Archives

Fantoma de pe lac de Monica Ramirez

Titlul: Fantoma de pe lac

Autoare: Monica Ramirez

Editura: Librex

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 317

Ce părere aveți despre o scriitoare de romane de dragoste condimentate cu suspans și mister, a cărei viața este ea însăși plină de mistere și enigme ce se cer rezolvate? Mai ales dacă respectiva autoare are o imaginație înflăcărată?

“Ashley White, scriitoare de romane de dragoste, istorice și contemporane, de spionaj ori cu iz fantasy, se instalează în noua ei cabană din orășelul Spearmint Lake, statul Michigan, cu intenția de-a termina la timp romanul la care lucrează. Dar nopțile îi sunt bântuite de un misterios sunet al apei ce provine dintr-o sursă invizibilă, iar cimitirul din apropiere este bântuit de fantoma lui Frank Stanton, un polițist local ucis în urmă cu douăzeci și cinci de ani. O crimă încă rămasă neelucidată. Misterele se înmulțesc cu rapiditate, la fel și secretele întunecate și prietenii noi care spun adevărul doar pe jumătate. 

Obsedată de o fantomă care cere tot mai insistent să i se facă dreptate și un criminal a cărui mască începe să alunece, Ashley are toate motivele să se teamă că nu va reuși să supraviețuiască până la sfârșitul verii.”

“Timpul nemărginit nu este decât una dintre înfățișările infinitului. Fericiți cei care n-au amețit aplecându-se peste abisul lui.”

— Constantin Tsatsos

Ca de obicei când vine vorba despre scrierile Monicăi Ramirez, mă aștept să am parte de tot ce este mai bun: acțiune alertă, mult suspans și o poveste absolut fascinantă.

“Fantoma de pe lac” așa pare a fi din descriere. Sunt tare curioasă pe unde ne mai poartă imaginația prolifică a autoarei?!

“Lacul, cabana, mirosul aromat de mentă. Spearmint Lake, cel mai fermecător orășel din Michigan. 

Doar eu și Neda. Liniște și inspirație. Cu puțin noroc și un program foarte strict, puteam reuși să termin romanul la care lucram înaintea termenului limită impus de editorul meu.”

Dar, cum bine se știe, planurile de acasă – de fapt, din mașină, pe timp de furtună – nu se potrivesc cu cele din târg, oare ce întorsătură va lua situația? Mai bine spus, ce o așteaptă pe Ashley?

“Un început nu foarte promițător al vacanței în care-mi propusesem să regăsesc măcar o mică parte din fericirea pierdută. Nu-l puteam readuce la viață pe tatăl meu și nici nu mai puteam vindeca o dragoste cu aripile frânte, dar speram ca viitorul să-mi aducă și lucruri bune.”

Nu știu cum este să-ți pierzi un părinte, sper nici să nu aflu prea curând; dar este clar că starea emoțională a lui Ashley nu este una foarte pozitivă…

O carte plină de mistere care țin cititorul cu inima-n gât, mereu la pândă, încercând să deslușească enigmele. Iar rezolvările enigmelor vin cu picătura, cititorul nu poate realiza încotro merge povestea decât citind pagina după pagină.

După ce ajunge la cabana din Spearmint Lake, pe care autoarea ne-o descrie atât de bine încât ne-o putem cu ușurință imagina, Ashley își dorește o plimbare pe malul lacului Michigan. O plimbare care s-o remonteze după timpul în care a condus până aici.

“… cel mai grav era faptul că mă încerca o neliniște majoră exact atunci când mă așteptam mai puțin. La supermarket, în duș, în timp ce scriam. Era o senzație extrem de ciudată, pe care o vizualizam ca pe o umbră întunecată ce se infiltra ușor, ușor în viața mea, așteptând momentul potrivit pentru a mă pune la pământ. Simțeam că urma să mi se întâmple ceva foarte rău și asta într-un viitor cât mai apropiat.”

Să fie oare o premoniție? Un avertisment? Sau întâmplările din ultima vreme au copleșit-o? Nu ne rămâne decât să savurăm povestea și sunt convinsă că vom afla.

Aude diferite zgomote, mai ales apă picurând în diferite colțuri ale casei, fără ca apa să curgă cu adevărat…

“Apa nu picura nicăieri, dar sunetul acela continua să se audă undeva în casă.”

Eroina noastră are parte de o vacanță cu adevărat stranie dacă ne gândim la apa pe care o aude picurând, la furtunile la care asistă și la norii negri care se dezlănțuie furioși, ori la căldura toridă care urmează ploile, provocând valuri de aburi și ceață care creează o atmosferă de-a dreptul stranie… și asta nu e tot!

Imaginea de ansamblu a acestei povești ne este dezvăluită treptat, piesă cu piesă, frântură de frântură, pentru a putea ansambla acest puzzle gotic. Autoarea se joacă cu mintea și emoțiile noastre, suspansul este la cote maxime, iar cititorul în mod sigur este curios și speriat oarecum de ceea ce citește. Atât doar, că nu știe cum să facă să ajungă mai repede la final pentru a afla rezolvarea enigmei, decât citind.

Și de această dată, Monica Ramirez a reușit să mă uimească! O carte care m-a scos din zona mea de confort, dar pe care nu am avut puterea să o las din mână. O carte pe care o recomand!

Întâmplările stranii continuă să aibă loc la tot pasul, fapte și apariții ce stârnesc confuzia… Mai întâi, o femeie găsită în cimitir împușcată în braț, apoi legenda polițistului ucis cu atât de mulți ani în urmă și al cărui ucigaș nu a fost găsit niciodată… Nu ai cum să nu vezi pericole la tot pasul!

“Singurătatea putea fi o binecuvântare ori un blestem.”

Sunt total de acord cu Ashley! Mai ales când ești o scriitoare cu o imaginație debordantă, așa cum este ea!

Locotenentul Michael Kenneth, un polițist ce-i tot apare în cale și care o tot avertizează de pericole, mă intrigă. Ca de altfel toate personajele acestei cărți, care ascund câteva secrete și care spun adevăruri doar pe jumătate, care avertizează fără a spune clar cu privire la ce… De ce oare? Ce ascund?

“Acel ceva întunecat care mă pândea din umbre mă ratase. Deocamdată. Dar oare aveam să fiu la fel de norocoasă și data viitoare?”

Un personaj aparte este Jeff Henson, cel care cunoaște pe toată lumea din Spearmint Lake, care ajunge să cumpere bufetul din cabană… care bufet, se va dovedi că aparține mamei acestuia. Acest personaj simpatic îi oferă lui Ashley o mulțime de informații despre locuitorii acestui orășel, dar și o poveste despre legenda locală: fantoma unui polițist care bântuie cimitirul și plaja de lângă lac…

“… locotenentul Frank Stanton. Fantoma lui bântuie pădurea în care a fost împușcat, probabil căutându-și asasinul. Îngerul la umbra căruia stăteai e al lui.”

Misterele în această carte abundă. Atunci când crezi că în sfârșit găsești o logică în tot ceea ce se întâmplă, constați că mai departe nici că puteai să te găsești cu presupunerile… Pur și simplu suspansul face casă bună cu elementele de thriller, cu aspecte gotice, care efectiv îți dau fiori.

Nu știu când am terminat de citit cartea, dar vă pot spune că v-o recomand!

Pentru iubitorii acestui gen literar, cartea este foarte bună! Pentru mine, a fost un eveniment! Bine, autoarea a reușit să mă surprindă cu fiecare carte a ei pe care am citit-o! Este talentată și are tehnică. Acest lucru se observă!

Iar punctul forte, după părerea mea, îl reprezintă eroina însăși, sau mai bine zis, curiozitatea acesteia!

Nu credeam să ajung vreodată să spun asta, dar o fac: povestea de dragoste, sau izul ei, putea la fel de bine să nu existe. Nu schimbă cu nimic povestea.

O crimă neelucidată, o scriitoare de romane de dragoste care se joacă de-a detectivul, mult suspans și mister, asta ne oferă autoarea în această carte captivantă! O lectură incitantă care ne dă palpitații!

Mulțumesc Monica Ramirez pentru cartea oferită spre recenzie!

Nota mea pentru carte este 10!

 

Advertisements

Doamna umbrelor de Mihaela Strenc

Titlul: Doamna umbrelor

Autoarea: Mihaela Strenc

Seria: Orașul îngerilor, vol. 3

Editura: Quantum Publishers

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 201

“După douăzeci de ani de la evenimentele din volumul doi, povestea s-a limpezit. Dar o amenințare pândește din umbră, căci Diana nu a renunțat la planurile de răzbunare, iar ținta este acum Ema, iubita băiatului lui Iustin. Tânărul trebuie s-o oprească să obțină ceea ce și-a dorit dintotdeauna – un trup omenesc.

Făcând asta, el rescrie însă povestea tatălui său. Va reuși să îi creeze un alt final, sau va avea soarta întunecată a lui Iustin?”

Sună foarte interesant această descriere. Chiar eram curioasă ce se mai întâmplă în această serie.

“Mihaela Strenc pune bazele unei povești cu strigoi ce se hrănesc cu propriile noastre frici și temeri. Lașitatea și neîncrederea în noi și în cei din jur sunt cheile ce deschid porțile răului. O inimă mâhnită nu va putea niciodată să părăsească trecutul și să privească spre viitor.”

— goodread.ro

De data aceasta vom afla povestea băiatului lui Iustin și pericolele care-l pândesc… greșelile pe care le face putându-i fi fatale.

În prologul acestui volum o întâlnim pe micuța Ema, de numai opt ani:

“Spre miezul nopții, senzația că mai era cineva cu ea o deșteptă. Terifiată, își deschise larg ochii. În prima secundă nu văzu decât conturul dulapului, dar, după ce se dezmetici, observă clar silueta unei femei.

— Cine… Cine ești? îngăimă ea, fără glas.

Umbra ieși din cotlonul în care stătuse până atunci, apropiindu-se de copila îngrozită. Și când ajunse la un pas de ea, Ema îi văzu fața albă și ochii fioroși, de nălucă.”

Un început incitant, asemănător filmelor de acțiune, cu ceva elemente de thriller. O apariție necunoscută în camera unei fetițe… Cine să fie oare?

