Tag Archive | Alina Marinescu #1; Alina; Alex; Monica Ramirez; Asasin la feminin

Identități secrete de Monica Ramirez

Titlul original: Whispered Identities

Autoare: Monica Ramirez

Editura: Librex Publishing

Traducerea: Monica Ramirez

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 398

Seria: Alina Marinescu

” Alina preferă cafeaua cu mult lapte, muzică și lumânări când este acasă și un Glock de 9mm când este în misiune pe teren. Alex iubește plimbările lungi și poate lichida un om în mai puțin de cinci secunde. Alex este prietenul Alinei, iubitul și mentorul ei, câteodată chiar soțul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenabilă pentru misiunile în care sunt trimiși. Normalitatea este foarte greu de atins într-o existență fantomatică, mai ales atunci când lucrezi pentru Elite, o organizație ultra-secretă care nu există, condusă de oameni care nu există. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constrânsă de lege, fără a aparține niciunui serviciu de informații. Cartierul General Elite este o oază subterană unde întunericul este la el acasă, un buncăr post-modern ale cărui surse de lumină sunt mai mult ecranele monitoarelor. Noii recruți sunt remodelați și reprogramați într-o nouă identitate cu un trecut fals.”

Cam așa sună descrierea celui de-al doilea volum al acestei serii. După un prim volum care m-a cucerit, spre surprinderea mea, de la această carte am așteptări și mai mari. Dacă “Asasin la feminin” m-a făcut să îmi placă cărțile de spionaj, ei bine, “Identități secrete” sunt curioasă ce emoții îmi va stârni!

“Dar nu știa cine era ea, nu știa cine devenise. Nu știa că putea escalada zgârie nori fără probleme, că putea sugruma un bodyguard care avea de două ori greutatea ei în mai puțin de zece secunde, ori că învățase cum să îndure o sesiune crâncenă de tortură. Nu cunoștea mirosul dulceag al fabricilor părăsite și cotropite de igrasie, sau duhoarea puternică a sângelui proaspăt vărsat.”

Deci, tot în plină misiune debutăm!

De data aceasta, citatul ales pentru acest volum este din autorul preferat al copilăriei mele:

“Dragostea și moartea sunt singurele două elemente prin care omul atinge infinitul.” — Alexandre Dumas

Acest volum poate fi definit ca misiuni, iar misiuni și tot misiuni. Atât de multe misiuni că încep să mă consider expert în tactică și armament! Deci, Alex și Alina sunt mereu în alertă, mereu încearcă să aibă grijă unul de altul. Reușesc? Să vedem…

Oriunde este un grup terorist, un traficant de arme…acolo avem șansa să-i găsim pe cei doi!

În inima munților Karakorum de exemplu, unde Alex este cât pe ce să fie ucis, dar Alina intervine:

” Nu era timp să-l atenționeze. Sări în fața lui, știind că nu purta o vestă Kevlar ca ea.”

Iar la finalul misiunii, Alina este cea rănită. Bineînțeles că Alex nu este dispus să o abandoneze.

“Își simțea sufletul împărțit în două: jumătatea care aducea moarte și distrugere, și jumătatea care ardea de dorință și iubire pentru Alina. Niciodată nu-și îngăduise sentimentelor și emoțiilor să-i afecteze munca, însă câteodată conștientizarea a ceea ce devenise era mult prea greu de suportat.”

Problema nu este dacă se iubesc sau nu. De sentimentele lor suntem deja convinși! Problema este de fapt, imposibilitatea de a avea o relație normală… fiind constrânși de atâtea și atâtea obligații. Zbaterile Alinei, care tot încearcă să găsească o cale de mijloc pentru a putea fi împreună, sunt cele care consumă cititorul din punct de vedere emoțional. Să-i vezi pe cei doi suferind, să nu poți face nimic pentru a-i ajuta, asta este partea cea mai grea.

Am ajuns să devorez această carte fără să îmi dau seama, ba chiar, misiunile nesfârșite și pline de pericole au ajuns să mi se pară relaxante pe lângă suferința Alinei privitoare la o relație liberă alături de Alex. Puțin ciudat, nu-i așa?

După rănirea Alinei în misiune, Alex o duce la el acasă. Timp de o săptămână, relația lor are o oarecare tentă de normalitate.

