Lumină și întuneric de Sebastian Oacheș

Titlul: Lumină și întuneric

Autor: Sebastian Oacheș

Editura: Celestium

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 200

“Ești un tânăr obișnuit și nimic nu pare să tulbure liniștea vieții tale. Într-o zi însă, iluzia se destramă sub greutatea adevărului și masca pe care ai ales să o porți se sparge în bucăți. Ajungi să vezi pentru prima dată lumea prin ochii tăi, ochii ultimului salvator al luminii.

Sub chemarea destinului, pe care unii îl numesc blestem, alții îl numesc datorie, alegi cărarea îngreunată de mistere și inițieri.

Cu fiecare clipă, te descoperi și mai mult, mai ales atunci când o frumoasă slujitoare a întunericului îți pune în față oglinda dragostei. Secrete, minciuni, sentimente, dar cel mai mult va conta încrederea.

E lumina unui foc distrugător sau e răsăritul unei noi zile?”

Despre autorul Sebastian Oacheș nu vă pot spune prea multe…

“Pasionat de literatură, cinematografie și arte vizuale, de itinerarii geografice și spirituale, îmi trăiesc devenirea în fapt real și în imaginație. Prin tot ceea ce fac încerc să spun o poveste. Povestea creează povești și reprezentări care mă definesc și pe care le definesc în literă și contur. Încerc să ofer personajelor mele o lume vie, în culori și mișcare, o lume pe care să pună stăpânire și să o redeseneze.” — declară autorul.

Se știe că îmi plac cărțile fantasy, așa că am fost încântată când editura Celestium mi-a trimis această carte pentru recenzie!

Un început incitant și plin de suspans, care stârnește curiozitatea cititorului; de asta avem parte încă de la prima pagină.

“Erau vremuri ale fricii de necunoscut așa că pentru majoritatea oamenilor noaptea era o vreme a spiritelor malefice și a lucrurilor necurate. Oricine ieșea noaptea afară era ori o creatură diavolească ori doar un suflet bolnav, cu mințile luate de întuneric.”

Un băiat și tatăl lui, doi hoinari, doi călători însingurați și curajoși ce nu se au decât unul pe celălalt… acestea sunt personajele noastre.

În acea noapte, băiatul este trimis să doarmă în biserică, preotul fiind un prieten de-al tatălui său.

Biserica:

“Un felinar în întunericul unui timp în care oamenii își pierduseră speranța și curajul. Crucea ei se profila ca o pată de cerneală pe pânza rotundă a lunii.”

Este lăsat singur, tatăl promițând să revină în câteva ceasuri…

O furtună năprasnică, cu tunete și fulgere, țipete sinistre și creaturi care bat în ușa bisericii…toate acestea sunt auzite de copilul speriat.

“Ochii…

Ochii erau mari, galbeni și au apărut brusc în fața mea. Știu că am urlat de frică și am căzut încercând să fug de ei. Totul a durat doar câteva secunde dar a fost suficient cât să îmi amintesc acei ochi toată viața. Să fiu vizitat noapte de noapte în coșmaruri de imaginea lor.

Exact când lumina fulgerului s-a stins atunci au dispărut și ei.

Atunci am știut că tata nu avea să se mai întoarcă.”

Suspansul este cuvântul care definește începutul acestei cărți. Suspans care intrigă, care stârnește curiozitatea. Oare ce s-a întâmplat de fapt?

De ce tatăl băiatului nu i-a spus acestuia că preotul satului era de fapt fratele lui? Cu ce se ocupa de fapt, tatăl? Sunt întrebări pe care inevitabil ți le pui.

“Mereu îl vedeam. Tata, rănit și strigându-mi numele. Nu îi puteam vedea chipul dar știam că e el.

O simțeam.

Atunci mă opream și începeam să alerg spre el, sperând că voi ajunge la timp să îl ajut. Dar nu ajungeam niciodată.”

Acesta este coșmarul cu care se confruntă încă din noaptea aceea. Se repetă noapte de noapte, ani la rând… Pe când se afla la vânătoare, într-o noapte, are parte de o întâmplare ciudată.

“Am tras săgeată după săgeată, dar fiecare trecea prin corpul lupului și se înfigea în pământ sau în scoarța copacilor. În acest timp Lupul continua să mârâie  și să se apropie încet de mine.

Îi puteam auzi răsuflarea și mârâitul sălbatic, dar nu îi auzeam pașii… Era ca și cum Lupul nu călca pe pământul înghețat și tare al pădurii.”

Clipe de groază pură, asta am experimentat. M-am temut pentru viața lui și m-am bucurat că Lupul nu l-a atacat, dar are o viziune stranie care mă pune și mai mult pe gânduri.

Cartea este scrisă la persoana întâi, din punctul de vedere al băiatului, acest aspect creând cititorului senzația că personajul principal i se adresează direct.

“Un fulger lovește aproape de locul unde se află și bărbatul întinde o mână și îl absoarbe înainte să atingă pământul. Simt o putere imensă înăuntrul lui, o putere care însă îl consumă, îl îmbolnăvește și îl omoară. Nu mai are mult de trăit și o știe.

Nu îi este teamă de moarte… Îi este însă teamă de despărțiri.

Ține un cufăr în mâna stângă, un cufăr în care simt o putere și mai mare decât cea pe care o simt înăuntrul lui. Dar mai simt ceva, simt ură, durere și haos. Simt că acel cufăr trebuie distrus însă mă îndoiesc că se poate.”

Dar, deși viziunea este înspăimântătoare, ceea ce îl bulversează complet pe tânăr este ceea ce urmează:

“Înainte ca viziunea să se termine mai prind un gând, bărbatul se gândește la băiatul lui pe care doar ce îl lăsase la o biserică și la faptul că nu îl va mai vedea niciodată. Îi este frică, dar nu de moarte, ci de despărțire.”

Ceea ce urmează de acum înainte este o poveste fantastică. Lupta dintre bine și rău, dintre întuneric și lumină. Sperând doar ca lumina să câștige. Indiferent de sacrificii…

O carte neașteptat de bună, o scriitură alertă care te poartă cu sufletul la gură printr-o luptă contra cronometru, pe viața și pe moarte, la marginea haosului. Rămâi captiv în poveste, ești efectiv înlănțuit între paginile ei, neputincios în fața cuvintelor care zboară spre tine, care îți dezvăluie o lume necunoscută dar incitantă în același timp.

Autorul reușește să țină cititorul cu sufletul la gură.

“Oricât m-ar fi durut sufletul, trebuia să fug cât mai departe de locul ăsta. Acum înțelegeam în sfârșit de ce tatăl meu stătuse atât timp departe de unchiul meu…

Îl proteja. Iar eu trebuia să fac la fel!”

Era nevoit să pornească în căutarea adevărului, oricât de mult ar fi durut.

Și, după o fugă pe viață și pe moarte de un dușman aprig, puternic și nemilos, Ștefan află cu stupoare, din gura tatălui său – sub forma unei viziuni, că este ultimul gardian al luminii. Ultimul gardian rămas în viață.

Și trebuie să ascundă cu orice preț acel cufăr blestemat care îi poate aduce moartea. Sau, și mai bine ar fi dacă ar reuși să îl distrugă. O misiune aproape imposibilă, pentru un tânăr de 20 de ani, ce atârnă pe umerii lui asemeni unei sentințe. Dacă va reuși sau nu, sper să aflăm până la finalul cărții.

“– Fiule, nu știu dacă crezi în destin, însă eu cred. Cred că destinul tău este să distrugi cufărul și să reușești.”

În timpul peregrinărilor lui, tânărul nostru întâlnește creaturi de basm cum ar fi ielele – care atrag bărbații la moarte. Astfel o cunoaște pe Diana, care îl salvează din mâna suratele ei și îi devine tovarăș de drum. O creatură în care, în mod obișnuit, nu se poate avea încredere. Cu toate acestea, băiatul este hotărât să îi acorde încrederea lui. Speră să se dovedească că a procedat bine.

Oare așa va fi? Sau Diana se va dovedi la fel de prefăcută precum suratele ei?

“Deși la început o considerasem un dușman, în timp ajunsesem să o văd ca pe o prietenă iar în acel moment mă simțeam și mai apropiat de ea.

Iar asta mă aduce la al doilea motiv pentru care nu puteam să dorm.

Mă îndrăgostisem de întuneric.”

Oare ce se mai întâmplă? Sunt curioasă ce a plănuit autorul pentru cei doi. Întunericul și lumina pot face casă bună în această poveste?

Un fantasy interesant, plin de întâmplări neașteptate și de diferite schimbări de situație, care îți stârnește imaginația. O lectură ușoară și captivantă, o cupă de suspans și adrenalină, de speranță!

Mulțumesc editurii Celestium pentru cartea oferită spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 9,8.

“Diana mă ajută să am curaj. E atât de ușor să uiți de durere și teamă când ea e lângă tine. Chiar și cu tot ce se întâmplă, ea încă găsește puterea să zâmbească.”

 

Dor de tine!

Mi-e dor de tine, dulcea mea iluzie, dulcea mea speranță!

În seara aceasta ploioasă și mohorâtă îmi este iarăși dor de tine. Poate nesfârșitele zile, săptămâni, luni de despărțire… poate și gândurile care se caută și nu se găsesc, poate seara aceasta tristă … Totul pare să te cheme pe tine.

