Archives

Pentru tine

Pentru tine,

își spală, în sufletul meu, primăvara, verdele crud. Și tu…tot departe, de mine… Sunt acele zile care și-au primit tributul pentru mine. Sunt acele nopți în care visele și-au luat zborul către tine asemeni unui porumbel călător grăbit să își ducă mesajul mai departe. Dar fereastra sufletului tău este tot închisă, bine zăvorâtă, să nu cumva să te mai atingă vreo emoție.

Privesc cum plouă. Cu stropi fericiți că vor fi împreună, că vor spăla gândurile negre ce invadează efemerul. Se aud ecouri…reci, seci, grăbite, prin toate colțurile ascunse ale sufletului meu.

Și stropii par a coborâ câte doi pentru a se uni cu eternitatea clipei, cu veșnicia în care mai suntem împreună. Se lasă noaptea, cât de curând totul va reîncepe. Se vor uni din nou ghearele îmbibate de sentimente nefaste, vor smulge cu poftă din visurile ce altă dată ne aduceau raiul pe pământ, la ușa noastră. Gheare înmuiate în amintirile ce stârnesc tot ce e mai rău pentru tine, călcate în picioarele neinteresului, nepăsării, nesimțirii, și care au fost adânc îngropate în viitorul transformat în amintire arsă.

Unde să privesc? Unde să îmi arunc ochii pentru a nu îți mai vedea silueta fantomatică, învăluită în ceața disperării? Pentru că lacrimile ce au curs șuvoi nu mai sunt… iar focul care îmi întreține iubirea a ars și ultimele raze care mai aduceau sufletului meu o mică urmă de speranță deșartă? Unde să îmi mai ascund chipul, pentru ca amintirea mâinilor tale să nu mă mai mângâie, pentru ca privirea ta să nu mai răscolească dragostea mea, pentru ca buzele tale fierbinți să nu mai dezghețe dorința buzelor mele? Unde să îmi mai ascund corpul pentru a nu mai simți corpul tău imprimat pentru totdeauna pe corpul meu, brațele tale ținându-mă în brațe atunci când aveam nevoie de iubire sau de protecție, pentru a nu mai simți că întregul meu univers a fost distrus, fărâmițat asemeni firelor de nisip ce se pierd fără a se mai regăsi în bătaia vântului?

Unde să mă ascund de iubirea sinceră, puternică și statornică ce ți-o port, de iubirea care îmi inundă în continuare venele și nu mă lasă să te uit?

Cum oare voi reuși să îmi trăiesc prezentul, să întrevăd viitorul prin ceața timpului dacă nu îmi permiți să uit trecutul alături de tine?

Ce greșeală!

Pentru tine, iubitule…am fost și încă mai sunt în stare să înfrunt soarta însăși, să mă lupt cu morile de vânt… Pentru tine…

Am crezut că mai pot învăța ce este iubirea… CE GREȘEALĂ!

Am sperat că voi spune primele mele cuvinte de dragoste alături de tine. CE GREȘEALĂ!

Am crezut că vom face împreună primii pași spre fericirea supemă, adevărată, profundă. CE GREȘEALĂ!

Pentru tine, iubite, am devenit o alta. Alta pe care tu să o poți iubi și care nu își dorea decât să fie cu tine. Să fi fost și asta tot o GREȘEALĂ?

Pentru tine, iubitule…

Ai fost visul meu cel mai scump… un vis… Unul frumos, dar totuși, un vis… Doar un vis…

O greșeală…

 

Tu…și eu.

Deși nisipul este adorat de valul spumos al marii străvezii în fiecare clipă, eu nu pot spune același lucru și despre tine. Mi-e dor de ochii tăi, care adesea spun adevărul înainte ca buzele tale să-l rostească.

Acum, că ești departe, mi-e dor de sufletul tău bun și de chipul tău pe care citeam totul.

Aș vrea să îți pot spune “Te iubesc!”, dar aceste cuvinte mi-aș dori să ți le pot spune în față. Deoarece, tot ceea ce este izvorât din adâncul sufletului trebuie spus personal. Unul în fața celuilalt. Sinceri.

Abia aștept să-ți pot spune tot ce simt pentru tine, să-mi poți cunoaște până și cele mai adânci sentimente, să-mi auzi și cele mai ascunse gânduri… Care se îndreaptă către inima ta, care știu sigur că mai este încă în așteptarea cuvintelor magice.

