Archives

Bariere de fum de Monica Ramirez

Titlul original: Beyond smoke and shadows

Autoare: Monica Ramirez

Seria: Alina Marinescu

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

Traducerea: Monica Ramirez

Număr de pagini: 335

“Alex mi-a murit în brațe după o misiune dezastruoasă în Irak, sau cel puțin așa am crezut timp de șapte ani. Acum știu că n-a fost decât o altă înscenare, ceea ce înseamnă că vom lucra din nou împreună. Îmi și imaginez… eu, Alex și Marius împreună sub același acoperiș. Mi se face rău numai când mă gândesc la asta. Nu cred că-l iubesc pe Alex, între noi n-a fost nimic altceva decât o pasiune primejdioasă născută din disperarea unei vieți ce nu ne aparținea. Dar îl iubesc pe Marius. Ba nu, rectific. Sunt îndrăgostită de Marius. Tot ce știu despre dragoste am învățat de la el. Câteodată mă trezesc îngrozită în mijlocul nopții. Până la urmă, într-un fel sau altul, îl voi pierde și pe el. Singura certitudine pe care o avem este doar moartea, dar am decis să rămânem împreună, chiar dacă relația noastră are margini ascuțite. De fiecare dată când sună telefonul și trebuie să ne asumăm adevăratele identități, e foarte posibil ca unul dintre noi să nu se mai întoarcă.”

Adevărat. Dar, la fel de adevărat este că pot avea noroc și să nu pățească nimic nici unul dintre ei.

Cu “Asasin la feminin”, “Identități secrete” și “Balanța puterii” m-am descurcat. Să vedem ce-mi mai poate oferi în materie de lupte antitero și povestea de dragoste mdintre Alina și Marius… “Bariere de fum” sunt sigură că va aduce un plus de adrenalină, de suspans și acțiune, dar și de romantism.

“Poți avea putere asupra oamenilor atâta timp cât nu le iei totul. Când cineva nu mai are nimic de pierdut, e din nou liber.” — Alexander Solzhenitsyn

O carte alertă, plină de misiuni imposibile, care se împletesc cu poveștile lui Alex, Marius și a Alinei; toate acestea ghidate de penița iscusită a autoarei. Profesionalismul de care dă dovadă reiese din felul în care sunt descrise acțiunile: cu minim de cuvinte redă o întreagă scenă cu un impact puternic asupra cititorului.

Faptul că nu se pierde în detalii, ne oferă acțiunea alertă de care are nevoie această carte. Nimic nu este simplu și ușor, dar autoarea ne descrie cu atâta naturalețe unele misiuni ce se desfășoară pe muchie de cuțit, încât eu personal, am impresia că tot ceea ce întreprind acești agenți de elită, este cumva accesibil tuturor. Imposibil, dar nu chiar. Este nevoie de voință, curaj și o doză de nebunie pentru a reuși ceea ce ei reușesc.

“Umbrele lungi și întunecate înghițeau lumina argintie a după-amiezii, părând că se preling în continuarea stâlpilor de susținere ai depozitului părăsit. Bărbatul în negru închise ochii și-și ridică fața către cer. Fulgi pufoși de nea i se așternură pe piele ca niște săruturi ușoare. Amintirile îl copleșiră, aducând cu ele imaginea femeii pe care trebuia s-o dea uitării, cel puțin pentru moment.”

Un vis iluzoriu, o speranță deșartă, mirajul apei în deșertul arid și sufocant… toate sunt mai realizabile decât ideea că ar putea vreodată să uite femeia!

În Milano, pe de altă parte…

“Crăciunul trece neobservat în lumea mea. O zi obișnuită în care ucizi ori ești ucis. Nu există loc pentru altceva în afară de operațiuni secrete, tactici de asalt și asasinate. Restul nu mai contează.”

Cu asta se luptă Alina. Cu pesimismul și gândurile amare ce o înconjoară, cu zădărnicia de a spera într-un viitor în care să fie liberă… Elite este un stăpân acaparator, ce pune stăpânire pe absolut toate aspectele vieții agenților săi.

Atât Marius, cât și Alina, deși sunt conștienți că se iubesc, sunt realiști în ceea ce privește riscul la care se supun în timpul fiecărei misiuni, dar sunt atât de neîncrezători și pesimiști în ceea ce privește durabilitatea relației lor că îmi vine să îi zgudui puțin. Puțin optimism nu face rău nimănui!

“Marius își îndreptă privirea către fereastră. Afară încă ningea. Îngrijorarea îl copleși. Așa începea totul… cu expresia al nostru. O parte din el își dorea să creadă că are dreptul să spere la o mică bucățică de fericire, dar pe de altă parte, aștepta dezastrul iminent dintr-o clipă în alta.”

Deși înțeleg teama lui, că Elite nu le va permite să fie fericiți fără a-și cere plata, totuși aș vrea să văd un pic de speranță în gândurile lor!

Cu toate acestea, încearcă să simtă atmosfera Crăciunului, să simtă bucuria de a fi împreună… Bucurie răpită, bineînțeles, de CIA-ul care îl trimite pe Marius într-o misiune de genul: singur împotriva tuturor. Ei o numesc – lup singuratic.

Și de aici încep problemele. Nu este nimic ieșit din comun, deja autoarea ne-a obișnuit cu emoțiile puternice! Șocurile au devenit deja ceva obișnuit. Mă întreb cum mi se va părea viața după ce voi termina seria asta? Iar răspunsul este…plictisitoare!! Păi, fără moartea care pândește la tot pasul, lecții despre tactică și armament, durerea și revolta față de Elite care nu le permite lui Alex și Alinei să fie fericiți, misiunile solicitante și pe muchie de cuțit… cu ce îmi voi ocupa timpul?

Sper că autoarea are în plan ceva interesant. Că doar ea este singura vinovată că m-am obișnuit cu acest gen de lectură alertă și captivantă!

O misiune care la prima vedere părea simplă, se complică. Astfel, Marius se trezește rănit, în compania unei copile de 12 ani pe care o salvează de la viol…și trebuie, în continuare, să-și ducă misiunea până la capăt.

O altă misiune dificilă este capturarea unui medic ce vrea să vândă virusul Ebola și vaccinul aferent oricui e dispus să plătească. Misiune dificilă și riscantă pentru cei implicați: Ford, Alina, Marius și echipa de rezervă.

Acest virus este letal, iar răspândirea lui pe întreg globul ar duce la decimarea populației.

“Toate detaliile au fost încărcate pe PDA-uri. Jason vă așteaptă cu echipamentul. Plecați într-o oră.”

Acesta este tipicul final al fiecărui briefing cu Brett.

Ajunși în compania maleficului doctor, Alina, Marius și Ford demarează misiunea. Și în sfârșit, ceea ce mi-am dorit încă de la începutul volumului 3, se întâmplă: Alex reapare!!! Sub o altă identitate, de partea celor răi – ca să zic așa, dar reapare!

Mi-ar atracția dintre Alex și Alina se vede, izbucnește cu aceeași putere ca în urmă cu opt ani, de parcă nu s-ar fi oprit niciodată…

De data aceasta, Monica m-a făcut fericită! În sfârșit, personajul meu preferat este în prim plan.

“Un arc de foc i se propagă din locul unde o atinsese și până în creier.”

Întâlnirea privată ce are loc între Alex și Alina este plină de durere, reproșuri amare și păreri de rău… Prea puțin, prea târziu. Dar, nu au ce face. Trebuie să se conformeze. Destinul nu le aparține.

De data aceasta ne aflăm în fața Alinei care are de ales între doi bărbați care o iubesc. Un triunghi amoros, aș spune eu. Pe unul recunoaște că îl iubește- Marius; în timp ce, pentru Alex susține că nu mai simte nimic… Așa să fie oare? Sau este doar îndurerată că timp de atâția ani nu a știut că el trăiește?

Această misiune se dovedește a fi o adevărată probă de foc pentru agenții Elite. O probă de foc care se poate dovedi letală.

Suferi alături de fiecare personaj în parte, tremuri pentru fiecare clipă în care viața le este pusă în pericol, te rogi ca totul să se termine cu bine. Și în tot acest timp, te minunezi de imaginația autoarei și de tehnica cu care îți redă fiecare scenă. Te face martor și participant activ din punct de vedere emoțional, la tot ceea ce se întâmplă.

Dacă până acum vroiam doar să văd că Alina și Alex vor fi împreună, acum îmi doresc să scape toți cu viață iar misiunea să fie un succes.

“– Chestia asta începe să devină mult prea periculoasă și nu-mi place deloc. Fă posibilul și apoi imposibilul, dar găsește nenorocitul ăla de virus înainte de începerea licitației.”

După o misiune încheiată cu succes, trecem prin altă gamă de sentimente: durere, regret și păreri de rău – din partea lui Alex, care conștientizează că…

“… trădătorul fusese trădat, condamnat și exilat de femeia pe care o iubea mai mult decât viața. În iad.” 

Pe de altă parte, avem de-a face cu incertitudinile lui Marius, cu nesiguranța lui cum că ar putea fi părăsit. Și în final, Alina! Care, deși conștientizează că încă se mai simte atrasă de Alex, pe Marius îl iubește cu toată ființa…

Nu îmi place situația asta, absolut deloc! Aș fi preferat să fie tot cu Alex. Dar, decizia nu îmi aparține.

Să citesc despre suferința lui Alex, despre speranțele ce par deșarte… cum că, vreodată, Alina ar putea să revină în viața lui, toate acestea sunt răscolitoare.

Autoarea, reușește să mă surprindă cu ceva nou de fiecare dată.

Într-una dintre misiuni, Alina este luată prizonieră de unul din locotenenții unuia dintre liderii Al-Quaeda, rănită și în stare gravă.

Să fie Alina pierdută pentru Elite? Oare Alex și Marius vor reuși să o salveze sau va fi prea târziu să o mai poată scoate din captivitate?

“… realitatea era că-și amintea cu mult mai multe. Cum își pierduse din nou răsuflarea atunci când văzuse gloanțele lovind-o, cum o urmărise neputincios cu privirea în cădere, urlând instinctiv atunci când se izbise de asfalt. Inima îi înghețase pe loc. Apoi rămăsese nemișcată. Complet nemișcată. Moartă, se gândise. Nu avea cum să supraviețuiască unui asemenea impact.”

La așa ceva chiar nu m-aș fi așteptat!

Mulțumesc Monica Ramirez și Librex pentru cartea oferită spre recenzie!

Nota mea pentru carte este 10!

 

Inelul de sânge de Gerd Ruebenstrunk

Titlul original: Blutring

Autor: Gerd Ruebenstrunk

Editura: Univers Enciclopedic

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 304

Traducerea: Odette Sofronescu

“Un bătrân care ia cu el în mormânt un secret întunecat. Un băiat care găsește într-un caiet îngălbenit de vreme indicii despre o conspirație. Și o fată care vrea să știe ce se află în spatele unor povești de familie străvechi.

Astfel începe căutarea legendarului inel de sânge al lui Timur Lenk pe străzile cele mai întunecate ale Barcelonei – o căutare pe viață și pe moarte.”

Sună atât de bine descrierea că nu am rezistat să nu aflu și eu întreaga poveste. Sunt sigură că această carte va reuși să stârnească interesul micilor cititori…care nu mai sunt chiar așa de mici, din moment ce cartea se adresează copiilor de 13-15 ani.

Barcelona, locul unde se desfășoară acțiunea este una din locațiile pe care mi-ar plăcea să le vizitez cândva. Spania este una dintre țările care mă fascinează.

Un mister care se cere dezlegat, un bărbat care a așteptat mai mult de o sută de ani sosirea acestui moment, iar acum nu mai este dispus să piardă… O luptă pe viață și pe moarte.

Danny, crescut de o familie interesantă: mama căreia îi vorbea mai mult în germană și tatăl cu care conversa în spaniolă.

