Archives

Identități secrete de Monica Ramirez

Titlul original: Whispered Identities

Autoare: Monica Ramirez

Editura: Librex Publishing

Traducerea: Monica Ramirez

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 398

Seria: Alina Marinescu

” Alina preferă cafeaua cu mult lapte, muzică și lumânări când este acasă și un Glock de 9mm când este în misiune pe teren. Alex iubește plimbările lungi și poate lichida un om în mai puțin de cinci secunde. Alex este prietenul Alinei, iubitul și mentorul ei, câteodată chiar soțul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenabilă pentru misiunile în care sunt trimiși. Normalitatea este foarte greu de atins într-o existență fantomatică, mai ales atunci când lucrezi pentru Elite, o organizație ultra-secretă care nu există, condusă de oameni care nu există. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constrânsă de lege, fără a aparține niciunui serviciu de informații. Cartierul General Elite este o oază subterană unde întunericul este la el acasă, un buncăr post-modern ale cărui surse de lumină sunt mai mult ecranele monitoarelor. Noii recruți sunt remodelați și reprogramați într-o nouă identitate cu un trecut fals.”

Cam așa sună descrierea celui de-al doilea volum al acestei serii. După un prim volum care m-a cucerit, spre surprinderea mea, de la această carte am așteptări și mai mari. Dacă “Asasin la feminin” m-a făcut să îmi placă cărțile de spionaj, ei bine, “Identități secrete” sunt curioasă ce emoții îmi va stârni!

“Dar nu știa cine era ea, nu știa cine devenise. Nu știa că putea escalada zgârie nori fără probleme, că putea sugruma un bodyguard care avea de două ori greutatea ei în mai puțin de zece secunde, ori că învățase cum să îndure o sesiune crâncenă de tortură. Nu cunoștea mirosul dulceag al fabricilor părăsite și cotropite de igrasie, sau duhoarea puternică a sângelui proaspăt vărsat.”

Deci, tot în plină misiune debutăm!

De data aceasta, citatul ales pentru acest volum este din autorul preferat al copilăriei mele:

“Dragostea și moartea sunt singurele două elemente prin care omul atinge infinitul.” — Alexandre Dumas

Acest volum poate fi definit ca misiuni, iar misiuni și tot misiuni. Atât de multe misiuni că încep să mă consider expert în tactică și armament! Deci, Alex și Alina sunt mereu în alertă, mereu încearcă să aibă grijă unul de altul. Reușesc? Să vedem…

Oriunde este un grup terorist, un traficant de arme…acolo avem șansa să-i găsim pe cei doi!

În inima munților Karakorum de exemplu, unde Alex este cât pe ce să fie ucis, dar Alina intervine:

” Nu era timp să-l atenționeze. Sări în fața lui, știind că nu purta o vestă Kevlar ca ea.”

Iar la finalul misiunii, Alina este cea rănită. Bineînțeles că Alex nu este dispus să o abandoneze.

“Își simțea sufletul împărțit în două: jumătatea care aducea moarte și distrugere, și jumătatea care ardea de dorință și iubire pentru Alina. Niciodată nu-și îngăduise sentimentelor și emoțiilor să-i afecteze munca, însă câteodată conștientizarea a ceea ce devenise era mult prea greu de suportat.”

Problema nu este dacă se iubesc sau nu. De sentimentele lor suntem deja convinși! Problema este de fapt, imposibilitatea de a avea o relație normală… fiind constrânși de atâtea și atâtea obligații. Zbaterile Alinei, care tot încearcă să găsească o cale de mijloc pentru a putea fi împreună, sunt cele care consumă cititorul din punct de vedere emoțional. Să-i vezi pe cei doi suferind, să nu poți face nimic pentru a-i ajuta, asta este partea cea mai grea.

Am ajuns să devorez această carte fără să îmi dau seama, ba chiar, misiunile nesfârșite și pline de pericole au ajuns să mi se pară relaxante pe lângă suferința Alinei privitoare la o relație liberă alături de Alex. Puțin ciudat, nu-i așa?

După rănirea Alinei în misiune, Alex o duce la el acasă. Timp de o săptămână, relația lor are o oarecare tentă de normalitate.

“Se vindeca. Se vindecau amândoi din multe puncte de vedere. Câteodată un pas mic, câteodată o poticneală, dar în general pășeau înainte spre viitor. Un viitor care nu era încă foarte clar, dar care începea să se contureze într-o viziune a unei existenței cu un sens bine definit.”

Stilul alert, limbajul uzual presărat cu o multitudine de termeni de specialitate și acțiunea alertă și concisă; toate acestea ne prezintă o carte captivantă, care nu îți permite să te relaxezi nici măcar un moment. Autoarea reușește să ne antreneze în rezistența la șocuri, așa cum Alina și Alex sunt antrenați să ducă la bun sfârșit misiunile care li se încredințează.

“– Poți să mă urăști, să fii dezgustată de mine, poți să fi furioasă pe mine, poți chiar să mă sfâșii în două. Cât timp ai sentimente pentru mine, pot trăi. Dar dacă mă vei privi vreodată cu indiferență, îmi pun capăt zilelor, îi răspunse, privind-o cu intensitate.”

Alex, atunci când îi spune aceste vorbe Alinei, pare mai uman, nu-i așa? Parcă nu mai este chiar soldatul universal lipsit de sentimente…

Spre surprinderea mea, această serie îmi place din ce în ce mai mult, cu fiecare volum. Deși prefer să scot în evidență povestea de dragoste imposibilă dintre Alex și Alina — care sper să aibă parte de un final fericit; sunt conștientă că accentul se pune pe misiunile antiteroriste extrem de periculoase la care iau parte cei doi.

“…Dar noi? Ce simți în legătură cu noi doi?

Ea clătină din cap cu tristețe.

— Nu știu… nici nu sunt sigură că existăm cu adevărat. Nu știu dacă ceea ce simțim e real ori doar o fantezie. Nici măcar nu știu dacă putem avea sentimente reale.”

Îmi place că se pune ceva mai mult accentul și pe povestea de dragoste, nu doar pe misiunile imposibile în care sunt trimiși. Partea romantică din mine apreciază acest aspect!

O săptămână plină de iubire, ruptă de realitate, furată din curgerea timpului. O săptămână de vindecare și înțelegere, atât le este dat…

“O simți cum suspină tremurat, în timp ce comunicară tacit între ei cu certitudinea clară că acelea aveau să fie ultimele lor momente intime.”

Pentru o perioadă, sper eu!

Tot la finalul acestei săptămâni aparte, îl cunoaștem pe Ford — prieten cu Alex, agent operativ la Elite, tocmai când era să facă cunoștință cu glonțul pistolului Alinei.

Uimitor este faptul că, Alex îi destăinuie lui Ford că este îndrăgostit de Alina. Deși mă întreb de ce crede el că Alina nu-l iubește?

Revenim la misiunile contra cronometru, pe muchie de cuțit, din care, oricând pot fi răniți, luați captivi sau omorâți. Totul ține de antrenament și viteza de reacție.

Un thriller psihologic excepțional! Efectiv stai cu nervii întinși la maxim, dând pagină după pagină, dorind să-i vezi că sunt bine, că vor avea și momente de acalmie. În același timp, nu poți face nimic altceva decât să citești cartea, absorbit de stilul foarte elaborat al Monicăi Ramirez, mirându-te de claritatea scenelor descrise, de suspansul în care reușește să-și țină cititorul, dar mai ales, sperând că la final, perechea Alex- Alina va reuși să facă în așa fel încât dragostea lor să câștige. Imposibilul să devină posibil.

Dialogurile celor doi sunt scurte, concise, în același timp pline de sentimente mascate, disimulări, nesiguranțe, ironii pe alocuri și incertitudini nerostite.

Toate acestea, în timp ce joacă rolul unui cuplu bogat și plictisit, în timpul unei petreceri în care misiunea lor este pe primul loc.

“Alex oftă și închise ochii, inhalând cu aviditate mirosul ei unic. Cu misiune sau fără, intenționa să se bucure de acel moment atât cât era posibil.”

Și bine face, având în vedere că pentru ei, viața se poate termina într-o fracțiune de secundă!

Dacă în “Asasin la feminin” accentul s-a pus mai mult pe Alina, în “Identități secrete” mi se pare că Alex este cel vizat. Emoțiile și gândurile lui sunt transmise cititorului, trăirile lui făcându-l mai uman în ochii acestuia. Pe de altă parte, Alina parcă nu mai este la fel de credibilă în sentimentele ei pentru Alex, ca și cum încearcă să pună o barieră între ei. Asta este senzația mea.

Un fir narativ mai cursiv în acest volum, nemaisărind de la un an la altul, de la o agenție la alta. Cumva, pe parcursul acestei cărți , am avut sentimentul că am trecut prin întreaga pleiadă de scenarii posibile, și totuși, autoarea reușește de fiecare dată să mă surprindă.

Momentul în care a intervenit răceala Alinei, este clipa când a crezut că Alex a fost capabil să omoare un copil mic în numele misiunii… ceea ce el nu a făcut, dar a lăsat-o să își tragă propriile ei concluzii.

Cu toate acestea, la îngrijorarea ei ca Elite are puterea de-a o face să își piardă sufletul, Alex îi răspunde ferm:

“– N-o să las să se întâmple una ca asta.

Alex îi cuprinse fața în mâini, forțând-o să-l privească. N-am să permit locului ăstuia să te distrugă.”

Din păcate…

“– Alina, te rog, nu face asta, o imploră el.

— Nu mai putem continua… eu nu mai pot continua. Am crezut că pot, dar e mult prea greu pentru amândoi. Îmi pare rău, mai spuse, o adiere de părere de rău umbrindu-i fața. Îl mai privi pentru încă un moment, apoi se întoarse pe călcâie și se îndepărtă rapid.”

Ceea ce urmează, este exact ceea ce prezisese Alex. Acesta se transformă efectiv într-o mașină de luptă, respectând ordinele și nepunând întrebări, nu își mai îngăduie să simtă nimic.

Pentru o perioadă destul de lungă, Alina nu mai activează în echipa lui Alex. Ba chiar nu-l mai vede deloc pe acesta. Ford este acum superiorul ei. Iar o misiune ce părea destul de simplă, dacă putem spune despre interceptarea unor focoase nucleare așa ceva, se complică…

“Avea momente când îi venea să urle. Pur și simplu să deschidă gura și să urle cât putea de tare. Se întrebă oare ce fel de sunet ar fi ieșit… macabru și inuman, învăluit în durere și sârmă ghimpată, ori mai degrabă ca al unui animal rănit? Viața ei se transformase într-un coșmar din care nu mai putea ieși.”

Complicații care puteau fi plătite cu viața, dar din care reușesc să scape cu greu, cu răni , ceva pierderi și cu misiunea îndeplinită… cam așa decurge povestea. Instructaj militar care până și pe mine mă face să transpir, ca să nu mai zic că am deprins cunoștințe militare demne de US Army!!!

