Șapte zile pentru o eternitate… de Marc Levy

Titlul: Sept jours pour une eternite…

Autor: Marc Levy

Editura: Trei

Traducerea: Marie – Jeanne Vasiloiu

Anul apariției: 2014

Număr de pagini: 256

”Dumnezeu și Diavolul pun la cale un concurs pentru a hotărâ cine va stăpâni lumea pentru totdeauna: fiecare își trimite candidatul pe pământ.

Concurenții au la dispoziție șapte zile ca să convertească omenirea la Bine sau la Rău.

Dumnezeu își alege îngerul preferat, o femeie de o frumusețe răpitoare, pe nume Zofia. Lucifer îl alege pe Lucas, un demon ce răspândește o atracție întunecată. Locul de desfășurare a luptei: San Francisco.

Însă nici Dumnezeu, nici Diavolul nu și-au imaginat că cei doi rivali ar putea să se îndrăgostească…”

Născut în 1961, la Paris, Marc Levy a avut parte de un parcurs profesional fascinant: a fost mai întâi voluntar la Crucea Roșie, apoi antreprenor în SUA, după care a fondat una dintre cele mai importante companii de arhitectură din Franța.

Cariera sa de scriitor a demarat fulminant în anul 2000, cu romanul Și dacă e adevărat… vândut în întreaga lume în milioane de exemplare și ecranizat de Steven Spielberg (2005).

În prezent, Marc Levy trăiește la New York.

“Hazardul este forma pe care o ia Dumnezeu pentru a rămâne incognito.” — Jean Cocteau

”La început, Dumnezeu a făcut cerul și pământul. Și a fost seară și a fost dimineață…”

Astfel începe acest roman interesant, a cărui descriere m-a incitat atât de mult încă de când prietena mea mi-a pomenit de această carte. Drept dovadă, vineri m-a ispitit și acum o citesc. Mersi, Caro! 🤗

“Tolănit în pat, Lucas privi ledul pagerului, care clipea cu frenezie. Închise cartea și o puse, încântat, alături. Recitea povestea asta pentru a treia oară, în patruzeci și opt de ore, și — de când e iadul iad — nu ținea minte să fi avut parte de o altă lectură mai savuroasă.”

Nu știam ca în iad se citesc cărți…!!! Nu-i bai, aflu acum! Până și demonii vor să fie culți!

Îl vedem pe demonul Lucas plecând din Manhattan spre San Francisca… prăpăd lasă în urma lui. Accident în lanț, morți care mai de care, o stradă întreagă rămasă fără lumină… iar el se bucură de tot acest haos.

La San Francisco o cunoaștem pe Zofia… care este locotenent în port și se ocupă de siguranța muncitorilor. Pe o ploaie cu fulgere și tunete, aceasta pleacă grăbită spre un loc încă necunoscut cititorilor…

Un roman alert, plin de răsturnări de situație și cu o mare doză de umor, Șapte zile pentru o eternitate… captează atenția cititorului încă de la primele fraze.

Transamerica Building este sediul central al șefilor celor doi tineri. Biroul central este condus de Dumnezeu — partea aferentă îngerilor și raiului, iar de Diavol — partea aferentă iadului și adepților lui.

“În definitiv, câteva reguli nespus de simple, foarte îndepărtate de ideile preconcepute de pe pământ, facilitau coordonarea operațiunilor și ierarhia CIA. Îngerii erau deosebiți dintotdeauna după prenume.

… căci așa funcționa, încă din noaptea timpurilor, casa lui Dumnezeu, care mai purta și numele de CENTRALA DE INVESTIGAȚII ANGELICE.”

Autorul Marc Levy ne prezintă o viziune aparte a forțelor celeste și infernale… Dumnezeu și Lucifer par umani, fac pariuri pentru a stabili guvernarea pentru mileniul următor… O viziune care amuză, chiar stârnește adevărate hohote de râs… Și totuși, nu poți să nu te intrebi dacă nu cumva există un sâmbure de adevăr în tot acest concurs. Există lucruri bune și rele care se petrec în lume și nu poți să nu te întrebi cât este influența lor și cât este liberul arbitru al omului?!

Mi-a plăcut stilul lejer și ușor amuzant în care este scris acest roman. Efectiv, odată început, nu l-am mai putut lăsa din mână.

Zofia, adevărat înger aflat în permanență în slujba binelui celorlalți și Lucas, acționând după cum l-a învățat demonul suprem… Fiecare sunt dăruiți complet misiunii lor, sunt motivați pentru a câștiga acest concurs cu o miză atât de puternică. Unul este dispus să se folosească de toate tertipurile și subterfugiile cunoscute, iar una este conștientă că este de datoria ei să descopere și să anihileze aceste mașinațiuni menite să aducă supremația infernului.

O luptă necinstită, unde raiul joacă fair-play iar iadul joacă după propriile reguli.