Aceștia i-au făcut copilului o surpriză nu chiar atât de fericită pe cât se așteptau… După o excursie la Barcelona, l-au informat că tatăl va fi transferat în acest oraș pentru câțiva ani. Cum va accepta Danny faptul că își va lăsa în urmă absolut tot ce cunoaște, toți prietenii pe care îi are? Că va întâlni oameni noi, obiceiuri noi, că va trebui să depună ceva eforturi să se adapteze unui alt stil de viață…

“Însă desigur că totul s-a petrecut altfel. Și câteva săptămâni mai târziu stăteam cu tata în fața școlii germane din Barcelona, ~Colegio Aleman~, care trona pe dealurile de deasupra orașului.”

Școală nouă, clasă nouă, diriginte nou ce încearcă să-l facă să se simtă comod, plus colegi de clasă noi care îl privesc cu neîncredere și curiozitate în același timp. Ce mai, toți ochii sunt ațintiți asupra lui!

Coleg de bancă îi este Jakob:

“… era un tocilar atotștiutor. Și, de parcă n-ar fi fost destul, părea să vrea să arate asta oricui.”

Cu toate acestea, Danny nu prea îl place.

Băiatul duce dorul vechiului său anturaj din Germania, dar nu are ce face. Astfel, pornește în explorarea orașului:

“Barcelona e un oraș vechi cu multe case înalte și străzi înguste printre ele, dar și cu alei largi și piețe. Pentru că soarele strălucește atât de des și sunt mereu mulți oameni pe stradă, chiar și seara târziu, se poate simți cum viața pulsează peste tot.”

Bănuiesc că se simte influența și spiritul liber al latinilor. Pasiunea pusă în tot ceea ce fac.

Primul prieten pe care și-l face în Barcelona, este un cerșetor cu care mai schimbă câte un cuvânt din când în când. Află că acel cerșetor era un “gitano” atunci când duce câinele și hainele acestuia familiei lui, după ce omul a fost luat de o ambulanță și dus la spital.

Astfel află că bătrânul cerșetor era un kale și că limba pe care o vorbeau aceștia se numea calo. Erau o subgrupă a țiganilor care emigraseră în Spania cu sute de ani în urmă.

Daniel are o senzație stranie atunci când o cunoaște pe Lola – nepoata cerșetorului…

“Ce era așa de incitant în asta, nu puteam pricepe.

Cel puțin, până astăzi.

Nu știam nici măcar ce mă fascinase la ea. Fața? Ochii? Felul de a fi? Toate laolaltă?

Și ce gândea ea despre mine?”

Primele gânduri despre fete. Conștientizarea că acestea există, la un alt nivel decât o făcuse până acum. Este și acesta un pas spre maturizare!

Dar situația abia acum începe să se complice! La ușa lui apare un polițist, Principio Morales, care-și dorea să afle unde locuia bătrânul cerșetor. Dar Daniel nu îi spune acestuia nimic deoarece nu i-a inspirat încredere. Și acum vrea să o anunțe pe Lola despre ceea ce s-a întâmplat. Dar, există un impediment: familia lui se opune! O va face oare?

Bineînțeles! Dă dovadă de curaj sau nesăbuință…asta rămâne de văzut.

Și cu toate că tatăl său îl pedepsește, Daniel se folosește de colegul său Jakob pentru a putea merge la înmormântarea bătrânului.

Cartea se citește ușor, acțiunea este fluidă și nu dă cititorului timp să se plictisească. Captivează prin modul în care, un copil de doar 14 ani vede anumite lucruri. Plus că autorul m-a surprins mai mult decât plăcut cu informațiile despre Barcelona și alte aspecte ce sunt introduse în carte. Pe lângă povestea în sine, aceste mici lecții de istorie, geografie și chiar arhitectură, mă fac să citesc cartea cu mare plăcere.  Și garantat, cu aceeași plăcere o puteți citi și voi.

Bătrânul la a cărui înmormântare merge, avea o misiune despre care îi povestește vărul Lolei- Antonio:

“Se pare că este un obiect care a ajuns în Spania odată cu primii kale și care posedă o mare putere. Își ridică mâinile văzându-ne figurile nerăbdătoare. Nu știu ce fel de putere, nici ce obiect este și nici unde se află ascuns. Știu doar că unul dintre noi trebuie să-l păzească, pentru a nu ajunge pe mâini nepotrivite. Așa cere tradiția.”

Și de aici începem adevărata aventură! Fantasticul își face loc în carte, captivând atât personajele cărții, cât și cititorii care sunt din ce în ce mai curioși pe măsură ce se desfășoară acțiunea.

Un roman bine scris, cu un limbaj adecvat copiilor de 14-15 ani, ușor de citit și cu o poveste care implică lupta dintre bine și rău. Cine va câștiga? Vom vedea.

“Și pentru mine răspunsul era clar. Să caut un obiect misterios era de o mie de ori mai interesant decât să bat străzile. Și mi-ar da ocazia să mă întâlnesc în continuare cu Lola.”

Două obiective pe care le realizează dintr-un foc; două ținte interesante pe care și le propune tânărul Daniel.

Eu mă întreb însă ce pericole impune sau implică această misiune pe cât de ciudată și misterioasă, pe atât de interesantă?

Este nevoie de curaj, de perseverență și de dorința de a izbândi. De a afla un lucru care pentru ceilalți este total necunoscut, chiar neimportant.

Dar cum tinerii din ziua de astăzi sunt foarte entuziasmați când vine vorba despre o nouă aventură, această misiune este exact ceea ce au nevoie. Cu dorința de a îndeplini scopul misiunii, Daniel este hotărât să facă tot ce este posibil pentru a reuși.

O ghicitoare pe care se chinuie să o descifreze Lola, Antonio, Jakob și Daniel… și tocmai când încearcă să afle toate datele posibile, apare așa-zisul polițist Morales!

Este mai mult decât evident că ceva se întâmplă. Că ceea ce vor cei 4 să  descopere este ceva care interesează pe mulți. Cu mult mai puternici. Și se pare că ascunde și pericole…

Se pornește căutarea:

“– Dar de unde, am strigat.

— De acolo de unde ai propus, zise Jakob, care tasta iar pe smartphone-ul lui. De la Sagrada Familia. Și chiar de la Fațada Patimilor.”

Se pare că acum urmează greul. Și cu un dușman pe urmele lor, e clar că trebuie să fie rapizi și inteligenți pentru a duce la bun sfârșit această sarcină.

Ușor ușor încep să descopere piesele acestui puzzle, punând cap la cap toate informațiile descoperite. Toate acestea, contra cronometru, cu amenințarea dușmanilor ca o umbră în urma lor, conștienți fiind că ceva rău li se poate întâmpla oricând. Dar mai ales dacă nu reușesc să ducă până la final misiunea. Cei 4 sunt puternici și nu se dau bătuți nici măcar o secundă.

Vor izbândi? Binele câștigă?

Citiți acest roman captivant care te ține cu sufletul la gură!

Mulțumesc editurii Univers Enciclopedic pentru cartea oferită spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 10!

” Simțeam cum magia acestei muzici mă lua în stăpânire. Trupul începu să-mi tresară, mintea mi se goli, eram în ritm și ritmul se afla în mine.”

 

Divergent de Veronica Roth

Titlul original: Divergent

Autoare: Veronica Roth

Editura: Leda

Anul apariției: 2014

Traducerea: Adrian Deliu

Număr de pagini: 444

Am citit această carte cu ceva timp în urmă și mi-a plăcut foarte mult. O distopie care te prinde în mrejele sale încă de la primele rânduri și te captivează până la final. Adrenalină la cote maxime, cu respirația tăiată o urmărim pe Tris prin aventura aceasta pe muchie de cuțit, unde oricând își poate pierde viața.

Avem de-a face cu o lume împărțită în Facțiuni: Abnegație, Candoare, Neînfricații, Erudiții, Prietenie.

La vârsta de 16 ani, fiecare tânăr din fiecare Facțiune dă un test de aptitudini.

Eroina noastră, Beatrice, este supusă testului — la început are de ales între cuțit și brânză – nu vrea să aleagă nimic și acesta e momentul când apare un câine fioros pe care Tris reușește să și-l facă prieten, dar… apare o fetiță care îl strigă, iar câinele vrea să o muște. Beatrice se aruncă pe câine să-l oprească.

Cea de-a doua etapă a testului: în autobuz un tip citește o știre în ziar, despre un asasin care îi pare foarte cunoscut fetei, iar când tipul o întreabă dacă-l cunoaște, minte.

Rezultatul testului: Tris are aptitudini pentru Abnegație, Erudiție și Neînfricare; ceea ce înseamnă că tânăra noastră este un DIVERGENT!!!

O carte pe care o citești ușor, în același timp este o carte cu impact emoțional asupra cititorului.

Ajunge în Facțiunea Neînfricaților unde sunt supuși testării încă de la început: sar în tren în timp ce acesta merge cu viteză și apoi sar pe un acoperiș în timp ce trenul trece în viteză pe lângă acesta.

Ajungând la sediu, Beatrice își schimbă numele în Tris.

Aici află o veste șocantă: din 19 novici ce își doresc să ajungă membrii ai acestei facțiuni, doar 10 vor fi acceptați la sfârșitul antrenamentelor.. Restul vor rămâne în afara facțiunilor.

Viața lui Tris se schimbă complet, iar noi suntem uimiți de ceea ce este pusă să facă încă de la început.

Trage cu arma, își tatuează 3 păsări pe corp în amintirea membrilor familiei pe care a lăsat-o în urmă. Tot aici învață lupta corp la corp, să boxeze și își demonstrează inteligența într-un joc de “hide and seek” ce are ca scop eliminarea dușmanilor și găsirea steagului. Deși nu este ea cea care ia steagul, ci cea care află unde se ascunde echipa adversă.

În același timp, se simte atrasă de îndrumătorul lor, Four.

Acțiunea romanului este atât de alertă și plină de suspans, că nu putem lăsa cartea din mână până la final.

În ziua pentru vizite își vede mama care o roagă ca atunci când merge să își vadă fratele, să-l roage să cerceteze serul pentru Aptitudini pe care îl beau toți copiii de 16 ani.

În Clasament, Tris ocupă locul 6 și în aceeași noapte, unul dintre băieți este înjunghiat în ochi cu un cuțit…

Lucruri ciudate se întâmplă și Tris este curioasă să afle de ce se întâmplă aceste lucruri.

Deviza Neînfricaților este:

“Cred în actele obișnuite de vitejie, în curajul care împinge o persoană să-i ia apărarea alteia.”

În cea de a doua etapă a inițierii, la teste, începe să fie clar pentru toți că Tris este DIVERGENTĂ — o persoană capabilă să facă simularea să înceteze sau acea persoană este conștientă că este doar o simulare și că ceea ce se întâmplă nu este real… Care este problema? Dacă liderii facțiunii află ce este Tris, este posibil ca aceasta să fie omorâtă.

La mijlocul testelor se afișează rezultatele preliminare iar Tris se află în prezent, pe locul unu. Acest fapt nu rămâne fără repercusiuni: pe timpul nopții, câțiva novici împreună cu un presupus prieten, încearcă să o omoare. Este salvată de Four, instructorul lor, care o îngrijește.

De aici, putem observa relația de prietenie care se dezvoltă între cei doi, încrederea pe care o au unul în celălalt, dar mai ales atracția ce se face simțită între ei.

Four o invită să parcurgă alături de el toate fricile sale, astfel află că tatăl lui- Marcus, unul dintre liderii facțiunii Abnegație, îl bătea.

La următoarea testare Tris clachează. De ce? Deoarece este supusă unei simulări de răpire care seamănă mult cu tentativa de omor ce a avut loc asupra ei. Tot acum, fuge să își vadă fratele – pe Caleb, în facțiunea Erudiție – transmițându-i acestuia mesajul mamei lor. Tot acum are o întâlnire cu liderul Erudiților: Janine.

O carte în care liderii facțiunilor sunt obsedați de putere, exact ca în ziua de astăzi. Aceștia fiind dispuși să sacrifice persoane nevinovate cu condiția să iasă învingători.

