Recviem pentru un asasin de Monica Ramirez

Titlul original: Requiem for an assassin

Autoare: Monica Ramirez

Seria: Alina Marinescu

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

Traducerea: Monica Ramirez

Număr de pagini: 494

“Ceea ce urmează vă va lăsa fără răsuflare. Finalul este uimitor, cu toate că vorbim aici despre una dintre rarele serii ce nu ți-ai dori să se mai sfârșească vreodată.” — Spy Magazine

“În momentul în care ești convins că ai totul, vei rămâne fără absolut nimic. Din nou.”

“Alina Marinescu a jucat după regulile impuse de către Organizația Elite, fără a se adapta însă sistemului. Nu și-a vândut însă sufletul, păstrându-și compasiunea, umanitatea și emoțiile. Până la un punct. După care, ceva s-a întâmplat. Dintr-un motiv sau altul, Alina a manipulat o situație pentru a se erija într-o trădătoare. Până la urmă, s-a dovedit că totul n-a fost decât un joc al oglinzilor, însă până să descopere asta, Brett a ordonat deja lichidarea ei. Misiunea a fost îndeplinită cu succes și totul a părut real. Alina a fost ucisă, indiferent de părerile de rău ale tuturor celor implicați. Acum însă, Brett începe să aibă mari îndoieli cu privire la acel final subit de joc. Alina a devenit mult mai sofisticată decât ar fi crezut vreodată că e posibil, începând un fel de joc psihologic personal cu Elite și demonstrând că poate să joace după regulile ei proprii. Dar ceea ce-l neliniștește cel mai tare este vestea că Marius Stephano a fost ucis în timpul unei misiuni, și asta în aceeași perioadă în care Elite a vânat-o pe Alina. O coincidență cam prea mare pentru gustul lui Brett. Din proprie experiență, știe prea bine că în lumea lor coincidențele nu reprezintă nimic altceva decât o simplă aparență.”

Brett, Brett, Brett… ce mai pui la cale, Brett???

A sosit momentul pentru o ultimă întâlnire cu Alina! O clipă așteptată cu nerăbdare și cu tristețe în același timp. Îmi doresc să aflu ce se întâmplă, dar în același timp nu-mi doresc să termin de citit seria…

O carte la fel de plină de acțiune și suspans, dar mult mai alertă decât celelalte, care te ține cu nervii întinși la maxim. Ai senzația că nu mai reziști la prea multă presiune și că ești în pragul colapsului; dar în același timp nu te poți opri să mai dai o pagină, încă o pagină și … încă una…

Alina, rămâne pentru mine un model, o persoană puternică atât fizic cât și psihic, care în ciuda ororilor la care a luat parte, și-a păstrat încrederea în oameni și mai are încă o doză de inocență.

Alex este feblețea mea, după cum bine știți! Și am fost tare nefericită la finalul volumului “Abis”, asta după ce autoarea m-a fiert la foc mic de-a lungul cărților sale: Asasin la feminin; Identități secrete; Balanța puterii; Bariere de fum; deoarece tot așteptam să vină în sfârșit clipa în care îl voi vedea și pe el fericit! Ei bine, sper ca acest lucru să se întâmple….

În continuare, îmi doresc și sper ca Alina și Alex să aibă parte de binecunoscutul “și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”! Asta și-a dorit sufletul meu romantic încă din primul volum. Pentru mine, această serie nu a fost una de spionaj cu o poveste de dragoste pe fundal, ci o poveste de dragoste pe fondul unor misiuni de spionaj…

Dar, să ne întoarcem la începutul acestui volum….

“Nu presupune nimic niciodată. Nu-ți ignora instinctul. Nu privi peste umăr. E posibil ca cineva să aștepte s-o faci pentru a confirma cine ești. Ghidează-te după ritmul celor din jur. Integrează-te. Nu-ți crea obișnuințe. Asumă-ți identitatea falsă. Nu provoca inutil dușmanul.”

