Identități secrete de Monica Ramirez

Titlul original: Whispered Identities

Autoare: Monica Ramirez

Editura: Librex Publishing

Traducerea: Monica Ramirez

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 398

Seria: Alina Marinescu

” Alina preferă cafeaua cu mult lapte, muzică și lumânări când este acasă și un Glock de 9mm când este în misiune pe teren. Alex iubește plimbările lungi și poate lichida un om în mai puțin de cinci secunde. Alex este prietenul Alinei, iubitul și mentorul ei, câteodată chiar soțul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenabilă pentru misiunile în care sunt trimiși. Normalitatea este foarte greu de atins într-o existență fantomatică, mai ales atunci când lucrezi pentru Elite, o organizație ultra-secretă care nu există, condusă de oameni care nu există. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constrânsă de lege, fără a aparține niciunui serviciu de informații. Cartierul General Elite este o oază subterană unde întunericul este la el acasă, un buncăr post-modern ale cărui surse de lumină sunt mai mult ecranele monitoarelor. Noii recruți sunt remodelați și reprogramați într-o nouă identitate cu un trecut fals.”

Cam așa sună descrierea celui de-al doilea volum al acestei serii. După un prim volum care m-a cucerit, spre surprinderea mea, de la această carte am așteptări și mai mari. Dacă “Asasin la feminin” m-a făcut să îmi placă cărțile de spionaj, ei bine, “Identități secrete” sunt curioasă ce emoții îmi va stârni!

“Dar nu știa cine era ea, nu știa cine devenise. Nu știa că putea escalada zgârie nori fără probleme, că putea sugruma un bodyguard care avea de două ori greutatea ei în mai puțin de zece secunde, ori că învățase cum să îndure o sesiune crâncenă de tortură. Nu cunoștea mirosul dulceag al fabricilor părăsite și cotropite de igrasie, sau duhoarea puternică a sângelui proaspăt vărsat.”

Deci, tot în plină misiune debutăm!

De data aceasta, citatul ales pentru acest volum este din autorul preferat al copilăriei mele:

“Dragostea și moartea sunt singurele două elemente prin care omul atinge infinitul.” — Alexandre Dumas

Acest volum poate fi definit ca misiuni, iar misiuni și tot misiuni. Atât de multe misiuni că încep să mă consider expert în tactică și armament! Deci, Alex și Alina sunt mereu în alertă, mereu încearcă să aibă grijă unul de altul. Reușesc? Să vedem…

Oriunde este un grup terorist, un traficant de arme…acolo avem șansa să-i găsim pe cei doi!

În inima munților Karakorum de exemplu, unde Alex este cât pe ce să fie ucis, dar Alina intervine:

” Nu era timp să-l atenționeze. Sări în fața lui, știind că nu purta o vestă Kevlar ca ea.”

Iar la finalul misiunii, Alina este cea rănită. Bineînțeles că Alex nu este dispus să o abandoneze.

“Își simțea sufletul împărțit în două: jumătatea care aducea moarte și distrugere, și jumătatea care ardea de dorință și iubire pentru Alina. Niciodată nu-și îngăduise sentimentelor și emoțiilor să-i afecteze munca, însă câteodată conștientizarea a ceea ce devenise era mult prea greu de suportat.”

Problema nu este dacă se iubesc sau nu. De sentimentele lor suntem deja convinși! Problema este de fapt, imposibilitatea de a avea o relație normală… fiind constrânși de atâtea și atâtea obligații. Zbaterile Alinei, care tot încearcă să găsească o cale de mijloc pentru a putea fi împreună, sunt cele care consumă cititorul din punct de vedere emoțional. Să-i vezi pe cei doi suferind, să nu poți face nimic pentru a-i ajuta, asta este partea cea mai grea.

Am ajuns să devorez această carte fără să îmi dau seama, ba chiar, misiunile nesfârșite și pline de pericole au ajuns să mi se pară relaxante pe lângă suferința Alinei privitoare la o relație liberă alături de Alex. Puțin ciudat, nu-i așa?

După rănirea Alinei în misiune, Alex o duce la el acasă. Timp de o săptămână, relația lor are o oarecare tentă de normalitate.

“Se vindeca. Se vindecau amândoi din multe puncte de vedere. Câteodată un pas mic, câteodată o poticneală, dar în general pășeau înainte spre viitor. Un viitor care nu era încă foarte clar, dar care începea să se contureze într-o viziune a unei existenței cu un sens bine definit.”

Stilul alert, limbajul uzual presărat cu o multitudine de termeni de specialitate și acțiunea alertă și concisă; toate acestea ne prezintă o carte captivantă, care nu îți permite să te relaxezi nici măcar un moment. Autoarea reușește să ne antreneze în rezistența la șocuri, așa cum Alina și Alex sunt antrenați să ducă la bun sfârșit misiunile care li se încredințează.

“– Poți să mă urăști, să fii dezgustată de mine, poți să fi furioasă pe mine, poți chiar să mă sfâșii în două. Cât timp ai sentimente pentru mine, pot trăi. Dar dacă mă vei privi vreodată cu indiferență, îmi pun capăt zilelor, îi răspunse, privind-o cu intensitate.”