Șocul meu a sosit câteva pagini mai târziu când…

“Dacă ar fi fost ucis în acea dimineață, ar fi devenit o eternitate. Îi invadase lumea lui scufundată în tăcere cu spiritul ei liber, transformând-o în ceva nedefinit, poate o lume în care visele și dorințele puteau fi reale nu doar o șoaptă efemeră în mijlocul nopții. Suflarea lui era lipsită de viață fără ea.”

Suferința lui Alex după despărțirea de Alina este redată cu precizie chirurgicală. Atâta durere în atât de puține cuvinte… Totuși, este atât de rece și insensibil când lucrează din nou împreună într-o misiune, încât mi se pare că-l am în față pe Alex de la SSO, cel care nu era decât soldatul care executa ordinele fără a avea nici o emoție. Oare nu mai simte nimic pentru Alina? Sau nu mai vrea să își expună sentimentele?

Cum decurge misiunea lor împreună? Concluzia Alinei spune tot:

“Bărbatul din fața ei nu era Alex pe care-l cunoștea. Persoana aceea era…altfel. Schimbarea era aproape intangibilă și n-o putea defini. O simțea mai mult la nivel intuitiv.”

Cu toate aceste schimbări, cititorul este motivat să citească în continuare, dorind să afle ce se mai poate întâmpla… Să descopere pentru care motiv Alex a redevenit cel de dinainte.

Observăm stilul rafinat al autoarei, care în cuvinte puține reușește să redea o întreagă imagine, fără a se pierde în detalii lipsite de sens sau plictisitoare.

Deși cartea nu duce lipsă de misiuni, partea de acțiune fiind perfect acoperită, partea romantică nu are nici ea de suferit. Doar că, în locul unei povești de dragoste înflăcărate am parte de emoțiile și gândurile celor doi după despărțire. Pur și simplu nu înțeleg de ce au făcut un pas în spate în loc să lupte cu toate forțele pentru o relație???

Durerea, descoperirea trădării, răceala…toate acestea sunt sentimente care ne acaparează, ne termină emoțional. Și când zicem și noi că lucrurile se schimbă, că liniștea intervine oarecum în viața Alinei, nu putem să ne înșelăm mai tare!

Finalul acestei cărți este asemeni unei bombe care lasă totul devastat în urma ei. Asta a fost și părerea mea despre acest final. Chiar mă întrebam la un moment dat, de ce mai urmează atât de multe volume? Nu mai vedeam sensul. Și, atunci am citit epilogul!

Restul poveștii vă invit pe voi să o descoperiți!

Mulțumesc Monica pentru epilog. Era cât pe ce să încep să tip, să urlu și să dau cu cartea de toți pereții…

Mulțumesc Monica Ramirez și Librex pentru antrenamentul alături de agenții Elite!

Nota mea pentru carte 9,9!

“Alex rămăsese pe loc, studiind-o cu atenție pe sub sprâncenele încruntate. Îi oferise un zâmbet minuscul, însă fața lui rămăsese nemișcată ca cea a unei statui. Și atunci zărise adevărul chiar acolo, în adâncul ochilor lui schimbători și reci. N-o salvase neapărat pe ea în ziua aceea, ci pe un oarecare agent operativ care avusese nevoie de ajutor.”

Nelli și locul învăluit în ceață de Annika Scheffel

Titlul original: Nelli und der Nebelort

Autorul: Annika Scheffel

Editura: Univers Enciclopedic

Traducerea: Doina Fischbach

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 255

“Mai toate poveștile încep cu o călătorie. Eroii călătoresc în cele mai diverse locuri. Această poveste începe cu o sosire. Micuța Nelli și mama ei, Ava, care au pornit în căutarea tatălui fetiței, ajung în cel mai ciudat loc cu putință. Peste tot în jur sunt semne de interdicție și, pe neașteptate, Ava dispare fără urmă.

Oare ce va face Nelli acum?”

“O carte captivantă a talentatei scriitoare Annika Scheffel.”

Se pare că luna Martie este pentru mine luna copilăriei, luna în care poveștile își fac din nou loc în lecturile mele.

Povești magice, pline de neprevăzut, inocență și gingășie, din care tot timpul putem trage niște concluzii. Iar cei mici, au un întreg Univers de explorat alături de părinții lor care-i învață să-și deschidă aripile și să zboare. Imaginația lor fiind tărâmul fertil unde părinții, cu ajutorul poveștilor, pot sădi semințele cunoașterii.

Povestea lui Nelli și a Avei, fiică și mamă, care seamănă izbitor de mult una cu alta și-n același timp sunt foarte diferite, te va captiva de la început!

O lectură ușoară, pe care o poți citi copilului pe parcursul a câteva seri, discutând pe marginea acesteia, petrecând astfel, timp calitativ împreună cu micuțul/ micuța tău/ ta.

O călătorie în căutarea lui Eric:

“Misterul legat de Eric există dintotdeauna. Misterul legat de Eric există de când își poate aduce aminte Nelli.

(……)

Eric este marea iubire a Avei și tatăl marinar al lui Nelli.”

O poveste simplă și în același timp complicată. Plină de aventuri, despre o călătorie fantastică prin diferite locuri magice văzute prin ochii de copil ai lui Nelli. Ava și Nelli întâlnesc diferite personaje care mai de care mai interesante.

“Astăzi este ziua în care marea aventură începe cu adevărat. Poate că ea a început deja în urmă cu câțiva ani. Odată cu dispariția lui Eric sau cu nașterea lui Nelli sau cam așa ceva. Dar astăzi este ziua în care Nelli își dă seama că se află în mijlocul unei aventuri.”

Și astfel, plini de zel, pornim la drum și noi alături de ele.

Întâlnim oameni dungați care înoată până la linia orizontului, inorogi și zebre, girafe și alte ființe interesante. Omul dungat chiar îi urează călătorie plăcută și îi spune să nu aibe frică… Oare de ce? Ce i se poate întâmpla unui copil de zece ani? Un copil care găsește ceva interesant oriunde s-ar afla… Ba chiar era cât pe ce să facă și un accident!

Explorările lor le aduc într-un loc cețos pe care își doresc să îl exploreze. Și se întâlnesc, mai bine spus îl văd, pe omul care zboară pe bicicletă! În ceața deasă, Nelli aproape că nu-și mai zărește mama. Noroc cu lumina dată de lanterna costumului de explorator care i-o dezvăluie!

Călătoria este din ce în ce mai ciudată. Locul acesta învăluit în ceață o cam sperie pe Nelli, cu glasuri care se aud fără a se vedea nimeni.

“Dar a fost cineva acolo, cineva sau ceva. Poate o fantomă? Nelli își poate imagina foarte bine că aici există fantome. Acest loc cețos este exact locul potrivit pentru fantome: există un ceas uriaș pentru ora fantomelor, un poștaș zburător, o Ava ciudat de temătoare. Și o piele de găină înțepătoare pe ceafa lui Nelli.”

Oare ce ar mai putea să se întâmple? Este acest loc cețos periculos?

Datorită lui Nelli, vom afla! Fata, deși mama ei i-a interzis, pleacă să exploreze. Iar la întoarcere…

“Se îndreaptă clătinându-se spre turnul cu ceas, iar acolo unde înainte se afla autobuzul nu este….

Nimic.”

Deci, cam asta s-a petrecut! Nelli nu și-a ascultat mama, a pornit singură să exploreze împrejurimile și la întoarcere a rămas singură… De aici începe aventura lui Nelli în acest loc ciudat!

O carte foarte interesantă care învață copiii să-și asculte părinții chiar și atunci când nu sunt de acord cu deciziile acestora… Asta pe lângă faptul că, îi învață să aibă curaj, să înfrunte necunoscutul cu tupeu, să se descurce cu ceea ce au la îndemână. Să viseze la lucruri magice, la imposibilul care, pe tărâmul poveștilor, poate deveni posibil. Imaginația copilului este stârnită atât de ușor…

“Nelli îl urmează cu capul plecat. Mii de gânduri triste sunt în el. Mii de întrebări. Mai mult de o mie de ori și încă și mai mult frică. Nelli se ghemuiește în spatele panoului, îl ia pe Jupiter în brațe și plânge.”

Speriată că nu-și mai găsește mama, Nelli găsește totuși adăpost la Henri– băiețelul fantomă. Iar împreună cu acesta, descoperă multe dintre secretele locului acesta învăluit în ceață, căci sunt destule!

În același stil lejer, capitol cu capitol — din care înveți câte ceva, Nelli parcurge un drum spre cunoaștere. Cunoașterea mamei sale și a trecutului acesteia, a locului de unde provine, a rudelor despre existența cărora nu știa absolut nimic. Și ceea ce află este uimitor!

Dar, mai rămâne o singură întrebare: o găsește Nelli pe Ava? Dar pe tatăl ei?

Citiți cartea! Sigur aflați deznodământul acestei povești pline de farmec.

O carte pentru copii, despre copii, cu copii!

Poate fi citită de adulți, pentru ei sau copiii lor. O poveste cu un farmec aparte, o călătorie într-o lume fantastică, unde imaginația are rolul principal.

Mulțumesc Univers Enciclopedic pentru cartea oferită spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 9, 4!

Secrete de Rodica Mijaiche

Titlul: Secrete

Autoare: Rodica Mijaiche

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 289

” Marina și Sebastian. Lindsey și Lucas. Alexa și Albert.

Trei cupluri. Șase destine. Fiecare legate între ele prin dorința de a iubi și de a supraviețui vitregiilor timpului, oamenilor și răzbunărilor.

La șapte ani de la despărțirea de Sebastian Raescu, viața Marinei Barbu mergea înainte ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. În vârstă de douăzeci și opt de ani, Marina consideră că viața ei sentimentală este un subiect ce nici nu merită adus în discuție.

Marina află pe propria-i piele că inima ei este încă legată de cea a lui Sebastian.”

Secrete…păzite cu sfințenie, ascunse în cotloane nebănuite, uitate de toți și toate, căutate de puțini, dezlegate de cei interesați… tot secrete sunt!

Ce părere aveți? Vă plac secretele? Ei bine, trebuie să vă mărturisesc că mie îmi plac. De fapt, mă fascinează!

Așa că, acest titlu mi-a stârnit interesul încă de la început. Asta, fără a mai pomeni de coperta care te incită și te pune pe gânduri, mă face să mă gândesc la fațetele ascunse, revelate sau descoperite.

Pe Rodica am avut ocazia să o descopăr prin intermediul Facebook-ului: este și acesta bun la ceva! Apoi am avut ocazia să citesc cartea ei “Anotimpul iubirii” care mi-a atins sufletul.

La lansarea “Secrete” am fost acolo. De ce? Vroiam să descopăr toate secretele! Am reușit, într-o oarecare măsură.

Rodica, atunci când am cumpărat cartea, mi-a spus că, în mod sigur voi fi surprinsă!

Deci… la vânat de secrete!

“Oamenii au tot timpul tendința de a se întreba ce le rezervă viitorul. Destinele lor se pot schimba într-o clipită. Doresc să supraviețuiască și fac tot ce pot pentru a reuși. Dar, foarte puțini dintre aceștia rămân cu capul sus până la final. “

Adevărat! Și eu mă întreb adesea ce îmi mai rezervă viitorul… curiozitatea! Știu ce se spune și despre curiozitate, că a omorât pisica. Dar, cred că acea pisică a murit învățată! Sau, așa îmi place să sper.

