Archives

O viață …

Din prima clipă când te-am cunoscut, din primul moment în care ochii mei i-au întâlnit pe ai tăi, atunci când sufletele noastre s-au întâlnit, am știut că un ești un simplu pasager prin viața mea. Am știut că ești ceva deosebit. Cu toate că prima impresie nu a fost una favorabilă…

Am crezut la început că ești un îngâmfat și prea mândru de tine ca să ne bagi în seamă pe noi, muritorii de rând. Cu toate acestea, viața a avut grijă să îmi arate cât de mult mă puteam înșela! Ai intrat ca un fulger în viața mea, ai zdruncinat-o, ai avut grijă să mi-o dai peste cap și să o reașezi astfel încât tu să devii o persoană importantă în ea. Ți-ai făcut loc cu grijă, încet, până când a devenit evident că fără tine, viața mea nu ar mai avea același sens.

De atunci, viața mea s-a transformat. Acum ești pilonul pe care mă sprijin, ești partea importantă din mine, ești zâmbetul care-mi apare pe chip dimineața și cel cu care adorm seara. Ești libertatea, fericirea, iubirea… ești totul!

O viață întreagă alături de tine m-a ajutat să mă cunosc pe mine însămi, să îmi descopăr limitele și mai ales să mă simt ocrotită. Fiecare respirație pe care o împart cu tine este completă.

Clipele în care nu ești lângă mine, acelea sunt cele mai dureroase. Pentru că, trebuie să le fac față, să fiu puternică, să le supraviețuiesc. Și mi-am demonstrat că pot! Nu pot spune, totuși, că absența ta nu doare… Dar, gândul la tine mă întărește!

Astăzi, ca în fiecare zi, mă gândesc la tine, la faptul că o viață întreagă alături de tine nu îmi este de ajuns. Mi-aș dori o eternitate!

Soare

Soare afară, căldură, veselie, bucurie… fericire!

Cam asta simțim când se apropie vara. O ușurare a sufletului. Aripi și senzație de zbor. Libertate! Bucuria în lucrurile mici, în prietenii adevărați, în iubirea ce răzbate de peste tot!

Soarele este în fiecare din noi. Doar să îl lăsăm să strălucească! Soarele este pozitivitate, jumătatea plină a paharului, un mulțumesc spus când trebuie!

Soarele este ceea ce ne dorim, ce este benefic pentru noi, visul spre care ne îndreptăm zi de zi, speranța pe care o dorim împlinită!

Vine o zi…

Au trecut anii, filele vieții au început să se adune într-un adevărat roman, cu tendințe de serie, dar experiența își spune cuvântul.
Am învățat că totul are un preț! Fie că ești aici sau acolo, că faci ceva sau altceva, cu pasiune sau din interes; toate au prețul lor. Sacrifici ceva, renunți la ceva. Important este ca atunci când privești în urmă să nu ai regrete! Să te bucuri de ceea ce ai făcut, poate să le aduci un zâmbet și celor din jur. Să crezi că cineva a fost inspirat de faptele tale. Să speri că unii au avut câte ceva de învățat de la tine, că poate le-ai deschis un nou orizont.
Vine o zi în care te întrebi de ce ai ales să faci ceva, dacă a meritat, dacă se merită să continui… Vine o clipă în care îți dorești ca ceva să se schimbe, ceva să meargă mai bine. Vine o zi în care ți-ai dori ca fiecare să își vadă propriile greșeli mai întâi, abia apoi să privească în curtea vecinului cu atât de mult interes.
Mi-aș dori să nu mai fie atâta răutate și invidie în lumea asta, să fim mai buni și mai îngăduitori, dar se pare că aceste gânduri ale mele rămân la stadiul de speranțe deșarte. Experiența de până acum mi-a demonstrat că lumea în care trăim nu este prea bună și îngăduitoare nici atât! Păcat…
Bine, trebuie să recunosc că sunt câteva excepții notabile, ca peste tot. Mă bucur! Sunt demne de stimă și apreciere acele persoane! Aș vrea să fie mai mulți!
Vorbele dor, oameni buni! Dor, chiar dacă au fost spuse fără intenția directă de a răni. Dor chiar dacă au fost aruncate fără a conștientiza puterea pe care o vor avea: de a răni pe cineva, de a produce durere și suferință.
O vorbă bună, o încurajare, un gest cât de mic ar însemna atât de mult atunci când ești la început de drum. Când abia îți deschizi aripile și înveți să zbori! Cu greutate la început, mai ușor pe măsură ce capeți experiență…
Mă mai întreb eu multe, dar momentan, cel mai important a fost să vorbim despre bunătate și îngăduință în primul capitol din cartea vieții.

