Aleasa de Nora Roberts

Titlul original: The rise of magicks

Autoare: Nora Roberts

Seria: Abis și Tenebre, volumul 3

Editura: Litera

Colecția: Blue Moon

Traducerea: Anca Vasas

Anul apariției: 2020

Număr de pagini: 464

”După ce epidemia supranumită Pieirea a distrus civilizația, iar magia a devenit o parte obișnuită a vieții cotidiene, Fallon Swift și-a petrecut tinerețea studiind căile magice. Fallon nu poate să trăiască în pace până când nu îi va elibera pe cei care au fost atacați fie de guvern, fie de fanaticii Războinici ai Purității, vânați fără încetare sau încuiați în laboratoare, brutalizați ani în șir. E hotărâtă să-i salveze chiar și pe cei care au fost complici în instaurarea răului, fie din teamă, fie din slăbiciune — dacă vor putea fi salvați.

Întărită de legătura sufletească pe care o are cu războinicul Duncan, Fallon a reușit deja să salveze mai multe ființe supranaturale și oameni obișnuiți. Acum trebuie să îi ajute să se vindece și să-și redescopere lumina și credința din suflete. Fiindcă, deși din momentul în care s-a născut a fost Aleasa, este doar una singură. Iar când se găsește față în față cu dușmanul ei de moarte, când se hotărăște să atace fortăreața acestuia și să-și urmeze destinul — acela de a repune pe poziție scutul mistic care îi proteja pe toți — va avea nevoie de o armată în spatele ei…”

”Minunat … echilibru perfect între magie, aventură, romantism și hotărâre în lupta dintre bine și rău, în același timp reamintindu-ne că, deși bătăliile sunt cele care ne salvează, casa, căminul și comunitatea sunt cele care ne ajută să mergem mai departe. Inteligent și inspirațional.” — Kirkus Reviews

“Mânuind cu iscusință propria marcă de magie literară, Roberts reușește încă o dată să adune laolaltă personaje interesante, inventivitate în creionarea acțiunii și un ritm din ce în ce mai rapid către finalul incisiv al trilogiei “Abis și tenebre.” — Booklist

“Volumul final al trilogiei “Abis și tenebre” (care mai cuprinde romanele “Eclipsa” și “Profeția”) ne oferă o mostră fantasy, postapocaliptică, a măiestriei literare a lui Roberts. Personajele sunt rotunde și nici un element al povestirii nu rămâne neexplicat.” — Library Journal

În sfârșit, seria Abis și tenebre a ajuns la final. 

Aleasa încheie această serie fantasy postapocaliptică deosebită oferind cititorilor o lectură captivantă, plină de suspans, magie și curaj. Cu personaje capabile de sacrificii deosebite pentru binele umanității, cu eroi ce luptă din greu cu răul, cu propriile momente de neîncredere și dispuși să moară pentru credințele lor. Un volum alert și plin de răsturnări de situație, pe care-l citești cu răsuflarea tăiată, iar la final, îți dorești să nu te desparți de acești eroi deosebiți. 

“Scutul se slăbi. Întunericul, răbdător ca un păianjen, pândi de-a lungul vremii, iar rana se întinse sub iarbă și pe sub pământ.

Iar în ultima zi a ceea ce fusese, un om bun la suflet, dar neștiutor sparse scutul. Întunericul îl răsplăti cu o infecție mortală, una care avea să treacă de la soț la soție, de la părinte la copil, de la străin la străin.”

O pandemie care a ucis miliarde și miliarde de oameni, vinovați și nevinovați, a condus supraviețuitorii la un război crunt care încă nu s-a terminat. Aleasa abia acum își strânge armata. 

Prima bătălie este un succes. Nimeni dintre ei nu-și pierde viața. Și reușesc să salveze o mulțime de prizonieri. 

Următoarea țintă pe lista lui Fallon este Enclava Războinicilor Purității, Arlington. Ar fi cu adevărat o lovitură majora dacă ar reuși să cucerească acest punct. Dar, planul se complică pe măsură ce adversarii încep să facă diverse mutări de trupe. Acum, Aleasa hotărăște să atace în trei puncte, două fiind momeli — atacuri mai mici pe care își doresc să le câștige, pentru a putea cuceri Arlington.

Aleasa este volumul cu cea mai mare presiune, cu foarte mult suspans și acțiune; nu că celorlalte le-ar fi lipsit. Dar se pregătesc de bătălia finală pe care își doresc să o câștige. 

“— Cele cinci legături unite, spuseră amândouă în același timp, ca să nu se mai sfarme niciodată. Cel care călărește prin furtună și nu se lasă nimicit… va aduce binele sau răul pentru toți.” 

