Archives

Vocea lui Archer de Mia Sheridan

Titlul original: Archer’s voice

Autoare: Mia Sheridan

Editura: Epica Publishing House

Anul apariției: 2017

Traducerea: Adina Pintea

Număr de pagini: 414

“— Vreau să pot să te iubesc mai mult decât îmi este teamă că te pierd, și nu știu cum să fac asta. Învață-mă, Bree! Te rog, învață-mă!

Dumnezeule, Archer. Cum să înveți un bărbat care a pierdut tot să nu se teamă că va pierde totul din nou?”

Există, oare, răni pe care iubirea să nu le poată vindeca?

“Bree Prescot sosește într-o mică localitate de provincie cu speranța că aici va fi locul unde își va găsi liniștea sufletească pe care o caută cu disperare, după un moment traumatizant petrecut într-o noapte cumplită, când tatăl ei a fost ucis. În timp ce se instalează în noua ei locuință, soarta i-l scoate în cale pe Archer Hale, un tânăr singuratic și misterios, care ascunde în sufletul său o suferință profundă. Este un om fără voce și discret, care, pentru toți locuitorii orașului, în afară de Bree, trece neobservat.

Vocea lui Archer este despre întâlnirea dintre o fată blocată în amintirea unei nopți terifiante și a unui bărbat pentru care iubirea reprezintă cheia vindecării și libertății lui. Este povestea unui tânăr care trăiește cu o rană îngrozitoare și a unei fete care îl va ajuta să-și găsească ~vocea~. E un roman emoționant și captivant despre suferință, destin și puterea tămăduitoare a dragostei.”

Mia Sheridan este una dintre cele mai bine vândute autoare de literatură romance din lume. Cărțile ei se află pe listele de bestselleruri ale multor publicații, dintre care amintim: New York Times, USA Today și Wall Street Journal. Pasiunea ei este să țeasă povești de dragoste despre oameni care sunt destinați unii altora.

Locuiește în Statele Unite ale Americii, Ohio, Cincinnati, împreună cu soțul ei. Au patru copii aici pe pământ și unul în ceruri.

Cartea debutează cu legenda lui Chiron – vestitul centaur care a fost rănit din greșeală de Hercule….

După ce citim această legendă deosebită, facem cunoștință cu personajul nostru principal: Archer – la vârsta de șapte ani. Un copil energic și vorbăreț, trist că tatăl îi bate mama, fericit când îl vede pe unchiul Connor…  și asistă la dezvăluirea unui adevăr șocant: mama lui și unchiul Connor se iubeau!! Cu mintea lui de copil, nu înțelege ceea ce se întâmplă. Dar ce copil de șapte ani ar fi înțeles cu adevărat?

“Du-ne departe, cât mai departe. Eu, cu tine și cu Archer. Haide să fim fericiți. Vreau asta. Te vreau pe tine. Doar pe tine te-am dorit întotdeauna.”

O cunoaștem și pe Bree care închiriază o căsuță în localitate.

“Am ieșit din cameră ca să semnez actele pentru ceea ce urma să numesc de acum înainte, cel puțin pentru o bucată de vreme, casa mea, sperând totuși că acela avea să fie locul în care puteam să mai găsesc puțină liniște.”

O tânără veselă, cu o mare tristețe în suflet. Tristețe care o obosește psihic, o macină zi după zi.

“… acela fusese ultimul loc în care familia mea fusese cu adevărat fericită și lipsită de griji. Mama a fost diagnosticată cu cancer la sân imediat după ce ne întorseserăm din acea călătorie. A murit șase luni mai târziu.”

Momentul în care îl cunoaște pe Archer este deosebit, are ceva special:

“Căutătura lui era una profundă, cu irizații de culoarea coniacului și umbrită de gene lungi, negre. Era frumos.”

O întâlnire de pomină din multe puncte de vedere, dar vă las pe voi să le descoperiți.

Bree are atacuri de panică ce o cuprind brusc, un fel de coșmaruri trăite cu ochii deschiși, retrăite – mai bine spus; ce o lasă sfârșită și înfricoșată. Experiențele din trecut efectiv îi macină sufletul…

”O să fiu bine. Știam asta, dar mereu aveam nevoie de puțin timp ca să scap de sentimentul că eram din nou acolo, în acel loc, în acel moment de suferință și teroare de neînchipuit, pentru ca apoi să mai treacă poate alte câteva ore până să mă părăsească și tristețea, dar nu de tot.”

Reușește să se angajeze în micuțul orășel și-n același timp, află și unele detalii despre Archer.

Lumea crede că este surd și de aceea nu vorbește. Bree realizează că tânărul este și el un tânăr lovit crunt de soartă. Când era mic a avut un accident în care i-au murit părinții și unchiul, iar el și-a pierdut vocea…

Până acum, pot spune că această carte mi-a trezit interesul, mi-a stârnit curiozitatea. Îmi place cum scrie autoarea, iar povestea se anunță a fi una de excepție.

Ca să nu mai spun nimic despre Archer și Bree, care sunt două personaje puternice, luptătoare, care zi de zi încearcă să facă față problemelor. Caractere puternice, duri în anumite privințe amândoi, nu au cum să nu te intrige și să nu te cucerească pe măsură ce-i cunoști și le descoperi toate secretele!

“Din nefericire, îmi lăsasem e-readerul acasă, în Cincinnati, așa că m-am întors la cărțile în format fizic. Aproape că uitasem cât de mult îmi lipsise mirosul de pagină tipărită și felul în care mă simțeam când țineam o carte în mână.”

Se pare că eu și Bree avem ceva important în comun: cititul! Deci, implicit, cărțile!

La 14 ani, întâlnim un Archer timid, care se simte vinovat de toată tragedia care a avut loc în urmă cu 7 ani, închis în el – și nu doar din cauza faptului că nu putea vorbi. Travis, vărul său ceva mai mare, reușește să-l facă și mai închis în el, când râde de el în fața unui grup de tineri… Travis fiind băiatul unchiului Connor…

“— Nu cred că cineva a încercat vreodată cu adevărat să vorbească cu el, am spus, ridicând din umeri. Nu e nimic în neregulă cu el, totuși, poate doar faptul că nu se pricepe să se poarte cu oamenii și că nu vorbește, am adăugat privind peste umărul ei, imaginându-mi-l pe Archer. Și câteva aspecte legate de stilul de a se îmbrăca, am rânjit.”

Cât de aproape de adevăr sunt vorbele lui Bree!

Îmi place personajul pe care a reușit Mia Sheridan să-l pună în centrul cărții. Un bărbat puternic, care, în ciuda infirmității sale, reușește să ia viața-n piept fără a-i păsa ce spun ceilalți. Cel puțin la suprafață! Cu cât începi să-l cunoști mai bine, cu atât mai mult vei fi uimită!

La început, Bree fluctuează între Archer și Travis, neștiind exact de care dintre cei doi este atrasă… În mod normal ar fi Travis, dacă ne luăm după ceea ce i-a plăcut în trecut. Dar… ce simte cu adevărat pentru Archer?

“Ea ducea în suflet povara vinei că nu se luptase atunci când credea că ar fi trebuit să o facă, în timp ce eu eram marcat de urmele a ceea ce se întâmplă atunci când te lupți. Amândoi reacționaserăm diferit într-un moment teribil și totuși amândoi sufeream încă. Poate că, atunci când vine vorba despre durere și despre cum se învinovățește fiecare, lucrurile nu pot fi privite în bine sau rău, alb și negru, ci în nenumărate nuanțe de gri.”

Ușor ușor, odată cu fiecare pagină parcursă, asistăm la dansul cunoașterii, la momentele în care își pun sufletul pe tavă, fiecare scoțând la iveală toată durerea și suferința, precum și iubirea imensă pe care o au de oferit.

O poveste care efectiv te cucerește pe măsură ce îi pătrunzi tainele și îi descoperi toate secretele. O poveste care te impresionează până la lacrimi și pe care nu o vei putea da uitării.

“— E o povară mare, Bree. Să simți că dacă părăsești o persoană, viața ei se va preface în praf. La asta mă gândeam stând aici. Că aș putea ajunge o povară pentru tine și câtă presiune ai putea simți doar pentru că mă iubești.”

Vorbele acestea, spuse de Archer lui Bree, reflectă în realitate nesiguranța lui în propria persoană. Pe de o parte îl înțeleg. Este și normal! Un tânăr care a stat izolat de lume încă de când era un puști…

Deși Bree are o influență benefică asupra lui, Archer încă trebuie să își pună în ordine anumite lucruri și să ia anumite decizii în ceea ce îl privește pe el, dar și pe Bree și viitorul lor împreună.

Pe de altă parte, personajul care mi-a displăcut profund încă de la început, iar până la sfârșit a reușit să mă facă să o urăsc din tot sufletul, a fost mama lui Travis, mătușa lui Archer… Vă las pe voi să descoperiți de ce.

Travis, în schimb, a avut o schimbare la 180 de grade… de la un mare nemernic răutăcios, la un tip super de treabă. Bravo Travis!

“~Doar tu, întotdeauna vei fi tu~.

Iar dragostea ei alunecă în liniște în jurul meu, ținându-mă strâns, dându-mi sprijin, reamintindu-mi că, dintre toate, cuvintele pe care le rostim cel mai tare sunt cele pe care le trăim.”

O carte care ne arată, cu adevărat, ce este bunătatea, ce înseamnă cu adevărat iubirea! O lecție de viață pe care ne-a predat-o Mia Sheridan într-un mod absolut uluitor.

Nota mea pentru carte este 10!

