Archives

Fericirea începe azi de Jamie McGuire

Titlul original: Beautiful disaster

Autoare: Jamie McGuire

Seria: Maddox brothers

Editura: Trei

Anul apariției: 2013

Număr de pagini: 434

Traducerea: Shauki Al – Gareeb

Un început de pomină… fix pe ringul de bătaie!

Aici merge Abby – eroina noastră, cu prietena ei America. Și tot aici îl cunoaștem pe Travis “MAD DOG” Maddox…

Oare tot așa va continua? Cu bătăi?

Se pare că nu… Se reîntâlnesc în sala de mese, unde Abby constată că Travis îi cunoaște pe America și Shep. Ajunge să meargă cu prietena ei în apartamentul lui Shepley, care este vărul lui Travis, îmbrăcată precum un cerșetor, iar de aici ies împreună la o pizza: Abby și Travis pe o motocicletă care îi cam dă fiori reci fetei…

Un început mai mult decât promițător, acțiune  intensă, închegată. Autoarea nu lasă cititorul să se plictisească, ceea ce este un bonus. Personaje bine conturate și reale, care îți dau senzația că sunt oameni reali.

Datorită unui concurs de împrejurări – în căminul fetelor nu curge apă caldă, Abby și America ajung să doarmă cu Shep și Travis… De aici, Abby ajunge să doarmă în același pat cu Travis!

Doar un pas mai este până se trezește că merge la petrecerea Frăției ca parteneră a acestuia. Cei doi, ne referim la Abby și Travis, evident; trec de la a se înțelege ca frații la a se purta ca șoarecele cu pisica din minut în minut.

Între timp, deși stă o lună la Travis, dormind în continuare împreună, Abby iese la o întâlnire cu Parker.

Este momentul în care Travis dă semne de gelozie…

O carte alertă, se citește ușor și te ține cu sufletul la gură până la final.

Într-una din seri, cei doi au parte de un moment de preludiu, dar cu un Travis amețit și o Abby virgină, se încheie cu… un Travis adormit!

Primește de la Parker o brățară cu diamante cadou de ziua ei.

Vine și ziua petrecerii… unde ceva mă nemulțumește: Parker este o apariție atipică – stă câtva timp și apoi pleacă… așa ceva nu prea se face…

La această petrecere, Abby bea 15 shot-uri de tequila și reușește să-i deposedeze pe băieții echipei de fotbal de 600 $! Asta da realizare!

Travis îi face cadou un cățel, asta după ce avusese grijă de ea cu o noapte în urmă când îi fusese rău.

Deși ambele personaje sunt nehotărâte în diferite momente ale acțiunii, nu ai totuși cum să nu le înțelegi.

Urmează noaptea în care se mută de la Travis, aceasta fiind și noaptea când își pierde cu el virginitatea… Acum urmează momentul când iese cu Parker deși nu simte absolut nimic pentru acesta, din cauza temerilor ei interioare și preconcepțiilor.

Până la urmă se împacă cu Travis. De data aceasta, cel care mi-a dat dureri de cap a fost Travis, care împarte pumni tuturor băieților care se uită la Abby, și care în același timp, te înduioșează cu nevoia lui de a se ști iubit, de dependența lui de Abby și frica de a nu fi părăsit.

Îi cunoaștem alături de Abby, tatăl și frații, într-o seară de pocker. Abby este invitată să joace, îi avertizează că probabil nu ar trebui, dar… cine să asculte? Bărbații în nici un caz!

Iar la finalul serii, după ce i-a lăsat lefteri pe toți, cade și bomba: Abby este fiica unui faimos jucător de pocker: Mick Abbernathy. Fata se simte rușinată, dar tatăl și frații lui Travis – și el însuși, sunt în extaz la aflarea acestei vești.

Dragostea înflorește între cei doi tineri, cu hopuri pe care trebuie să învețe să le depășească.

Travis își tatuează numele ei pe încheietura mâinii! Apoi merg la Petrecerea Cuplurilor… care se termină șocant: cu tatăl lui Abby venit să-i spună că îi datorează 25 de miare unui interlop din Las Vegas pe nume Benny…. Așa că, pornim spre Vegas! Abby vrea să facă rost de bani și constată că tatăl a trecut datoria în contul ei… Ce fel de tată face așa ceva? Clar, l-aș bate!

Travis luptă în ring pentru interlop ca să o scape de datorii pe Abby, și urmează o altă veste șocantă: dacă acceptă să lupte pentru Benny un meci pe lună, va câștiga o sumă cu șase cifre?!?!?! Acceptă?

Cu un Travis hotărât să lupte pentru Benny, o Abby îngrozită se desparte de el, încercând să rămână fermă chiar și atunci când Travis îi spune că a renunțat și că o imploră – și o face tocindu-și genunchii, oameni buni – să se întoarcă la el! De Ziua Recunoștinței merge cu el acasă, le pregătește un curcan tatălui și fraților lui… Și totuși… rămân despărțiți pentru luni bune, deși fiecare este conștient că-l iubește pe celălalt.

Trec lunile, vine petrecerea Frăției de Sf. Valentin, unde avem parte de o nouă boacănă marca Travis: închină un toast în cinstea fetei care i-a frânt inima și a prietenei care n-ar fi trebuit să îi devină iubită!

Pentru ca boacăna să fie completă, peste ceva timp iese cu Abby pe umăr și o duce la el în apartament!

Vorbesc? Lămuresc situația? Se împacă sau nu? Asta vă las pe voi să descoperiți, eu nu vă spun decât că, participă ca suport moral la o luptă a lui Travis care se soldează cu un incendiu… Am tras o spaimă alături de personajele noastre când s-a crezut că unul dintre frații lui Travis este mort…

A fost o carte pe care am cumpărat-o dintr-un impuls, și nu îmi pare rău că am făcut-o. M-a captivat. De atunci tot urmăresc cărțile autoarei! Mi-a plăcut povestea, acțiunea complexă cu multe răsturnări de situație și dragostea care indiferent de piedici, triumfă!

Nota mea pentru carte este 9,9!

Atingerea umbrei de Richelle Mead

Titlul original: Shadow kiss

Autoare: Richelle Mead

Seria: Academia vampirilor, volumul 3

Editura: Leda

Anul apariției: 2010

Traducerea: Adrian Deliu

Număr de pagini: 540

După ce reușește cu măiestrie să ne facă dependenți de această serie, chiar mă întreb ce alte aventuri le-a mai pregătit autoarea eroilor săi?

Ei bine… Rose reușește să-i omoare pe cei doi vampiri, chiar dacă nu a reușit să-l salveze și pe Mason – cel mai bun prieten al ei, de moartea căruia se simte vinovată…

Partea cu adevărat uimitoare, cel puțin așa o văd eu, este că a reușit să-i decapiteze pe cei doi vampiri!

Își primește însemnele chiar dacă nu a depus încă jurământul de gardian… Și, o bucurie mai mare îi face să-l audă pe Dimitri recunoscând că are sentimente față de ea! Ei da, asta da veste bună!!

Descrierea acestui volum este ea însăși incitantă:

“O premoniție întunecată încolțește în mintea lui Rose și umbre fantomatice prevestesc un rău cumplit ce se apropie tot mai mult de porțile de fier ale Academiei.

Strigoii strâng cercul și cer răzbunare pentru viețile luate de Rose.

Într-o luptă mai aprigă decât cel mai înfricoșător coșmar, Rose va trebui să aleagă între viață, dragoste și cele două ființe care contează cel mai mult pentru ea… dar oare alegerea ei înseamnă că doar unul dintre ei va supraviețui?”

Cartea are un debut neașteptat. În timp ce Lissa și Christian au o întâlnire fierbinte, Rose este atrasă în timpul somnului în mintea acesteia. Îi ia ceva timp să se dezmeticească, să înțeleagă că nu-l visează pe Dimitri, ci pur și simplu a fost absorbită în mintea Lissei.

Iese la aer ca să-și revină și este descoperită de Dimitri și pe când se întorceau în cămin apare Alberta – șefa gardienilor și vorbește cu el, iar Rose află că în curând urmează procesul lui Victor, unde ea și Lissa nu sunt solicitate… Dă semne de nervozitate și chiar de gelozie când se gândește că Lissa poate iubi pe cine vrea, pe când ea, pentru că-l iubește pe Dimitri, este nevoită să se ascundă…

Chiar înainte de a intra în internat, i se pare că vede ceva și când se întoarce are un șoc: îl vede pe Mason – fantoma lui, cel puțin.

Inevitabil, am gândit că poate, doar poate, Rose dă cumva semne de stres psihic și are vedenii, deoarece fantomele nu există. Dar tot eu m-am corectat, dându-mi seama, că în această carte totul este posibil…

“Forma îi era lipsită de substanță – aproape transparentă – și se estompa și se clarifica într-una în câmpul meu vizual.”

Își încep cele șase săptămâni de practică de teren: să stea pe lângă un moroi. Rose abia așteaptă să aibă timp de petrecut în compania Lissei. Această practică este menită să le testeze reflexele și atenția, gardienii testându-i înscenând atacuri ale strigoilor, în urma cărora dhampirii novici vor primi calificative. Aceste note vor rămâne la dosarul fiecărui novice și contează foarte mult la alegerea lor de către familiile regale sau de cele mai puțin importante.

Dar, de data asta, nu are noroc. Eddie este cel desemnat ca gardă de corp pentru Lissa. Rose îl are în grijă pe Christian. Deși nu-i convine, Dimitri o asigură până la urmă că e benefic pentru ea să poată fii gardian pentru cineva cu care nu are o legătură.