Alex, atunci când îi spune aceste vorbe Alinei, pare mai uman, nu-i așa? Parcă nu mai este chiar soldatul universal lipsit de sentimente…

Spre surprinderea mea, această serie îmi place din ce în ce mai mult, cu fiecare volum. Deși prefer să scot în evidență povestea de dragoste imposibilă dintre Alex și Alina — care sper să aibă parte de un final fericit; sunt conștientă că accentul se pune pe misiunile antiteroriste extrem de periculoase la care iau parte cei doi.

“…Dar noi? Ce simți în legătură cu noi doi?

Ea clătină din cap cu tristețe.

— Nu știu… nici nu sunt sigură că existăm cu adevărat. Nu știu dacă ceea ce simțim e real ori doar o fantezie. Nici măcar nu știu dacă putem avea sentimente reale.”

Îmi place că se pune ceva mai mult accentul și pe povestea de dragoste, nu doar pe misiunile imposibile în care sunt trimiși. Partea romantică din mine apreciază acest aspect!

O săptămână plină de iubire, ruptă de realitate, furată din curgerea timpului. O săptămână de vindecare și înțelegere, atât le este dat…

“O simți cum suspină tremurat, în timp ce comunicară tacit între ei cu certitudinea clară că acelea aveau să fie ultimele lor momente intime.”

Pentru o perioadă, sper eu!

Tot la finalul acestei săptămâni aparte, îl cunoaștem pe Ford — prieten cu Alex, agent operativ la Elite, tocmai când era să facă cunoștință cu glonțul pistolului Alinei.

Uimitor este faptul că, Alex îi destăinuie lui Ford că este îndrăgostit de Alina. Deși mă întreb de ce crede el că Alina nu-l iubește?

Revenim la misiunile contra cronometru, pe muchie de cuțit, din care, oricând pot fi răniți, luați captivi sau omorâți. Totul ține de antrenament și viteza de reacție.

Un thriller psihologic excepțional! Efectiv stai cu nervii întinși la maxim, dând pagină după pagină, dorind să-i vezi că sunt bine, că vor avea și momente de acalmie. În același timp, nu poți face nimic altceva decât să citești cartea, absorbit de stilul foarte elaborat al Monicăi Ramirez, mirându-te de claritatea scenelor descrise, de suspansul în care reușește să-și țină cititorul, dar mai ales, sperând că la final, perechea Alex- Alina va reuși să facă în așa fel încât dragostea lor să câștige. Imposibilul să devină posibil.

Dialogurile celor doi sunt scurte, concise, în același timp pline de sentimente mascate, disimulări, nesiguranțe, ironii pe alocuri și incertitudini nerostite.

Toate acestea, în timp ce joacă rolul unui cuplu bogat și plictisit, în timpul unei petreceri în care misiunea lor este pe primul loc.

“Alex oftă și închise ochii, inhalând cu aviditate mirosul ei unic. Cu misiune sau fără, intenționa să se bucure de acel moment atât cât era posibil.”

Și bine face, având în vedere că pentru ei, viața se poate termina într-o fracțiune de secundă!

Dacă în “Asasin la feminin” accentul s-a pus mai mult pe Alina, în “Identități secrete” mi se pare că Alex este cel vizat. Emoțiile și gândurile lui sunt transmise cititorului, trăirile lui făcându-l mai uman în ochii acestuia. Pe de altă parte, Alina parcă nu mai este la fel de credibilă în sentimentele ei pentru Alex, ca și cum încearcă să pună o barieră între ei. Asta este senzația mea.

Un fir narativ mai cursiv în acest volum, nemaisărind de la un an la altul, de la o agenție la alta. Cumva, pe parcursul acestei cărți , am avut sentimentul că am trecut prin întreaga pleiadă de scenarii posibile, și totuși, autoarea reușește de fiecare dată să mă surprindă.

Momentul în care a intervenit răceala Alinei, este clipa când a crezut că Alex a fost capabil să omoare un copil mic în numele misiunii… ceea ce el nu a făcut, dar a lăsat-o să își tragă propriile ei concluzii.

Cu toate acestea, la îngrijorarea ei ca Elite are puterea de-a o face să își piardă sufletul, Alex îi răspunde ferm:

“– N-o să las să se întâmple una ca asta.

Alex îi cuprinse fața în mâini, forțând-o să-l privească. N-am să permit locului ăstuia să te distrugă.”

Din păcate…

“– Alina, te rog, nu face asta, o imploră el.

— Nu mai putem continua… eu nu mai pot continua. Am crezut că pot, dar e mult prea greu pentru amândoi. Îmi pare rău, mai spuse, o adiere de părere de rău umbrindu-i fața. Îl mai privi pentru încă un moment, apoi se întoarse pe călcâie și se îndepărtă rapid.”

Ceea ce urmează, este exact ceea ce prezisese Alex. Acesta se transformă efectiv într-o mașină de luptă, respectând ordinele și nepunând întrebări, nu își mai îngăduie să simtă nimic.