“Se vindeca. Se vindecau amândoi din multe puncte de vedere. Câteodată un pas mic, câteodată o poticneală, dar în general pășeau înainte spre viitor. Un viitor care nu era încă foarte clar, dar care începea să se contureze într-o viziune a unei existenței cu un sens bine definit.”

Stilul alert, limbajul uzual presărat cu o multitudine de termeni de specialitate și acțiunea alertă și concisă; toate acestea ne prezintă o carte captivantă, care nu îți permite să te relaxezi nici măcar un moment. Autoarea reușește să ne antreneze în rezistența la șocuri, așa cum Alina și Alex sunt antrenați să ducă la bun sfârșit misiunile care li se încredințează.

“– Poți să mă urăști, să fii dezgustată de mine, poți să fi furioasă pe mine, poți chiar să mă sfâșii în două. Cât timp ai sentimente pentru mine, pot trăi. Dar dacă mă vei privi vreodată cu indiferență, îmi pun capăt zilelor, îi răspunse, privind-o cu intensitate.”

Alex, atunci când îi spune aceste vorbe Alinei, pare mai uman, nu-i așa? Parcă nu mai este chiar soldatul universal lipsit de sentimente…

Spre surprinderea mea, această serie îmi place din ce în ce mai mult, cu fiecare volum. Deși prefer să scot în evidență povestea de dragoste imposibilă dintre Alex și Alina — care sper să aibă parte de un final fericit; sunt conștientă că accentul se pune pe misiunile antiteroriste extrem de periculoase la care iau parte cei doi.

“…Dar noi? Ce simți în legătură cu noi doi?

Ea clătină din cap cu tristețe.

— Nu știu… nici nu sunt sigură că existăm cu adevărat. Nu știu dacă ceea ce simțim e real ori doar o fantezie. Nici măcar nu știu dacă putem avea sentimente reale.”

Îmi place că se pune ceva mai mult accentul și pe povestea de dragoste, nu doar pe misiunile imposibile în care sunt trimiși. Partea romantică din mine apreciază acest aspect!

O săptămână plină de iubire, ruptă de realitate, furată din curgerea timpului. O săptămână de vindecare și înțelegere, atât le este dat…

“O simți cum suspină tremurat, în timp ce comunicară tacit între ei cu certitudinea clară că acelea aveau să fie ultimele lor momente intime.”

Pentru o perioadă, sper eu!

Tot la finalul acestei săptămâni aparte, îl cunoaștem pe Ford — prieten cu Alex, agent operativ la Elite, tocmai când era să facă cunoștință cu glonțul pistolului Alinei.

Uimitor este faptul că, Alex îi destăinuie lui Ford că este îndrăgostit de Alina. Deși mă întreb de ce crede el că Alina nu-l iubește?

Revenim la misiunile contra cronometru, pe muchie de cuțit, din care, oricând pot fi răniți, luați captivi sau omorâți. Totul ține de antrenament și viteza de reacție.

Un thriller psihologic excepțional! Efectiv stai cu nervii întinși la maxim, dând pagină după pagină, dorind să-i vezi că sunt bine, că vor avea și momente de acalmie. În același timp, nu poți face nimic altceva decât să citești cartea, absorbit de stilul foarte elaborat al Monicăi Ramirez, mirându-te de claritatea scenelor descrise, de suspansul în care reușește să-și țină cititorul, dar mai ales, sperând că la final, perechea Alex- Alina va reuși să facă în așa fel încât dragostea lor să câștige. Imposibilul să devină posibil.

Dialogurile celor doi sunt scurte, concise, în același timp pline de sentimente mascate, disimulări, nesiguranțe, ironii pe alocuri și incertitudini nerostite.

Toate acestea, în timp ce joacă rolul unui cuplu bogat și plictisit, în timpul unei petreceri în care misiunea lor este pe primul loc.

“Alex oftă și închise ochii, inhalând cu aviditate mirosul ei unic. Cu misiune sau fără, intenționa să se bucure de acel moment atât cât era posibil.”

Și bine face, având în vedere că pentru ei, viața se poate termina într-o fracțiune de secundă!

Dacă în “Asasin la feminin” accentul s-a pus mai mult pe Alina, în “Identități secrete” mi se pare că Alex este cel vizat. Emoțiile și gândurile lui sunt transmise cititorului, trăirile lui făcându-l mai uman în ochii acestuia. Pe de altă parte, Alina parcă nu mai este la fel de credibilă în sentimentele ei pentru Alex, ca și cum încearcă să pună o barieră între ei. Asta este senzația mea.