Ce se mai întâmplă vă las pe voi să descoperiți. Eu vă spun doar atât: relația dintre Tris și Four este una convingătoare, te face să îi îndrăgești și în același timp să îți faci griji pentru viitorul lor.

Nota mea pentru carte este 9,8!

Balanța puterii de Monica Ramirez

Titlul original: Balance of power

Autoare: Monica Ramirez

Seria: Alina Marinescu

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

Traducerea: Monica Ramirez

Număr de pagini: 477

“Ultimii șapte ani au învățat-o să se resemneze în fața realității. A acceptat în cele din urmă că viața în cadrul Organizației Elite nu se măsoară în bine și rău, ci în rata de supraviețuire. Nu se știe câți asasini controlează Elite, dar ea este diferită. Cu toții sunt instruiți în arta de a ucide, dar ea a fost antrenată pentru mai mult. În urmă cu șapte ani, era încă Alina Marinescu, nefiind obligată să-și asume o nouă identitate în fiecare lună. Pe atunci Alex Therein era încă în viață… mentorul ei, prietenul ei, iubitul ei, fundația întregii ei distrugeri. Povestea lor de dragoste a fost singurul lucru de care au avut vreodată parte, dar iubirea nu poate supraviețui în lumea lor opresivă. Violență, intrigă, iubire și ură, atracție și respingere într-o lume întunecată și complicată. Elite reprezintă opusul societății ideale. În această lume atât de secretă încât devine fantomatică, agenții operativi devin la fel de fantomatici. Odată intrați în joc, nu se mai pot retrage, nu pot pleca acasă la terminarea programului de lucru. Elite le acaparează viețile complet, invadându-le simțurile, intimitatea, de cele mai multe ori chiar gândurile.”

“Asasin la feminin” și “Identități secrete” au fost pentru mine zahărul și sarea, iubirea și ura, noaptea și ziua… Mi-au plăcut și am urât ceea ce erau obligați să facă.

“Balanța puterii” sper să-mi ofere aceleași senzații, dacă nu ceva în plus. Să mă captiveze, să mă incite, să mă facă să plâng și să fiu furioasă sau fericită în același timp. Dar, mai presus de toate, să văd cum rezistă Alina pierderii lui Alex…

Așa cum ne-a obișnuit, autoarea ne oferă la început de volum un mic citat cu o semnificație aparte:

” Răul triumfă doar atunci când oamenii buni nu iau măsuri decisive împotriva lui.” — Edmund Burke.

Acțiunea romanului de față începe în Sion, Elveția. Aici luăm parte la o conferință alături de Brett Taylor și cei patru membrii ai consiliului:

“… un personaj retras cu trecut militar. Detaliile acelui trecut erau consemnate în dosare inexistente, așa că întreaga sa carieră era un secret absolut. Un bărbat cu o constituție atletică, păr grizonat și ochi albaștri, reci ca adâncul oceanului, Brett urcase în vârful scării ierarhice în mai puțin de cinci ani de la recrutare.”

Aici este tras la răspundere pentru pierderile din ultimii ani în ceea ce privește agenții operativi Elite și primește din partea lor un ultimatum.

Tot cu această ocazie, Brett le aduce la cunoștință celorlalți că are un om infiltrat în Organizația Al- Quaeda… un tip care a fost crezut mort timp de 7 ani, cam la 30 de ani, ochi gri- verzui glaciali… Ei? Pe cine cunoaștem noi cu aceste semnalmente?

La Atena- Grecia, o reîntâlnim pe Alina… o Alina schimbată, mai dură și mai rece, căreia nu îi prea mai pasă de multe, care suferă chiar și după șapte ani…

“Dragostea nu putea supraviețui în lumea lor fantomatică. Îl iubise cu disperare și el îi murise în brațe, lăsând-o singură, nu înainte de-a o transforma în copia lui perfectă: o fantomă căreia moartea i se părea mult prea ușoară, pentru că în viața pe care o ducea acum existau doar două opțiuni. Supraviețuiai sau erai ucis.”

Acum nu mai știe nici unul din vechii prieteni nimic despre ea, și-a schimbat identitatea, iar singurul contact cu Elite îl are prin Brett.

Misiuni cu risc maxim, sabia morții deasupra capului îi atârnă necruțătoare de fiecare dată când pornește într-o nouă misiune, lipsită de prieteni… cam aceasta este viața Alinei. Dar, cel mai dureros este să constați că nu mai are exuberanța, energia și optimismul pe care le avea atunci când trăia Alex. E clar că dispariția acestuia a lăsat urme adânci…

După șapte ani de abstinență, Alina se simte atrasă de Kosmas- partenerul ei de misiune, ce joacă rolul soțului. Și este speriată de ceea ce simte… Mai ales că se află în Golful Kassandra- Grecia, un loc deosebit de romantic. Stresul își spune cuvântul și Alina se amețește bine într-o seară. Conversația dintre cei doi este mai mult decât incitantă. Alina amețită este o Alina veselă și jucăușă, care flirtează fără rușine cu partenerul ei!

Exact cum mă așteptam! Cartea te ține în priză de la început până la sfârșit. Autoarea reușește să mă surprindă de fiecare dată cu câte ceva nou, deși la momente atât de amuzante nu m-aș fi așteptat. Mă întreb totuși…cum se va termina acest volum? Va reuși Alina să-l uite pe Alex?

De data aceasta, misiunea de distrugere a capilor Al-Quaeda începe cu persoanele mai puțin importante. Astfel, Alina și Kosmas sunt trimiși din misiune în misiune, toate la un loc alcătuind scopul final, punctul central ce permite să vezi imaginea de ansamblu, ca un puzzle rezolvat pe care abia la final îl înțelegi cu adevărat.

“Dacă te încrezi înainte să verifici, s-ar putea să regreți înainte să mori.”

Adevărat, nu-i așa? Fie că sunt de-o parte sau alta a baricadei, trebuie să verifice toate posibilitățile înainte de a lua decizia finală.

Alina este uimitoare prin perfecțiunea cu care se adaptează de la un rol la altul, intrând în pielea personajului cu aceeași ușurință cu care alte femei își pun o rochie sau alta.

La sfârșitul uneia dintre misiuni, Alina are parte de un șoc:

“Își ridică privirea pentru a-și cere scuzele de rigoare, dar îngheță când zări fața lui Alex în lumina difuză a clubului.”

“Alex era viu? Și dacă da, la ce naiba folosea toată farsa aceea? Mintea îi lucra cu repeziciune, compunând scenarii fără întrerupere. Oare totul nu fusese decât un simplu test născocit de mintea diabolică a lui Brett? “

Oricum, misiunea este încheiată cu succes, minime pierderi. Până și eu mă simt ușurată de faptul că Alina a scăpat cu viață.

De aici, acțiunea se mută în Virginia, SUA, unde facem cunoștință cu un personaj nou, în privința căruia eram foarte curioasă:

“Marius Stephano, agent special al Brigadei Antitero din cadrul CIA…”

Un agent care mi-a stârnit interesul. Cum? Prin intermediul unor bloggeri care au citit deja seria “Alina Marinescu” și care își doreau ca acesta să fi rămas partenerul Alinei…așa că, abia aștept să aflu detaliile, pe care le aflați voi dacă citiți cartea.

Cartea este alertă, plină de șocuri și tensiune, îmbinate într-un stil aparte cu momentele de relaxare, cu clipele amuzante și cu o doză de romantism suficient de bine dezvoltat cât să îmi mulțumească sufletul, care țin cititorul pe muchia fină a unui stop cardio-respirator. Pericolul este iminent, dar este foarte interesant de descoperit din ce parte vine.

Marius…

“… se apropia sigur pe sine ca o navă ce străbate neclintită mările înghețate. Părul brunet îi ajungea până la gulerul cămășii, în ciuda regulilor și reglementărilor extrem de stricte privind eticheta și aspectul agenților CIA. Nuanța ușor arămie a pielii și focul mocnit ce-i ardea în priviri erau o moștenire de la strămoșii lui italieni.”

CIA este și ea pornită să-l lichideze pe Bashir Al-Fadhee, la fel ca Elite. Oare vor încerca o colaborare sau fiecare pe cont propriu?

Șeful lui Marius îi arată acestuia o poză cu Alina și Kosmas, iar Marius primește o misiune aparte…nu, nu, nu! Stați calmi! Nu trebuie să o omoare:

” Vreau să-i găsești. Sugestia mea ar fi să abordezi fata. Încearcă s-o cunoști, să vezi de unde vine.

— Cât de bine ar trebui s-o cunosc? întrebă Marius pe un ton amuzat.

— Cât de bine e nevoie, îi răspunse Roger în același fel.”

Cred că acum urmează partea cea mai interesantă. Oare Marius va încerca aceleași metode ca și Alex atunci când a recrutat-o?

Se pare că, în sfârșit, Alina este pregătită să-și ia rămas bun de la Alex – fie că e în viață sau nu, pentru a putea merge mai departe.

Dar cutremurătoare este suferința lui Alex care o urmărește din umbră:

“Închise ochii, forțându-se să doarmă și s-o viseze, pentru că asta era tot ce-i mai rămăsese de la femeia pe care o iubea cu o disperare tăcută.”

Cutremurătoare această scenă. Atât de bine redată de autoare încât am avut o strângere de inimă citind-o.

Prima întâlnire cu Marius este învăluită în mister, plină de o atracție clocotitoare, ce vibrează efectiv.

“Nu se mai simțise în felul acela de… ei bine, de fapt nu se mai simțise niciodată în felul acela. De obicei era calmă și controlată, nimeni nu reușea s-o tulbure. Iar acum, bărbatul acela misterios și frumos cu păr brunet și privire pătrunzătoare îi provoca o furtună de emoții în suflet.”

Oare ceea ce simte pentru Marius să fie dragoste? Ce a simțit pentru Alex ce a fost? Care este scopul lui Marius? Acela de a afla care este implicarea ei în moartea prietenilor lui? Sau este ceva mai profund de atât?

Chiar sunt curioasă cu ce ne mai surprinde Monica de data aceasta, deoarece sunt ferm convinsă că o va face.

Totuși, nu-mi place că Alex și Alina nu au luat contact unul cu celălalt timp de șapte ani… Aș fi vrut ca cei doi să continue să fie perechea care mi-a cucerit inima! Cu toate greutățile și piedicile care le apăreau în cale…

Volumul de față este mai incitant decât celelalte două, are ceva în plus. Acțiunea se complică după câte se pare de la volum la volum, cititorul neputând face altceva decât să spere la fericirea pe care Alina o merită. Eu personal, sper ca acea fericire să o găsească alături de Alex…

Dar, să revenim la Alina și Marius…

Deși sunt o fană declarată a lui Alex, sentimentele sau atracția viscerală dintre Alina și Marius m-au făcut să sper. Nu știu ce am sperat, dar în nici un caz că va fi trădată pentru a doua oară în viața ei. Ce viață grea i-a creat autoarea… O soartă crudă, nemiloasă, lipsită de speranță, care îi taie efectiv aripile. Destinul pur și simplu nu este dispus să o lase să aibă parte de fericirea la care visează.

Capturată, rănită de trădarea lui Marius și interogată — și cu toate acestea are puterea de a-i recunoaște acestuia că îl iubește, de a-i povesti tot trecutul ei, ba chiar de a-i spune totul despre Alex…

De aici, cu viteza luminii, lucrurile se complică, lăsând în urmă un șir de cadavre.. Alina și Marius se trezesc lucrând în echipă.

Pentru a treia oară consecutiv, Monica Ramirez m-a ținut în alertă maximă, cu respirația tăiată și inima-n gât, convingându-mă de un lucru pe care nu l-aș fi crezut posibil până să citesc această serie: îmi plac cărțile de spionaj cu o poveste de dragoste intensă, credibilă și convingătoare.

Cu speranța că Alina va avea parte de fericirea mult visată, vă invit să descoperiți “Balanța puterii”!

Mulțumesc Monica Ramirez și Librex pentru cartea oferită spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 10.

Un Paște fericit tuturor!