Pentru o perioadă destul de lungă, Alina nu mai activează în echipa lui Alex. Ba chiar nu-l mai vede deloc pe acesta. Ford este acum superiorul ei. Iar o misiune ce părea destul de simplă, dacă putem spune despre interceptarea unor focoase nucleare așa ceva, se complică…

“Avea momente când îi venea să urle. Pur și simplu să deschidă gura și să urle cât putea de tare. Se întrebă oare ce fel de sunet ar fi ieșit… macabru și inuman, învăluit în durere și sârmă ghimpată, ori mai degrabă ca al unui animal rănit? Viața ei se transformase într-un coșmar din care nu mai putea ieși.”

Complicații care puteau fi plătite cu viața, dar din care reușesc să scape cu greu, cu răni , ceva pierderi și cu misiunea îndeplinită… cam așa decurge povestea. Instructaj militar care până și pe mine mă face să transpir, ca să nu mai zic că am deprins cunoștințe militare demne de US Army!!!

Șocul meu a sosit câteva pagini mai târziu când…

“Dacă ar fi fost ucis în acea dimineață, ar fi devenit o eternitate. Îi invadase lumea lui scufundată în tăcere cu spiritul ei liber, transformând-o în ceva nedefinit, poate o lume în care visele și dorințele puteau fi reale nu doar o șoaptă efemeră în mijlocul nopții. Suflarea lui era lipsită de viață fără ea.”

Suferința lui Alex după despărțirea de Alina este redată cu precizie chirurgicală. Atâta durere în atât de puține cuvinte… Totuși, este atât de rece și insensibil când lucrează din nou împreună într-o misiune, încât mi se pare că-l am în față pe Alex de la SSO, cel care nu era decât soldatul care executa ordinele fără a avea nici o emoție. Oare nu mai simte nimic pentru Alina? Sau nu mai vrea să își expună sentimentele?

Cum decurge misiunea lor împreună? Concluzia Alinei spune tot:

“Bărbatul din fața ei nu era Alex pe care-l cunoștea. Persoana aceea era…altfel. Schimbarea era aproape intangibilă și n-o putea defini. O simțea mai mult la nivel intuitiv.”

Cu toate aceste schimbări, cititorul este motivat să citească în continuare, dorind să afle ce se mai poate întâmpla… Să descopere pentru care motiv Alex a redevenit cel de dinainte.

Observăm stilul rafinat al autoarei, care în cuvinte puține reușește să redea o întreagă imagine, fără a se pierde în detalii lipsite de sens sau plictisitoare.

Deși cartea nu duce lipsă de misiuni, partea de acțiune fiind perfect acoperită, partea romantică nu are nici ea de suferit. Doar că, în locul unei povești de dragoste înflăcărate am parte de emoțiile și gândurile celor doi după despărțire. Pur și simplu nu înțeleg de ce au făcut un pas în spate în loc să lupte cu toate forțele pentru o relație???

Durerea, descoperirea trădării, răceala…toate acestea sunt sentimente care ne acaparează, ne termină emoțional. Și când zicem și noi că lucrurile se schimbă, că liniștea intervine oarecum în viața Alinei, nu putem să ne înșelăm mai tare!

Finalul acestei cărți este asemeni unei bombe care lasă totul devastat în urma ei. Asta a fost și părerea mea despre acest final. Chiar mă întrebam la un moment dat, de ce mai urmează atât de multe volume? Nu mai vedeam sensul. Și, atunci am citit epilogul!

Restul poveștii vă invit pe voi să o descoperiți!

Mulțumesc Monica pentru epilog. Era cât pe ce să încep să tip, să urlu și să dau cu cartea de toți pereții…

Mulțumesc Monica Ramirez și Librex pentru antrenamentul alături de agenții Elite!

Nota mea pentru carte 9,9!

“Alex rămăsese pe loc, studiind-o cu atenție pe sub sprâncenele încruntate. Îi oferise un zâmbet minuscul, însă fața lui rămăsese nemișcată ca cea a unei statui. Și atunci zărise adevărul chiar acolo, în adâncul ochilor lui schimbători și reci. N-o salvase neapărat pe ea în ziua aceea, ci pe un oarecare agent operativ care avusese nevoie de ajutor.”

Advertisements

15 thoughts on “Identități secrete de Monica Ramirez

  1. Super Geo!!! Îmi place foarte mult recenzia ta, adrenalină la cote maxime pe toate planurile. Ai redat spiritul cărții, și ai transmis cât de mult ti-a plăcut. Felicitări!

    Liked by 1 person

  2. Mie imi place mult recenzia, as putea spune ca aceste carti au ceva special si te-au mobilizat intr-o mare masura! Probabil actiunea intensa ti-a dat aceste impulsuri, dar reiese clar cat te-a captivat lectura! Felicitari la maxim! Imi place mult, mult de tot!

    Liked by 1 person

  3. Pingback: Balanța puterii de Monica Ramirez | Just reading my books

  4. Pingback: Bariere de fum de Monica Ramirez | Just reading my books

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s