— Robert Grenier, Director Operativ Filiala CIA Islamabad, Pakistan.

Cartea debutează cu apariția unei noi colege în cadrul Elite:

“– Mă bucur să te cunosc Alex, continuă ea din spatele lui. Eu sunt Jenka. Jenka Petrovic.”

Dar, totul este învăluit, un adevăr ascunde de obicei, alt adevăr… asta am învățat din seria aceasta! Iar autoarea nu se dezminte nici acum:

” Nu avea să fie atât de ușor pe cât credea ea să-l păcălească pe Alex. Dar era o experiență bună, plus că-i îngrădea libertatea de mișcare lui Alex. Poate suficient de tare încât să facă o greșeală cât de mică, oferindu-le astfel un indiciu în legătură cu ce se întâmplase cu adevărat în Africa de Sud, atunci când echipa lui fusese trimisă să o execute pe Alina Marinescu. Brett era convins că Alex îi ascundea ceva și nu-i plăceau deloc Misterele pe care nu le putea manipula în voie.”

E de rău! E de foarte rău dacă Brett suspectează că Alina este încă în viață… Ce ți-e și cu atâta inteligență!

Am o mare nedumerire: ce se mai poate întâmpla? Din experiență, răspunsul este orice! Dar, încă mă întreb: când se vor reîntâlni Alina și cu Alex?

Știți că este cuplul meu favorit, așa că este normal să îmi doresc să fie împreună, să cunoască fericirea, să se iubească și să îmbătrânească împreună… Deci, logic este să mă întreb când reapar în peisaj și cum oare se va continua povestea celor doi?

De la suspiciunile lui Brett, trecem fulgerător la viața de familie a Alinei, aruncând o privire asupra fericirii și familiei acesteia. O clipă efemeră în care realizăm că Alina este bine, se bucură de viața ei și totuși… ceva o macină: duce dorul misiunilor, simte lipsa suspansului, a adrenalinei; încă nu are încredere în fericirea care s-a abătut asupra ei… Dacă ar știi ea ce suspectează Brett…

Alex în schimb:

“Știa prea bine că nu era decât o înscenare pentru a-l împinge să facă greșeli, totul sub un auspiciu al coincidenței. Însă mirosise de la o poștă că totul nu era decât un filaj subtil pus la cale de către Brett. Era clar, superiorul lui îl ținea sub observație. Tipic pentru Brett.”

Bravo Alex!!! Ești la fel de inteligent precum știam.

O carte care începe în forță, captând atenția chiar de la primele rânduri. Mașinațiunile sunt la ordinea zilei în această lume a spionajului, unde adevărul are întotdeauna mai multe fețe, situațiile se schimbă în funcție de unghiurile din care sunt privite. Nimeni nu este ceea ce pare a fi, fiecare ascunde câte ceva. Prietenul nu este întotdeauna prieten, sau poate deveni dușman foarte ușor…

Cu toate acestea, o ia cu el la Sarajevo, unde urmează să se întâlnească cu un informator: Inaya.

Alertă, misterioasă, plină de curbe unde nu știi ce te poate aștepta sau lua prin surprindere, suspansul care îți dă palpitații; totul îți oferă ceea ce te aștepți: lectura unei cărți de excepție, bine scrisă!

Și iar mă întreb… Off, am atât de multe întrebări… dar, una nu-mi dă pace: când reapar în poveste Alina și Marius, când moare Marius, când suferă Alina și mai ales… când se împacă cu Alex? Toate acestea să fie oare posibile în acest ultim volum al seriei, astfel încât cuplul Alina – Alex să fie credibili, să îi poți vedea împreună pentru totdeauna?

Vom vedea ce ne rezervă Monica! Care, de fiecare dată, reușește să ne surprindă.

Exact când Marius duce și el dorul misiunilor pentru un bine suprem, are parte de ceea ce și-a dorit: un atac armat la compania unde lucra. Acum realizez cât de mult s-a antrenat și în ultimii ani, că nu s-a complăcut în noua situație, și-a păstrat agerimea: fizică și mentală.