Acțiunea romanului începe undeva prin Sud-Vestul României. Unde facem cunoștință cu Marina — o tânără dezamăgită de ceea ce i-a oferit viața până acum, trădată, care nu mai crede în iubire și în bărbatul visurilor… Cu toate acestea, încearcă să își trăiască viața cu demnitate, chiar dacă a devenit mai cinică de când a fost trădată…

“Pentru că trădarea nu era un lucru peste care să treci cu ușurință. Oftă resemnată. Se simțea dintr-o dată atât de obosită.”

Cred că, deși au trecut ani de la acel eveniment, Marina nu a reușit să își revină. Poate și pentru că niciodată nu a avut o discuție finală cu Sebastian, niciodată nu i-a dat dreptul să se apere. Pur și simplu a tras obloanele, refuzând să mai ia legătura cu el.

O cunoaștem și pe cea mai bună prietenă și parteneră de afaceri a Marinei, Alexa. O fată care face multe alegeri greșite din dorința de a fi iubită. Cu aceasta se întâlnește Marina, într-un bar, unde o găsește ușor amețită… ca să nu mai spunem nimic de spelunca unde se află, unde lumea iese la agățat, plus compania…care lasă de dorit, fiind prea mult pentru Marina:

“Se hotărâ că fusese prea mult să o privească pe Alexa cum se demite în fața unui bețivan și a unui libidinos. Se ridică brusc reducându-i la tăcere pe toți trei.”

Iar ieșirea pe care și-o face, atunci când unul dintre ei încearcă să o oprească, este demnă de un premiu Oscar:

“– Mi-e scârbă de tine, de atingerea ta, de privirea ta obsesivă, încât am impresia că de când am venit bălești constant. Își mută privirea de gheață albastru-verzui dinspre bărbat spre Alexa și cu ultimele sforțări de a se controla continuă: nu mă așteptam la așa o…companie, Alexa.”

Se pare că, o zi care nu începe bine, cu siguranță se sfârșește la fel!

Greșelile Alexei, provenind din faptul că tatăl a abandonat-o când era mică, constau în nevoia ei de iubire, provin din nesiguranța în ea însăși.

Marina, pe de altă parte, se simte încă bântuită de fostul ei prieten — Sebi, pe care l-a părăsit după o relație de doi ani, deoarece a văzut ieșind o fată din camera lui de cămin… De atunci, a dispărut încrederea ei în bărbați, nici acestuia nu i-a oferit ocazia unei ultime discuții. Ba chiar, cinismul s-a infiltrat în viața ei.

Ce va urma de acum înainte? Vom vedea!

Afacerea pe care Marina o deține împreună cu Alexa este o firmă de restaurare a obiectelor de artă. O meserie pe care Marina o adoră, fiind unica ei rază de fericire și bucurie. Albert este expertul lor în istorie, fără de care nu și-ar putea desfășura activitatea.

Și au de restaurat o pictură mai mult decât deteriorată, trimisă de unul dintre clienții lor din afară: Lucas Martin.

Albert după părerea Alexei:

” Părea tot timpul tipul care știe ce vrea și își lua, iar femeile roiau în jurul lui, doar le vedea toată ziua pe la birou apărând cu diferite scuze. Însă pe ea nu o luase în seamă ca pe o potențială iubită.”

Abia acum conștientizează că nu este doar ea cea care simte o atracție pentru el…ci și reciproca este valabilă. Cuplul în devenire, Alexa și Albert, sper să treacă proba timpului. Alexa chiar merită să aibă lângă ea un bărbat care să o iubească cu adevărat!

“– Stai liniștită, nu o să doară atât de tare să lași garda jos și să permiți celor care țin la tine să te iubească așa cum ar trebui să fii iubită.”

Sunt vorbele pe care Alexa i le spune Marinei atunci când aceasta o felicită că, în sfârșit, este cu Albert.

O carte complexă, a cărei acțiune se desfășoară pe mai multe planuri: dragoste– și aici avem povestea mai multor cupluri; suspans, elemente de thriller psihologic și multe emoții care ne fac să trăim intens povestea.

Secrete, asta ne oferă autoarea! Secrete uitate pe care ne tentează să le descoperim citind această carte. Secrete îngropate, care așteaptă să fie scoase la lumină!

Personajul negativ al romanului este Mihnea. Un bărbat cu o viață pe care nu a știut să și-o gestioneze, îi plac câștigurile mari și ușoare, de aceea s-a profilat pe furtul obiectelor de artă. Asta după ce, pentru o perioadă, a fost gigolo. Și asta nu e tot! Dar acesta este ferm hotărât să se răzbune pe cele două pentru afrontul pe care i l-au adus la bar, când nu i-au acordat atenția pe care o merita.. Mai ales Marina, care a devenit o adevărată obsesie pentru el.

Povestea de dragoste dintre Alexa și Albert ia amploare, evoluează cu o viteză amețitoare din momentul în care a conștientizat fata că este atrasă de el.

Cartea ilustrează povești din viața reală, care pot fi valabile pentru oricare dintre noi. Scrisă într-un limbaj nepretențios, ce nu solicită foarte mult cititorul; această carte cucerește prin emoțiile pe care le simt personajele și pe care autoarea reușește să ni le transmită și nouă.

În prima parte a cărții, trăim cu intensitate povestea de dragoste dintre Alexa și Albert. O poveste care izbucnește asemenea unei flăcări care arde totul în calea ei. Cu durere, frică, speranță și dorințe…tot ce presupune această relație.

“Își dădu seama, de când îl cunoscuse pe Albert, că există și bărbați ce respectau femeile, ce puteau să le ofere totul, doar pentru că le iubeau. Existau bărbați care nu considerau violența ca parte într-o relație.”

Și are dreptate Alexa. Nu toți bărbații sunt niște lași care pentru a se simți puternici, au nevoie să împartă palme și pumni. Iar soarta, până atunci, îi rezervase Alexei destule palme și pumni…

“– Nu vreau să fac nimic care să te doară sau să te jignească, începu ea cu glas scăzut. Îi puse un deget pe buze când văzu că ar fi contrazis-o: eu am trăit într-o altă lume până acum, am avut parte numai de fața urâtă. Dar cu tine, zise și înghiți cu greutate, îndrăznesc să cred că magia există.”

Singurul personaj al acestei cărți, care mă intrigă cu adevărat, este Sebastian — fostul prieten al Marinei. Chiar sunt curioasă să îl descopăr, să aflu dacă supărarea Marinei a fost reală. Și mai ales, să aflu de ce a procedat în acest fel?

Un thriller psihologic, bine scris, alert, te ține cu sufletul la gura. Mihnea se dovedește a fi exact psihopatul din poveste, care nu-și dorește decât să le facă să sufere pe cele două fete.

Suspans îmbinat cu dragoste, nesiguranță și o pleiadă de secrete ce complică și mai mult acțiunea pe măsură ce sunt dezvăluite, captivând și mai tare cititorul.

Și se întâmplă! Rina este acostată de doi indivizi care o imobilizează și încearcă să o agreseze. Probabil că cei doi ar fi reușit să-și ducă planul la bun sfârșit dacă Rina nu ar fi strigat după ajutor. Și, cine credeți voi că apare ca un cavaler pe cal alb, în ajutorul ei? Bine, ca să spunem adevărul, apare pe un motor… Sebastian!!!

“Dar cel mai mare atu erau ochii lui albaștri, atât de albaștri încât pupila părea o insulă pe marea cristalină. (…)

Tot acest ansamblu de mușchi și forță interioară îl făceau să fie cel mai frumos bărbat din câți văzuse Marina.”

Clar! Nu l-a uitat nici până în ziua de azi! Deși au trecut 7 ani de când l-a văzut ultima dată.

De data aceasta, Sebastian este cel care urmărește hoții de obiecte de artă, cum e cazul lui Mihnea.

“– …. Nu ai de ce să-ți faci griji. Am aranjat deja totul. Vei fi gata înainte chiar să-ți dai seama că ai fost acolo. Promit.

Și îl crezu. Era genul de om care trebuia doar să-ți promită că se ocupă el de o problemă și puteai să ai încredere că va duce acel lucru la bun sfârșit.”

Acțiunea acestei cărți devine din ce în ce mai complexă. Totul se ramifică chiar în momentul în care crezi că ști cum decurge povestea de acum înainte. Și realizezi că ia o altă întorsătură.

Oameni din lumea interlopă, oameni grei – de care mulți se tem, sunt dispuși să le apere pe fete. Cum este cazul lui Chris, alias Snake…a cărui poveste mi-ar fi plăcut să o aflu mai detaliat…

“– Niciodată, absolut niciodată, nu violezi o femeie. Femeia este ceva sfânt. Nu o atingi decât cu o floare, iar asta dacă-ți permite ea.”

Un punct de vedere cu care sunt în totalitate de acord, dar care mi se pare uimitor să facă parte din concepțiile de viață ale unui om certat cu legea!

Exact cum am spus la început! Secrete, din ce în ce mai multe secrete. Așteaptă să fie elucidate, făcute publice. Secrete care, într-un fel sau altul, afectează pe toată lumea. Evenimentele se precipită și cititorul stă cu respirația tăiată și citește de zor, dorind să afle care va fi finalul acestei cărți, a cuplurilor din prezent și al celui din trecut, a cărui poveste vă las pe voi să o descoperiți.

Felicitări, Rodica! Un roman excepțional. Care efectiv m-a cucerit.

“Da, Alexa avusese dreptate, trebuise doar să-și deschidă inima în fața iubirii.”

Nota mea pentru carte este 9,9!

 

Asasin la feminin de Monica Ramirez

Titlul: Asasin la feminin

Seria: Alina Marinescu

Autoare: Monica Ramirez

Editura: Librex Publishing

Traducerea: Monica Ramirez

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 461

Descrierea cărții:

“Alina Marinescu este o rebelă. A fost o rebelă înainte de recrutarea ei ca agent operativ și rămâne o rebelă și după. Acum însă, moartea face parte din viața ei de zi cu zi. Secțiunea Operațiuni Speciale o recrutează împotriva voinței ei și Alex Therein, bărbatul pe care crede că-l iubește, o transformă într-un asasin de elită. Dragostea este o noțiune abstractă pentru Alex, un bărbat cu un trecut întunecat și o expresie impenetrabilă, eficient de rece, care ucide pentru a putea supraviețui. Fără întrebări inutile.

Alex nu este un bărbat real, ci mai degrabă o fantomă, o iluzie creată cu ajutorul oglinzilor. Misiunea lui este să o seducă pe Alina, așa că o atrage în mod intenționat în lumea lui misterioasă și plină de senzații, prăbușindu-se emoțional pentru prima dată de la propria lui recrutare. Ca mentor al ei în timpul procesului de antrenament, trebuie să se confrunte nu numai cu atitudinea ei recalcitrantă, dar și cu responsabilitatea de a transforma o persoană inocentă într-o unealtă a morții. Cu toate acestea, cei doi sunt atrași unul către celălalt și relația paradoxală ură-iubire devine și mai complicată datorită jocului aproape zilnic cu moartea. Probabil cea mai arzătoare întrebare este: o iubește Alex pe Alina cu adevărat?”