Sunt departe de tine și de sufletul tău. Și-mi lipsești. Mi-e dor de tine, iubirea mea!

În mine e târziu și liniștea plutește undeva în atmosferă, încărcată de timp, despărțită de distanță. E beznă și e noapte eternă…

Ascultă! Se zbate o lume în mine. Mă cuprinde și nu mă lasă să respir. Este o lume flămândă de dor și de tine. Totuși, mai există speranță! Și dor, și șoapte, și gânduri surde, și chemări mute…

Gânduri, numai gânduri. Înaintea mea e poate, mai multă distanță decât a fost, mai multă despărțire, vise frânte și lacrimi tăcute. Înaintea mea este necunoscutul.

Trec zilele una câte una, liniștite, de neîntors, dispărând în veșnicia clipelor pierdute. Îmi este teamă să privesc sau să mă gândesc mai departe.

Singurul gând pe care ți-l pot trimite este același cu care am început:

Mi-e dor de tine!

Identități secrete de Monica Ramirez

Titlul original: Whispered Identities

Autoare: Monica Ramirez

Editura: Librex Publishing

Traducerea: Monica Ramirez

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 398

Seria: Alina Marinescu

” Alina preferă cafeaua cu mult lapte, muzică și lumânări când este acasă și un Glock de 9mm când este în misiune pe teren. Alex iubește plimbările lungi și poate lichida un om în mai puțin de cinci secunde. Alex este prietenul Alinei, iubitul și mentorul ei, câteodată chiar soțul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenabilă pentru misiunile în care sunt trimiși. Normalitatea este foarte greu de atins într-o existență fantomatică, mai ales atunci când lucrezi pentru Elite, o organizație ultra-secretă care nu există, condusă de oameni care nu există. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constrânsă de lege, fără a aparține niciunui serviciu de informații. Cartierul General Elite este o oază subterană unde întunericul este la el acasă, un buncăr post-modern ale cărui surse de lumină sunt mai mult ecranele monitoarelor. Noii recruți sunt remodelați și reprogramați într-o nouă identitate cu un trecut fals.”

Cam așa sună descrierea celui de-al doilea volum al acestei serii. După un prim volum care m-a cucerit, spre surprinderea mea, de la această carte am așteptări și mai mari. Dacă “Asasin la feminin” m-a făcut să îmi placă cărțile de spionaj, ei bine, “Identități secrete” sunt curioasă ce emoții îmi va stârni!

“Dar nu știa cine era ea, nu știa cine devenise. Nu știa că putea escalada zgârie nori fără probleme, că putea sugruma un bodyguard care avea de două ori greutatea ei în mai puțin de zece secunde, ori că învățase cum să îndure o sesiune crâncenă de tortură. Nu cunoștea mirosul dulceag al fabricilor părăsite și cotropite de igrasie, sau duhoarea puternică a sângelui proaspăt vărsat.”

Deci, tot în plină misiune debutăm!

De data aceasta, citatul ales pentru acest volum este din autorul preferat al copilăriei mele:

“Dragostea și moartea sunt singurele două elemente prin care omul atinge infinitul.” — Alexandre Dumas

Acest volum poate fi definit ca misiuni, iar misiuni și tot misiuni. Atât de multe misiuni că încep să mă consider expert în tactică și armament! Deci, Alex și Alina sunt mereu în alertă, mereu încearcă să aibă grijă unul de altul. Reușesc? Să vedem…

Oriunde este un grup terorist, un traficant de arme…acolo avem șansa să-i găsim pe cei doi!

În inima munților Karakorum de exemplu, unde Alex este cât pe ce să fie ucis, dar Alina intervine:

” Nu era timp să-l atenționeze. Sări în fața lui, știind că nu purta o vestă Kevlar ca ea.”

Iar la finalul misiunii, Alina este cea rănită. Bineînțeles că Alex nu este dispus să o abandoneze.

“Își simțea sufletul împărțit în două: jumătatea care aducea moarte și distrugere, și jumătatea care ardea de dorință și iubire pentru Alina. Niciodată nu-și îngăduise sentimentelor și emoțiilor să-i afecteze munca, însă câteodată conștientizarea a ceea ce devenise era mult prea greu de suportat.”

Problema nu este dacă se iubesc sau nu. De sentimentele lor suntem deja convinși! Problema este de fapt, imposibilitatea de a avea o relație normală… fiind constrânși de atâtea și atâtea obligații. Zbaterile Alinei, care tot încearcă să găsească o cale de mijloc pentru a putea fi împreună, sunt cele care consumă cititorul din punct de vedere emoțional. Să-i vezi pe cei doi suferind, să nu poți face nimic pentru a-i ajuta, asta este partea cea mai grea.

Am ajuns să devorez această carte fără să îmi dau seama, ba chiar, misiunile nesfârșite și pline de pericole au ajuns să mi se pară relaxante pe lângă suferința Alinei privitoare la o relație liberă alături de Alex. Puțin ciudat, nu-i așa?

După rănirea Alinei în misiune, Alex o duce la el acasă. Timp de o săptămână, relația lor are o oarecare tentă de normalitate.

“Se vindeca. Se vindecau amândoi din multe puncte de vedere. Câteodată un pas mic, câteodată o poticneală, dar în general pășeau înainte spre viitor. Un viitor care nu era încă foarte clar, dar care începea să se contureze într-o viziune a unei existenței cu un sens bine definit.”

Stilul alert, limbajul uzual presărat cu o multitudine de termeni de specialitate și acțiunea alertă și concisă; toate acestea ne prezintă o carte captivantă, care nu îți permite să te relaxezi nici măcar un moment. Autoarea reușește să ne antreneze în rezistența la șocuri, așa cum Alina și Alex sunt antrenați să ducă la bun sfârșit misiunile care li se încredințează.

“– Poți să mă urăști, să fii dezgustată de mine, poți să fi furioasă pe mine, poți chiar să mă sfâșii în două. Cât timp ai sentimente pentru mine, pot trăi. Dar dacă mă vei privi vreodată cu indiferență, îmi pun capăt zilelor, îi răspunse, privind-o cu intensitate.”

Alex, atunci când îi spune aceste vorbe Alinei, pare mai uman, nu-i așa? Parcă nu mai este chiar soldatul universal lipsit de sentimente…

Spre surprinderea mea, această serie îmi place din ce în ce mai mult, cu fiecare volum. Deși prefer să scot în evidență povestea de dragoste imposibilă dintre Alex și Alina — care sper să aibă parte de un final fericit; sunt conștientă că accentul se pune pe misiunile antiteroriste extrem de periculoase la care iau parte cei doi.

“…Dar noi? Ce simți în legătură cu noi doi?

Ea clătină din cap cu tristețe.

— Nu știu… nici nu sunt sigură că existăm cu adevărat. Nu știu dacă ceea ce simțim e real ori doar o fantezie. Nici măcar nu știu dacă putem avea sentimente reale.”

Îmi place că se pune ceva mai mult accentul și pe povestea de dragoste, nu doar pe misiunile imposibile în care sunt trimiși. Partea romantică din mine apreciază acest aspect!

O săptămână plină de iubire, ruptă de realitate, furată din curgerea timpului. O săptămână de vindecare și înțelegere, atât le este dat…

“O simți cum suspină tremurat, în timp ce comunicară tacit între ei cu certitudinea clară că acelea aveau să fie ultimele lor momente intime.”

Pentru o perioadă, sper eu!

Tot la finalul acestei săptămâni aparte, îl cunoaștem pe Ford — prieten cu Alex, agent operativ la Elite, tocmai când era să facă cunoștință cu glonțul pistolului Alinei.

Uimitor este faptul că, Alex îi destăinuie lui Ford că este îndrăgostit de Alina. Deși mă întreb de ce crede el că Alina nu-l iubește?

Revenim la misiunile contra cronometru, pe muchie de cuțit, din care, oricând pot fi răniți, luați captivi sau omorâți. Totul ține de antrenament și viteza de reacție.

Un thriller psihologic excepțional! Efectiv stai cu nervii întinși la maxim, dând pagină după pagină, dorind să-i vezi că sunt bine, că vor avea și momente de acalmie. În același timp, nu poți face nimic altceva decât să citești cartea, absorbit de stilul foarte elaborat al Monicăi Ramirez, mirându-te de claritatea scenelor descrise, de suspansul în care reușește să-și țină cititorul, dar mai ales, sperând că la final, perechea Alex- Alina va reuși să facă în așa fel încât dragostea lor să câștige. Imposibilul să devină posibil.

Dialogurile celor doi sunt scurte, concise, în același timp pline de sentimente mascate, disimulări, nesiguranțe, ironii pe alocuri și incertitudini nerostite.

Toate acestea, în timp ce joacă rolul unui cuplu bogat și plictisit, în timpul unei petreceri în care misiunea lor este pe primul loc.

“Alex oftă și închise ochii, inhalând cu aviditate mirosul ei unic. Cu misiune sau fără, intenționa să se bucure de acel moment atât cât era posibil.”

Și bine face, având în vedere că pentru ei, viața se poate termina într-o fracțiune de secundă!