Ai curajul să iubești de Rebecca Radd

Titlul: Ai curajul să iubești

Autoare: Rebecca Radd

Editura: Smart Publishing

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 286

Sinopsis:

“Dansul este cel mai bun lucru din viața ei…

Lara Worth duce o viață ascunsă. Pentru ea, singura scăpare din ghearele realității este dansul — o activitate  pe care ar putea s-o practice cu mare plăcere la orice oră din zi și din noapte. Dansul o face să se simtă invincibilă și specială. Chiar și așa, ea refuză să-și împărtășească pasiunea cu restul lumii. Timiditatea și ideea pe care părinții i-au inoculat-o, aceea că nu are dreptul să ceară ce-i mai bun de la viață, o fac să se închidă în sine.

Lucrurile se schimbă odată cu apariția unei persoane speciale…

Jase Richards nu vrea să pară genul sensibil. Chiar dacă aspiră să devină un dansator profesionist, acest lucru nu-l face fragil; din contră, este disciplinat și posedă un autocontrol admirabil. Dar și el are probleme și-i este greu să se înțeleagă cu cei din jur. Numai de și-ar deschide inima în fața cuiva! Dar asta-i imposibil — a văzut cât de multă suferință poate aduce iubirea.

Ce se întâmplă când viața îi aduce împreună?

Amândoi temători, amândoi novici în arta iubirii. Când vezi distrugerea pe care o pricinuiește iubirea din jurul tău ești convins că nu vrei să ai de-a face cu acest sentiment.

Dar dragostea ne alege pe noi și nu invers. Tocmai din această cauză, Lara și Jase trebuie să poarte un război dur, care amenință să le zdrobească inimile dacă nu-și găsesc curajul să iubească.”

Autoarea Rebecca Radd este o tânără autoare de-a noastră. Până în prezent a publicat două romane: “Destinule, să te vedem ce poți” și “Slăbiciunea mea ești tu”.

În timpul liber îi place să citească, să danseze și să mănânce ciocolată. De asemenea, este pasionată de călătorii.

O puteți găsi pe blogul: rebeccaraddblog. WordPress.com.

Cartea de față, de ceva vreme își așteaptă rândul la citit, mai ales că am cumpărat-o după ce m-a tentat prietena mea Tyna cu recenzia.

“Două virtuți ar trebui să nu le pierdem niciodată: curajul de a ne înfrunta propriile slăbiciuni și puterea de a ne trăi propriile emoții.”   — Michelangelo Buonarroti.

Un citat frumos, un adevărat sfat pentru viață, demn de urmat, care ne întâmpină pe prima pagină a cărții. Un bun impuls de a citi această poveste!

Lara este o tânără adolescentă care și-a descoperit pasiunea: dansul! Pentru ea, acesta este…

“Îmi transmite fiori prin tot corpul. Face ca sângele meu să clocotească și mintea să mi se trezească dintr-un somn îmbătător.”

O evadare din problemele de zi cu zi, o formă de a scăpa de stresul care-i apasă pe umeri.

“Niciodată nu mă simt mai liberă ca atunci când dansez. De parcă totul s-ar schimba, de parcă aș fi alta. Nimic altceva nu mai contează.”

Colin, cel mai bun prieten al ei, este unicul care îi cunoaște pasiunea pentru dans.

“… el vine pe la mine și mă învață diferiți pași. Consideră că am talent și nu zic, poate chiar are dreptate. Dar eu folosesc această metodă doar pentru a evada din închisoarea realității, nimic mai mult.”

Și tot Colin este cel care o convinge să facă ceva în acest sens. Să demonstreze ce poate, să-și demonstreze ei însăși ce poate face prin dans.

Cuvintele profesorului de istorie din timpul uneia din ore sunt cele care o sperie dar, în același timp, îi și dau impulsul necesar:

“– Vedeți voi copii, curajul este, în unele cazuri, mult mai important decât prudență. Este nevoie de curaj să te poți declara învins. Pentru a-ți călca în picioare mândria și orgoliul nu este nevoie de prudență, ci de curaj. Prudența lasă loc speranței, îndoielii, temerii. Curajul este brutal și lipsit de o cale de scăpare. Odată ce ești suficient de curajos să faci ceva, și te decizi să faci acel lucru, nu te mai uiți în urmă. De aceea curajul nu trebuie privit ca un lucru nesăbuit.”

Foarte adevărate aceste vorbe. Sunt perfect valabile pentru oricare dintre noi, nu doar pentru Lara. Dar, câți dintre noi dau dovadă de acest curaj, atât de necesar în viața de zi cu zi?

Își ia inima-n dinți și merge să vorbească cu profesoara de dans… care o așteaptă la audiții peste două zile!!! Emoții de toate felurile, pesimismul și optimismul se războiesc, astfel că Lara pleacă de la întrevederea cu profesoara complet aeriană.

Este aproape de o căzătură de pomină după ce se lovește de cineva pe hol:

“Cei mai frumoși ochi pe care i-am văzut în întreaga mea viață. 

De un azuriu curat, cu o pată de auriu. Nu sunt deloc comuni. Seamănă cu marea la răsăritul soarelui. Sunt cei mai intriganți ochi pe care i-am văzut vreodată. Parcă mă invită să mă afund în adâncurile lor. Sclipesc de inteligență… sau poate acela e amuzament?”

Senzațiile pe care i le stârnește acel băiat o uimesc: nu este în stare să scoată nici măcar un sunet, sau să-i spună minimul mulțumesc.

Cu pași repezi se apropie audiția, iar Lara este asemeni unei mări zbuciumate, emoțiile ei luând-o razna.

Colin este cel care o încurajează, ca de fiecare dată.

După moartea surorii ei, Lara s-a simțit abandonată de proprii ei părinți, lăsată de-o parte, de parcă nu ar fi meritat atenția lor… Iar acum, când aceștia încearcă să aibă o discuție cu ea, fata le răspunde monosilabic, îi ține la distanță:

“Nu au căutat să se apropie de mine până la șaptesprezece ani. Acum nu mai vreau să îi las eu. Am fost singură atâta timp, încât aceasta a devenit normalitatea mea. Nu vreau să-mi dau viața peste cap acum. În momentele în care am avut cea mai mare nevoie de ei, m-au lăsat baltă.”

Dar vestea pe care i-o dau părinții, venind din partea dirigintei, este importantă:

“…datorită rezultatelor tale excelente, ai putea reuși să faci ultimul an de liceu în altă țară. Există un program…de schimb de experiențe. Apoi, dacă participi și ai rezultate la fel de bune și acolo, poți primi o bursă pentru facultate.”

Este cu adevărat o oportunitate pentru viitorul ei, dar această oportunitate implică niște cheltuieli enorme și în plus, faptul că părinții ei sunt extaziați …îl interpretează mai mult ca pe un motiv de a scăpa cât mai repede de ea…

Problemele o frământă pe Lara, care nu le exteriorizează ci le ține mai mult pentru ea. Le ascunde chiar și de Colin, pe care nu-și dorește să-l împovăreze cu toate greutățile ei.

Și vine proba, trece proba. Pe care o ia! De acum vine greul: trebuie să învețe, să muncească din greu…

O carte interesantă. Despre cunoaștere, despre depășirea temerilor care ne țin încorsetați, despre curajul de a lupta pentru ceea ce îți dorești, despre efortul pe care îl depui pentru a avea succes!

Antrenamente dure, care necesită foarte multă muncă, asta se ascunde în spatele unui spectacol grațios de dans, de doar câteva minute. Un cuplu care pe scenă are mișcări fluide și ușoare, muncește enorm pentru a atinge acea performanță…

“Eu prefer să văd situația în felul următor: dacă nu-ți faci speranțe, nu vei fi dezamăgit. Este atât de simplu.”

O carte frumoasă, cu o notă personală, adică personajul cărții pare că vorbește direct cititorului. O carte despre limitele pe care, în mod inconștient ți le impui, despre prietenii cărora le pasă cu adevărat și care te forțează să depășești acele bariere, din dorința de a vedea că iei în calcul toate posibilitățile pe care le ai.

Toate aceste emoții le experimentează atunci când prietenul ei o duce să dea o probă pentru postul de dansatoare principală alături de Jase în echipa de dans. Cu emoție, supărată pe Colin și-n același timp hotărâtă să dea tot ce are mai bun în ea, Lara începe…

“Atunci când dansezi cu un partener, este important să te mulezi după el, Lara. Nu știu dacă ești chiar încântată, dar în tipurile de dans pe care noi le practicăm, băiatul conduce. Iar o dansatoare desăvârșită va știi întotdeauna să se lase ghidată în cel mai grațios mod.”

Îmi place cum scrie această autoare. O poveste ce îți aduce un zâmbet pe buze gândindu-te la perioada adolescenței când te simțeai stăpânul lumii și în același timp simțeai că nu reușești să faci tot ce îți dorești.

Munca asiduă, dorința de a reuși, neîncrederea în ceea ce poate realiza, toate acestea sunt parte integrantă din Lara. Tocmai pentru că este atât de umană, nu ai cum să nu o îndrăgești.

Frământările ei interioare în ceea ce îl privește pe noul ei partener de dans, antrenamentele dure și grele, toate acestea nu ascund însă atracția ce mocnește între cei doi.

Subiectul cărții este foarte promițător, dar parcă tot nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor din anumite puncte de vedere. Anumite aspecte ar fi trebuit accentuate, peste altele s-ar fi putut trece ceva mai repede. Nu spun că nu este bună cartea, doar că am avut eu pretenții.

“Când mă privește, mă simt de parcă sunt un dans cu pași pe care nu reușește să-i înțeleagă…”

Vine ziua cea mare: spectacolul este pe cale să înceapă, emoțiile dau în clocot presate și de publicul numeros din mijlocul cărora lipsesc chiar părinții celor doi dansatori principali…

Se spune că dansul arată cel mai bine ceea ce se ascunde în sufletul omului, pasiunea ce iese la suprafață doar când trăiești acele momente unice și speciale, pentru care ai muncit zeci- sute de ore; permițând celor din sală să-ți descopere și cele mai ascunse trăiri. Dansul este emoție, pasiune, frică și curaj, iubire și ură în același timp. Dansul te învăluie și dezvăluie, lăsându-te stors de energie și euforică în același timp.

Ce se întâmplă de acum înainte cu Lara? Pleacă la studii în afară? Jase va deveni o amintire a ceea ce ar fi putut fi sau devine prezentul ei?

Răspunsul la aceste întrebări îl aflați dacă citiți cartea.

Nota mea pentru carte este 9!

“Îmi doresc ca tu să fii fericită, indiferent de loc. Știu că îți este greu acum, de aceea vreau să știi că eu nu te presez. Fă cum crezi mai bine. Sunt sigur că vei lua decizia bună. Și în caz că te interesează, eu sunt mândru de tine. Alții nici măcar nu visează să reușească ceea ce faci tu. Și ai dreptate. Viața este scurtă. O să încerc să găsesc puterea în mine de a merge mai departe.”

 

Krabat de Otfried Preußler

Titlul original: Krabat

Autor: Otfried Preußler

Editura: Univers Enciclopedic

Anul apariției: 2016

Traducerea: Gertrud Nicolae

Număr de pagini: 256

“Este, fără îndoială, una dintre cele mai interesante cărți din literatura universală, care și-a pus amprenta pe generații întregi de tineri și adulți.

Scrisă de Otfried Preußler și tradusă în 30 de limbi, ~ Krabat~ a primit numeroase premii și distincții.

Ilustrațiile semnate de Herbert Holzing captează cu multă măiestrie atmosfera specială a cărții.

O carte cu adevărat magică!”

Sună tare bine! Să sperăm că așa și este!

O carte împărțită în trei părți sau în trei ani, mai bine zis. O carte fantasy ce captivează copiii de 14-16 ani, care ne poartă prin diferite situații alături de un băiat pe nume Krabat și alegerile sale – bune sau rele- pe care trebuie să și le asume.