Și, totuși, nu știu dacă a sosit momentul potrivit pentru a răspunde cererii tale. Nu știu sigur dacă sunt pregătită pentru ceea ce îți dorești tu…

Ești tot ceea ce și-ar dori cineva, ești prea mult pentru mine, acum. Eu sunt mult prea zăpăcită…dar cred că contrastele se atrag; așa că, poate într-o bună zi vom fi împreună! Și vom putea să lăsăm ceva în urma noastră, ceva de care să fim conștienți amândoi. Ceva tipic nouă.

În viață, chiar dacă soarta nu va fi de partea noastră, îți doresc tot binele din lume. Sper că, dacă eu nu voi avea îngăduință de a-mi găsi fericirea alături de tine, măcar tu să o poți găsi…

Te iubesc! Și mi-aș dori să am puțin timp pentru a-mi analiza gândurile, speranțele, sentimentele și ceea ce vreau să fac de acum înainte cu viața mea.

Știu! Tu mi-ai spus ceea ce ai vrea să faci, ai fost foarte clar cu ceea ce vrei să fie între noi și eu sunt sigură de iubirea ta.

Dar, sunt sigură și de a mea?

Dor de tine!

Mi-e dor de tine, dulcea mea iluzie, dulcea mea speranță!

În seara aceasta ploioasă și mohorâtă îmi este iarăși dor de tine. Poate nesfârșitele zile, săptămâni, luni de despărțire… poate și gândurile care se caută și nu se găsesc, poate seara aceasta tristă … Totul pare să te cheme pe tine.

Sunt departe de tine și de sufletul tău. Și-mi lipsești. Mi-e dor de tine, iubirea mea!

În mine e târziu și liniștea plutește undeva în atmosferă, încărcată de timp, despărțită de distanță. E beznă și e noapte eternă…

Ascultă! Se zbate o lume în mine. Mă cuprinde și nu mă lasă să respir. Este o lume flămândă de dor și de tine. Totuși, mai există speranță! Și dor, și șoapte, și gânduri surde, și chemări mute…

Gânduri, numai gânduri. Înaintea mea e poate, mai multă distanță decât a fost, mai multă despărțire, vise frânte și lacrimi tăcute. Înaintea mea este necunoscutul.

Trec zilele una câte una, liniștite, de neîntors, dispărând în veșnicia clipelor pierdute. Îmi este teamă să privesc sau să mă gândesc mai departe.

Singurul gând pe care ți-l pot trimite este același cu care am început:

Mi-e dor de tine!

Dorințe

img_0985

Dorințe efemere, tăcute și nescrise

Aș vrea să ai acum în vise.

Dorințe de mai bine și mai mare

Aș vrea s-apară acum în mintea ta

Aș vrea să te am lângă mine

Să nu ne despărțim nicicând,

Să am chipul tău alături

Să nu mă uiți..

Îmi doresc nespus de mult

Să te văd și să te gust,

Să te simt, să te alin,

Așa cum o făceam demult…

Mi-aș dori…

img_0842

Să câștig la loto dar ar trebui să mai și joc ca să am o șansă, să îmi devină realitate toate dorințele, să pot citi 2-3 cărți în același timp…

Nu! Sau poate da, dar nu este o prioritate în lista dorințelor mele.

Mi-aș dori să pot da timpul înapoi… să redevin copil. Să nu mai am atâtea griji, să nu am timpul limitat și să mă bucur de cei pe care i-am iubit și au plecat….

Mi-aș dori ca un zâmbet să am mereu pe față, dar în ziua de azi este mai greu cu stres-ul care ne mănâncă viața. Mi-aș dori să pot schimba unele decizii, unele vorbe, dar…nu pot.

Mi-aș dori să retrăiesc anumite momente ale vieții mele. Ei bine, asta reușesc! Și nu, nu pot călători în timp… Am amintirile, care mă poartă spre acele clipe și care reușesc să îmi îndeplinească și o altă dorință a mea: îmi aduc un zâmbet nostalgic pe față!

Ce mi-aș mai dori?

Iubire, afecțiune, prietenie… Astea le am, din fericire! Îmi doresc să știu să le păstrez!

Am o întreagă listă de dorințe, unele realizabile altele nu… Important este să nu renunț să îmi doresc! Și să fac ceva pentru a-mi împlini dorința.

Mi-aș dori să cunosc dinainte clipa în care ceva mă va întrista..

Mi-aș dori să te văd atunci când nu ești lângă mine. Să pot să-ți spun că te iubesc. Să poți să-mi spui că mă iubești!