Dacă în “Asasin la feminin” accentul s-a pus mai mult pe Alina, în “Identități secrete” mi se pare că Alex este cel vizat. Emoțiile și gândurile lui sunt transmise cititorului, trăirile lui făcându-l mai uman în ochii acestuia. Pe de altă parte, Alina parcă nu mai este la fel de credibilă în sentimentele ei pentru Alex, ca și cum încearcă să pună o barieră între ei. Asta este senzația mea.

Un fir narativ mai cursiv în acest volum, nemaisărind de la un an la altul, de la o agenție la alta. Cumva, pe parcursul acestei cărți , am avut sentimentul că am trecut prin întreaga pleiadă de scenarii posibile, și totuși, autoarea reușește de fiecare dată să mă surprindă.

Momentul în care a intervenit răceala Alinei, este clipa când a crezut că Alex a fost capabil să omoare un copil mic în numele misiunii… ceea ce el nu a făcut, dar a lăsat-o să își tragă propriile ei concluzii.

Cu toate acestea, la îngrijorarea ei ca Elite are puterea de-a o face să își piardă sufletul, Alex îi răspunde ferm:

“– N-o să las să se întâmple una ca asta.

Alex îi cuprinse fața în mâini, forțând-o să-l privească. N-am să permit locului ăstuia să te distrugă.”

Din păcate…

“– Alina, te rog, nu face asta, o imploră el.

— Nu mai putem continua… eu nu mai pot continua. Am crezut că pot, dar e mult prea greu pentru amândoi. Îmi pare rău, mai spuse, o adiere de părere de rău umbrindu-i fața. Îl mai privi pentru încă un moment, apoi se întoarse pe călcâie și se îndepărtă rapid.”

Ceea ce urmează, este exact ceea ce prezisese Alex. Acesta se transformă efectiv într-o mașină de luptă, respectând ordinele și nepunând întrebări, nu își mai îngăduie să simtă nimic.

Pentru o perioadă destul de lungă, Alina nu mai activează în echipa lui Alex. Ba chiar nu-l mai vede deloc pe acesta. Ford este acum superiorul ei. Iar o misiune ce părea destul de simplă, dacă putem spune despre interceptarea unor focoase nucleare așa ceva, se complică…

“Avea momente când îi venea să urle. Pur și simplu să deschidă gura și să urle cât putea de tare. Se întrebă oare ce fel de sunet ar fi ieșit… macabru și inuman, învăluit în durere și sârmă ghimpată, ori mai degrabă ca al unui animal rănit? Viața ei se transformase într-un coșmar din care nu mai putea ieși.”

Complicații care puteau fi plătite cu viața, dar din care reușesc să scape cu greu, cu răni , ceva pierderi și cu misiunea îndeplinită… cam așa decurge povestea. Instructaj militar care până și pe mine mă face să transpir, ca să nu mai zic că am deprins cunoștințe militare demne de US Army!!!

Șocul meu a sosit câteva pagini mai târziu când…

“Dacă ar fi fost ucis în acea dimineață, ar fi devenit o eternitate. Îi invadase lumea lui scufundată în tăcere cu spiritul ei liber, transformând-o în ceva nedefinit, poate o lume în care visele și dorințele puteau fi reale nu doar o șoaptă efemeră în mijlocul nopții. Suflarea lui era lipsită de viață fără ea.”

Suferința lui Alex după despărțirea de Alina este redată cu precizie chirurgicală. Atâta durere în atât de puține cuvinte… Totuși, este atât de rece și insensibil când lucrează din nou împreună într-o misiune, încât mi se pare că-l am în față pe Alex de la SSO, cel care nu era decât soldatul care executa ordinele fără a avea nici o emoție. Oare nu mai simte nimic pentru Alina? Sau nu mai vrea să își expună sentimentele?

Cum decurge misiunea lor împreună? Concluzia Alinei spune tot:

“Bărbatul din fața ei nu era Alex pe care-l cunoștea. Persoana aceea era…altfel. Schimbarea era aproape intangibilă și n-o putea defini. O simțea mai mult la nivel intuitiv.”

Cu toate aceste schimbări, cititorul este motivat să citească în continuare, dorind să afle ce se mai poate întâmpla… Să descopere pentru care motiv Alex a redevenit cel de dinainte.

Observăm stilul rafinat al autoarei, care în cuvinte puține reușește să redea o întreagă imagine, fără a se pierde în detalii lipsite de sens sau plictisitoare.

Deși cartea nu duce lipsă de misiuni, partea de acțiune fiind perfect acoperită, partea romantică nu are nici ea de suferit. Doar că, în locul unei povești de dragoste înflăcărate am parte de emoțiile și gândurile celor doi după despărțire. Pur și simplu nu înțeleg de ce au făcut un pas în spate în loc să lupte cu toate forțele pentru o relație???

Durerea, descoperirea trădării, răceala…toate acestea sunt sentimente care ne acaparează, ne termină emoțional. Și când zicem și noi că lucrurile se schimbă, că liniștea intervine oarecum în viața Alinei, nu putem să ne înșelăm mai tare!

Finalul acestei cărți este asemeni unei bombe care lasă totul devastat în urma ei. Asta a fost și părerea mea despre acest final. Chiar mă întrebam la un moment dat, de ce mai urmează atât de multe volume? Nu mai vedeam sensul. Și, atunci am citit epilogul!

Restul poveștii vă invit pe voi să o descoperiți!

Mulțumesc Monica pentru epilog. Era cât pe ce să încep să tip, să urlu și să dau cu cartea de toți pereții…

Mulțumesc Monica Ramirez și Librex pentru antrenamentul alături de agenții Elite!

Nota mea pentru carte 9,9!

“Alex rămăsese pe loc, studiind-o cu atenție pe sub sprâncenele încruntate. Îi oferise un zâmbet minuscul, însă fața lui rămăsese nemișcată ca cea a unei statui. Și atunci zărise adevărul chiar acolo, în adâncul ochilor lui schimbători și reci. N-o salvase neapărat pe ea în ziua aceea, ci pe un oarecare agent operativ care avusese nevoie de ajutor.”

Nelli și locul învăluit în ceață de Annika Scheffel

Titlul original: Nelli und der Nebelort

Autorul: Annika Scheffel

Editura: Univers Enciclopedic

Traducerea: Doina Fischbach

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 255

“Mai toate poveștile încep cu o călătorie. Eroii călătoresc în cele mai diverse locuri. Această poveste începe cu o sosire. Micuța Nelli și mama ei, Ava, care au pornit în căutarea tatălui fetiței, ajung în cel mai ciudat loc cu putință. Peste tot în jur sunt semne de interdicție și, pe neașteptate, Ava dispare fără urmă.

Oare ce va face Nelli acum?”

“O carte captivantă a talentatei scriitoare Annika Scheffel.”

Se pare că luna Martie este pentru mine luna copilăriei, luna în care poveștile își fac din nou loc în lecturile mele.

Povești magice, pline de neprevăzut, inocență și gingășie, din care tot timpul putem trage niște concluzii. Iar cei mici, au un întreg Univers de explorat alături de părinții lor care-i învață să-și deschidă aripile și să zboare. Imaginația lor fiind tărâmul fertil unde părinții, cu ajutorul poveștilor, pot sădi semințele cunoașterii.

Povestea lui Nelli și a Avei, fiică și mamă, care seamănă izbitor de mult una cu alta și-n același timp sunt foarte diferite, te va captiva de la început!

O lectură ușoară, pe care o poți citi copilului pe parcursul a câteva seri, discutând pe marginea acesteia, petrecând astfel, timp calitativ împreună cu micuțul/ micuța tău/ ta.

O călătorie în căutarea lui Eric:

“Misterul legat de Eric există dintotdeauna. Misterul legat de Eric există de când își poate aduce aminte Nelli.

(……)

Eric este marea iubire a Avei și tatăl marinar al lui Nelli.”

O poveste simplă și în același timp complicată. Plină de aventuri, despre o călătorie fantastică prin diferite locuri magice văzute prin ochii de copil ai lui Nelli. Ava și Nelli întâlnesc diferite personaje care mai de care mai interesante.

“Astăzi este ziua în care marea aventură începe cu adevărat. Poate că ea a început deja în urmă cu câțiva ani. Odată cu dispariția lui Eric sau cu nașterea lui Nelli sau cam așa ceva. Dar astăzi este ziua în care Nelli își dă seama că se află în mijlocul unei aventuri.”

Și astfel, plini de zel, pornim la drum și noi alături de ele.

Întâlnim oameni dungați care înoată până la linia orizontului, inorogi și zebre, girafe și alte ființe interesante. Omul dungat chiar îi urează călătorie plăcută și îi spune să nu aibe frică… Oare de ce? Ce i se poate întâmpla unui copil de zece ani? Un copil care găsește ceva interesant oriunde s-ar afla… Ba chiar era cât pe ce să facă și un accident!

Explorările lor le aduc într-un loc cețos pe care își doresc să îl exploreze. Și se întâlnesc, mai bine spus îl văd, pe omul care zboară pe bicicletă! În ceața deasă, Nelli aproape că nu-și mai zărește mama. Noroc cu lumina dată de lanterna costumului de explorator care i-o dezvăluie!

Călătoria este din ce în ce mai ciudată. Locul acesta învăluit în ceață o cam sperie pe Nelli, cu glasuri care se aud fără a se vedea nimeni.

