Cum să furi o inimă cu un sărut de L. J. Shen

Titlul original: The Kiss Thief

Autoare: L. J. Shen

Editura: Epica Publishing House

Traducerea: Raluca Miheșan

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 392

Se spune că primul sărut trebuie să fie câștigat.

 Al meu a fost furat la un carnaval de un tip mascat, arogant și versat, sub cerul orașului Chicago. Aveam 19 ani. 

Se spune că jurămintele din ziua nunții sunt sacre. 

Dar, în cazul meu, au fost încălcate încă dinainte să ieșim din biserică. 

Se spune că inima bate pentru un singur om și că poveștile de dragoste adevărată au un final fericit. 

Eu, Francesca Rossi, m-am surprins ștergându-mi și rescriindu-mi povestea până la ultimul capitol.

Un sărut.

Doi bărbați.

Trei vieți.

Împletite laolaltă. 

Și, prinsă la mijloc între acești doi bărbați, eu trebuia să-l găsesc pe cel care să-mi fie alături până la sfârșitul zilelor.”

L. J. Shen este una dintre autoarele cele mai vândute din lume, la categoriile romane de dragoste, contemporane și New Adult. Este autoarea a peste douăsprezece volume, dintre care cel de față s-a situat pe poziția a doua în topul celor mai vândute cărți pe Amazon și în topul publicației Washington Post și, de asemenea, a ocupat poziția secundă în vânzări pe Amazon Kindle.

Locuiește în Statele Unite ale Americii, în nordul Californiei, împreună cu familia.

De ceva vreme îmi doream să citesc o carte a autoarei pentru a-mi face o impresie despre stilul său de scriere.

Cum să furi o inimă cu un sărut a fost surpriza verii de la Epica!

O poveste de dragoste intensă și alertă, care stârnește în sufletul cititorului o mulțime de emoții variate.

Personaje foarte realist creionate, ușor de imaginat, care-ți intră ușor la suflet.

O poveste de citit și recitit!

“Cel mai nasol era că eu, Francesca Rossi, aveam întregul viitor încuiat într-o casetă veche de lemn, care nu ieșea cu nimic din comun.” 

Și cum se știe dintotdeauna că pisica a fost omorâtă de curiozitate…

“Urma să-l sărut pe Angelo Bandini în noaptea asta. Mai exact, aveam de gând să-l las pe el să mă sărute pe mine.” 

Francesca este o tânără cu statut privilegiat, care urmează să-și facă debutul în elita orașului Chicago… Situația nu e totuși atât de simplă:

“Odată ce am împlinit nouăsprezece ani, Arthur și Sofia Rossi au decis să-mi facă oficial intrarea în societatea din Chicago și să mă lase să-mi aleg un viitor soț dintre sutele de bărbați italo- americani afiliați Organizației mafiote.” 

Iar tânăra știa deja cu cine dorea să se căsătorească!

Deși visase întotdeauna să meargă la facultate, Francesca nu putea să se opună voinței părinților ei.

Un necunoscut aflat la masa lor la acest bal la care participă, o pune în dificultate și îl și enervează pe tatăl ei…

“— Ți-ai uitat datoriile politice și publice acasă, dimpotrivă cu manierele? îi făcu observație tatăl meu, întotdeauna manierat.

Bărbatul zâmbi crud.

— Din contră, domnule Rossi. Cred că mi le amintesc destul de clar, spre dezamăgirea dumneavoastră viitoare.” 

O amenințare voalată? Oare cine să fie acest străin?

Nimeni altul decât senatorul Wolfe Keaton! Un tânăr sigur pe el, cam ironic și plictisit, la prima vedere… Nu-i face o impresie prea bună Francescăi.

“Îmi imaginasem sărutul nostru de nenumărate ori, dar nu mă așteptasem să-l simt astfel. Să aibă gust de acasă. De oxigen. Gust de pentru totdeauna.” 

Un sărut fierbinte și plin de emoții, asta până să realizeze Francesca că cel pe care-l sărută nu este Angelo ci recalcitrantul senator Wolfe Keaton!!!

Și stați așa, că Francesca mai are parte de un șoc:

“— Fă-ți bagajul, Francesca.

— Poftim?