Advertisements

Cum se scrie un best seller? de Monica Ramirez

Titlul: Cum se scrie un best seller? (Tehnica americană de scriere creativă cu ajutorul căreia poți transforma o idee într-un roman de succes)

Autoare: Monica Ramirez

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 140

”Bănuiesc că tuturor ni s-a întâmplat să începem să citim o carte, a cărei idee principală să ne fi atras foarte mult la început, dar să renunțăm destul de repede datorită stilului neatrăgător și în special a greșelilor datorate nerespectării celor câteva reguli de bază. Chiar dacă porniți de la o idee bună, care ar putea deveni o poveste foarte atractivă, de cele mai multe ori vă lipsesc cunoștințele de bază, tehnica și iscusința pentru a transforma acea idee într-un roman de succes. Dacă citiți această carte și respectați regulile de bază, veți descoperi uneltele de care aveți nevoie pentru a scrie cartea mult visată. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să vă îngrădiți imaginația și talentul. Există impresia greșită că dacă se respectă câteva reguli de bază, talentul este ucis din fașă.”

“Înainte de-a te gândi să scrii o carte, trebuie să experimentezi viața în sine, să vezi lumea, să treci prin experiențe care te definesc ca om. Dragostea, eșecurile, victoriile, bucuriile, tristețile, dramele personale… mai ales dramele personale îți vor oferi ceva de spus.” — Monica Ramirez

”După părerea mea, atunci când un scriitor scrie o carte, o face pentru că are nevoie să creeze o lume în care ar vrea să trăiască.” — Anais Nin

O carte care am tot sperat să fie republicată încă din vară. Librex nu m-a dezamăgit, drept dovadă, cartea se află acum în mâinile mele.

Se citește ușor. Ai enorm de multe lucruri de învățat din ea, trebuie numai să vrei.

Monica a reușit prin intermediul acestei cărți să-și asigure titlul de profesor. Și o face cu sinceritate, cu dăruire. Mulți autori, înainte de a se apuca să scrie o carte, ar trebui să citească din scoarță în scoarță acest manual, îndreptat care-ți călăuzește pașii.

“Scrisul unei cărți nu este ceva foarte ușor, însă reprezintă un proces extrem de plăcut și plin de satisfacții dintre cele mai variate, iar publicarea unei cărți este un vis frumos pentru marea majoritate a oamenilor.”

Adevărat! Pe lângă ideea cărții, îți trebuie dăruire, concentrare, foarte multă atenție și o bună – foarte bună cunoaștere a limbii române. Asta pe lângă faptul că trebuie să ai cuvintele la tine!

Aceștia sunt primii pași pe care-i ai de făcut atunci când începi procesul de scriere al unei cărți. Totul este să vrei! Să îți dorești cu tot sufletul să creezi o poveste care să aibă impact asupra cititorilor.

“Cunoaște-ți povestea foarte bine înainte de-a scrie primul paragraf.” — John Irving

Cititorul este atras de o acțiune alertă, fără prea multe descrieri plictisitoare, cu propoziții scurte și concise, fără a se pierde în detalii insipide. Deci, viitorule autor, acestea sunt niște sfaturi de care ar trebui să ții cont!

Toată această carte are sfaturi foarte utile. Un adevărat manual pentru “viitorii arhitecți de povești” după cum bine a spus autoarea. Poate fi de folos oricui, nu doar celor ce-și doresc să scrie. Ajută la o structurare atentă a ceea ce vrem să transmitem, fie că o facem în scris sau oral.

Regulile cele mai importante atunci când scrii o carte sunt foarte clar enumerate, trebuie sau ar trebui, ca fiecare autor să țină seama de ele. Unul dintre acestea este ca autorul să respecte timpul la care scrie cartea de la început și până la sfârșit!

Puțini sunt cei care respectă această regulă! Sau… care nu mai greșesc din când în când.

Un alt punct important în scrierea cărții este dialogul. Acesta trebuie să fie alert, plin de energie, amuzant, să stârnească interesul cititorului și să-i mențină atenția asupra poveștii.

Toate aceste reguli trebuie să se îmbine foarte frumos într-o poveste captivantă, reală, în care cititorul să vadă personajele ca pe niște oameni reali și credibili. După aceea, ne spune autoarea, urmează corectarea – un alt proces foarte important.

“Gândiți-vă la deznodământul cărții ca la o țintă, iar la restul cărții ca la zborul săgeții.” — James N. Frey

De asemenea, ne spune autoarea, procesul de trimitere a manuscrisului unei edituri, este cu mult mai simplu la noi decât în State. Poate fi un lucru bun.

Cu speranța că această carte va ajunge să fie de folos multor autori aflați la început de drum…

Mulțumesc Monica pentru cartea oferită spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 10!

Înger sub acoperire de Lavinia M. Fulga

Titlul: Înger sub acoperire

Autoare: Lavinia M. Fulga

Seria: Brooklyn College, volumul 1

Editura: Letras

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 369

“Ferm convins că n-o să mai poată iubi pe altcineva, lui Jayden Turner îi trece prin cap că poate de asta a fost creat: să fie singur. Un singur telefon, neprevăzut, îi poate schimba cursul vieții.

~Oare încep să simt ceva pentru ea? Nu, nu sunt bun pentru ea. Niciodată nu o să fiu. Nu pot fi cine vrea ea să fiu. Nu pot fi cine vreau eu să fiu pentru ea.~

Va reuși Sidney să șteargă imposibilul din dicționarul lui?”

O tânără autoare care m-a impresionat cu lejeritatea cu care scrie, cu sinceritatea emoțiilor pe care reușește să le transmită prin intermediul cărții sale.

Personaje puternice, cu care destinul nu a fost tocmai blând, firi puternice care au avut forța să se ridice după ce soarta i-a trântit la pământ.

O poveste pe care am văzut-o crescând și luând formă, capitol cu capitol, și care mi-a oferit momente de furie și supărare, dar și de fericire și bucurie.

Lavinia, îți mulțumesc pentru dedicație. Nu era nevoie de mulțumiri. Pur și simplu te-am încurajat deoarece ceea ce făceai, făceai bine!

Dar, să revenim la “Înger sub acoperire”… În primul rând vreau să menționez cât de mult îmi place coperta. Transmite emoții, te incită să descoperi personajele și povestea din spatele acestei coperți.

“Sean…. iubitul meu, ba nu, fostul meu iubit m-a părăsit ca pe o cârpă, de parcă nu aș fi însemnat nimic pentru el sau atât de puțin, încât nici nu a avut bunul simț ca să-mi trântească asta în față.”

Un început abrupt al cărții, ce ne introduce în poveste, bagajul de emoții frânte ale lui Sidney; o adolescentă care a ales să traverseze oceanul pentru a scăpa de toate. Va reuși această schimbare să îi aducă și liniștea sufletească? Rămâne de văzut…

“… colegiul Brooklyn arată exact așa cum mi-am imaginat. De îndată ce șoferul oprește și cobor din mașină, mobilul pus pe modul silențios începe să vibreze.”

Nu este nimeni altul decât fratele ei super-protector, care vrea să se asigure că totul este în ordine… Andrew! Acesta, obișnuit să-i poarte de grijă, fiind singurul membru al familiei pe care-l mai are, îi comunică scurt:

“– Uite ce e, Syd. Un vechi prieten de-al meu o sa treacă pe la tine, ceva mai încolo. O să-l rog să îți facă un tur al orașului și să…”

Hmmm, atâtea mii de kilometri îi despart, dar Andrew tot încearcă să-i poarte de grijă!

O altercație și un schimb ironic de cuvinte între Sydney și un tip cu un motor, este momentul care-i va schimba viața, deși nu realizează acest lucru pe moment…

“Deși s-a comportat ca un măgar, nu am putut să nu-i observ ochii căprui, pătrunzători, ai șatenului arțăgos, sau trupul lui îndelung lucrat.”

Beth, prietena lui Sydney, care-i este și colegă de cameră la Brooklyn College, este cea care l-a convins pe Andrew să o lase să vină la studii în State. O prietenă studioasă și puțin plinuță, căreia Sydney i-a dus dorul pe perioada cât au fost despărțite.

La poli opuși, total diferite una de cealaltă, dar împreună, cele două fete sunt o adevărată forță.

Jayden, pe de altă parte, este un tânăr răzvrătit, ce are probleme cu legea, un rebel în aparență… în realitate este un tip care ne va cuceri odată ce îi descoperim povestea.

Destinul se ține de glume, iar Jayden este pus într-o situație inedită:

“Minunat! mă felicit eu, în gând! M-am ales pe cap cu o adolescentă, și încă una suferindă!”

O carte young-adult care se adresează tinerilor de 20 de ani sau cam pe-acolo. Plină de tensiune, energie – fie ea pozitivă sau negativă, de emoții puternice, captivantă. O carte ce ne arată că lipsa de comunicare poate cauza probleme. Că maturizarea aduce cu sine încrederea și responsabilitatea. Dar până acolo, avem un drum lung și anevoios de străbătut.

După șocul de a descoperi că tipul cu care a făcut schimb de ironii când a ajuns la colegiu este prietenul fratelui ei, Sydney se trezește că merge la o petrecere în casa acestuia: o casă necunoscută, lăsată singură printre necunoscuți…

“Uit de Dale, norocul lui, dar și că trebuie să fac pe dădaca. Sarcina asta i-o pasez lui Cole, din cauză că e ceva la această blondă, inexplicabil, care-mi spune să stau cât mai departe de ea.”

