Tag Archive | Lumină și întuneric; Sebastian Oacheș; gardian al luminii; ială; Diana

Lumină și întuneric de Sebastian Oacheș

Titlul: Lumină și întuneric

Autor: Sebastian Oacheș

Editura: Celestium

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 200

“Ești un tânăr obișnuit și nimic nu pare să tulbure liniștea vieții tale. Într-o zi însă, iluzia se destramă sub greutatea adevărului și masca pe care ai ales să o porți se sparge în bucăți. Ajungi să vezi pentru prima dată lumea prin ochii tăi, ochii ultimului salvator al luminii.

Sub chemarea destinului, pe care unii îl numesc blestem, alții îl numesc datorie, alegi cărarea îngreunată de mistere și inițieri.

Cu fiecare clipă, te descoperi și mai mult, mai ales atunci când o frumoasă slujitoare a întunericului îți pune în față oglinda dragostei. Secrete, minciuni, sentimente, dar cel mai mult va conta încrederea.

E lumina unui foc distrugător sau e răsăritul unei noi zile?”

Despre autorul Sebastian Oacheș nu vă pot spune prea multe…

“Pasionat de literatură, cinematografie și arte vizuale, de itinerarii geografice și spirituale, îmi trăiesc devenirea în fapt real și în imaginație. Prin tot ceea ce fac încerc să spun o poveste. Povestea creează povești și reprezentări care mă definesc și pe care le definesc în literă și contur. Încerc să ofer personajelor mele o lume vie, în culori și mișcare, o lume pe care să pună stăpânire și să o redeseneze.” — declară autorul.

Se știe că îmi plac cărțile fantasy, așa că am fost încântată când editura Celestium mi-a trimis această carte pentru recenzie!

Un început incitant și plin de suspans, care stârnește curiozitatea cititorului; de asta avem parte încă de la prima pagină.

“Erau vremuri ale fricii de necunoscut așa că pentru majoritatea oamenilor noaptea era o vreme a spiritelor malefice și a lucrurilor necurate. Oricine ieșea noaptea afară era ori o creatură diavolească ori doar un suflet bolnav, cu mințile luate de întuneric.”

Un băiat și tatăl lui, doi hoinari, doi călători însingurați și curajoși ce nu se au decât unul pe celălalt… acestea sunt personajele noastre.

În acea noapte, băiatul este trimis să doarmă în biserică, preotul fiind un prieten de-al tatălui său.

Biserica:

“Un felinar în întunericul unui timp în care oamenii își pierduseră speranța și curajul. Crucea ei se profila ca o pată de cerneală pe pânza rotundă a lunii.”

Este lăsat singur, tatăl promițând să revină în câteva ceasuri…

O furtună năprasnică, cu tunete și fulgere, țipete sinistre și creaturi care bat în ușa bisericii…toate acestea sunt auzite de copilul speriat.

“Ochii…

Ochii erau mari, galbeni și au apărut brusc în fața mea. Știu că am urlat de frică și am căzut încercând să fug de ei. Totul a durat doar câteva secunde dar a fost suficient cât să îmi amintesc acei ochi toată viața. Să fiu vizitat noapte de noapte în coșmaruri de imaginea lor.

Exact când lumina fulgerului s-a stins atunci au dispărut și ei.

Atunci am știut că tata nu avea să se mai întoarcă.”

Suspansul este cuvântul care definește începutul acestei cărți. Suspans care intrigă, care stârnește curiozitatea. Oare ce s-a întâmplat de fapt?

De ce tatăl băiatului nu i-a spus acestuia că preotul satului era de fapt fratele lui? Cu ce se ocupa de fapt, tatăl? Sunt întrebări pe care inevitabil ți le pui.

“Mereu îl vedeam. Tata, rănit și strigându-mi numele. Nu îi puteam vedea chipul dar știam că e el.

O simțeam.

Atunci mă opream și începeam să alerg spre el, sperând că voi ajunge la timp să îl ajut. Dar nu ajungeam niciodată.”

Acesta este coșmarul cu care se confruntă încă din noaptea aceea. Se repetă noapte de noapte, ani la rând… Pe când se afla la vânătoare, într-o noapte, are parte de o întâmplare ciudată.

“Am tras săgeată după săgeată, dar fiecare trecea prin corpul lupului și se înfigea în pământ sau în scoarța copacilor. În acest timp Lupul continua să mârâie  și să se apropie încet de mine.

Îi puteam auzi răsuflarea și mârâitul sălbatic, dar nu îi auzeam pașii… Era ca și cum Lupul nu călca pe pământul înghețat și tare al pădurii.”