“Dar a fost cineva acolo, cineva sau ceva. Poate o fantomă? Nelli își poate imagina foarte bine că aici există fantome. Acest loc cețos este exact locul potrivit pentru fantome: există un ceas uriaș pentru ora fantomelor, un poștaș zburător, o Ava ciudat de temătoare. Și o piele de găină înțepătoare pe ceafa lui Nelli.”

Oare ce ar mai putea să se întâmple? Este acest loc cețos periculos?

Datorită lui Nelli, vom afla! Fata, deși mama ei i-a interzis, pleacă să exploreze. Iar la întoarcere…

“Se îndreaptă clătinându-se spre turnul cu ceas, iar acolo unde înainte se afla autobuzul nu este….

Nimic.”

Deci, cam asta s-a petrecut! Nelli nu și-a ascultat mama, a pornit singură să exploreze împrejurimile și la întoarcere a rămas singură… De aici începe aventura lui Nelli în acest loc ciudat!

O carte foarte interesantă care învață copiii să-și asculte părinții chiar și atunci când nu sunt de acord cu deciziile acestora… Asta pe lângă faptul că, îi învață să aibă curaj, să înfrunte necunoscutul cu tupeu, să se descurce cu ceea ce au la îndemână. Să viseze la lucruri magice, la imposibilul care, pe tărâmul poveștilor, poate deveni posibil. Imaginația copilului este stârnită atât de ușor…

“Nelli îl urmează cu capul plecat. Mii de gânduri triste sunt în el. Mii de întrebări. Mai mult de o mie de ori și încă și mai mult frică. Nelli se ghemuiește în spatele panoului, îl ia pe Jupiter în brațe și plânge.”

Speriată că nu-și mai găsește mama, Nelli găsește totuși adăpost la Henri– băiețelul fantomă. Iar împreună cu acesta, descoperă multe dintre secretele locului acesta învăluit în ceață, căci sunt destule!

În același stil lejer, capitol cu capitol — din care înveți câte ceva, Nelli parcurge un drum spre cunoaștere. Cunoașterea mamei sale și a trecutului acesteia, a locului de unde provine, a rudelor despre existența cărora nu știa absolut nimic. Și ceea ce află este uimitor!

Dar, mai rămâne o singură întrebare: o găsește Nelli pe Ava? Dar pe tatăl ei?

Citiți cartea! Sigur aflați deznodământul acestei povești pline de farmec.

O carte pentru copii, despre copii, cu copii!

Poate fi citită de adulți, pentru ei sau copiii lor. O poveste cu un farmec aparte, o călătorie într-o lume fantastică, unde imaginația are rolul principal.

Mulțumesc Univers Enciclopedic pentru cartea oferită spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 9, 4!

Secrete de Rodica Mijaiche

Titlul: Secrete

Autoare: Rodica Mijaiche

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 289

” Marina și Sebastian. Lindsey și Lucas. Alexa și Albert.

Trei cupluri. Șase destine. Fiecare legate între ele prin dorința de a iubi și de a supraviețui vitregiilor timpului, oamenilor și răzbunărilor.

La șapte ani de la despărțirea de Sebastian Raescu, viața Marinei Barbu mergea înainte ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. În vârstă de douăzeci și opt de ani, Marina consideră că viața ei sentimentală este un subiect ce nici nu merită adus în discuție.

Marina află pe propria-i piele că inima ei este încă legată de cea a lui Sebastian.”

Secrete…păzite cu sfințenie, ascunse în cotloane nebănuite, uitate de toți și toate, căutate de puțini, dezlegate de cei interesați… tot secrete sunt!

Ce părere aveți? Vă plac secretele? Ei bine, trebuie să vă mărturisesc că mie îmi plac. De fapt, mă fascinează!

Așa că, acest titlu mi-a stârnit interesul încă de la început. Asta, fără a mai pomeni de coperta care te incită și te pune pe gânduri, mă face să mă gândesc la fațetele ascunse, revelate sau descoperite.

Pe Rodica am avut ocazia să o descopăr prin intermediul Facebook-ului: este și acesta bun la ceva! Apoi am avut ocazia să citesc cartea ei “Anotimpul iubirii” care mi-a atins sufletul.

La lansarea “Secrete” am fost acolo. De ce? Vroiam să descopăr toate secretele! Am reușit, într-o oarecare măsură.

Rodica, atunci când am cumpărat cartea, mi-a spus că, în mod sigur voi fi surprinsă!

Deci… la vânat de secrete!

“Oamenii au tot timpul tendința de a se întreba ce le rezervă viitorul. Destinele lor se pot schimba într-o clipită. Doresc să supraviețuiască și fac tot ce pot pentru a reuși. Dar, foarte puțini dintre aceștia rămân cu capul sus până la final. “

Adevărat! Și eu mă întreb adesea ce îmi mai rezervă viitorul… curiozitatea! Știu ce se spune și despre curiozitate, că a omorât pisica. Dar, cred că acea pisică a murit învățată! Sau, așa îmi place să sper.

Acțiunea romanului începe undeva prin Sud-Vestul României. Unde facem cunoștință cu Marina — o tânără dezamăgită de ceea ce i-a oferit viața până acum, trădată, care nu mai crede în iubire și în bărbatul visurilor… Cu toate acestea, încearcă să își trăiască viața cu demnitate, chiar dacă a devenit mai cinică de când a fost trădată…

“Pentru că trădarea nu era un lucru peste care să treci cu ușurință. Oftă resemnată. Se simțea dintr-o dată atât de obosită.”

Cred că, deși au trecut ani de la acel eveniment, Marina nu a reușit să își revină. Poate și pentru că niciodată nu a avut o discuție finală cu Sebastian, niciodată nu i-a dat dreptul să se apere. Pur și simplu a tras obloanele, refuzând să mai ia legătura cu el.

O cunoaștem și pe cea mai bună prietenă și parteneră de afaceri a Marinei, Alexa. O fată care face multe alegeri greșite din dorința de a fi iubită. Cu aceasta se întâlnește Marina, într-un bar, unde o găsește ușor amețită… ca să nu mai spunem nimic de spelunca unde se află, unde lumea iese la agățat, plus compania…care lasă de dorit, fiind prea mult pentru Marina:

“Se hotărâ că fusese prea mult să o privească pe Alexa cum se demite în fața unui bețivan și a unui libidinos. Se ridică brusc reducându-i la tăcere pe toți trei.”

Iar ieșirea pe care și-o face, atunci când unul dintre ei încearcă să o oprească, este demnă de un premiu Oscar:

“– Mi-e scârbă de tine, de atingerea ta, de privirea ta obsesivă, încât am impresia că de când am venit bălești constant. Își mută privirea de gheață albastru-verzui dinspre bărbat spre Alexa și cu ultimele sforțări de a se controla continuă: nu mă așteptam la așa o…companie, Alexa.”

Se pare că, o zi care nu începe bine, cu siguranță se sfârșește la fel!

Greșelile Alexei, provenind din faptul că tatăl a abandonat-o când era mică, constau în nevoia ei de iubire, provin din nesiguranța în ea însăși.

Marina, pe de altă parte, se simte încă bântuită de fostul ei prieten — Sebi, pe care l-a părăsit după o relație de doi ani, deoarece a văzut ieșind o fată din camera lui de cămin… De atunci, a dispărut încrederea ei în bărbați, nici acestuia nu i-a oferit ocazia unei ultime discuții. Ba chiar, cinismul s-a infiltrat în viața ei.

Ce va urma de acum înainte? Vom vedea!

Afacerea pe care Marina o deține împreună cu Alexa este o firmă de restaurare a obiectelor de artă. O meserie pe care Marina o adoră, fiind unica ei rază de fericire și bucurie. Albert este expertul lor în istorie, fără de care nu și-ar putea desfășura activitatea.

Și au de restaurat o pictură mai mult decât deteriorată, trimisă de unul dintre clienții lor din afară: Lucas Martin.

Albert după părerea Alexei:

” Părea tot timpul tipul care știe ce vrea și își lua, iar femeile roiau în jurul lui, doar le vedea toată ziua pe la birou apărând cu diferite scuze. Însă pe ea nu o luase în seamă ca pe o potențială iubită.”

Abia acum conștientizează că nu este doar ea cea care simte o atracție pentru el…ci și reciproca este valabilă. Cuplul în devenire, Alexa și Albert, sper să treacă proba timpului. Alexa chiar merită să aibă lângă ea un bărbat care să o iubească cu adevărat!

“– Stai liniștită, nu o să doară atât de tare să lași garda jos și să permiți celor care țin la tine să te iubească așa cum ar trebui să fii iubită.”

Sunt vorbele pe care Alexa i le spune Marinei atunci când aceasta o felicită că, în sfârșit, este cu Albert.

O carte complexă, a cărei acțiune se desfășoară pe mai multe planuri: dragoste– și aici avem povestea mai multor cupluri; suspans, elemente de thriller psihologic și multe emoții care ne fac să trăim intens povestea.

Secrete, asta ne oferă autoarea! Secrete uitate pe care ne tentează să le descoperim citind această carte. Secrete îngropate, care așteaptă să fie scoase la lumină!

