Omul a uitat că trebuie să moară de Ioana Trif

Titlul: Omul a uitat că trebuie să moară

Autoare: Ioana Trif

Editura: Eikon

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 200

”Lăsăm în urmă faptele noastre, care vorbesc despre noi cu glas puternic, mult după ce noi ne-am dus. Eu nu am să mă sting niciodată, ci am să merg să strălucesc pe cer. Accept orice îmi întinde soarta, cu capul sus și mintea liberă.

Soarta merge lângă tine. Își pune mâinile la spate și te însoțește, exact așa cum mergea bunicul meu prin parc. Îți arată o cale și încă o cale, te îndrumă, dar trebuie să o asculți, trebuie să caști ochii și să o vezi. Binele stă mereu în spatele răului. De ce? Pentru că Răul este mai puternic, iar Binele este mai fragil și trebuie protejat. Răul a văzut mai multe, este mai dur, iar Binele este cât se poate de naiv. Dar merg mereu împreună, căci aceasta este Balanța, Universul stă mereu în echilibru.

Omul este prost când spune până când moartea ne va despărți. Și aici se vede că nu a înțeles nimic. Moartea nu desparte, moartea unește două lumi. Iar noi ne vom iubi mereu, în aceste două lumi.” 

Recunosc că mi se pare interesantă coperta cărții iar descrierea acesteia mi s-a părut puțin ezoterică. Poate de aceea am amânat-o până în această perioadă de pandemie, de izolare. 

Ioana Trif a adus în prim plan ideea Apocalipsei. A sfârșitului lumii în care omul nu poate face nimic pentru a stopa această apocalipsă. Doar asistă și trage concluzii. Având în vedere criza pandemică cu care ne confruntăm în aceste timpuri, cartea de față ne ilustrează ceea ce se întâmplă atunci când ne simțim de neînvins. 

O lectură alertă și care face cititorul să-și pună o multitudine de întrebări ale căror răspunsuri sunt multiple și variate, în funcție de viziunea fiecăruia. O lectură care intrigă, pe care o citești și o savurezi. Aș spune că Omul a uitat că trebuie să moară este semnalul de alarmă de care aveam nevoie pentru a ne trezi la realitate. 

“… el era interesat doar de lumea palpabilă. Totul era despre aici și acum, despre demonstrat și atins. Nu înțelegea că deasupra lor se întindea un alt univers, dedesubt altul, după colț altul și tot așa. Banii, serviciul, pătuțul, lucrurile, datoriile. Ancorare în realitate. Câteodată îl ura pentru că era orb, altădată era geloasă.”

Autoarea reușește să scoată în evidență individualismul fiecăruia, egoismul care predomină, autosuficiența datorată cunoașterii, dar și ideea imortalității sau a supremației omului față de tot ce îl înconjoară. 

O carte dură, care ne forțează să înțelegem și să acceptăm constanta luptă dintre Bine și Rău, deși, de cele mai multe ori, ne facem că nu observăm. 

În prezent, omul este o ființă socială, comodă, care uită de buna comuniune cu natura. Care este capabil de distrugere pentru a-și satisface nevoile și dorințele. 

“Ai milioane de trăiri pe zi și nu prea te așezi să le pui la locul lor, să le discuți cu tine însuți, să le perii. Nu există timp, poate. Poate nu are rost. Cert este că noi, oamenii, luăm timpul ca pe un adevăr universal valabil.”

Aș spune că romanul de față este un cumul de articole ce au la bază conștientizarea omului cu privire la degradarea mediului înconjurător. Degradare ce apare din cauza faptului că omului a început să-i pese doar de el și nevoile sale, cei din jur necontând. Ba mai mult, datorită lipsei unei conștiințe sociale și a unei conștientizări asupra modului cum avem grijă de mediu, pare că planeta însăși se revolă. Omul riscă să revină la condiția sa de început, tocmai datorită acțiunilor sale. 

“Peste tot dădeam doar de cruzime, răutate și infatuare. Balanța se stricase, era înclinată mult și vedeam prea puține șanse să ne revenim. Foloseam totul pe această lume pentru răutate.”

O lectură care trage semnal de alarmă după semnal de alarmă! Autoarea nu cosmetizează redarea situațiilor, încearcă să redea realitatea și să ne arate posibilităților în ce privește alegerile și consecințelor acesteia. 

Mi-a plăcut cartea, am învățat să privesc în profunzime situația și să cercetez toate aspectele înainte de a lua o hotărâre. Că trebuie să înțelegem spre ce ne îndreptăm în prezent și să încercăm să schimbămceva. 

“Universul îi arăta omului ce era cu adevărat, îi arăta că se sfârșise timpul, opțiunile și liberul arbitru. Scârba Lumii se revărsa acum peste omenire. Nu mai era cale de întors. După faptă, și răsplată.”

O carte pe care o recomand. Aș spune că represintă o cană de apă rece aruncată în față, care trezește cititorul din Adormirea în care a intrat în ultimii ani. Depinde de fiecare dintre noi să schimbăm ceva! 

Vă recomand cu drag această carte. 

Mulțumesc autoarei pentru exemplarul oferit spre recenzie. 

 

Publicitate