Printre pregătiri, planuri, antrenamente și strategii, vin viziunile care nu sunt întotdeauna clare. Și totul necesită foarte multă muncă. 

Mituri, istorie, ființe magice și umani, binele și răul care-și dispută supremația, totul într-un fantasy de excepție. Autoarea Nora Roberts este și va rămâne un autor absolut fantastic, a cărei minte imaginează fel și fel de situații ce par fără ieșire, eroi care sunt dispuși la eforturi de neimaginat și care, cu sacrificii, reușesc să restabilească pacea. Rămâne de văzut ce va reuși Fallon și armata ei. 

S-au reunit toți conducătorii care luptă pentru lumină pentru a pregăti atacurile și a stabili modul de desfășurare al acestora. Fallon este în centrul tuturor planurilor. 

“Se uită în jur la cei adunați. Elfi, zâne, vrăjitoare, metamorfi, fermieri, mame, tați, fii, fiice.

Soldați, cu toții.”

Au reușit! Și continuă să lupte deși marea bătălie este încă departe. Se pierd vieți omenești, există durere și suferință, au parte de cunoaștere, de experiență. Antrenamente și planuri în continuă desfășurare. 

Acțiunea plină de pericole este cea care menține vigilența cititorului. Magia și dorința de a lupta pentru Viață și Lumină sunt călăuzele inimilor acestor eroi plini de curaj. 

“Temeți-vă de mine, voi, cei care ați vărsat sânge nevinovat, care vreți să trăiți pe spinarea sclavilor, care ați ales întunericul. Temeți-vă de mine și de cei care urmează lumina, pentru că noi vă vom fi sfârșitul.”

Cu încredere în speranța unui viitor liber, cu curajul dat de atâția ani de opresiune și chinuri, Fallon împreună cu Duncan, Tonia și Hannah, frații ei și părinții lor, împreună cu membrii armatei sale pornesc cu încredere la salvarea omenirii. 

Se stabilește data marii bătălii pe data de 2 ianuarie, o dată cu multiple semnificații: este data când a debutat Pieirea, data nașterii lui Fallon Swift, dar și a gemenilor și a Hannah-ei. 

Până atunci avem parte de pregătiri intense, antrenamente istovitoare, iscoade trimise prin diferite locuri pentru a observa și microfoane plantate pentru a-și asculta dușmanii. 

Fallon este o tânără dură, un adevărat strateg, un bun lider. Știe să își ascundă suferința și să facă ceea ce trebuie. Este conștientă de micile sacrificii în urma cărora se pierd vieți omenești pe care trebuie să le facă pentru un bine mai mare. Dar suferința și durerea acelor pierderi au ecou în sufletul ei. 

“— Pe data viitoare. Ne vedem pe câmpul de luptă.

În timp ce el se îndepărta, Fallon se gândi: nu doar pe câmpul de bătălie din D.C. Aveau să se revadă pe multe alte câmpuri de luptă.”

Discursul mobilizator din ziua atacului asupra D.C. al lui Fallon este pur și simplu impresionant! Îi face pe toți să lupte cu curaj, dispuși să-și dea viața pentru obținerea libertății și pentru a învinge Răul. 

“— Ce veți face astăzi, veți face pentru toată lumea. Fiecare lovitură pe care o dați e una împotriva persecuției, a bigotismului, a suferinței. Voi sunteți cei curajoși și cinstiți. Astăzi luptați pentru toți cei care sunt vânați și închiși în cuști, chinuiți și uciși. Ceea ce veți înfăptui azi va face să răsune clopotele speranței și libertății prin orașe fumegânde, prin păduri și peste dealuri, peste mări. Noi suntem războinicii luminii.”

Mai este mult până la eliberarea de întuneric. Bătălii de purtat, sentimente de gestionat, emoții de înfruntat. Cu toate acestea, Fallon, Duncan, frații ei și surorile lui au parte de multe șocuri pe măsură ce eliberează prizonieri și află prin ce au trecut aceștia pe măsură ce captivitatea s-a prelungit. Și te îngrozești văzând cât de mult rău poate face omul cu mâna lui unei alte ființe umane. 

Aleasa reprezintă speranța, bunătatea, lumina. Apărătoarea celor lipsiți de apărare. 

Acest ultim volum al seriei este plin de suspans, îți taie respirația pe măsură ce acțiunea se complică. Efectiv simți fiori când citești despre înfruntările teribile pe care le duc eroii noștri și nu-ți rămâne decât să speri că la final, totul se va încheia cu o victorie. 

 

10 gânduri despre &8222;Aleasa de Nora Roberts&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.