Partea urâtă și minunată a lucrurilor de Bryn Greenwood

Titlul original: All the ugly and wonderful things

Autoare: Bryn Greenwood

Editura: Herg Benet

Traducerea: Anca Zaharia

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 444

”Îți vei ține inima strânsă în mână și vei tot sufla peste ea, ca să te asiguri că încă mai bate.” — NY DAILY NEWS

”O frumoasă, sinceră și provocatoare poveste de dragoste dintre două persoane aparent incompatibile, o poveste despre relația lor cu greu câștigată și despre cum reușesc să dărâme împreună barierele impuse de fundalul vieții lor.”

”Fiică a unui dealer de metamfetamină, Wavy a învățat să nu se încreadă în nimeni, nici măcar în propriii ei părinți. Luptându-se să-și crească fratele mai mic, la opt ani Wavy este deja singurul “adult” responsabil din jur. Ea își găsește pacea privind cerul înstelat al nopților care se desfășoară deasupra casei dintr-un ținut provincial al Americii de zi cu zi. Într-una din aceste nopți, totul se schimbă atunci când este martoră la gravul accident de motocicletă suferit de unul dintre bătăușii care lucrează pentru tatăl ei: tânărul Kellen, un fost pușcăriaș, tatuat, rebel, însă cu o inimă de aur.

Până ce Wavy ajunge adolescentă, relația ei cu Kellen devine singurul lucru delicat într-o lume brutală a toxicomanilor și a depravării. Când o tragedie îi frânge familia și o mătușă bine-intenționată intervine, lucrurile pe care Wavy le-a considerat ca fiind minunate se oglindesc prin reperele celor din afară în blamarea urâtului.”

”Un roman intens și puternic, “Partea urâtă și minunată a lucrurilor” pune în discuție tot ceea ce știi și crezi despre dragoste.”

Un roman care face din urât ceva frumos.

Care îți poartă pașii prin cea mai neagră disperare, de la haos spre normalitate.

O carte care îți aduce lacrimi pe obraji, te poartă în lumea dezorganizată a dealerilor de substanțe stupefiante.

Partea urâtă și minunată a lucrurilor este cartea care te trece prin toată gama posibilă de emoții, care-ți smulge lacrimi și surâsuri amare în timp ce citești o poveste a cărei finalitate speri să fie luminoasă.

Povestea începe în martie 1975 și primul capitol al cărții este scris din perspectiva lui Amy.

O carte care impresionează, îți marchează sufletul și a cărei acțiune curge atât de fluid încât nu o poți lăsa din mână. Cu personaje ce îți rămân întipărite pe retină, care nu sunt bune sau rele în totalitate, care te cuceresc și care speri să aibă parte de o poveste frumoasă care să le arate luminița de la capătul tunelului.

Partea urâtă și minunată a lucrurilor ne prezintă o poveste destul de controversată, chiar interzisă am putea spune, deși, ținând cont de contextul în care se desfășoară povestea, era cumva de așteptat… O lume de la marginea societății, cu ocupații obscure, unde un copil crește învățând de mic să fie matur și vede anumite lucruri care de obicei, ar trebui să nu aibă tangențe cu cei mici.

O carte care solicită emoțional cititorul, care împinge limitele celui care citește, copleșitoare și tulburătoare, ce reușește să șocheze, să revolte și să emoționeze în același timp.

Cu siguranță, Partea urâtă și minunnată a lucrurilor este o poveste de citit și recitit.

Un roman care impresionează începând cu coperta atrăgătoare; povestea și personajele deosebite; stilul de scriere fluid și sincer, care te ține captiv și terminând cu traducerea foarte bună.

Acest roman ne aduce în atenție un subiect foarte sensibil, controversat chiar, interzis, despre care mulți refuză să vorbească deși sunt conștienți că asemenea povești de viață există.

Aflăm povestea lui Wavy/ Wawonna — o fetiță firavă, cu probleme de adaptare și afectivitate, provenită dintr-o familie disfuncțională. Aceasta ajunge în casa mătușii ei — Brenda, atunci când părinții sunt arestați. Aici, le cunoaște pe verișoarele ei Amy și Leslie.

