Archives

Te iubesc!

Te iubesc precum iubește soarele florile, asemeni unei femei care și-a întâlnit adevărata dragoste.

Pentru mine ești soarele apărut după furtună, ești tot ceea ce mi-am putut dori vreodată. De ce te pot iubi atât de mult și însemni pentru mine tot ceea ce însemni?

Dragostea ta este pentru mine tot ceea ce poate simți un om în culmea fericirii. Te simt aproape de mine, așa cum este lipit un timbru de scrisoare… sufletul tău este mereu lângă al meu.

Ești iubirea vieții mele, ești însăși fericirea pură. Inima mea bate numai pentru tine. Și aș vrea să-ți spun că te iubesc… Te iubesc cum iubește frunza copacul din care face parte, cum iubește un suflet rătăcit trupul pe care l-a părăsit și nu-l mai găsește…

Aș vrea să mă transform într-un spirit și să pot veni la tine în fiecare seară, să te strâng la pieptul meu ca să simți și tu focul din inima mea, dorul ce mă arde, să realizezi cât de mult te pot iubi.

Să știi că pentru tine aș face orice, mi-aș da și viața. Să te știu bine….

Mi-e dor de tine, dragostea mea, de ochii tăi frumoși ce strălucesc de fericire și bucurie și de buzele tale senzuale, care mai totdeauna afișează câte un zâmbet ușor ironic; dar care în străfunduri sunt foarte greu de cucerit.

Te iubesc mai mult, oh, cu mult mai mult decât te-am iubit ieri! Și cu mult mai puțin decât te voi iubi în viitor… În fiecare clipă realizez că te iubesc din ce în ce mai mult!

Te iubesc… nu pentru acum, nici pentru cândva, ci pentru atunci când vom fi siguri de noi, de ceea ce trăim și simțim, de ceea ce ne dorim unul de la celălalt!

Te iubesc! Te iubesc semnifică o lume-ntreagă!

Vreau

În zilele reci, negre, amare, aș vrea s-apari din cețurile grele. Să-mi spui încet în miez de noapte că totu-i bun, frumos și blând. Te vreau aproape, lângă mine, să-mi fii la bine și la greu. Să mă ajuți să-mi fie bine atunci când îmi e greu.

Nu cred că îți cer multe, dacă te vreau alături. De-a pururi. Mereu. Aș vrea să spui că mă iubești așa – ca prima dată – când tu pe mine m-ai văzut între lumini și umbre.

Vreau acum, în miez de noapte, să fiu cu tine-n depărtări, să stăm în căldura focului ce ne cuprinde pe amândoi. Sper că voi putea să-ți spun tot ceea ce îmi stă pe suflet, cuvinte din inima mea.

Poate fi posibil oare să mă vrei? Pe mine? Acum? Dintre toate aceste vise, la care ai răspuns acum?

Vreau să-ți pot spune, în lumina caldă a focului târziu, că țin la tine cum am ținut întotdeauna.

Îmi este dor de tine…

Și-mi va fi mereu!

Munți

Se văd în zare munții solitari

Acoperiți de nori crispați

Ce las-ades impresia

Că toate sunt văzute-n ceață.

Dar muntele măreț și singur

Apasă peste-ntreaga viață

De pare că-i un om matur

Văzut prin ochi de gheață.

Munții, piatră peste piatră;

Stâncă tare peste stâncă;

Au format a noastră vatră

C-o istorie adâncă.

Din munte-au răsărit apoi,

Ai noștri barzi, ai noștri eroi,

Ce au venit prin ceață

Să ne călăuzească o viață.

Această piatră – veșnic nemișcată,

Fără simțire și sentimente,

Creează realitatea – disperată

De a pune unele impedimente.

O viață …

Din prima clipă când te-am cunoscut, din primul moment în care ochii mei i-au întâlnit pe ai tăi, atunci când sufletele noastre s-au întâlnit, am știut că un ești un simplu pasager prin viața mea. Am știut că ești ceva deosebit. Cu toate că prima impresie nu a fost una favorabilă…

Am crezut la început că ești un îngâmfat și prea mândru de tine ca să ne bagi în seamă pe noi, muritorii de rând. Cu toate acestea, viața a avut grijă să îmi arate cât de mult mă puteam înșela! Ai intrat ca un fulger în viața mea, ai zdruncinat-o, ai avut grijă să mi-o dai peste cap și să o reașezi astfel încât tu să devii o persoană importantă în ea. Ți-ai făcut loc cu grijă, încet, până când a devenit evident că fără tine, viața mea nu ar mai avea același sens.