Sincer? Eu sper că da!

Pe Monica Ramirez am cunoscut-o prin intermediul primei cărți de-a ei pe care am citit-o: Kit Black. O carte care mi-a plăcut!

Despre seria Alina Marinescu am auzit foarte multe, dar până acum nu mi s-a ivit ocazia… Această stare de fapt, s-a schimbat odată cu apariția ediției de față la Librex.

“Libertatea este întotdeauna periculoasă, dar în același timp cel mai sigur lucru pe care îl aveam.” — Harry Emerson Fordick

Cum începe cartea? Cu împușcături, gloanțe șuierând de jur împrejur și încercarea de a scăpa cu viață! Am zis că-mi rămâne cafeaua-n gât și că până aici mi-a fost când am început să citesc. Nu vă spun ce tuse, ce șoc…dar, intrigată de ceea ce se întâmplă încă de la primul paragraf, nu am mai putut să mă opresc.

Acțiunea începe în Sana’a, Yemen; unde…

“Alergau din răsputeri, fără să clipească, încercând să anticipeze noi amenințări în întunericul ce-i primea cu brațe înșelătoare de catifea. Cele câteva becuri răzlețe aruncau lumini anemice aproape sufocate de ceața densă în care era învăluit portul. Reușiră să lase pontoanele în urmă, îndreptându-se spre hala unde Elite le lăsase o mașină pentru eventualitatea unei evadări de ultim moment.”

E clar! Va trebui să-mi beau cafeaua înainte de a începe sau a continua cititul, asta pentru a-mi conserva sănătatea!

Cum spuneam, alergând cu sufletul la gură, printre gloanțe, Alina ne lasă să-i aflăm gândurile despre Alex, alături de care încearcă să se salveze și ne prezintă situația în care se află:

“Nu putea spune că-l ura pe Alex. Și nici nu-l considera un monstru datorită modului conștient și lucid, ca și a ușurinței cu care curma vieți. O mașină de ucis perfectă, rece, calculată, fără emoții inutile. Ochii lui verzi-albăstrui în care se oglindea o răceală permanentă nu trădau nicio umbră de emoție atunci când apăsa pe trăgaci. Iar asta era exact ce i se cerea și ei să devină. A fi liberă să aleagă orice în viață nu mai era de mult o opțiune, cu atât mai puțin a se ghida după ceea ce-i spune inima. Odată cu pierderea libertății, pierduse și posibilitatea de-a alege între bine și rău, trebuind să se mulțumească cu ambiguitatea noii lumi din care făcea acum parte.”

O lume dură, o viață trăită pe muchie de cuțit, cu moartea stând tot timpul la pândă.

“Nimic altceva nu apropie doi oameni mai mult decât prezența iminentă a morții, atingerea ei abisală perforând adânc sufletul uman, lăsând în urmă cicatrici eterne.”

Concluzia Alinei îmi ilustrează destul de clar situația în care se află. Faptul că își dorește o relație cu Alex — dacă o pot numi așa, o refulare prin care să se elibereze de adrenalina și stresul acumulat. O clipă în care să uite jocul cu moartea, faptul că ar fi putut să nu mai existe, într-o fracțiune de secundă.

De la acea clipă de neuitat, un moment rupt din timp, în care și-au găsit alinarea unul în brațele celuilalt, acțiunea se mută în Carpați, în Decembrie ’89.

“Recrutați de către Securitate din diferite medii, din diferite motive și datorită unor aptitudini dintre cele mai variate, antrenați să-și reprime emoțiile și durerea fizică, să execute ordine fără să pună întrebări ori să stea pe gânduri, în stare să se infiltreze în orice mediu social, maeștrii ai seducției și ai manipulării, cunoscând că nimeni alții psihologia umană, fiecare dintre ei era o armă mortală.”

După această descriere, îmi pot închipui că sunt un fel de “Soldat universal”: mașini umane de luptă și război, care execută fără întrebări ceea ce li se cere, nu sunt afectați de nimic sau nu arată că ceva ar fi în stare să îi afecteze. Cel puțin atunci când mă gândesc la Alex, așa mi-l închipui.

Subiectul expediției din Decembrie ’89 este omorârea dictatorului Nicolae Ceaușescu. Este momentul în care Alina va ucide pentru prima dată. Iar Alex este îngrijorat că psihic nu ar fi încă pregătită.

Alina fusese recrutată în 1987, Alex fiind cel însărcinat cu recrutarea ei, dar…

“Parametrii misiunii nu incluseseră să se și îndrăgostească de ea, dar totuși exact asta se întâmplase, iar el se simțise un monstru pentru ceea ce urmase.”

Acum, era iar plin de remușcări…

Pe de altă parte, misiunea este îndeplinită. Acesta fiind singurul lucru bun! Alex este rănit destul de grav, Alina este măcinată de faptul că a omorât oameni care, deși, poate meritau, îi provoacă o stare de vinovăție. Plus grijile pentru Alex… Ca o încurajare, îi spune:

“– Vreau doar să-ți spun că te iubesc, îi șopti. Te-am iubit mereu.”

O carte alertă și plină de emoții, pe care cititorul le trăiește cu intensitate. Se prezintă o lume aparte, cu o claritate deosebită, ce-mi dă senzația că urmăresc un film. Acesta este un mare plus!

Începutul lui Alex în SSO, emoțiile și durerile antrenamentelor dure, misiunile încheiate cu succes, viața pe fugă și cu tic-tac-ul cronometrului sunând în fiecare moment, alternând cu misiuni și alte fragmente din viața Alinei; toate acestea sunt clipe în care am stat captivă în carte, savurând fiecare pagină citită. Și asta fără a mai spune că eu nu sunt un mare fan al cărților polițiste sau de spionaj!

Dar Monica Ramirez a reușit să mă tenteze maxim cu această serie aparte. Recunosc totuși, că, mi-ar fi plăcut să am parte de o poveste de dragoste mai intensă, mai detaliată și puțin mai accentuată. În rest, ce pot spune?

Am avut parte de o carte pe care nu mi-am dat seama că îmi doream să o citesc decât atunci când efectiv am început lectura ei. Este o carte care îți oferă unele perspective la care nu te-ai fi gândit. Aflăm unele lucruri care ne șochează, dar în același timp, este o carte pe care nu o voi uita niciodată.

Trecutul îmbinat cu prezentul într-o manieră excepțională, dă cititorului senzația că este martor pe viu la antrenamentele feroce, la transformarea lui Alex într-un om lipsit de sentimente, într-o mașinărie fără creier…

“El rămase în picioare, scăldat în lumina soarelui ce pătrundea prin ferestre, o ființă singuratică, întunecată, cu fața ștearsă de orice expresie.

— Desigur.

La naiba cu speranța.”

Trecutul și prezentul sunt atât de fin îmbinate încât aproape că nu îți vine să crezi că sunt două etape diferite din viața unui om. Trecutul este lupta pentru anihilarea sentimentelor și emoțiilor aș spune eu. Prezentul, pe de altă parte, este continua misiune de omor. Viitorul? Îmi este imposibil să mă gândesc ce poate fi.

Atât Alex cât și Alina, sunt două personaje dure, capabile de orice, asasinii perfecți, dar în același timp au și punctul lor sensibil: unul pe celălalt.

“Uneori îi venea să-l omoare, tot atât de mult cât își dorea ca el s-o iubească. Era dușmanul ei, aproape prietenul ei, niciodată iubitul ei. Știa atât de puține despre el, mereu trebuind să ghicească până și nuanțele glaciale ale atitudinii lui obișnuite. Cine era Alex cu adevărat? Cum era el, de fapt? Care erau dorințele lui, ce-i plăcea și ce nu?”

Acestea sunt dorințele unui om normal. Ale unei femei curioase, interesată de bărbatul care îi bântuie nopțile. Dar, va avea ocazia să afle toate aceste răspunsuri?

Într-o lume unde doar cei puternici supraviețuiesc, Alex devine agent dublu: atât pentru SSO cât și pentru Elite… Este momentul în care am înțeles că nu a fost complet dezumanizat.

Alex este un tip foarte complex. Nu aș spune că este ascuns cât introvertit. Gândește doar pentru el și spune câte ceva doar când este absolut necesar. Capabil de orice: de la a se detașa de durerea fizică până la a-și privi victimele ca pe simple obiective.

Sentimente are? Asta mă întrebam și eu! Deoarece, nu prea îmi venea să cred că Irina — psihologul SSO, a avut rezultate chiar atât de bune în ceea ce privește manipularea și spălarea pe creier…

“Se săturase să se mai chinuie să depășească barierele lui autoimpuse ori să afle ce se ascunde dincolo de ele. Și-ar fi dorit să-i vorbească deschis în loc să fărâmițeze adevărul în doze inofensive pe care i le servea din când în când. Felul acela al lui de-a fi, suplimentat de un comportament autoritar o inhibase de la bun început. Își dorea să fie tratată ca partener egal, nu să fie pusă pe un piedestal stupid.”

Povestea ne este relatată fie prin ochii lui Alex, fie din prisma Alinei. Dar trecerile sunt atât de line că nu deranjează aceste schimbări. Mai avem și alternarea trecut- prezent, reprezentate de SSO și Elite…

Relația celor doi este când caldă când rece, ceea ce, la un moment dat mă face să mă gândesc că pentru ei nu prea există nici o posibilitate. Cu toate acestea, aș vrea să îi văd formând un cuplu închegat, solid.

O carte solicitantă, care nu se citește atât de ușor pe cât mi-am închipuit. Captivantă, acaparatoare din punct de vedere emoțional.

La finalul cărții ești asemeni supraviețuitorului unui cutremur: obosit, speriat, fericit, plin de energie, capabil să escaladezi munții și să treci prin foc.

Mulțumesc Monica Ramirez și Librex pentru această serie oferită spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 9,9.

“– Nu vreau să-ți spun să speri în ziua de mâine. Ai vrut să fiu sincer cu tine și de data asta n-am să te mint. Mâine nu există pentru noi. Vocea îi scăzu până deveni o șoaptă. Dar să nu uiți niciodată că te iubesc și că am nevoie de tine. Să nu uiți asta niciodată.”

 

Flora Iute-ca-Săgeata Taina din Pădurea Vrăjită de Eleni Livanios

img_1417

Titlul original: Flora flitzebesen – das geheimnis im hexenwald

Autor: Eleni Livanios

Anul apariției: 2016

Traducerea: Cristina Muică

Număr de pagini: 142

Descrierea cărții:

“Faceți loc, sosește Flora, cea mai rapidă zburătoare pe mătură din orășelul Valea Trandafirilor Vrăjiți!

Flora iubește animalele mai presus de toate. Atât motanul răsfățat Colăcel, cât și corbii vorbitori Nux și Borac sunt unii dintre cei mai buni prieteni ai ei din orășelul vrăjitoarelor.