Wavy este o tânără închisă în ea, tăcută, cu dificultăți de adaptare. Un copil care a fost crescut într-o manieră improprie și care, în prezent, luptă să meargă mai departe.

La mătușa Brenda acasă reiese că fata nu vrea să mănânce, preferă să nu vorbească, nu interacționează cu nimeni în afară de Amy.

“Pe măsură ce vremea se răcea, eu voiam să stau acasă, în pat, dar când Wavy se ridica și se îmbrăca, făceam și eu la fel. Dacă nu o însoțeam, pleca singură. Jumătate din frica mea exista pentru că mă gândeam că avea să i se întâmple ceva rău. Cealaltă jumătate era frica gândului că ar fi putut avea parte de aventuri fără mine.”

De la mătușa Brenda, Wavy este luată de bunica din partea mamei. Perioada aceasta în care locuiește cu bunica este perioada în care fata face cele mai mari progrese. Bunica o înscrie la școală, luptă pentru ca micuța să poată fi integrată într-o colectivitate de copii normali.

Fiecare pas pe care Wavy îl face spre normalitate aduce în sufletul cititorului bucurie și speranță. Realizează că bunica nu este dispusă să renunțe, chiar o iubește!

Capitolele cărții alternează: din punctul de vedere al lui Amy, al bunicii, chiar și al lui Wavy și al învățătoarei ei — Miss Degrassi, chiar și al lui Kellen — tânărul care va avea o foarte mare influență asupra vieții ei.

Fiecare punct de vedere mai așează câte o piesă de puzzle în tabloul general al vieții lui Wavy. Astfel, cu fiecare detaliu pe care îl aflăm, lacrimile ne curg pe obraz și nu avem cum să nu ne întrebăm de ce există asemenea părinți dezinteresați pe lume? De ce li se permite să aibă copii și să-i facă să sufere în atât de multe feluri?

“În prima zi când am adus-o pe Wavonna acasă la mine, nu a vorbit. Sinceră să fiu, n-a vorbit câteva săptămâni. E mai apăsător pentru nervi decât ai crede, să ai în aceeași încăpere pe cineva care nu scoate o vorbă. M-a transformat pe mine într-o veritabilă trăncănitoare.” 

Problema cu mâncatul — fata refuza să mănânce la masă cu alte persoane, iar atunci când mânca, mânca cantități foarte mici… De ce o făcea? Explicația va veni mai târziu și te îngrozești atunci când înțelegi în sfârșit motivul. Pur și simplu îți vine să o bați pe Val— mama fetei. Aceasta i-a inoculat diferite lucruri exagerate, iar micuța nu a făcut altceva decât să le creadă. Și acționează în consecință…

“— Știi cum se pronunță asta?

Wavonna mi-a studiat degetul o clipă, înainte de a spune:

— A.

— Și ăsta?

— B.

— Ăsta.  

A oftat și a spus:

— Abcdefghijklmnopqrstuvwxyz.

Bunică prostuță.

Lunea următoare am înscris-o la școală.” 

Bunica este de fapt, prima persoană care-i acordă atenție cu adevărat. Care-i arată fetiței că îi pasă de ea.

“— Dacă mai fugi de la școală, te vor lua de lângă mine și te vor duce să trăiești cu străini. Eu nu vreau să se întâmple asta. Vreau să stai aici, cu bunica.” 

Iar bunica are ceva de luptat și la școală, deoarece o puseseră într-o clasă cu copii ce aveau diferite deficiențe de dezvoltare… Dar, până la urmă, reușește să o transfere într-o clasă pentru copii normali.

“Le-am spus-o în față. Nimeni nu avea voie să o atingă. Nu se puteau aștepta ca ea să vorbească, dar nu trebuia să se presupună că nu asculta și nu învăța. Nu am cerut și nu mi-am cerut scuze.” 