Personajul negativ al romanului este Mihnea. Un bărbat cu o viață pe care nu a știut să și-o gestioneze, îi plac câștigurile mari și ușoare, de aceea s-a profilat pe furtul obiectelor de artă. Asta după ce, pentru o perioadă, a fost gigolo. Și asta nu e tot! Dar acesta este ferm hotărât să se răzbune pe cele două pentru afrontul pe care i l-au adus la bar, când nu i-au acordat atenția pe care o merita.. Mai ales Marina, care a devenit o adevărată obsesie pentru el.

Povestea de dragoste dintre Alexa și Albert ia amploare, evoluează cu o viteză amețitoare din momentul în care a conștientizat fata că este atrasă de el.

Cartea ilustrează povești din viața reală, care pot fi valabile pentru oricare dintre noi. Scrisă într-un limbaj nepretențios, ce nu solicită foarte mult cititorul; această carte cucerește prin emoțiile pe care le simt personajele și pe care autoarea reușește să ni le transmită și nouă.

În prima parte a cărții, trăim cu intensitate povestea de dragoste dintre Alexa și Albert. O poveste care izbucnește asemenea unei flăcări care arde totul în calea ei. Cu durere, frică, speranță și dorințe…tot ce presupune această relație.

“Își dădu seama, de când îl cunoscuse pe Albert, că există și bărbați ce respectau femeile, ce puteau să le ofere totul, doar pentru că le iubeau. Existau bărbați care nu considerau violența ca parte într-o relație.”

Și are dreptate Alexa. Nu toți bărbații sunt niște lași care pentru a se simți puternici, au nevoie să împartă palme și pumni. Iar soarta, până atunci, îi rezervase Alexei destule palme și pumni…

“– Nu vreau să fac nimic care să te doară sau să te jignească, începu ea cu glas scăzut. Îi puse un deget pe buze când văzu că ar fi contrazis-o: eu am trăit într-o altă lume până acum, am avut parte numai de fața urâtă. Dar cu tine, zise și înghiți cu greutate, îndrăznesc să cred că magia există.”

Singurul personaj al acestei cărți, care mă intrigă cu adevărat, este Sebastian — fostul prieten al Marinei. Chiar sunt curioasă să îl descopăr, să aflu dacă supărarea Marinei a fost reală. Și mai ales, să aflu de ce a procedat în acest fel?

Un thriller psihologic, bine scris, alert, te ține cu sufletul la gura. Mihnea se dovedește a fi exact psihopatul din poveste, care nu-și dorește decât să le facă să sufere pe cele două fete.

Suspans îmbinat cu dragoste, nesiguranță și o pleiadă de secrete ce complică și mai mult acțiunea pe măsură ce sunt dezvăluite, captivând și mai tare cititorul.

Și se întâmplă! Rina este acostată de doi indivizi care o imobilizează și încearcă să o agreseze. Probabil că cei doi ar fi reușit să-și ducă planul la bun sfârșit dacă Rina nu ar fi strigat după ajutor. Și, cine credeți voi că apare ca un cavaler pe cal alb, în ajutorul ei? Bine, ca să spunem adevărul, apare pe un motor… Sebastian!!!

“Dar cel mai mare atu erau ochii lui albaștri, atât de albaștri încât pupila părea o insulă pe marea cristalină. (…)

Tot acest ansamblu de mușchi și forță interioară îl făceau să fie cel mai frumos bărbat din câți văzuse Marina.”

Clar! Nu l-a uitat nici până în ziua de azi! Deși au trecut 7 ani de când l-a văzut ultima dată.

De data aceasta, Sebastian este cel care urmărește hoții de obiecte de artă, cum e cazul lui Mihnea.

“– …. Nu ai de ce să-ți faci griji. Am aranjat deja totul. Vei fi gata înainte chiar să-ți dai seama că ai fost acolo. Promit.

Și îl crezu. Era genul de om care trebuia doar să-ți promită că se ocupă el de o problemă și puteai să ai încredere că va duce acel lucru la bun sfârșit.”

Acțiunea acestei cărți devine din ce în ce mai complexă. Totul se ramifică chiar în momentul în care crezi că ști cum decurge povestea de acum înainte. Și realizezi că ia o altă întorsătură.

Oameni din lumea interlopă, oameni grei – de care mulți se tem, sunt dispuși să le apere pe fete. Cum este cazul lui Chris, alias Snake…a cărui poveste mi-ar fi plăcut să o aflu mai detaliat…

“– Niciodată, absolut niciodată, nu violezi o femeie. Femeia este ceva sfânt. Nu o atingi decât cu o floare, iar asta dacă-ți permite ea.”

Un punct de vedere cu care sunt în totalitate de acord, dar care mi se pare uimitor să facă parte din concepțiile de viață ale unui om certat cu legea!

Exact cum am spus la început! Secrete, din ce în ce mai multe secrete. Așteaptă să fie elucidate, făcute publice. Secrete care, într-un fel sau altul, afectează pe toată lumea. Evenimentele se precipită și cititorul stă cu respirația tăiată și citește de zor, dorind să afle care va fi finalul acestei cărți, a cuplurilor din prezent și al celui din trecut, a cărui poveste vă las pe voi să o descoperiți.

Felicitări, Rodica! Un roman excepțional. Care efectiv m-a cucerit.

“Da, Alexa avusese dreptate, trebuise doar să-și deschidă inima în fața iubirii.”

Nota mea pentru carte este 9,9!

 

Asasin la feminin de Monica Ramirez

Titlul: Asasin la feminin

Seria: Alina Marinescu

Autoare: Monica Ramirez

Editura: Librex Publishing

Traducerea: Monica Ramirez

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 461

Descrierea cărții:

“Alina Marinescu este o rebelă. A fost o rebelă înainte de recrutarea ei ca agent operativ și rămâne o rebelă și după. Acum însă, moartea face parte din viața ei de zi cu zi. Secțiunea Operațiuni Speciale o recrutează împotriva voinței ei și Alex Therein, bărbatul pe care crede că-l iubește, o transformă într-un asasin de elită. Dragostea este o noțiune abstractă pentru Alex, un bărbat cu un trecut întunecat și o expresie impenetrabilă, eficient de rece, care ucide pentru a putea supraviețui. Fără întrebări inutile.

Alex nu este un bărbat real, ci mai degrabă o fantomă, o iluzie creată cu ajutorul oglinzilor. Misiunea lui este să o seducă pe Alina, așa că o atrage în mod intenționat în lumea lui misterioasă și plină de senzații, prăbușindu-se emoțional pentru prima dată de la propria lui recrutare. Ca mentor al ei în timpul procesului de antrenament, trebuie să se confrunte nu numai cu atitudinea ei recalcitrantă, dar și cu responsabilitatea de a transforma o persoană inocentă într-o unealtă a morții. Cu toate acestea, cei doi sunt atrași unul către celălalt și relația paradoxală ură-iubire devine și mai complicată datorită jocului aproape zilnic cu moartea. Probabil cea mai arzătoare întrebare este: o iubește Alex pe Alina cu adevărat?”

Sincer? Eu sper că da!

Pe Monica Ramirez am cunoscut-o prin intermediul primei cărți de-a ei pe care am citit-o: Kit Black. O carte care mi-a plăcut!

Despre seria Alina Marinescu am auzit foarte multe, dar până acum nu mi s-a ivit ocazia… Această stare de fapt, s-a schimbat odată cu apariția ediției de față la Librex.

“Libertatea este întotdeauna periculoasă, dar în același timp cel mai sigur lucru pe care îl aveam.” — Harry Emerson Fordick

Cum începe cartea? Cu împușcături, gloanțe șuierând de jur împrejur și încercarea de a scăpa cu viață! Am zis că-mi rămâne cafeaua-n gât și că până aici mi-a fost când am început să citesc. Nu vă spun ce tuse, ce șoc…dar, intrigată de ceea ce se întâmplă încă de la primul paragraf, nu am mai putut să mă opresc.

Acțiunea începe în Sana’a, Yemen; unde…

“Alergau din răsputeri, fără să clipească, încercând să anticipeze noi amenințări în întunericul ce-i primea cu brațe înșelătoare de catifea. Cele câteva becuri răzlețe aruncau lumini anemice aproape sufocate de ceața densă în care era învăluit portul. Reușiră să lase pontoanele în urmă, îndreptându-se spre hala unde Elite le lăsase o mașină pentru eventualitatea unei evadări de ultim moment.”

E clar! Va trebui să-mi beau cafeaua înainte de a începe sau a continua cititul, asta pentru a-mi conserva sănătatea!

Cum spuneam, alergând cu sufletul la gură, printre gloanțe, Alina ne lasă să-i aflăm gândurile despre Alex, alături de care încearcă să se salveze și ne prezintă situația în care se află:

“Nu putea spune că-l ura pe Alex. Și nici nu-l considera un monstru datorită modului conștient și lucid, ca și a ușurinței cu care curma vieți. O mașină de ucis perfectă, rece, calculată, fără emoții inutile. Ochii lui verzi-albăstrui în care se oglindea o răceală permanentă nu trădau nicio umbră de emoție atunci când apăsa pe trăgaci. Iar asta era exact ce i se cerea și ei să devină. A fi liberă să aleagă orice în viață nu mai era de mult o opțiune, cu atât mai puțin a se ghida după ceea ce-i spune inima. Odată cu pierderea libertății, pierduse și posibilitatea de-a alege între bine și rău, trebuind să se mulțumească cu ambiguitatea noii lumi din care făcea acum parte.”