Așa că Flora se supără foarte tare când află că vrăjitorul trufaș Turdus Merula se poartă urât cu animalele sale magice. Împreună cu prietenii ei, Flora ticluiește un plan temerar: vor elibera animalele magice și le vor ascunde în Pădurea Vrăjită!

Dar lucrurile nu merg chiar cum ar trebui…”

E vremea poveștilor! A inocenței, a magiei, a bucuriei de a citi o poveste frumoasă și de a crede din tot sufletul că este reală! În ultima perioadă mi-am dorit și am reușit să citesc mai multe cărți pentru copii.

Pentru că, o dată cu viața de adult, am uitat să ne mai bucurăm de aceste povești magice, care te îndeamnă la visare.

O carte cu o micuță vrăjitoare. O carte despre curaj și bunătate, despre neacceptarea răutăților la adresa celor care nu se pot apăra.

O fetiță veselă și energică, plină de curaj, năzdrăvană, așa cum sunt majoritatea copiilor.

img_1418

“– Mătura prin aer zboară

Ies păianjenii afară

Să mă vadă cum țâșnesc

Și ce iute mă-nvârtesc!”

Flora, împreună cu motănelul ei Colăcel, dă o raită pe deasupra orașului pe mătura ei zburătoare.

” Flora a început să asculte cu atenție. Turdus era cunoscut în tot orașul, căci consiliul vrăjitoarelor îl însărcinase să se ocupe de animalele magice din orășelul din Valea Trandafirilor Vrăjiți.”

Facem cunoștință cu doi dintre prietenii necuvântători ai Florei- corbii Nux și Borax. Se pare că vrăjitoarele au puteri mari: pot înțelege limba necuvântătoarelor, mai bine zis a animalelor, păsărilor și insectelor.

Avem parte de distracție alături de Flora la concursul de zburat pe mătură, cu obstacole care mai de care mai uimitoare: sălcii care-și învârt coroana cu totul putând dezechilibra vrăjitorii și vrăjitoarele; are o înfruntare în timpul zborului cu Turdus; apoi au urmat slalomul printre stâncile ascuțite care-i solicită atenția și îndemânarea; a străbătut o peșteră mai neagră ca noaptea, dând dovadă de mult curaj; ajunge la pajiștea cu flori de mac și de aici a pornit cu toată viteza înainte!

Deși îngrijorată că ar fi putut ajunge ultima, ajunge la final constatând că a câștigat titlul de  cea mai rapidă vrăjitoare a anului.

img_1422

“Flora sporovăia și râdea cu ceilalți copii vrăjitori. Se jucau de-a prinselea printre mesele lungi de lemn.”

Lumea magică a micuței vrăjitoare nu este cu mult diferită de cea a copiilor din ziua de astăzi, doar că poate zbura cu un mijloc de transport aparte!

O fire caldă și veselă, care ține la prietenii ei și care are curaj cât pentru doi adulți. Aceasta este Flora!

Citind această carte, cei mici învață despre curaj și corectitudine, despre prietenie, să-ți pese de cei din jur și de prieteni, să vrei să-i ajuți pe cei care au nevoie sau nu se pot descurca singuri. Este ca un alfabet al bunelor maniere, al regulilor după care trebuie să te ghidezi în viață. Metoda exemplului fiind cea mai sigură cale de a-i învăța pe cei mici aceste valori. Și toate acestea le pot învăța citind această carte.

Atunci când este acuzată că ar fi trișat la concurs de a ieșit pe primul loc, nu îi convine. Dar, este dispusă să se întreacă din nou cu cel care a acuzat-o pentru a-i demonstra că nu s-a folosit de subterfugii:

” Nu va fi doar un concurs de zbor, ci și o încercare a curajului. O să zburăm prin pădurea de iederă iute ca săgeata. Atât de repede încât fantoma n-o să ne poată înhăța.”

Această întrecere cere atenție, dexteritate și o inimă cutezătoare. Iar Flora demonstrează că posedă toate aceste calități.

Trecem alături de Flora prin diferite întâmplări, cunoaștem diferite animale magice, vrăjitoare bune, vrăjitori răi. Toate acestea stârnesc imaginația și aduc un zâmbet pe chipul micuților care vor fi fascinați de această vrăjitoare temerară care pune suflet în tot ceea ce face. În mod sigur, Flora va deveni un model pentru ei!

Este curajoasă și dă dovadă de asta, atunci când vrea să salveze animalele magice atunci când află că nu sunt tratate frumos de cel care ar fi trebuit să le îngrijească.

Reușește să le salveze? Prin ce aventuri vor trece pentru a reuși ceea ce și-au propus?

O carte cu scris mare și ușor de citit pentru prichindeii care știu deja să citească, are mici ilustrații, ceea ce nu permite micului cititor să se plictisească.

O poveste frumoasă, atât pentru copii cât și pentru părinți!

Mulțumesc Univers Enciclopedic pentru cartea oferită spre recenzie! Cartea poate fi comandată de aici. 

Nota mea pentru carte este 10!

Legenda Mamei

Frumos! 💞💞💞

joc si joaca

Image     Se spune că odată, Gingaşul- ghiocel îşi trudea mintea cu o întrebare. Ieri, când tocmai scosese capul din zăpadă, zărise un copil care ţinea în mână un alt ghiocel pe care, spunea el, urma să i-l dăruiască mamei sale. Supărat că nu- şi putuse saluta măcar fratele mai mare cu care plecase băiatul voios, Gingaşul- ghiocel se intrebă ce putea însemna cuvântul acesta” mamă”, ca să merite ruperea unei flori atât de superbe cum era el. Şi tot frământându-şi mintea, se gândi să-l întrebe pe Bătrânul- ghiocel ce înseamnă “mamă”. El avea deja 5 zile de când zărise lumina şi sigur trebuia să ştie.
–        Bătrâne-ghiocel, spuse ghiocelul sfios, am o întrebare.
–        Ia spune!
–        Ce înseamnă “mama”?
La auzul acestor cuvinte, Batrânul- ghiocel surâse.
–        Vrei să ştii ce-nseamnă “mama”?
–      …

View original post 361 more words

Rebela de Corina Cîndea

img_1447

Titlul: Rebela

Autoarea: Corina Cîndea

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 336

Descrierea cărții:

“Pentru a scăpa de un trecut plin de suferință, Violet Collins își petrece viața mereu pe drumuri, refuzând să se atașeze de oameni sau locuri, tocmai pentru a nu putea fi rănită din nou. Oprirea în Chicago îi dă însă toate planurile peste cap, iar întâlnirea cu Dominic Grey o determină să își dorească să se oprească din drumul său și să spere la mai mult.

Apariția unei ispite brunete cu ochi violeți nu intră în planurile lui Dominic Grey, mai ales dacă bruneta respectivă este o rebelă obișnuită să facă numai ce vrea. Nu are nevoie de complicații când viața îi atârnă de un fir de păr, dar nici nu poate sta departe de cea care l-a întors pe dos cu o simplă privire.

Atrași iremediabil unul de celălalt, atunci când trecutul ei se amestecă cu prezentul lui complicat și amândoi se trezesc prinși într-un vârtej de întâmplări periculoase, Violet și Dominic sunt nevoiți să lupte pentru a putea rămâne în viață dar, mai ales, pentru a putea rămâne împreună…”

Este cea de a cincea carte a autoarei care ajunge în biblioteca mea, pe care eram nerăbdătoare să o citesc! O poveste puțin diferită, mai dură, în care ne trezim puși față în față cu realitatea mai dură a vieții, o viață trăită pe fugă, ascunsă, sub semnul pericolului și al suferinței.

O tânără care nu își dorește decât liniște! Are parte de ea? Nici într-un caz!

Violet Collins este o tânără care nu dă socoteală nimănui, nu are prea multe bagaje și care nu stă foarte mult într-un loc. Motorul este cel mai de preț lucru pe care îl posedă!

“În ciuda ploii extrem de abundente, nu mă opresc. Din contră, accelerez și simt motorul vibrând și mai tare între picioarele mele. Nu îmi arunc nicio privire spre acul kilometrajului fiindcă, de fapt, nici nu mă interesează cu ce viteză merg. Contează doar să merg înainte, să mă îndepărtez cât mai mult de prăpăditul de oraș în care am stat ultimele șase luni. Am stat, pentru că nu se poate spune locuit.”

Așa începe cartea… o plimbare cu motorul spre oriunde și nicăieri, la viteză maximă, fugind de demonii care o împing de la spate…

“… scopul meu în viață este să trec cât mai neobservată, chiar dacă firea mea nărăvașă mi-l dă peste cap.”

O fată care sare în apărarea alteia când este abuzată de patron, fără a se gândi nici măcar pentru o secundă la viitoare consecințe ce-i pot da viața peste cap.

O întâlnire neașteptată în miez de noapte, pe o vreme în care nici câinele nu te lasă inima să-l scoți afară…

“Fără să vreau, în clipa în care trece pe lângă mine, privirea mea obosită se întâlnește cu a lui. Amândoi avem căștile pe cap și vizierele ridicate, astfel încât doar ochii ni se întrezăresc în lumina slabă din parcare, dar pot să jur că ochii negri ca tăciunele par intrigați de întâlnirea cu ai mei, mărindu-se ușor.”

Dar fiecare își vede de drum… doi străini în noapte, care, pentru câteva secunde, și-au privit reciproc sufletele. Iar concluzia lui Violet:

” Însă nu mă las prostită de aspectul exterior. Dacă am învățat ceva în viața asta de rahat de care am avut parte, este să nu te iei niciodată după aparențe.”

Acest sfat poate fi valabil pentru oricine, oriunde, oricând. Dar, l-am deprins? Aceasta este întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem…

În Chicago, își găsește de muncă într-un club de noapte unde, ce să vezi? Tipul misterios locuiește în Chicago!!!

Dar, demonii trecutului îi bântuie noaptea visele….

“Au trecut cinci ani de zile și eu încă visez acest coșmar! Totul este atât de clar, pare atât de real, încât aproape că îi simt iar mâinile pe mine… Privirea disperată îmi fuge roată și nu mă pot agăța de nimic să îmi revin în fire, să îmi opresc tremurul necontrolat.”

Are un atac de panică și leșină, asta după ce plecase cu motorul la o plimbare, să-și revină după coșmar.

Când își revine, se află în brațele unui tânăr care vroia să o ducă la cabana lui… Și astfel facem cunoștință cu Dominic Grey, personajul masculin principal al cărții.

Ceea ce gândește Dominic după plecarea lui Violet este bulversant pentru el:

“…legătura pe care am simțit-o cu fata n-am simțit-o niciodată! Era ca și cum locul ei era acolo; în brațele mele, cu capul sprijinit pe pieptul meu.”

Iar instinctul lui îi spune că agitația lui Violet din momentul revenirii din leșin, în brațele lui, nu era teamă ci semăna foarte mult cu groaza. Este convins că fata ascunde și ea secretele ei pe care nu își dorește să le afle nimeni.

