Titlul: Scrum și jurăminte
Autoare: Silvia D. F.
Seria: Instincte primare, volumul 2
Editura: Stylished Books
Anul apariției: 2020
Număr de pagini: 368
”O promisiune.
Un sacrificiu.
O iubire curată ce trăiește dincolo de abisul morții.
După ce viața te încearcă mai tare ca oricând, nu mai poți fi la fel. Este o lecție pe care Karla a învățat-o în cel mai dur mod, chiar pe propria-i piele.
Însă atunci când lucrurile par a se îndrepta într-o direcție bună, secrete încuiate forțează ușa pentru a ieși la iveală, făcând lucrurile să atârne de un fir de ață.
Într-o singură clipă totul se poate schimba: prietenii în dușmani, iubirea în ură, calmul în haos.
Singura barcă de salvare este dragostea adevărată.”
”Nu mă pot urni din loc, trupul nu vrea să mă asculte, iar mintea are doar un singur nenorocit de gând: nu mă vei pierde niciodată, ce se repetă obsesiv pe tonul gros al vocii sale, însoțit de fragmente din noaptea în care ne-am recunoscut iubirea; acea noapte în care trupul și sufletul meu au primit pecetea dragostei sale, blestemându-mă să nu pot uita vreodată acel chip de zeu cu ochi albaștri ce mi-a jurat iubire.” — Karla
Autoarea Silvia D. F. mi-a oferit o lectură compactă, cu momente atât de tensionate încât nu poți nici măcar să răsufli de teamă, dar și momente mai relaxate. O acțiune intensă, emoții care ne iau cu asalt și speranța că nu este totul în van… După finalul primului volum al seriei, Scrum și jurăminte mă aștept să fie captivant, alert și plin de suspans.
”Întreaga-mi ființă este mai șubredă decât un copac subțire și uscat și, asemeni trunchiului său veșted, sunt la un pas de a pica secerată la pământ, doborâtă de gânduri negre, dor nebun și amintiri chinuitoare. Trupul meu a ajuns ambalajul subțire și fragil ce-mi îmbracă durerea, o strânge într-o carcasă atât de firavă că pare pe punctul de a se sparge din moment în moment.”
Prologul volumului ne poartă în chinurile durerii și suferinței Karlei, a coșmarurilor ce continuă să îi consume liniștea și în suferința care o împiedică să facă altceva decât să respire.
Danna și Karla sunt în continuare cele mai bune prietene, chiar surori. Se sprijină necondiționat una pe cealaltă și promit să își fie alături. Danna are o relație cu Chad, care riscă să se termine la fel de urât cum s-a sfârșit cea dintre Karla și fratele ei, Alexander.
Karla este fix la capătul puterilor, pe muchia spre depresie, încercând lipsită de chef să își continue viața. Nu prea îi reușește dar încearcă.
Scrum și jurăminte este un suspans intens, plin de acțiune și cu substrat psihologic. O carte care te ține cu inima-n gât și cu respirația tăiată, se joacă cu emoțiile, este alert și abundă în pericole. Dar, de asemenea, ne vorbește despre prietenia adevărată și despre iubirea profundă care sfâșie și dezintegrează suflete înainte de a reuși să ofere o fericire până la adânci bătrâneți.
”Gândul meu nenorocit tot către el duce, către ochii săi albaștri ce încă îmi topesc rațiunea și-mi mai sfâșie o fărâmă de inimă. Însă, din păcate pentru mine, nu o sfâșie pe toată, nu îmi taie suflarea, cu toate că mi-aș dori atât de tare să o facă. Să mă îngroape în cel mai adânc hău, să mă înece în cel mai adânc ocean. El să-mi fie moarte.”
Autoarea Silvia D. F. ne face dependenți de adrenalină, de suspans, de emoții puternice. Ne arată cum schimbă suferința un om, cum distruge liniștea sufletească. Dar ne arată și personaje suficient de puternice, în ciuda disperării și neputinței, încât să-și ducă viața mai departe dând dovadă de curaj.
Karla s-a dovedit a fi un personaj feminin foarte puternic, care răzbește chiar și atunci când sufletul îi este mistuit de disperare, care-și adună fiecare fărâmă de curaj pentru a trăi în continuare. Lipsa lui Xade din viața ei a lăsat un vid, amintirile îi bântuie nopțile, iar ziua încearcă să-și mascheze adevăratele sentimente în fața Dannei. Dar viața merge mai departe…
Odată cu trecerea timpului, deși Xade este prezent mereu în mintea ei, constată că trebuie să își continue viața. Iar prietena ei Danna, îi atrage atenția că Jose, cel mai bun prieten al lui Xade, este atras de ea.