O lume dură, o viață trăită pe muchie de cuțit, cu moartea stând tot timpul la pândă.

“Nimic altceva nu apropie doi oameni mai mult decât prezența iminentă a morții, atingerea ei abisală perforând adânc sufletul uman, lăsând în urmă cicatrici eterne.”

Concluzia Alinei îmi ilustrează destul de clar situația în care se află. Faptul că își dorește o relație cu Alex — dacă o pot numi așa, o refulare prin care să se elibereze de adrenalina și stresul acumulat. O clipă în care să uite jocul cu moartea, faptul că ar fi putut să nu mai existe, într-o fracțiune de secundă.

De la acea clipă de neuitat, un moment rupt din timp, în care și-au găsit alinarea unul în brațele celuilalt, acțiunea se mută în Carpați, în Decembrie ’89.

“Recrutați de către Securitate din diferite medii, din diferite motive și datorită unor aptitudini dintre cele mai variate, antrenați să-și reprime emoțiile și durerea fizică, să execute ordine fără să pună întrebări ori să stea pe gânduri, în stare să se infiltreze în orice mediu social, maeștrii ai seducției și ai manipulării, cunoscând că nimeni alții psihologia umană, fiecare dintre ei era o armă mortală.”

După această descriere, îmi pot închipui că sunt un fel de “Soldat universal”: mașini umane de luptă și război, care execută fără întrebări ceea ce li se cere, nu sunt afectați de nimic sau nu arată că ceva ar fi în stare să îi afecteze. Cel puțin atunci când mă gândesc la Alex, așa mi-l închipui.

Subiectul expediției din Decembrie ’89 este omorârea dictatorului Nicolae Ceaușescu. Este momentul în care Alina va ucide pentru prima dată. Iar Alex este îngrijorat că psihic nu ar fi încă pregătită.

Alina fusese recrutată în 1987, Alex fiind cel însărcinat cu recrutarea ei, dar…

“Parametrii misiunii nu incluseseră să se și îndrăgostească de ea, dar totuși exact asta se întâmplase, iar el se simțise un monstru pentru ceea ce urmase.”

Acum, era iar plin de remușcări…

Pe de altă parte, misiunea este îndeplinită. Acesta fiind singurul lucru bun! Alex este rănit destul de grav, Alina este măcinată de faptul că a omorât oameni care, deși, poate meritau, îi provoacă o stare de vinovăție. Plus grijile pentru Alex… Ca o încurajare, îi spune:

“– Vreau doar să-ți spun că te iubesc, îi șopti. Te-am iubit mereu.”

O carte alertă și plină de emoții, pe care cititorul le trăiește cu intensitate. Se prezintă o lume aparte, cu o claritate deosebită, ce-mi dă senzația că urmăresc un film. Acesta este un mare plus!

Începutul lui Alex în SSO, emoțiile și durerile antrenamentelor dure, misiunile încheiate cu succes, viața pe fugă și cu tic-tac-ul cronometrului sunând în fiecare moment, alternând cu misiuni și alte fragmente din viața Alinei; toate acestea sunt clipe în care am stat captivă în carte, savurând fiecare pagină citită. Și asta fără a mai spune că eu nu sunt un mare fan al cărților polițiste sau de spionaj!

Dar Monica Ramirez a reușit să mă tenteze maxim cu această serie aparte. Recunosc totuși, că, mi-ar fi plăcut să am parte de o poveste de dragoste mai intensă, mai detaliată și puțin mai accentuată. În rest, ce pot spune?

Am avut parte de o carte pe care nu mi-am dat seama că îmi doream să o citesc decât atunci când efectiv am început lectura ei. Este o carte care îți oferă unele perspective la care nu te-ai fi gândit. Aflăm unele lucruri care ne șochează, dar în același timp, este o carte pe care nu o voi uita niciodată.

Trecutul îmbinat cu prezentul într-o manieră excepțională, dă cititorului senzația că este martor pe viu la antrenamentele feroce, la transformarea lui Alex într-un om lipsit de sentimente, într-o mașinărie fără creier…

“El rămase în picioare, scăldat în lumina soarelui ce pătrundea prin ferestre, o ființă singuratică, întunecată, cu fața ștearsă de orice expresie.

— Desigur.

La naiba cu speranța.”

Trecutul și prezentul sunt atât de fin îmbinate încât aproape că nu îți vine să crezi că sunt două etape diferite din viața unui om. Trecutul este lupta pentru anihilarea sentimentelor și emoțiilor aș spune eu. Prezentul, pe de altă parte, este continua misiune de omor. Viitorul? Îmi este imposibil să mă gândesc ce poate fi.

Atât Alex cât și Alina, sunt două personaje dure, capabile de orice, asasinii perfecți, dar în același timp au și punctul lor sensibil: unul pe celălalt.

“Uneori îi venea să-l omoare, tot atât de mult cât își dorea ca el s-o iubească. Era dușmanul ei, aproape prietenul ei, niciodată iubitul ei. Știa atât de puține despre el, mereu trebuind să ghicească până și nuanțele glaciale ale atitudinii lui obișnuite. Cine era Alex cu adevărat? Cum era el, de fapt? Care erau dorințele lui, ce-i plăcea și ce nu?”

Acestea sunt dorințele unui om normal. Ale unei femei curioase, interesată de bărbatul care îi bântuie nopțile. Dar, va avea ocazia să afle toate aceste răspunsuri?

Într-o lume unde doar cei puternici supraviețuiesc, Alex devine agent dublu: atât pentru SSO cât și pentru Elite… Este momentul în care am înțeles că nu a fost complet dezumanizat.

Alex este un tip foarte complex. Nu aș spune că este ascuns cât introvertit. Gândește doar pentru el și spune câte ceva doar când este absolut necesar. Capabil de orice: de la a se detașa de durerea fizică până la a-și privi victimele ca pe simple obiective.

Sentimente are? Asta mă întrebam și eu! Deoarece, nu prea îmi venea să cred că Irina — psihologul SSO, a avut rezultate chiar atât de bune în ceea ce privește manipularea și spălarea pe creier…

“Se săturase să se mai chinuie să depășească barierele lui autoimpuse ori să afle ce se ascunde dincolo de ele. Și-ar fi dorit să-i vorbească deschis în loc să fărâmițeze adevărul în doze inofensive pe care i le servea din când în când. Felul acela al lui de-a fi, suplimentat de un comportament autoritar o inhibase de la bun început. Își dorea să fie tratată ca partener egal, nu să fie pusă pe un piedestal stupid.”

Povestea ne este relatată fie prin ochii lui Alex, fie din prisma Alinei. Dar trecerile sunt atât de line că nu deranjează aceste schimbări. Mai avem și alternarea trecut- prezent, reprezentate de SSO și Elite…

Relația celor doi este când caldă când rece, ceea ce, la un moment dat mă face să mă gândesc că pentru ei nu prea există nici o posibilitate. Cu toate acestea, aș vrea să îi văd formând un cuplu închegat, solid.

O carte solicitantă, care nu se citește atât de ușor pe cât mi-am închipuit. Captivantă, acaparatoare din punct de vedere emoțional.

La finalul cărții ești asemeni supraviețuitorului unui cutremur: obosit, speriat, fericit, plin de energie, capabil să escaladezi munții și să treci prin foc.

Mulțumesc Monica Ramirez și Librex pentru această serie oferită spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 9,9.

“– Nu vreau să-ți spun să speri în ziua de mâine. Ai vrut să fiu sincer cu tine și de data asta n-am să te mint. Mâine nu există pentru noi. Vocea îi scăzu până deveni o șoaptă. Dar să nu uiți niciodată că te iubesc și că am nevoie de tine. Să nu uiți asta niciodată.”

 

Flora Iute-ca-Săgeata Taina din Pădurea Vrăjită de Eleni Livanios

img_1417

Titlul original: Flora flitzebesen – das geheimnis im hexenwald

Autor: Eleni Livanios

Anul apariției: 2016

Traducerea: Cristina Muică

Număr de pagini: 142

Descrierea cărții:

“Faceți loc, sosește Flora, cea mai rapidă zburătoare pe mătură din orășelul Valea Trandafirilor Vrăjiți!

Flora iubește animalele mai presus de toate. Atât motanul răsfățat Colăcel, cât și corbii vorbitori Nux și Borac sunt unii dintre cei mai buni prieteni ai ei din orășelul vrăjitoarelor.

Așa că Flora se supără foarte tare când află că vrăjitorul trufaș Turdus Merula se poartă urât cu animalele sale magice. Împreună cu prietenii ei, Flora ticluiește un plan temerar: vor elibera animalele magice și le vor ascunde în Pădurea Vrăjită!

Dar lucrurile nu merg chiar cum ar trebui…”

E vremea poveștilor! A inocenței, a magiei, a bucuriei de a citi o poveste frumoasă și de a crede din tot sufletul că este reală! În ultima perioadă mi-am dorit și am reușit să citesc mai multe cărți pentru copii.

Pentru că, o dată cu viața de adult, am uitat să ne mai bucurăm de aceste povești magice, care te îndeamnă la visare.

O carte cu o micuță vrăjitoare. O carte despre curaj și bunătate, despre neacceptarea răutăților la adresa celor care nu se pot apăra.