La acest început am o singură observație: o persoană hotărâtă, așa cum vrea Sydney să pară, parcă cedează prea ușor și acceptă fără a verifica, să meargă cu un necunoscut. Parcă este mult prea încrezătoare…

Deși trecutul lui Sydney ne este dezvăluit încă din primele pagini, autoarea alege să păstreze enigma în ceea ce privește trecutul lui Jayden… Sau, mai bine spus, alege să ni-l dezvăluie bucățică cu bucățică, lăsându-ne cu o mulțime de întrebări, aproape fără a putea întrezări răspunsul, decât spre final. Suspansul acesta este unul dintre punctele forte ale cărții.

“Ironic cum unii oameni au tendința să creadă că cel mai dureros lucru din lume este să pierzi pe cineva. Adevărul e că cel mai grav lucru care ți se poate întâmpla, în tot procesul ăsta de a te gândi la alții, este să te pierzi pe tine însuți. Să uiți cine ești, să uiți că ești special, sau că exiști.”

Foarte adevărat! Nimic nu este mai dureros decât să constați că, atunci când ți-ai pierdut persoana cea mai apropiată, ei bine, odată cu ea, te-ai pierdut și pe tine. O parte importantă din tine: persoană fericită și exuberantă care erai datorită iubirii!

O luptă este această carte! Ca și viața de zi cu zi! O luptă a fiecăruia dintre cei doi tineri. Cu problemele din trecut care le afectează prezentul. O luptă cu sentimentele lor, cu ceea ce simt sau încep să simtă unul pentru celălalt.

Și-n toată această luptă nu reușesc decât să se rănească atât pe ei înșiși, cât și unul pe celălalt… În momentul în care acceptă că au pierdut, realizează că, de fapt, au câștigat!

Dar, până atunci, luăm parte la toate aceste zbateri, frământări interioare, frici care le macină mintea; pentru ca mai apoi, să vedem liniștea și pacea cum se aștern în sufletul lor.

Jayden este cel mai impresionant deoarece, rebeliunea lui a avut consecințe asupra tuturor. Și o face conștient că rănește sentimentele celor care-l înconjoară. De ce o face? Deoarece preferă să rănească el primul decât să-și mai pună sufletul pe tavă și să fie rănit din nou. Efectiv îi este frică să-și mai asume riscuri.

Va reuși până la urmă Sydney să-l convingă? Dacă o va face sau nu vă las pe voi să aflați. Eu pot să spun doar că, această carte te pune pe gânduri. Te face să te întrebi cum ai fi reacționat tu, dacă ai fi fost în locul fiecăruia dintre ei?

O carte lejeră, se citește ușor, cu plăcere, iar la final te binedispune. Corectarea cărții a avut unele momente de scăpare, dar povestea este frumoasă și chiar merită apreciată.

Pentru prima ei carte, autoarea merită apreciată!

P.S. Mi-aș fi dorit ca Lavinia să fi lansat mai întâi povestea părinților lui Jayden. Poate ne-ar fi permis să-l înțelegem mai ușor…

Mulțumesc Lavinia pentru cartea oferită pentru recenzie!

Nota mea pentru carte este 9,5!

Prin cenușă de visuri de O. G. Arion

Titlul: Prin cenușă de visuri

Autoare: O. G. Arion

Seria: Nemuritor, volumul 4

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 232

După cum se știe deja, volumul de față face parte din seria “Nemuritor” a autoarei O. G. Arion.

“Ultimul viking” a fost cartea care m-a făcut să sper la o poveste specială, fantasy, cu vikingi nemuritori – că doar Ian este personajul meu preferat!

“Te voi găsi” m-a purtat prin Franța și Irlanda, alături de Victoria și Ian, în căutarea lui Arrio. Partea cea mai bună a fost acțiunea intensă de la finalul volumului.

“Dincolo de timp” a fost surpriza cea mai plăcută. O carte foarte intensă și plină de acțiune, cu personaje fantastice și legendare.

“Prin cenușă de visuri”, acest al patrulea volum, sunt tare curioasă ce ne oferă…

Îmi place coperta, care te duce cu gândul la corăbiile piraților din vechime. Este elegantă! Problema este că, după citirea cărții, foița de plastic care este aplicată pe copertă se dezlipește. Un minus pentru editură, căreia i-aș sugera ceva mai multă atenție la realizarea cărților. Cititorii plătesc pentru ele și se așteaptă la calitate. Asta ca să nu mai pomenesc prea mult de paginile cărții, în care textul este aliniat la dreapta… Cam asta ar fi în ceea ce privește editura.

Acum, să intrăm în profunzimile acestui volum de la care am mari așteptări. Oana a reușit să mă surprindă cu fiecare volum al acestei serii, oferindu-mi o poveste cu multe răsturnări de situație; cu personaje puternice și unice în felul lor; cu dialoguri interesante, ușor ironice sau amuzante.

Până acum, un singur lucru nu m-a mulțumit: aș fi vrut să aflăm vești și despre personajele secundare apărute de-a lungul volumelor, despre care nu se mai știe nimic…

“În urmă cu un an, Victoria era doar o femeie normală cu multe visuri și planuri de viitor. Azi era stăpâna argintului, cea atinsă de blestem. Puteam ucide sau reda viața, după bunul plac. Puteam intra în mintea creaturilor și vizualiza, controla și schimba toate trăirile, impulsurile și dorințele lor.”

Aceasta este Victoria, personajul principal al seriei “Nemuritor”, din punctul de vedere al căreia este redată povestea.

O regăsim pe Victoria mutată în casa lui Arrio, cu care urmează să se căsătorească, scriitoare de cărți pentru copii – noua ei meserie. Așteaptă vești de la Ian… Ce fel de vești, vă întrebați?

“Ian plecase în căutarea unor persoane care ar fi putut îndeplini un ritual și-a ingredientelor necesare acestuia. Ce fel de ritual, vă întrebați, desigur. Ei bine, era vorba despre o incantație rostită într-un anumit fel și în anumite condiții ce putea trimite pe cineva înapoi în timp. Pe mine.”

Bănuiesc că în acest moment ați realizat care este motivul pentru care Victoria vrea să călătorească în timp, nu?

Dacă ne aducem bine aminte din volumul al treilea, aflase de existența unei vrăji de călătorie în timp, dorindu-și să oprească transformarea lui Arrio în vampir sau, cel puțin, transformarea lui înapoi în om…

Dacă așa ceva este sau nu realizabil, vom afla citind cartea de față.

“… leacul pentru vampirism. Dar nu era ceva simplu de realizat! Era nevoie de multe lucruri și unul dintre cele mai importante era obținerea unui obiect ce aparținuse în trecut vampirului care trebuia vindecat. Nu orice fel de obiect însă, ci unul pe care-l avusese în posesia lui cu puțină vreme înainte de-a fi transformat și care era foarte important din punct de vedere al semnificației.”

Un început tipic autoarei: plin de forță și cu curiozitatea stârnită încă de la primele pagini. Ca orice carte fantasy unde imposibilul devine posibil, se poate face!

“…se numea Anais și era o vrăjitoare puternică și foarte cunoscută în comunitatea supranaturală din New York.”

Toate bune și frumoase, numai că prețul cerut de vrăjitoare este de 20 de ani din viața de nemuritor a lui Ian… problema este alta: dacă acesta își pierde nemurirea, va îmbătrâni brusc cu 20 de ani? Și cum știm cu toții că în această serie nu poți lua nimic drept garantat, care va fi decizia lor?

Victoria are ceva de călătorit în timp… până prin anul 1757, anul morții lui Arrio în formă umană.

“Presimțeam că săptămânile care urmau nu aveau să fie ușoare pentru niciunul dintre noi. Cu toții aveam de înfruntat demoni.”

Apariția lui Anais este șocantă, ceea ce și cred că a fost intenția ei: mai goth, cu haine negre, tone de fard și inele pe fiecare deget, ca să nu mai vorbim de colierul și inelele supradimensionate!

Anais îi dă Victoriei un avertisment:

“Călătoria în timp este extrem de dificilă, imprevizibilă și sensibilă. N-ai voie să modifici faptele din trecut. N-ai voie să te amesteci. Să schimbi. Să adaugi. Dacă se întâmplă asta, echilibrul va trebui restabilit, iar cel sau cea care a greșit intervenind în trecut va plăti un anumit preț. Nimeni nu știe dinainte ce anume. Sau când. Dar se întâmplă întotdeauna.”

Urmează cursuri intensive de istoria Spaniei, 1757 – mai ales Războiul de 7 ani, vremea în care va ajunge; plus cursuri de etichetă și bune maniere; îmbrăcămintea…

Dacă călătoritul în timp pare greu, aceste cursuri intensive sunt de-a dreptul imposibile!

Pregătirile fiind făcute, începem ritualul teleportării Victoriei în Cordoba anului 1757, sub numele de Hope, Lady de Dunbar…

Un personaj special este Ylva – ghidul spiritual de călătorie al Victoriei în…

“… Iunie. 1757. Cordoba. Strada Allicante de Sol. Casă cu acoperiș verde. În cea de-a douăzeci și una zi a lunii.”

Ritualul, trecerea din prezent în trecut, au loc aproape cu viteza fulgerului: pe nepregătite.

De aici, acțiunea este plină de suspans, mister și neprevăzut! Autoarea ne ține și de data aceasta cu sufletul la gură și inima-n gât, curioși și temători, dorind să știm ce se întâmplă.