Descoperim că Dominic lucrează pentru un traficant de droguri și arme pe nume Tony… și asta nu e tot: de trei ani de zile este agent sub acoperire infiltrat în echipa lui Tony. Și are neplăcuta surpriză de a constata că Violet lucrează în clubul de noapte al acestuia, Ba chiar, clientela este cu mult mai numeroasă decât până atunci… Ceea ce atrage, bineînțeles, atenția mafiotului.

Dar, ceea ce o dă peste cap pe Violet este:

“… faptul că l-am revăzut pe Dominic și că, pentru o clipă, chiar m-am bucurat să îl văd din nou, asta ne-a luat pe nepregătite. Iar răceala din ochii lui și faptul că s-a prefăcut că nu mă cunoaște, m-a surprins.

Mai mult de-atât, m-a rănit!”

Cumva, viața pe care a dus-o Violet până acum, a învățat-o să cunoască oamenii dintr-o privire. Și astfel realizează că Dominic ascunde ceva. Oare ce? Asta se întreabă fata noastră. Și eu alături de ea. Culmea este că, sfatul pe care i-l dă acesta, când o duce acasă, este deconcertant. Nu mai știe ce să creadă.

“– Fă-ți bagajele și pleacă, Violet! Du-te cât mai departe și nu privi înapoi! Departe de club, de Tony și … de mine! îmi șoptește fără să-și ia privirea din ochii mei.”

Credeți voi că îi urmează sfatul? Nici pe departe!

Aflăm și identitatea celuilalt motociclis, cu care s-a întâlnit la începutul cărții… Este mecanic auto la service-ul unde își duce motorul. Acesta îi aduce aminte de James, fostul ei prieten. Trecutul dureros care o bântuie și în prezent.

“Dar nimeni, absolut nimeni nu a reușit să mă facă să mă simt așa cum o face Dominic. Când sunt cu el, fiecare fibră din mine…vibrează. Mă simt vie!”

Este o noutate pentru ea această atracție instantanee pe care o simte. Și nu este foarte mulțumită, de asta vă asigur.

O carte la fel de alertă cum ne-a obișnuit deja Corina! Doar că subiectul este unul aparte. Ni se prezintă lumea traficanților de droguri și arme; a agenților sub acoperire infiltrați pentru prinderea lor; toate acestea combinate cu dragostea — ingredientul minune al cărții! Avem parte de suspans, noduri în gât de frică în anumite momente și respirații tăiate, dar suntem atrași de la început în această poveste. Prinși ca într-o pânză de păianjen din care nu mai putem scăpa decât la final, când aflăm deznodământul.

Până atunci, nu ne rămâne decât să ne lăsăm duși de val și să punem cap la cap piesele de puzzle pe care ni le oferă autoarea.

Ziua în care duce motorul în service este ziua de omorât demoni! Într-o sală de box. Iar cel care o oprește, când este epuizată aproape complet, este chiar proprietarul acesteia: nimeni altul decât Dominic.

“O sărut.

Nu un sărut normal, ci unul disperat, exact așa cum mă simt și eu. Îi zdrobesc buzele, implorând în tăcere să deschidă gura, să îi pot simți gustul după care tânjesc atât de mult.”

Uimitor este faptul că Violet îi și răspunde la sărut, nu doar că îl acceptă. Chiar dacă fuge îngrozită după aceea.

Gestul lui Dominic, faptul că cere să afle tot ceea ce poate despre ea, mi se pare curios și în același timp, de așteptat.

“Ceea ce simt pentru ea, cu atâta intensitate, este…dorință pură! Dar, în același timp, simt și nevoia de a o proteja, de a o face să uite orice face parte din trecutul ei întunecat.”

Să fie doar atracție, doar dorință arzătoare, ceea ce simte Dominic? Parcă îi sunt prea intense sentimentele!

Două personaje puternice, fiecare ducând în spate un trecut pe care nu l-ar mai dori amintit, reînviat… Dar, în ciuda acestui trecut, luptă pentru supraviețuirea de zi cu zi, încercând să facă câte un pas înainte fără a dărâma zidurile cu care s-au înconjurat cu atâta grijă, din dorința de a nu mai suferi.

Situații tensionate, tranzacții de arme și droguri, urmăriri, întâlniri ale mafioților, toate acestea se combină cu atracția explozivă dintre cei doi, care încearcă să nu îi cedeze. Printre toate acestea, cititorul– singurul captiv cu adevărat nevinovat– este pus în situația ingrată de a urmări desfășurarea evenimentelor fără a putea interveni. Chiar dacă personajul lui preferat suferă sau este în pericol…

Că îmi plac cărțile Corinei, nu mai este o noutate pentru nimeni. Stilul lejer în care scrie mă face să mă simt acasă, cumva, am impresia că îmi povestește mie, direct.

“Dominic… E ciudat cum prezența lui îmi poate produce atât de multe reacții contradictorii! Lângă el, sunt mai agitată decât am fost vreodată și, totodată, prezența lui mă liniștește, făcându-mă să mă simt protejată.”

E și acesta un început destul de bun, aș spune eu!

Deoarece lucrurile se complică! Rău!

Mafiotul pentru care lucrează Dominic vrea să știe totul despre Violet, iar Dominic profită și îi citește acesteia dosarul. Știți ce se spune despre cei care ascultă pe la uși, nu? Că nu întotdeauna aud lucruri plăcute? Ei bine, cam așa și cu Dominic. Ceea ce află este, de departe, îngrozitor:

“New York… Orfelinat… Abuz?! Pe măsură ce rândurile mi se perindă prin fața ochilor, mă încrunt tot mai mult. (…)

Am bănuit ceva, dar ceea ce eu am bănuit este doar o mică parte, minusculă, față de ceea ce a pățit Violet. Știu o grămadă de răufăcători, oameni din lumea interlopă, care nu au trăit nici pe sfert rahatul din viața ei.”

O viață grea, în care toată lumea a abuzat de ea, fizic sau psihic; a folosit-o și a batjocorit-o, fără să țină cont că era un copil. Un copil inocent, care avea nevoie de protecție și ajutor… Doar James a fost cel care a încercat, atât cât i-a stat în putere, să o protejeze! De aici și practicarea boxului… Un coșmar, asta a fost viața lui Violet. Unul dintre cele mai grotești, care nu a luat sfârșit o dată cu plecarea din orfelinat, ci a trebuit să vadă cu ochii ei cum James este împușcat de administratorul orfelinatului… Ba chiar și ea este rănită. Iar autoritățile nu au luat nici o măsură împotriva acelui monstru…

Uimitor este că, încă mai este o persoană normală! Alta în locul ei, cu siguranță ar fi clacat!

Pe lângă Dominic, de care este foarte atrasă, Violet se împrietenește cu Jason, mecanicul ce i-a reparat motorul. De ce? Pentru că îi aduce aminte de James, prin felul în care îi zâmbește și îi dă unele sfaturi.

Complicațiile încep să se întrevadă la orizont, iar când izbucnește războiul…scapă cine poate, ca să zicem așa!

Dușmanii sunt pretutindeni. Atât ai ei, cât și ai lui. Iar cei doi se văd nevoiți să alerge printre ei, să ocolească pe unul, să fie de partea altuia, până când vor reuși să pună un punct final….

Vor reuși?

Măcar de data aceasta, soarta va fi mai blândă cu Violet? I se va permite să lase în sfârșit trecutul în urmă și să aibă parte de iubirea și fericirea pe care le merită?

Cartea este diferită în multe privințe de celelalte ale autoarei. Ne arată că, pentru a găsi fericirea, dragostea adevărată, este nevoie de luptă. O luptă dură, pe viață și pe moarte, în care ai de suferit enorm, cu nici o garanție că la final, totul va fi bine. Dar, se pare că fericirea vine după atâta și atâta suferință, când aproape că nu mai ai nici cea mai mică speranță că va fii cândva mai bine!

“Ochii i se măresc o secundă, apoi zâmbetul ei minunat îi luminează fața. Același zâmbet care mă face să amuțesc de fiecare dată și care îl are acum aproape permanent pe chip.”

Mulțumesc Librex pentru un mărțișor deosebit!

Mulțumesc Corina pentru o dedicație aparte și un cadou care înseamnă mult!

O primăvară plină de lecturi de neuitat!

Nota mea pentru carte este 10! ❤❤❤

Așa am fost eu de Elena Ștefan

img_1199

Titlul original: Așa am fost eu

Autor: Elena Ștefan

Editura: Coresi

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 120

” Scrierea de față aduce în rânduri unele trăiri în real cu alunecări în călătorii imaginare. De cele mai multe ori, aceste gânduri, pe care le-am potolit printre rânduri, veneau de niciunde, provocându-mi insomnii și-și găseau odihna sub puterea creionului care le întindea cu grijă printre cuvinte, în pagini însetate.

Toate trăirile mele, că au fost printre oameni sau în mijlocul naturii, m-au marcat, mi-au secat sau umplut sufletul. Nimic n-a trecut în indiferență. Am cules de la tot ce mă înconjoară mesajul din epicentru…. unda, vibrația…m-au modelat și le-am dat naștere, le-am dat viață, curaj și alt mesaj.”

Aceste cuvinte au adăugat un plus de mister pentru mine în ceea ce privește această carte de proză scurtă.

Este cea de a doua carte a autoarei pe care am ocazia să o citesc, după “Poveștile micuței RA”!  Am mari speranțe deoarece prima carte a fost absolut încântătoare. Totuși, aceea a fost o carte pentru cei mici, aceasta este pentru cei mari…

“Imaginația mea a eliberat mai multe finaluri, însă niciunul care să-mi placă, iar când parcă reușeam să ating perfecțiunea, picioarele mele au atins tărâmul vieții mele…”

O culegere de 17 creații aparte, cu un ușor iz filozofic pe alocuri, cu concluzii pe care fiecare este liber să le tragă.

În “Viață uitată pe un fir de nisip sălbatic”, autoarea ne poartă la sat, în lumea mirifică a Deltei Dunării– apropo, am locuit 6 ani în Tulcea și tot nu am reușit să văd Delta așa cum mi-aș fi dorit… Pe aripile amintirilor, la bunicii pe care ni-i închipuim mereu acolo.

“N-am crezut vreodată că o să vină O ZI. Ei, bunicii mei, erau cerul și pământul, apa și lumina, iubirea și începutul.”

Erau veșnicia!!!

Frânturi de amintire, care dau năvală atunci când intrăm pe poarta bunicilor. Amintiri pe care le credeam uitate…

“Mai privesc o dată gospodăria care a fost a bunicilor mei și-mi îndrept pașii spre marginea satului pentru a-mi petrece timpul în singurătate și libertate.”

Este constatarea că viața are un capăt. Un final căruia nu ne putem opune, căruia îi vom plăti un tribut mai devreme sau mai târziu.

“Și stai, și meditezi, și te întrebi ce-i viața. Cu amar, constați că-i doar un drum spre moarte, iar moartea-i apogeul vieții.”

Toți suntem “Parte din natură”!

Plante, animale, insecte, flori, vânt și furtună, soare și ploaie, oameni… Cu toții suntem natura. Natura este locul în care ne reîncărcăm bateriile, ne regăsim pe noi înșine și ne liniștim temerile, ne punem ordine în gânduri.

