Drumuri și doruri de Marina Costa

Titlul: Drumuri și doruri

Autoare: Marina Costa

Editura: Amanda Edit

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 132

”Într-o continuă comuniune cu inima sa, Marina Costa își dezvăluie sensibilitatea sufletească într-o primă carte de poezii — după o valoroasă colecție de romane și un volum de proză scurtă —, adunând la un loc iubirea pentru țară, lume, mamă și pentru soțul său, mărturisirea sa fiind relevantă și convingătoare: Iubesc tot ce există pe lume./ Nu știu să urăsc. Iubesc. (pag. 31, Iubesc).” — drd. Mihaela – Mariana Cazimirovici

Cu o prefață realizată de Geo Călugăru, membru al Uniunii Scriitorilor din România, volumul de față, Drumuri și doruri, este o buchet de poezii pe diferite teme ce acoperă două mari secțiuni care dau și titlul cărții. 

O autoare pe care abia acum o descopăr ca poetă, care m-a uimit și încântat cu versurile sale sensibile, ce-ți ating sufletul. 

O lectură care te emoționează, te ispitește să simți și să speri. 

Prima parte a cărții, intitulată sugestiv Drumuri, prezintă călătoria, evoluția, mersul drept înainte indiferent de piedici. Cu poezii despre țară, despre lupta pentru a ajunge în prezent, cunoașterea lumii din jur și a istoriei sale, avem parte de emoții și visare, de pași făcuți prin timpuri străvechi. 

De la Marea Unire: 

“Steagurile au înflorit în inimi,

cântecele au înflorit pe buze

și s-a strigat FRĂȚIE,

întâi peste o apă,

apoi peste altele și peste munți.”

prin versuri simple, care ne încântă și fac sufletul să tremure, autoarea Marina Costa ne poartă de-a lungul și latul mapamondului, nu doar al istoriei. 

Florile lipsă este poezia care celebrează Centenarul Marii Uniri, lupta și suferința, uitarea de care suferă mulți în ziua de azi, o odă adresată celor care au luptat cu adevărat pentru țara noastră. 

“Doina este a noastră a tuturor,

înălțată din toate piepturile

în semn de unire.” — Alba Iulia

Vizităm și Dunărea, cea care a adunat în apele sale visele deșarte, iluziile și deziluziile, dar și speranțele celor care au venit să-și plângă bucuria și amarul la malurile sale. 

“Te-am iubit de la distanță,

te-am cântat în felul meu,

m-am bucurat să te revăd.” — Dunărea

Pe Marea Egee pornim spre Pireu… 

“Iubesc “ultimul drum” al istoriei”

și facem un tur de forță prin toată Grecia cea plină de povesti, istorie și mituri atât de dragi multora dintre noi: 

“Aici istoria ne privește

cu ochii miilor de pietre

metafore efemerului uman,” — Grecia

Poezii care rup sufletul și îl încântă în același timp. Care ne aduc aminte ceea ce s-a uitat, cântă o epopee a evoluției, despre strămoși și moștenirea lor. 

Drumurile Marinei Costa ne poartă pe aripile versului prin comori care merită descoperite, readuse aminte, care umplu camera cunoașterii noastre și ne învață să apreciem frumosul.

Drumurile sfârșindu-se, lăsându-ne cu amintirea cunoștințelor acumulate de-a lungul anilor, pornim pe cărarea dorurilor, a emoțiilor și a sentimentelor. 

“Mămica mea,

tu îmi ești înger păzitor.”— Îngerul păzitor

Începând cu această poezie care poate fi considerată un imn închinat mamei — a ta, a mea, a orișicui— emoțiile, duioșia, sentimentele profunde își fac simțită prezența. 

Avem parte de bucurie, nostalgie și lacrimi prin intermediul acestor versuri profunde care ne încântă din fiecare pagină a cărții Drumuri și doruri. 

“Iartă-mă

pentru așteptările neîmplinite —

știi că m-am străduit.” — Iartă-mă

Poezii care ne fac să apreciem ceea ce avem, să apreciem învățăturile primite de la cei dragi, moștenirea pe care suntem datori să o păstrăm intactă datorită strămoșilor ce s-au luptat pentru ea. Și datoria de a preda mai departe tinerei generații o comoară a sufletului, o lacrimă prețioasă ce cuprinde o gamă vastă de fapte și emoții. 

Cu versuri profunde, pline de o încărcătură aparte, poeziile Marinei Costa reușesc să străbată distanțe și timpuri, să unească depărtările și să ofere iubitorilor de poezie un timp de visare. 

“Aș vrea ca inima mea să devină lăută

pentru o doină încă nescrisă.” — Introspecție

Nu știu dacă inima ei a devenit lăută, dar sigur penița domniei sale a devenit tranzistor al emoțiilor și sentimentelor care ne-au întâmpinat din această secțiune a cărții! 

Feeria magică care ne împresoară sufletele după fiecare poezie ne lasă cu speranța că o Chemare se va auzi peste timp, către generațiile viitoare. Un evantai de bucurii, frumusețe și rugi se ridică o dată cu fiecare poezie și ne îndeamnă să credem în forța Amintirilor, să auzim o Chemare ce poate sosi oricând. 

“Viața revine la cotidian.

Totuși, într-o inimă singuratică

eclipsa nu s-a sfârșit.

Ca în legende, dragonul

trebuie ucis de un prinț.” — Eclipsa

Un timp extrem de prețios petrecut în compania poeziilor autoarei Marina Costa mi-a oferit o bucățică de speranță, de încredere în capacitatea omului de a simți și aprecia profunzimile versurilor, cugetările care se revarsă asupra noastră din penița acesteia, dar și bucuria, cunoașterea unor Drumuri și doruri de neuitat. 

”Nici pentru noi drumul nu a fost ușor.

Șoferul a fost un artist,

maestru al curbelor în ac de păr

sculptate în înălțimi de stâncă.” — Castelul de pe stâncă

Mulțumesc autoarei pentru exemplarul oferit spre recenzie. 

6 gânduri despre &8222;Drumuri și doruri de Marina Costa&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.