O fetiță veselă și energică, plină de curaj, năzdrăvană, așa cum sunt majoritatea copiilor.

img_1418

“– Mătura prin aer zboară

Ies păianjenii afară

Să mă vadă cum țâșnesc

Și ce iute mă-nvârtesc!”

Flora, împreună cu motănelul ei Colăcel, dă o raită pe deasupra orașului pe mătura ei zburătoare.

” Flora a început să asculte cu atenție. Turdus era cunoscut în tot orașul, căci consiliul vrăjitoarelor îl însărcinase să se ocupe de animalele magice din orășelul din Valea Trandafirilor Vrăjiți.”

Facem cunoștință cu doi dintre prietenii necuvântători ai Florei- corbii Nux și Borax. Se pare că vrăjitoarele au puteri mari: pot înțelege limba necuvântătoarelor, mai bine zis a animalelor, păsărilor și insectelor.

Avem parte de distracție alături de Flora la concursul de zburat pe mătură, cu obstacole care mai de care mai uimitoare: sălcii care-și învârt coroana cu totul putând dezechilibra vrăjitorii și vrăjitoarele; are o înfruntare în timpul zborului cu Turdus; apoi au urmat slalomul printre stâncile ascuțite care-i solicită atenția și îndemânarea; a străbătut o peșteră mai neagră ca noaptea, dând dovadă de mult curaj; ajunge la pajiștea cu flori de mac și de aici a pornit cu toată viteza înainte!

Deși îngrijorată că ar fi putut ajunge ultima, ajunge la final constatând că a câștigat titlul de  cea mai rapidă vrăjitoare a anului.

img_1422

“Flora sporovăia și râdea cu ceilalți copii vrăjitori. Se jucau de-a prinselea printre mesele lungi de lemn.”

Lumea magică a micuței vrăjitoare nu este cu mult diferită de cea a copiilor din ziua de astăzi, doar că poate zbura cu un mijloc de transport aparte!

O fire caldă și veselă, care ține la prietenii ei și care are curaj cât pentru doi adulți. Aceasta este Flora!

Citind această carte, cei mici învață despre curaj și corectitudine, despre prietenie, să-ți pese de cei din jur și de prieteni, să vrei să-i ajuți pe cei care au nevoie sau nu se pot descurca singuri. Este ca un alfabet al bunelor maniere, al regulilor după care trebuie să te ghidezi în viață. Metoda exemplului fiind cea mai sigură cale de a-i învăța pe cei mici aceste valori. Și toate acestea le pot învăța citind această carte.

Atunci când este acuzată că ar fi trișat la concurs de a ieșit pe primul loc, nu îi convine. Dar, este dispusă să se întreacă din nou cu cel care a acuzat-o pentru a-i demonstra că nu s-a folosit de subterfugii:

” Nu va fi doar un concurs de zbor, ci și o încercare a curajului. O să zburăm prin pădurea de iederă iute ca săgeata. Atât de repede încât fantoma n-o să ne poată înhăța.”

Această întrecere cere atenție, dexteritate și o inimă cutezătoare. Iar Flora demonstrează că posedă toate aceste calități.

Trecem alături de Flora prin diferite întâmplări, cunoaștem diferite animale magice, vrăjitoare bune, vrăjitori răi. Toate acestea stârnesc imaginația și aduc un zâmbet pe chipul micuților care vor fi fascinați de această vrăjitoare temerară care pune suflet în tot ceea ce face. În mod sigur, Flora va deveni un model pentru ei!

Este curajoasă și dă dovadă de asta, atunci când vrea să salveze animalele magice atunci când află că nu sunt tratate frumos de cel care ar fi trebuit să le îngrijească.

Reușește să le salveze? Prin ce aventuri vor trece pentru a reuși ceea ce și-au propus?

O carte cu scris mare și ușor de citit pentru prichindeii care știu deja să citească, are mici ilustrații, ceea ce nu permite micului cititor să se plictisească.

O poveste frumoasă, atât pentru copii cât și pentru părinți!

Mulțumesc Univers Enciclopedic pentru cartea oferită spre recenzie! Cartea poate fi comandată de aici. 

Nota mea pentru carte este 10!

Legenda Mamei

Frumos! 💞💞💞

joc si joaca

Image     Se spune că odată, Gingaşul- ghiocel îşi trudea mintea cu o întrebare. Ieri, când tocmai scosese capul din zăpadă, zărise un copil care ţinea în mână un alt ghiocel pe care, spunea el, urma să i-l dăruiască mamei sale. Supărat că nu- şi putuse saluta măcar fratele mai mare cu care plecase băiatul voios, Gingaşul- ghiocel se intrebă ce putea însemna cuvântul acesta” mamă”, ca să merite ruperea unei flori atât de superbe cum era el. Şi tot frământându-şi mintea, se gândi să-l întrebe pe Bătrânul- ghiocel ce înseamnă “mamă”. El avea deja 5 zile de când zărise lumina şi sigur trebuia să ştie.
–        Bătrâne-ghiocel, spuse ghiocelul sfios, am o întrebare.
–        Ia spune!
–        Ce înseamnă “mama”?
La auzul acestor cuvinte, Batrânul- ghiocel surâse.
–        Vrei să ştii ce-nseamnă “mama”?
–      …

View original post 361 more words

Rebela de Corina Cîndea

img_1447

Titlul: Rebela

Autoarea: Corina Cîndea

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 336

Descrierea cărții:

“Pentru a scăpa de un trecut plin de suferință, Violet Collins își petrece viața mereu pe drumuri, refuzând să se atașeze de oameni sau locuri, tocmai pentru a nu putea fi rănită din nou. Oprirea în Chicago îi dă însă toate planurile peste cap, iar întâlnirea cu Dominic Grey o determină să își dorească să se oprească din drumul său și să spere la mai mult.

Apariția unei ispite brunete cu ochi violeți nu intră în planurile lui Dominic Grey, mai ales dacă bruneta respectivă este o rebelă obișnuită să facă numai ce vrea. Nu are nevoie de complicații când viața îi atârnă de un fir de păr, dar nici nu poate sta departe de cea care l-a întors pe dos cu o simplă privire.

Atrași iremediabil unul de celălalt, atunci când trecutul ei se amestecă cu prezentul lui complicat și amândoi se trezesc prinși într-un vârtej de întâmplări periculoase, Violet și Dominic sunt nevoiți să lupte pentru a putea rămâne în viață dar, mai ales, pentru a putea rămâne împreună…”

Este cea de a cincea carte a autoarei care ajunge în biblioteca mea, pe care eram nerăbdătoare să o citesc! O poveste puțin diferită, mai dură, în care ne trezim puși față în față cu realitatea mai dură a vieții, o viață trăită pe fugă, ascunsă, sub semnul pericolului și al suferinței.

O tânără care nu își dorește decât liniște! Are parte de ea? Nici într-un caz!

Violet Collins este o tânără care nu dă socoteală nimănui, nu are prea multe bagaje și care nu stă foarte mult într-un loc. Motorul este cel mai de preț lucru pe care îl posedă!

“În ciuda ploii extrem de abundente, nu mă opresc. Din contră, accelerez și simt motorul vibrând și mai tare între picioarele mele. Nu îmi arunc nicio privire spre acul kilometrajului fiindcă, de fapt, nici nu mă interesează cu ce viteză merg. Contează doar să merg înainte, să mă îndepărtez cât mai mult de prăpăditul de oraș în care am stat ultimele șase luni. Am stat, pentru că nu se poate spune locuit.”

Așa începe cartea… o plimbare cu motorul spre oriunde și nicăieri, la viteză maximă, fugind de demonii care o împing de la spate…

“… scopul meu în viață este să trec cât mai neobservată, chiar dacă firea mea nărăvașă mi-l dă peste cap.”

O fată care sare în apărarea alteia când este abuzată de patron, fără a se gândi nici măcar pentru o secundă la viitoare consecințe ce-i pot da viața peste cap.

O întâlnire neașteptată în miez de noapte, pe o vreme în care nici câinele nu te lasă inima să-l scoți afară…

“Fără să vreau, în clipa în care trece pe lângă mine, privirea mea obosită se întâlnește cu a lui. Amândoi avem căștile pe cap și vizierele ridicate, astfel încât doar ochii ni se întrezăresc în lumina slabă din parcare, dar pot să jur că ochii negri ca tăciunele par intrigați de întâlnirea cu ai mei, mărindu-se ușor.”

Dar fiecare își vede de drum… doi străini în noapte, care, pentru câteva secunde, și-au privit reciproc sufletele. Iar concluzia lui Violet:

” Însă nu mă las prostită de aspectul exterior. Dacă am învățat ceva în viața asta de rahat de care am avut parte, este să nu te iei niciodată după aparențe.”

Acest sfat poate fi valabil pentru oricine, oriunde, oricând. Dar, l-am deprins? Aceasta este întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem…

În Chicago, își găsește de muncă într-un club de noapte unde, ce să vezi? Tipul misterios locuiește în Chicago!!!

Dar, demonii trecutului îi bântuie noaptea visele….

“Au trecut cinci ani de zile și eu încă visez acest coșmar! Totul este atât de clar, pare atât de real, încât aproape că îi simt iar mâinile pe mine… Privirea disperată îmi fuge roată și nu mă pot agăța de nimic să îmi revin în fire, să îmi opresc tremurul necontrolat.”