Un fir narativ mai cursiv în acest volum, nemaisărind de la un an la altul, de la o agenție la alta. Cumva, pe parcursul acestei cărți , am avut sentimentul că am trecut prin întreaga pleiadă de scenarii posibile, și totuși, autoarea reușește de fiecare dată să mă surprindă.

Momentul în care a intervenit răceala Alinei, este clipa când a crezut că Alex a fost capabil să omoare un copil mic în numele misiunii… ceea ce el nu a făcut, dar a lăsat-o să își tragă propriile ei concluzii.

Cu toate acestea, la îngrijorarea ei ca Elite are puterea de-a o face să își piardă sufletul, Alex îi răspunde ferm:

“– N-o să las să se întâmple una ca asta.

Alex îi cuprinse fața în mâini, forțând-o să-l privească. N-am să permit locului ăstuia să te distrugă.”

Din păcate…

“– Alina, te rog, nu face asta, o imploră el.

— Nu mai putem continua… eu nu mai pot continua. Am crezut că pot, dar e mult prea greu pentru amândoi. Îmi pare rău, mai spuse, o adiere de părere de rău umbrindu-i fața. Îl mai privi pentru încă un moment, apoi se întoarse pe călcâie și se îndepărtă rapid.”

Ceea ce urmează, este exact ceea ce prezisese Alex. Acesta se transformă efectiv într-o mașină de luptă, respectând ordinele și nepunând întrebări, nu își mai îngăduie să simtă nimic.

Pentru o perioadă destul de lungă, Alina nu mai activează în echipa lui Alex. Ba chiar nu-l mai vede deloc pe acesta. Ford este acum superiorul ei. Iar o misiune ce părea destul de simplă, dacă putem spune despre interceptarea unor focoase nucleare așa ceva, se complică…

“Avea momente când îi venea să urle. Pur și simplu să deschidă gura și să urle cât putea de tare. Se întrebă oare ce fel de sunet ar fi ieșit… macabru și inuman, învăluit în durere și sârmă ghimpată, ori mai degrabă ca al unui animal rănit? Viața ei se transformase într-un coșmar din care nu mai putea ieși.”

Complicații care puteau fi plătite cu viața, dar din care reușesc să scape cu greu, cu răni , ceva pierderi și cu misiunea îndeplinită… cam așa decurge povestea. Instructaj militar care până și pe mine mă face să transpir, ca să nu mai zic că am deprins cunoștințe militare demne de US Army!!!

Șocul meu a sosit câteva pagini mai târziu când…

“Dacă ar fi fost ucis în acea dimineață, ar fi devenit o eternitate. Îi invadase lumea lui scufundată în tăcere cu spiritul ei liber, transformând-o în ceva nedefinit, poate o lume în care visele și dorințele puteau fi reale nu doar o șoaptă efemeră în mijlocul nopții. Suflarea lui era lipsită de viață fără ea.”

Suferința lui Alex după despărțirea de Alina este redată cu precizie chirurgicală. Atâta durere în atât de puține cuvinte… Totuși, este atât de rece și insensibil când lucrează din nou împreună într-o misiune, încât mi se pare că-l am în față pe Alex de la SSO, cel care nu era decât soldatul care executa ordinele fără a avea nici o emoție. Oare nu mai simte nimic pentru Alina? Sau nu mai vrea să își expună sentimentele?

Cum decurge misiunea lor împreună? Concluzia Alinei spune tot:

“Bărbatul din fața ei nu era Alex pe care-l cunoștea. Persoana aceea era…altfel. Schimbarea era aproape intangibilă și n-o putea defini. O simțea mai mult la nivel intuitiv.”

Cu toate aceste schimbări, cititorul este motivat să citească în continuare, dorind să afle ce se mai poate întâmpla… Să descopere pentru care motiv Alex a redevenit cel de dinainte.

Observăm stilul rafinat al autoarei, care în cuvinte puține reușește să redea o întreagă imagine, fără a se pierde în detalii lipsite de sens sau plictisitoare.

Deși cartea nu duce lipsă de misiuni, partea de acțiune fiind perfect acoperită, partea romantică nu are nici ea de suferit. Doar că, în locul unei povești de dragoste înflăcărate am parte de emoțiile și gândurile celor doi după despărțire. Pur și simplu nu înțeleg de ce au făcut un pas în spate în loc să lupte cu toate forțele pentru o relație???