Și nimerește, fraților! Victoria ajunge în casa părinților lui Arrio! Nu-mi vine să cred și-n același timp era de așteptat… Ajunge la doar câteva ore după plecarea acestuia într-o călătorie…

Ce credeți voi că face Victoria noastră, îl așteaptă liniștită să se întoarcă? Nuuuuu… Pornește în căutarea lui! Și de aici încep peripețiile…

Vizităm, alături de Victoria, Valencia! Un oraș care mie îmi stârnește curiozitatea de a-i descoperi secretele. Dar Victoria reușește să-l găsească pe Arrio și pornește alături de acesta într-o călătorie de o mare importanță: trebuie să descopere cel mai de preț obiect pentru acesta. Pentru a afla răspunsul, trebuie să se apropie unul de altul pentru a nu stârni suspiciuni.

Mi-a plăcut Arrio din trecut mult mai mult decât cel din prezent. Este clar uman! Dar este mai cald, cu o anumită naivitate sau inocență pe care secolele existenței sale vampirești l-au determinat să o piardă…

Mai vizităm Oropesa del Mar – un oraș situat chiar pe țărmul mării, și de aici pornesc pe mare, spre Marsilia. Călătoria pe mare nu este ușoară deloc. Sentimentele și emoțiile o însoțesc în această călătorie revelatoare.

Un volum aventuros, scris într-un stil lejer și plin de savoare. “Prin cenușă de visuri” reprezintă cunoașterea, călătoria inițiatică în cuplul Victoria – Arrio. Cartea îți taie efectiv respirația, așa cum ne-a obișnuit autoarea încă de la început: cu ironie, haz și suspans.

Un alt punct forte al cărții îl constituie referirile la persoane reale și întâmplări ce s-au petrecut cu adevărat.

Rămâne o întrebare pe care mi-o tot pun: de ce Arrio nu-și aduce aminte de Victoria în prezent, dacă cei doi s-au întâlnit în trecut?

Povestea de dragoste din trecut se combină atât de natural cu cea din prezent, încât, în mintea cititorului este din ce în ce mai importantă aflarea răspunsului la întrebarea anterioară.

Revenind la poveste, avem parte de pirați, răpiri, mistere neelucidate și o mulțime de secrete ce se cer dezvăluite și care ne vor face să ne punem din ce în ce mai multe întrebări.

“Oare la sfârșitul drumului mă voi regăsi pe mine, cea de odinioară?”

După greșeala imensă și condamnabilă, din punctul meu de vedere, pe care o face cu Ian – răspunsul i-l pot da pe loc: Nu! În nici un caz nu vei mai fi cea de la început! Te vor cotropi regretele, remușcarea îți va întuneca sufletul și vinovăția îți va face fericirea nu chiar așa luminoasă…

Și-n același timp, vom găsi explicația uitării apariției ei în trecut, atât de Arrio cât și de Ian…

Faptul că în această carte apar Contele de Saint Germain și Căpitanul William Death — două personaje legendare și despre care se știe că au existat în realitate, fac această carte cu atât mai bună!

“– Vei uita tot ce s-a întâmplat în ultimele zile. Îți vei aminti doar că ai plecat spre Franța cu un transport de vinuri, că ai avut un groaznic accident pe drum și că ai fost rănit.”

Dacă aceste vorbe înseamnă sfârșitul pentru cuplul Arrio – Victoria, sau doar un nou început, nu puteți descoperi decât citind această poveste încâlcită și captivantă, un fantasy cu iz de historical- romance, care ne cucerește pas cu pas și ne face să ne întrebăm care este finalul?

Nota mea pentru carte este 9,5!

Prefă-te că mă iubești de Georgiana Sandu

Titlul: Prefă-te că mă iubești

Autoare: Georgiana Sandu

Editura: Tritonic

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 625

Georgiana Sandu are 22 de ani și și-a început cariera de scriitor pe o platformă online, unde a reușit să ajungă cel mai citit scriitor al țării. Volumul ei de debut, “Iubire Periculoasă” a fost declarat bestsellerul anului 2016 la editura Tritonic.

“O seară, o cină în familie și câteva zâmbete forțate. Pare un târg rezonabil prin care poate scăpa de cel mai mare dușman al ei. Asta crede Jenn când acceptă să joace rolul de iubită pentru cel mai râvnit burlac al Americii.

Henry e fiul moștenitor al unei averi impresionante, dar încăpățânarea de a-i demonstra tatălui său că nu e doar un muieratic cheltuitor, îl duce la extrema de a-și angaja ~logodnica perfectă~.

Setea pentru bani îi orbește și ajung la un pas de catastrofă. Dintr-un joc de-o seară, se trezesc la un pas de căsătorie, iar pasiunea ce începe să încolțească pe sub furie nu le e deloc de ajutor.”

Cea care m-a tentat în ce privește cărțile acestei autoare și mai ales în ce privește cartea de față este prietena mea Oli. Îți mulțumesc! ❤️

O carte frumoasă, o intensă poveste de dragoste, captivantă și de neuitat. Două personaje curajoase și luptătoare, care la final formează un cuplu superb, sudat și credibil.

M-a uimit stilul acestei tinere autoare. O profundă înțelegere a sentimentelor, o poveste care a reușit să-și captiveze cititorii încă de la prima pagină. În mod sigur, Georgiana Sandu a devenit una dintre autoarele mele preferate!

Dedicația din prologul cărții este superbă și plină de adevăr:

“Celui care va citi această carte și, prin asta, vei contribui la realizarea ei, la fel de mult ca mine.

Eu am creat-o, tu îi vei da aripi.”

“Era ca și regula ei pentru lacrimi. Nu le deschide ușa și nu le lăsa să curgă, pentru că vor da năvală și nu se vor mai opri. Nu te lega de cineva, pentru că ruptura va fi de mii de ori mai dureroasă decât singurătatea.”

Posibil sau poate nu…

Povestea debutează cu o căzătură a lui Jennifer cu fața în nisip…

“Mormăi o înjurătură și se săltă pe coate, scuipând nisipul ce îi intrase în gură și încercând să calmeze câinii înainte să o târască pe burtă de-a lungul întregii plaje.”

O tânără inteligentă care este nevoită să muncească pentru a se întreține în facultate, Jennifer nefiind o tânără dintr-o familie bogată.

Cel care o lovise cu mingea în fund era nimeni altul decât Henry Steward, coșmarul vieții ei.

O scenă amuzantă și o ceartă între Henry și Jennifer ce stârnește hohote de râs din partea celor care-i priveau.

Cartea m-a prins de la primele pagini, cu stilul nepretențios și direct, cu scenele amuzante și cu personajele interesante. Autoarea dă dovadă de talent și interes în dezvoltarea romanului, dăruire în ceea ce face. A reușit să impresioneze cititorii și sunt sigură că ne va mai rezerva câteva surprize pe parcursul acestei povești interesante.

“Jenn și Henry nu se suportau din prima clipă în care s-au cunoscut, în primul an de facultate. Ea l-a etichetat imediat: un nesimțit fără scrupule, iar el pe ea… ei bine, nu i-a atribuit vreun adjectiv direct, dar a descoperit că nimic nu e mai amuzant decât să o enerveze.”

Și de atunci sunt precum binecunoscutele personaje de desene animate: Tom și Jerry!

Mica lor dispută se încheie cu declarația fetei, foarte concisă:

“– Argh, îți spun, dacă vreodată o să ajung după gratii pentru crimă, o să fie cauza ăstuia. Jenn răsuflă furioasă și arătă cu degetul spre spatele lui Henry Steward ca spre o monstruozitate ce ar trebui interzisă pe pământ.”

Cum se știe că de la dragoste nu este decât un pas, mare, ce-i drept, avem parte de multe scene amuzante și unele chiar intense. Bag seamă că Henry o place foarte mult pe Jennifer, dar reacționează în preajma ei asemeni băieților de grădiniță care trăgeau fetele de codițe atunci când erau interesați de ele.

Bineînțeles că povestea se complică, doar nu ne așteptam să fie altfel!

“– Uau! În asta ai căzut cu nasul? Ar trebui să îi mulțumești lui Steward. Drace, e rubin!Exclamă și Sam, luându-i lui Jenn inelul ca să îl studieze mai bine. Bruneta cu buba pe nas râde, dar cu mulțumirea nu era de acord, deși dăduse peste o comoară pe care ea nu ar fi putut să și-o permită niciodată. Era un inel de toată frumusețea, din argint sau aur alb, cu o piatră destul de mare, de un roșu închis, pe care Sam o catalogase ca fiind rubin, iar Jenn nu putea s-o contrazică pentru că blonda se pricepea. Erau mai multe pietricele mici, albe și strălucitoare în jurul fastuoasei pietre sângerii, șlefuită într-o formă ovală cu multe fațete ce deveneau parcă lichide în lumina soarelui, de parcă inelul era făcut dintr-o peliculă de sânge închegat.”

Și de aici pornește totul! Inelul acesta se va dovedi a fi unul dintre punctele cheie ale cărții!

Henry provine dintr-o familie înstărită din Manhattan, dar este oaia neagră a acesteia, un rebel căruia nu-i mai pasă de iubirea tatălui care întotdeauna l-a preferat pe fratele său Ryan; cu care l-a comparat întreaga viață, iar Henry era tot timpul în dezavantaj.

După cum se va dovedi, asta nu i-a apropiat mai mult pe cei doi frați, din contră: cei doi sunt mai mult dușmani, după cum se va dovedi.

Când Ryan anunță că vine la cină cu iubita sa, Henry este hotărât să vină și el cu cineva doar pentru a nu se lăsa mai prejos. Dar…oare cine va fi aleasa lui???

“Le spusese că are și el o iubită (dar nu îi place să se laude cu ea), o relație serioasă și o fată așa cum nici nu își imaginează ei, și avea să le-o aducă la cină să o cunoască și să le demonstreze că e și el în stare să cucerească o fată frumoasă, sexy, serioasă și deșteaptă. Ideea perfectă pentru a le închide gura tatălui său și lui Ryan, dar o singură problemă: FATA NU EXISTĂ.”