După primele două volume care mi-au stârnit la maxim imaginația și pe care le-am devorat efectiv; acum a venit vremea să descopăr și acest volum de la care am așteptări mari…

Primul capitol al cărții ne poartă în familia lui Iustin, acum în vârstă.

“– Dacă tu ești bătrână, glumise el, eu, la cei șaizeci de ani ai mei, ce-ar trebui să mai fac? Să mă îngrop direct? Poate că ar trebui să-mi caut loc de veci.

— Nu glumi cu astfel de lucruri, nu e amuzant.”

Se pare că noi, femeile, după o anumită vârstă, începem să ne facem griji pentru fiecare rid și fir alb… Este o realitate, un prag psihologic peste care trebuie să învățăm să trecem cu demnitate și curaj. Până la urmă, nu este un capăt de lume! … având în vedere problemele cu care s-au confruntat cei doi până acum, mă refer la Iustin și Ana.

Odată cu trecerea anilor, cuplul lor a devenit din ce în ce mai strâns, mai unit. Iar odată cu apariția lui Valentin, toate au luat amploare. Pe cât de rebel era în tinerețe, pe atât de serios a devenit Iustin acum, respectând codul Veghetorilor cu strictețe. Singura lui slăbiciune era fiul său Valentin, care-i semăna în totalitate, excepție fiind ochii albaștrii, moșteniți de la mamă.

Dar…

“Frumusețea îl făcuse arogant, iar atenția pe care toți i-o acordau îl transformase într-un monstru al narcisismului. Încercase să-i atragă atenția și soțului ei, dar acesta se arătase mai îngăduitor.

— Așa eram și eu la vârsta lui. E doar o fază.”

Dar Ana continuă să fie neliniștită în privința fiului ei, care pare să-i calce pe urme tatălui.

În acest volum îi avem în prim plan pe Valentin și Ema, iar în plan secund pe Gabriela. Cei doi tineri, Valentin și Gabriela, sunt diametral opuși.

“Sperase că avea să se schimbe cu înaintarea în vârstă, însă deocamdată nu dădea niciun semn că ar fi fost dornic să se cumințească. Ba chiar, parcă pe zi ce trecea, devenea tot mai nebun – petrecerile se țineau lanț, la fel și aventurile. Nici măcar nu ținea cont de vârsta femeilor cu care ieșea; dacă arătau bine, erau bune toate.”

Și uimitor este faptul că, tatăl său îl credea un sfânt. Nu se îndoia deloc de ceea ce îi spunea Valentin… Oare cât îi va mai merge băiatului cu această poză de îngeraș pe care le-o prezintă părinților? Când va realiza Iustin că fiul său nu este ceea ce pare?

Pe de altă parte, cei doi tineri sunt foarte buni prieteni, Gabriela de multe ori acoperindu-i toate năzdrăvăniile. Un sfat bun primește aceasta de la el:

“– Gabi, să nu-ți iei un băiat ca mine, îi zise el, lăsând la o parte toate măștile.

……………

— Nu, ascultă-mă! Să-ți cauți un tocilar… Știi tu, băiatul ăla silitor din prima bancă, de care râde toată clasa. Acela n-o să te facă să plângi niciodată.”

Adevărat! Dar se știe că fetelor le plac băieții mai rebeli… deși are dreptate, un băiat cu capul pe umeri nu va face o fată să sufere…de cele mai multe ori.

A doua zi, o vedem pe Ema prin ochii lui Valentin…

“Când o văzuse pentru prima oară, privirea îi fusese atrasă de părul ei neobișnuit de lung, pe care și-l ținea prins într-o coadă împletită. Avea o expresie visătoare, ochii mari, căprui deschis și pielea albă, ca de porțelan. Se îmbrăca demodat, cu rochii până în pământ, negre sau cenușii, iar la gât îi atârna o cruce groasă. Nu era genul de fată cu care s-ar fi întâlnit, însă frumusețea ei îl cucerise.”

Și Ema l-a remarcat pe el. Ba chiar, în lumea ei închisă și ternă, Valentin a apărut drept cavalerul pe cal alb! Încă de la prima întâlnire,  Valentin încearcă să o cucerească, dar o face folosindu-se numai de minciuni, adevăruri spuse pe jumătate și aparența de băiat cuminte. Este clar că nu are în plan o relație serioasă…

“Era lupul în blană de oaie, și nu-l deranja câtuși de puțin lucrul acesta. Ba chiar, se simțea foarte mândru de propria persoană. Cât despre pericolul de a se îndrăgosti… Putea fi simplu înlăturat… N-avea să stea prea mult cu ea, iar latura lui cinică funcționa încă suficient de bine ca să-l apere de sentimentalisme prostești și costisitoare.”

Tind să cred că Valentin este cu mult mai rău decât a fost vreodată Iustin! Sau, crede că totul i se cuvine, neținând cont de cei pe care , prin atitudinea lui, îi poate răni. Cert este că, ar trebui controlat până nu va fi prea târziu…

” Îl admira că se descurca pe cont propriu de la o vârstă atât de fragedă, când alții nu făceau decât să bată discotecile și să agațe fete.”

Dacă ar știi ea, Ema… !!! Prea are încredere în aparențe!

Iar prietena lui Gabriela, îi reproșează și ea anumite lucruri, pline de adevăr, în speranța că îl va face să se schimbe…

“– Mă întreb ce s-a întâmplat cu băiatul ăla care împărțea totul cu ceilalți. De câțiva ani nu mai știu cine ești. Tot sper să-ți revii, dar nu, ești din ce în ce mai rău. Și mă doare, pentru că îmi vreau prietenul înapoi…”

O carte alertă, plină de emoții, pe care o citești cu un real interes, din dorința de a descoperi întreaga poveste; cu toate că nu ești întotdeauna de acord cu acțiunile personajelor. Speri doar să se termine cu bine.

Valentin a primit o bilă albă de la mine în momentul în care i-a spus Emei adevărul. Deși, aș fi vrut să o fi făcut din proprie inițiativă… Descoperiți voi ce s-a întâmplat de fapt. Cu toate acestea, încă mai cred că Iustin ar trebui să-l controleze ceva mai mult. Poate o va face, poate nu… dar să nu fie prea târziu! Iar comportamentul ulterior al lui Valentin este din ce în ce mai rău. Se pare că nu-i mai pasă de nimic…

După cum se știe, minciuna are picioare scurte! Momentul în care Ana și Iustin află adevărul este dureros, dar concluzionat scurt de Iustin:

“– Sunt dezamăgit, spuse bărbatul. Apoi, uitându-se în spate, la tânăr, termină: Și cel mai rău e că nu voi mai avea încredere în tine niciodată.”

Era și timpul!!!! Mi se pare că autoarea putea să pună această scenă, a adevărurilor ieșite la iveală, ceva mai repede. Parcă prea mult spațiu a fost alocat acestui comportament… Cumva, Ana și Iustin au părut niște părinți prea creduli, ușor dezinteresați de copilul lor, o încredere prea oarbă au avut în Valentin.

În ciuda relației proaste pe care o are cu familia, băiatul este sincer în privința emoțiilor pe care le simte față de Ema:

“Încercând să-și potrivească pașii cu pașii ei, băiatul simți ceva ce nu mai simțise până atunci. Era fericit că se afla în preajma fetei, de parcă simpla ei prezență ar fi răspândit un parfum de magie. Îi studia coada lungă, ce îi trecea de coapse, apropiindu-se, deși încerca să mențină distanța.”

Oare va reuși să-i recapete încrederea Emei? Să se fi schimbat Valentin atât de mult?

Întâmplări stranii, strigoi ce apar în viața Emei, ce-i tulbură nopțile; toate acestea, o împing pe fată să-l roage pe Valentin să doarmă cu ea. De acum avem parte de suspans la cote mari, fantasticul își face simțită prezența odată cu apariția unei vechi cunoștințe de-a noastră: Dia…

“Te rog, tată, dacă o ajuți, îți promit că n-o să-ți mai ies din cuvânt. Niciodată.

…………….

— Te implor! Strigoiul care s-a legat de ea e Dia!

— Ce ai spus?”

Iustin promite să o ajute cu condiția ca Valentin să nu o mai vadă. Dar, ceea ce descoperă Iustin și Ana, împreună cu Valentina și Gabriel, este îngrozitor… atât de îngrozitor că cei mai puternici Veghetori nu o pot ajuta. Bineînțeles că Valentin nu acceptă acest verdict, hotărât fiind să o apere el pe Ema și să o scoată de sub dominația strigoiului Dia, cu toate că el nu este Veghetor…

Ce se va întâmpla de acum înainte?

Are loc o cursă contra cronometru pentru salvarea Emei. Multe adevăruri se mai află, curajul și puterea fiecăruia sunt puse la încercare; forța sentimentelor este testată… Totul cu o atât de mare rapiditate că nu mai știi când ai dat ultima pagină, moment în care spui: mai vreau!

“Se despărți de ea, recunoscând în sinea lui că îi era frică. De fapt, era puțin spus… Mai degrabă, era terifiat, mai ales că la tot ce simțea se adăugase și sentimentul că viața i se risipea. Universul lui se dărâma, suflat de o forță necunoscută, și n-avea de ce să se agațe ca să nu o ia el însuși razna.”

Griji, gânduri, întrebări… cu asta se luptă cei doi. Încearcă să facă tot posibilul să scape de Dia, dar se pare că Ema relaționează la un anumit nivel emoțional cu aceasta:

“– Și dacă timpul meu s-a scurs?

Îngrozit, se uită la fată din nou, decriptând în ochii ei un adevăr sinistru.”

Spre final, Dia îl provoacă pe Valentin la luptă… Băiatul acceptă din dorința de a o salva pe fată, deși e conștient că șansele lui sunt ca și inexistente.

“Chiar dacă voi pleca dintre cei vii, așteaptă-mi întoarcerea și teme-te. Când vor crește umbrele și soarele va fi înghițit de lună, atunci mă voi trezi.”