După moartea bunicii, viața lui Wavy este iar în derivă, ajunge la mama ei, dar aceasta nu este în stare să aibă grijă nici de ea, dar de fetiță și un copil nou-născut — Donal… Nu am înțeles cum de nu o verifica nimeni pe Val să vadă dacă are sau nu grijă de cei mici…

“… Nu mânca aia! E murdară! și să își înfigă degetele în gura mea, apoi, ca să scoată mâncarea. Chiar și Mama cea Bună putea să-mi toarne Listerine arzător pe limbă ca să mi-o curețe. Mereu spunea că așa intră lucruri în tine. Lucruri rele puteau să intre pe gură și să te îmbolnăvească. La fel cum bacteriile de la mine pot ajunge pe alte lucruri, murdărindu-le.” 

Bryn Greenwood ne înfățișează o viață dură, o viață în care micuța Wavy este cea care suferă și nimeni nu mai luptă pentru a o ajuta… nici pe ea, nici pe frățiorul ei… Și nu doar atât, dar Val ia copiii și pleacă împreună cu Liam la o fermă infectă unde o duce acesta. Și o lasă acolo cu copiii iar el pleacă… Din păcate, copiii trebuie să se descurce singuri, având asemenea părinți.

Micuța Wavy percepe o schimbare în viața ei, o cotitură importantă, clipa când apare Uriașul… În urma unui accident de motor, fata îl ajută. Așa pătrunde Kellen în viața ei:

“Uriașul s-a ridicat. Și-a pus o palmă sub cot și a scos un geamăt.

— De unde ai apărut? a spus.

Am arătat spre fermă.

— Nu ești un înger?

Am negat din cap.

A trebuit să dea drumul cotului ca să se poată ridica în genunchi. Aerul i-a ieșit sonor printre dinți și brațul i-a rămas atârnând. Uriașul avea nevoie de mine, la fel ca Donal. Asta m-a făcut suficient de curajoasă ca să nu fug atunci când și-a pus mâna pe capul meu.” 

Vom descoperi că acest Kellen este singurul adult căruia îi pasă cu adevărat de Wavy. Și fetei de el. Ba chiar își face un obicei să o ducă la școală și să o aducă.

“— Hei, Wavy! La ce oră? am strigat.

S-a întors și m-a privit cu ochii întredeschiși.

— La ce oră să vin să te iau?” 

Bryn Greenwood a reușit performanța de a oferi cititorilor săi o carte care te solicită emoțional, o poveste cu adevărat bulversantă, pe care o îndrăgești și o urăști în același timp. Fiecare personaj are și părți bune și părți cu care nu rezonezi. Iar acțiunile lor sunt de înțeles, chiar dacă provoacă mai multă durere decât fericire.

Wavy este un copil crescut într-un mediu impropriu, maturizată mult prea devreme și obligată de viața pe care o duce, să vadă anumite lucruri pe care un copil de vârsta ei nu ar trebui să le vadă. Cu toate acestea, nu își pierde inocența.

Partea urâtă și minunată a lucrurilor este o carte care-și creează singură un loc special în biblioteca sufletului celui ce citește!

Am savurat filă cu filă povestea, am râs și am plâns alături de personaje și am sperat că luminița de la capătul tunelului va aduce și un strop de fericire în viața fetiței.

“În noiembrie, lucrurile s-au îmbunătățit. Poate că era influența tatălui Wavonnei, care începuse să o aducă și să o ia de la școală în majoritatea zilelor. Asta a fost în același timp când Wavy a început să își semneze așa lucrările, nu cu Wavonna.” 

Jesse Joe Kellen este confundat cu tatăl fetei, iar învățătoarea discută cu el despre evoluția copilei. Dar și el se comportă cu ea de parcă ar fi tatăl ei: îi cumpără cască pentru a fi în siguranță pe motor când o duce la școală, îi ia bocanci de iarnă deoarece ai fetei erau mult prea uzați… îi poartă de grijă.

O lectură captivantă, chit că te îngrozești de ceea ce citești sau doar suferi pentru micuța ai cărei părinți nu se ocupă de ea sau de Donal…

Wavy și Jesse sunt personajele care-ți pun sufletul pe jar. Pe Jesse îl condamni pentru acțiunile lui, deși înțelegi de ce se întâmplă acestea.

Pe Val și Liam — părinții lui Wavy și Donal, i-am urât cel mai tare. Doi oameni fără căpătâi, cărora nu ar fi trebuit să li se permită să facă copii. Mama era o drogată dezinteresată și fixistă; iar tatăl — un om care se ocupa cu afaceri ilegale și avea amante chiar dacă era căsătorit…

Vă dați seama în ce mediu a crescut tânăra noastră!