— Fă-ți ba-ga-jul, repetă el încet, de parcă problema era că nu înțelesesem ce spusese, nu absurditatea cerinței. De cincisprezece minute, ești oficial logodnica mea. Nunta e la sfârșitul lunii, ceea ce înseamnă că tradiția voastră stupidă cu profeția din casetă — mulțumesc pentru poveste, a fost un detaliu simpatic în cererea mea de căsătorie — este respectată integral, îmi dădu el vestea, cu răceală.” 

Cei doi se înțeleg precum șoarecele cu pisica. Sunt doi tineri încăpățânați, care refuză să vorbească calm unul cu celălalt, foarte mândri și colerici. Asistăm la câte un duel verbal de câte ori cei doi se află unul în compania celuilalt.

Romanul se citește ușor, acțiunea este fluidă și în continuă schimbare, ceea ce menține atenția cititorului.

L. J. Shen este, cu siguranță, o autoare pe care o voi citi de acum înainte, de câte ori voi avea ocazia.

Dansul celor doi este de-a dreptul comic. Felul în care încearcă să marcheze puncte unul în fața celuilalt… Și, totuși, realizăm cu ușurință că o visătoare și un cinic nu-și vor schimba prea ușor modul de a privi lucrurile.

“Am ignorat mai cu seamă coșul imens cu ciocolată pe care mi-l trimisese viitorul meu soț. Zace într-un colț al camerei, pe biroul elegant, adunând praf. Chiar dacă glicemia scăzută mă face să văd puncte albe la orice mișcare mai bruscă, știu că ciocolata scumpă o să aibă gust de capitulare. Un gust atât de amar, încât nici măcar zahărul n-o să-l poată îndulci.” 

După cum ziceam, încăpățânată!

Asistăm la un schimb constant de ironii și șicane, Francesca și Wolfe se înțeapă unul pe celălalt adesea. Nu ratează nici o ocazie.

Durerea faptului că tatăl ei a aprobat o asemenea căsătorie nu îi dă pace. Fata nu-și acuză mama, care nu are nici un cuvânt de spus…

Francesca și Wolfe se rănesc unul pe altul în cam toate modurile posibile, luptă cu toate armele, până să realizeze că se luptă degeaba.

“Îmi îmbunătățeam imaginea, de la cineva care le-o pusese damelor din mai bine de jumătate din țară, la salvatorul unei prințese din mafie — asta sigur avea să-mi aducă niște puncte în plus. Educația ei aleasă era, de asemenea, un detaliu drăguț pentru o primă- doamnă. Ca să nu mai menționez că, pe parcurs, aveam să distrug fără milă afacerea tatălui ei, în ciuda așa-zisei afecțiuni pentru soția mea.” 

Sar scântei între cei doi de câte ori se află împreună. Cu toate acestea, nu sunt dispuși să vorbească cu calm și să încerce să se cunoască unul pe altul. Fiecare este sigur că părerea sa este adevărul suprem în ceea ce-l privește pe celălalt.

După întâlnirea dezastruoasă de la cina luată la părinții ei, cei doi par să se fi domolit puțin. Cumva, au decis să nu se mai comporte asemenea unor dușmani. Sunt curioasă cât va dura armistițiul având în vedere temperamentele lor explozive.

Cum să furi o inimă cu un sărut este o poveste de dragoste deosebită! Te emoționează până la lacrimi și savurezi fiecare pagină cu încântare.

Acțiunea romanului se desfășoară pe două planuri. Unul este lupta dintre senatorul Keaton și tatăl Francescăi, lupta între bine și rău, unde pericolul este principalul ingredient. Al doilea plan, este relația dintre Wolfe și Francesca, care evoluează cu pași lenți, deși nici unul dintre ei nu-și dezvăluie sentimentele.

Usor ușor, totul capătă alte dimensiuni, trecem prin momente triste și pline de lacrimi și suferință, dar și clipe în care zâmbetul reușește să lumineze sufletul.

Cu durere, jigniri și răzbunări, le-a fost pavată logodna. Ziua căsătoriei a venit și ea cu șocurile ei, iar accidentul de mașină schimbă profund lucrurile.

“Mi-am pus mâna pe brațul lui, care era petrecut peste mine. Stătea cu fața lipită de omoplatul meu. M-am rugat pentru un singur lucru — ca asta să nu fie o minciună plăcută, ci un adevăr interzis.”

O poveste de dragoste superbă. O iubire care a avut de înfruntat piedici aproape de netrecut.

O carte pe care vă invit să o descoperiți.

Nota mea pentru carte este 10.

12 gânduri despre &8222;Cum să furi o inimă cu un sărut de L. J. Shen&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.