Rose, ca și gardian al lui Christian, are în sfârșit prima confruntare, pe care o ratează cu brio, dar eu o înțeleg… Nu este ușor să nu rămâi blocată când lângă gardianul care se dădea drept strigoi apare fantoma lui Mason – cel mai bun prieten al ei, ucis de curând de strigoi.

Și atunci, gardianul Stan o ceartă pentru neatenție și o anunță că, dacă ar fi fost strigoi, Christian ar fi fost mort.

Pentru această greșeală este chemată la consiliul gardienilor, dar scapă cu o pedeapsă și o notă proastă, datorită intervenției lui Dimitri…

Pe mine însă, mă nedumerește refuzul ei de a-i spune că vede fantoma prietenului ei, Lissei, care este cea mai bună prietenă și confidentă a lui Rose. Nu cred că aceasta ar fi considerat-o pe Rose nebună.

O surpriză plăcută mi-a făcut Christian, care îi spune lui Rose că o crede că greșeala ei nu a fost făcută intenționat.

Îl mai vede o dată pe Mason – cel puțin fantoma lui- și i se pare că încearcă să-i transmită ceva, doar că ea nu își poate da seama despre ce ar putea fi vorba. Ciudat, din ce în ce mai ciudat; și mi se întărește concluzia că în această serie fantasy orice este posibil. Și când spun orice, chiar asta înțeleg.

Datorită lui Adrian, merg la Curtea Regală pentru a depune ea, Christian și Lissa mărturie în procesul lui Victor referitor la răpirea Lissei. Pe timpul călătoriei cu avionul, Rose are o durere de cap atroce, i se pare că vede umbre și cranii și lilieci, dar adoarme iar la aterizare nu mai are absolut nimic.

În mod sigur această carte cucerește cititorul iubitor de fantasy, prin acțiunea complexă, prin personajele puternice și curajoase pe care ni le aduce în prim plan!

Ajunsă la curte, Lissa este convocată la o întâlnire cu regina, dar înainte o roagă pe Rose să pătrundă în mintea ei, așa S-ar simți mai bine și nu atât de singură.

Ajunsă în camera unde se vede cu regina, Lissa e surprinsă să-l găsească acolo pe Adrian – instalat comod și simțindu-se ca acasă… La această întâlnire Lissa și regina discută și despre folosirea moroilor în luptă — cel puțin a acelora care-și doresc să lupte contra strigoilor alături de dhampiri.

Urmează o întâlnire cu Mia și aceasta îi dă lui Rose un bilet. Era de la V. D. Vă dați seama despre cine este vorba, nu? Maleficul, crudul Victor Dashkov care o amenință să dezvăluie tuturor legătura nu tocmai “mentor – elev” dintre Rose și Dimitri. Discutând până la urmă cu el, află ce înseamnă în mare “atinsă de umbră” – adică a luat contact cu tărâmul morților.

Dimitri este ferm convins că Victor nu va spune nimic despre relația lor. Rose, în schimb, nu este așa de sigură. Victor este condamnat la închisoare pe viață.

Să nu vă închipuiți că acțiunea se termină aici sau că autoarea ne permite să ne relaxăm vreun pic că nu este așa. Totul se complică, acțiunea este din ce în ce mai intensă.

Rose are o întâlnire ciudată cu regina Tatiana, care-o acuză că are o legătură cu Adrian, pe care o somează să o încheie. Apoi îi spune că își dorește o legătură între Lissa și Adrian, ce ar fi benefică din punct de vedere politic. Șocată de această veste am rămas și eu, nu doar Rose…

Înainte de plecarea de la Curte, cele două prietene au timp, pe care-l petrec împreună ca între fete: manichiură, masaj… Ce mai, un adevărat răsfăț! Iar de aici merg să li se citească viitorul! Lissei i se spune că va influența lumea. Lui Rose că va trebui să omoare ceea ce este mort, dar totuși viu; și când apare Dimitri să le aducă la avion și i se dă în cărți, vrăjitoarea îi spune că el va pierde ceea ce prețuiește cel mai mult pe lume… așa că ar trebui să se bucure cât mai poate de acel lucru.

Iar la o aterizare de urgență a avionului la un mic aeroport pentru a putea pune combustibil, Rose are o adevărată criză și vede o mulțime de fantome, se sperie și are o cădere nervoasă. Ajunsă la Academie, la infirmerie le recunoaște doctoriței, șefei gardienilor și lui Dimitri că vede fantome, iar aceștia presupun că este o cădere nervoasă sau o traumă psihică după ceea ce s-a întâmplat la Spokane. Sfatul doctorului este renunțarea la practica de teren. Cu acest sfat Rose nu este de acord sub nici o formă. După ce îi povestește lui Dimitri toată treaba cu fantomele, acesta-i spune ceva care este pur și simplu emoționant:

“– Doar n-o să te las să înduri singură asta, orice-ar fi. Știi bine că n-o să te las niciodată.”

Pe lângă toate acestea, de parcă nu ar fi destule; Adrian îi spune că a observat ceva straniu, și anume, că atunci când aura Lissei se întunecă, aproape imediat acea pată dispare din aura ei și este preluată de cea a lui Rose. De aici și schimbările ei de dispoziție din ultima vreme: mai agresivă, nervoasă…

Îmi place de Rose din ce în ce mai mult. Este loială, o prietenă curajoasă și capabilă de orice sacrificiu pentru prietenii ei, chiar și să-și riște propria viață.

Mergând cu Christian la hrănitori, Rose are o discuție ciudată cu Alice – hrănitoarea lui; care-i spune lui Rose:

“– Dacă ai văzut fantome înseamnă că nu mai suntem în siguranță.”

Îi mai spune că…

“– Poate c-o fi făcut cineva vreo greșeală… Poate cineva a scăpat ceva din vedere. Dispozitivele de pază sunt create prin magie. Magia are viață. Fantomele nu pot pătrunde prin ele din aceleași motive ca și strigoii. Pentru că nu sunt vii. Dac-ai văzut o fantomă, înseamnă că dispozitivele de pază au dat greș.”

În sfârșit, vine momentul când Rose trebuie să facă față unui atac al strigoilor în apărarea Lissei, atac simulat de trei gardieni printre care și Dimitri. Și reușește cu brio, doborându-i pe toți trei!

Merge la sala de mese unde dă peste un conflict pe care Eddie încearcă să-l aplaneze: Adrian și Christian sunt în pragul unei bătăi, cauza fiind Lissa și teoria conspirației reginei de a-i căsători pe cei doi… Christian aflase cumva și e conștient că Rose cu siguranță știe despre povestea asta, ceea ce Rose se vede nevoită să confirme.

Avem parte de o scenă romantică, plină de pasiune, între dhampirii noștri preferați: Rose și Dimitri, care în sfârșit își recunosc că se iubesc. Și este o scenă de dragoste plină de tandrețe și duioșie!

“– Te iubesc, Roza, mi-a zis, sărutându-mă din nou. O să fiu mereu aici pentru tine. N-o să las să ți se-ntâmple nimic.

— Nici eu n-o să las să ți se-ntâmple nimic, i-am promis. Te iubesc.”

Era și timpul să își recunoască sentimentele!

Pe drumul spre cămin, îi apare iar fantoma lui Mason, iar de data aceasta îi transmite:

“Ei… sosesc…”

Astfel își dau seama ea și Dimitri că se anunță un atac masiv din partea strigoilor… Rose fuge să dea alarma rostind “Buria” care este cuvântul rusesc pentru furtună.

Ce se întâmplă apoi? Reușesc cei doi îndrăgostiți să supraviețuiască atacului? Dar moroii? Sunt pierderi masive?

Ei bine, citind acest volum din serie, putem afla toate răspunsurile și multe altele pe lângă.

Nota mea pentru carte este 10!

O viață de rezervă – Jodi Picoult ***Recenzie

Anca și cărțile

20023960_1939886149611424_1339706992198984685_o.jpg

    Am cartea de un an de zile, aproape, dar de o lună mi se învârte constant prin cap ideea de a o citi. Știam că am nevoie de putere. Intuiam că îmi va rupe sufletul în două, că ma sfâșia pe dinăuntru și că greu voi mai găsi după aceea o carte potrivită pentru lectură.

    Un caleidoscop de emoții. Cam așa aș descrie pe scurt acest roman. Este incisiv, dur și de o tristețe aparte, dar cu toate astea ar trebui citit. Ar trebui citit pentru sensibilitatea cu care este abordat acest subiect, pentru realismul care răzbate din fiele cărții, pentru încă o lecție pe care o putem învăța în călătoriile noastre literare.

   Am știut de ieri dimineață că îmi va fi greu să o las din mână o dată începută, am știut că voi avea nevoie de momente de respiro, de momente în care…

View original post 952 more words

Inițierea de Richelle Mead

Titlul original: Frostbite

Autoare: Richelle Mead

Seria: Academia Vampirilor, vol. 2

Editura: Leda

Anul apariției: 2010

Traducerea: Cătălin Pruteanu

Număr de pagini: 380

După ce în primul volum am aflat că Rose o salvează pe Lissa din mâinile lui Victor; că Lissa îl salvează pe Christian de la o moarte aproape sigură; sau asistăm la momentul în care Dimitri recunoaște că ține la a lui Roza; ne întrebăm – cel puțin eu o fac- ce s-ar mai putea întâmpla în acest al doilea volum al seriei?