“… Krabat, un băiat de paisprezece ani, se întovărășește cu încă doi băieți fără căpătâi din Ținutul venzilor…”

Îmi plac foarte mult imaginile din carte, care sunt realizate simplu, în tuș, și complex în același timp: negru pe alb, care atrag privirea cititorului și rețin atenția acestuia în același timp, par a fi fost realizate în tuș.

Krabat are parte de un vis ciudat:

“Se făcea că pe o bară stăteau unsprezece corbi și se uitau la el. Văzu că la capătul din stânga mai era un loc. Deodată auzi un glas răgușit, care părea să vină din văzduh, de departe, strigându-l pe nume. Krabat nu îndrăzni să răspundă.

— Krabat! se repetă chemarea, și iar: Krabat! Vino la moara din Schwarzkollum! N-o să-ți pară rău!

În acel moment corbii se ridicară de pe bară și începură să croncănească:

— Ascultă de glasul meșterului, ascultă!”

Deși tânărul nu a băgat visul în seamă, acesta a continuat să se repete nopți la rând, până când Krabat se hotărî să asculte de Corbii din vis.

După o călătorie plină de peripeții, în care s-a luptat cu viscolul și s-a rătăcit de câteva ori, până la urmă a găsit satul. Întrebând de moara satului…

“– Doar dacă de aia vorbești…, spuse moșneagul și arătă cu degetul mare peste umăr. În Mlaștina Scroafei, la Apa Neagră, e într-adevăr o moară. Numai că…, și se opri speriat, ca și cum ar fi spus prea mult.”

Dar, dând dovadă de foarte mult curaj, băiatul merge la moară și intră ajutor la meșter…

“În clipa în care au bătut palma, casa a început să vuiască. Era de fapt un zgomot înfundat, părea să vină din rărunchii pământului. Podeaua se cutremura, zidurile începuseră să tremure, stâlpii și grinzile se clătinau.”

O întâmplare ce ar speria chiar și pe cel mai neînfricat tânăr, nu doar pe Krabat. Dar, deja bătuse palma. Acum trebuia să-l ajute pe meșter.

După un somn odihnitor, se trezește speriat când simte că e cercetat cu atenție… Și astfel, cunoaște celelalte 11 calfe de la moară, albi ca niște fantome.

“Tonda, calfa mare, era un flăcău zdravăn, cu părul des, încărunțit, deși după față nu părea să fi atins treizeci de ani. Din prima zi, Krabat prinse încredere în el. Calmul și felul prietenos în care îl tratase Tonda îl cuceriseră.”

Iar ucenicia la moară se dovedește a fi mai grea decât a crezut inițial… este pus să măture făina, într-o cameră cu geamuri bătute-n cuie și ușa încuiată… Are impresia că făina a devenit cel mai aprig și de temut dușman al său. Dar la prânz a apărut Tonda…

“Mormăi câteva cuvinte de neînțeles, scriind ceva cu mâna-n aer. Praful din magazie se ridică de parcă vântul ar fi suflat prin toate găurile și crăpăturile. Un nor de fum alb se năpusti ca un vârtej pe ușă afară, peste capul lui Krabat, îndreptându-se spre pădure.”

Clar, nu-i lucru curat! Ceva se întâmplă la această moară, ceva ciudat…

Constată că lucrul la moară este greu, atât de greu că seara pica rupt, toate îl dureau, munceau pe rupte și aproape că nu mai simțea altceva decât durere: de brațe, de spate, de picioare…

O carte pe care, sunt ferm convinsă, că tinerii de 12-14 ani o vor aprecia.

“Se uita cu admirație la tovarășii săi de muncă. Parcă nici nu le păsa de munca grea de la moară. Nici unul nu părea obosit, nimeni nu se plângea, nu-i vedeai lac de sudoare sau pierzându-și răsuflarea.”

Am impresia că Tonda este ceva specie de vrăjitor sau ceva de genul… De ce? De fiecare dată când își pune mâna pe umărul lui Krabat, acesta simte că durerile îi sunt luate… măcar pentru o perioadă de timp, munca i se pare mai ușoară.

La Moara Scroafei totul este straniu… visează că vrea să fugă dar indiferent ce ar face, tot la ușa morii ajunge. Se întâmplă lucruri ciudate, munca continuă să fie istovitoare, dar măcar are un acoperiș deasupra capului… Asta, dacă face față muncii!

Nu este o carte alertă, dar stilul în care este scrisă te captivează. Ești din ce în ce mai curios să dezlegi tainele poveștii.

Ciudățeniile se țin lanț: în noapte vin la moară diferiți oameni cu cereale de măcinat, pleacă cu căruțele pline…și totuși, acestea reușesc să nu lase nici o urmă … și asta nu este tot!

Puterile pe care le are șeful calfelor, lucrurile inexplicabile pe care le face meșterul, toate acestea fac cititorul din ce în ce mai curios, mai hotărât să deslușească tainele acestei cărți.

Krabat muncește pe rupte, fără să se plângă. Dar punctul culminant este atins când meșterul îi spune că de acum înainte va fi și învățăcelul lui:

“Pe Krabat îl trecu un fior, simți cum începe să se micșoreze: trupul său se făcu mic și mai mic, îi crescură pene de corb, cioc și gheare.”

Moara se dovedește a fi mai mult decât pare… este o Școală Neagră unde se studia Koraktorul – Spaima Iadului. Ce era acesta? O carte cu toate vrăjile de pe pământ. Iar meșterul îl învăța pe fiecare câte o vrajă menită să le fie de ajutor.

În noaptea de Înviere, calfele– două câte două– sunt trimise să facă ritualul înfrățirii… Tonda trebuie să îl facă împreună cu Krabat, apoi să îi jure meșterului credință…

“Dar băiatul încă nu bănuia că de acum încolo va fi robul meșterului, că îi va fi supus în toate, cu trup și suflet, pe viață și pe moarte, din cap până-n picioare.”

După o noapte de veghe, fără un fir de mâncare, calfele sunt zorite la muncă mai ceva ca niște sclavi!

O carte care are un tipar bine stabilit de către autor, aceleași acțiuni zi de zi, dar nu te plictisești citind. Tocmai datorită puterilor magice ale meșterului și a întâmplărilor neobișnuite care se petrec.

Cartea stârnește imaginația copilului, îl pune în fața unor întâmplări pe care nu le credea posibile.

De aici înainte avem parte de diferite întâmplări mai amuzante sau nu prea, care-l învață pe Krabat cum stă treaba cu vrăjile. Finalul primului an de ucenicie al lui Krabat se încheie trist: șeful calfelor — Tonda, este găsit mort. O mare durere pentru Krabat, care îl considera pe Tonda cel mai bun prieten al său.

Pe următorii doi ani oare ce se va mai întâmpla? Krabat va reuși să scape vreodată de ucenicia la meșterul morar sau va avea soarta lui Tonda?

Toate acestea și multe altele pe lângă, le aflați citind această carte! Este o carte ce schimbă perspective pentru un adolescent!

Nota mea pentru carte este 9,7.

“– Cum de m-ai ghicit printre calfe?

— Am simțit că-ți era frică, răspunse ea. Ți-era frică pentru mine, așa te-am recunoscut.”

Cartea poate fi comandată de aici.

Mulțumesc editurii Univers Enciclopedic pentru cartea oferită spre recenzie.

 

Lumină și întuneric de Sebastian Oacheș

Titlul: Lumină și întuneric

Autor: Sebastian Oacheș

Editura: Celestium

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 200

“Ești un tânăr obișnuit și nimic nu pare să tulbure liniștea vieții tale. Într-o zi însă, iluzia se destramă sub greutatea adevărului și masca pe care ai ales să o porți se sparge în bucăți. Ajungi să vezi pentru prima dată lumea prin ochii tăi, ochii ultimului salvator al luminii.

Sub chemarea destinului, pe care unii îl numesc blestem, alții îl numesc datorie, alegi cărarea îngreunată de mistere și inițieri.

Cu fiecare clipă, te descoperi și mai mult, mai ales atunci când o frumoasă slujitoare a întunericului îți pune în față oglinda dragostei. Secrete, minciuni, sentimente, dar cel mai mult va conta încrederea.

E lumina unui foc distrugător sau e răsăritul unei noi zile?”

Despre autorul Sebastian Oacheș nu vă pot spune prea multe…

“Pasionat de literatură, cinematografie și arte vizuale, de itinerarii geografice și spirituale, îmi trăiesc devenirea în fapt real și în imaginație. Prin tot ceea ce fac încerc să spun o poveste. Povestea creează povești și reprezentări care mă definesc și pe care le definesc în literă și contur. Încerc să ofer personajelor mele o lume vie, în culori și mișcare, o lume pe care să pună stăpânire și să o redeseneze.” — declară autorul.

Se știe că îmi plac cărțile fantasy, așa că am fost încântată când editura Celestium mi-a trimis această carte pentru recenzie!

Un început incitant și plin de suspans, care stârnește curiozitatea cititorului; de asta avem parte încă de la prima pagină.

“Erau vremuri ale fricii de necunoscut așa că pentru majoritatea oamenilor noaptea era o vreme a spiritelor malefice și a lucrurilor necurate. Oricine ieșea noaptea afară era ori o creatură diavolească ori doar un suflet bolnav, cu mințile luate de întuneric.”

Un băiat și tatăl lui, doi hoinari, doi călători însingurați și curajoși ce nu se au decât unul pe celălalt… acestea sunt personajele noastre.

În acea noapte, băiatul este trimis să doarmă în biserică, preotul fiind un prieten de-al tatălui său.

Biserica:

“Un felinar în întunericul unui timp în care oamenii își pierduseră speranța și curajul. Crucea ei se profila ca o pată de cerneală pe pânza rotundă a lunii.”

Este lăsat singur, tatăl promițând să revină în câteva ceasuri…

O furtună năprasnică, cu tunete și fulgere, țipete sinistre și creaturi care bat în ușa bisericii…toate acestea sunt auzite de copilul speriat.

“Ochii…

Ochii erau mari, galbeni și au apărut brusc în fața mea. Știu că am urlat de frică și am căzut încercând să fug de ei. Totul a durat doar câteva secunde dar a fost suficient cât să îmi amintesc acei ochi toată viața. Să fiu vizitat noapte de noapte în coșmaruri de imaginea lor.

Exact când lumina fulgerului s-a stins atunci au dispărut și ei.

Atunci am știut că tata nu avea să se mai întoarcă.”

Suspansul este cuvântul care definește începutul acestei cărți. Suspans care intrigă, care stârnește curiozitatea. Oare ce s-a întâmplat de fapt?

De ce tatăl băiatului nu i-a spus acestuia că preotul satului era de fapt fratele lui? Cu ce se ocupa de fapt, tatăl? Sunt întrebări pe care inevitabil ți le pui.

“Mereu îl vedeam. Tata, rănit și strigându-mi numele. Nu îi puteam vedea chipul dar știam că e el.

O simțeam.

Atunci mă opream și începeam să alerg spre el, sperând că voi ajunge la timp să îl ajut. Dar nu ajungeam niciodată.”

Acesta este coșmarul cu care se confruntă încă din noaptea aceea. Se repetă noapte de noapte, ani la rând… Pe când se afla la vânătoare, într-o noapte, are parte de o întâmplare ciudată.

“Am tras săgeată după săgeată, dar fiecare trecea prin corpul lupului și se înfigea în pământ sau în scoarța copacilor. În acest timp Lupul continua să mârâie  și să se apropie încet de mine.

Îi puteam auzi răsuflarea și mârâitul sălbatic, dar nu îi auzeam pașii… Era ca și cum Lupul nu călca pe pământul înghețat și tare al pădurii.”

Clipe de groază pură, asta am experimentat. M-am temut pentru viața lui și m-am bucurat că Lupul nu l-a atacat, dar are o viziune stranie care mă pune și mai mult pe gânduri.

Cartea este scrisă la persoana întâi, din punctul de vedere al băiatului, acest aspect creând cititorului senzația că personajul principal i se adresează direct.