Interacțiunea cu Wavy este destul de dificilă pentru toți cei ce încearcă să comunice cu ea, mai puțin pentru Jesse, acesta reușind să o scoată din carapace:

“Când m-am apropiat de clanța de la ușa bucătăriei, mi-a pus mâna pe braț.

— Nimic pentru ziua ta de naștere, spuse.

— Nu-i bai. Mi-ai dat cel mai frumos cadou de care am avut parte de mult timp încoace.

Pentru că nu s-a îndepărtat, i-am luat fața în ambele mâini, am întors-o, m-am aplecat și am sărutat-o. Pe gură, dar nimic murdar. Genul de sărut pe care îl dai cuiva pe care-l iubești. Mi-a zâmbit. Un zâmbet adevărat, cu dinți la vedere și gropițe în obraji și tot tacâmul.” 

Cu trecerea timpului, relația dintre cei doi alunecă pe panta interzisă deși nu se întâmplă nimic cu adevărat grav, doar gesturi necuvenite. Și acelea, inițiate de Wavy. Cumva, erau de așteptat și păreau ceva normal, având în vedere mediul în care a crescut și ce-i era dat să vadă…

“M-a strâns tare, aproape cât de tare îmi doream. Destul de tare cât să-mi transmită că nu se prea temea de Liam. Destul de tare cât să-mi spună că eram importantă pentru el. Un pic mai tare și aș fi știut că eram mai importantă decât orice altceva. Asta voiam eu.” 

Pe tot parcursul cărții, sentimentele mi-au fluctuat. Toate evenimentele ce au venit ca tăvălugul în viața lui Wavy m-au întristat, speriat, iar pe altele le-am înțeles chiar dacă un copil nu ar trebui să treacă prin așa ceva.

Brenda, mătușa lui Wavy, a fost o ancoră de salvare chiar dacă i-a făcut destul de mult rău prin acțiunile ei. Și, nu am avut cum să nu fiu de acord cu reacția ei.

Dar Kellen a fost suportul, fratele, părintele și iubitul de care a avut nevoie fata în toată viața ei. Pur și simplu a iubit-o!

“— La dracu’, dacă crește și tot vrea să se mărite cu mine, din ceva motiv absurd, bine. Inelul e o promisiune sinceră. Dacă va dori să se mărite, mergem la primărie și-o facem. Știi că nu-s mare fan al bisericii, dar dacă ea ar vrea și la biserică, am avea nuntă la biserică, rochiță albă și tot tacâmul.” 

Multe se schimbă, situația se agravează iar viața lui Wavy este dată peste cap. Cu totul. Fără să fie conștientă, cea mai mare greșeală a făcut-o chiar ea…

Atunci când părinții ei sunt descoperiți morți de mătușa Brenda, Donal este dat dispărut, iar Wavy este descoperită cu Jesse într-o postură necuvenită… toate se precipită, vin cu forța unui tăvălug ce-i calcă fetei viața în picioare. Pur și simplu se trezește că este unica vinovată de faptul că Jesse ajunge la pușcărie, chiar dacă a crezut că-l va ajuta să scape. Toate acestea s-au întâmplat deoarece șeriful i-a spus că ea reprezintă unicul lui alibi…

“Peste ani nu aveam să știu cum să mă simt pentru ce îi spusesem. Nu cred că Junior (Jesse) avea ceva de-a face cu crimele, dar nu sunt sigur ce efect a avut sfatul meu asupra declarației fetei.” 

De aici, suntem martori fără voie ai suferinței și durerii, ai lacrimilor pe care și le înghite Wavy. Dar, observăm și puterea tinerei. Dorința de a face totul corect.

Partea urâtă și minunată a lucrurilor este o poveste de viață grea, plină de întâmplări înfricoșătoare, dar și de susținere și iubire. O poveste care-ți rupe sufletul și ți-l lipește la loc, făcându-l să cunoască lupta dusă de Wavy pentru a avea familia ei: ea, Donal și Kellen — iubitul ei.

Nota mea pentru carte este 10.