Dragoste nemărginită de Lorena Lenn

Titlul: Dragoste nemărginită

Autoare: Lorena Lenn

Editura: Stylished Books

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 251

”Rose Smith se află în căutarea unui job și din întâmplare va ajunge să fie bona celor doi copii ai șerifului orașului, Nick Spencer, un bărbat atrăgător, serios și văduv de doi ani. Micuții Lilyan și Michael, cei doi frați în vârstă de opt și șapte ani, o privesc cu reticență, iar asta o întristează pe Rose, care va încerca să le câștige afecțiunea, mai ales că apare și o atracție irezistibilă între ea și Nick.

Când Nicole, sora mamei celor doi copii reapare în viața familiei, dispusă să îl cucerească pe Nick, Rose va trebui să ia mai multe decizii dificile pentru binele tuturor.

Oare Nicole va fi cea care va câștiga în final, sau va reuși Rose să asigure liniștea familiei, să ajungă la inima lui Nick și să cunoască iubirea alături de el?”

”Iubirea este singurul răspuns la cele mai multe dintre întrebările noastre.”

“Numai o dragoste nemărginită ne poate aduce împlinirea de care avem cu adevărat nevoie.”

Ca de fiecare dată, în ce privește coperțile cărților editurii, trebuie să recunosc că sunt foarte frumoase.

“— Ia loc, mamă, și dă-mi vestea, îi spuse Rose, după care sorbi din nou din ceaiul din plante aromat, preferatul ei.

— Fiind la magazin, am auzit că noul șerif, Nick Spencer, caută o bonă pentru micuții lui, Lilyan și Michael. Olivia mi-a spus asta. Mi-a mai spus și să-ți transmit salutări din partea lui Tony. Este o nouă șansă pentru tine, draga mea, rosti Allison, privind-o cu drag.”

Sunt curioasă de ce are nevoie Rose de o nouă șansă…

Aflăm la început, că Rose este absolventă a Facultății de Medicină și că prima ei slujbă a fost la un cabinet medical, dar un incident petrecut acolo a obligat-o să-și dea demisia…

Facem cunoștință cu micuții șerifului: un băiețel de 10 ani și o fetiță de 7 — Michael și Lilyan.

Obține slujba, cu condiția să le facă față micuților.

“Trebuia să-și controleze bătăile inimii, altfel avea să-i fie dificil să se afle în preajma lui. Însă era convinsă că orice femeie ar fi reacționat la fel.”

Îi cunoaștem pe Tony și pe Miriam, prietenii ei cei mai buni. Doar că Tony este fascinat de Rose, iar Miriam este îndrăgostită de el. Un adevărat lanț al slăbiciunilor. Sunt prieteni din copilărie, iar Tony este un adevărat cavaler pe cal alb în ce le privește pe cele două fete. Salvatorul și apărătorul lor la nevoie, după cum a arătat atunci când a salvat-o pe Rose de șeful ei de la spital — Edgar.

Dragoste nemărginită are două povești de dragoste: cea principală, dintre Rose și Nick, și cea secundară, dintre Miriam și Tony.

Este un roman drăguț, relaxant, foarte ușor de citit. Singurul defect este lipsa atenției la corectare: apar inadvertențe față de descrierea de pe copertă, dublarea unor cuvinte sau lipsa unei virgule care poate schimba sensul propoziției.

Mi-a plăcut modul în care Rose a reușit să se descurce cu cei doi micuți. Lilyan s-a atașat repede de ea, dar tânărul Michael se vede că încă suferă după mama lui și nu o privește cu ochii tocmai buni pe Rose. Îi este frică că va ocupa locul mamei lui.

Atracția instantă dintre Rose și Nick își face simțită prezența ori de câte ori cei doi se află unul în compania celuilalt.

“— Cu plăcere, Rose, oricând. Știi ce mi s-ar părea interesant acum? o întrebă, apropiindu-se ușor de ea.

Surprinsă, Rose făcu un semn din cap că nu știe.

— Asta, spuse Nick aducând-o spre el și punând stăpânire pe buzele ei, pe care le găsi dulci și ademenitoare, făcându-l să-și dorească să-i simtă gustul tot mai mult.”

Este impresionantă povestea familiei lui Nick, care a rămas văduv când soția i-a fost răpusă de leucemie. Apoi, aflăm că micuțul Michael a fost adoptatdeoarece soția sa era bolnavă și nu mai putea face copii… Este o inadvertență ținând cont că autoarea a spus la începutul cărții că băiatul este mai mare decât fata, sau l-au adoptat când era deja mare? Și cum de nu își aduce aminte? Ceva nu prea se leagă aici…

Dragoste nemărginită este o poveste care stârnește multe emoții în sufletul cititorului.

Iar cei doi copii sunt pur și simplu adorabili.

Poveștile de dragoste merg în paralel, sunt simple și previzibile, dar aduc zâmbetul pe buze și încrederea în destinul care oferă și o a doua șansă uneori.

“— Nu am nevoie de promisiuni, Nick. Am nevoie de tine, mărturisi Rose, cu un curaj pe care cu câteva zile în urmă nu credea să-l aibă.”

Am avut, totuși, senzația că relația celor doi a început prea repede. Acum încercau să reziste atracției, acum își declarau sentimentele.

Apoi, Edgar este eliberat condiționat și încearcă să o abuzeze fizic pe Rose.

“— Am să te fac să suferi îndelung pentru comportamentul tău necooperant. Vei dori să te fi ucis atunci când voi termina cu tine, îi spuse el urcând cu mâna pe piciorul ei, ajungând aproape de coapsele ei.”

Amenințarea lui Edgar cum că îi va omorî pe Nick și pe copii dacă ea nu-și dă demisia și nu devine iubita lui, mi se pare cam trasă de păr. Dar, cine poate știi ce este în mintea unui om obsedat… Imediat ce scapă de el, poate merge la poliție și să depună plângere. Acesta putând fi arestat din nou.

Deci, acțiunea lui Rose — de a se despărți de Nick, fie și de teamă că Edgar i-ar face rău lui și copiilor, mi s-a părut puțin ireală, exagerată.

Când situația cu Edgar este aproape de punctul cel mai groaznic, Nick este cel care reușește să o salveze.

Ce pot spune? Cartea are un final fericit, ceea ce este un mare plus! Cu toate aceste întâmplări care ar fi trebuit să mă țină cu inima-n gât, autoarea cu prea a reușit să-mi transmită senzația de teamă, de teroare, de pericol.

“— Toate astea ne privesc pe amândoi. Dar am să fac așa cum mi-ai spus, promise Nick, mângâindu-i obrazul și sărutând-o apoi în acel loc.”

Mulțumesc editurii Stylished Books pentru exemplarul oferit spre recenzie.

8 gânduri despre &8222;Dragoste nemărginită de Lorena Lenn&8221;

Lasă un răspuns la Geo Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.