Ei bine….

“Există o rasă de vampiri pe acest pământ care sunt cu adevărat morți umblători. Se numesc strigoi… Sunt puternici, sunt rapizi și ucid fără milă sau ezitare. Sunt, de asemenea, nemuritori…”

Astfel debutează volumul doi al acestei serii interesante.

Mergând să dea un test preliminar pentru gardieni, pe care colegii ei îl dăduseră cu un an în urmă, descoperă acolo un întreg masacru, 7 moroi și 3 dhampiri morți… Asistă la cercetarea locului crimei. La plecare are un acces de furie puțin cam exagerat.

Întoarsă în interiorul Academiei, merge să o caute pe Lissa care deja aflase despre tragedie și în momentul când află că Rose a fost acolo și a văzut totul, se neliniștește în privința ei.

După masacrul moroilor, se ia hotărârea de către directoarea Academiei, de a merge cu toții la schi ceea ce provoacă bucurie în rândul tinerilor.

O carte cu o acțiune antrenantă, alertă, care te transpune și te face curios la fiecare întorsătură de condei.

Rose se trezește că mama ei, Janine, vine la Academie și resentimentele ies la iveală, are loc o ceartă aprigă între cele două.

Dimitri o duce să o cunoască pe mătușa lui Christian – Tasha, care lucrează ca antrenor de arte marțiale; iar Rose este șocată în sensul de furioasă când află că Tasha nu are nici măcar un gardian, chiar dacă este membră a unei familii regale și ar trebui să aibă cel puțin doi… Toate acestea deoarece părinții lui Christian aleseseră să se transforme de bunăvoie în strigoi.

Printre diferite întâmplări, asistăm la un antrenament cu Rose și Janine, unde Rose reușește să o enerveze atât de tare pe aceasta încât Janine își pierde controlul și pur și simplu, îi dă un pumn în ochi – lovitură nepermisă la antrenamente, unde nu poți lovi mai sus de zona gâtului… Sună rău, dar cred că Rose a meritat-o deoarece și-a jignit mama.

Apoi, trecem prin idila Lissei cu Christian! Și de parcă asta nu este suficient, avem parte de un sărut de pomină între Rose și Dimitri.

Am constatat că această carte îmi place din ce în ce mai mult. Știe autoarea cum să facă să nu-și plictisească cititorul.

Vine Crăciunul, Rose ia masa împreună cu Tasha, Mason, Dimitri, Christian și Lissa, iar în timpul mesei festive vine și mama ei… Se observă că acest lucru o deranjează, ba chiar îmi dau seama că într-o oarecare măsură Rose o urăște deoarece se simte abandonată de aceasta.

Ajunsă înapoi în camera ei, primește un cadou de la Janine – un talisman în formă de ochi, asta după ce primise o rochie de la Tasha și un chotki de la Lissa – acesta fiind o brățară pe care familia Dragomir o oferea gardienilor lor – a fost al bunicii Lissei, avea o cruce care, pe spate avea gravat un dragon. Mi se pare o dovadă de mare încredere și respect acest cadou, iar Rose îl apreciază la adevărata lui valoare!

Și cum, nu toate pot fi perfecte în paradis… cade bomba: prin buzele mamei sale, Rose află că Tasha își dorește un gardian și nu orice gardian, ci pe Dimitri. Dar… nu-l vrea doar ca prieten și gardian, ci și ca iubit și posibil, viitor soț…

Din acest moment și eu am fost șocată, așa că vă închipuiți ce era în sufletul lui Rose: deznădejde, gelozie…

Oare ce se va întâmpla mai departe? Pleacă Dimitri de la Academie? Nu pot decât să citesc în continuare pentru a afla răspunsul.

Ajunși în stațiunea montană, Rose și Lissa se bucură că vor fi iar colege de cameră. Prima zi o petrec la schi, fetele cu Christian și Mason. Rose și Mason schiază nebunește… la modul că își asumă riscuri imense, iar ultima coborâre o fac pe cea mai periculoasă pârtie, iar Rose, deși conștientă de ceea ce se poate întâmpla dacă nu reușește să ducă la capăt coborârea, își asumă totuși riscul… Reușește! Nu de același noroc se bucură și partenerul ei, acesta trezindu-se cu o entorsă de toată frumusețea.

După predarea echipamentului, la intrarea în hotel e întâmpinată de un glas din umbră care-i spune:

“– Hei, micule dhampir.”

Acest glas îi aparține unui bărbat, un moroi – Adrian Ivashkov.

Și când credeam că totul merge bine și fără evenimente nefaste, apare vestea că un grup de strigoi a atacat un alt grup de moroi – Drozdov- ii au suferit pierderi masive.

La întrunirea de la hotel, făcută cu scopul de a dezbate calamitatea care se abătuse asupra familiei respective, Tasha Ozera propune ca moroii să li se alăture dhampirilor în lupta contra strigoilor, folosindu-și fiecare magia de care dispunea.

Mie una, această idee mi se pare de bun simț, solidară și chiar foarte binevenită. Din păcate, moroii din carte nu au fost de acord cu părerea mea, implicit a Tashei…

Dimitri îi împărtășește lui Rose un secret: s-a descoperit un loc unde se ascund strigoii din Spokane. Alt lucru care i se întâmplă este că Adrian Ivashkov îi trimite o cutie cu parfumuri și când i le înapoiază, o descoperă pe Lissa în camera lui…

Foarte multă acțiune cuprinsă în aceste 380 de pagini. Tineri curajoși și hotărâți, care sunt dispuși să lupte până la moarte pentru idealurile lor.

Din cauza supărării pe Dimitri și Tasha ( care, fie vorba între noi, era gelozie) Rose îi spune lui Mason o informație pe care nu ar fi trebuit să o spună: anume, că deși moroii și dhampirii știau despre Spokane, nu se lua nici o măsură…

Are loc o altă confruntare de toată frumusețea cu mama ei, și, ca meniul să fie complet, când se afla pe terasă apare și Dimitri… Dar de această dată, reușesc să discute matur și rațional, cel puțin asta este impresia mea, chiar dacă la Rose este miraculos acest comportament.

Aflând că Mason, Eddie și Mia au plecat la Spokane, Rose ajutată de Christian, pleacă să-i aducă înapoi. Descoperindu-i, coboară totuși în tunele, unde află o listă cu inițialele numelor celor 12 familii regale de moroi și câte un “x” în dreptul celor ce au fost atacate… Își dă seama că sunt într-un real pericol. Locul chiar era împânzit de strigoi și noaptea se apropie cu pași repezi…

Mă întreb, vor da peste strigoi sau nu?

Ies, mergând spre stația de autobuz dar sunt capturați…

Ce se întâmplă? Cine sunt cei care-i capturează? Reușesc ei să se salveze? Le vine cineva în ajutor?

Citind volumul acesta, nu puteți decât să aflați!

Nota mea pentru carte este 10!

Cerneală și stele de Kiran Millwood Hargrave

Titlul original: The girl of ink and stars

Autoare: Kiran Millwood Hargrave

Editura: Rao

Colecția: Rao pentru copii

Anul apariției: 2017

Traducerea: Cristina – Mihaela Tripon

Număr de pagini: 316

“Sprințarei Isabella i s-a interzis să părăsească insula natală, așa că își petrece timpul visând la meleagurile despre care tatăl ei, un cartograf faimos, i-a povestit de atâtea ori. Atunci când prietena ei cea mai dragă dispare în Tărâmurile Uitate, Isabella se oferă să o caute. Doar știe să citească hărțile, indiferent cât de elaborate ar fi, poate să se ghideze după stele și e mai mult decât dornică să plece într-o aventură. Lumea de dincolo de zidurile orașului însă, e plină de pericole, iar un demon de foc îi dă bătăi de cap așa cum nu își imagina. Curând, Isabella realizează că nu trebuie doar să își găsească prietena, ci și să salveze insula de la pieire.

Oare va face față provocării?”

“O bijuterie de carte, la fel de vie și de reală precum hărțile din interior. Este un clasic în devenire.” — Melinda Salisbury

“Millwood Hargrave este un nume de care vom mai auzi; are idei originale, iar imaginația de care dă dovadă este impresionantă.” — The Times

“Mit, magie, monștrii, ce mi-aș putea dori mai mult?” — Lucy Saxon

Dacă până acum eu eram aceea care îi recomandam fiicei mele cărți, de data aceasta, ea a fost aceea care mi-a recomandat-o mie! Așa că nu am avut cum să nu îi dau ascultare…

Și așa, am descoperit o poveste plină de magie, cu personaje fantastice interesante, o luptă continuă între bine și rău. O poveste captivantă, care se citește ușor, pe care tinerii de 12-14 ani o pot găsi de-a dreptul fascinantă. Mie, ca adult, mi s-a părut destul de ușoară, dar poți învăța multe din ea. Mai ales, să apreciezi prietenia!

“Se spune că în ziua în care a venit guvernatorul au venit și corbii. Toate păsările mai mici și-au luat zborul spre larg, de aceea nu mai există păsări cântătoare în Joya. Doar corbi uriași și zdrențăroși.”

O atmosferă cam tenebroasă, pesimistă, dar care în mod sigur te intrigă suficient cât să continui lectura cărții pentru a descoperi această poveste.

Povestea este scrisă la persoana întâi, din punctul de vedere al Isabellei, o puștoaică curioasă și plină de energie.