Asistăm la misiuni pe viață și pe moarte, cu sabia mereu deasupra capului, neștiind momentul în care poate să cadă; tensiunile în cadrul Elite sunt din ce în ce mai mari, nu mai știi care-ți sunt dușmanii și care-ți sunt prietenii…

O carte a schimbărilor; precum o oglindă cu mai multe fețe. Nu mai știi ce este real sau ireal, adevărat sau fals, totul este într-o continuă transformare.

Povestea decurge pe două planuri îmbinate cu măiestrie de autoare: pe de o parte aflăm detalii despre Alex și situațiile tensionate în care se găsește; pe de altă parte, alături de Alina, trecem prin alte momente la fel de tensionate. Deci, așa cum ne-am obișnuit de-a lungul seriei, suntem tratați cu mici bucățele de puzzle pe care trebuie să le aranjăm în așa fel încât să obținem imaginea de ansamblu.

Vestea cea mai șocantă este că Inaya, contactul lui Alex din Sarajevo, îi transmite acestuia, prin Jenka, câteva cuvinte de o importanță vitală:

“După ce se termină toată nebunia asta, vreau să-i spui lui Alex că nu mai e singur pe lume.”

Oare câte șocuri mai avem de suportat? Cine știe, doar citind putem afla.

Mi-a plăcut în mod deosebit de Roger, șeful de la CIA. În ciuda timpului scurs și a faptului că Marius nu mai este un agent din subordinea lui, acesta a rămas un foarte bun prieten, dispus să îi ajute în orice mod posibil.

Și bineînțeles că avem parte de alte șocuri: Alex este prins și torturat de un lider Al- Quaeda din Bosnia. Stați calmi, scapă. Dar vă las pe voi să descoperiți cum o face…

Cert este că lucrurile se precipită… se fac jocuri de putere la nivel înalt ce riscă să arunce în aer multe certitudini, multe supoziții se dovedesc a fi realitați.  O carte pe care o trăiești, care îți taie răsuflarea, care te face să crezi ca imposibilul este foarte posibil, să realizezi că în lumea modernă există o întreagă lume ascunsă.

Sufletul meu romantic s-a declarat satisfăcut la final, deși sincer vă spun, am albit până am ajuns acolo.

“…dar îmi place să cred că ne-am ajutat unul pe altul să vindecăm cele mai cumplite răni. Am învățat să ne bazăm unul pe celălalt, să supraviețuim chiar și în situații imposibile. Avem încredere unul în celălalt, în ciuda faptului că am trecut împreună prin Iad. Știm cine suntem și ce avem împreună. Știm ce-am fost odată și de unde am plecat. Nu știm încotro ne îndreptăm, dar asta nici nu mai contează. Am supraviețuit. Și vom supraviețui mereu.”

M-am bucurat să văd că unii își primesc pedepsele cuvenite, deși puteau fi ceva mai dure…

“We are the ones who don’t exist. Doing the things that never happened. Following orders that were never given.”

Am învățat, citind această serie, că nu trebuie să iau nimic ca și când ar fi garantat, să savurez la maxim ceea ce trăiesc deoarece într-o fracțiune de secundă mi se poate lua! Ca să nu mai amintesc că am căpătat o oarecare rezistență la șocuri, experiență în tactici și armament demne de US Army și deasemenea o lectură mai mult decât plăcută. Am descoperit o serie excepțională care mi-a demonstrat că nu trebuie să am preconcepții. O autoare talentată cum este Monica, te poate face să îndrăgești orice stil literar.

Abia aștept următoarea carte!

O poveste intensă, cutremurătoare, pe care o recomand cu drag.

Mulțumesc Monica și Librex pentru cartea oferită spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 10!