După un sărut pasional, deși se simte extrem de vinovată și are senzația că îl înșeală pe Xade, Karla trebuie să recunoască că atractie există între ea și Jose, iar dorința și-a făcut din nou apariția…
”— Ești sigură că poți face… asta?
Imediat îmi dau seama că întrebarea se referă la noi — un nou concept ce a apărut peste noapte în viața mea și pentru care, să fiu sinceră, nu știu dacă sunt pregătită.
— Da, clar. Știu deja la ce să mă aștept, îi răspund privindu-l blând și îmi zâmbește.”
Se pare că relația lor tot evoluează, iar în mai 2018 Jose o cere în căsătorie, iar Karla acceptă. Cu toate că este dezamăgită că nu renunță la jobul său așa cum a făcut-o Chad, iubitul Dannei.
Când într-una dintre misiuni Chad și Jose nu le contactează pentru zile în șir, fetele sunt speriate de posibilitatea morții lor.
”Deși știu că e un act de egoism să gândesc așa, ideea că aș rămâne din nou singură mă îngrozește. Dar ce mă sperie mai tare este faptul că mă îngrozește mai rău ideea de a rămâne singură, decât ideea de a-mi pierde viitorul soț.”
E destul de complicată situația. Iar emoțional este de așteptat să aibă probleme. Cu toate acestea, relația merge mai departe.
Scrum și jurăminte ne deschide poartă spre minciuni, lumea din umbre, secrete bine păzite și pericole ce pândesc din umbre.
”Oh, iubito, dacă ar fi așa simplu… Mă întreb oare, dacă ai ști cu adevărat riscurile, m-ai mai vrea așa cum spui?”
Gândul acesta al lui Jose mă convinge că acesta are un secret. Neștiut. Care o afectează pe Karla dacă aceasta l-ar descoperi… Oare despre ce să fie vorba?
Iar descoperirea este de-a dreptul șocantă:
”Cu inima pompându-mi nebună în piept mă întorc dintr-o mișcare bruscă pentru a-mi înfige lama ascuțită în necunoscutul din spatele meu, dar mâna mi-e oprită cu fermitate de un braț perfect sculptat chiar înainte de a-l atinge. Însă în clipa în care mi-am privit urmăritorul în ochi, albastrul lor m-a fermecat, lăsându-mă fără aer.”
Xade. Xade, pe care toată lumea îl știe mort, este cât se poate de viu. Viu și furios, plin de ură pentru că tânăra și-a continuat viața. Că l-a înșelat, după cum consideră el.
Vorbind, fiecare îi spune celuilalt prin ce a trecut, greutățile pe care au fost nevoiți să le înfrunte. Și Xade îi cere Karlei să afle cât mai multe informații despre Jose pentru a-și putea da seama de ce acesta l-a trădat.
De aici, lucrurile devin din ce în ce mai complicate, pericolele par a se înmulți, suspansul crește și acțiunea volumului de față se intensifică, devine mai complexă. Spionaj și dușmani care se prefac a fi prieteni, sentimente care se luptă în interior, acțiuni menite să deghizeze realitatea.
Silvia D. F. face în așa fel încât să pătrunzi în poveste și să nu mai poți lăsa cartea din mână.
Odată cu reaparitia lui Xade, totul se complică, se dă peste cap. Parcă pătrundem într-un labirint ce solicită toată atenția noastră pentru a fi capabili să găsim ieșirea.
Aflăm că Jose este vinovat de dispariția lui Xade, iar atunci când Karla face cercetări asupra lui, acesta își schimbă complet atitudinea față de ea. Vorbim de răpire, bătăi crunte, tortură și alte atrocități.
O poveste care trece dincolo de o poveste obișnuită de dragoste. O poveste în care te trezești prins de la primele pagini și căreia încerci să îi descoperi finalul. Un taifun care se schimbă constant și perspectivele oferite mai mult bagă cititorul în ceață decât să elucideze misterul.
La un moment dat m-am întrebat dacă Karla și Xade vor avea șansa lor la fericire. Deoarece pericolele și amenințarea morții par să fie peste tot, încercând să le curme viețile.
Mulțumesc editurii Stylished Books pentru exemplarul oferit pentru recenzie.
Mulțumim pentru recomandare! Nu știam cartea…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu plăcere! A fost o surpriză plăcută scriitura acestei autoare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Suna bine, multumesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag.
ApreciazăApreciat de 1 persoană