar nu vreau să o iau pe calea asta. Pentru că, dacă aș face-o, mă voi închide, din nou, în propria carapace și nu vreau.”

Certuri, împăcări, nesiguranțe și lipsa comunicării… de toate acestea avem parte pe parcursul lecturii.

Trecutul își face din nou apariția în prezentul tinerei, ceea ce o face să intre în panică. Iar de aici, deciziile proaste pe care le ia, ce duc la suferință și durere. Noroc cu Alan care nu o lasă să se complacă prea tare în suferință și o îndeamnă să discute cu Roman și să rezolve situația.

“— Trupul unei femei e cea mai frumoasă artă pe care o poți pune pe pânză. Întotdeauna am apreciat femeia la adevărata sa valoare. Păcat că sunt puțini ca mine, să își dea seama că femeia este o adevărată minune în viața unui bărbat, să vadă tot ce este mai frumos la ea.”

Singurele lucruri despre care autoarea nu mai pomenește nimic sunt cursurile la facultate și stagiatura la ziar… nu lasă să se înțeleagă dacă Myla le mai face sau nu. Să fie o scăpare?

Sunt curioasă câți frați are Roman? Mă asteptam să îi cunosc și pe ei. Poate o vom face în volumul următor.

Printre părțile care merg bine se strecoară și trecutul care amenință să distrugă totul în jur.

Ce se va întâmpla până la urmă cu Roman și Myla? Vor reuși să rămână împreună în ciuda secretelor?

Mulțumesc autoarei Paula Stoianovici pentru exemplarul oferit spre recenzie.

5 gânduri despre &8222;O pasiune pentru el de Paula Stoianovici&8221;

Lasă un răspuns la anasylvi Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.