Clipe de groază pură, asta am experimentat. M-am temut pentru viața lui și m-am bucurat că Lupul nu l-a atacat, dar are o viziune stranie care mă pune și mai mult pe gânduri.

Cartea este scrisă la persoana întâi, din punctul de vedere al băiatului, acest aspect creând cititorului senzația că personajul principal i se adresează direct.

“Un fulger lovește aproape de locul unde se află și bărbatul întinde o mână și îl absoarbe înainte să atingă pământul. Simt o putere imensă înăuntrul lui, o putere care însă îl consumă, îl îmbolnăvește și îl omoară. Nu mai are mult de trăit și o știe.

Nu îi este teamă de moarte… Îi este însă teamă de despărțiri.

Ține un cufăr în mâna stângă, un cufăr în care simt o putere și mai mare decât cea pe care o simt înăuntrul lui. Dar mai simt ceva, simt ură, durere și haos. Simt că acel cufăr trebuie distrus însă mă îndoiesc că se poate.”

Dar, deși viziunea este înspăimântătoare, ceea ce îl bulversează complet pe tânăr este ceea ce urmează:

“Înainte ca viziunea să se termine mai prind un gând, bărbatul se gândește la băiatul lui pe care doar ce îl lăsase la o biserică și la faptul că nu îl va mai vedea niciodată. Îi este frică, dar nu de moarte, ci de despărțire.”

Ceea ce urmează de acum înainte este o poveste fantastică. Lupta dintre bine și rău, dintre întuneric și lumină. Sperând doar ca lumina să câștige. Indiferent de sacrificii…

O carte neașteptat de bună, o scriitură alertă care te poartă cu sufletul la gură printr-o luptă contra cronometru, pe viața și pe moarte, la marginea haosului. Rămâi captiv în poveste, ești efectiv înlănțuit între paginile ei, neputincios în fața cuvintelor care zboară spre tine, care îți dezvăluie o lume necunoscută dar incitantă în același timp.

Autorul reușește să țină cititorul cu sufletul la gură.

“Oricât m-ar fi durut sufletul, trebuia să fug cât mai departe de locul ăsta. Acum înțelegeam în sfârșit de ce tatăl meu stătuse atât timp departe de unchiul meu…

Îl proteja. Iar eu trebuia să fac la fel!”

Era nevoit să pornească în căutarea adevărului, oricât de mult ar fi durut.

Și, după o fugă pe viață și pe moarte de un dușman aprig, puternic și nemilos, Ștefan află cu stupoare, din gura tatălui său – sub forma unei viziuni, că este ultimul gardian al luminii. Ultimul gardian rămas în viață.

Și trebuie să ascundă cu orice preț acel cufăr blestemat care îi poate aduce moartea. Sau, și mai bine ar fi dacă ar reuși să îl distrugă. O misiune aproape imposibilă, pentru un tânăr de 20 de ani, ce atârnă pe umerii lui asemeni unei sentințe. Dacă va reuși sau nu, sper să aflăm până la finalul cărții.

“– Fiule, nu știu dacă crezi în destin, însă eu cred. Cred că destinul tău este să distrugi cufărul și să reușești.”

În timpul peregrinărilor lui, tânărul nostru întâlnește creaturi de basm cum ar fi ielele – care atrag bărbații la moarte. Astfel o cunoaște pe Diana, care îl salvează din mâna suratele ei și îi devine tovarăș de drum. O creatură în care, în mod obișnuit, nu se poate avea încredere. Cu toate acestea, băiatul este hotărât să îi acorde încrederea lui. Speră să se dovedească că a procedat bine.

Oare așa va fi? Sau Diana se va dovedi la fel de prefăcută precum suratele ei?

“Deși la început o considerasem un dușman, în timp ajunsesem să o văd ca pe o prietenă iar în acel moment mă simțeam și mai apropiat de ea.

Iar asta mă aduce la al doilea motiv pentru care nu puteam să dorm.

Mă îndrăgostisem de întuneric.”

Oare ce se mai întâmplă? Sunt curioasă ce a plănuit autorul pentru cei doi. Întunericul și lumina pot face casă bună în această poveste?

Un fantasy interesant, plin de întâmplări neașteptate și de diferite schimbări de situație, care îți stârnește imaginația. O lectură ușoară și captivantă, o cupă de suspans și adrenalină, de speranță!

Mulțumesc editurii Celestium pentru cartea oferită spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 9,8.

“Diana mă ajută să am curaj. E atât de ușor să uiți de durere și teamă când ea e lângă tine. Chiar și cu tot ce se întâmplă, ea încă găsește puterea să zâmbească.”