Te iubesc se spune în șoaptă de Dama de Treflă

Titlul: Te iubesc se spune în șoaptă

Autoare: Dama de Treflă

Editura: Bookzone

Anul apariției: 2021

Număr de pagini: 288

“Trei destine legate de acest joc numit viață, trei perspective care la final se întâlnesc și se completează. “Te iubesc se spune în șoaptă” este povestea iubirii care unește membrii unei familii în ciuda întunericului care îi desparte.

O carte despre puterea adevărului și a speranței, care ne învață că dragostea nu poate schimba lumea, însă poate schimba un om, iar acest lucru este suficient.”

“Așa sunt unele iubiri, intense și vii, ca niște păsări sălbatice ce nu pot fi închise în colivii. Ți se așază pe degete, pe umăr, pe suflet, dar, oricât ai vrea, oricât ți-ai dori, nu le poți păstra în piept, căci ar duce dorul libertății și s-ar stinge ca flăcările lipsite de aer. Așa că, nu îți rămâne decât să le porți în gânduri și în amintiri toată viața, alimentând speranța că într-o bună zi zborul le va purta înapoi. Și că atunci vor rămâne.”

De câte ori am citit o carte semnată Dama de Treflă aceasta mi s-a lipit de suflet și mi-a oferit o experiență aparte.

Te iubesc se spune în șoaptă — o lecție de viață.

O poveste despre decizii care afectează viața unor oameni pentru o lungă perioadă de timp, care lasă cicatrici adânci. Destine împletite, care la final creează un tablou cu totul aparte.

Autoarea ne ține captivi într-o lume a emoțiilor și trăirilor interioare, informațiile vin cu picătura, iar cititorul cu greu reușește să pună cap la cap fiecare piesă din puzzle-ul poveștii. Spre final, ne așteaptă o surpriză la care nu ne-am fi așteptat. O răsturnare de situație care schimbă complet perspectiva.

Ema este o femeie care se luptă cu depresia, căreia doctorii nu au reușit să îi spună ce are și de ce viața i se pare atât de ternă.

“E greu să fii adult. E al naibii de greu.”

Sunt cât se poate de acord! Și când te gândești că pe vremea când eram copil îmi doream să cresc… mi se părea mai ușoară viața de adult!

Primele pagini ale cărții m-au făcut să devin curioasă, mi-au stârnit interesul și mi-au purtat pașii pe poteca amintirilor.

Cu un stil simplu și fluid, debordând de sinceritate, Dama de Treflă reușește să pătrundă în sufletul cititorului. Cu fiecare nouă propoziție, simți că ți se adresează direct, căiți oferă lecții de viață prin intermediul fiecărei cărți, că îți este cea mai bună prietenă care-ți dă sfaturi atunci când ai cea mai mare nevoie.

“Dar poate că, de fapt, viața în sine e grea, indiferent de vârstă, și poate că singurul lucru cu adevărat important pe care trebuie să îl știm este cum să facem acel pas înainte, chiar și atunci când simțim că nu mai putem, chiar și atunci când credem că am ajuns la capătul puterilor.”

O lectură plină de emoții, din care fiecare poate învăța câte ceva. Tratând diverse subiecte precum stresul de zi cu zi, sentimentul că nu apuci să te bucuri pe deplin de ceea ce te înconjoară, senzația că depresia bate la ușă de câte ori încerci să arunci o privire asupra propriei vieți.

Toate acestea, Dama de Treflă le împletește într-o poveste care te ține cu sufletul la gură, cumva, nefiind doar o carte motivațională.

“Ar fi vrut să plângă, mereu voia să plângă, în fiecare clipă a fiecărei zile, numai că lacrimile refuzau să îi împânzească ochii, în schimb se adunau pe dinăuntru, ca firișoarele mărunte de nisip într-o clepsidră.”

Cu senzația aceasta cred că fiecare dintre noi s-a confruntat la un moment dat.

Apoi o cunoaște pe Amelia! Acest moment îi va rămâne gravat în memorie pentru toată viața! Deoarece această femeie are ceva în privire care o face pe Emma să reacționeze în sfârșit.

Te iubesc se spune în șoaptă — povestea mea, a ta, a oricui.

Dama de Treflă știe cum să inspire, să capteze atenția, să ofere un sfat și să ajute omul fără a depune decât efortul de a scrie. Motivează și inspiră!