Suflet rebel de Nieves F. Joy

Titlul: Suflet rebel

Autoare: Nieves F. Joy

Seria: Paradoxul iubirii – volumul 1

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 449

“Un suflet captiv într-un trup înrobit. O fire rebelă ținută sub control de eticheta strictă a unei societăți superficiale. Un spirit înlănțuit de concesii și renunțări. O viață trăită în minciună sub atenta lupă a unui gardian nepăsător. Năzuințe anulate de concepții greșite. Compromisuri duse la extrem datorită prejudecăților unui păpușar manipulator.

Toate acestea și nu numai, se pot pronunța într-un singur cuvânt: Raisa. Tiparul prelucrat minuțios de eronat a unei soții moderne, redactor șef la o editură din Boston, care nu o solicită, dar nici n-o umple de satisfacții. La suprafață e modelul perfect de femeie. Tăcută, rafinată, strălucitoare, dar în adâncuri zace un suflet saturat de regulile societății și de soțul mereu taciturn care-i oferă rămășițele unui trai îmbelșugat, însă sterp de beneficii spirituale. Raisa este în adâncuri un suflet visător, poet din naștere, dar neînțeles și alege să tacă și să înghită o căsnicie de fațadă doar ca să nu dea greș. Eșecurile pentru ea fiind echivalentul rușinii imposibil de suportat.

Ce va alege când viața îi va oferi posibilitatea să se dezbare de tot ceea ce n-o definește? Pe ce drum va purcede când descoperă, printr-o conjunctură neașteptată, că inima ei e însetată de afecțiune veritabilă și nu de singurătatea în doi din viața conjugală? O nesfârșită minciună în care aspirațiile native i-au fost înăbușite. Nu poate decât să viseze la libertatea de exprimare pe care și-a dorit-o dintotdeauna.”

Raisa, acest suflet rebel într-o carcasă obedientă, această soție ce nu iese absolut deloc din tiparul impus de soț, este personajul care schimbă perspective, viziunile se modifică, percepția noastră devine din ce în ce mai fină.

Obediență, supunere în fața unui soț abuziv și obsedat de control, capcana părerilor celor din jur, toate acestea le-am trăit citind “Suflet rebel”. Și nu doar atât! Am aflat despre abuzul psihic, nu doar fizic, despre pragul dintre suportabil și ~până aici mi-a fost~, despre revoltă… dar mai ales despre dragostea liberă și neîngrădită, despre dragostea ce-ți dă putere, forța de a lupta…

Raisa reprezintă puterea unei femei: tăria de a îndura vitregiile sorții și curajul de a se ridica atunci când viața a trântit-o fără milă la pământ.

O carte aparte, unică în felul ei! Autoarea m-a uimit prin vocabularul folosit: dur, cuvinte directe, necizelate – sau mai bine spus neambalate frumos. Spune adevărul în față, fără a-l cosmetiza. Este o caracteristică aparte, demnă de apreciere. Ba chiar, aș putea spune că tocmai acest vocabular face cartea aceasta specială și greu de uitat.

Ca să nu mai vorbim de povestea de viață care ne este împărtășită, cu părțile ei bune, rele și foarte rele, care ne fac să o citim plini de emoție și curioși să descoperim cum răzbate Raisa până la final.

Nu știu dacă autoarea a realizat, a făcut-o cu intenție sau nu, dar mie îmi face impresia că Raisa are unele dintre calitățile ei.

“Toată viața mea e construită pe o tonă de rahat, având între straturile cărămizilor o bombă care dacă ar exploda, ar împroșca o mulțime de persoane care se vor elevate, în frunte cu cel căruia îi port numele.”

Poate multora limbajul Raisei va părea prea dur, dar să ținem cont că în viața de zi cu zi este o persoană interiorizată, care-și înghite frustrările și pozează într-o femeie fericită. Cumva este de înțeles că în sinea ei este mai răzvrătită. Eu, personal, nu înțeleg de ce stă într-o căsnicie care nu îi aduce nici un moment de bucurie, de liniște sufletească, de pace interioară… în această privință mi se pare că este prea încorsetată în părerile celor din jur.