“O amintire prăfuită stă atârnată într-un colț de memorie. Încerc s-o ignor, dar cere tribut. Mă prinde între trecut și viitor, iar prezentul e tăcut.”

“Oglinda” spre trecut, spre vremuri apuse. Ceea ce citești pe chipul dintr-o fotografie veche…

“Chipurile lor aveau o expresie ciudată. Se îmbinau straniu temerile trăite în haos cu zâmbetele aduse de pace.”

Parcă această fotografie îngălbenită de vreme este portalul spre un trecut plin de războaie, moarte și durere, pierderi, tristețe. Un trecut în care, inocența și veselia, mai devreme sau mai târziu, aveau să fie plătite drept jertfă a unui viitor incert.

O poveste țesută, o închipuire a unei realități nesigure…

“Povestea mea, a ta, a ei…” are ca punct de referință tot o fotografie de demult.

“Există însă ceva în viața asta, atât de odios, încât nu iartă pe nimeni. Este asemeni unui vierme care se înfruptă din dulceața și frumusețea unui măr. Acest vierme, care anulează personalitatea unei femei, se numește trădare.

Mai devreme sau mai târziu, toate femeile ajung să cunoască acest prag.”

O poveste tristă, de fapt, întreaga carte are o anumită tristețe care răzbate din rândurile autoarei. Este o carte cu o pronunțată urmă de pesimism… Cumva, parcă este dureros să citești aceste rânduri. Dureros, și totuși, nu poți să te oprești din citit. Ești mânat de curiozitate. Dorind să găsești și o rază de lumină, puțină speranță, un strop cât de mic de bucurie și fericire.

“Nimic n-a trecut în indiferență…totul a fost trăit în profunzime.” 

O carte care nu se citește cu ușurință și lejeritate, în ciuda numărului mic de pagini. O carte care te muncește. Te face să cauți sensurile ascunse printre rânduri, dorind să descoperi și cea mai mică undă de optimism. Te face să simți, să suferi și să realizezi că profunzimea emoțiilor și a trăirilor este dată de ceea ce se întrevede. Ce prinzi din zbor, atunci când ai dat și ultima pagină.

“Nisipul devenea tot mai rece… reflexiile Lumii treceau prin ochii mei inundându-mi sufletul cu licoarea magică a eternului.”

Mulțumesc Elena Ștefan pentru clipa în care am reflectat asupra vieții!

Lecturi plăcute!

Nota mea pentru carte este 10!

Dau totul pentru un secret de Zăpă Strit

img_1209

Titlul: Dau totul pentru un secret

Autor: Zăpă Strit

Editura: Smart Publishing

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 170

” Pentru mine, a scrie e un fel de comandă interioară. Un fel de: Ridică-te! Ia cuvântul și umblă! Dacă nu aș scrie, în completarea altor lucruri pe care le fac, probabil că aș picta, aș face fotografie, aș croi… Mă bucur atât de tare de ceea ce am primit, încât bucuria devine revărsare. Ajunge la picioarele voastre ca valurile mării pe care o ador. Și eu trimit înadins valurile către voi. E un fel de a mulțumi Divinului. E un fel de: asta sunt eu! O simplă verigă în lanțul desăvârșit al Totului creat.

~~~~~~~~~~~~~

Niciodată nu e prea târziu să-ți scrii sufletul. Faci dovada că ai trecut prin timp, rămânându-i.

~~~~~~~~~~~~~

Scrisul și cititul sunt precum mângâierea. Mângâierea e cel mai frumos grai al inimii.”

ADRIANA JINGA — ZĂPĂ STRIT

Tentația de a citi această carte vine de la Dana, buna mea prietenă care mi-a și împrumutat cartea. Mulțumesc Dana!

Vorbind despre cartea de față și despre sine ca autor, în prefață, Zăpă Strit ne spune:

” Singurul secret este exact rezultatul emoțiilor voastre. Dacă ar fi să o compar cu ceva, aș compara-o cu un film sau cu un loc la geamul unui compartiment de tren bătrân. (…) Să zicem că sunt foc și apă, lumină și întuneric. Sunt pace și război, zâmbet și durere, mister și firesc. (…) Sunt soare și lună. Noapte și zi. De fapt, sunt doar un călător care-și scrie sufletul. Nimic mai mult.”

Cartea cuprinde 25 de povești, 25 de imagini din viața cuiva, ce transmit diferite sentimente. Prima poveste, “Dau totul pentru un secret”, este povestea care ne descrie iubirea!

Iubirea și ceea ce înseamnă pentru o femeie să se știe iubită.

“Femeile pot topi și cea mai crudă și cea mai tristă inimă.”

Așa este! Inima unui bărbat poate fi cucerită de femeia care-i este destinată! Iubirea adevărată, care înseamnă bune și rele împărțite, să-ți pese mai mult de persoana iubită decât de persoana ta.

“– Vezi, tu, scumpă mea, binelui nu-i poți răspunde altfel. Oricât de egoist te-ai naște. Un om care te iubește cu adevărat te educă, te ridică la nivelul inimii sale și apoi te împinge, cu brațele sufletului, înaintea lui, pe scara lui Dumnezeu.

(…) Un om care te iubește cu adevărat te pune în capătul sufletului, precum își pune părintele fiul risipitor.”

O iubire care împarte totul între cei doi parteneri:

“Ne însoțisem întru iubire, nu pentru a ne critica și a ne face viața iad. Eram parteneri în toate, începând cu tocatul morcovilor, până la cele mai grele decizii ale vieții. Îmi spunea că orice se repară. Doar moartea, nu.”

Povestea aceasta, este povestea iubirii unei femei. O aducere-aminte a ceea ce a fost, a ceea ce a trăit intens, a ceea ce sufletul ei a cântat. Povestea unei femei normale, pe care iubirea a făcut-o deosebită!

Un îndemn de a trăi iubirea! De a savura tot ce are ea mai prețios de oferit.

“Eternitatea nu se oprește aici, că de aia e eternitate!”

O carte a ușilor deschise, a oportunităților de care am profitat în viață, a bucuriilor împărtășite! Toate acestea, relatate într-un mod foarte personal — de parcă o mamă își povățuiește fiica, ușor de citit și care, îți oferă un adevărat bagaj cu care să pornești la drum.

Fiecare dintre aceste povestiri, articole sau lecții de viață– după cum vreți să le numiți, transmite un mesaj.

“Dincolo de cer, amintiri și cuvinte” este oda amintirilor din copilărie! Nu ale lui Creangă, ci copilăria fiecăruia dintre noi:

“Nu aș da verile lungi ale copilăriei pe niciun Minecraft instalat pe-o ~bijuterie~ care începe cu I.”

Adevărat! Sunt în totalitate de acord cu autoarea în această privință. În ziua de azi, puțini mai sunt copiii care își doresc să iasă la joacă, să alerge, să se joace ascunselea, cuci, șapte pietre; în loc să stea cu telefonul sau tableta în vârful patului, cufundați într-o lume virtuală care le acaparează orele, zilele…viața.

“~Feisbucul~ copilăriei mele se petrecea în aceleași locuri cu miros de fân, dude negre și gutui.”

Da, ulița pe care alergam cât era ziua de lungă, uitând de oboseală și foame, în favoarea jocului. Acela a fost cel mai frumos moment al vieții:copilăria lipsită de grijile vieții de adult. Unde era o adevărată tragedie dacă bunica ne chema în casă înainte de lăsarea nopții…ceea ce, bineînțeles că făcea!

Eu am înțeles povestea aceasta ca pe un imn dedicat bunicilor, care ne-au vegheat copilăria și ne-au îndrumat pașii când eram mici.

“Micșorându-ți ego-ul, slăbind cordonul egoticilor, trăind legat de univers,  spirit, divin. Respiră! Fii zen, șui (căpiat în sensul frumos) și fericit!”

Trăiește la maxim viața, nu uita de micile plăceri pe care ți le poți face atunci când, la lăsarea serii, obligațiile zilnice s-au terminat. Cam ăsta este mesajul: “Să fiți Zen, șui și ~hepi~!”

Nu este o carte motivațională! În nici un caz! Dar, ideile care-ți rămân în minte la finalul cărții sunt motivante. Îți dau un impuls, te fac să zâmbești și ai o stare de bine.

Așa că… citiți cartea!

Este ca o gură de aer rece pe timpul unei zile toride de august: răcoritoare!

Nota mea pentru carte este 10!

“Vând. Vând un milion de gânduri. Nu mai am nevoie de ele. Le vând pe nimic sau, mai bine, la schimb cu un răsărit de soare!”

“Ia și tu!”

 

Umbra nopții de Raluca Butnariu

img_1256

Titlul: Umbra nopții

Autor: Raluca Butnariu

Editura: Celestium

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 529

Descrierea cărții:

” Teroarea străbate viața lui Michael Davenport atunci când descoperă că fratele său Theo Davenport este ucis de Umbra Nopții, tocmai când erau parteneri. Inima lui este răvășită și nu poate să conceapă o zi fără să se gândească la răzbunare. În calea lui apare însă, Lady Anne Marie Victoria, pe care o cunoaște la un bal. Aceasta deși a rămas oarbă în urma unui accident de echitație, simte o emoție foarte puternică pentru el. Michael se îndrăgostește de ea dar în sufletul lui dorința de răzbunare îl însuflețește. Tot ce poate să facă este să rămână alături de Lady Anne. Oare va fi suficient de puternic pentru a rămâne cu ea și a uita de răzbunarea morții fratelui său?”

“Un roman ce te ține în suspans și în priză pagină după pagină. Vei dori cu ardoare să descoperi cine este Umbra Nopții și dacă Michael va alege iubirea în locul răzbunării.”

Dintre cărțile Ralucăi, până acum am citit “Regăsire” și “Privilegii”. Aceste cărți m-au convins de talentul cu care autoarea ne introduce în fiecare dintre cărțile sale, acaparând totul cu povestea la care ne face părtași. Pur și simplu trăim cartea.

Sunt convinsă că și cartea de față va deveni una dintre preferatele mele!

Acțiunea cărții începe la Paris, la 25 mai 1814…

“Umbra Nopții și Rubinul străbăteau tăcuți străzile întunecate și pustii ale Parisului, evitând să-și vorbească. Deși era devreme, încă nu bătuse de zece seara, orașul era ciudat de liniștit.”

Doi spioni britanici care se furișează prin mahalalele Parisului… Au fost Trădați deși au reușit să intre în posesia documentelor pe care le doreau.

“– NU! aproape că strigă el, furios pe partenerul său. Nu pot să te las aici. În plus, sunt rănit. Nu aș ajunge prea departe. Ține, făcu el, îndesându-i în brațe pachetul. Du-l la destinație și… află cine naiba ne-a trădat!”

Umbra Nopții nu putea fi de acord ca Rubinul- superiorul său și unul dintre cei mai buni agenți ai Serviciului Special, să pice într-o asemenea ambuscadă.

“Și totuși, când glonțul îl izbi în tâmpla stângă, curmându-i viața, ultimul gând al său fu destinat partenerului său.”

