Zeița ducelui de Silvia Rusen

Titlul: Zeița ducelui

Autoare: Silvia Rusen

Seria: Amor, volumul 2

Editura: Stylished Books

Anul apariției: 2020

Număr de pagini: 304

”Când minciuna te poate apăra de trecut, ai risca totul pentru a fi cu persoana iubită, deși nu poți fi onestă cu ea? Ai înșela pentru a-ți atinge scopurile, deși știi foarte bine că minciuna are zilele numărate și te ajunge numaidecât?

Rosemarie Addison trăiește în minciună, ascunzându-se de trecut de câțiva ani, dar când ducele de Glastonbury, Daniel Danning îi face o propunere pe care nu o poate refuza, nu mai stă pe gânduri, crezând că astfel o să fie protejată de numele și puterea lui. Dar și ducele are un motiv ascuns pentru care îi face propunerea tinerei, unul care poate distruge o familie întreagă și ca să o protejeze are nevoie de ajutorul lui Rosemarie.

Pornind împreună pe același drum, dar cu motivații diferite, cei doi ajung să se îndrăgostească nebunește unul de celălalt, dar fericirea este de scurtă durată. Înainte de a-și putea trăi iubirea, trebuie să se elibereze de trecutul care i-a ajuns din urmă. Adevărurile au ieșit la iveală, unul mai dureros ca celălalt, amenințând să distrugă tot ceea ce au clădit. Pot ei oare să treacă peste obstacole, să ierte și să accepte că deși motivațiile au fost greșite, dragostea lor este sinceră?”

Zeița ducelui este o poveste ușoară, care dă o stare de bine la finalul lecturii, plină de emoții și cu multe răsturnări de situație. Cu o acțiune intensă, captează atenția cititorului încă de la început și nu poți să lași cartea din mână până la final.

”Oh, Doamne! Pentru minciuna asta aveam să ajung în Iad!”

Îl cunoaștem pe Daniel Denning, duce de Glastonbury, în plină criză de nervi după ce constată că a fost invadat de mama și mătușile lui împreună cu doamnele de companie ale acestora. Ba mai mult, mama este hotărâtă să-l vadă însurat, ceea ce el nu-și dorește absolut deloc.

Sugestia fratelui său Augustin este una demnă de luat în considerare: să se căsătorească cu cineva care nu face parte din aristocrație, în termenii și condițiile stabilite de el…

Cu atât mai mult cu cât descoperă că poate pierde titlul și averea dacă nu se căsătorește până la vârsta de 34 de ani. Acest fapt este consemnat în testamentul tatălui său, așa că situațiile disperate cer măsuri disperate.

Reușește să fie prins într-o situație compromițătoare cu doamna de companie a uneia dintre mătuși, Rosemarie neavând nici o șansă să scape.

”Poate că sub protecția numelui ducelui, trecutul meu nu avea să se întoarcă, să mă acapareze. Mi-a spus că are nevoie de mine și nu mi-a dat detalii cu privire la ceea ce făcuse sau de ce o făcuse, și nici nu voiam să știu. Dar asta nu însemna că nu puteam profita și eu de pe urma acestei situații. Trebuia doar să fiu mai atentă de acum înainte și să nu-i permit să se apropie prea mult de mine, pentru că secretul meu avea puterea de a distruge totul în calea lui, iar acest lucru era inadmisibil.”

O situație stranie. Fiecare având secretele sale despre care refuză să vorbească.

Acțiunea continuă facându-ne să ne punem din ce în ce mai multe întrebări, curioși fiind să aflăm secretele ascunse ale celor doi.

Rosemarie descoperă o persoană diferită de ceea ce și-a imaginat ea.

”Eram în slujba mătușii lui de destul timp și auzisem destule despre el, pentru a-mi face o părere, dar fața pe care mi-o arăta acum era total diferită de ceea ce știam. Oare câte fațete pot descoperi la ducele de Denning?”

Nu era ducele de Glastonbury? Se pare că autoarea a încurcat numele de familie și cel al ducatului…

Adevărul despre Rosemarie, deși ne rămâne ascuns nouă, pare a reprezenta un real pericol atât pentru tânără cât și pentru familia ducelui de Glastonbury. Oare despre ce să fie vorba?

Autoarea Silvia Rusen reușește să ne țină cu sufletul la gură, suspansul creat făcându-ne să citim avizi continuarea poveștii.

Deducem că secretul tinerei are de-a face cu contele de Alcoot, care era dispus la orice numai să scape de Rosemarie. Iar adevărul este șocant. Rosemarie se dovedește a fi fiica legitimă a contelui de Alcoot, pe care acesta a urât-o încă de la naștere deoarece a fost obligat să se căsătorească cu mama ei.

Contele o răpește și chiar dă foc unui conac în încercarea de a o omorâ pe tânără. Asta nu înainte de a-i spune adevăratul motiv pentru care ducele de Glastonbury a cerut-o în căsătorie…

”Uitându-mă la ea, cum zace inertă pe pământ, am ajuns la concluzia că nu puteam trăi fără ea. Inima îmi bătea puternic în piept, speriat fiind pentru sănătatea ei, iar gânduri ucigașe îmi împânzeau mintea doar gândindu-mă la conte.”

Zeița ducelui este o poveste în care suspansul și pericolul sunt strâns împletite. Care te ține cu respirația tăiată pe măsură ce se desfășoară acțiunea. Emoțiile își fac ușor apariția, deși până la fericirea până la adânci bătrâneți cei doi tineri vor fi nevoiți să treacă peste piedicile ce le apar în cale și peste minciunile care au fost presărate de-a lungul relației lor.

Mă întreb dacă va reuși Daniel să o convingă pe tânăra Rosemarie nu doar de faptul că alături de el va fi mereu în siguranță — ceea ce până acum nu s-a dovedit capabil să facă; dar și să o facă să îl creadă că o iubește cu adevărat…

Doar citind cartea puteți afla cum se termină această poveste.

Mulțumesc editurii Stylished Books pentru exemplarul oferit spre recenzie.

2 gânduri despre &8222;Zeița ducelui de Silvia Rusen&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.