Situația din Joya este simplă, descrisă direct de Isabella:

“… pe insula noastră a venit guvernatorul Adori. Acesta a închis porturile și a transformat în barieră pădurea care se întindea de la o coastă la cealaltă, între satul nostru, Gromera, și restul insulei, izgonindu-i pe toți cei care se împotriveau regimului său.”

O carte interesantă, despre prietenie, bunătate și curaj. Despre eterna luptă dintre bine și rău. Se citește ușor, are un limbaj simplu, pe înțelesul micilor cititori. Plus o copertă foarte atractivă și desene prin carte.

Un sat sărac, cu case triste, oameni năpădiți de griji… aceasta este realitatea Isabellei. Dar există și frumusețe:

“De acolo, de sus, Gromera semăna cu o roată sau cu o supernovă, cu piața în centru și străzile asemenea unor spițe orientate spre exterior, unele ducând până în portul mare și liniștit, care pătrundea ca o pâlnie în marea plină de pești. În nopțile senine, stelele se oglindeau în luciul său asemenea unor nuferi.”

Cu toate că guvernatorul nu este prea iubit de comunitate, Isabella s-a împrietenit cu fiica acestuia, care la început mi-a părut cam superficială…

“Numai Lupe putea prefera o brățară simplă, împletită din resturi de ață, în defavoarea unui medalion din aur pur. Acesta era un alt lucru care îmi plăcea la ea.”

O legendă despre un demon de foc — Yote și despre protectoarea insulei Joya — Arinta; această legendă este bucuria și speranța locuitorilor insulei, care-și doresc să scape de sub tirania acestui guvernator.

Nici nu realizezi când te lași prins de poveste, fiind atât de captivat de acțiune încât paginile zboară și noi suntem din ce în ce mai atrași. Este povestea unei insule magice, care trebuie scoasă de sub dominația răului. Dar, cine va fi suficient de puternic cât să îi țină piept unui tiran?

Cata, o colegă de clasă de-a Isabellei este găsită moartă în livada guvernatorului, cu urme adânci care-i brăzdau corpul… Cu toate că este declarată stare de alertă, locuitorii insulei fac cercetări pentru a afla ce s-a întâmplat de fapt…

“Mi s-a părut întotdeauna ciudat să preferi monștrii în defavoarea cunoașterii –, însă acum înțelegeam. Criminalul era în libertate, fără chip și fără nume. Acest lucru era mai neliniștitor decât dacă s-ar fi aflat că ucigașul avea patru capete și dinți lungi ca niște cuțite.”

Dar, toate frustrările Isabellei ies la iveală când se întâlnește cu Lupe, căreia îi reproșează că tatăl ei nu e preocupat de binele celor de pe insulă…

Ce se întâmplă de acum înainte? Totul capătă amploare, misterul se adâncește, la fel cum crește și dorința noastră de a-l dezlega.

Răzbunare, oameni luați prizonieri, fiica guvernatorului pornește într-o vânătoare de vrăjitoare pentru găsirea criminalului…

Cert este că avem parte de o lume fantastică, imaginația ne este pusă la încercare de atâtea creaturi fantastice neînchipuite, de întâmplări ciudate, de dispariții misterioase; toate acestea purtându-ne pe aripile imaginației spre o lume plină de pericole, de situații pe muchie de cuțit și de personaje curajoase, ce nu se dau în lături de la a-și dovedi vitejia și curajul.

O expediție în căutarea lui Lupe, condusă de însuși guvernatorul insulei, avându-l ca ghid pe Gabo – care de fapt era Isabella… O călătorie spre cunoaștere și maturizare, o călătorie care poate avea sorți de izbândă sau se poate termina într-o tragedie… asta vă las pe voi să descoperiți.

Meu nu pot decât să spun că fiica mea a avut dreptate: această carte are ceva special.

După părerea mea, este un roman inițiatic, în care tinerii învață să-și deschidă aripile, să învețe zborul spre noi zări, să cunoască lumea și să aibă curajul să înfrunte viitorul cu tot ce are acesta de oferit.

O lectură surprinzător de antrenantă, care te tine treaz până la final, conectat la tot ce se întâmplă în carte; iar la final ne oferă și un răspuns. Care este acesta?

Lecturați cartea și descoperiți!

Nota mea pentru carte este 8,5!

Academia Vampirilor de Richelle Mead

Titlul original: Vampire Academy

Autoare: Richelle Mead

Seria: Academia Vampirilor, vol. 1

Editura: Leda

Anul apariției: 2010

Traducerea: Cătălin Pruteanu

Număr de pagini: 383

Pentru acelea dintre noi care au citit seria “Georgina Kinkaid” (cu succubi) a autoarei Richelle Mead, știm la ce să ne așteptăm: fantezie, poveste de dragoste, diferite soiuri de creaturi supranaturale și o acțiune alertă!

Pentru iubitoarele poveștilor cu vampiri, vă invit să cunoașteți o lume așa cum nu ați mai avut ocazia până acum, scrisă în același stil captivant, plin de emoție și care, pur și simplu, te ține cu inima-n gât să afli ce se mai întâmplă.

Facem cunoștință cu o Academie specială: Sf. Vladimir; ascunsă în pădurile din Montana. Și facem cunoștință cu personajele noastre: vampiri, și nu orice fel de vampiri.

Aceștia se împart în trei categorii: moroii – care sunt vampiri buni; strigoii – vampiri răi, care nu vor decât să ucidă; și dhampiri – care sunt semi-vampiri, rezultați din relația dintre moroi și oameni.

Și acum să facem cunoștință cu personajele noastre!

Lissa Dragomir, moroi, face parte dintr-una din cele 12 familii importante în lumea moroilor, rămasă orfană în urma unui accident în care-și pierd viața atât părinții cât și fratele ei, și în care era cât pe ce să moară și ea și prietena ei Rose.

Rose Hathaway, o fată dhampir, care se pregătește să devină gardă de corp sau gardian pentru prietena ei cea mai bună, prințesa moroi Lissa Dragomir.

Și să înceapă aventura!!!

Autoarea ne aruncă în plin coșmar: visul Lissei, despre accidentul în care i-au murit părinții și fratele… sânge, fiare contorsionate, fratele și părinții morți, iar ea și prietena ei Rose, aproape moarte…

Sunt găsite de gardienii Academiei și aduse înapoi, unde fetele noastre au parte de o morală severă din partea directoarei Kirova. Când aceasta vrea să o dea pe Rose afară din Academie, Dimitri le dezvăluie tuturor că cele două fete au legătura: comunică una cu cealaltă fără ca măcar să fie în aceeași cameră.

În fine, cele două sunt trimise la cursuri. Rose își începe antrenamentul deîndată ce-și primește orarul. Și nu-i este tocmai ușor, din moment ce, de doi ani de când au plecat, nu s-a mai antrenat serios.

Pe măsură ce ziua trece, Rose se simte din ce în ce mai vinovată că nu este la același nivel de pregătire ca și colegii ei, dar este dispusă să plece iar cu Lissa dacă aceasta își dorește acest lucru.

La un moment dat, gândurile și emoțiile Lissei sunt atât de intense încât, pur și simplu Rose este absorbită în mintea Lissei, iar acest lucru se întâmplă datorită legăturii lor speciale.

O carte care te prinde în mreje încă de la primele rânduri datorită stilului simplu și concis al autoarei, datorită personajelor atât de bine creionate încât poți să le vizualizezi. Pur și simplu nu poți să lași cartea din mână.

Pentru a-și găsi liniștea, Lissa merge la capela rusească ortodoxă din cadrul academiei. Sus, în podul acesteia, era locul ei de refugiu. Dar, după doi ani în care a lipsit, acest loc se dovedește că mai are un ocupant: un alt membru al regalității moroilor, Christian Ozera – prințul renegat și repudiat de toți datorită părinților săi, care au ales de bunăvoie să se transforme în strigoi.

La slujba religioasă, Rose îl aude pe preot vorbind despre Sf. Vladimir, care îi vindeca pe cei bolnavi și despre gardianul său Anna “cea atinsă de umbră”.

Aceste cuvinte îi stârnesc interesul și merge să vorbească cu preotul, iar acesta îi dă o carte despre Sfinții moroi, spunându-i că în acea carte va putea afla mai multe și despre Anna. Îi sugerează să o citească, iar data viitoare să discute despre cele aflate: altă temă…

Îmi place Rose, o fată directă, care spune ceea ce gândește și face ceea ce îi place, dar care este capabilă să își dea și viața pentru prietena ei Lissa, al cărei gardian își dorește să devină.

Deși Lissa pare mai timidă și închisă în ea, față de Rose are ceva aparte: este persoana cu care comunică cel mai bine, iar asta nu se întâmplă datorită legăturii care există între ele…

Comparativ cu Lissa care este mai liniștită, introvertită aș putea spune, Rose atrage foarte mult atenția asupra ei; oferindu-i Lissei posibilitatea de a fi liniștită și nu întotdeauna urmărită cu atenție.

Lissa începe, ușor ușor, să se simtă atrasă de Christian, care este un specialist în foc… Ba chiar, pentru a distrage atenția de la aceasta, îi dă foc unui coleg dar fără a-i cauza vătămări. Când este luat la întrebări, îi spune Lissei un lucru cu care, eu una, sunt total de acord: focul poate fi întrebuințat și în mod agresiv, pentru a lupta alături de dhampiri în războiul contra strigoilor.