“Un fulger lovește aproape de locul unde se află și bărbatul întinde o mână și îl absoarbe înainte să atingă pământul. Simt o putere imensă înăuntrul lui, o putere care însă îl consumă, îl îmbolnăvește și îl omoară. Nu mai are mult de trăit și o știe.

Nu îi este teamă de moarte… Îi este însă teamă de despărțiri.

Ține un cufăr în mâna stângă, un cufăr în care simt o putere și mai mare decât cea pe care o simt înăuntrul lui. Dar mai simt ceva, simt ură, durere și haos. Simt că acel cufăr trebuie distrus însă mă îndoiesc că se poate.”

Dar, deși viziunea este înspăimântătoare, ceea ce îl bulversează complet pe tânăr este ceea ce urmează:

“Înainte ca viziunea să se termine mai prind un gând, bărbatul se gândește la băiatul lui pe care doar ce îl lăsase la o biserică și la faptul că nu îl va mai vedea niciodată. Îi este frică, dar nu de moarte, ci de despărțire.”

Ceea ce urmează de acum înainte este o poveste fantastică. Lupta dintre bine și rău, dintre întuneric și lumină. Sperând doar ca lumina să câștige. Indiferent de sacrificii…

O carte neașteptat de bună, o scriitură alertă care te poartă cu sufletul la gură printr-o luptă contra cronometru, pe viața și pe moarte, la marginea haosului. Rămâi captiv în poveste, ești efectiv înlănțuit între paginile ei, neputincios în fața cuvintelor care zboară spre tine, care îți dezvăluie o lume necunoscută dar incitantă în același timp.

Autorul reușește să țină cititorul cu sufletul la gură.

“Oricât m-ar fi durut sufletul, trebuia să fug cât mai departe de locul ăsta. Acum înțelegeam în sfârșit de ce tatăl meu stătuse atât timp departe de unchiul meu…

Îl proteja. Iar eu trebuia să fac la fel!”

Era nevoit să pornească în căutarea adevărului, oricât de mult ar fi durut.

Și, după o fugă pe viață și pe moarte de un dușman aprig, puternic și nemilos, Ștefan află cu stupoare, din gura tatălui său – sub forma unei viziuni, că este ultimul gardian al luminii. Ultimul gardian rămas în viață.

Și trebuie să ascundă cu orice preț acel cufăr blestemat care îi poate aduce moartea. Sau, și mai bine ar fi dacă ar reuși să îl distrugă. O misiune aproape imposibilă, pentru un tânăr de 20 de ani, ce atârnă pe umerii lui asemeni unei sentințe. Dacă va reuși sau nu, sper să aflăm până la finalul cărții.

“– Fiule, nu știu dacă crezi în destin, însă eu cred. Cred că destinul tău este să distrugi cufărul și să reușești.”

În timpul peregrinărilor lui, tânărul nostru întâlnește creaturi de basm cum ar fi ielele – care atrag bărbații la moarte. Astfel o cunoaște pe Diana, care îl salvează din mâna suratele ei și îi devine tovarăș de drum. O creatură în care, în mod obișnuit, nu se poate avea încredere. Cu toate acestea, băiatul este hotărât să îi acorde încrederea lui. Speră să se dovedească că a procedat bine.

Oare așa va fi? Sau Diana se va dovedi la fel de prefăcută precum suratele ei?

“Deși la început o considerasem un dușman, în timp ajunsesem să o văd ca pe o prietenă iar în acel moment mă simțeam și mai apropiat de ea.

Iar asta mă aduce la al doilea motiv pentru care nu puteam să dorm.

Mă îndrăgostisem de întuneric.”

Oare ce se mai întâmplă? Sunt curioasă ce a plănuit autorul pentru cei doi. Întunericul și lumina pot face casă bună în această poveste?

Un fantasy interesant, plin de întâmplări neașteptate și de diferite schimbări de situație, care îți stârnește imaginația. O lectură ușoară și captivantă, o cupă de suspans și adrenalină, de speranță!

Mulțumesc editurii Celestium pentru cartea oferită spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 9,8.

“Diana mă ajută să am curaj. E atât de ușor să uiți de durere și teamă când ea e lângă tine. Chiar și cu tot ce se întâmplă, ea încă găsește puterea să zâmbească.”

 

Identități secrete de Monica Ramirez

Titlul original: Whispered Identities

Autoare: Monica Ramirez

Editura: Librex Publishing

Traducerea: Monica Ramirez

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 398

Seria: Alina Marinescu

” Alina preferă cafeaua cu mult lapte, muzică și lumânări când este acasă și un Glock de 9mm când este în misiune pe teren. Alex iubește plimbările lungi și poate lichida un om în mai puțin de cinci secunde. Alex este prietenul Alinei, iubitul și mentorul ei, câteodată chiar soțul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenabilă pentru misiunile în care sunt trimiși. Normalitatea este foarte greu de atins într-o existență fantomatică, mai ales atunci când lucrezi pentru Elite, o organizație ultra-secretă care nu există, condusă de oameni care nu există. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constrânsă de lege, fără a aparține niciunui serviciu de informații. Cartierul General Elite este o oază subterană unde întunericul este la el acasă, un buncăr post-modern ale cărui surse de lumină sunt mai mult ecranele monitoarelor. Noii recruți sunt remodelați și reprogramați într-o nouă identitate cu un trecut fals.”

Cam așa sună descrierea celui de-al doilea volum al acestei serii. După un prim volum care m-a cucerit, spre surprinderea mea, de la această carte am așteptări și mai mari. Dacă “Asasin la feminin” m-a făcut să îmi placă cărțile de spionaj, ei bine, “Identități secrete” sunt curioasă ce emoții îmi va stârni!

“Dar nu știa cine era ea, nu știa cine devenise. Nu știa că putea escalada zgârie nori fără probleme, că putea sugruma un bodyguard care avea de două ori greutatea ei în mai puțin de zece secunde, ori că învățase cum să îndure o sesiune crâncenă de tortură. Nu cunoștea mirosul dulceag al fabricilor părăsite și cotropite de igrasie, sau duhoarea puternică a sângelui proaspăt vărsat.”

Deci, tot în plină misiune debutăm!

De data aceasta, citatul ales pentru acest volum este din autorul preferat al copilăriei mele:

“Dragostea și moartea sunt singurele două elemente prin care omul atinge infinitul.” — Alexandre Dumas

Acest volum poate fi definit ca misiuni, iar misiuni și tot misiuni. Atât de multe misiuni că încep să mă consider expert în tactică și armament! Deci, Alex și Alina sunt mereu în alertă, mereu încearcă să aibă grijă unul de altul. Reușesc? Să vedem…

Oriunde este un grup terorist, un traficant de arme…acolo avem șansa să-i găsim pe cei doi!

În inima munților Karakorum de exemplu, unde Alex este cât pe ce să fie ucis, dar Alina intervine:

” Nu era timp să-l atenționeze. Sări în fața lui, știind că nu purta o vestă Kevlar ca ea.”

Iar la finalul misiunii, Alina este cea rănită. Bineînțeles că Alex nu este dispus să o abandoneze.

“Își simțea sufletul împărțit în două: jumătatea care aducea moarte și distrugere, și jumătatea care ardea de dorință și iubire pentru Alina. Niciodată nu-și îngăduise sentimentelor și emoțiilor să-i afecteze munca, însă câteodată conștientizarea a ceea ce devenise era mult prea greu de suportat.”

Problema nu este dacă se iubesc sau nu. De sentimentele lor suntem deja convinși! Problema este de fapt, imposibilitatea de a avea o relație normală… fiind constrânși de atâtea și atâtea obligații. Zbaterile Alinei, care tot încearcă să găsească o cale de mijloc pentru a putea fi împreună, sunt cele care consumă cititorul din punct de vedere emoțional. Să-i vezi pe cei doi suferind, să nu poți face nimic pentru a-i ajuta, asta este partea cea mai grea.

Am ajuns să devorez această carte fără să îmi dau seama, ba chiar, misiunile nesfârșite și pline de pericole au ajuns să mi se pară relaxante pe lângă suferința Alinei privitoare la o relație liberă alături de Alex. Puțin ciudat, nu-i așa?

După rănirea Alinei în misiune, Alex o duce la el acasă. Timp de o săptămână, relația lor are o oarecare tentă de normalitate.

“Se vindeca. Se vindecau amândoi din multe puncte de vedere. Câteodată un pas mic, câteodată o poticneală, dar în general pășeau înainte spre viitor. Un viitor care nu era încă foarte clar, dar care începea să se contureze într-o viziune a unei existenței cu un sens bine definit.”

Stilul alert, limbajul uzual presărat cu o multitudine de termeni de specialitate și acțiunea alertă și concisă; toate acestea ne prezintă o carte captivantă, care nu îți permite să te relaxezi nici măcar un moment. Autoarea reușește să ne antreneze în rezistența la șocuri, așa cum Alina și Alex sunt antrenați să ducă la bun sfârșit misiunile care li se încredințează.

“– Poți să mă urăști, să fii dezgustată de mine, poți să fi furioasă pe mine, poți chiar să mă sfâșii în două. Cât timp ai sentimente pentru mine, pot trăi. Dar dacă mă vei privi vreodată cu indiferență, îmi pun capăt zilelor, îi răspunse, privind-o cu intensitate.”

Alex, atunci când îi spune aceste vorbe Alinei, pare mai uman, nu-i așa? Parcă nu mai este chiar soldatul universal lipsit de sentimente…

Spre surprinderea mea, această serie îmi place din ce în ce mai mult, cu fiecare volum. Deși prefer să scot în evidență povestea de dragoste imposibilă dintre Alex și Alina — care sper să aibă parte de un final fericit; sunt conștientă că accentul se pune pe misiunile antiteroriste extrem de periculoase la care iau parte cei doi.

“…Dar noi? Ce simți în legătură cu noi doi?

Ea clătină din cap cu tristețe.

— Nu știu… nici nu sunt sigură că existăm cu adevărat. Nu știu dacă ceea ce simțim e real ori doar o fantezie. Nici măcar nu știu dacă putem avea sentimente reale.”

Îmi place că se pune ceva mai mult accentul și pe povestea de dragoste, nu doar pe misiunile imposibile în care sunt trimiși. Partea romantică din mine apreciază acest aspect!

O săptămână plină de iubire, ruptă de realitate, furată din curgerea timpului. O săptămână de vindecare și înțelegere, atât le este dat…

“O simți cum suspină tremurat, în timp ce comunicară tacit între ei cu certitudinea clară că acelea aveau să fie ultimele lor momente intime.”

Pentru o perioadă, sper eu!

Tot la finalul acestei săptămâni aparte, îl cunoaștem pe Ford — prieten cu Alex, agent operativ la Elite, tocmai când era să facă cunoștință cu glonțul pistolului Alinei.

Uimitor este faptul că, Alex îi destăinuie lui Ford că este îndrăgostit de Alina. Deși mă întreb de ce crede el că Alina nu-l iubește?

Revenim la misiunile contra cronometru, pe muchie de cuțit, din care, oricând pot fi răniți, luați captivi sau omorâți. Totul ține de antrenament și viteza de reacție.

Un thriller psihologic excepțional! Efectiv stai cu nervii întinși la maxim, dând pagină după pagină, dorind să-i vezi că sunt bine, că vor avea și momente de acalmie. În același timp, nu poți face nimic altceva decât să citești cartea, absorbit de stilul foarte elaborat al Monicăi Ramirez, mirându-te de claritatea scenelor descrise, de suspansul în care reușește să-și țină cititorul, dar mai ales, sperând că la final, perechea Alex- Alina va reuși să facă în așa fel încât dragostea lor să câștige. Imposibilul să devină posibil.

Dialogurile celor doi sunt scurte, concise, în același timp pline de sentimente mascate, disimulări, nesiguranțe, ironii pe alocuri și incertitudini nerostite.

Toate acestea, în timp ce joacă rolul unui cuplu bogat și plictisit, în timpul unei petreceri în care misiunea lor este pe primul loc.

