Archives

Mă întreb din nou…

Ce mă mai întreb de data asta?

Poate vă voi uimi, dar este o întrebare pe care mi-o tot pun in ultima vreme: oare când voi ajunge să citesc toate cărțile pe care le am?!

Cred că mulți dintre noi ne-am pus această întrebare la un moment dat… Ei bine, sunt conștientă că nu prea am timp, deci, aș avea o soluție mai stranie.

Ar fi frumos dacă editurile de la noi și-ar lua vreo 2 ani sabatici pentru a-mi da și mie șansa să recuperez, dar cum asta nu prea văd eu să se întâmple curând, aș propune ca, pentru un timp să nu mai apară cărți tentante…care să mă tenteze pe mine- clar! 🙂

O soluție ar mai fi să se lungească ziua, undeva la 48 de ore ar fi perfect!

Voi cum vă descurcați cu cărțile necitite încă?

Advertisements

Peripeții de început de an școlar

Acum câteva articole vă spuneam că vine toamna și cu începerea școlii încep și durerile mele de cap, da?

Hmm, păi, am avut dreptate!

Pe lângă manuale vechi, a căror copertă este dezlipită de restul cărții, mâzgălite și vai mama lor… am și alte noutăți…

O sală de clasă în care copiii sunt înghesuiți ca sardelele în conservă… vor fi obligați să iasă afară în pauze pentru a se putea aerisi clasa – nu cred că cineva poate obliga copilul să iasă forțat din clasă; stați calmi că asta nu este tot!

Nu au voie să vină în echipament sportiv în zilele în care au sportul; trebuie să poarte doar cămăși albe – fraților, albul se murdărește cel mai greu…. nu? Deci o să fie copiii aceia foarte curați la finalul zilei, corect?  Nu mergea mai bine o altă culoare la cămăși???

Dar ceea ce a picat ca o bombă pe capul meu, a fost ultima cerere: nu au voie să vină la clasă în adidași!!! Să înțeleg că șlapii sau sandalele ar fi mai Ok????

Aaaa, domnul ministru spunea că școala este gratuită, nu? Și atunci de ce dirigintele clasei cere elevilor bani de cretă?

Și nu este decât a doua zi de clasă…

Ca să nu mai spun că atlasele școlare și manualele pe care a trebuit să le cumpăr deoarece, după cum am spus mai sus, manualele arată deplorabil, costă o grămadă de bani…

Oare ce mai urmează?

 

Vacanța!

Vară, căldură, soare… vacanță, într-un cuvânt!

Parcă nimănui nu îi mai stă mintea la nimic decât la relaxare, la odihnă. Toată lumea vrea la plajă, în țară sau peste hotare, nu contează atâta timp cât este nisip, mare și mult soare!

Azi mă gândeam că la un moment dat, pe timpul verii, mi-aș dori să ajung și la mare, la soare; dar tot muntele rămâne preferatul meu. Muntele, unde oricât ar fi de cald, tot nu se simte la fel, unde seara este mai răcoare, unde ai aer să respiri.

Vacanța asta mi-am propus că citesc câteva cărți pe care în timpul anului le-am tot evitat… sper să și reușesc.

Voi ce planuri de vacanță aveți? Pe unde ați vrea să mergeți? Care este vacanța voastră de vis?

 

Alte întrebări…

În ultima postare din această categorie mă întrebam de ce autorii români – unii dintre ei – au predilecție spre finaluri triste…

Ei bine, de data aceasta mă întreb de ce oare cărțile au coperți neinspirate??? Unele dintre ele, bineînțeles. În nici un caz toate… De multe ori am evitat să cumpăr o carte deoarece coperta nu îmi transmitea absolut nimic. Pentru mine, o copertă ar trebui să fie ceva special, să atragă cititorul, să îl facă curios, eventual să îl facă să ia cartea din raft și să o răsfoiască. Iar atunci când citește descrierea cărții, să aibă plăcuta surpriză de a descoperi că da, cumva coperta te duce cu gândul la povestea cărții. Să fie un portal prin care să pătrundem în povestea pe care urmează să o descoperim.

Unele edituri am observat că acordă în ultimul timp o importanță deosebită acestui aspect. Felicitările mele! Dar altele… din păcate nu o fac…

Nu știu dacă voi descoperi vreodată pe ce premise se aleg coperțile, dar eu una, am lăsat deoparte multe cărți datorită acestui aspect. Știu că e important conținutul cărții, dar până descoperi acest conținut, descoperi o copertă!

În speranța că voi înțelege acest aspect, ne vedem cu bine la următoarele mele întrebări!

Întrebări, întrebări…

image

Majoritatea celor care mă cunosc, fie din mediul virtual, fie personal, știu despre mine un lucru: citesc cu plăcere  cărți cu final trist, atâta timp cât sfârșitul tragic are un scop…îl pot înțelege!

Încă din copilărie am avut parte de cărți traumatizante ca să spun așa, cu un final trist, care m-au marcat. Poate de aceea în prezent, citesc mai mult cărți cu happy-end…

Oricum, am observat de-a lungul timpului, mai ales la autorii români, o adevărată colecție de finaluri triste… De ce? Asta este marea mea întrebare?