Și acum, sub nici o formă nu poate da înapoi… Soluția salvatoare vine din partea lui Andy – prietenul lui Henry: Jennifer Rey!

Deși la început pare o idee proastă, totuși Henry încearcă… și după ceva muncă asiduă de convingere, Jennifer acceptă această mascaradă. Se anunță o cină interesantă, asta-i clar!

“– Cât despre bani, ne-am oprit la 1500 de dolari?

Ea își dădu ochii peste cap, frustrată, și se întoarse spre mașina lui.

— Păstrează-ți banii afurisiți. Mi-e de ajuns ce fac, nu e-n firea mea să mint într-un asemenea fel și încă nu sunt sigură de ce o fac, dar cu siguranță n-o să accept și bani pentru asta.

Henry privi mut în urma ei. Drace, fata asta e uimitoare.

(…..) Jennifer Rey nu e o femeie pe care să o ademenești cu câteva bancnote, oricât de multă nevoie ar avea de ele. Principiile ei nu sunt doborâte de situația materială, iar Henry era fascinat și mâhnit de asta în egală măsură.”

Vine, în sfârșit, momentul cine-i în familie, clipa în care Jenn îi spune că este orfană și a crescut într-un orfelinat, neștiind cine îi sunt părinții, descoperă că amândurora le place șahul… deși cel preferat de Henry este cu mult diferit de jocul original!!

Pentru Jenn, proprietatea familiei Steward este uimitor de întinsă, superbă și de neimaginat!

O mamă caldă și binevoitoare ce o întâmpină cu zâmbetul pe buze pe Jenn, așa mi s-a părut Adèle Steward.

“Era calmă și zâmbitoare la suprafață, dar în interiorul ei era panică ca într-un mușuroi de furnici după ce le torni apă prin gura de la intrare.”

Pe cât de mult i-a plăcut Adele, pe atât de mult l-a displăcut pe tatăl lui Henry care își jignește fiul fără nici o urmă de părere de rău, îl denigrează în fața tuturor… Sunt total de acord cu ea, nici mie nu mi-a plăcut deloc.

Pe de altă parte, bunicul lui Henry m-a impresionat! Deși în vârstă și foarte bolnav, acesta este un om aparte! Iar fratele lui Henry, hmmm… seamănă foarte mult cu tatăl: mi-a displăcut total. Este un oportunist fără scrupule! Nu-mi vine să cred că sunt frați.

O luptă între două personalități puternice, o înfruntare a temperamentelor vulcanice: aceasta este relația dintre Jenn și Henry. Dar, pe parcursul cărții, aceste temperamente au început să se mai tempereze, fiecare găsind în persoana celuilalt ceva care să merite mai multă atenție. Toate acestea, pe lângă atracția clocotitoare dintre cei doi care aproape că dă foc paginilor cărții.

Un rebel și o fată serioasă. Două personaje încântătoare, care împreună, sunt delicioși. Dialogurile spumoase dintre cei doi, combinate cu momentele de tandrețe și o mică doză de suspans, ne încântă sufletele!

Acum, să nu vă închipuiți că cina a decurs fără nici un impediment! Mai ales după ce bunicul a declarat că-și va lăsa herghelia unuia dintre nepoți dacă acesta își cere iubita de soție cât el mai este încă în viață…

“– Atunci, ce-ai zice dacă ți-aș spune că iubita mea a fost deja cerută de soție și a acceptat? Luă o pauză în care toată lumea rămase fără aer, mai ales iubita necerută de soție ce nu era nici măcar iubită. Jenn simți că leșină când Henry scoase din buzunar inelul pe care îl găsise ea pe plajă.

— Eu și Jennifer suntem logodiți.”

De aici, lucrurile devin din ce în ce mai încurcate, o minciună atrăgând după sine alte minciuni, și uite așa se trezesc cei doi într-o problemă cu mult mai mare decât au prevăzut inițial… Ce se va întâmpla până la urmă? Rămâne să descoperiți.

Un lucru este clar! Amândoi au înnebunit. Din motive diferite, cei doi se hotărăsc să meargă până la capăt cu farsa aceasta, deși nu se știe cum se va termina totul.

O carte care mă uimește tocmai prin originalitatea ei. Prin întorsăturile de situație care până și pe mine mă fac să nu îmi pot da seama încotro se va ajunge… Sper doar că nici unul dintre ei nu va avea de suferit de pe urma acestei decizii cu privire la viitorul lor.

Aș putea spune că această carte este o comedie de situații, o boacănă după alta, fără pic de liniște. Avem parte de adrenalină și comedie de situații în același timp.

Motivați de scopuri nobile, atât cât pot fi… cei doi continuă cu această logodnă.

În tot acest timp, se cunosc din ce în ce mai bine unul pe celălalt, se acomodează unul cu altul și fără să își dea seama, relația lor devine din ce în ce mai serioasă.

“– … a meritat așteptarea. Pentru că acum nu a trebuit să te mai prefaci că mă iubești.

Henry zâmbi la fel de nostalgic ca ea, se gândi la asta, apoi clătină din cap. O trase spre el și șopti peste buzele ei, înainte să le sărute:

— Nu m-am prefăcut niciodată că te iubesc.”

O carte care m-a învățat că deciziile de moment nu sunt întotdeauna greșite. Că într-o lume magică și ideală, doi încăpățânați care se ceartă mereu, pot avea parte de un final fericit cu puțin ajutor din partea destinului. O fată cuminte și un băiat rău pot forma un cuplu de aur: stabil, credibil, fericit!

O carte de nota 10, căreia îi dau 9,5 datorită multelor greșeli scăpate la corectare…

Dorințe interzise de Lisa Kleypas

Titlul original: Only With Your Love

Autoare: Lisa Kleypas

Editura: Miron

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 367

“Celia Vallerand se teme pentru viața ei în timp ce privește în ochii adânci, senzaționali, ai bărbatului fermecător care a cumpărat-o de la pirații care o răpiseră. Foarte curând însă, va fi evident că nu viața, ci virtutea îi era în pericol. 

Sălbaticul și puternicul renegat, cunoscut sub numele de Griffin trezește în Celia dorințe care sunt nu numai periculoase, dar și interzise. Deși știe că trebuie să-i reziste, ea se teme că nu va reuși acest lucru.

Dar aventurierul superb ascunde secrete șocante. Acestea i-ar putea alunga dragostea frumoasei doamne captive, care i-a subjugat inima imprudentă.”

Celia, proaspăt căsătorită cu Philippe Vallerand, merge împreună cu acesta la New Orléans cu vaporul. Pe drum sunt atacați de pirați, iar ea este luată prizonieră… o soartă crudă pe care nu credea că o va trăi vreodată.

“Închisă în burta goeletei, alături de prada luată de pe Golden Star, Celia se trezi încet. Mâinile și picioarele îi erau legate. Gemu slab, se ridică și încercă să distingă ceva prin întuneric. Nu vedea nimic. Explorând atentă cu piciorul, pricepu că fusese aruncată printre lăzi și butoaie. Goeleta piraților înainta constant.”

O acțiune alertă încă de la primele pagini! Te prinde în mreje și nu mai poți lăsa cartea din mână.

Îl cunoaștem pe Griffin:

“Asemeni monstrului mitologic cu aripi de vultur și corp de leu, era rapid, șiret și mortal.

………………………….

Singura regulă a lui Griffin era să lase neatinse toate navele americane. Orice altceva era pradă cinstită.”

Când Griffin află cine este Celia, este dispus să lupte pentru ea și să mai și plătească o grămadă de bani pentru aceasta!

“Înfățișarea lui Griffin o amenința pe Celia într-un mod care ar fi înspăimântat orice femeie. Era ca o fiară sălbatică, iar părul îi trecea de umeri. O barbă deasă ascundea un maxilar puternic. Cămașa neagră, descheiată, dezvăluia o piele bronzată pe un piept păros, musculos. Avea nasul lung și drept, pomeții proeminenți și o privire îndrăzneață. Ochii lui erau de un albastru atât de glacial și de pătrunzător încât Celia se cutremură. Nu întâlnise în viața ei pe nimeni cu ochi de o asemenea culoare, cu excepția…”

Cine oare era excepția? Asta vă rămâne vouă să descoperiți…

Deși Griffin câștigă lupta, fata va fi a lui abia de a doua zi… Și ce chinuri o așteaptă pe fată alături de fratele răpitorului ei!!!

Acestuia îi place să-și tortureze femeile, care nu prea reușesc să supraviețuiască în preajma lui. Dar destinul are alte planuri pentru ea! Griffin își face apariția și o salvează omorându-l pe André, mai exact: îi taie gâtul.

Atracția dintre cei doi este explozivă, simți fără urmă de îndoială că iau foc paginile cărții, că pur și simplu crește temperatura globală în preajma celor doi!

“Cum se putuse comporta astfel? Simțămintele  aprinse în interiorul ei erau necunoscute și extrem de tulburătoare.”

Mustrările de conștiință ale Celiei sunt mari, dar… nu-i poate rezista lui Griffin. Care sunt oare scopurile acestuia? De ce a salvat-o pe Celia?

“Celia îngheță de spaimă. Voia să scape de șoaptele care îi trimiseseră fiori pe șira spinării. Voia să scape din brațele lui și să fugă de privirea aceea care hipnotiza, de atingerea acelor brațe care puteau fi atât de blânde și letale. Dar era captivă cu el pe pirogă. Fără el nu ar avea nici o șansă să ajungă la New Orléans.”