O carte interesantă, foarte bine scrisă, care îți menține atenția la poveste. Cu toate acestea, îmi doresc sincer să avem parte de o continuare cât mai repede. Deși am aflat că Valentin a scăpat cu bine, nu știm exact ce s-a întâmplat cu Ema. Parcă povestea lor a fost abandonată brusc, fără a i se conferi un final cert. Ceva pare că a rămas nespus…

Nota mea pentru carte este 8,5.

 

Regatul furtunilor de Leigh Bardugo

Titlul original: Siege And Storm

Autoare: Leigh Bardugo

Seria: Grisha – volumul 2

Editura: Trei

Anul apariției: 2014

Traducerea: Laurențiu Dulman

Număr de pagini: 420

Leigh Bardugo s-a născut la Ierusalim, a crescut în Los Angeles și a absolvit Universitatea Yale. În prezent locuiește și scrie la Hollywood.

“Bardugo populează lumea fantastică pe care o creează cu ființe tridimensionale stranii…”.       — BOOKLIST

“Suspans, acțiune, un ritm alert: finalul te va surprinde și te va face să aștepți cu nerăbdare continuarea.” — KIRKUS REVIEWS

Un ținut fabulos: Ravka

O elită magică: Grisha

O eroină cu superputeri: Alina Starkov

“<Întunecatul>, conducătorul Grishei, a supraviețuit bătăliei din Falia Umbrei și reapare cu o putere înzecită și un plan diabolic. Cu ajutorul lui Sturmhond, un corsar faimos, Alina Starkov se întoarce în țara pe care a părăsit-o, hotărâtă să lupte cu forțele ce amenință Ravka. Dar pe măsură ce puterea ei crește, se vede prinsă tot mai mult în jocul de magie interzisă al Întunecatului, ce o îndepărtează de Mal. Alina trebuie să aleagă între țara ei, puterea pe care o are și dragostea pentru Mal — altfel riscă să piardă totul în fața asaltului iminent.”

Așa ne este descrisă această carte.

Ca un review al primului volum, ne aducem aminte de doi orfani, prieteni foarte buni: Alina și Mal.

Alina Starkov — Invocatoare a Soarelui, o Grisha foarte puternică, ce-și descoperă destul de târziu puterile.

Mal — cea mai iscusită iscoadă, găsește ceea ce pentru aproape oricine este ascuns privirii.

Cei doi se iubesc unul pe celălalt și sunt dispuși să-și dea chiar și viața unul pentru altul.

Acum, să facem cunoștință cu Întunecatul — personajul cel mai controversat, după părerea mea. Clar negativ, deși asta o aflăm abia la finele primului volum…unde Alina și Mal fug pentru a-și salva viețile.

Întunecatul vrea să pună stăpânire pe întreaga lume, sub pretextul păcii, nemaifiind războaie atâta timp cât toți i se vor supune.

Dar, se pare că, în “Regatul furtunilor”, aventurile continuă…

Și nici bine nu au fugit de Întunecatul, că Alina și Mal sunt prinși!

Nu-mi vine să cred cu ce viteză se desfășoară acțiunea. De parcă autoarea vrea cu toată puterea să nu putem lăsa cartea din mână… Cel puțin în privința mea, îi reușește din plin!

Întunecatul este din ce în ce mai puternic, iar ceilalți Grisha sunt fie orbiți de el, fie prea îngroziți pentru a o ajuta pe Alina să lupte contra lui.

Nici Alina sau Mal nu pot face prea multe atâta timp cât sunt ținuți sub amenințarea de a-i face rău celuilalt dacă îndrăznesc ceva… O situație de-a dreptul fără ieșire, nu?

Deci, ce se întâmplă?

Cu atâtea noi creaturi în jur și atâta teroare, cartea nu poate decât să devină și mai interesantă… Ceea ce se întâmplă!

Prizonieri ai Întunecatului, pe o balenieră condusă de un corsar — Sturmhond; pornesc în căutarea Biciului mărilor – un dragon de poveste care se dovedește a fi real… Cu ajutorul lui Mal îl găsesc.

Dar are loc o schimbare de situație: Sturmhond și echipajul său îi răpesc pe Alina și pe Mal.

Întrebarea este: în ce încurcătură mai sunt vârâți, fără voia lor, de data aceasta?

Greu de spus, dar Sturmhond îi roagă să stea de vorbă cu clientul lui… și, dacă nu sunt de acord cu ceea ce le oferă acesta, atunci le promite că el însuși, îi va duce acolo unde vor dori.

O promisiune despre care nu știu ce să zic, atâta timp cât vine de la un corsar lipsit de onoare. Dar cel mai interesant este că obține 7 solzi de pe capul Biciului Mărilor — care formează cel de-al doilea amplificator!

Iar într-o carte, numită “Viețile Sfinților”, pe care Alina o primise de la Amplificator — preotul sfătuitor al regelui din Ravka, Alina descoperă poza Sf. Ilya unde apar pe rând Cerbul, Biciul Mărilor și Pasărea de Foc – trei creaturi de legendă, despre care se credea că nu există; dar, cum două dintre ele s-au dovedit a fi reale, oare este posibil ca și aceasta să existe?

Mal este convins de Alina să o găsească – el fiind singura ei speranță, ca să spunem adevărul!

Dar această carte are și părțile ei amuzante.

La întrebarea Alinei adresată lui Sturmhond, să afle de unde este, acesta răspunde liniștit:

“– Mama era o stridie, a spus el, făcând cu ochiul. Iar eu sunt perla.”

Cum să nu îl placi? Și cum să ai încredere în el?

Două întrebări profetice, se pare… Uluitorul nostru corsar se dovedește a fi nimeni altul decât cel de-al doilea fiu al regelui din Ravka…

Se decide întoarcerea la Os Alta – capitala Ravkăi și pregătirea unei lupte cu Întunecatul.

Cum va fi primită Alina? Mal o va însoți în această călătorie?

Ei bine, citind cartea vom afla toate răspunsurile.

Toată lumea o crede o sfântă. Regele îi iartă pe ea și Mal, și Alina devine șeful Armatei Grisha printr-un act nesăbuit – crapă domul aurit din Micul Palat; și atunci, ceilalți Grisha își dau seama de puterea ei. Asta, în condițiile în care puțini știau că poseda două Amplificatoare puternice precum Cerbul lui Morozova și Biciul Mărilor…

Începe să schimbe regulile în cadrul Armatei a doua…

Constat, nu cu foarte mare surprindere, că politica și relațiile în Ravka se fac ca și pe la noi… dar, Alina pune lucrurile în mișcare, deși ascunde de Mal faptul că are vedenii – Întunecatul apare în fața ei, și se poate observa ușor, ușor, o anumită răceală, ba chiar distanțare între cei doi.

Încep pregătirile de război contra Întunecatului, se observă la început anumite disensiuni între cele două armate, dar curând lucrurile se schimbă și încep să colaboreze. Sunt animați de dorința de a scăpa Ravka de puterea distrugătoare a Întunecatului.

Se primesc informații contradictorii despre locul unde se află Întunecatul, ceea ce este bulversant, Grisha continuă antrenamentele, iar Alina și Mal au o ceartă, datorită lipsei comunicării după părerea mea. Deoarece Alina  nu-i spune că l-a văzut pe Întunecatul când Mal a sărutat-o, iar acesta, vă dați seama, crede că Alina nu-l mai iubește…

Reușesc până la urmă să comunice cei doi? Sau cuplul lor se destramă înainte chiar să fi avut ocazia să fie cu adevărat un cuplu? Pornesc războiul contra Întunecatului? Găsesc Pasărea de Foc? Alina utilizează și al treilea amplificator?

La toate aceste întrebări vom afla un răspuns doar citind “Regatul furtunilor”. O carte complexă, cu multe informații și o acțiune alertă!

Nota mea pentru carte este în mod sigur 10!

 

Blestemul moștenirii de Mirela Oprea

Titlul: Blestemul moștenirii

Autoare: Mirela Oprea

Editura: Tritonic

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 468

“Lanțurile îmi sapă în încheieturi și simt durerea până-n măduva oaselor. Nu știu dacă plâng din cauza durerii, a fricii sau a ce va urma. Pentru că ăsta pare să fie doar începutul. Am pictat în mine chipul lui. Al celui real pentru mine, nu al celui malefic. Ochii de smarald și buclele sălbatice îmi dansau ca un sevraj în minte și m-am agățat de imaginea lor, încercând să elimin oroarea ce se întâmplă acum cu mine.

Țip pentru că ăsta e singurul lucru pe care-l mai pot face.”

Este cea de a treia carte a autoarei pe care am ocazia să o citesc. Fiecare dintre ele mi-a lăsat o bucurie în suflet. “Dragoste eternă” a fost cartea care mi-a demonstrat că dragostea adevărată și profundă răzbate printre piedicile ce-i apar în cale. “Falsă identitate” este tot o carte de dragoste, dar cu un mesaj special: iubirea vine de unde te aștepți mai puțin și trebuie să știi să o recunoști.

“Blestemul moștenirii” este o carte profundă, plină de acțiune, cu multe răsturnări de situație adesea neașteptate; cu personaje puternice și frumos conturate pe care adesea le poți vizualiza. De data aceasta, dragostea apare la final, după ce crezi că ai avut parte de toată durerea și suferința de care poate avea parte un om. Un punct în plus al acestei cărți îl constituie coperta care efectiv atrage cititorul, chiar dacă nu știe absolut nimic despre poveste.

Un romance captivant, povestea a două surori gemene total diferite una de cealaltă. O poveste care te prinde în ițele sale încurcate încă de la primele pagini.

David Phillip Pierce:

“Cu toate că era un bărbat suficient de chipeș, prezentabil, modest și blând, orgoliul de a fi prețuit pentru ceea ce reprezenta el ca om, dincolo de rang și avere, putea trece uneori drept o slăbiciune, alteori drept un punct forte pentru el.”

Tocmai datorită felului în care era perceput de ceilalți, Phillip decide să-i ascundă lui Lauren — femeia pe care o iubește, adevărul… Momentul în care-i spune acesteia că este Duce, îl face să se simtă rușinat că a mințit-o; plus că Lauren este dezamăgită că nu este un om normal…

“Lauren avea darul deosebit de a scoate tot ce era mai frumos din oameni. Iar pe el, omul serios și calculat, îl făcuse să privească viața prin alți ochi: ochii iubirii.”