Durerea, descoperirea trădării, răceala…toate acestea sunt sentimente care ne acaparează, ne termină emoțional. Și când zicem și noi că lucrurile se schimbă, că liniștea intervine oarecum în viața Alinei, nu putem să ne înșelăm mai tare!

Finalul acestei cărți este asemeni unei bombe care lasă totul devastat în urma ei. Asta a fost și părerea mea despre acest final. Chiar mă întrebam la un moment dat, de ce mai urmează atât de multe volume? Nu mai vedeam sensul. Și, atunci am citit epilogul!

Restul poveștii vă invit pe voi să o descoperiți!

Mulțumesc Monica pentru epilog. Era cât pe ce să încep să tip, să urlu și să dau cu cartea de toți pereții…

Mulțumesc Monica Ramirez și Librex pentru antrenamentul alături de agenții Elite!

Nota mea pentru carte 9,9!

“Alex rămăsese pe loc, studiind-o cu atenție pe sub sprâncenele încruntate. Îi oferise un zâmbet minuscul, însă fața lui rămăsese nemișcată ca cea a unei statui. Și atunci zărise adevărul chiar acolo, în adâncul ochilor lui schimbători și reci. N-o salvase neapărat pe ea în ziua aceea, ci pe un oarecare agent operativ care avusese nevoie de ajutor.”

Asasin la feminin de Monica Ramirez

Titlul: Asasin la feminin

Seria: Alina Marinescu

Autoare: Monica Ramirez

Editura: Librex Publishing

Traducerea: Monica Ramirez

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 461

Descrierea cărții:

“Alina Marinescu este o rebelă. A fost o rebelă înainte de recrutarea ei ca agent operativ și rămâne o rebelă și după. Acum însă, moartea face parte din viața ei de zi cu zi. Secțiunea Operațiuni Speciale o recrutează împotriva voinței ei și Alex Therein, bărbatul pe care crede că-l iubește, o transformă într-un asasin de elită. Dragostea este o noțiune abstractă pentru Alex, un bărbat cu un trecut întunecat și o expresie impenetrabilă, eficient de rece, care ucide pentru a putea supraviețui. Fără întrebări inutile.

Alex nu este un bărbat real, ci mai degrabă o fantomă, o iluzie creată cu ajutorul oglinzilor. Misiunea lui este să o seducă pe Alina, așa că o atrage în mod intenționat în lumea lui misterioasă și plină de senzații, prăbușindu-se emoțional pentru prima dată de la propria lui recrutare. Ca mentor al ei în timpul procesului de antrenament, trebuie să se confrunte nu numai cu atitudinea ei recalcitrantă, dar și cu responsabilitatea de a transforma o persoană inocentă într-o unealtă a morții. Cu toate acestea, cei doi sunt atrași unul către celălalt și relația paradoxală ură-iubire devine și mai complicată datorită jocului aproape zilnic cu moartea. Probabil cea mai arzătoare întrebare este: o iubește Alex pe Alina cu adevărat?”

Sincer? Eu sper că da!

Pe Monica Ramirez am cunoscut-o prin intermediul primei cărți de-a ei pe care am citit-o: Kit Black. O carte care mi-a plăcut!

Despre seria Alina Marinescu am auzit foarte multe, dar până acum nu mi s-a ivit ocazia… Această stare de fapt, s-a schimbat odată cu apariția ediției de față la Librex.

“Libertatea este întotdeauna periculoasă, dar în același timp cel mai sigur lucru pe care îl aveam.” — Harry Emerson Fordick

Cum începe cartea? Cu împușcături, gloanțe șuierând de jur împrejur și încercarea de a scăpa cu viață! Am zis că-mi rămâne cafeaua-n gât și că până aici mi-a fost când am început să citesc. Nu vă spun ce tuse, ce șoc…dar, intrigată de ceea ce se întâmplă încă de la primul paragraf, nu am mai putut să mă opresc.

Acțiunea începe în Sana’a, Yemen; unde…

“Alergau din răsputeri, fără să clipească, încercând să anticipeze noi amenințări în întunericul ce-i primea cu brațe înșelătoare de catifea. Cele câteva becuri răzlețe aruncau lumini anemice aproape sufocate de ceața densă în care era învăluit portul. Reușiră să lase pontoanele în urmă, îndreptându-se spre hala unde Elite le lăsase o mașină pentru eventualitatea unei evadări de ultim moment.”

E clar! Va trebui să-mi beau cafeaua înainte de a începe sau a continua cititul, asta pentru a-mi conserva sănătatea!