Aș dori să știu ce gândești când nu ești lângă mine. Să te alin când suferi. Să te îmbrățișez când ești obosit…

Dar toate se fac la timpul lor. Pe care sper să reușim să îl apreciem.

Aș dori să văd stelele îndeaproape, să aud râsul zglobiu al copiilor Fericiți. Aș dori să simt îmbrățișarea vântului în jurul meu, să mă simt liberă și plină de energie!

Am dorințe cu miile. Unele mai mici, altele mai mari. Dar acestea nu mă opresc din a savura momentele unice pe care viața mi le așterne în cale.

Tu ce îți dorești?

 

Te chem

img_0695

Te mai aștept și-acum

Să revii în gândul meu

Pribeag trecător

Pe a vieții cărare

Plină de zile amare…

Te chem într-una

Tu nu vii

De ce nu vii?

Te strig într-una

Și n-auzi.

De ce n-auzi?

Azi m-am gândit la tine, iubitule…

img_0348

Azi ai fost prezent in gândul meu, iubitule!
Mi-era dor de tine, de atingerea ta care mă făcea să simt fiori în tot corpul, de brațele tale puternice împrejurul meu și de pieptul tău…o stâncă pe care pot să mă sprijin cu încredere. Știu că nu mi-ai fi dat drumul niciodată.
Azi simțeam nevoia forței tale, deoarece eu eram atât de obosită de probleme. Aș fi vrut să fi lângă mine măcar pentru o secundă. Doar atât! Îmi era de ajuns ca să-mi revin!
Și nu erai. Te-am căutat prin toate colțurile amintirii, în sertarele inimii…și te-am găsit!
În memorie m-ai ținut în brațe și m-ai făcut să mă simt în siguranță, apărată.
Azi m-am gândit la tine cu un zâmbet pe față, iubitule…
Mi-am amintit de toate clipele noastre fericite, de bucuria pe care o simțeam când erai lângă mine! De zâmbetele care ne luminau Fețele atunci când ne priveam în ochi și ne descopeream sufletele unul în fața celuilalt!
Magia care ne înconjura în acele momente speciale, mi-a dat astăzi puterea să îmi revin și să reușesc să rezolv acele probleme.
Azi m-am gândit la tine cu lacrimi în ochi, iubitule…
Am retrăit toate momentele noastre de tensiune, divergențele pe care niciodată nu le-am discutat, cu atât mai puțin să le rezolvăm… Și am greșit atunci! Dar, astăzi m-au ajutat să îmi regăsesc puterea de a face față tuturor încercărilor pe care viața mi le scoate în cale!
Azi m-am gândit la tine cu tristețe, iubitule…
Multe au rămas nespuse, ținute secret în sufletul meu.
Acum aș fi vrut să le pot împărți pe toate cu tine: Tristeți și bucurii… Dar nu ești lângă mine. Trebuie să învăț să mă descurc singură!
Pot? Nu știu.
Dar un lucru tot am învățat după plecarea ta: sunt puternică! Suficient de puternică cât să fac față greșelilor din trecut, să trăiesc cu consecințele greșelilor mele, să încerc să nu le mai repet!
Și pentru toate astea, ție trebuie să îți mulțumesc! M-ai obligat prin plecarea ta să mă descopăr pe mine! Pe mine cea puternică și luptătoare!

La tine

img_0392

Totul pare perfect.

Dacă perfecțiunea poate fi atinsă de o persoană. Dacă tot ce simt este real și trainic.

Așa gândeam atunci. Acum? Acum nu mai sunt atât de naivă, ori poate a avut grijă viața să îmi ofere câteva lecții mai dure, pe care nu le-am uitat niciodată… Nu știu!

Ce știu cu adevărat este că, la tine, mă mai gândesc din când în când. Ai dispărut din viața mea cu pași repezi, năvalnic, așa cum ai apărut; așa cum a fost sentimentul care a existat între noi la început. Nu degeaba se spune că dragostea e oarbă…

A fost atracție, a fost senzație și dor nebun, a fost iubire? La mine da!

La tine?

A fost fuior de Ceață destrămată la prima sclipire de soare, a fost trecător…a fost o ploaie de vară, năvalnică, dar care niciodată nu durează mult.

Au rămas în urma ta lecțiile vieții; durerea simțită când ai dispărut…

când mă gândesc acum la tine, nu îți mai rețin nici măcar chipul. S-a risipit în vânt, a rămas pierdut în negura timpului…fir de nisip pierdut în clepsidra amintirilor.

Amintirea a rămas unica opțiune pentru tine, un zâmbet trist când mă gândesc cum ar fi fost…