O poveste foarte romantică, cu două personaje puternice, credibile, cu caractere puternice. Conversațiile celor doi sunt sarea și piperul cărții, dar în același timp, sunt pline de înțelepciune și emoție. Celia este o eroină imprevizibilă, nu-i poți prevedea mișcările dar te aștepți la tot felul de reacții din partea ei. Griffin este stânca, personajul puternic, de neînvins dar totuși uman, care este capabil de sacrificiu pentru binele celor dragi, loialitatea fiind caracteristica de bază.

O călătorie plină de peripeții, cu Celia și Griffin care încearcă să se opună din toate puterile atracției ce clocotește între ei asemeni unui vulcan ce stă să erupă.

“Îl tulburau propriile lui reacții față de ea, de aceea era bucuros că a doua zi de dimineață va scăpa de ea. Femeile erau pentru el doar niște complezențe de moment, ceva de care se debarasa imediat ce dorințele îi erau satisfăcute.”

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

“Nu-i plăcea cum se simțise când îi văzuse acea privire rănită. Nu-i plăcea mai ales acea nevoie blestemată de a o liniști, lucru care i se întâmpla din ce în ce mai des. Sentimentalismul era ceva ce nu-și putea permite vreodată.”

Celia descoperă cu uimire că Griffin seamănă enorm de mult cu fostul ei soț…

“–Te ajut cu riscul vieții mele. Dacă faci vreo scenă sau încerci să alertezi pe cineva de acum și până ajungem la plantație, va trebui să te ucid pentru a-mi proteja familia și propria viață. Ai înțeles?”

Fata nu are nici o urmă de îndoială că este capabil de așa ceva, doar l-a văzut cu proprii ei ochi ucigând pe cineva, chiar dacă a făcut-o pentru a o salva pe ea! Are parte de șocul vieții ei atunci când ajunge la plantația familiei Vallerand și află marele secret al lui Griffin: este nimeni altul decât fratele geamăn al soțului ei decedat…

Mă întreb cum de a ajuns Justin – acesta este numele real al lui Griffin- să devină un pirat notoriu?

Alături de familia Vallerand, Celia își găsește liniștea, își face propriile tabieturi și își pune ordine în sentimente. Dar toate acestea se schimbă când Jack Risk îl aduce pe Justin grav rănit acasă…

“– Pericolul vine de la infecție. Dacă vom fi în stare să-l ajutăm să treacă de infecție și febră…”

Este unica lui șansă de supraviețuire. Celia și Lysette depun toate eforturile….

Ca o întorsătură a sorții, Justin trebuie să ia locul lui Philippe în fața celorlalți, pentru a nu fi executat pentru piraterie… Va accepta? Dar Celia?

O carte frumoasă, care-ți încălzește serile reci de toamnă; o poveste ce-ți atinge sufletul, scrisă în stilul inconfundabil al Lisei Kleypas! O poveste care depășește barierele, oricare ar fi ele!

Celia și Justin vor rămâne în mintea noastră pentru multă vreme, iar povestea lor sunt sigură că este memorabilă. O pereche convingătoare, credibilă, încăpățânată; care cucerește orice suflet romantic!

Nota mea pentru carte este 10!

Homo in fabula de Mircea Rotaru

Titlul: Homo in fabula

Autor: Mircea Rotaru

Editura: Emia

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 128

Vă place teatrul? Mie da!

Când am primit această carte pentru recenzie, primul lucru care mi-a trecut prin cap a fost că nu am mai văzut o piesă de teatru de pe vremea facultății… Chiar îmi este dor să merg să văd una!

Este vorba despre emoțiile și surescitarea pe care le simți înainte de ridicarea cortinei, de așteptările pe care le ai de la piesa pe care urmează să o vezi, despre speranța pe care ți-ai pus-o în jocul actorilor care au dificilă misiune de a intra în pielea personajului și de a-l purta, pe cel care vede piesa, în tărâmul plin de culoare al imaginației. Asta înseamnă teatrul!

 

” Dragă cititorule, ți-l prezint pe Mircea: El este conductorul către sala de teatru a minții tale! El îți va arăta calea!” – Alexandra Mita

Patru piese de teatru adunate în această carte, fiecare cu un titlu incitant, care-ți stârnește imaginația și efectiv simți cum îți trec prin minte diferite întrebări.

Stâlpul inocenței, Și Dumnezeu greșește, Un pahar de vin, Ultimul mareșal. Acestea sunt cele patru piese de teatru care vă vor captiva,  vor stârni întrebări și vă vor face să le citiți pe nerăsuflate. La final, după un moment de reculegere, timp în care încerci să îți aduni ideile și să le așezi într-o oarecare ordine, nu poți decât să spui că mai vrei!

Sunt piese de teatru care te destind, care te fac să râzi în hohote, te emoționează și te întristează, pentru ca, la final, să nu poți simți decât că ești mai bogat.

Asta am simțit eu citind această carte!

Acum, să discutăm puțin despre aceste piese de teatru…

În “Stâlpul inocenței” avem povestea lui Mihai, îndrăgostit de Diana… o femeie înșelătoare…

Părerea mea, lui Mihai îi cam place să sufere din iubire, rolul de martir îi vine perfect!

Dialoguri spumoase, pline de vervă, acide uneori, care îți stârnesc imaginația. Autorul ne poartă efectiv, prin intermediul rândurilor sale, în viața lui Mihai, făcându-ne cunoștință cu acest tânăr scriitor. Diana, în opinia mea, reprezintă idealul feminin de neatins, utopia unei relații… Alex, prietenul lui Mihai, pot spune că joacă rolul conștiinței acestuia, Ba uneori fiind chiar avocatul diavolului:

“Te rog frumos să mă ierți că ți-am dat azi un sfat! Aceasta este cea mai mare greșeală pe care o poate face un om. Tu și numai tu, ești răspunzător de deciziile pe care le iei și de faptele pe care le faci.”

Mare dreptate are!

Îmi place stilul simplu, lipsit de somptuozitate al autorului, vorbind pe limba oamenilor simpli, tratând subiecte des întâlnite în viața de zi cu zi.

Pur și simplu, citind aceste piese de teatru te relaxezi! O așa-zisă parodie ce stârnește hohote de râs, cuplul Mihai – Diana fiind tonic, plin de viață, în același timp potriviți și nepotriviți. Dacă cei doi vor rămâne sau nu împreună, rămâne să descoperiți voi…

Piesa “Un pahar de vin” are un motto care nu este: a se servi înainte sau după masă… : “Trădarea are gust de vin.”

O piesă ce stârnește hazul și aduce veselia în sufletul cititorului pe măsură ce acesta urmărește evoluția unor personaje aparte, ce reprezintă diferite tipologii umane adesea întâlnite.

Flavius și Violeta sunt două dintre personajele care mi-au captat atenția datorită dialogului lor plin de săgeți ironice care zboară de la unul la celălalt, făcând cititorul curios în privința acestei piese:

“Flavius: Nu este neapărat important să muncești mult dacă muncești inteligent.

Violeta: Mari vorbe de la un om care stă acasă.

Flavius: Lenea este mama tuturor obiceiurilor proaste, dar este o mamă și trebuie să o respectăm.

Violeta: Și probabil o să îmi spui că ce poți face astăzi să nu las pe mâine. Să las pe poimâine că poate se rezolvă de la sine.”

Citind aceste piese de teatru am avut parte de o porție de viață, de un teatru de comedie, de o clipă în care efectiv aveam nevoie de hohote de râs în viața mea.

Această carte se adresează în primul rând celor care au nevoie de o porție bună de energie și culoare în viața lor, de pozitivitate; abia apoi iubitorilor de teatru, regizorilor de teatru ce caută un scenariu bun sau altora din acest domeniu…

În speranța că veți citi această carte, vă doresc lectură plăcută!

Mulțumesc autorului Mircea Rotaru pentru exemplarul oferit spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 10!

Clubul personajelor literare nefrecventabile

Ce alte propuneri ar mai exista?
Felicitări, Dorina! Inedit articol!

DorinaDanila.com

După ce am aflat că Vitoria Lipan și Mara sunt niște femei slabe, fără caracter, care se lasă abuzate fără să aibă nimic împotrivă, iar Baltagul și Mara ar trebui eliminate fără întârziere (ba chiar cu oarecare tentă de cenzură) din lecturile elevilor, am stat eu drept și-am judecat strâmb, cum ar veni, și mi-am dat seama că mai sunt și alte personaje de cenzurat în literatură. A putea  chiar să se înființeze un Club al personajelor nefrecventabile.

View original post 299 more words

Falsă identitate de Mirela Oprea

Titlul: Falsă identitate

Autoare: Mirela Oprea

Editura: Tritonic

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 576

“– Nu, te rog, nu-mi face una ca asta tocmai acum.

Disperată, fata privea mașina care tocmai se oprise la marginea șoselei. Parcursese doar jumătate de drum și mai avea încă pe atât până la destinație. O cumpărase la mâna a doua și, din când în când, îi făcea probleme.

Răsuci de câteva ori cheia în contact, fără nici un rezultat. Motorul toarse de câteva ori răgușit, după care se opri brusc. Trase aer în piept și oftă resemnată. Apucă în grabă rucsacul jerpelit de pe bancheta din dreapta, apoi coborâ din mașină, fără ca măcar să se deranjeze să o încuie.

Era cam la douăzeci de minute distanță de locul unde avea întâlnire cu Robert. Se uită la ceas. Dacă se grăbea, cu puțin noroc, avea să ajungă la timp. Își trase șapca pe ochi, aruncă rucsacul pe umăr și porni la drum cu pași mărunți și grăbiți.”