Toate bune și frumoase… până când aduce pe lume două fete gemene. Atunci, soacra ei decide să o șantajeze să renunțe la una dintre fete deoarece nu-și dorea ca averea să se împartă. Lauren pleacă cu una din fetițe, iar soacra ei, profitând de un concurs de împrejurări… face în așa fel încât să pară că aceasta a înnebunit după moartea fetiței… Lipsa lui Phillip, plecat cu afaceri, este momentul ideal pentru a pune la cale această acțiune malefică.

O intrigă care se cere elucidată, un început mai mult decât promițător!

“– Ai dreptate, iubire, tocmai ești pe cale să cunoști monstrul din familia mea.”

Nici nu realiza Phillip câtă dreptate conțineau aceste vorbe atunci când a dus-o pe soția sa să-i cunoască mama…

Care mamă, se va face vinovată de toată suferința și durerea ce se vor abate asupra acestei familii. În mintea ei încâlcită, totul are sens:

“Intuia că urmau scene neplăcute și deranjante, dar cel mai mult o nemulțumește durerea și dezamăgirea prin care va trebui să treacă negreșit fiul său, Phillip. Știa că va câștiga bătălia, tot așa cum știa că victoria ei avea să aibă pentru prima dată gustul amar al pelinului.”

Cu toate acestea, bătrâna Ducesă nu dă înapoi. Nu se gândește la consecințele faptelor sale și nici la durerea nurorii și a fiului său.

Pentru Lauren, decizia este una dificilă, dar alege să plece cu cea de a doua fetiță decât să rămână și să o abandoneze în voia sorții și să nu mai știe nimic despre ea.

Un moment de o cruzime deosebită, în care fiecare mamă ar fi făcut exact aceeași alegere.

“– Iartă-mă, micuța mea, murmură ea pentru fetița care rămăsese în urmă. Sunt sigură că vei avea parte de toată iubirea din lume. Tatăl tău te va iubi mai presus de propria-i viață.

Își șterse cu repeziciune lacrimile amare care îi îngreunau vederea, apoi șopti din nou:

— Iartă-mă, scumpul meu, dar n-am avut de ales.”

Nesăbuința bătrânei merge chiar mai departe de atât, dacă așa ceva este posibil: găsește o femeie care-i seamănă lui Lauren, o nebună, și i-o arată fiului său… Când această femeie moare, Phillip este convins că a rămas văduv.

Acțiunea romanului se continuă douăzeci și unu de ani mai târziu, când Alexandra este deja majoră. La petrecerea organizată de ziua ei, este invitat și Anderson – omul de încredere al tatălui ei…

“Bărbatul o privea pe Alexandra plin de curiozitate. Comportamentul tinerei fete lăsa mult de dorit. Felul ei răsfățat și egoist îi stârnea de multe ori îngrijorarea.”

Și din păcate, Anderson are de ce să fie îngrijorat! Tânăra noastră, deși îi seamănă leit mamei din punct de vedere fizic, la caracter este leită Lady Margaret – bunica paternă, Ba chiar mai rea, dacă se poate spune așa. Și cum se știe că în viață totul are un preț, Alexandra îl va plăti până la urmă.

Ceea ce mă uimește pe mine cu adevărat, este faptul că a reușit atât de bine să se prefacă în fața tatălui ei. Poate că totuși, Phillip nu a dorit niciodată să privească cu foarte multă atenție spre acțiunile fiicei sale deoarece îi trezea durerea pierderii soției și a celei de-a doua fetițe…. Cine știe?!

Aceasta este doar introducerea în acțiunea romanului. Povestea abia de acum se complică. Și totul, datorită deciziei bunicii lui Phillip de a împărți averea între toate rudele existente…

În acest moment, egoismul și setea de avere și putere a Alexandrei ies la suprafață, demonstrând încă o dată, că este dispusă să calce pe cadavre pentru a fi unica moștenitoare. La propriu!

Cum destinul are căile sale proprii de a face dreptate, totul se schimbă când adevărul iese la iveală… Șoc! Groază! Și o speranță … Acestea sunt sentimentele care își fac loc în sufletul cititorului.

Am rămas uimită de imaginația autoarei, dar și de talentul de a reda toată această poveste care te trece prin multe stări emoționale, care te face să suferi și să cunoști fericirea alături de personajele cărții.

Totuși, Alexandra este cea care provoacă tot ceea ce poate fi mai rău chiar și după moartea sa… cu consecințe ce se pot dovedi fatale.

Personaje foarte puternice, hotărâte, atât de bine conturate încât cititorul le poate vizualiza. Acțiune alertă, cu multe întorsături de situație. Acest roman este o îmbinare reușită de romance, acțiune și suspans; care cucerește de la primele rânduri și te poartă printr-o frumoasă poveste de dragoste, până la final.

Aflarea adevărului despre Lauren și cealaltă fetiță a sa, îl bulversează pe Phillip. Și nu este unica consecință! Alexandra face o criză de nervi, se urcă supărată la volanul mașinii și are un accident grav. Iese cu bine din operație, dar șansele ei de supraviețuire sunt minime… Nu supraviețuiește nici măcar cât să apuce să-și vadă sora geamănă. Aceasta ajunge în Anglia după înmormântarea Alexandrei…

Nu sunt de acord cu ceea ce Phillip i-a cerut Alionei: să joace rolul surorii sale. Sub nici o formă!

Și nici nu vă închipuiți câte va avea tânăra de îndurat din această cauză…

O crimă îi este pusă în cârcă, are de luptat cu setea de răzbunare a unui bărbat… răzbunare pentru acțiunile Alexandrei, al cărei rol îl joacă Aliona… Diferiți bărbați care-i spun că au avut aventuri cu ea și cărora fata trebuie să le facă față.

O carte foarte bine scrisă, cu multe elemente de suspans care efectiv ne dau palpitații. Dar, până la urmă, vom avea oare parte de dezvăluirea adevărului? Nu ne rămâne decât să descoperim!

Aliona este copia identică a surorii sale, doar că este de o bunătate aparte.

“Dintr-odată brațele lui puternice și doritoare o cuprinseră într-o îmbrățișare plină de dragoste și vinovăție.”

“Fericirea de a-și ține fiica în brațe după douăzeci și unu de ani îi făcu inima să tresalte. Bucuria intensă îi readuse lacrimile în ochi. Erau lacrimi limpezi de fericire pură.”

O legătură instantă are loc în clipa în care tatăl își îmbrățișează fiica… O legătură dincolo de orice, la granița cu imposibilul. Iubirea instanță, dorința de a proteja, toate aceste sentimente transpar din paginile cărții în acest moment special!

Pe de altă parte, în America, Dylan află că o rudă îndepărtată din Anglia a ordonat uciderea sa doar pentru a nu împărți averea… și asta s-a soldat cu uciderea prietenului său Andrew, căruia îi împrumutase sacoul lui…

“– Plec în Anglia. O să mă ocup eu însumi de acest caz. Jur că puiul de cățea va plăti cu vârf și îndesat. Iar când am să termin cu ea – își va fi dorit să nu se fi născut.”

Ceea ce nu știe Dylan este că răzbunarea lui se va îndrepta asupra Alionei care se dă drept Alexandra, pentru a-i salva acesteia reputația.

Și de aici avem parte de o mulțime de surprize!  Unele mai plăcute, altele mai puțin… Dar toate acestea, toate erorile și greșelile comise de Alexandra cauzează o mulțime de probleme pe care Aliona trebuie să le rezolve.

Avem parte de iubire! Da, iubire! Asta după ce avem parte de ură, răzbunare, acuzații și multe altele care vă rămân de descoperit.

Cert este că Dylan și Aliona vor trece prin multe până când vor deveni o pereche unită, plină de încredere unul în celălalt și indestructibilă, a căror dragoste este palpabilă!

Mulțumesc Mirela Oprea pentru această poveste deosebită și pentru exemplarul oferit spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 10!

Jurământ de sânge de Richelle Mead

Titlul original: Blood promise

Autoare: Richelle Mead

Seria: Academia vampirilor, volumul 4

Editura: Leda

Anul apariției: 2010

Traducerea: Adrian Deliu

Număr de pagini: 542

Cel de-al patrulea volum al acestei serii deosebite ne poartă într-o aventură uimitoare alături de personajele noastre favorite.

A omorât în luptă o mulțime de strigoi ajutată de Christian, deși au avut o mulțime de pierderi.

Merg în peșteri să recupereze prizonierii care mai sunt în viață… și acest pas are consecințe asupra lui Rose: iubirea vieții ei este mușcat de un strigoi chiar în fața ei. Dar când merg ceilalți gardieni să-i aducă trupul, nu-l mai găsesc…

Concluzia, cade ca o bombă pe capul ei — Dimitri a devenit strigoi!!! Rose renunță la școală și…

“Și am pornit la drum să-l omor pe bărbatul iubit.”

În acest punct tragic s-a încheiat cel de-al treilea volum al seriei, așa că vă dați seama cât sunt de nerăbdătoare să aflu ce se mai întâmplă în “Jurământ de sânge”…

Va trebui să meargă până la capătul pământului ca să-l găsească pe Dimitri și să-și respecte jurământul pe care i l-a făcut, rugată de el. Dar întrebarea este, atunci cànd va sosi momentul, va mai dori el să fie izbăvit? Iar Rose, va găsi ea tăria de a-l ucide?

Facem cunoștință cu noi tipuri de personaje, cum ar fi Sidney — alchimistul zonal — se ocupă cu curățarea orașului sau zonei de cadavrele strigoilor care nu au fost încă distruse.

Și aventura continuă… Cu Rose încercând să afle unde este orașul familiei lui Dimitri. Tot ce știe despre Dimitri după ce a devenit strigoi, este că se află undeva în Siberia. A fost tot ce i-a putut spune Mason înainte de a pleca de la Academie.

Împreună cu Sidney pleacă spre Omsk – localitatea unde locuiau rudele lui Dimitri și unde Rose speră să dea de el.