“Alex oftă și închise ochii, inhalând cu aviditate mirosul ei unic. Cu misiune sau fără, intenționa să se bucure de acel moment atât cât era posibil.”

Și bine face, având în vedere că pentru ei, viața se poate termina într-o fracțiune de secundă!

Dacă în “Asasin la feminin” accentul s-a pus mai mult pe Alina, în “Identități secrete” mi se pare că Alex este cel vizat. Emoțiile și gândurile lui sunt transmise cititorului, trăirile lui făcându-l mai uman în ochii acestuia. Pe de altă parte, Alina parcă nu mai este la fel de credibilă în sentimentele ei pentru Alex, ca și cum încearcă să pună o barieră între ei. Asta este senzația mea.

Un fir narativ mai cursiv în acest volum, nemaisărind de la un an la altul, de la o agenție la alta. Cumva, pe parcursul acestei cărți , am avut sentimentul că am trecut prin întreaga pleiadă de scenarii posibile, și totuși, autoarea reușește de fiecare dată să mă surprindă.

Momentul în care a intervenit răceala Alinei, este clipa când a crezut că Alex a fost capabil să omoare un copil mic în numele misiunii… ceea ce el nu a făcut, dar a lăsat-o să își tragă propriile ei concluzii.

Cu toate acestea, la îngrijorarea ei ca Elite are puterea de-a o face să își piardă sufletul, Alex îi răspunde ferm:

“– N-o să las să se întâmple una ca asta.

Alex îi cuprinse fața în mâini, forțând-o să-l privească. N-am să permit locului ăstuia să te distrugă.”

Din păcate…

“– Alina, te rog, nu face asta, o imploră el.

— Nu mai putem continua… eu nu mai pot continua. Am crezut că pot, dar e mult prea greu pentru amândoi. Îmi pare rău, mai spuse, o adiere de părere de rău umbrindu-i fața. Îl mai privi pentru încă un moment, apoi se întoarse pe călcâie și se îndepărtă rapid.”

Ceea ce urmează, este exact ceea ce prezisese Alex. Acesta se transformă efectiv într-o mașină de luptă, respectând ordinele și nepunând întrebări, nu își mai îngăduie să simtă nimic.

Pentru o perioadă destul de lungă, Alina nu mai activează în echipa lui Alex. Ba chiar nu-l mai vede deloc pe acesta. Ford este acum superiorul ei. Iar o misiune ce părea destul de simplă, dacă putem spune despre interceptarea unor focoase nucleare așa ceva, se complică…

“Avea momente când îi venea să urle. Pur și simplu să deschidă gura și să urle cât putea de tare. Se întrebă oare ce fel de sunet ar fi ieșit… macabru și inuman, învăluit în durere și sârmă ghimpată, ori mai degrabă ca al unui animal rănit? Viața ei se transformase într-un coșmar din care nu mai putea ieși.”

Complicații care puteau fi plătite cu viața, dar din care reușesc să scape cu greu, cu răni , ceva pierderi și cu misiunea îndeplinită… cam așa decurge povestea. Instructaj militar care până și pe mine mă face să transpir, ca să nu mai zic că am deprins cunoștințe militare demne de US Army!!!

Șocul meu a sosit câteva pagini mai târziu când…

“Dacă ar fi fost ucis în acea dimineață, ar fi devenit o eternitate. Îi invadase lumea lui scufundată în tăcere cu spiritul ei liber, transformând-o în ceva nedefinit, poate o lume în care visele și dorințele puteau fi reale nu doar o șoaptă efemeră în mijlocul nopții. Suflarea lui era lipsită de viață fără ea.”

Suferința lui Alex după despărțirea de Alina este redată cu precizie chirurgicală. Atâta durere în atât de puține cuvinte… Totuși, este atât de rece și insensibil când lucrează din nou împreună într-o misiune, încât mi se pare că-l am în față pe Alex de la SSO, cel care nu era decât soldatul care executa ordinele fără a avea nici o emoție. Oare nu mai simte nimic pentru Alina? Sau nu mai vrea să își expună sentimentele?

Cum decurge misiunea lor împreună? Concluzia Alinei spune tot:

“Bărbatul din fața ei nu era Alex pe care-l cunoștea. Persoana aceea era…altfel. Schimbarea era aproape intangibilă și n-o putea defini. O simțea mai mult la nivel intuitiv.”

Cu toate aceste schimbări, cititorul este motivat să citească în continuare, dorind să afle ce se mai poate întâmpla… Să descopere pentru care motiv Alex a redevenit cel de dinainte.

Observăm stilul rafinat al autoarei, care în cuvinte puține reușește să redea o întreagă imagine, fără a se pierde în detalii lipsite de sens sau plictisitoare.

Deși cartea nu duce lipsă de misiuni, partea de acțiune fiind perfect acoperită, partea romantică nu are nici ea de suferit. Doar că, în locul unei povești de dragoste înflăcărate am parte de emoțiile și gândurile celor doi după despărțire. Pur și simplu nu înțeleg de ce au făcut un pas în spate în loc să lupte cu toate forțele pentru o relație???

Durerea, descoperirea trădării, răceala…toate acestea sunt sentimente care ne acaparează, ne termină emoțional. Și când zicem și noi că lucrurile se schimbă, că liniștea intervine oarecum în viața Alinei, nu putem să ne înșelăm mai tare!

Finalul acestei cărți este asemeni unei bombe care lasă totul devastat în urma ei. Asta a fost și părerea mea despre acest final. Chiar mă întrebam la un moment dat, de ce mai urmează atât de multe volume? Nu mai vedeam sensul. Și, atunci am citit epilogul!

Restul poveștii vă invit pe voi să o descoperiți!

Mulțumesc Monica pentru epilog. Era cât pe ce să încep să tip, să urlu și să dau cu cartea de toți pereții…

Mulțumesc Monica Ramirez și Librex pentru antrenamentul alături de agenții Elite!

Nota mea pentru carte 9,9!

“Alex rămăsese pe loc, studiind-o cu atenție pe sub sprâncenele încruntate. Îi oferise un zâmbet minuscul, însă fața lui rămăsese nemișcată ca cea a unei statui. Și atunci zărise adevărul chiar acolo, în adâncul ochilor lui schimbători și reci. N-o salvase neapărat pe ea în ziua aceea, ci pe un oarecare agent operativ care avusese nevoie de ajutor.”

Nelli și locul învăluit în ceață de Annika Scheffel

Titlul original: Nelli und der Nebelort

Autorul: Annika Scheffel

Editura: Univers Enciclopedic

Traducerea: Doina Fischbach

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 255

“Mai toate poveștile încep cu o călătorie. Eroii călătoresc în cele mai diverse locuri. Această poveste începe cu o sosire. Micuța Nelli și mama ei, Ava, care au pornit în căutarea tatălui fetiței, ajung în cel mai ciudat loc cu putință. Peste tot în jur sunt semne de interdicție și, pe neașteptate, Ava dispare fără urmă.

Oare ce va face Nelli acum?”

“O carte captivantă a talentatei scriitoare Annika Scheffel.”

Se pare că luna Martie este pentru mine luna copilăriei, luna în care poveștile își fac din nou loc în lecturile mele.

Povești magice, pline de neprevăzut, inocență și gingășie, din care tot timpul putem trage niște concluzii. Iar cei mici, au un întreg Univers de explorat alături de părinții lor care-i învață să-și deschidă aripile și să zboare. Imaginația lor fiind tărâmul fertil unde părinții, cu ajutorul poveștilor, pot sădi semințele cunoașterii.

Povestea lui Nelli și a Avei, fiică și mamă, care seamănă izbitor de mult una cu alta și-n același timp sunt foarte diferite, te va captiva de la început!

O lectură ușoară, pe care o poți citi copilului pe parcursul a câteva seri, discutând pe marginea acesteia, petrecând astfel, timp calitativ împreună cu micuțul/ micuța tău/ ta.

O călătorie în căutarea lui Eric:

“Misterul legat de Eric există dintotdeauna. Misterul legat de Eric există de când își poate aduce aminte Nelli.

(……)

Eric este marea iubire a Avei și tatăl marinar al lui Nelli.”

O poveste simplă și în același timp complicată. Plină de aventuri, despre o călătorie fantastică prin diferite locuri magice văzute prin ochii de copil ai lui Nelli. Ava și Nelli întâlnesc diferite personaje care mai de care mai interesante.

“Astăzi este ziua în care marea aventură începe cu adevărat. Poate că ea a început deja în urmă cu câțiva ani. Odată cu dispariția lui Eric sau cu nașterea lui Nelli sau cam așa ceva. Dar astăzi este ziua în care Nelli își dă seama că se află în mijlocul unei aventuri.”

Și astfel, plini de zel, pornim la drum și noi alături de ele.

Întâlnim oameni dungați care înoată până la linia orizontului, inorogi și zebre, girafe și alte ființe interesante. Omul dungat chiar îi urează călătorie plăcută și îi spune să nu aibe frică… Oare de ce? Ce i se poate întâmpla unui copil de zece ani? Un copil care găsește ceva interesant oriunde s-ar afla… Ba chiar era cât pe ce să facă și un accident!

Explorările lor le aduc într-un loc cețos pe care își doresc să îl exploreze. Și se întâlnesc, mai bine spus îl văd, pe omul care zboară pe bicicletă! În ceața deasă, Nelli aproape că nu-și mai zărește mama. Noroc cu lumina dată de lanterna costumului de explorator care i-o dezvăluie!

Călătoria este din ce în ce mai ciudată. Locul acesta învăluit în ceață o cam sperie pe Nelli, cu glasuri care se aud fără a se vedea nimeni.

“Dar a fost cineva acolo, cineva sau ceva. Poate o fantomă? Nelli își poate imagina foarte bine că aici există fantome. Acest loc cețos este exact locul potrivit pentru fantome: există un ceas uriaș pentru ora fantomelor, un poștaș zburător, o Ava ciudat de temătoare. Și o piele de găină înțepătoare pe ceafa lui Nelli.”

Oare ce ar mai putea să se întâmple? Este acest loc cețos periculos?

Datorită lui Nelli, vom afla! Fata, deși mama ei i-a interzis, pleacă să exploreze. Iar la întoarcere…

“Se îndreaptă clătinându-se spre turnul cu ceas, iar acolo unde înainte se afla autobuzul nu este….

Nimic.”

Deci, cam asta s-a petrecut! Nelli nu și-a ascultat mama, a pornit singură să exploreze împrejurimile și la întoarcere a rămas singură… De aici începe aventura lui Nelli în acest loc ciudat!

O carte foarte interesantă care învață copiii să-și asculte părinții chiar și atunci când nu sunt de acord cu deciziile acestora… Asta pe lângă faptul că, îi învață să aibă curaj, să înfrunte necunoscutul cu tupeu, să se descurce cu ceea ce au la îndemână. Să viseze la lucruri magice, la imposibilul care, pe tărâmul poveștilor, poate deveni posibil. Imaginația copilului este stârnită atât de ușor…

“Nelli îl urmează cu capul plecat. Mii de gânduri triste sunt în el. Mii de întrebări. Mai mult de o mie de ori și încă și mai mult frică. Nelli se ghemuiește în spatele panoului, îl ia pe Jupiter în brațe și plânge.”

Speriată că nu-și mai găsește mama, Nelli găsește totuși adăpost la Henri– băiețelul fantomă. Iar împreună cu acesta, descoperă multe dintre secretele locului acesta învăluit în ceață, căci sunt destule!

În același stil lejer, capitol cu capitol — din care înveți câte ceva, Nelli parcurge un drum spre cunoaștere. Cunoașterea mamei sale și a trecutului acesteia, a locului de unde provine, a rudelor despre existența cărora nu știa absolut nimic. Și ceea ce află este uimitor!

Dar, mai rămâne o singură întrebare: o găsește Nelli pe Ava? Dar pe tatăl ei?

Citiți cartea! Sigur aflați deznodământul acestei povești pline de farmec.

O carte pentru copii, despre copii, cu copii!