Cam așa sună descrierea de pe coperta 4 a cărții. Interesant, nu?

După ce am citit cu mare plăcere “Dragoste eternă” care efectiv m-a cucerit și am trăit la intensitate maximă “Blestemul moștenirii”, am mari așteptări de la cartea de față.

În primul rând aș vrea să menționez că îmi place foarte mult coperta! Mi se pare că rezonează cu titlul cărții, plus că atrage vizual cititorul, care se simte incitat să descopere secretele cărții!

După o asemenea dedicație nu ai cum să nu te simți curios în privința felului cum scrie această autoare.

“Părea că toată lumea alerga înnebunită, sperând să găsească fericirea, însă nimeni nu-și dădea seama că fericirea după care alergăm se află de fapt în fiecare clipă a vieții pe care cu neștiință și nepăsare o irosim.”

O observație pertinentă având în vedere că în ziua de astăzi aceasta este trista realitate. Trăim într-o lume în care toată suflarea este grăbită, într-o continuă alergare pentru rezolvarea treburilor cotidiene.

O carte foarte bine scrisă, cu o acțiune alertă, care nu permite cititorului să se plictisească, o poveste care captează atenția încă de la primele rânduri, cu personaje bine conturate și credibile; Mirela Oprea reușește să ne captiveze și de această dată!

În această carte găsim romantismul și dragostea combinate cu dramatismul, momentele de tensiune și cele de o sensibilitate aparte atât de frumos îmbinate că nu poți lăsa cartea din mână.

Toată povestea este plină de sentimente, de greșeli și de iertare. Este o poveste despre cunoaștere, despre acceptarea celeilalte persoane cu defectele și calitățile sale.

Povestea se desfășoară în Los Angeles, unde Joanna, o tânără de 23 de ani, este implicată cu tot sufletul în acțiunile umanitare pe care le desfășoară. O Fundație pentru ajutorarea oamenilor străzii căreia îi dedică tot timpul ei.

Un început plin de adrenalină ne este rezervat când Joanna salvează de la moarte un tânăr al cărui văr îi înscenase o moarte din cauza unei supradoze. Dar, povestea nu se încheie aici, acesta este doar începutul!

Crescută doar de tată, fata, deși bogată, este de un altruism aparte. Toți banii îi cheltuie cu cei sărmani, deși tatăl și-ar dori să o vadă căsătorită și cu copii — visul oricărui părinte, nu? Cu toate acestea, Joanna este departe cu mult de dorința tatălui său… ea se gândește la salvarea omenirii, nu la căsătoria cu Nicholas…

“Știu doar ce am auzit. Este prost crescut, îi circulă gheață prin vene în loc de sânge și deci inima lui este un sloi. Este arogant, îngrozitor de bogat, fără scrupule și nedemn de încredere.”

Cel puțin, ea așa a auzit!

Cu toate că tatăl ei tot încearcă să le facă cunoștință, niciodată nu a reușit să-i aducă față în față…

Nicholas Jordan Newcomen este un tânăr afacerist foarte puternic, decis să-și facă compania din ce în ce mai bună.

“Fiind un copil problemă din punctul de vedere al tatălui său și mai ales nedorit, Nicholas fusese trimis în străinătate, la o școală cu internat, încă de la o vârstă fragedă. Astfel, la aproape zece ani, el se trezise în Anglia, singur și marginalizat.”

Dar, Ross McNeal, Will Fellingham și Randal Doring i-au devenit cei mai buni prieteni.

“Erau de nedespărțit și acum, după douăzeci de ani.”

Pe de altă parte, Joanna – deghjzată într-o prostituată de lux, încearcă să salveze o fată de 16 ani… acțiune soldată cu un mare succes. Lucrurile se complică după salvarea fetei, când Joanna se întâlnește cu Ross și Will. Aceștia, judecând-o după haine….

“– Vă dau cuvântul meu, nu sunt ceea ce par… la mijloc se află o mare încurcătură…

— Sigur. Ai dreptate. Te confund cu Regina Angliei. Uite cum stă treaba: hai cu noi și vorbim despre plată pe drum. Pentru că tu ești cea care ne-a alungat o potențială candidată, ai două alternative: una – vii cu noi de bună voie, și a doua – vii cu noi chiar de-ar fi să te luăm cu forța.”

Se anunță o seară de neuitat pentru Joanna! Ce se va întâmpla? Va reuși să-i convingă pe cei doi că nu este ceea ce pare?

Ei bine, nu!

Ajunsă la Nicholas acasă, este zguduită când își dă seama cine este acesta, dar e decisă să-l cunoască mult mai bine decât ar face-o în orice altă situație…

“Cei doi bărbați rânjeau cu gura până la urechi. O priveau cu uimirea întipărită pe chip, dar totodată cu admirație. Nu-și aduceau aminte să-l mai fi văzut pe Nicholas scos din sărite și mai ales de o femeie.”

Câte și mai câte face Joanna! Este pur și simplu delicioasă:

“– Nu-i așa că-s mișto țoalele mele? Nu-i așa că-s cele mai șic boarfe pe care le-ai văzut?”

O carte ce te face să râzi în hohote și te umple de bună dispoziție. Apoi reușește să te treacă prin toată gama de emoții și trăiri care sunt posibile. Efectiv, savurezi fiecare rând, fiecare pagină îți taie efectiv respirația.

Perioada în care fata ia lecții despre cum să devină o doamnă este cea care face deliciul cititorilor. Chiar râzi cu lacrimi. Tot aceasta este și perioada în care între ea, Ross și Will se leagă o prietenie trainică, fata considerându-i doi frați pe care nu i-a avut niciodată.

În ceea ce-l privește pe Nicholas, situația este complet diferită… Atracția dintre cei doi este evidentă pentru toată lumea. Doar Nicholas o jignește, cu toate că nu este de mirare, având în vedere părerea lui despre ea: o consideră o femeie de moravuri ușoare… Și totuși, Joanna continuă șarada… O șaradă în timpul căreia fata își descoperă feminitatea, începe să se perceapă altfel, cunoaște femeia din ea. Plus atracția magnetică dintre ea și Nicholas care efectiv face să sară scântei și aerul să troznească când cei doi sunt împreună.

“Deși rareori ea era tensionată, acum neliniștea o împresură, recunoscând presiunea dintre ei plutind în aer ca un curent electric. Propriile ei emoții și frici pe care nu și le cunoștea, se adunaseră într-un nod în mijlocul stomacului, iar picioarele păreau să nu o mai asculte.”

Este momentul în care realizează că dragostea a venit și la ea în sfârșit. Din păcate, este momentul cel mai prost și este conștientă că va suferi.

“Era obișnuită să fie mereu o învingătoare, dar de data aceasta presimțea că va fi doar o victimă.”

Gândurile lui Nicholas cu privire la emoțiile pe care i le stârnea Joanna erau clare:

“Avea de gând să se bazeze pe orgoliu și principii și să-și ascundă cu grijă aceste sentimente nebune. Ba chiar să le ignore.”

Povestea celor doi este emoționantă, de o dulce duioșie, te cucerește tocmai datorită celor doi încăpățânați care se luptă să facă față sentimentelor copleșitoare.

Un pas în față și doi înapoi, cam așa merge relația lor ciudată…

“– Și dragostea? Dragul meu, spuse ea intenționat, apăsând pe cuvinte, dragostea ce înseamnă pentru tine?

— Absolut nimic, eu nu cred în dragoste. Numai persoanele slabe cred în așa ceva. În plus, ea nu aduce decât durere și suferință.”

Ironiile mușcătoare ale lui Nicholas, trecerile de la o stare la alta, schimbările lui bruște de dispoziție; toate acestea ne arată lupta interioară pe care o poartă cu propriile sale sentimente. Cu cât o descoperă mai mult pe adevărata Joanna, Nicholas este cu atât mai contrariat.

Această carte ne poartă prin suferință și deziluzie, prin durere și lacrimi amare, prin problemele grave ale societății în care trăim. Dar la final, ne lasă fericirea în inimi, încrederea că prin luptă și efort putem atinge fericirea! Și atunci știm să o prețuim!

… vine și expirarea înțelegerii, ca să zicem așa, Joanna pleacă… Și totul se schimbă! Dar vă las pe voi să descoperiți prin ce aventuri mai trec protagoniștii noștri, eu vă spun doar că veți avea parte de surprize!

Acțiunea devine alertă, crește suspansul în momentul în care avem de-a face cu un criminal… Trăim pe muchie de cuțit!

Tensiunea constantă în care autoarea ne ține prinși, speranța că Joanna și Nicholas vor reuși până la urmă să devină un cuplu sudat și puternic, ne face să citim cu interes, atenție și plăcere această carte superbă!

Mulțumesc Mirela Oprea pentru această oferită pentru recenzie!

Nota mea pentru carte este 10!

Viață dublă la Veneția de Monica Ramirez

Titlul original: Viață dublă la Veneția

Autoare: Monica Ramirez

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 227

O carte care îmbina într-un mod unic istoria cu prezentul; realul cu paranormalul, într-o poveste de iubire atât de puternica ca reușește să străbată granițele timpului. Dacă mai adăugăm un strop de mister, puțin suspans, o acțiune alerta din care nu lipsesc crimele, pe lângă personajele bine conturate, avem parte de o lectura excelenta!