De aici, acțiunea se mută la Londra, 3 Iunie 1814, unde superiorul Rubinului încearcă să afle cum de a fost posibil ca acesta să fie omorât… Momentan nu poate afla nimic, dar suntem abia la început.

Tot în acea perioadă, Londra este zguduită de alte două știri: Lordul Stoneleight este împușcat în cap fără ca nimeni să vadă sau să audă nimic, iar din apele Tamisei este scos corpul unei femei ce poartă urme de violență, care se presupune a fi Vanessa Bryde…

Patru zile mai târziu, la Stoneleight Park, acolo unde ne poartă acțiunea romanului, facem cunoștință cu fiica cea mare a Lordului Stoneleight – Lady Anne Marie Victoria care, la 21 de ani, rămâne oarbă în urma unui accident de călărie. Și asta, datorită șocului aflării veștii că tatăl ei a fost ucis..

Vă întrebați de ce vă dau toate aceste detalii? Păi sunt toate datele pe care trebuie să le cunoașteți pentru a putea înțelege povestea!

Două săptămâni mai târziu, Umbra Nopții jelea:

“Plângea înăbușit dispariția nedreaptă a celor doi bărbați care-i marcaseră existența în cel mai profund mod.

Theodore Davenport, fost conte de Averly, cunoscut în cadrul Serviciilor Speciale sub numele de Rubinul, îi fusese partener în misiunea din Paris. Linus Stoneleight, fost conte de Stoneleight, îi fusese mentor, prieten și … mult mai mult decât atât.

Îi admirase pe amândoi, îi respectase, îi iubise în egală măsură, și…îi pierduse.”

Și acum jură să răzbune moartea celor doi!!!

Aceste împrejurări tragice, soldate cu dorință de răzbunare pe de-o parte și cu o altă tragedie pe de alta, constituie premizele de la care pornește această poveste.

Mi-a făcut o deosebită plăcere să citesc această carte, în stilul inconfundabil al Ralucăi Butnariu, căreia abia i-am așteptat cartea.

Scrisă cursiv, nepretențios, cu o mare atenție la detalii, în același timp nedezvăluind decât ceea ce trebuie dezvăluit, autoarea își țese vraja în jurul cititorului.

Prinsă în poveste, curioasă să aflu deznodământul, nici măcar nu realizam cum zboară paginile!

Primul capitol al cărții ne poartă la Almack’s, locul unde-și fac debutul în înalta societate fetele de familie bună: piața căsătoriilor, mai bine zis! Tot acum, facem cunoștință cu Michael Davenport, al 14-lea conte de Warwick. Ca o favoare prietenului său James, trebuie să danseze cu sora mai mică a acestuia, care-și face debutul.

“Michael Davenport era cunoscut ca fiind un bărbat care niciodată nu se implica cu tot sufletul într-o legătură amoroasă. Stilul lui de a curta era considerat a fi cel mai dulce și mai pervers posibil. Nicio femeie nu putea rezista prea mult unui bărbat care știa s-o flatezi cu toată sinceritatea, s-o asculte cu atenție, s-o tachineze cu blândețe și s-o sărute dumnezeiește.”

img_0994

Și dacă mai adăugăm frumos ca păcatul, bogat ca și Cressus și pe deasupra, foarte inteligent, avem portretul bărbatului ideal. Pe care, fiecare dintre noi ni-l dorim, dar puține sunt cele care îl și primesc cu adevărat!

O carte alertă, plină de mister și suspans, dar nu în ultimul rând, de iubire. Cu puternice accente comice care fac cititorul să devoreze dialogul celor două personaje.

Este seara în care marele nostru Casanova, mă refer la Michael, o întâlnește pentru prima dată pe Lady Anne Marie Victoria, sora lui James…

“Această femeie avea ceva special, ceva ce nu putea defini cu exactitate. Părea mult mai feminină și mai atrăgătoare decât oricare dintre suratele ei. Modul gingaș de a zâmbi, senin și înțelept totodată, felul în care-și ținea capul înclinat ușor într-o parte în timp ce asculta sporovăiala însuflețită a companionului ei, mișcările ei atât de netede, toate făceau parte dintr-un soi de aură nevăzută ce străbătea spațiul, electrizându-te.”

Clar! Avea ceva care o făcea unică, cel puțin în ochii lui.

img_1255

Iar acest lucru îl sperie pe Michael…

Nu, nu faptul că este oarbă, deși îi pare rău pentru asta și se întreabă și el, ca și mine, oare cum ar fi să trăiești într-o noapte continuă?  Se  simte speriat de puternica atracție pe care o simte față de Anne și…

“Era o nebunie, dar Anne Stoneleight părea să fie singura femeie care aduna la un loc toate lucrurile pe care el se așteptase să le găsească la femeia visurilor sale.”

Pe de altă parte, aflăm dedesubturile Serviciilor Speciale, spionajul Franța-Anglia din acele vremuri, agenți care-și vând țara fără scrupule.

Bineînțeles că Umbra Nopții este cel care controlează tot, asemeni unui maestru păpușar, dorind să răzbune moartea mentorului său și pe cea a partenerului, Theo Davenport. Toate acestea, redate cu atâta naturalețe că efectiv vizualizezi toată scena de parcă urmărești un film cu James Bond, doar că are loc în trecut, în Londra anului 1819.

De când a cunoscut-o pe Anne, Michael nu și-o mai poate scoate din cap. Și oricât încearcă să o evite, planul nu-i prea iese…

“Niciodată nu mai văzuse o femeie care să împrăștie în jurul ei atâta senzualitate, farmec și vitalitate. (…) … și totuși era mai feminină și mai seducătoare decât toate la un loc.”

Dar, oare ce simte cu adevărat Lady Anne? Sper să aflu.

Mă impresionează Michael, care nu dorește să înceapă o relație cu ea, deoarece nu își dorește încă să se căsătorească. Și este conștient că doar căsătoria este singurul tip de relație care îi este permis cu ea.

Pe lângă această problemă pe care o are Michael, obsesia față de Lady Anne, mai apare una: o scrisoare în care i se spune că Theo a fost omorât de fapt, de cel care ar fi trebuit să-i asigure spatele, de Umbra Nopții.

Astfel, Michael își amintește cu durere și multă furie de perioada înmormântării lui Theo, fără ca trupul acestuia să fi fost adus vreodată în țară… Hotărât să afle o dată și pentru totdeauna cine anume l-a omorât pe Theo, Michael îl întreabă pe fostul superior al fratelui său, un vechi prieten de familie, Lordul Harper. Iar ceea ce află îl uimește!!!

“Tot ceea ce citise despre Umbra Nopții îl dusese cu mintea la două mari concluzii: ori individul era cel mai inteligent, mai curajos și mai puternic bărbat pe care și l-ar fi putut imagina vreodată, ori era un criminal de o inteligență diabolică, care-l dusese de nas inclusiv pe Stoneleight și care, la capacitatea lui de a se adapta oricărei situații, făcea un joc dublu și periculos cu forțele inamice.”

De aici încep să se desfășoare evenimentele într-un mod de neimaginat, cu șocuri peste șocuri, crime și trădări la tot pasul, suspansul fiind la cote maxime.

Am devorat efectiv această carte, dacă pot spune așa, savurând atât partea ce ține de spionaj, cât și atracția care se simte între cei doi.

Conversațiile celor doi sunt lungi și amuzante, trecând de la un subiect la altul cu o naturalețe neobișnuită, de parcă s-ar cunoaște de foarte mult timp.

“– Mă întrebam dacă m-ai putea ajuta să-mi creez mental o imagine a trăsăturilor feței tale. Mi-ar fi mai ușor să discut cu tine având o imagine a ta în cap.

— Vrei să mă apuc să-ți descriu cum arată fața mea? o întrebă el surprins.

— Ar fi mai bine dacă aș face eu aceste constatări, rosti Anne încet, colorându-se în obraji în acea minunată nuanță de roz, pe care el ajunsese s-o găsească de-a dreptul fascinantă.”

Cam atât de sincere și îndrăznețe sunt discuțiile celor doi, asta chiar de la primele întâlniri. Bineînțeles că îi dă permisiunea să-l atingă, ceea ce și face! Doar că, totul se sfârșește cu un sărut care topește până și lava dintr-un vulcan inactiv!

Toată relația dintre ei evoluează pe sistemul un pas înainte, doi înapoi. Și dacă până acum, în cărți eroina era cea care dădea înapoi, ei bine, Raluca a reușit să mă surprindă de data aceasta: eroul este cel care face un pas înapoi! Incitant!

Cititorul are parte de un șoc imens atunci când află că identitatea Umbrei Nopții era cunoscută nu numai de răposatul lord Stoneleight, ci și de fiica acestuia, Anne! Iar acum, e îngrijorată deoarece e convinsă că Michael își dorește să răzbune moartea fratelui său.

Ce se va întâmpla? Cu răbdare, vom afla!

Iar ceea ce aflăm, garantat poate produce un șoc! Așa că, ține lângă tine, dragă cititorule, un aspacardin. Vei avea nevoie!

Michael constată că Umbra Nopții este cineva foarte cunoscut. Și, mai descoperă ceva: Anne nu este oarbă! De ce se preface? Chiar nu vă închipuiți? Păi, stați să vă lămuresc… Anne este Umbra Nopții!

Când află eroul nostru așa ceva, se simte înfuriat, deoarece o femeie a făcut tot ceea ce mulți bărbați nu ar fi fost în stare. Plus că, simte că și-a bătut joc de el.. Așa că, se vor înfrunta în duel.

Termenii acestuia? Dacă Anne câștigă, atunci Michael dispare definitiv din viața ei, păstrându-i secretul în același timp. Dacă Michael câștigă, Anne trebuie să îndeplinească trei lucruri: să îi povestească tot ce s-a întâmplat când a murit Theo; să renunțe la spionaj este a doua cerință; a treia fiind … Michael să îi devină iubit…

Cine credeți voi că va câștiga?

Teoretic e remiză. Practic, Michael câștigă. Și totul culminează cu un meci de box cu James și declarația lui Michael cum că se vor căsători. .. toate acestea reprezintă norii negri de furtună de pe cerul vieții lui Anne.

Și este doar începutul! După nuntă, au de descoperit un criminal pe care trebuie să-l facă să plătească!

O poveste fascinantă, alertă și romantică. Două personaje încăpățânate, mândre și orgolioase, ce nu vor să cedeze deloc unul în fața celuilalt. Își neagă sentimentele, cel puțin Anne o face, până când realizează că L-ar putea pierde pe Michael și ar regreta o viață întreagă.

Vor reuși să descopere criminalul? Și mai important, vor lăsa la o parte mândria și orgoliul?

Printre gloanțe și pericole nenumărate, urmăriri și tentative de răpire, cei doi ajung să se cunoască unul pe celălalt. Am avut parte de o lectură absolut captivantă, cu personaje pe care le-am îndrăgit și pe care le-am urmărit cu inima-n gât pe tot parcursul poveștii, iar la final n-am putut spune decât: magistral!!! Felicitări, Raluca!

Mulțumesc editurii Celestium pentru cartea oferită spre recenzie!

Nota mea pentru carte este 10!