Facem cunoștință și cu regina moroilor, sosită în vizită la Academie, care după ce ridică în slăvi numele Dragomir, îi dă o palmă verbală Lissei, spunându-i că nu se ridică la nivelul acestuia.

Părerea mea, că această observație putea fi făcută, dar nu în public. În particular ar fi fost cel mai indicat, deoarece s-ar fi evitat umilința.

Lui Rose îi ies vorbe în școală, toată lumea o vorbește de rău, iar Lissa este ferm decisă ca de data aceasta, ea să fie cea care protejează, pentru că Rose s-a sacrificat de multe ori pentru a o proteja pe ea.

Până aici, pot spune că-mi place atât stilul autoarei care ba te face să râzi, ba te face să aștepți cu nerăbdare să vezi ce mai urmează; cât și modul în care personajele devin prietenii cititorului.

Ei bine, Dimitri o învață să se lupte, iar Rose o acoperă pe Lissa în fața celorlalți, nespunându-le că aceasta, când este cuprinsă de deznădejde și neliniște își maltratează corpul, tăindu-se pe brațe…

Rose este cea care realizează că Lissa poate vindeca oamenii exact așa cum făceau profesoara Karp și chiar Sf. Vladimir. Este un adevărat miracol!

Începe să cerceteze tot ce există scris despre Sf. Vladimir. Și este o muncă asiduă, iar pe mine, m-a impresionat ce poate face fata asta în numele prieteniei.

În același nume, al prieteniei, Lissa convinge lumea că vorbele care s-au auzit despre Rose sunt niște minciuni, asta cu ajutorul forței de constrângere pe care o utilizează zi de zi.

Citind toate aceste cărți despre Sf. Vladimir și gardianul său Anna – cea atinsă de umbră; Rose realizează că Lissa, la fel ca doamna Karp, poate face toate aceste lucruri… Eu mă gândesc că o asemenea putere este de necrezut, o întâlnim clar, doar în cărți! Toate acestea o pun pe gânduri pe Rose, care începe să se teamă pentru sănătatea mintală a Lissei.

Ies la o sesiune de shopping împreună cu Natalie – colega de cameră a Lissei și tatăl acesteia, ca parte a grupului gardienilor – practică pentru a deveni gardian, sub atenta supraveghere a lui Dimitri.

Acțiunea cărții devine din ce în ce mai complexă, pe măsură ce alte și alte piese de puzzle sunt adăugate tabloului…

Lissa află că doamna Karp s-a transformat în strigoi de bunăvoie, cam la vreo lună după ce fetele au părăsit academia… Bineînțeles că am rămas și eu uimită, dar explicația m-a făcut să îi înțeleg decizia: începuse să se teamă de orice, își făcea singură rău, dădea semne de alienare mintală… Vă întrebați cum a putut deveni strigoi???

Explicația ar fi destul de simplă: moroii pot deveni strigoi de bunăvoie dacă omoară pe cineva în timp ce se hrănesc. Și am înțeles că procedând astfel, doamna Karp a scăpat de toate neliniștile: strigoii neavând conștiință.

Rose are un accident și simte cum își fracturează glezna, dar când își revine din leșin, este în spital, cu o simplă entorsă. Ghiciți cine oare a vindecat-o?!!

Bineînțeles că Lissa! Lissa, care ține foarte mult la Rose, află că din cauza acesteia Christian nu a mai vorbit cu ea; că Mia o urăște din cauza a ceea ce i-a făcut fratele ei André… Se adună atâtea și atâtea neliniști că nu le mai poate face față și atunci iar se taie pe brațe…

Rose reușește oare să o salveze? Lissa își recunoaște deschis sentimentele pentru Christian? Dimitri se simte și el atras de Rose?

La toate aceste întrebări și la multe altele, puteți afla răspunsul citind această carte care îți descrețește fruntea și te poartă pe tărâmul fanteziei într-o aventură de neuitat!

Nota mea pentru carte este 9,9!

 

Regii timpului: Eroare de Laura Nureldin

Titlul: Regii timpului: Eroare

Autoare: Laura Nureldin

Editura: Herg Benet

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 204

“De-acum, naveta între America prezentului și Persia antică a devenit rutină pentru Mora, profesoara de dicție ajunsă, dintr-o întâmplare, soția regelui Xerxes. Asta până când o cădere de tensiune în laboratorul lui Alex  dă peste cap mașina timpului și o trimite în Louisiana de dinaintea Războiului Civil. Acolo, Mora găsește o lume veselă și colorată, o familie care ascunde un secret inexplicabil, dar și posibilitatea unei noi iubiri. Există vreo conexiune între toate acestea? Sunt simple coincidențe, erori de sistem sau felul Universului de a pune lucrurile în ordine?”

“Pentru cei care stăteați cu sufletul la gură să aflați ce a mai făcut Mora, simpatica și exploziva eroină a Laurei Nureldin, iată că urmarea poveștii vă oferă din plin satisfacția unor noi aventuri, la fel de palpitante.

Caracteristicile esențiale ale scrisului Laurei sunt naturalețea, cursivitatea, umorul, felul în care știe să te țină ca pe ace pagină după pagină. Personajele ei te plimbă prin perioade care mai de care mai diferite din istorie, dar sunt atât de carismatice încât reușesc să te facă să te simți ca la tine acasă. În ce privește poveștile de dragoste (da, căci acum deja sunt mai multe!) creionate în ~ Regii timpului~, ele te fascinează tocmai prin firescul lor, prin lipsa idealizării. De fapt, aventurile Morsi ar putea fi ale oricui. Chiar și ale tale, dacă ai un pic de noroc. Și o mașină a timpului, fie ea și defectă.”

— Cristina Nemerovschi

După un prim volum interesant, unic, cu personaje interesante și călătorii fascinante prin Persia antică, am tot sperat la o continuare…. care a apărut! Tare sunt curioasă ce se întâmplă în acest volum… dar mai ales să îi văd pe Mora și Xerxes.

Are dreptate Cristina! Laura te atrage în cărțile ei prin stilul sincer și amuzant prin care relatează anumite întâmplări, împletind adevărul istoric cu ficțiunea într-un mod unic.

Sună bine sinopsisul cărții, chiar îmi doresc să văd ce aventuri ne mai așteaptă alături de Mora de data aceasta. Deși recunosc, nu aș vrea să se îndrăgostească de altcineva, eu îmi doresc să fie în continuare cu Xerxes…

După cum mă așteptam, un început surprinzător al cărții… După o zi mai mult decât plină de ghinioane și lucruri care nu au mers bine, Mora merge în laboratorul lui Alex pentru a decola spre Persia, la soțul ei Xerxes, care o aștepta la cină. Simplu și ușor, nu-i așa?

Dar, pe principiul o zi proastă începe de dimineață și ține până seara… Mora se trezește în Louisiana, înainte de Războiul Civil…

“Cred că faci mișto de mine.

Nimic nu părea cunoscut.”

Cred și eu, având în vedere că se află în altă locație decât cea în care se presupune că ar trebui să fie!

Și când este întrebată….

“– Cum ai ajuns aici, fato?”

… gândurile Morei ne oferă un răspuns unic în felul lui:

“Păi, cum să-ți zic? Mașinăria aia a timpului s-a stricat, Dumnezeu știe de ce, așa că, în loc să mă îmbăt cu soțul meu care are 2500 de ani și mai e și regele Persiei, am ajuns aici cu tine, tâmpitule. Iar tu crezi că sunt fiica unei sclave eliberate. Rahat.”

Și de aici, problemele continuă, Mora fiind nevoită să le facă față.

În timpul acesta, în Persia, un Xerxes furios nu știe ce se întâmplă de soția nu-i mai vine acasă ca de obicei… și este nervos rău, nu glumă!

Când primește explicațiile lui Alex, nu îi spune decât:

“– Știu că îți e prietenă. Dar mie îmi e soție. E femeia care mi-a trezit inima. Este viața mea. Păzește-o cu prețul vieții tale.”

îmi place personajul Mora! Cu simțul umorului dezvoltat, cu gândurile ce-i trec prin cap – care stârnesc zâmbete sau chiar hohote de râs. Este un personaj tonic și plin de energie, care te cucerește și te face să citești cu plăcere și curiozitate cartea.

O carte numai bună pentru a te relaxa după o zi încărcată!

În Louisiana, descoperă niște oameni primitori, calzi și binevoitori, deși cam prea creduli aș spune eu… Este uimită de tot ceea ce vede și observă în jurul ei. O lume aparte, diferită de America prezentului.

Familia la care locuiește are și ea necazurile ei, ca toate familiile. Fiica familiei dispăruse în mlaștini de vreo doi ani fără a i se mai da de urmă…

Mora este impresionată de Daniel, fiul cel mare al familiei, care-i aducea aminte de soțul ei Xerxes.

“Înalt, suplu și … grațios, Daniel putea fi un pianist. Sau un dansator profesionist. Șuvițe de păr negru îi umbreau ochii de un albastru electric care străluceau când zâmbea în colțul gurii; și făcea asta des. Avea o lumină interioară, o energie neobosită care țâșnea din fiecare privire și gest.”

Descoperă că Louisiana acelor vremuri, sau casa în care se află, are ceva magic…. sau să fie chiar ea???!

“Bun. N-o să mă apuc acum să-mi tai gâtul de dragul demonstrației științifice: cred că pot spune, liniștită, că sunt imposibil de rănit. Adică da, mă rănesc, dar mă vindec imediat. Ce înseamnă asta, totuși? Ceva trebuie să o fi provocat atunci când mașinăria m-a trimis aici. Deci, să recapitulăm: sunt în Louisiana secolului XIX, am un MP3 player funcțional și s-ar zice că sunt indestructibilă. Ce mai urmează? Să-mi iasă fulgere din palmă?”