De atunci, viața mea s-a transformat. Acum ești pilonul pe care mă sprijin, ești partea importantă din mine, ești zâmbetul care-mi apare pe chip dimineața și cel cu care adorm seara. Ești libertatea, fericirea, iubirea… ești totul!

O viață întreagă alături de tine m-a ajutat să mă cunosc pe mine însămi, să îmi descopăr limitele și mai ales să mă simt ocrotită. Fiecare respirație pe care o împart cu tine este completă.

Clipele în care nu ești lângă mine, acelea sunt cele mai dureroase. Pentru că, trebuie să le fac față, să fiu puternică, să le supraviețuiesc. Și mi-am demonstrat că pot! Nu pot spune, totuși, că absența ta nu doare… Dar, gândul la tine mă întărește!

Astăzi, ca în fiecare zi, mă gândesc la tine, la faptul că o viață întreagă alături de tine nu îmi este de ajuns. Mi-aș dori o eternitate!

Soare

Soare afară, căldură, veselie, bucurie… fericire!

Cam asta simțim când se apropie vara. O ușurare a sufletului. Aripi și senzație de zbor. Libertate! Bucuria în lucrurile mici, în prietenii adevărați, în iubirea ce răzbate de peste tot!

Soarele este în fiecare din noi. Doar să îl lăsăm să strălucească! Soarele este pozitivitate, jumătatea plină a paharului, un mulțumesc spus când trebuie!

Soarele este ceea ce ne dorim, ce este benefic pentru noi, visul spre care ne îndreptăm zi de zi, speranța pe care o dorim împlinită!

Vine o zi…

Au trecut anii, filele vieții au început să se adune într-un adevărat roman, cu tendințe de serie, dar experiența își spune cuvântul.
Am învățat că totul are un preț! Fie că ești aici sau acolo, că faci ceva sau altceva, cu pasiune sau din interes; toate au prețul lor. Sacrifici ceva, renunți la ceva. Important este ca atunci când privești în urmă să nu ai regrete! Să te bucuri de ceea ce ai făcut, poate să le aduci un zâmbet și celor din jur. Să crezi că cineva a fost inspirat de faptele tale. Să speri că unii au avut câte ceva de învățat de la tine, că poate le-ai deschis un nou orizont.
Vine o zi în care te întrebi de ce ai ales să faci ceva, dacă a meritat, dacă se merită să continui… Vine o clipă în care îți dorești ca ceva să se schimbe, ceva să meargă mai bine. Vine o zi în care ți-ai dori ca fiecare să își vadă propriile greșeli mai întâi, abia apoi să privească în curtea vecinului cu atât de mult interes.
Mi-aș dori să nu mai fie atâta răutate și invidie în lumea asta, să fim mai buni și mai îngăduitori, dar se pare că aceste gânduri ale mele rămân la stadiul de speranțe deșarte. Experiența de până acum mi-a demonstrat că lumea în care trăim nu este prea bună și îngăduitoare nici atât! Păcat…
Bine, trebuie să recunosc că sunt câteva excepții notabile, ca peste tot. Mă bucur! Sunt demne de stimă și apreciere acele persoane! Aș vrea să fie mai mulți!
Vorbele dor, oameni buni! Dor, chiar dacă au fost spuse fără intenția directă de a răni. Dor chiar dacă au fost aruncate fără a conștientiza puterea pe care o vor avea: de a răni pe cineva, de a produce durere și suferință.
O vorbă bună, o încurajare, un gest cât de mic ar însemna atât de mult atunci când ești la început de drum. Când abia îți deschizi aripile și înveți să zbori! Cu greutate la început, mai ușor pe măsură ce capeți experiență…
Mă mai întreb eu multe, dar momentan, cel mai important a fost să vorbim despre bunătate și îngăduință în primul capitol din cartea vieții.