Singurele legături cu academia pe care le mai avea, erau incursiunile ei în mintea Lissei și apariția lui Adrian în visele ei cam o dată pe săptămână.

Pe parcursul călătoriei reușește să se împrietenească oarecum cu Sidney, și mai află câteva lucruri despre Alchimiști – persoane care țin la distanță secretul dhampirilor, moroilor și al strigoilor de oameni.

Prin intermediul Lissei află că la Academie au loc unele schimbări: Kirova nu mai este directoare, vine un nou director însoțit de fiica sa Avery, fiul Reed și de gardianul fetei. Lissa este rugată de regină s-o ajute pe fată să se acomodeze.

O carte la fel de alertă și antrenantă ca și volumele precedente. Cu o acțiune intensă și personaje pe care nu ai cum să nu le îndrăgești.

La un moment dat, am constatat cu surprindere că și fantomele pe care Rose le vede, pot fi folositoare în distragerea atenției, în timp ce aceasta omoară doi strigoi. Apoi leșină!

Partea faină este că, în timp ce se recuperează, își aduce aminte de toată grija cu care o înconjura Dimitri, iar acest lucru pare a o ajuta. Când se trezește este deja în Baia, în casa rudelor lui Dimitri, îngrijită de mama acestuia: Olena.

Le spune până la urmă despre lupta la care a participat cu Dimitri, despre operațiunea de salvare și până la urmă, se vede nevoită să le spună că acum s-a transformat în strigoi…

După ce asistă la slujba de înmormântare în memoria lui Dimitri, odihnindu-se, Rose se trezește față în față cu un personaj care mă intrigă. Mai exact mă nedumerește faptul că o urmărește… vrea oare să o aducă înapoi la Academie?

Din ceea ce spune Alchimistul… se numește Abe Mazur și este direct interesat de persoana ei. Până și pe Rose o intrigă acest moroi ce nu-i de neam regal, dar are totuși doi gardieni.

Le povestește celor din comunitatea unde locuia familia lui Dimitri unele fapte de vitejie de-ale lui. Spre final, toată lumea esteconvinsă că între cei doi a fost și o poveste de dragoste.

Avery, va descoperi Rose într-una din incursiunile sale în mintea Lissei, câștigă din ce în ce mai mult teren, și Lissa chiar începe să bea – nu cât să devină alcoolică sau mai știu eu ce, dar oricum…

Prin intermediul Evei – bunica lui Dimitri, facem cunoștință cu Oksana și Mark — soț și soție, ea moroi- el dhampir. Și mai uimitor a fost să descopăr că cei doi aveau o legătură, și că Oksana era o utilizatoare a magiei spiritului.

Aflăm lucruri noi, cum ar fi că Oksana poate citi în mintea oamenilor și că poate vindeca întunericul care provine din partenerul de legătură. Acest lucru ne face să realizăm că Lissa ar putea să o vindece pe Rose după ce-i absoarbe întunericul din aură.

Atâtea și atâtea posibilități…

Discutând din nou cu Mark, Rose este bucuroasă să afle că nu este unica care poate vedea fantome. Și ce mă îngrijorează pe mine este că Mark îi spune că niciodată să nu se mai lase să intre în panică și să ceară ajutorul fantomelor, deoarece și așa cei atinși de umbră merg pe marginea întunericului, intrând în panică pot înnebuni.

Este clar că această serie, de la volum la volum, devine din ce în ce mai bună! Acțiunea se complică cu fiecare întorsătură de situație.

Are o mică discuție cu Abe Mazur, care o sfătuiește să plece înapoi în state. Ba chiar încearcă să o intimideze și îi spune că cineva l-a rugat să o urmărească. Interesant, nu?

Într-un vis – o vizită de-a lui Adrian pentru a vedea ce mai face, Rose se ceartă cu el, iar visul se încheie cu Adrian spunându-i că n-o va mai căuta…

Pe mine una, m-a nedumerit acest vis. Deși sunt prima care recunoaște că Rose a fost destul de răutăcioasă. Dar și sentimentele ei pot fi înțelese: durere și gelozie că atât Lissa cât și Adrian par să se înțeleagă atât de bine cu Avery și să o uite așa de ușor pe Rose…

Până la urmă pleacă de la familia Belikov și se îndreaptă spre un oraș unde sunt șanse să dea peste Dimitri, împreună cu alți dhampiri care omoară strigoi.

Și astfel începem o altă etapă a călătoriei…

Începe să prindă strigoi și îi ia la întrebări în legătură cu Dimitri. În sfârșit găsește unul care-l știe și îi trimite un mesaj:

“Rose Hathaway îl caută.”

Oare va veni Dimitri după ea? Și dacă da… ce se va întâmpla? O va omorâ el? Sau ea va câștiga?

Când în sfârșit se întâlnesc, Rose are un moment de ezitare când îl vede… Iar el îi spune:

“Roza.

Ai uitat prima mea lecție.

Să nu șovăi.”

Apoi îi dă un pumn care-o lasă lată. Și astfel este Rose capturată și începe prizonieratul… Cine oare îi este temnicerul? Cred că v-ați dat seama că este vorba despre nimeni altul decât Dimitri. Care încearcă să o convingă să se transforme în strigoi… Iar Rose nu reușește să se convingă pe deplin că Dimitri nu mai este dhampir, ci o ființă rea și malefică. Mai mult, atunci când acesta o sărută, cu atât mai puțin! Trupul preia controlul. Dimitri o și mușcă în timpul captivității, ba întru-câtva îmi dau seama că Rose ajunge dependentă de acele mușcături…

Dar, cam o săptămână mai târziu, ies la plimbare. Bineînțeles că pe timpul nopții!

O cunoaște pe Galina – fosta instructoare a lui Dimitri, și ea strigoi. Aceasta îi spune să decidă mai repede ce face cu Rose: ori strigoi, ori o omoară.

Grea alegere… Dar observ că Rose este din ce în ce mai aproape de o alegere… Și îmi dau seama că este aproape de a fi convinsă că vrea să devină strigoi sau cel puțin, mult nu-i mai lipsește.

Va fi de acord? Greu de spus, grea alegere, la cât de mult îl iubește pe Dimitri. Acesta îi spune că mai are doar două zile răgaz de gândire, după care, el va fi cel care va lua hotărârea.

De aici, totul devine din ce în ce mai ciudat. În timp ce se afla în mintea Lissei, Rose este pur și simplu scoasă cu forța. Senzația i se pare ciudată și totuși, cunoscută. Mie îmi aduce aminte de Oksana, cealaltă utilizatoare a spiritului…

Toate acestea dau de gândit: reacțiile Lissei nu tocmai tipice ei, cearta cu Christian, bețiile… Ciudat…

Pe lângă toate acestea Rose află prin intermediul legăturii cu Lissa că Christian s-a despărțit de ea. Și asta e scuzabil, părerea mea, ținând cont că în ultimul timp comportamentul Lissei a fost de-a dreptul nechibzuit.

Rose realizează în sfârșit că nu Lissa e cea care o blochează, ci Avery este cea care o scoate din mintea Lissei. Deci, Avery este o altă utilizatoare a spiritului, exact ca Oksana!

Ce este de făcut? Mai exact, ce poate face Rose, de la o așa mare depărtare, și mai ales fiind prizoniera lui Dimitri?

Și face! Reușește să distrugă unul dintre scaune, face rost de o armă improvizată… Chiar dacă este o tentativă riscantă, trebuie să încerce să se elibereze și să ajungă la Lissa.

Reușește să imobilizeze servitoarea dar apare Dimitri care îi spune că trebuie să aleagă. Și alege:

“… mi-am avântat brațul, împlântându-i țepușa în piept. Și în timp ce-o înfigeam, simțeam că-mi străpung și propria inimă, în același timp.”

Reușește să-și recupereze țepușa… Galina o atacă și vrea s-o omoare dar apare Dimitri care îi sare în ajutor. Este totuși surprinzător gestul lui având în vedere ce a încercat Rose să îi facă…

Ce se va întâmpla de aici înainte? După ce o omoară pe Galina, Rose va fi următoarea victimă?

Se pare că, pentru a afla deznodământul, nu trebuie decât să citiți cartea.

Nota mea pentru carte este 10!

 

Fericirea începe azi de Jamie McGuire

Titlul original: Beautiful disaster

Autoare: Jamie McGuire

Seria: Maddox brothers

Editura: Trei

Anul apariției: 2013

Număr de pagini: 434

Traducerea: Shauki Al – Gareeb

Un început de pomină… fix pe ringul de bătaie!

Aici merge Abby – eroina noastră, cu prietena ei America. Și tot aici îl cunoaștem pe Travis “MAD DOG” Maddox…

Oare tot așa va continua? Cu bătăi?

Se pare că nu… Se reîntâlnesc în sala de mese, unde Abby constată că Travis îi cunoaște pe America și Shep. Ajunge să meargă cu prietena ei în apartamentul lui Shepley, care este vărul lui Travis, îmbrăcată precum un cerșetor, iar de aici ies împreună la o pizza: Abby și Travis pe o motocicletă care îi cam dă fiori reci fetei…

Un început mai mult decât promițător, acțiune  intensă, închegată. Autoarea nu lasă cititorul să se plictisească, ceea ce este un bonus. Personaje bine conturate și reale, care îți dau senzația că sunt oameni reali.

Datorită unui concurs de împrejurări – în căminul fetelor nu curge apă caldă, Abby și America ajung să doarmă cu Shep și Travis… De aici, Abby ajunge să doarmă în același pat cu Travis!

Doar un pas mai este până se trezește că merge la petrecerea Frăției ca parteneră a acestuia. Cei doi, ne referim la Abby și Travis, evident; trec de la a se înțelege ca frații la a se purta ca șoarecele cu pisica din minut în minut.

Între timp, deși stă o lună la Travis, dormind în continuare împreună, Abby iese la o întâlnire cu Parker.

Este momentul în care Travis dă semne de gelozie…

O carte alertă, se citește ușor și te ține cu sufletul la gură până la final.

Într-una din seri, cei doi au parte de un moment de preludiu, dar cu un Travis amețit și o Abby virgină, se încheie cu… un Travis adormit!

Primește de la Parker o brățară cu diamante cadou de ziua ei.