Nu spun că autorii străini nu au finaluri triste prin cărțile lor, dar, la noi…parcă au o plăcere aparte, cumva parcă nu consideră carte demnă de dat pe mână publicului cititor dacă cartea nu are un final trist.

Și este păcat, deoarece lectura ar trebui să ne lase plini de speranță și încredere că viața îți oferă și bucurii.

Adică, viața este destul de grea și plină de probleme, de ce trebuie ca la finalul unei cărți să fiu tristă și plângând? Sau nervoasă? De ce nu pot să închid cartea și să rămân cu un zâmbet larg pe față? Că, dacă mă gândesc bine, de aceea citesc: pentru a uita de problemele curente, pentru a evada într-un loc frumos care să-mi încarce bateriile!

Sunt conștientă că nu toate sunt roz… Poate tocmai de aceea mi-aș dori, mai ales la o poveste frumoasă, un final pe măsură. Nu unul care să mă lase tristă și debusolată…

Este mai mult o întrebare retorică, și chiar nu vreau să se simtă nimeni vizat, dar simțeam nevoia să îmi exprim această idee.

Oare noi, românii, suntem o națiune care nu am suferit destul? Sau ne-am obișnuit într-atât cu tragedia că nu o mai putem evita?

Îmi aduc aminte că în perioada liceului am studiat o mulțime de astfel de cărți… Camil Petrescu, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Gala Galaction…și mulți alți scriitori care mi-au plăcut, dar care m-au dezamăgit tocmai datorită acestor finaluri…

Până data viitoare când mă mai frământă astfel de gânduri… Lecturi plăcute, pline de happy-end vă doresc!

 

Viața nu are limite!

image

” Viața nu are limite!

Cu excepția celor pe care ți le impui singur!” Spune Les Brown.

Dacă stau să mă gândesc puțin, constat că are dreptate, oricât aș vrea eu să cred altfel… Viața are grijă să ne demonstreze asta!

În același ton, putem spune că nu există nu pot…doar nu vreau!

Limitele pe care ți le impui nu au la bază neapărat frica de a acționa, cât întrebarea: Ce părere vor avea ceilalți?

De ce? Simplu! Așa am fost învățați să gândim.

Și este foarte greu să ne schimbăm … cu asta sunt perfect de acord, dar nici nu trebuie să ne lăsăm doar purtați pe aceste concepte, fără a încerca măcar să le depășim …

Trebuie să depunem un efort de a depăși aceste limite!

Este însăși esența citatului.

Viața nu are limite!

Bineînțeles că nu are! Trăirea vieții înseamnă libertate!

De a gândi, de a vorbi, de a acționa, de a simți!

Un gând – răzleț!

image

Gândul… Ideea care încă nu a fost transpusă în fapte, încă neîmpărtășită celorlalți.

Zboară spre tine și-ți spune despre tot ce aș vrea să îți spun! Despre cartea vieții, despre visare, zâmbetul care niciodată nu moare…

Gândul tău unde se îndreaptă? Spre ceea ce dorești să realizezi sau spre ceea ce ai făcut până acum?

Când citesc, gândul îmi este la personajele cărții și la ceea ce fac, trăiesc și experimentează… Și constat că toate au o anumită aplicabilitate în viața mea de zi cu zi!

Azi m-am gândit la… lumină!

Lumina zilei, lumina care te ghidează prin cețurile vieții încâlcite pe care o trăim…cunoașterea care apare la finalul unei experiențe…

La asta mi-a fost mie gândul!

Al tău unde a fost?

La mine, la tine, aiurea…. Numai tu poți să știi!

Sper…

image

Visul care m-a călăuzit până acum s-a transformat într-un coșmar… Și clipă de clipă se amplifică pentru a-mi mări durerea, suferința…

Nu-mi mai găsesc liniștea pe care mi-am dorit-o întotdeauna, care mi-a fost alături mereu… Unde ai dispărut? De ce m-ai lăsat fără să-mi spui nimic?

Dar toate astea se vor sfârși la un moment dat, trebuie! Și viața mea va reveni la normal, pe un drum cât de cât drept. Vei vedea!

Siguranța și încrederea în mine însămi îmi vor reveni…atunci când absența ta nu va mai fii atât de zguduitoare…

Până atunci, sper să găsesc puterea de a trece mai departe, să răzbat, pas cu pas și clipă cu clipă.

Deși veșnic vei fii lângă mine, în inima și în mintea mea.

Îți mulțumesc pentru fiecare clipă în care m-ai povățuit, m-ai ajutat să cresc și m-ai iubit!

Nu știu ce simt

image

Fereastra sufletului meu

Se sparge în mii de fragmente

Nici unul nu rămâne

Pentru tine.

 

A plecat iubirea și tot ce am simțit

A rămas durerea că tu m-ai amăgit…

 

Dar toate astea s-au sfârșit

Acum trăiesc pentru mine!

Doresc să cunosc fericirea!

 

Dar nu pe tine vreau să te văd

Zi după zi și noapte de noapte,

Tu reprezinți durerea

De-a fi greșit…enorm.

 

Vreau doar liniștea

Și calmul ne-ntrerupt.

Vreau să-mi aflu scopul

Privind la viitor.

 

Mintea mea îmi spune

Să trec peste durerea

De-a te fi cunoscut….