Poate fi citită de adulți, pentru ei sau copiii lor. O poveste cu un farmec aparte, o călătorie într-o lume fantastică, unde imaginația are rolul principal.

Mulțumesc Univers Enciclopedic pentru cartea oferită spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 9, 4!

Secrete de Rodica Mijaiche

Titlul: Secrete

Autoare: Rodica Mijaiche

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 289

” Marina și Sebastian. Lindsey și Lucas. Alexa și Albert.

Trei cupluri. Șase destine. Fiecare legate între ele prin dorința de a iubi și de a supraviețui vitregiilor timpului, oamenilor și răzbunărilor.

La șapte ani de la despărțirea de Sebastian Raescu, viața Marinei Barbu mergea înainte ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. În vârstă de douăzeci și opt de ani, Marina consideră că viața ei sentimentală este un subiect ce nici nu merită adus în discuție.

Marina află pe propria-i piele că inima ei este încă legată de cea a lui Sebastian.”

Secrete…păzite cu sfințenie, ascunse în cotloane nebănuite, uitate de toți și toate, căutate de puțini, dezlegate de cei interesați… tot secrete sunt!

Ce părere aveți? Vă plac secretele? Ei bine, trebuie să vă mărturisesc că mie îmi plac. De fapt, mă fascinează!

Așa că, acest titlu mi-a stârnit interesul încă de la început. Asta, fără a mai pomeni de coperta care te incită și te pune pe gânduri, mă face să mă gândesc la fațetele ascunse, revelate sau descoperite.

Pe Rodica am avut ocazia să o descopăr prin intermediul Facebook-ului: este și acesta bun la ceva! Apoi am avut ocazia să citesc cartea ei “Anotimpul iubirii” care mi-a atins sufletul.

La lansarea “Secrete” am fost acolo. De ce? Vroiam să descopăr toate secretele! Am reușit, într-o oarecare măsură.

Rodica, atunci când am cumpărat cartea, mi-a spus că, în mod sigur voi fi surprinsă!

Deci… la vânat de secrete!

“Oamenii au tot timpul tendința de a se întreba ce le rezervă viitorul. Destinele lor se pot schimba într-o clipită. Doresc să supraviețuiască și fac tot ce pot pentru a reuși. Dar, foarte puțini dintre aceștia rămân cu capul sus până la final. “

Adevărat! Și eu mă întreb adesea ce îmi mai rezervă viitorul… curiozitatea! Știu ce se spune și despre curiozitate, că a omorât pisica. Dar, cred că acea pisică a murit învățată! Sau, așa îmi place să sper.

Acțiunea romanului începe undeva prin Sud-Vestul României. Unde facem cunoștință cu Marina — o tânără dezamăgită de ceea ce i-a oferit viața până acum, trădată, care nu mai crede în iubire și în bărbatul visurilor… Cu toate acestea, încearcă să își trăiască viața cu demnitate, chiar dacă a devenit mai cinică de când a fost trădată…

“Pentru că trădarea nu era un lucru peste care să treci cu ușurință. Oftă resemnată. Se simțea dintr-o dată atât de obosită.”

Cred că, deși au trecut ani de la acel eveniment, Marina nu a reușit să își revină. Poate și pentru că niciodată nu a avut o discuție finală cu Sebastian, niciodată nu i-a dat dreptul să se apere. Pur și simplu a tras obloanele, refuzând să mai ia legătura cu el.

O cunoaștem și pe cea mai bună prietenă și parteneră de afaceri a Marinei, Alexa. O fată care face multe alegeri greșite din dorința de a fi iubită. Cu aceasta se întâlnește Marina, într-un bar, unde o găsește ușor amețită… ca să nu mai spunem nimic de spelunca unde se află, unde lumea iese la agățat, plus compania…care lasă de dorit, fiind prea mult pentru Marina:

“Se hotărâ că fusese prea mult să o privească pe Alexa cum se demite în fața unui bețivan și a unui libidinos. Se ridică brusc reducându-i la tăcere pe toți trei.”

Iar ieșirea pe care și-o face, atunci când unul dintre ei încearcă să o oprească, este demnă de un premiu Oscar:

“– Mi-e scârbă de tine, de atingerea ta, de privirea ta obsesivă, încât am impresia că de când am venit bălești constant. Își mută privirea de gheață albastru-verzui dinspre bărbat spre Alexa și cu ultimele sforțări de a se controla continuă: nu mă așteptam la așa o…companie, Alexa.”

Se pare că, o zi care nu începe bine, cu siguranță se sfârșește la fel!

Greșelile Alexei, provenind din faptul că tatăl a abandonat-o când era mică, constau în nevoia ei de iubire, provin din nesiguranța în ea însăși.

Marina, pe de altă parte, se simte încă bântuită de fostul ei prieten — Sebi, pe care l-a părăsit după o relație de doi ani, deoarece a văzut ieșind o fată din camera lui de cămin… De atunci, a dispărut încrederea ei în bărbați, nici acestuia nu i-a oferit ocazia unei ultime discuții. Ba chiar, cinismul s-a infiltrat în viața ei.

Ce va urma de acum înainte? Vom vedea!

Afacerea pe care Marina o deține împreună cu Alexa este o firmă de restaurare a obiectelor de artă. O meserie pe care Marina o adoră, fiind unica ei rază de fericire și bucurie. Albert este expertul lor în istorie, fără de care nu și-ar putea desfășura activitatea.

Și au de restaurat o pictură mai mult decât deteriorată, trimisă de unul dintre clienții lor din afară: Lucas Martin.

Albert după părerea Alexei:

” Părea tot timpul tipul care știe ce vrea și își lua, iar femeile roiau în jurul lui, doar le vedea toată ziua pe la birou apărând cu diferite scuze. Însă pe ea nu o luase în seamă ca pe o potențială iubită.”

Abia acum conștientizează că nu este doar ea cea care simte o atracție pentru el…ci și reciproca este valabilă. Cuplul în devenire, Alexa și Albert, sper să treacă proba timpului. Alexa chiar merită să aibă lângă ea un bărbat care să o iubească cu adevărat!

“– Stai liniștită, nu o să doară atât de tare să lași garda jos și să permiți celor care țin la tine să te iubească așa cum ar trebui să fii iubită.”

Sunt vorbele pe care Alexa i le spune Marinei atunci când aceasta o felicită că, în sfârșit, este cu Albert.

O carte complexă, a cărei acțiune se desfășoară pe mai multe planuri: dragoste– și aici avem povestea mai multor cupluri; suspans, elemente de thriller psihologic și multe emoții care ne fac să trăim intens povestea.

Secrete, asta ne oferă autoarea! Secrete uitate pe care ne tentează să le descoperim citind această carte. Secrete îngropate, care așteaptă să fie scoase la lumină!

Personajul negativ al romanului este Mihnea. Un bărbat cu o viață pe care nu a știut să și-o gestioneze, îi plac câștigurile mari și ușoare, de aceea s-a profilat pe furtul obiectelor de artă. Asta după ce, pentru o perioadă, a fost gigolo. Și asta nu e tot! Dar acesta este ferm hotărât să se răzbune pe cele două pentru afrontul pe care i l-au adus la bar, când nu i-au acordat atenția pe care o merita.. Mai ales Marina, care a devenit o adevărată obsesie pentru el.

Povestea de dragoste dintre Alexa și Albert ia amploare, evoluează cu o viteză amețitoare din momentul în care a conștientizat fata că este atrasă de el.

Cartea ilustrează povești din viața reală, care pot fi valabile pentru oricare dintre noi. Scrisă într-un limbaj nepretențios, ce nu solicită foarte mult cititorul; această carte cucerește prin emoțiile pe care le simt personajele și pe care autoarea reușește să ni le transmită și nouă.

În prima parte a cărții, trăim cu intensitate povestea de dragoste dintre Alexa și Albert. O poveste care izbucnește asemenea unei flăcări care arde totul în calea ei. Cu durere, frică, speranță și dorințe…tot ce presupune această relație.

“Își dădu seama, de când îl cunoscuse pe Albert, că există și bărbați ce respectau femeile, ce puteau să le ofere totul, doar pentru că le iubeau. Existau bărbați care nu considerau violența ca parte într-o relație.”

Și are dreptate Alexa. Nu toți bărbații sunt niște lași care pentru a se simți puternici, au nevoie să împartă palme și pumni. Iar soarta, până atunci, îi rezervase Alexei destule palme și pumni…

“– Nu vreau să fac nimic care să te doară sau să te jignească, începu ea cu glas scăzut. Îi puse un deget pe buze când văzu că ar fi contrazis-o: eu am trăit într-o altă lume până acum, am avut parte numai de fața urâtă. Dar cu tine, zise și înghiți cu greutate, îndrăznesc să cred că magia există.”

Singurul personaj al acestei cărți, care mă intrigă cu adevărat, este Sebastian — fostul prieten al Marinei. Chiar sunt curioasă să îl descopăr, să aflu dacă supărarea Marinei a fost reală. Și mai ales, să aflu de ce a procedat în acest fel?

Un thriller psihologic, bine scris, alert, te ține cu sufletul la gura. Mihnea se dovedește a fi exact psihopatul din poveste, care nu-și dorește decât să le facă să sufere pe cele două fete.

Suspans îmbinat cu dragoste, nesiguranță și o pleiadă de secrete ce complică și mai mult acțiunea pe măsură ce sunt dezvăluite, captivând și mai tare cititorul.

Și se întâmplă! Rina este acostată de doi indivizi care o imobilizează și încearcă să o agreseze. Probabil că cei doi ar fi reușit să-și ducă planul la bun sfârșit dacă Rina nu ar fi strigat după ajutor. Și, cine credeți voi că apare ca un cavaler pe cal alb, în ajutorul ei? Bine, ca să spunem adevărul, apare pe un motor… Sebastian!!!

“Dar cel mai mare atu erau ochii lui albaștri, atât de albaștri încât pupila părea o insulă pe marea cristalină. (…)

Tot acest ansamblu de mușchi și forță interioară îl făceau să fie cel mai frumos bărbat din câți văzuse Marina.”

Clar! Nu l-a uitat nici până în ziua de azi! Deși au trecut 7 ani de când l-a văzut ultima dată.

De data aceasta, Sebastian este cel care urmărește hoții de obiecte de artă, cum e cazul lui Mihnea.

“– …. Nu ai de ce să-ți faci griji. Am aranjat deja totul. Vei fi gata înainte chiar să-ți dai seama că ai fost acolo. Promit.

Și îl crezu. Era genul de om care trebuia doar să-ți promită că se ocupă el de o problemă și puteai să ai încredere că va duce acel lucru la bun sfârșit.”

Acțiunea acestei cărți devine din ce în ce mai complexă. Totul se ramifică chiar în momentul în care crezi că ști cum decurge povestea de acum înainte. Și realizezi că ia o altă întorsătură.

Oameni din lumea interlopă, oameni grei – de care mulți se tem, sunt dispuși să le apere pe fete. Cum este cazul lui Chris, alias Snake…a cărui poveste mi-ar fi plăcut să o aflu mai detaliat…

“– Niciodată, absolut niciodată, nu violezi o femeie. Femeia este ceva sfânt. Nu o atingi decât cu o floare, iar asta dacă-ți permite ea.”

Un punct de vedere cu care sunt în totalitate de acord, dar care mi se pare uimitor să facă parte din concepțiile de viață ale unui om certat cu legea!

Exact cum am spus la început! Secrete, din ce în ce mai multe secrete. Așteaptă să fie elucidate, făcute publice. Secrete care, într-un fel sau altul, afectează pe toată lumea. Evenimentele se precipită și cititorul stă cu respirația tăiată și citește de zor, dorind să afle care va fi finalul acestei cărți, a cuplurilor din prezent și al celui din trecut, a cărui poveste vă las pe voi să o descoperiți.

Felicitări, Rodica! Un roman excepțional. Care efectiv m-a cucerit.

“Da, Alexa avusese dreptate, trebuise doar să-și deschidă inima în fața iubirii.”

Nota mea pentru carte este 9,9!