Vine și ziua petrecerii… unde ceva mă nemulțumește: Parker este o apariție atipică – stă câtva timp și apoi pleacă… așa ceva nu prea se face…

La această petrecere, Abby bea 15 shot-uri de tequila și reușește să-i deposedeze pe băieții echipei de fotbal de 600 $! Asta da realizare!

Travis îi face cadou un cățel, asta după ce avusese grijă de ea cu o noapte în urmă când îi fusese rău.

Deși ambele personaje sunt nehotărâte în diferite momente ale acțiunii, nu ai totuși cum să nu le înțelegi.

Urmează noaptea în care se mută de la Travis, aceasta fiind și noaptea când își pierde cu el virginitatea… Acum urmează momentul când iese cu Parker deși nu simte absolut nimic pentru acesta, din cauza temerilor ei interioare și preconcepțiilor.

Până la urmă se împacă cu Travis. De data aceasta, cel care mi-a dat dureri de cap a fost Travis, care împarte pumni tuturor băieților care se uită la Abby, și care în același timp, te înduioșează cu nevoia lui de a se ști iubit, de dependența lui de Abby și frica de a nu fi părăsit.

Îi cunoaștem alături de Abby, tatăl și frații, într-o seară de pocker. Abby este invitată să joace, îi avertizează că probabil nu ar trebui, dar… cine să asculte? Bărbații în nici un caz!

Iar la finalul serii, după ce i-a lăsat lefteri pe toți, cade și bomba: Abby este fiica unui faimos jucător de pocker: Mick Abbernathy. Fata se simte rușinată, dar tatăl și frații lui Travis – și el însuși, sunt în extaz la aflarea acestei vești.

Dragostea înflorește între cei doi tineri, cu hopuri pe care trebuie să învețe să le depășească.

Travis își tatuează numele ei pe încheietura mâinii! Apoi merg la Petrecerea Cuplurilor… care se termină șocant: cu tatăl lui Abby venit să-i spună că îi datorează 25 de miare unui interlop din Las Vegas pe nume Benny…. Așa că, pornim spre Vegas! Abby vrea să facă rost de bani și constată că tatăl a trecut datoria în contul ei… Ce fel de tată face așa ceva? Clar, l-aș bate!

Travis luptă în ring pentru interlop ca să o scape de datorii pe Abby, și urmează o altă veste șocantă: dacă acceptă să lupte pentru Benny un meci pe lună, va câștiga o sumă cu șase cifre?!?!?! Acceptă?

Cu un Travis hotărât să lupte pentru Benny, o Abby îngrozită se desparte de el, încercând să rămână fermă chiar și atunci când Travis îi spune că a renunțat și că o imploră – și o face tocindu-și genunchii, oameni buni – să se întoarcă la el! De Ziua Recunoștinței merge cu el acasă, le pregătește un curcan tatălui și fraților lui… Și totuși… rămân despărțiți pentru luni bune, deși fiecare este conștient că-l iubește pe celălalt.

Trec lunile, vine petrecerea Frăției de Sf. Valentin, unde avem parte de o nouă boacănă marca Travis: închină un toast în cinstea fetei care i-a frânt inima și a prietenei care n-ar fi trebuit să îi devină iubită!

Pentru ca boacăna să fie completă, peste ceva timp iese cu Abby pe umăr și o duce la el în apartament!

Vorbesc? Lămuresc situația? Se împacă sau nu? Asta vă las pe voi să descoperiți, eu nu vă spun decât că, participă ca suport moral la o luptă a lui Travis care se soldează cu un incendiu… Am tras o spaimă alături de personajele noastre când s-a crezut că unul dintre frații lui Travis este mort…

A fost o carte pe care am cumpărat-o dintr-un impuls, și nu îmi pare rău că am făcut-o. M-a captivat. De atunci tot urmăresc cărțile autoarei! Mi-a plăcut povestea, acțiunea complexă cu multe răsturnări de situație și dragostea care indiferent de piedici, triumfă!

Nota mea pentru carte este 9,9!

Atingerea umbrei de Richelle Mead

Titlul original: Shadow kiss

Autoare: Richelle Mead

Seria: Academia vampirilor, volumul 3

Editura: Leda

Anul apariției: 2010

Traducerea: Adrian Deliu

Număr de pagini: 540

După ce reușește cu măiestrie să ne facă dependenți de această serie, chiar mă întreb ce alte aventuri le-a mai pregătit autoarea eroilor săi?

Ei bine… Rose reușește să-i omoare pe cei doi vampiri, chiar dacă nu a reușit să-l salveze și pe Mason – cel mai bun prieten al ei, de moartea căruia se simte vinovată…

Partea cu adevărat uimitoare, cel puțin așa o văd eu, este că a reușit să-i decapiteze pe cei doi vampiri!

Își primește însemnele chiar dacă nu a depus încă jurământul de gardian… Și, o bucurie mai mare îi face să-l audă pe Dimitri recunoscând că are sentimente față de ea! Ei da, asta da veste bună!!

Descrierea acestui volum este ea însăși incitantă:

“O premoniție întunecată încolțește în mintea lui Rose și umbre fantomatice prevestesc un rău cumplit ce se apropie tot mai mult de porțile de fier ale Academiei.

Strigoii strâng cercul și cer răzbunare pentru viețile luate de Rose.

Într-o luptă mai aprigă decât cel mai înfricoșător coșmar, Rose va trebui să aleagă între viață, dragoste și cele două ființe care contează cel mai mult pentru ea… dar oare alegerea ei înseamnă că doar unul dintre ei va supraviețui?”

Cartea are un debut neașteptat. În timp ce Lissa și Christian au o întâlnire fierbinte, Rose este atrasă în timpul somnului în mintea acesteia. Îi ia ceva timp să se dezmeticească, să înțeleagă că nu-l visează pe Dimitri, ci pur și simplu a fost absorbită în mintea Lissei.

Iese la aer ca să-și revină și este descoperită de Dimitri și pe când se întorceau în cămin apare Alberta – șefa gardienilor și vorbește cu el, iar Rose află că în curând urmează procesul lui Victor, unde ea și Lissa nu sunt solicitate… Dă semne de nervozitate și chiar de gelozie când se gândește că Lissa poate iubi pe cine vrea, pe când ea, pentru că-l iubește pe Dimitri, este nevoită să se ascundă…

Chiar înainte de a intra în internat, i se pare că vede ceva și când se întoarce are un șoc: îl vede pe Mason – fantoma lui, cel puțin.

Inevitabil, am gândit că poate, doar poate, Rose dă cumva semne de stres psihic și are vedenii, deoarece fantomele nu există. Dar tot eu m-am corectat, dându-mi seama, că în această carte totul este posibil…

“Forma îi era lipsită de substanță – aproape transparentă – și se estompa și se clarifica într-una în câmpul meu vizual.”

Își încep cele șase săptămâni de practică de teren: să stea pe lângă un moroi. Rose abia așteaptă să aibă timp de petrecut în compania Lissei. Această practică este menită să le testeze reflexele și atenția, gardienii testându-i înscenând atacuri ale strigoilor, în urma cărora dhampirii novici vor primi calificative. Aceste note vor rămâne la dosarul fiecărui novice și contează foarte mult la alegerea lor de către familiile regale sau de cele mai puțin importante.

Dar, de data asta, nu are noroc. Eddie este cel desemnat ca gardă de corp pentru Lissa. Rose îl are în grijă pe Christian. Deși nu-i convine, Dimitri o asigură până la urmă că e benefic pentru ea să poată fii gardian pentru cineva cu care nu are o legătură.

Rose, ca și gardian al lui Christian, are în sfârșit prima confruntare, pe care o ratează cu brio, dar eu o înțeleg… Nu este ușor să nu rămâi blocată când lângă gardianul care se dădea drept strigoi apare fantoma lui Mason – cel mai bun prieten al ei, ucis de curând de strigoi.

Și atunci, gardianul Stan o ceartă pentru neatenție și o anunță că, dacă ar fi fost strigoi, Christian ar fi fost mort.

Pentru această greșeală este chemată la consiliul gardienilor, dar scapă cu o pedeapsă și o notă proastă, datorită intervenției lui Dimitri…

Pe mine însă, mă nedumerește refuzul ei de a-i spune că vede fantoma prietenului ei, Lissei, care este cea mai bună prietenă și confidentă a lui Rose. Nu cred că aceasta ar fi considerat-o pe Rose nebună.

O surpriză plăcută mi-a făcut Christian, care îi spune lui Rose că o crede că greșeala ei nu a fost făcută intenționat.

Îl mai vede o dată pe Mason – cel puțin fantoma lui- și i se pare că încearcă să-i transmită ceva, doar că ea nu își poate da seama despre ce ar putea fi vorba. Ciudat, din ce în ce mai ciudat; și mi se întărește concluzia că în această serie fantasy orice este posibil. Și când spun orice, chiar asta înțeleg.

Datorită lui Adrian, merg la Curtea Regală pentru a depune ea, Christian și Lissa mărturie în procesul lui Victor referitor la răpirea Lissei. Pe timpul călătoriei cu avionul, Rose are o durere de cap atroce, i se pare că vede umbre și cranii și lilieci, dar adoarme iar la aterizare nu mai are absolut nimic.

În mod sigur această carte cucerește cititorul iubitor de fantasy, prin acțiunea complexă, prin personajele puternice și curajoase pe care ni le aduce în prim plan!

Ajunsă la curte, Lissa este convocată la o întâlnire cu regina, dar înainte o roagă pe Rose să pătrundă în mintea ei, așa S-ar simți mai bine și nu atât de singură.

Ajunsă în camera unde se vede cu regina, Lissa e surprinsă să-l găsească acolo pe Adrian – instalat comod și simțindu-se ca acasă… La această întâlnire Lissa și regina discută și despre folosirea moroilor în luptă — cel puțin a acelora care-și doresc să lupte contra strigoilor alături de dhampiri.

Urmează o întâlnire cu Mia și aceasta îi dă lui Rose un bilet. Era de la V. D. Vă dați seama despre cine este vorba, nu? Maleficul, crudul Victor Dashkov care o amenință să dezvăluie tuturor legătura nu tocmai “mentor – elev” dintre Rose și Dimitri. Discutând până la urmă cu el, află ce înseamnă în mare “atinsă de umbră” – adică a luat contact cu tărâmul morților.