Hmmm, nu-i o idee chiar așa de rea! Și cum, în această serie, imposibilul s-a demonstrat că poate deveni posibil, nu m-ar mai mira nimic.

Pentru această familie, Mora se dovedește a fi leacul care-i vindecă. Pentru fiecare are o vorbă bună, un sfat sau un umăr de care au nevoie.

În plan secund se desfășoară povestea dintre Alex și Sondra, rezumată simplu de acesta:

“Nu mai știu cine a zis că atunci când două minți sclipitoare se întâlnesc e ca și cum ar face dragoste între ele, dar mare dreptate a avut! Alexander Burke, dacă nu te-aș cunoaște, aș spune că ești pe cale să cazi în cap după fata asta.”

O lectură care te intrigă și te binedispune, destul de simplă în aparență, dar cu atât de multe variabile încât nu mai știi ce să crezi. Pur și simplu ești captivat de poveste, de gândurile efervescente ale Morei, de ironia subtilă și de dialogurile spumoase ale personajelor.

O carte pe care vă recomand să o citiți. Anti – stresa!!

“Fulgerele sunt cele care fac lumină chiar și în cele mai întunecate furtuni. Durează doar o clipă, dar strălucesc mai tare decât luna plină. Noi am fost, fiecare, fulgerul celuilalt, iscat în furtuna perfectă.”

Ce se întâmplă cu Mora? Va reuși Alex să o readucă în prezent sau va rămâne blocată în Louisiana anului 1857? Îl va mai revedea pe Xerxes?

Toate aceste răspunsuri le aflați citind această carte. Eu nu pot decât să vă urez lectură plăcută!

Nota mea pentru carte este 10!

Dacă vreodată ochii tăi vor plânge de Valy Grădinariu Plugar

Titlul: Dacă vreodată ochii tăi vor plânge

Autor: Valy Grădinariu Plugar

Editura: Self Publishing

Anul apariției: 2015

Număr de pagini: 418

“Închid ochii pentru o clipă și te văd un miraj al vieții, zâmbind, cu cerul prin picături de iubire în inima noastră! O lacrimă cade în sufletul meu, curată ca apa de munte, izvorâtă din iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, iar lacrimă … tu ești căutată, adulată și așteptată de toți oamenii de pe pământ; tu ești speranța, visele, soarele în tot ce este bun și frumos, iar pentru noi, muritorii de rând, porți numele magic, duios, răcoritor… FERICIRE!

Vino, peste pământul îmbibat în durere … pentru că porțile sufletului, vor fi mereu deschise, pentru tine!”

Cu un asemenea sinopsis vă dați seama că am așteptări foarte mari de la acest volum de versuri. Este prima carte a acestui autor pe care o citesc, deși mai multe mă așteaptă pe raftul bibliotecii.

Un volum de versuri aparte, care-i stârnesc cititorului latura sensibilă, romantică, emoțională. O carte care te îndeamnă să visezi la iubire și fericire sau să te bucuri că aceste două sentimente au apărut în viața ta! Fiecare sentiment este exploatat la maxim prin versuri suave sau mai dure, care au calitatea de a răscoli sufletul, de a aduce un zâmbet sau o lacrimă pe chipul celui care citește.

Cartea de față începe chiar cu poezia care dă titlul volumului: “Dacă vreodată ochii tăi vor plânge.”

“Dacă vreodată ochii tăi vor plânge

Și între noi sunt perdele de fum, 

Oprește-te o clipă, durerea ta m-ajunge

Și crede, nu-i capăt de drum.”

Este o declarație de dragoste, un jurământ că niciodată nu o va răni, că lacrimile ei vor fi cazne grele pentru el. O declarație că va face tot posibilul să nu o rănească.

Iubirea adevărată care nu se pierde în amăgiri, iluzii și probleme:

“De râzi, când lacrimile-ți curg,

Înseamnă că speranța n-a murit. 

Eu și tu, prin anii ce se duc, 

Zilnic vom spune ce mult ne-am iubit!”

Autorul ne prezintă iubirea, fericirea care îți face inima să tresalte și să bată mai repede, idealul spre care tindem cu toții chiar dacă nu întotdeauna îl găsim.

“Vis transformat în realitate, 

În ziua când te-am cunoscut. 

Tu, venită de departe, 

Și așteptată atât de mult!”

Iubirea ca speranță, ca dor și alean, iubirea părintească care iartă, uită, trece peste multe, care este nesfârșită:

“Tu nu uiți, că ai inima,

Ploaie mare, peste jar.”

O carte care îți stârnește un surâs pe față la o pagină, pentru ca la următoarea, să-ți aducă lacrimi. Un volum al extremelor emoționale, ce te surprinde vers de vers. O notă lirică de care, poate, nu știai că îți este dor, că ai nevoie de ea în viața ta…

“Plânge cerul cu lacrimi amare, 

Că azi un înger a pierdut. 

El plânge, lacrima mă doare, 

Și lumina din suflet din nou a dispărut.”

Lecții de viață închise într-un vers, asta primim în dar de la autor. Cărări pe care, poate, le-am străbătut sau nu, opțiuni pe care le avem și de care este posibil să nu fim conștienți.

“Multe cerem de la viață,

Dar uităm s-o prețuim.”

O odă închinată mamei este poezia “Mamă, ești leagănul vieții!” O poezie despre ce înseamnă mama pentru fiecare dintre noi: iubire necondiționată, spirit de sacrificiu, ajutor când copilul ei are nevoie, lacrimi de fericire când acesta își împlinește un ideal și lacrimi de durere când copilul suferă…

“Pe lume ea cât trăiește, 

În iubire te îmbracă. 

E steaua ce strălucește

Și nu moare niciodată!”

Iubirea este cea care ne poartă înainte pe cărările vieții, care ne ghidează pașii spre… acasă. Acasă fiind locul acela special unde inima se simte împlinită, unde sufletul este fericit.

Trecerea timpului, melancolia tinereții ce s-a dus, amintirea clipelor fără griji ale copilăriei ce parcă a zburat, toate ne sunt prezentate în poezia: “Ce n-aș da să mai am 18 ani!”

“Valurile tinereții 

Ce prin viață m-au purtat, 

Îi doresc la bătrânețe, 

Cu dor greu, dar și oftat!”

Gânduri, lumină, deznădejde, speranță, o altă viziune asupra vieții, mici bucurii ce ar trebui să ne facă viața mai frumoasă!

“Prin ochii tăi, fără lumină, 

Văd lumea, cum o vezi doar tu. 

O văd cu soare și senină, 

Uitându-mă în jur cu sufletul!”

Citind aceste rânduri te consideri mai bogat! Mai plin de învățătură. Cu noi orizonturi deschise, cu noi abordări și noi percepții.

“Viața-i raiul luminos, 

Și infern plin de cruzime!

Ia din ea ce e frumos

Și păstrează lângă tine!”

O carte pe care am citit-o cu plăcere, am savurat-o și la final, mi-a părut rău că s-a terminat… exact ca și viața omului:

“Viața este o poveste, 

Scrisă-n ceruri, într-o carte, 

Un suflet care iubește, 

Un suflet fără de moarte!”

Aceste versuri le voi folosi eu ca pe un îndemn să o citiți și voi!

“Anii vieții duși de vânt, 

Au trecut ca pasărea. 

Din ochi lacrimile curg, 

Că nimic nu poți schimba!”

Nota mea pentru carte este 10!

Dragoste și mătase albă de Corina Cîndea

Titlul: Dragoste și mătase albă

Autoare: Corina Cîndea

Seria: Salem, volumul 1

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 332

“Salem. Un oraș al cărui nume te duce cu gândul la vrăji și supranatural.

Logan Savage. Un contract îl aduce în Salem și totul se schimbă pentru el.

Obișnuit să nu stea prea mult într-un singur loc, să nu se atașeze de nimeni și de nimic, atunci când o întâlnește pe Faith Dalton, Logan se trezește prins într-un vârtej de întâmplări și sentimente ciudate care îi răscolesc existența și îl fac să se întrebe dacă nu cumva există, totuși, o soartă sau un destin pentru fiecare dintre noi.

O glumă îți poate schimba viața?

Uneori, da.

Iar dacă totul se întâmplă în Salem, atunci povestea capătă sens…”

După cum am mai spus de-a lungul timpului în recenziile mele, pe Corina am descoperit-o prin două dintre prietenele mele care-mi recomandau “Triplu H” vol. 1. De aici, a mai fost un singur pas până am citit cartea și m-am trezit râzând în hohote la 03:00 dimineața… Apoi, cu răbdare, am așteptat apariția fiecăreia dintre cărțile ei: “Triplu H” vol. 2; “Micuța balerină”; “Măști și secrete”; “Rebela” și acum, cea de a șasea carte a autoarei, prima din seria Salem: “Dragoste și mătase albă”.

O poveste minunată, cu de toate: o ușoară urmă de magie și misticism, destul de mult umor cât să râzi în hohote și dragoste – foarte multă dragoste. O carte care te învață despre prietenii adevărați; despre încredere și despre puterea vindecătoare a dragostei.