Iubirea pierdută

Ai plecat din viața mea la fel de ușor precum ai intrat. Păcat că eu nu mai sunt aceeași ca la început. M-am schimbat…sau tu m-ai schimbat?
Ai fost fericirea și speranța mea, bucuria și iluzia unei vieți împlinite. Într-o clipă, o fracțiune de secundă, ai devenit coșmar. Durere surdă. Urlet mut. Rană sângerândă. Într-o clipire ai devenit fum risipit de vânt, ceață răsfirată la apariția soarelui… Unde a apărut ruptura? Când a intervenit indiferența? Și mai ales, de ce nu am făcut nimic pentru a ne rezolva această problemă?
Știam că iubirea nu este întotdeauna blândă și dulce, dar nu am crezut niciodată că doare atât de tare, ca o rană sângerândă ce nu se vindecă prea ușor…
Mi-aș dori să știu cum te poți proteja de deziluzii, de aceste vise deșarte cu care singură m-am amăgit. Dar tu ai fost tot timpul conștient de faptul că iubirea noastră nu era nici atât de puternică, nici atât de veșnică pe cât am crezut eu.
De ce nu mi-ai spus să nu mai sufăr atât de mult, să nu mai pun atâtea sentimente?
Nu. Tu m-ai lăsat să mă descurc cum pot. Acum, după ce am investit atât de multe sentimente, cum să fac să te uit?
Durerea este atât de intensă că îmi taie respirația. Amintirea ta mă răscolește…

Pentru tine

Pentru tine,

își spală, în sufletul meu, primăvara, verdele crud. Și tu…tot departe, de mine… Sunt acele zile care și-au primit tributul pentru mine. Sunt acele nopți în care visele și-au luat zborul către tine asemeni unui porumbel călător grăbit să își ducă mesajul mai departe. Dar fereastra sufletului tău este tot închisă, bine zăvorâtă, să nu cumva să te mai atingă vreo emoție.

Privesc cum plouă. Cu stropi fericiți că vor fi împreună, că vor spăla gândurile negre ce invadează efemerul. Se aud ecouri…reci, seci, grăbite, prin toate colțurile ascunse ale sufletului meu.

Și stropii par a coborâ câte doi pentru a se uni cu eternitatea clipei, cu veșnicia în care mai suntem împreună. Se lasă noaptea, cât de curând totul va reîncepe. Se vor uni din nou ghearele îmbibate de sentimente nefaste, vor smulge cu poftă din visurile ce altă dată ne aduceau raiul pe pământ, la ușa noastră. Gheare înmuiate în amintirile ce stârnesc tot ce e mai rău pentru tine, călcate în picioarele neinteresului, nepăsării, nesimțirii, și care au fost adânc îngropate în viitorul transformat în amintire arsă.

Unde să privesc? Unde să îmi arunc ochii pentru a nu îți mai vedea silueta fantomatică, învăluită în ceața disperării? Pentru că lacrimile ce au curs șuvoi nu mai sunt… iar focul care îmi întreține iubirea a ars și ultimele raze care mai aduceau sufletului meu o mică urmă de speranță deșartă? Unde să îmi mai ascund chipul, pentru ca amintirea mâinilor tale să nu mă mai mângâie, pentru ca privirea ta să nu mai răscolească dragostea mea, pentru ca buzele tale fierbinți să nu mai dezghețe dorința buzelor mele? Unde să îmi mai ascund corpul pentru a nu mai simți corpul tău imprimat pentru totdeauna pe corpul meu, brațele tale ținându-mă în brațe atunci când aveam nevoie de iubire sau de protecție, pentru a nu mai simți că întregul meu univers a fost distrus, fărâmițat asemeni firelor de nisip ce se pierd fără a se mai regăsi în bătaia vântului?

Unde să mă ascund de iubirea sinceră, puternică și statornică ce ți-o port, de iubirea care îmi inundă în continuare venele și nu mă lasă să te uit?

Cum oare voi reuși să îmi trăiesc prezentul, să întrevăd viitorul prin ceața timpului dacă nu îmi permiți să uit trecutul alături de tine?

Ce greșeală!

Pentru tine, iubitule…am fost și încă mai sunt în stare să înfrunt soarta însăși, să mă lupt cu morile de vânt… Pentru tine…

Am crezut că mai pot învăța ce este iubirea… CE GREȘEALĂ!