Dimitri este ferm convins că Victor nu va spune nimic despre relația lor. Rose, în schimb, nu este așa de sigură. Victor este condamnat la închisoare pe viață.

Să nu vă închipuiți că acțiunea se termină aici sau că autoarea ne permite să ne relaxăm vreun pic că nu este așa. Totul se complică, acțiunea este din ce în ce mai intensă.

Rose are o întâlnire ciudată cu regina Tatiana, care-o acuză că are o legătură cu Adrian, pe care o somează să o încheie. Apoi îi spune că își dorește o legătură între Lissa și Adrian, ce ar fi benefică din punct de vedere politic. Șocată de această veste am rămas și eu, nu doar Rose…

Înainte de plecarea de la Curte, cele două prietene au timp, pe care-l petrec împreună ca între fete: manichiură, masaj… Ce mai, un adevărat răsfăț! Iar de aici merg să li se citească viitorul! Lissei i se spune că va influența lumea. Lui Rose că va trebui să omoare ceea ce este mort, dar totuși viu; și când apare Dimitri să le aducă la avion și i se dă în cărți, vrăjitoarea îi spune că el va pierde ceea ce prețuiește cel mai mult pe lume… așa că ar trebui să se bucure cât mai poate de acel lucru.

Iar la o aterizare de urgență a avionului la un mic aeroport pentru a putea pune combustibil, Rose are o adevărată criză și vede o mulțime de fantome, se sperie și are o cădere nervoasă. Ajunsă la Academie, la infirmerie le recunoaște doctoriței, șefei gardienilor și lui Dimitri că vede fantome, iar aceștia presupun că este o cădere nervoasă sau o traumă psihică după ceea ce s-a întâmplat la Spokane. Sfatul doctorului este renunțarea la practica de teren. Cu acest sfat Rose nu este de acord sub nici o formă. După ce îi povestește lui Dimitri toată treaba cu fantomele, acesta-i spune ceva care este pur și simplu emoționant:

“– Doar n-o să te las să înduri singură asta, orice-ar fi. Știi bine că n-o să te las niciodată.”

Pe lângă toate acestea, de parcă nu ar fi destule; Adrian îi spune că a observat ceva straniu, și anume, că atunci când aura Lissei se întunecă, aproape imediat acea pată dispare din aura ei și este preluată de cea a lui Rose. De aici și schimbările ei de dispoziție din ultima vreme: mai agresivă, nervoasă…

Îmi place de Rose din ce în ce mai mult. Este loială, o prietenă curajoasă și capabilă de orice sacrificiu pentru prietenii ei, chiar și să-și riște propria viață.

Mergând cu Christian la hrănitori, Rose are o discuție ciudată cu Alice – hrănitoarea lui; care-i spune lui Rose:

“– Dacă ai văzut fantome înseamnă că nu mai suntem în siguranță.”

Îi mai spune că…

“– Poate c-o fi făcut cineva vreo greșeală… Poate cineva a scăpat ceva din vedere. Dispozitivele de pază sunt create prin magie. Magia are viață. Fantomele nu pot pătrunde prin ele din aceleași motive ca și strigoii. Pentru că nu sunt vii. Dac-ai văzut o fantomă, înseamnă că dispozitivele de pază au dat greș.”

În sfârșit, vine momentul când Rose trebuie să facă față unui atac al strigoilor în apărarea Lissei, atac simulat de trei gardieni printre care și Dimitri. Și reușește cu brio, doborându-i pe toți trei!

Merge la sala de mese unde dă peste un conflict pe care Eddie încearcă să-l aplaneze: Adrian și Christian sunt în pragul unei bătăi, cauza fiind Lissa și teoria conspirației reginei de a-i căsători pe cei doi… Christian aflase cumva și e conștient că Rose cu siguranță știe despre povestea asta, ceea ce Rose se vede nevoită să confirme.

Avem parte de o scenă romantică, plină de pasiune, între dhampirii noștri preferați: Rose și Dimitri, care în sfârșit își recunosc că se iubesc. Și este o scenă de dragoste plină de tandrețe și duioșie!

“– Te iubesc, Roza, mi-a zis, sărutându-mă din nou. O să fiu mereu aici pentru tine. N-o să las să ți se-ntâmple nimic.

— Nici eu n-o să las să ți se-ntâmple nimic, i-am promis. Te iubesc.”

Era și timpul să își recunoască sentimentele!

Pe drumul spre cămin, îi apare iar fantoma lui Mason, iar de data aceasta îi transmite:

“Ei… sosesc…”

Astfel își dau seama ea și Dimitri că se anunță un atac masiv din partea strigoilor… Rose fuge să dea alarma rostind “Buria” care este cuvântul rusesc pentru furtună.

Ce se întâmplă apoi? Reușesc cei doi îndrăgostiți să supraviețuiască atacului? Dar moroii? Sunt pierderi masive?

Ei bine, citind acest volum din serie, putem afla toate răspunsurile și multe altele pe lângă.

Nota mea pentru carte este 10!

O viață de rezervă – Jodi Picoult ***Recenzie

Anca și cărțile

20023960_1939886149611424_1339706992198984685_o.jpg

    Am cartea de un an de zile, aproape, dar de o lună mi se învârte constant prin cap ideea de a o citi. Știam că am nevoie de putere. Intuiam că îmi va rupe sufletul în două, că ma sfâșia pe dinăuntru și că greu voi mai găsi după aceea o carte potrivită pentru lectură.

    Un caleidoscop de emoții. Cam așa aș descrie pe scurt acest roman. Este incisiv, dur și de o tristețe aparte, dar cu toate astea ar trebui citit. Ar trebui citit pentru sensibilitatea cu care este abordat acest subiect, pentru realismul care răzbate din fiele cărții, pentru încă o lecție pe care o putem învăța în călătoriile noastre literare.

   Am știut de ieri dimineață că îmi va fi greu să o las din mână o dată începută, am știut că voi avea nevoie de momente de respiro, de momente în care…

View original post 952 more words

Inițierea de Richelle Mead

Titlul original: Frostbite

Autoare: Richelle Mead

Seria: Academia Vampirilor, vol. 2

Editura: Leda

Anul apariției: 2010

Traducerea: Cătălin Pruteanu

Număr de pagini: 380

După ce în primul volum am aflat că Rose o salvează pe Lissa din mâinile lui Victor; că Lissa îl salvează pe Christian de la o moarte aproape sigură; sau asistăm la momentul în care Dimitri recunoaște că ține la a lui Roza; ne întrebăm – cel puțin eu o fac- ce s-ar mai putea întâmpla în acest al doilea volum al seriei?

Ei bine….

“Există o rasă de vampiri pe acest pământ care sunt cu adevărat morți umblători. Se numesc strigoi… Sunt puternici, sunt rapizi și ucid fără milă sau ezitare. Sunt, de asemenea, nemuritori…”

Astfel debutează volumul doi al acestei serii interesante.

Mergând să dea un test preliminar pentru gardieni, pe care colegii ei îl dăduseră cu un an în urmă, descoperă acolo un întreg masacru, 7 moroi și 3 dhampiri morți… Asistă la cercetarea locului crimei. La plecare are un acces de furie puțin cam exagerat.

Întoarsă în interiorul Academiei, merge să o caute pe Lissa care deja aflase despre tragedie și în momentul când află că Rose a fost acolo și a văzut totul, se neliniștește în privința ei.

După masacrul moroilor, se ia hotărârea de către directoarea Academiei, de a merge cu toții la schi ceea ce provoacă bucurie în rândul tinerilor.

O carte cu o acțiune antrenantă, alertă, care te transpune și te face curios la fiecare întorsătură de condei.

Rose se trezește că mama ei, Janine, vine la Academie și resentimentele ies la iveală, are loc o ceartă aprigă între cele două.

Dimitri o duce să o cunoască pe mătușa lui Christian – Tasha, care lucrează ca antrenor de arte marțiale; iar Rose este șocată în sensul de furioasă când află că Tasha nu are nici măcar un gardian, chiar dacă este membră a unei familii regale și ar trebui să aibă cel puțin doi… Toate acestea deoarece părinții lui Christian aleseseră să se transforme de bunăvoie în strigoi.

Printre diferite întâmplări, asistăm la un antrenament cu Rose și Janine, unde Rose reușește să o enerveze atât de tare pe aceasta încât Janine își pierde controlul și pur și simplu, îi dă un pumn în ochi – lovitură nepermisă la antrenamente, unde nu poți lovi mai sus de zona gâtului… Sună rău, dar cred că Rose a meritat-o deoarece și-a jignit mama.

Apoi, trecem prin idila Lissei cu Christian! Și de parcă asta nu este suficient, avem parte de un sărut de pomină între Rose și Dimitri.

Am constatat că această carte îmi place din ce în ce mai mult. Știe autoarea cum să facă să nu-și plictisească cititorul.

Vine Crăciunul, Rose ia masa împreună cu Tasha, Mason, Dimitri, Christian și Lissa, iar în timpul mesei festive vine și mama ei… Se observă că acest lucru o deranjează, ba chiar îmi dau seama că într-o oarecare măsură Rose o urăște deoarece se simte abandonată de aceasta.

Ajunsă înapoi în camera ei, primește un cadou de la Janine – un talisman în formă de ochi, asta după ce primise o rochie de la Tasha și un chotki de la Lissa – acesta fiind o brățară pe care familia Dragomir o oferea gardienilor lor – a fost al bunicii Lissei, avea o cruce care, pe spate avea gravat un dragon. Mi se pare o dovadă de mare încredere și respect acest cadou, iar Rose îl apreciază la adevărata lui valoare!

Și cum, nu toate pot fi perfecte în paradis… cade bomba: prin buzele mamei sale, Rose află că Tasha își dorește un gardian și nu orice gardian, ci pe Dimitri. Dar… nu-l vrea doar ca prieten și gardian, ci și ca iubit și posibil, viitor soț…

Din acest moment și eu am fost șocată, așa că vă închipuiți ce era în sufletul lui Rose: deznădejde, gelozie…

Oare ce se va întâmpla mai departe? Pleacă Dimitri de la Academie? Nu pot decât să citesc în continuare pentru a afla răspunsul.