“Cel mai capabil de a atrage omenirea spre bine sau spre rău va aduce victoria în tabăra lui, preludiu la fuziunea ambelor noastre instituții. Administrarea noii lumi îi va reveni puterii învingătoare.”

O miză foarte mare pe umerii celor doi. Oare ce lupte vor avea de purtat?

Prima întâlnire dintre Zofia și Lucas este adusă la cunoștință cititorului de prietena fetei, Mathilde:

“— Văd că s-a întors lumea pe dos! Eu îți cer o părere imparțială în privința unui bărbat pe care îl găsesc bestial de nu se poate, iar tu, care nici măcar nu te uiți la el, mi-l dobori cu o săgeată de zici că i-a trimis-o însuși Geronimo. Când catadicsești, în sfârșit, să te întorci spre el, îți lipești ochii de ai lui ca ventuza de la pompa mea de desfundat chiuveta. Și, pe lângă asta, n-am nici măcar dreptul de a fi caustică?”

Este interesant de observat felul în care interacționează cei doi, felul în care fiecare încearcă să își ducă la îndeplinire misiunea și cum, Zofia îl confundă pe Lucas cu un Înger Verificator…

Cei doi sunt două personaje foarte interesante, umanizați, sinceri indiferent de ce parte a baricadei se află. Zofia aleatgă cât este ziua de lungă făcând bine celor din jur și având grijă de zona portului din San Francisco. Pe de altă parte îl avem pe Lucas, care-și desfășoară activitatea prin aceeași zonă, dar acesta numai la binele celorlalți nu se gândește! Este pregătit să facă o ispravă imensă: să distrugă o mare firmă din oraș, astfel lăsând fără loc de muncă peste zece mii de oameni.

“… aș face toate astea… dacă aș fi Dumnezeu!

— Și te-ai întrebat deja de ce nu face El asta?

— Tu știi la fel de bine ca și mine că toate astea nu depind de voința Lui, ci a oamenilor, cărora El le-a încredințat Pământul! Zofia, nu există un bine imens, pe care să ni-l putem reprezenta, pentru simplul motiv că, spre deosebire de rău, binele este invizibil. Binele nu se calculează și nu se povestește, fără să-și piardă ceva din eleganța și din rolul lui. Binele este alcătuit dintr-o cantitate infinită de lucruri mărunte, care, puse cap la cap, poate că vor reuși să schimbe, până la urmă, lumea.”

Acestea sunt vorbele prietenului ei care trăiește sub cerul liber. Vorbe profunde și pline de adevăr!

Interacțiunilor lor, combinate cu sentimentele ce-și fac loc în sufletele celor doi, mențin atenția cititorului asupra acțiunii romanului. Cu fiecare pagină citită, constați că te afli între hohote de râs și curiozitatea descoperirii finalității poveștii…

Autorul Marc Levy mi-a oferit o poveste foarte frumoasă, plină de umor, o împletire de  realitate și fantastic. Plus o poveste de dragoste aparte.

“Dar mai era încă un lucru care îl derută și mai mult. Exact în acea clipă, Lucas citi în ochii Zofiei ceva extraordinar: ea nu mințea niciodată! Și se simți pătruns, pentru întâia oară, de îndoială, fapt care îl lăsă cu gura căscată.”

Și asta fără să știe că este un înger! Nu bănuiește absolut nimic.

Când află acest lucru este de-a dreptul șocat!

O acțiune atât de inedită încât își cucerește fiecare cititor! Levy a știut cum să facă ușor accesibil cititorului lupta dintre bine și rău.

“Mâinile li se uniră. Lucas depuse un sărut în palma Zofiei, îi adulmecă mireasma pielii și murmură:

— O singură clipă dăruită de tine valorează cât o eternitate.”

O poveste care aș fi vrut să continue la infinit!

O lectură intrigantă, alertă, scrisă cu umor. Marc Levy a reușit să mă încânte cu această poveste de dragoste inedită și plină de pericole și emoții. 

Cu fiecare pagină citită ești și mai curios!

Lucas și Zofia sunt doi tineri neobișnuiți: ea este un înger și el este un demon! …. Și nu vorbesc la figurat! 

O luptă celestă îi aduce pe cei doi intr-o luptă al cărei final nimeni nu-l poate întrevedea. 

O carte plină de suspans, cu replici spumoase și pe care o savurezi din plin!

Pentru a descoperi lupta cu propriile lor emoții, misiunea pe care o au de dus la bun sfârșit și inimile lor care se zbat una de dorul celeilalte, nu trebuie decât să citiți această poveste absolut captivantă.

12 gânduri despre &8222;Șapte zile pentru o eternitate… de Marc Levy&8221;

  1. Minunata recenzia, imi place foarte mult!❤ Am trecut cartea pe lista cu lecturi. Felicitari si multumesc pentru recomandare, Geo! PS: povestea imi aduce aminte de filmul „Dumnezeu pentru o zi” cu Jim Carrey si Morgan Freeman!❤

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la familiasimionescuyahooro Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.