Totuși, cu un soț ca al ei, pe care personal L-aș tortura mai ceva ca pe un dușman; cred și eu că își stăpânește reacțiile și nu lasă nimic necontrolat.

Raisa, mi se pare mie, ca o bombă cu ceas, care din moment în moment poate exploda, poate arunca deoparte jugul impus de soț. Problema este că nu se știe cine va avea de suferit în clipa exploziei.

Schimbările de după căsătorie – mai întâi cele vestimentare, urmate îndeaproape de cele comportamentale, au transformat o femeie veselă și plină de viață într-o carcasă goală, ce doar în sinea ei își permitea să mai comenteze câte ceva.

Un singur lucru nu a reușit Steven:

“… n-a reușit să mă despartă de prietenele mele, să mă facă să renunț la locul meu de muncă câștigat corect, nu prin pile, deși a încercat…”

Mă bucur! Măcar atât…

Pe de altă parte este Steven, pe care tare mult mi-ar place să-l zgudui bine de tot, să îi aplic puțin din propriul tratament. Un nesimțit care suferă de mania controlului și care în loc să-și aprecieze soția, ce face? O abuzează psihic dar și fizic.

Dar, situația începe să se schimbe într-o oarecare măsură în momentul în care Raisa lasă deoparte ideile ei fixe.

Îmi plac foarte mult prietenii ei cu gura slobodă dar care sar în ajutor atunci când ai cu adevărat nevoie. O echipă de nebuni, dar absolut adorabili!

“… una care apare îmbrăcată ca o snoabă la serviciu, apoi se schimbă, ca la plecare să-și pună aceleași țoale de calitate după ce stă toată ziua cu nasul în cărți și fumează pe ascuns în pauze, o blondă spurcată la gură care are mereu ceva de comentat și un bărbat pe invers…”

Sunt atât de haioși împreună, încât nu ai cum să nu-i adori!

Momentul în care tihna Raisei este spulberată de o tornadă se prezintă în persoana lui Race – fratele Marei, șefa ei – un fost pușcăriaș ieșit pentru bună purtare, care arată ca un zeu coborât pe Pământ, precum darul lui Dumnezeu pentru femei, ce mai!

“Unica soluție să scap de oprobiu public dacă cineva află ce-mi trece prin minte și să nu dau toată ziua nas în nas cu insul care este ca tămâia pentru drac, pentru liniștea mea sufletească, e demisia.”

Iar demisia nu este luată în calcul când vine vorba de a-i da satisfacție lui Steven. Ce-i mai rămâne oare de făcut? A, da! Să saliveze după Race, să intre în colaps, să i se scurtcircuiteze sinapsele atunci când îl vede… mental, dacă în realitate se abține.

O carte foarte alertă, cu o acțiune antrenantă ce nu-ți dă timp de odihnă, personaje mai mult decât amuzante. Dialoguri spumoase, pe care le savurezi la maxim, pline de viață. Toate acestea împletite într-o poveste captivantă, de neuitat.

Raisa este descrisă de Su într-un mod de-a dreptul comic după prima întâlnire a acesteia cu Race:

” — Smotocită bine! preia cuvântul Su, de parcă abia aștepta s-o facă. Cu ochii de zici că ești drogată sau în sevraj, tu alegi, pupilele dilatate, irisul abia se mai zărește de albastrul care umple tot spațiul, pulsul cred că peste maxima admisă asta de la gât îmi dau seama și răvășită complet, părul parcă acum te-ai ridicat din pat, cămașa descheiată la mai mulți nasturi decât de obicei și în jos nu văd, că stai pe scaun, mi se dă răspunsul pe care nu-l voiam. Într-un cuvânt, ești într-o dezordine delicioasă, draga mea. Dar să mor, dacă nu-ți stă bine! completează binevoitoare.”