Ajunși în stațiunea montană, Rose și Lissa se bucură că vor fi iar colege de cameră. Prima zi o petrec la schi, fetele cu Christian și Mason. Rose și Mason schiază nebunește… la modul că își asumă riscuri imense, iar ultima coborâre o fac pe cea mai periculoasă pârtie, iar Rose, deși conștientă de ceea ce se poate întâmpla dacă nu reușește să ducă la capăt coborârea, își asumă totuși riscul… Reușește! Nu de același noroc se bucură și partenerul ei, acesta trezindu-se cu o entorsă de toată frumusețea.

După predarea echipamentului, la intrarea în hotel e întâmpinată de un glas din umbră care-i spune:

“– Hei, micule dhampir.”

Acest glas îi aparține unui bărbat, un moroi – Adrian Ivashkov.

Și când credeam că totul merge bine și fără evenimente nefaste, apare vestea că un grup de strigoi a atacat un alt grup de moroi – Drozdov- ii au suferit pierderi masive.

La întrunirea de la hotel, făcută cu scopul de a dezbate calamitatea care se abătuse asupra familiei respective, Tasha Ozera propune ca moroii să li se alăture dhampirilor în lupta contra strigoilor, folosindu-și fiecare magia de care dispunea.

Mie una, această idee mi se pare de bun simț, solidară și chiar foarte binevenită. Din păcate, moroii din carte nu au fost de acord cu părerea mea, implicit a Tashei…

Dimitri îi împărtășește lui Rose un secret: s-a descoperit un loc unde se ascund strigoii din Spokane. Alt lucru care i se întâmplă este că Adrian Ivashkov îi trimite o cutie cu parfumuri și când i le înapoiază, o descoperă pe Lissa în camera lui…

Foarte multă acțiune cuprinsă în aceste 380 de pagini. Tineri curajoși și hotărâți, care sunt dispuși să lupte până la moarte pentru idealurile lor.

Din cauza supărării pe Dimitri și Tasha ( care, fie vorba între noi, era gelozie) Rose îi spune lui Mason o informație pe care nu ar fi trebuit să o spună: anume, că deși moroii și dhampirii știau despre Spokane, nu se lua nici o măsură…

Are loc o altă confruntare de toată frumusețea cu mama ei, și, ca meniul să fie complet, când se afla pe terasă apare și Dimitri… Dar de această dată, reușesc să discute matur și rațional, cel puțin asta este impresia mea, chiar dacă la Rose este miraculos acest comportament.

Aflând că Mason, Eddie și Mia au plecat la Spokane, Rose ajutată de Christian, pleacă să-i aducă înapoi. Descoperindu-i, coboară totuși în tunele, unde află o listă cu inițialele numelor celor 12 familii regale de moroi și câte un “x” în dreptul celor ce au fost atacate… Își dă seama că sunt într-un real pericol. Locul chiar era împânzit de strigoi și noaptea se apropie cu pași repezi…

Mă întreb, vor da peste strigoi sau nu?

Ies, mergând spre stația de autobuz dar sunt capturați…

Ce se întâmplă? Cine sunt cei care-i capturează? Reușesc ei să se salveze? Le vine cineva în ajutor?

Citind volumul acesta, nu puteți decât să aflați!

Nota mea pentru carte este 10!

Cerneală și stele de Kiran Millwood Hargrave

Titlul original: The girl of ink and stars

Autoare: Kiran Millwood Hargrave

Editura: Rao

Colecția: Rao pentru copii

Anul apariției: 2017

Traducerea: Cristina – Mihaela Tripon

Număr de pagini: 316

“Sprințarei Isabella i s-a interzis să părăsească insula natală, așa că își petrece timpul visând la meleagurile despre care tatăl ei, un cartograf faimos, i-a povestit de atâtea ori. Atunci când prietena ei cea mai dragă dispare în Tărâmurile Uitate, Isabella se oferă să o caute. Doar știe să citească hărțile, indiferent cât de elaborate ar fi, poate să se ghideze după stele și e mai mult decât dornică să plece într-o aventură. Lumea de dincolo de zidurile orașului însă, e plină de pericole, iar un demon de foc îi dă bătăi de cap așa cum nu își imagina. Curând, Isabella realizează că nu trebuie doar să își găsească prietena, ci și să salveze insula de la pieire.

Oare va face față provocării?”

“O bijuterie de carte, la fel de vie și de reală precum hărțile din interior. Este un clasic în devenire.” — Melinda Salisbury

“Millwood Hargrave este un nume de care vom mai auzi; are idei originale, iar imaginația de care dă dovadă este impresionantă.” — The Times

“Mit, magie, monștrii, ce mi-aș putea dori mai mult?” — Lucy Saxon

Dacă până acum eu eram aceea care îi recomandam fiicei mele cărți, de data aceasta, ea a fost aceea care mi-a recomandat-o mie! Așa că nu am avut cum să nu îi dau ascultare…

Și așa, am descoperit o poveste plină de magie, cu personaje fantastice interesante, o luptă continuă între bine și rău. O poveste captivantă, care se citește ușor, pe care tinerii de 12-14 ani o pot găsi de-a dreptul fascinantă. Mie, ca adult, mi s-a părut destul de ușoară, dar poți învăța multe din ea. Mai ales, să apreciezi prietenia!

“Se spune că în ziua în care a venit guvernatorul au venit și corbii. Toate păsările mai mici și-au luat zborul spre larg, de aceea nu mai există păsări cântătoare în Joya. Doar corbi uriași și zdrențăroși.”

O atmosferă cam tenebroasă, pesimistă, dar care în mod sigur te intrigă suficient cât să continui lectura cărții pentru a descoperi această poveste.

Povestea este scrisă la persoana întâi, din punctul de vedere al Isabellei, o puștoaică curioasă și plină de energie.

Situația din Joya este simplă, descrisă direct de Isabella:

“… pe insula noastră a venit guvernatorul Adori. Acesta a închis porturile și a transformat în barieră pădurea care se întindea de la o coastă la cealaltă, între satul nostru, Gromera, și restul insulei, izgonindu-i pe toți cei care se împotriveau regimului său.”

O carte interesantă, despre prietenie, bunătate și curaj. Despre eterna luptă dintre bine și rău. Se citește ușor, are un limbaj simplu, pe înțelesul micilor cititori. Plus o copertă foarte atractivă și desene prin carte.

Un sat sărac, cu case triste, oameni năpădiți de griji… aceasta este realitatea Isabellei. Dar există și frumusețe:

“De acolo, de sus, Gromera semăna cu o roată sau cu o supernovă, cu piața în centru și străzile asemenea unor spițe orientate spre exterior, unele ducând până în portul mare și liniștit, care pătrundea ca o pâlnie în marea plină de pești. În nopțile senine, stelele se oglindeau în luciul său asemenea unor nuferi.”

Cu toate că guvernatorul nu este prea iubit de comunitate, Isabella s-a împrietenit cu fiica acestuia, care la început mi-a părut cam superficială…

“Numai Lupe putea prefera o brățară simplă, împletită din resturi de ață, în defavoarea unui medalion din aur pur. Acesta era un alt lucru care îmi plăcea la ea.”

O legendă despre un demon de foc — Yote și despre protectoarea insulei Joya — Arinta; această legendă este bucuria și speranța locuitorilor insulei, care-și doresc să scape de sub tirania acestui guvernator.

Nici nu realizezi când te lași prins de poveste, fiind atât de captivat de acțiune încât paginile zboară și noi suntem din ce în ce mai atrași. Este povestea unei insule magice, care trebuie scoasă de sub dominația răului. Dar, cine va fi suficient de puternic cât să îi țină piept unui tiran?

Cata, o colegă de clasă de-a Isabellei este găsită moartă în livada guvernatorului, cu urme adânci care-i brăzdau corpul… Cu toate că este declarată stare de alertă, locuitorii insulei fac cercetări pentru a afla ce s-a întâmplat de fapt…

“Mi s-a părut întotdeauna ciudat să preferi monștrii în defavoarea cunoașterii –, însă acum înțelegeam. Criminalul era în libertate, fără chip și fără nume. Acest lucru era mai neliniștitor decât dacă s-ar fi aflat că ucigașul avea patru capete și dinți lungi ca niște cuțite.”

Dar, toate frustrările Isabellei ies la iveală când se întâlnește cu Lupe, căreia îi reproșează că tatăl ei nu e preocupat de binele celor de pe insulă…

Ce se întâmplă de acum înainte? Totul capătă amploare, misterul se adâncește, la fel cum crește și dorința noastră de a-l dezlega.

Răzbunare, oameni luați prizonieri, fiica guvernatorului pornește într-o vânătoare de vrăjitoare pentru găsirea criminalului…

Cert este că avem parte de o lume fantastică, imaginația ne este pusă la încercare de atâtea creaturi fantastice neînchipuite, de întâmplări ciudate, de dispariții misterioase; toate acestea purtându-ne pe aripile imaginației spre o lume plină de pericole, de situații pe muchie de cuțit și de personaje curajoase, ce nu se dau în lături de la a-și dovedi vitejia și curajul.

O expediție în căutarea lui Lupe, condusă de însuși guvernatorul insulei, avându-l ca ghid pe Gabo – care de fapt era Isabella… O călătorie spre cunoaștere și maturizare, o călătorie care poate avea sorți de izbândă sau se poate termina într-o tragedie… asta vă las pe voi să descoperiți.

Meu nu pot decât să spun că fiica mea a avut dreptate: această carte are ceva special.

După părerea mea, este un roman inițiatic, în care tinerii învață să-și deschidă aripile, să învețe zborul spre noi zări, să cunoască lumea și să aibă curajul să înfrunte viitorul cu tot ce are acesta de oferit.

O lectură surprinzător de antrenantă, care te tine treaz până la final, conectat la tot ce se întâmplă în carte; iar la final ne oferă și un răspuns. Care este acesta?

Lecturați cartea și descoperiți!

Nota mea pentru carte este 8,5!