Cum spuneam, alergând cu sufletul la gură, printre gloanțe, Alina ne lasă să-i aflăm gândurile despre Alex, alături de care încearcă să se salveze și ne prezintă situația în care se află:

“Nu putea spune că-l ura pe Alex. Și nici nu-l considera un monstru datorită modului conștient și lucid, ca și a ușurinței cu care curma vieți. O mașină de ucis perfectă, rece, calculată, fără emoții inutile. Ochii lui verzi-albăstrui în care se oglindea o răceală permanentă nu trădau nicio umbră de emoție atunci când apăsa pe trăgaci. Iar asta era exact ce i se cerea și ei să devină. A fi liberă să aleagă orice în viață nu mai era de mult o opțiune, cu atât mai puțin a se ghida după ceea ce-i spune inima. Odată cu pierderea libertății, pierduse și posibilitatea de-a alege între bine și rău, trebuind să se mulțumească cu ambiguitatea noii lumi din care făcea acum parte.”

O lume dură, o viață trăită pe muchie de cuțit, cu moartea stând tot timpul la pândă.

“Nimic altceva nu apropie doi oameni mai mult decât prezența iminentă a morții, atingerea ei abisală perforând adânc sufletul uman, lăsând în urmă cicatrici eterne.”

Concluzia Alinei îmi ilustrează destul de clar situația în care se află. Faptul că își dorește o relație cu Alex — dacă o pot numi așa, o refulare prin care să se elibereze de adrenalina și stresul acumulat. O clipă în care să uite jocul cu moartea, faptul că ar fi putut să nu mai existe, într-o fracțiune de secundă.

De la acea clipă de neuitat, un moment rupt din timp, în care și-au găsit alinarea unul în brațele celuilalt, acțiunea se mută în Carpați, în Decembrie ’89.

“Recrutați de către Securitate din diferite medii, din diferite motive și datorită unor aptitudini dintre cele mai variate, antrenați să-și reprime emoțiile și durerea fizică, să execute ordine fără să pună întrebări ori să stea pe gânduri, în stare să se infiltreze în orice mediu social, maeștrii ai seducției și ai manipulării, cunoscând că nimeni alții psihologia umană, fiecare dintre ei era o armă mortală.”

După această descriere, îmi pot închipui că sunt un fel de “Soldat universal”: mașini umane de luptă și război, care execută fără întrebări ceea ce li se cere, nu sunt afectați de nimic sau nu arată că ceva ar fi în stare să îi afecteze. Cel puțin atunci când mă gândesc la Alex, așa mi-l închipui.

Subiectul expediției din Decembrie ’89 este omorârea dictatorului Nicolae Ceaușescu. Este momentul în care Alina va ucide pentru prima dată. Iar Alex este îngrijorat că psihic nu ar fi încă pregătită.

Alina fusese recrutată în 1987, Alex fiind cel însărcinat cu recrutarea ei, dar…

“Parametrii misiunii nu incluseseră să se și îndrăgostească de ea, dar totuși exact asta se întâmplase, iar el se simțise un monstru pentru ceea ce urmase.”

Acum, era iar plin de remușcări…

Pe de altă parte, misiunea este îndeplinită. Acesta fiind singurul lucru bun! Alex este rănit destul de grav, Alina este măcinată de faptul că a omorât oameni care, deși, poate meritau, îi provoacă o stare de vinovăție. Plus grijile pentru Alex… Ca o încurajare, îi spune:

“– Vreau doar să-ți spun că te iubesc, îi șopti. Te-am iubit mereu.”

O carte alertă și plină de emoții, pe care cititorul le trăiește cu intensitate. Se prezintă o lume aparte, cu o claritate deosebită, ce-mi dă senzația că urmăresc un film. Acesta este un mare plus!

Începutul lui Alex în SSO, emoțiile și durerile antrenamentelor dure, misiunile încheiate cu succes, viața pe fugă și cu tic-tac-ul cronometrului sunând în fiecare moment, alternând cu misiuni și alte fragmente din viața Alinei; toate acestea sunt clipe în care am stat captivă în carte, savurând fiecare pagină citită. Și asta fără a mai spune că eu nu sunt un mare fan al cărților polițiste sau de spionaj!

Dar Monica Ramirez a reușit să mă tenteze maxim cu această serie aparte. Recunosc totuși, că, mi-ar fi plăcut să am parte de o poveste de dragoste mai intensă, mai detaliată și puțin mai accentuată. În rest, ce pot spune?