În această carte întâlnim 3 prieteni și 3 prietene, care vor forma 3 cupluri… Cu toții știm că cifra 3 este o cifră magică. Iar dacă ținem cont și de orașul unde are loc acțiunea cărții – Salem, strada Miracolelor, numărul 13; cred că nu mai există nici o urmă de îndoială că așteptările pentru această carte sunt mari.

Și mi le-a îndeplinit pe toate!

Vrăjitoarele și Extratereștrii, după cum s-au gratulat reciproc încă de la prima întâlnire… când lucruri ciudate s-au petrecut. Ce pot avea în comun o vrăjitoare și un extraterestru? La prima vedere, răspunsul ar fi: nimic! Autoarea ne demonstrează contrariul.

Declan este cel care o abordează prima dată pe Piper – o roșcată energică și care aruncă flăcări din priviri.

Oricum, ambele tabere rămân impresionate de tabăra adversă. Și asta nu este neapărat ceva bun:

“– Iarăși voi trei?…

— Voi sunteți măcar de pe planeta asta? întreabă bruneta ironică, iar întrebarea ei mă face să înțeleg că roșcata le-a povestit de întâlnirea cu noi.

(…..)

— Nu, suntem dintr-o altă galaxie, vrem să vă invadăm, iar voi tocmai ne-ați avariat nava spațială! spun cât se poate de serios.”

Concluzia băieților este cât se poate de scurtă și la obiect:

“– Și asta e vrăjitoare!”

O acțiune antrenantă, o atmosferă incendiară – exact ca în cazanul unei vrăjitoare și multe Glume și farse. De aceste ingrediente avem parte citind cartea. Autoarea știe să ne țină lipiți cu ochii de fiecare pagină a cărții, stârnindu-ne curiozitatea.

După ce ne prezintă cele șase personaje și ne familiarizează cu locurile, povestea se axează mai mult pe Faith și Logan, deși, ceilalți gravitează în jurul lor.

Printre glume și ironii, vise ciudate legate de așternuturi de mătase albă pe care le tot au atât Logan cât și Faith; atracția dintre cei doi se simte, aproape că dă în clocot; cu toate că fiecare încearcă să se opună acestui sentiment.

“Însă nu pot numi amintire ceea ce mi se înfățișează înaintea ochilor. De data aceasta, chipul brunetei îmi apare zâmbitor, așa cum nu mi-a zâmbit la întâlnirea pe care am avut-o. Iar privirea ei…”

Să fie destinul cel care i-o tot aduce în minte? Să fie soarta cea care i-o tot scoate în cale?

Cei trei băieți sunt un tot unitar, așa cum sunt și fetele; o familie în adevăratul sens al cuvântului, chiar dacă nu sunt legați prin nici o legătură de sânge. O prietenie puternică și bine închegată:

“Pentru prima dată după mult timp, timp în care am evitat să mă atașez de locuri, lucruri sau oameni. În ciuda faptului că atât Quinn, cât și Declan s-au mirat că doresc să investesc într-o mașină, Mustangul Rocket a avut câștig de cauză și s-a ales cu un stăpân mai mult decât încântat: eu!”

Chiar dacă momentan, respectivul Mustang este ușor avariat în urma întâlnirii cu cele trei vrăjitoare!

Povestea este spusă din punctul de vedere al lui Logan, alternat din când în când cu viziunea lui Faith, creând o poveste intensă și captivantă, care te menține în alertă maximă până la final.

Întâmplări stranii și inexplicabile se petrec încă de la început. Logan primește factura pentru repararea mașinii fetelor la piscină, fără ca cineva să fi venit să o aducă…; mirosul de iasomie pe care-l are întipărit pe creier și pe care îl simte chiar și atunci când Faith nu este prin preajmă; imaginile erotice care îi bântuie nopțile și zilele; toate acestea ne intrigă și mai tare.

Misterul apariției facturii se clarifică atunci când Logan descoperă că Faith este vecina lor și că cele două proprietăți comunică între ele:

“– Și ce ai de gând să faci? mă chestionează curios Quinn.

— Încă nu știu exact, recunosc privind gânditor spre curtea vecină. Ea nu știe că am aflat despre calea de acces dintre curți, așa că o să profit de asta. Îi place supranaturalul, o să îi servesc o porție din el.”

Farse plătite cu farse; glume și ironii, șotii peste șotii, toate acestea formând un vals al cunoașterii între Faith și Logan.

Gândurile lui Faith sunt revelatoare:

“Sau o glumă a destinului.

Căci numai o glumă a destinului mă putea face să mă simt atât de ciudat în fața unei simple priviri.

Ceea ce am simțit a fost… recunoaștere. Pentru o clipă, am avut impresia că îl cunosc pe bărbatul din fața mea, deși sunt sigură că nu l-am mai văzut niciodată. Nu aș fi putut uita acei ochi verzi care mă priveau de parcă și el ar fi simțit același lucru.”

Se pare că dragostea conține și puțină magie, puțină vrăjitorie…

“… serile au ajuns să fie un coșmar. Un coșmar în care acea privire verde mă urmărește. De fiecare dată mă privește la fel de intens, însă niciodată nu este privirea pe care brunetul mi-a aruncat-o în realitate.”

Băieții au o slujbă care m-a intrigat și pe mine la început. Până am aflat despre ce este vorba… Lucrează pentru FBI ca … hackeri! Și aici este o întreagă poveste pe care vă las pe voi să o descoperiți, eu vă spun doar că ei nu pot renunța la această slujbă…

Dacă vă mai spun și că Faith este hărțuită de fostul ei prieten iar Logan este cel care o scapă de insistențele acestuia, vă fac curioși?

Tot Logan este cel care are grijă de ea atunci când răcește… deși, dacă e să spunem tot adevărul, tot din cauza lui a răcit…

“Ceva între blestem și rugă îmi iese de pe buze în timp ce remușcarea mă macină pe interior pentru că Faith a răcit numai din cauza mea.”

În timp ce o îngrijește, Logan descoperă pe telefonul acesteia o mulțime de apeluri și mesaje…

“… toate, absolut toate apelurile și mesajele sunt de la Nathan!   (………)

Nebunul ăla nu știe să ia un nu drept răspuns!”

Ei bine, acum Nathan chiar a dat de belea! Logan nu este genul de bărbat care să nu facă nimic atunci când cineva cunoscut are de suferit din cauza unui hărțuitor, cu atât mai mult cu cât este vorba despre femeia de care este interesat.

Dar, printre toate acestea, cu toate sentimentele care iau naștere între cei doi, Faith și Logan au un mare hop de trecut: munca lui. În momentul în care Logan îi povestește tot, este absolut uimită:

“– Eram furios pe mine însumi pentru prostia pe care am făcut-o, conștient că mi-am ratat tot viitorul. (……) Însă am avut noroc. Tocmai fiindcă știam deja prea multe, au hotărât că este mai bine să mă aibă sub atenția lor și, totodată, să-mi închidă gura. M-au lăsat să fierb în suc propriu două zile, apoi a apărut Collin.”

Și de aici, toată, dar absolut toată povestea iese la iveală. Iar faptul că a decis să-i spună lui Faith adevărul, ne arată cât de mult ține la ea.

“Oricât de atras aș fi de tine, și sunt, știi bine, am vrut să fiu corect. Ți-am spus că voi pleca doar ca să știi la ce să te aștepți, înainte de a ne implica mai mult. Chiar dacă aș vrea să rămân, nu pot.”

O conversație amuzantă are loc între Nathan și Logan…

“– Am avut medicul meu personal! și îmi sprijin capul pe umărul lui Logan.  (……)

— Ești medic? îl întreabă Nathan surprins și încruntându-se.

— Da. Ginecolog. Iar sâmbăta și duminica, neurochirurg, răspunde Logan serios.

Însă uneori, atunci când este necesar, de exemplu cu foștii iubiți hărțuitori, pot face și pe dentistul. Pot scoate doi sau trei dinți deodată, cu o singură mișcare, spune sigur pe el. Sau pumn, adaugă nonșalant.”

Și totuși, a fost un avertisment, nu foarte subtil, pentru acesta, să o lase în pace.

Sentimentele lui Logan pentru Faith sunt din ce în ce mai puternice. Suficient de solide încât acesta să facă orice pentru a rămâne cu Faith? Nu se știe dacă îi va reuși, dar este dispus să încerce.

O carte despre greșeli și despre asumarea consecințelor acestora, despre dragostea fulgerătoare care mătură totul în calea ei. Despre suferința pe care o simți atunci când persoana iubită are probleme iar tu nu poți face nimic pentru a o ajuta.

O carte pe care o citești cu plăcere, cel puțin eu asta am făcut. La finalul acesteia eram convinsă că Faith și Logan sunt un cuplu solid, închegat, care va trece cu siguranță proba timpului.

O carte care m-a lăsat cu zâmbetul pe buze și m-a umplut de energie.

Mulțumesc Corina pentru această carte oferită pentru recenzie și pentru dedicația specială!

“Un ocean de sentimente se regăsește în ochii ei, iar felul în care se uită la mine mă face să mă simt slab și puternic în același timp. Și îmi dau seama că, probabil, m-am îndrăgostit de ea din prima clipă, doar că am fost prea încăpățânat ca să o recunosc.”

P.S. Aștept cu nerăbdare următoarele volume ale seriei.

Nota mea pentru carte este 10!