“Viziuni misterioase cu iz renascentist o atrag pe Kate Martin într-o Veneție cuprinsă de frenezia carnavalului, unde pictorul Patrick Stone pare să-i iasă mereu în cale la momentul potrivit. Un colier foarte vechi devine paralela dintre viața lui Kate și cea a Caterinei Benedetta, o tânără venețiană a cărei existență s-a transformat într-o dramă veritabilă a secolului șaisprezece. Din umbră pândește însă un personaj fără scrupule, un colecționar de antichități care-și dorește colierul cu orice preț. Patrick și Kate se trezesc angajați într-o luptă pe viață și pe moarte, vânați cu înverșunare prin labirintul îngust de străzi și canale venețiene.

Viitorul devine incert și este foarte posibil ca legătura invizibilă ce-i unește de peste cinci sute de ani să nu fie suficient de puternică pentru a-i salva.”

Spui Monica Ramirez, spui autor foarte bun, cărți de calitate și povești pline de intrigă, suspans și iubire. Ești conștient că indiferent ce carte alegi să citești, dacă este scrisă de ea trebuie să fie o carte memorabilă!

Cu acest gând în minte, am început să citesc cartea de față, care mi-a oferit mai mult decât m-am așteptat: intrigă, suspans, crime, o doză bună de paranormal, o reîncarnare a unor persoane din vremuri demult apuse; și mi-a prezentat o Veneție lipsită de sclipici și lumini fosforescente, o Veneție unde lumea este gârbovită de muncă, de neajunsuri și de sărăcie… Am putea spune că am văzut Veneția prin ochii obosiți ai venețienilor de rând, normali.

“Nașterea nu reprezintă un început, la fel cum moartea nu reprezintă un sfârșit.

Existența nu cunoaște limitări.

Continuitatea nu are un punct de pornire.” — Cartea lui Chuang Tzu

Un citat care te face să te întrebi ce reprezintă omul în univers? Să conștientizezi ce particulă infimă este și cât de important în același timp!

“Un loc unde toate granițele dispăreau și tărâmul viselor se contopea cu realitatea, unde frumusețea devenea copleșitoare și suspectă în același timp.”

Un oraș în care partea frumoasă este prezentată la fel de simplu și detaliat cum este și partea mai gri a acestuia, într-un mod aparte, vizual, după cum ne-a obișnuit autoarea.

Cartea începe cu vizita într-un anticariat unde Kate are impresia că o cunoaște pe vânzătoare deși este prima ei vizită la Veneția.

“Kate oftă, știind cu certitudine că-i va fi foarte greu să cumpere doar câteva piese din comoara aceea fantastică. Până la urmă, alese câteva brățări din argint și o pereche de cercei cu perle încrustate într-o constelație de diamante minuscule. Atenția îi fu atrasă de un colier ascuns pe jumătate într-un colț.”

O bijuterie care stârnește multe emoții în sufletul ei…

“Medalionul era format dintr-un singur topaz încrustat într-o împletitură intricată de platină, pus parcă și mai mult în evidență de lănțișorul extrem de simplu și elegant. Colierul părea să emane o aură de lumină, evocându-i o intimitate aparte, ca și cum i-ar fi aparținut dintotdeauna. Rămase ca vrăjită, neputând să-și mai ia ochii de la el.”

Momentul în care atinge colierul este memorabil, este clipa în care are prima senzație de deja-vu, o experiență paranormală, de parcă și-ar aduce aduce aminte de o altă viață trăită cu foarte mult timp în urmă. Este clipa când se declanșează acțiunea cărții. De parcă asistăm la un joc de șah căruia îi sunt cunoscute mișcările numai de adversar.

“În momentul în care-l atinse, se simți transportată în Veneția perioadei renascentiste. Un caleidoscop de imagini îi defilară prin minte…”

O experiență stranie, ca tot ce se va întâmpla de acum înainte în această carte. Ca de obicei, autoarea reușește să mă intrige încă de la primele pagini, făcându-mă din ce în ce mai agitată – nu că nu aș fi așa, mai curioasă și mai nerăbdătoare.

Vise stranii, sentimente amestecate care o invadează pe Kate; toate acestea combinate cu talentul scriitoarei ce efectiv ne poartă pe străzile venețiene și ne arată minunățiile sale…

“Părea că se ridică din străfundul apelor. Se opri chiar în mijloc, admirând priveliștea gondolelor pe Grand Canal și palatele somptuoase de pe ambele maluri, un amalgam de arhitecturi, de la cea bizantină la cea gotică și de la cea renascentistă la cea barocă. Zări bărcile ce aprovizionau cu fructe și legume proaspete cei câțiva vânzători ambulanți, o priveliște ciudată în orice alt colț al lumii, dar nu și la Veneția.”

Un adevărat ghid turistic, ne introduce în atmosfera orașului apelor. O carte care împletește trecutul cu prezentul, istoria cu modernismul, într-o stranie combinație de iluzoriu și realitate.

Patrick Stone apare încă din primele pagini ale cărții, când Kate este în pragul unui leșin datorită unei viziuni din trecut…

“O căldură plăcută îi învălui inima la atingerea mâinii lui și toată reticența pe care o simțise la ideea de-a poza pentru un portret se topi ca prin farmec. Când îl privi în ochii de un albastru marin știu cu certitudine că avea să fie dificil, dacă nu chiar imposibil de-a nu ceda șarmului ce-i radia prin toți porii.”

Oare ce ne mai poate rezerva această carte? Pe lângă mister și flash-uri din trecut, condimentate cu diferite senzații extrasenzoriale? Aș putea spune că este o carte a coincidențelor… stranii! Oameni pe care nu i-ai mai văzut absolut niciodată, dar pe care ai senzația că-i cunoști de-o viață… cam acestea sunt sentimentele lui Kate.

Pagină după pagină, autoarea ne dezvăluie câte o piesă a puzzle-ului pe care-l constituie “Viață dublă la Veneția”. Alertă, cu foarte mult suspans, o acțiune închegată și personaje foarte bine conturate, credibile, care îți atrag atenția și te intrigă pe măsură ce le descoperi.

O carte pe care nu realizezi când o termini, dar la final, ai impresia că totul s-a terminat mult prea repede, că ai mai fi vrut să continue povestea.

Povestea din zilele noastre, dintre Kate și Patrick, este atât de fin îmbinată cu povestea din trecut încât ai impresia că personajele din prezent sunt aceleași cu cele din trecut și că trăiesc cam aceeași poveste. De aici și titlul cărții.

Și totul se învârte în jurul colierului achiziționat de Kate, care stârnește o întreagă furtună.

O poveste superbă care se joacă cu emoțiile, cu puterea de rezistență a cititorului; ce efectiv te cucerește.

Mai avem parte și de un obsedat care nu se dă în lături de la nimic pentru a pune mâna pe colier, de crime și urmăriri ce te țin cu sufletul la gură; toate acestea în timp ce aflăm povestea din trecut și asistăm la evenimentele tumultoase și tulburătoare din prezent.

Donato și Emilia, prietenii lui Patrick, mi-au plăcut foarte mult: doi bătrânei sinceri și simpatici, care dețin o galerie de artă în Veneția. Efectiv îți aduc un zâmbet pe chip de câte ori apar!

Povestea Caterinei Benedetta din Veneția anului 1506 este mai mult decât interesantă! Tocmai pentru că au fost lăsate neterminate anumite lucruri, avem parte de o poveste care trece barierele timpului pentru a lua finalul dorit. Final pe care vă invit să îl descoperiți.

Caterina și Luisa – două surori diametral opuse, una bună și una răutăcioasă, lumină și întuneric; sunt sarea și piperul cărții:

“Sigur că-și dorea să se mărite, dar nu cu alesul tatălui ei, ci cu un bărbat pe care să-l iubească cu adevărat.

……… Avea lucruri mult mai importante de făcut, ca spre exemplu voluntariatul de la azilul de bătrâni.”

Iar similitudinile din viața Caterinei și a lui Kate – ambele părăsite de logodnici datorită voluntariatului la azile de bătrâni; sau coincidențele din viața lui Patrick și a lui Patrizio – ambii pictori foarte talentați…ne intrigă și ne fac să avem o sumedenie de întrebări la care vrem câte un răspuns.

De aici, poveștile se împletesc urmând cam același curs, de parcă cei din prezent ar fi reîncarnarea celor din trecut și ar trăi din nou aceeași viață, sperând la un final fericit, la o răsturnare a sorții, un destin mai binevoitor…

O aventură palpitantă, de asta avem parte citind “Viață dublă la Veneția”! O aventură care ne va stărui în minte de-a lungul timpului, devenind o poveste de neuitat în mintea cititorului. O fugă contra cronometru, cercetări despre acel magnific colier și portretul Caterinei, îmbinate cu experiențele Caterinei, toate aceste momente ne oferă posibilitatea să călătorim într-o lume aparte.

Cum se termină această fantastică poveste vă las pe voi să descoperiți.

“Părea că ceva secret și cel puțin straniu îi unește, o conexiune pe care n-o putea defini.”

O poveste tristă în trecut, cu repercusiuni în prezent. Se pare că problemele îi urmăresc pe Kate și Patrick la tot pasul, în timp ce ei încearcă să deslușească ițele acestui mister încurcat. Și toate acestea se petrec pe timpul Carnavalului de la Veneția atât de cunoscut în întreaga lume, când orașul este plin de turiști veniți tocmai în acest scop.

Imagini din trecut li se arată celor doi, cu o claritate de-a dreptul înspăimântătoare, pe măsură ce povestea devine din ce în ce mai plină de suspans.

Un final care te face să crezi că iubirea adevărată este puternică, rezistă, poate străbate timpul, chiar durează sute de ani!

Mulțumesc Monica Ramirez pentru cartea oferită spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 10!