Am sperat că voi spune primele mele cuvinte de dragoste alături de tine. CE GREȘEALĂ!

Am crezut că vom face împreună primii pași spre fericirea supemă, adevărată, profundă. CE GREȘEALĂ!

Pentru tine, iubite, am devenit o alta. Alta pe care tu să o poți iubi și care nu își dorea decât să fie cu tine. Să fi fost și asta tot o GREȘEALĂ?

Pentru tine, iubitule…

Ai fost visul meu cel mai scump… un vis… Unul frumos, dar totuși, un vis… Doar un vis…

O greșeală…

 

Tu…și eu.

Deși nisipul este adorat de valul spumos al marii străvezii în fiecare clipă, eu nu pot spune același lucru și despre tine. Mi-e dor de ochii tăi, care adesea spun adevărul înainte ca buzele tale să-l rostească.

Acum, că ești departe, mi-e dor de sufletul tău bun și de chipul tău pe care citeam totul.

Aș vrea să îți pot spune “Te iubesc!”, dar aceste cuvinte mi-aș dori să ți le pot spune în față. Deoarece, tot ceea ce este izvorât din adâncul sufletului trebuie spus personal. Unul în fața celuilalt. Sinceri.

Abia aștept să-ți pot spune tot ce simt pentru tine, să-mi poți cunoaște până și cele mai adânci sentimente, să-mi auzi și cele mai ascunse gânduri… Care se îndreaptă către inima ta, care știu sigur că mai este încă în așteptarea cuvintelor magice.

Și, totuși, nu știu dacă a sosit momentul potrivit pentru a răspunde cererii tale. Nu știu sigur dacă sunt pregătită pentru ceea ce îți dorești tu…

Ești tot ceea ce și-ar dori cineva, ești prea mult pentru mine, acum. Eu sunt mult prea zăpăcită…dar cred că contrastele se atrag; așa că, poate într-o bună zi vom fi împreună! Și vom putea să lăsăm ceva în urma noastră, ceva de care să fim conștienți amândoi. Ceva tipic nouă.

În viață, chiar dacă soarta nu va fi de partea noastră, îți doresc tot binele din lume. Sper că, dacă eu nu voi avea îngăduință de a-mi găsi fericirea alături de tine, măcar tu să o poți găsi…

Te iubesc! Și mi-aș dori să am puțin timp pentru a-mi analiza gândurile, speranțele, sentimentele și ceea ce vreau să fac de acum înainte cu viața mea.

Știu! Tu mi-ai spus ceea ce ai vrea să faci, ai fost foarte clar cu ceea ce vrei să fie între noi și eu sunt sigură de iubirea ta.

Dar, sunt sigură și de a mea?

Dor de tine!

Mi-e dor de tine, dulcea mea iluzie, dulcea mea speranță!

În seara aceasta ploioasă și mohorâtă îmi este iarăși dor de tine. Poate nesfârșitele zile, săptămâni, luni de despărțire… poate și gândurile care se caută și nu se găsesc, poate seara aceasta tristă … Totul pare să te cheme pe tine.

Sunt departe de tine și de sufletul tău. Și-mi lipsești. Mi-e dor de tine, iubirea mea!

În mine e târziu și liniștea plutește undeva în atmosferă, încărcată de timp, despărțită de distanță. E beznă și e noapte eternă…

Ascultă! Se zbate o lume în mine. Mă cuprinde și nu mă lasă să respir. Este o lume flămândă de dor și de tine. Totuși, mai există speranță! Și dor, și șoapte, și gânduri surde, și chemări mute…

Gânduri, numai gânduri. Înaintea mea e poate, mai multă distanță decât a fost, mai multă despărțire, vise frânte și lacrimi tăcute. Înaintea mea este necunoscutul.

Trec zilele una câte una, liniștite, de neîntors, dispărând în veșnicia clipelor pierdute. Îmi este teamă să privesc sau să mă gândesc mai departe.

Singurul gând pe care ți-l pot trimite este același cu care am început:

Mi-e dor de tine!

Dorințe

img_0985

Dorințe efemere, tăcute și nescrise

Aș vrea să ai acum în vise.

Dorințe de mai bine și mai mare

Aș vrea s-apară acum în mintea ta

Aș vrea să te am lângă mine

Să nu ne despărțim nicicând,

Să am chipul tău alături

Să nu mă uiți..

Îmi doresc nespus de mult

Să te văd și să te gust,

Să te simt, să te alin,

Așa cum o făceam demult…