O poveste care se pliază pe atât de multe aspecte ale vieții de zi cu zi, ale emoțiilor care se adună, ale nesiguranțelor înghesuite într-un colț stingher, ale deziluziilor ce macină sufletul.

Dragostea, se spune, însănătoșește sufletul!

Cu toate acestea, ce faci atunci când deziluziile și dezamăgirea au săpat adânc în suflet? Când nu îți dorești decât să o iei de la capăt dar alții îți forțează deciziile, utilizează șantajul emoțional contra ta? Cum reușești să îți regăsești pacea interioară când nu ai parte decât de ghionturi în direcții total diferite față de ceea ce îți dorești?

Doar curajul de a merge înainte, de a lupta cu furtunile din propriul suflet sau a te detașa de persoanele și emoțiile toxice pare a fi soluția.

Te iubesc se spune în șoaptă — carte care a sosit la mine în cel mai necesar moment.

Nu știu cine este autoarea, dar îi mulțumesc pe această cale pentru această carte care m-a făcut să gândesc, să pun în balanță anumite întâmplări și sentimente, să caut o soluție benefică pentru mine. Am simțit această poveste, pot chiar spune că am trăit-o.

De fiecare dată când mai întorceam o pagină aveam senzația că durerea și suferința sunt ale mele, că mă scufund în disperarea personajului, luptându-mă cu negurile ce amenință orizontul emoțional.

“Ura și iubirea nu sunt sentimente opuse, ba dimpotrivă, la un moment dat ajung să se întrepătrundă atât de bine, încât ițele uneia se încurcă cu ițele celeilalte și nu mai știi care e care sau cum să le descurci. Iubirea e, adesea, firul mai greu de descurcat, având noduri care, asemenea nasturilor de la cămăși, sunt mult prea mici pentru degetele noastre neîndemânatice. Ura e mereu firul care se descurcă ușor, e firul acela pe care trebuie doar să-l atingi pentru a se desface. Câteodată, ura nu înseamnă că iubești mai puțin, înseamnă doar că e mai greu să o faci.”

Viața unei familii— Emma, David și micuțul Noah — pusă la încercare de problemele, temerile și neputințele fiecăruia. Observăm zbaterile unui copil care are nevoie de părinții absenți din viața lui, grijile unui tată care este nevoit să facă față abandonului soției dar și creșterii unui copil, o femeie căreia depresia nu-i permite să mai vadă nici un strop de culoare în viața ei.

Aflăm și povestea bătrânului Bob, vecinul morocănos care spune că liftul este pentru bătrâni și bolnavi. O poveste plină de tristețe, cu regretul deciziilor luate…

Iar la final, îl întâlnim pe Ivan, un tânăr lovit și el de destin, dar care nu își pierde complet speranța. Nu își dorește decât să o ia de la capăt.

Astfel, suntem martorii unei familii care luptă cu problemele, o familie ce poate fi a mea sau a ta…

“Adevărul e că singurii oameni pe care îi putem schimba suntem noi înșine, dar la fel de adevărat e că aceste schimbări sunt extrem, extrem de greu de făcut.”

O lectură care aproape că se citește singură! O lecție de viață brodată pe tabloul emoțiilor fiecăruia dintre noi. O cărare pe care am pășit la un moment dat, năpădită de buruieni ce riscă să acopere pașii corecți către destinație.

Pe alocuri mi-aș fi dorit ca autoarea să insiste mai mult, să ne ofere o imagine mai detaliată.

Te iubesc se spune în șoaptă — bezna ce amenință să distrugă iubirea, iubirea care necesită luptă.

“În fond, nu suntem altceva decât suma oamenilor pe care îi întâlnim, a mângâierilor și loviturilor primite de la ei, a vorbelor calde și a așteptărilor fără sfârșit, a tot ce ne oferă ei, bun sau rău.”

O carte care nu cred că are nevoie decât de un cititor avid de cunoaștere, de dorința de a experimenta. Vă invit să o descoperiți, să o citiți și să învățați. Să credeți în puterea vindecătoare a iubirii!

Dama de treflă ne învață de ce “Te iubesc se spune în șoaptă”: deoarece, câteodată, este nevoie să rostești cuvintele, nu doar să arăți ce simți prin fapte și gesturi.

“Așa funcționează lumea uneori, prin mâini de ajutor întinse, prin oameni care văd că te doare și că nu mai poți, chiar dacă tu nu mai ai putere să le spui.”

5 gânduri despre &8222;Te iubesc se spune în șoaptă de Dama de Treflă&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.