Iubirea pierdută

Ai plecat din viața mea la fel de ușor precum ai intrat. Păcat că eu nu mai sunt aceeași ca la început. M-am schimbat…sau tu m-ai schimbat?
Ai fost fericirea și speranța mea, bucuria și iluzia unei vieți împlinite. Într-o clipă, o fracțiune de secundă, ai devenit coșmar. Durere surdă. Urlet mut. Rană sângerândă. Într-o clipire ai devenit fum risipit de vânt, ceață răsfirată la apariția soarelui… Unde a apărut ruptura? Când a intervenit indiferența? Și mai ales, de ce nu am făcut nimic pentru a ne rezolva această problemă?
Știam că iubirea nu este întotdeauna blândă și dulce, dar nu am crezut niciodată că doare atât de tare, ca o rană sângerândă ce nu se vindecă prea ușor…
Mi-aș dori să știu cum te poți proteja de deziluzii, de aceste vise deșarte cu care singură m-am amăgit. Dar tu ai fost tot timpul conștient de faptul că iubirea noastră nu era nici atât de puternică, nici atât de veșnică pe cât am crezut eu.
De ce nu mi-ai spus să nu mai sufăr atât de mult, să nu mai pun atâtea sentimente?
Nu. Tu m-ai lăsat să mă descurc cum pot. Acum, după ce am investit atât de multe sentimente, cum să fac să te uit?
Durerea este atât de intensă că îmi taie respirația. Amintirea ta mă răscolește…

Pentru tine

Pentru tine,

își spală, în sufletul meu, primăvara, verdele crud. Și tu…tot departe, de mine… Sunt acele zile care și-au primit tributul pentru mine. Sunt acele nopți în care visele și-au luat zborul către tine asemeni unui porumbel călător grăbit să își ducă mesajul mai departe. Dar fereastra sufletului tău este tot închisă, bine zăvorâtă, să nu cumva să te mai atingă vreo emoție.

Privesc cum plouă. Cu stropi fericiți că vor fi împreună, că vor spăla gândurile negre ce invadează efemerul. Se aud ecouri…reci, seci, grăbite, prin toate colțurile ascunse ale sufletului meu.

Și stropii par a coborâ câte doi pentru a se uni cu eternitatea clipei, cu veșnicia în care mai suntem împreună. Se lasă noaptea, cât de curând totul va reîncepe. Se vor uni din nou ghearele îmbibate de sentimente nefaste, vor smulge cu poftă din visurile ce altă dată ne aduceau raiul pe pământ, la ușa noastră. Gheare înmuiate în amintirile ce stârnesc tot ce e mai rău pentru tine, călcate în picioarele neinteresului, nepăsării, nesimțirii, și care au fost adânc îngropate în viitorul transformat în amintire arsă.

Unde să privesc? Unde să îmi arunc ochii pentru a nu îți mai vedea silueta fantomatică, învăluită în ceața disperării? Pentru că lacrimile ce au curs șuvoi nu mai sunt… iar focul care îmi întreține iubirea a ars și ultimele raze care mai aduceau sufletului meu o mică urmă de speranță deșartă? Unde să îmi mai ascund chipul, pentru ca amintirea mâinilor tale să nu mă mai mângâie, pentru ca privirea ta să nu mai răscolească dragostea mea, pentru ca buzele tale fierbinți să nu mai dezghețe dorința buzelor mele? Unde să îmi mai ascund corpul pentru a nu mai simți corpul tău imprimat pentru totdeauna pe corpul meu, brațele tale ținându-mă în brațe atunci când aveam nevoie de iubire sau de protecție, pentru a nu mai simți că întregul meu univers a fost distrus, fărâmițat asemeni firelor de nisip ce se pierd fără a se mai regăsi în bătaia vântului?

Unde să mă ascund de iubirea sinceră, puternică și statornică ce ți-o port, de iubirea care îmi inundă în continuare venele și nu mă lasă să te uit?

Cum oare voi reuși să îmi trăiesc prezentul, să întrevăd viitorul prin ceața timpului dacă nu îmi permiți să uit trecutul alături de tine?

Ce greșeală!

Pentru tine, iubitule…am fost și încă mai sunt în stare să înfrunt soarta însăși, să mă lupt cu morile de vânt… Pentru tine…

Am crezut că mai pot învăța ce este iubirea… CE GREȘEALĂ!

Am sperat că voi spune primele mele cuvinte de dragoste alături de tine. CE GREȘEALĂ!

Am crezut că vom face împreună primii pași spre fericirea supemă, adevărată, profundă. CE GREȘEALĂ!

Pentru tine, iubite, am devenit o alta. Alta pe care tu să o poți iubi și care nu își dorea decât să fie cu tine. Să fi fost și asta tot o GREȘEALĂ?

Pentru tine, iubitule…

Ai fost visul meu cel mai scump… un vis… Unul frumos, dar totuși, un vis… Doar un vis…

O greșeală…