Are un atac de panică și leșină, asta după ce plecase cu motorul la o plimbare, să-și revină după coșmar.

Când își revine, se află în brațele unui tânăr care vroia să o ducă la cabana lui… Și astfel facem cunoștință cu Dominic Grey, personajul masculin principal al cărții.

Ceea ce gândește Dominic după plecarea lui Violet este bulversant pentru el:

“…legătura pe care am simțit-o cu fata n-am simțit-o niciodată! Era ca și cum locul ei era acolo; în brațele mele, cu capul sprijinit pe pieptul meu.”

Iar instinctul lui îi spune că agitația lui Violet din momentul revenirii din leșin, în brațele lui, nu era teamă ci semăna foarte mult cu groaza. Este convins că fata ascunde și ea secretele ei pe care nu își dorește să le afle nimeni.

Descoperim că Dominic lucrează pentru un traficant de droguri și arme pe nume Tony… și asta nu e tot: de trei ani de zile este agent sub acoperire infiltrat în echipa lui Tony. Și are neplăcuta surpriză de a constata că Violet lucrează în clubul de noapte al acestuia, Ba chiar, clientela este cu mult mai numeroasă decât până atunci… Ceea ce atrage, bineînțeles, atenția mafiotului.

Dar, ceea ce o dă peste cap pe Violet este:

“… faptul că l-am revăzut pe Dominic și că, pentru o clipă, chiar m-am bucurat să îl văd din nou, asta ne-a luat pe nepregătite. Iar răceala din ochii lui și faptul că s-a prefăcut că nu mă cunoaște, m-a surprins.

Mai mult de-atât, m-a rănit!”

Cumva, viața pe care a dus-o Violet până acum, a învățat-o să cunoască oamenii dintr-o privire. Și astfel realizează că Dominic ascunde ceva. Oare ce? Asta se întreabă fata noastră. Și eu alături de ea. Culmea este că, sfatul pe care i-l dă acesta, când o duce acasă, este deconcertant. Nu mai știe ce să creadă.

“– Fă-ți bagajele și pleacă, Violet! Du-te cât mai departe și nu privi înapoi! Departe de club, de Tony și … de mine! îmi șoptește fără să-și ia privirea din ochii mei.”

Credeți voi că îi urmează sfatul? Nici pe departe!

Aflăm și identitatea celuilalt motociclis, cu care s-a întâlnit la începutul cărții… Este mecanic auto la service-ul unde își duce motorul. Acesta îi aduce aminte de James, fostul ei prieten. Trecutul dureros care o bântuie și în prezent.

“Dar nimeni, absolut nimeni nu a reușit să mă facă să mă simt așa cum o face Dominic. Când sunt cu el, fiecare fibră din mine…vibrează. Mă simt vie!”

Este o noutate pentru ea această atracție instantanee pe care o simte. Și nu este foarte mulțumită, de asta vă asigur.

O carte la fel de alertă cum ne-a obișnuit deja Corina! Doar că subiectul este unul aparte. Ni se prezintă lumea traficanților de droguri și arme; a agenților sub acoperire infiltrați pentru prinderea lor; toate acestea combinate cu dragostea — ingredientul minune al cărții! Avem parte de suspans, noduri în gât de frică în anumite momente și respirații tăiate, dar suntem atrași de la început în această poveste. Prinși ca într-o pânză de păianjen din care nu mai putem scăpa decât la final, când aflăm deznodământul.

Până atunci, nu ne rămâne decât să ne lăsăm duși de val și să punem cap la cap piesele de puzzle pe care ni le oferă autoarea.

Ziua în care duce motorul în service este ziua de omorât demoni! Într-o sală de box. Iar cel care o oprește, când este epuizată aproape complet, este chiar proprietarul acesteia: nimeni altul decât Dominic.

“O sărut.

Nu un sărut normal, ci unul disperat, exact așa cum mă simt și eu. Îi zdrobesc buzele, implorând în tăcere să deschidă gura, să îi pot simți gustul după care tânjesc atât de mult.”

Uimitor este faptul că Violet îi și răspunde la sărut, nu doar că îl acceptă. Chiar dacă fuge îngrozită după aceea.

Gestul lui Dominic, faptul că cere să afle tot ceea ce poate despre ea, mi se pare curios și în același timp, de așteptat.

“Ceea ce simt pentru ea, cu atâta intensitate, este…dorință pură! Dar, în același timp, simt și nevoia de a o proteja, de a o face să uite orice face parte din trecutul ei întunecat.”

Să fie doar atracție, doar dorință arzătoare, ceea ce simte Dominic? Parcă îi sunt prea intense sentimentele!

Două personaje puternice, fiecare ducând în spate un trecut pe care nu l-ar mai dori amintit, reînviat… Dar, în ciuda acestui trecut, luptă pentru supraviețuirea de zi cu zi, încercând să facă câte un pas înainte fără a dărâma zidurile cu care s-au înconjurat cu atâta grijă, din dorința de a nu mai suferi.

Situații tensionate, tranzacții de arme și droguri, urmăriri, întâlniri ale mafioților, toate acestea se combină cu atracția explozivă dintre cei doi, care încearcă să nu îi cedeze. Printre toate acestea, cititorul– singurul captiv cu adevărat nevinovat– este pus în situația ingrată de a urmări desfășurarea evenimentelor fără a putea interveni. Chiar dacă personajul lui preferat suferă sau este în pericol…

Că îmi plac cărțile Corinei, nu mai este o noutate pentru nimeni. Stilul lejer în care scrie mă face să mă simt acasă, cumva, am impresia că îmi povestește mie, direct.

“Dominic… E ciudat cum prezența lui îmi poate produce atât de multe reacții contradictorii! Lângă el, sunt mai agitată decât am fost vreodată și, totodată, prezența lui mă liniștește, făcându-mă să mă simt protejată.”

E și acesta un început destul de bun, aș spune eu!

Deoarece lucrurile se complică! Rău!

Mafiotul pentru care lucrează Dominic vrea să știe totul despre Violet, iar Dominic profită și îi citește acesteia dosarul. Știți ce se spune despre cei care ascultă pe la uși, nu? Că nu întotdeauna aud lucruri plăcute? Ei bine, cam așa și cu Dominic. Ceea ce află este, de departe, îngrozitor:

“New York… Orfelinat… Abuz?! Pe măsură ce rândurile mi se perindă prin fața ochilor, mă încrunt tot mai mult. (…)

Am bănuit ceva, dar ceea ce eu am bănuit este doar o mică parte, minusculă, față de ceea ce a pățit Violet. Știu o grămadă de răufăcători, oameni din lumea interlopă, care nu au trăit nici pe sfert rahatul din viața ei.”

O viață grea, în care toată lumea a abuzat de ea, fizic sau psihic; a folosit-o și a batjocorit-o, fără să țină cont că era un copil. Un copil inocent, care avea nevoie de protecție și ajutor… Doar James a fost cel care a încercat, atât cât i-a stat în putere, să o protejeze! De aici și practicarea boxului… Un coșmar, asta a fost viața lui Violet. Unul dintre cele mai grotești, care nu a luat sfârșit o dată cu plecarea din orfelinat, ci a trebuit să vadă cu ochii ei cum James este împușcat de administratorul orfelinatului… Ba chiar și ea este rănită. Iar autoritățile nu au luat nici o măsură împotriva acelui monstru…

Uimitor este că, încă mai este o persoană normală! Alta în locul ei, cu siguranță ar fi clacat!

Pe lângă Dominic, de care este foarte atrasă, Violet se împrietenește cu Jason, mecanicul ce i-a reparat motorul. De ce? Pentru că îi aduce aminte de James, prin felul în care îi zâmbește și îi dă unele sfaturi.

Complicațiile încep să se întrevadă la orizont, iar când izbucnește războiul…scapă cine poate, ca să zicem așa!

Dușmanii sunt pretutindeni. Atât ai ei, cât și ai lui. Iar cei doi se văd nevoiți să alerge printre ei, să ocolească pe unul, să fie de partea altuia, până când vor reuși să pună un punct final….

Vor reuși?

Măcar de data aceasta, soarta va fi mai blândă cu Violet? I se va permite să lase în sfârșit trecutul în urmă și să aibă parte de iubirea și fericirea pe care le merită?

Cartea este diferită în multe privințe de celelalte ale autoarei. Ne arată că, pentru a găsi fericirea, dragostea adevărată, este nevoie de luptă. O luptă dură, pe viață și pe moarte, în care ai de suferit enorm, cu nici o garanție că la final, totul va fi bine. Dar, se pare că fericirea vine după atâta și atâta suferință, când aproape că nu mai ai nici cea mai mică speranță că va fii cândva mai bine!

“Ochii i se măresc o secundă, apoi zâmbetul ei minunat îi luminează fața. Același zâmbet care mă face să amuțesc de fiecare dată și care îl are acum aproape permanent pe chip.”

Mulțumesc Librex pentru un mărțișor deosebit!

Mulțumesc Corina pentru o dedicație aparte și un cadou care înseamnă mult!

O primăvară plină de lecturi de neuitat!

Nota mea pentru carte este 10! ❤❤❤