Am avut parte de o carte pe care nu mi-am dat seama că îmi doream să o citesc decât atunci când efectiv am început lectura ei. Este o carte care îți oferă unele perspective la care nu te-ai fi gândit. Aflăm unele lucruri care ne șochează, dar în același timp, este o carte pe care nu o voi uita niciodată.

Trecutul îmbinat cu prezentul într-o manieră excepțională, dă cititorului senzația că este martor pe viu la antrenamentele feroce, la transformarea lui Alex într-un om lipsit de sentimente, într-o mașinărie fără creier…

“El rămase în picioare, scăldat în lumina soarelui ce pătrundea prin ferestre, o ființă singuratică, întunecată, cu fața ștearsă de orice expresie.

— Desigur.

La naiba cu speranța.”

Trecutul și prezentul sunt atât de fin îmbinate încât aproape că nu îți vine să crezi că sunt două etape diferite din viața unui om. Trecutul este lupta pentru anihilarea sentimentelor și emoțiilor aș spune eu. Prezentul, pe de altă parte, este continua misiune de omor. Viitorul? Îmi este imposibil să mă gândesc ce poate fi.

Atât Alex cât și Alina, sunt două personaje dure, capabile de orice, asasinii perfecți, dar în același timp au și punctul lor sensibil: unul pe celălalt.

“Uneori îi venea să-l omoare, tot atât de mult cât își dorea ca el s-o iubească. Era dușmanul ei, aproape prietenul ei, niciodată iubitul ei. Știa atât de puține despre el, mereu trebuind să ghicească până și nuanțele glaciale ale atitudinii lui obișnuite. Cine era Alex cu adevărat? Cum era el, de fapt? Care erau dorințele lui, ce-i plăcea și ce nu?”

Acestea sunt dorințele unui om normal. Ale unei femei curioase, interesată de bărbatul care îi bântuie nopțile. Dar, va avea ocazia să afle toate aceste răspunsuri?

Într-o lume unde doar cei puternici supraviețuiesc, Alex devine agent dublu: atât pentru SSO cât și pentru Elite… Este momentul în care am înțeles că nu a fost complet dezumanizat.

Alex este un tip foarte complex. Nu aș spune că este ascuns cât introvertit. Gândește doar pentru el și spune câte ceva doar când este absolut necesar. Capabil de orice: de la a se detașa de durerea fizică până la a-și privi victimele ca pe simple obiective.

Sentimente are? Asta mă întrebam și eu! Deoarece, nu prea îmi venea să cred că Irina — psihologul SSO, a avut rezultate chiar atât de bune în ceea ce privește manipularea și spălarea pe creier…

“Se săturase să se mai chinuie să depășească barierele lui autoimpuse ori să afle ce se ascunde dincolo de ele. Și-ar fi dorit să-i vorbească deschis în loc să fărâmițeze adevărul în doze inofensive pe care i le servea din când în când. Felul acela al lui de-a fi, suplimentat de un comportament autoritar o inhibase de la bun început. Își dorea să fie tratată ca partener egal, nu să fie pusă pe un piedestal stupid.”

Povestea ne este relatată fie prin ochii lui Alex, fie din prisma Alinei. Dar trecerile sunt atât de line că nu deranjează aceste schimbări. Mai avem și alternarea trecut- prezent, reprezentate de SSO și Elite…

Relația celor doi este când caldă când rece, ceea ce, la un moment dat mă face să mă gândesc că pentru ei nu prea există nici o posibilitate. Cu toate acestea, aș vrea să îi văd formând un cuplu închegat, solid.

O carte solicitantă, care nu se citește atât de ușor pe cât mi-am închipuit. Captivantă, acaparatoare din punct de vedere emoțional.

La finalul cărții ești asemeni supraviețuitorului unui cutremur: obosit, speriat, fericit, plin de energie, capabil să escaladezi munții și să treci prin foc.

Mulțumesc Monica Ramirez și Librex pentru această serie oferită spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 9,9.

“– Nu vreau să-ți spun să speri în ziua de mâine. Ai vrut să fiu sincer cu tine și de data asta n-am să te mint. Mâine nu există pentru noi. Vocea îi scăzu până deveni o șoaptă. Dar să nu uiți niciodată că te iubesc și că am nevoie de tine. Să nu uiți asta niciodată.”