 

 

Toria de Nicoleta Tudor

Titlul: Toria

Autoare: Nicoleta Tudor

Seria: Cercurile mistice

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 294

“După doisprezece ani, Mădălina ajunge la o stabilitate emoțională alături de Sorin. A terminat facultatea de medicină și lucrează ca medic pediatru la spitalul unde au lucrat părinții și mătușa ei. Sorin, și el tot acolo, tot medic, doar că ortoped. O viață liniștită, frumoasă, exact ce-și dorise Mădălina atunci când a acceptat inelul de logodnă dăruit de Sorin. Dar se pare că universul are alte planuri cu ei, căci viața Mădălinei este dată peste cap atunci când află că Sorin o înșeală de vreo trei ani cu Angela, o asistentă de la spitalul unde lucrează amândoi. Și ca viața să devină și mai complicată, în cale îi iese Naum, care a părăsit Toria pentru a nu fi ucis de străbuni. Naum apare la spital cu Amalia, o fetiță drăgălașă cu ochi violet, care are nevoie de consultație pentru că și-a luxat mânuța.

Astfel viața Mădălinei intră într-o vâltoare de aventuri și incursiuni în trecut, unde o întâlnește pe Căzută alături de șatra de țigani, de încercări disperate pentru a salva Toria de străbuni, și toate acestea, în timp ce Sorin pleacă pentru nouă luni în Germania la o specializare. Va reuși Mădălina să salveze Toria alături de Naum și va reuși să-și salveze căsnicia cu Sorin?

Grea alegere….”

După ce am citit cu mare plăcere primele două volume ale seriei și am trăit la maxim povestea din “Cercurile mistice” și “Orașul de deasupra” momentul în care s-a anunțat apariția prezentului volum m-a încântat. Pur și simplu am început să fac diferite supoziții pe marginea cărții. Eram convinsă că povestea va putea lua două direcții: fie va fi povestea Căzutei pe care o descoperise șatra de țigani, fie era povestea de dragoste dintre Mădălina și Naum… pe mine cuplul Sorin- Mădălina nu m-a convins.

Și am avut dreptate într-o oarecare măsură. Autoarea a hotărât să îmbine cele două fire narative și să mă surprindă…

Cu un talent aparte și cu un stil simplu și concis, Nicoleta Tudor captează atenția cititorului, se joacă cu emoțiile sale, îl face să creadă în magie, pentru ca la final să exclame: mai vreau!

Asta simt și eu în clipa de față. Mai vreau! Am senzația că încă nu a fost spus totul. Parcă ceva a lipsit…

Dar, să revenim la volumul de față. Acțiunea cărții se desfășoară la doisprezece ani după cea din “Orașul de deasupra”, o găsim pe Mădălina adult, căsătorită cu Sorin, ambii medici – ea este medic pediatru iar Sorin este medic ortoped, lucrând la același spital.

“Cam asta era viața lor! Iubeau amândoi ceea ce făceau și se împărțeau între casă și spital.”

Mătușa Iolanda îi tot îndemna să facă un copil, dar:

“Își dorea un copil, dar simțea că încă nu este timpul. Încă mai avea multe de făcut. Încă nu era pregătită pentru o responsabilitate atât de mare.”

Chiar din primele pagini ale cărții reapare în scenă Naum, care venise la spital cu nepoțica sa, o brunețică frumoasă cu ochi violet, pe nume Amalia.

“Mădălina se întoarse spre direcția unde privea Amalia. Unchiul Amaliei se uita la Mădălina, pironit locului. După câteva secunde, Mădălina a reușit să realizeze că, pe lângă faptul că nu mai respira, inima ei dădea semne că ar vrea să se repeadă la băiatul care se afla în fața ei.”

Emoție pură este ceea ce transmite reîntâlnirea celor doi, care pur și simplu rămân blocați în bula lor temporală, fiind readuși pe pământ de micuța năzdrăvană care este uimită de faptul că, în sfârșit, o cunoaște pe acea Mădălina de care îi tot vorbise unchiul ei.

Reîntâlnirea cu Naum transmite cititorului emoție, bucurie și tristețe în același timp, dar și senzația că Mădălina încă mai are unele sentimente, încă nu a trecut peste relația intensă pe care a avut-o cu acesta…

Oare ce se va întâmpla acum?

“Îl privea și simțea lumea ei clătinându-se, în interacțiune cu lumea lui. Îl privea și nu îi venea să creadă că el chiar se află acum în fața ei, privind-o așa cum numai el o putea face. Realiza în acel moment că timp de doisprezece ani se mințise că l-a uitat, așezându-l undeva într-un cotlon al minții ei, al inimii ei și de acolo de unde îl izolase el nu o mai putea atinge.”

O revelație la care, eu personal, mă așteptam încă de la sfârșitul volumului doi. Pur și simplu am avut impresia că Mădălina și Naum încă nu și-au încheiat povestea.

“Ooooffff, ce o să facă ea de acum înainte? Toată iubirea pe care o ferecase bine în suflet se revărsa acum în valuri, iar ea nu își dădea seama dacă era fericită ori se frângerii sub tumultul acelor sentimente.”

Mă bucur că a aflat în sfârșit de scrisoarea pe care Naum i-a lăsat-o cu ani în urmă… Era și timpul!

De o sensibilitate aparte, din care transpare părerea de rău, este momentul în care Maria îi dă fiicei sale scrisoarea…

Iar fragmentul cel mai plin de emoție din scrisoarea lui Naum către Mădălina este acesta:

“Nu există cuvinte pe lumea asta care să descrie dragostea mea pentru tine, și dacă ar exista, ar provoca lacrimi numai existența lor. Te iubesc. Mai mult decât viața mea, mai mult decât orice pe această lume. Tu ești rațiunea mea de a trăi, te iubesc mai mult decât însuși noțiunea de iubire.”

Eu sunt ferm convinsă că Naum o iubește cu adevărat pe Mădălina!

După citirea acestei scrisori emoționante, fata realizează că îl iubește și acum, în ciuda faptului că e măritată cu Sorin. Întotdeauna l-a iubit.

Oare, dacă ar fi citit scrisoarea aceasta cu doisprezece ani în urmă, s-ar fi schimbat ceva? Mă îndoiesc… era prea înverșunată contra lui. Va schimba ceva în prezent? Să sperăm că da!

Pe de altă parte este Sorin… Un Sorin care mi-a arătat că am avut dreptate să cred că nu și-a meritat locul lângă Mădălina la finalul volumului doi…

O înșeală pe Mădălina cu una din asistentele de la camera de gardă… si asta nu-i nimic; tot spitalul știe, doar soția nu…

Ce nu înțeleg eu este de ce nu pune un punct final acestei relații? Fiind încă îndrăgostită de Naum, mi se pare că această căsătorie este de fațadă, conviețuirea dintre doi prieteni… Nu pot înțelege așa ceva. Pur și simplu se complace în această situație. De ce?  Nu știu. În privința aceasta nu reușesc să o înțeleg absolut deloc, nu sunt de acord cu ea sub nici o formă.

“– Nu pot să cred. Maaamă, ce ai trântit-o. Și acum ce o să faci? O să divorțezi?

— Nu, Doamne ferește. De ce să divorțez? Eu nu știu nimic. Am văzut eu ceva? Nu am văzut nimic. Dar, spune-mi te rog, tu de când știi?

— De trei ani, știu eu și tot spitalul.”

Sincer, cum poți să te prefaci că nu știi? Cum să vrei să rămâi cu el când tu iubești pe altul? De ce?

Uimitor este faptul că, deși o ironizează pe Angela – amanta lui Sorin, nu simte nici cel mai mic strop de gelozie. De parcă cel implicat nu ar fi soțul ei ci o cunoștință oarecare…

Nici nu pleacă bine soțul în Germania, că Mădălina reînnoadă relația cu Naum…

“… în timp ce se îndrepta spre el îi venea să cânte. Era atât de fericită că o să fie iarăși în brațele bărbatului iubit încât simțea că plutește. Drumul până la el i se păru fantastic de lung.”

Cu Naum merge din nou pe malul mării de pe Toria, tot alături de el călătorește în trecut, la șatra de țigani.

Magia și misticismul îmbinate cu atâta măiestrie în carte, vraja creată cu ajutorul peniței și imaginației, elementul fantastic foarte bine pus în evidență în carte, toate acestea sunt punctul forte al cărții. Aici, cititorul este complet prins în pânza țesută de Nicoleta Tudor, este efectiv captivat de călătoriile celor doi, de ceea ce află despre țigani și credințele lor, precum și despre Toria și străbuni.

O carte alertă, plină de acțiune, bine scrisă, care nu îți dă posibilitatea să te plictisești, nici să o lași din mână – chiar dacă nu ești de acord cu faptele și deciziile personajelor….

Sunt porniți într-o luptă contra cronometru pentru salvarea Toriei, Mădălina ajutându-l pe Naum cu tot ceea ce poate. În tot acest timp, trăind o frumoasă poveste de iubire care mie mi-a încântat sufletul.

Dacă reușesc sau nu să salveze Toria, este o altă poveste pe care vă las să o descoperiți voi.

În ce privește deciziile Mădălinei, eu una am rămas dezamăgită, mă așteptam la cu totul altceva. Cu toate acestea, vă asigur că veți avea parte de o lectură incitantă, plină de adrenalină și suspans, cu o poveste de dragoste frumoasă.

Cu speranța că va mai urma și un volum patru… felicitări pentru această carte care mi-a dat ceva de gândit.

Mulțumesc Nicoleta Tudor pentru cartea oferită spre recenzie.

P.S. Aș ruga editura să acorde ceva mai multă atenție corectării manuscrisului înainte de publicare.

Nota mea pentru carte este 9.