Și este doar începutul! Povestea continuă în același stil alert, uneori amuzantă, alteori îți taie efectiv respirația și devine de-a dreptul emoționantă.

Tensiunea dintre Raisa și Race crește fulgerător de la o întâlnire la alta, atracția nefiind factorul cel mai important în relația celor doi, dar cu siguranță se simte.

Cititorul este antrenat în această poveste, cuprins de curiozitatea de a-l descoperi pe soțul ca și inexistent al Raisei, maestrul păpușar care se joacă efectiv cu viața și deciziile ei. Momentul în care îl cunoaștem mai bine este clipa în care ne-am dori să îl vedem pentru ultima oară. Cu siguranță pot spune că este personajul negativ al cărții. Dar, cu toate acestea, Raisa nu concepe divorțul, pur și simplu este pornită pe această idee că ea  l-a ales și acum trebuie să suporte, și nu o văd o persoană care să renunțe ușor…

Acum, fie vorba între noi, nici Race nu este un bărbat care se lasă cu una, cu două… așa că, ceea ce urmează este lupta dintre doi încăpățânați care nu cedează, lupta orgoliilor…

Am trecut printr-o întreagă gamă de emoții, asta datorită autoarei care a binevoit să mă țină cu inima în gât, servindu-mi una caldă, una rece… Când ziceam și eu că, în sfârșit, totul se liniștește cât de cât, situația se schimbă radical.

În mod sigur “Suflet rebel” este cartea pe care o trăiești, nu doar o citești! Care îți va rămâne în suflet o lungă perioadă de timp după ce ai dat și ultima pagină!

Oare cum este să descoperi într-o bună zi că soțul tău te spionează până și la muncă? Eu sigur nu aș reacționa foarte bine! Cu toate astea, Raisa este tolerantă. De ce? Că doar nu crede că o iubește și cu atât mai mult, nu îl iubește nici ea. Se pare că nu vrea să i se pună stigmatul de căsnicie ratată…  Sunt sigură că va veni o zi când Raisa va pune piciorul în prag și nu va mai tolera toate aceste abuzuri.

Mai ales acum, când este pusă în fața unei alegeri, chiar dacă aceasta nu este ușor de făcut. Mental, trebuie să rupă barierele pe care singură și le-a ridicat. Întrebarea este: va fi capabilă să ia cea mai bună decizie?

“Mi-ai omorât sufletul, criminalule! M-ai asigurat că mă protejezi. Mi-ai jurat să mă respecți. M-ai găsit ca pe o floare, ca să ajung pălămidă și-acum mi-ai dat lovitura de grație și deja sângele mi-e țurțuri de gheață. Să te îneci în singurătate!”

Aici sunt perfect de acord cu Raisa. Steven pur și simplu s-a dovedit a fi un nemernic cu acte în regulă!

Iar Raisa este o adevărată revelație pentru mine: un adevărat suflet rebel, cu un vocabular de cartier atunci când o cere situația… cum este cazul atunci când participă la cursele ilegale de mașini… La așa ceva nu m-aș fi gândit!

“Ora unu a trecut, omul negru n-a venit! Ora două a trecut, omul negru… n-a venit! Ora trei a sosit și în mama dracilor, eu singură cu Race n-am rămas nici o secundă!”

O carte interesantă, ce tratează probleme pe care le întâlnești în viața de zi cu zi. O carte despre prejudecăți și depășirea acestora; despre acceptarea unor decizii și a eșecului, despre atingerea libertății.

Pentru că libertatea Raisei este dragostea! Adevărată, sinceră, plină de căldură și bucurie, de zâmbete și încredere.

“Vreau să trăiesc, nu doar să treacă viața pe lângă mine. Vreau totul, dar doar pentru mine. Doar ce m-am reîntors ca Lazăr din morți, iar ceea ce credeam că a fost un calvar, s-a transformat într-o minune. Și Doamne, ce ușoară mă simt!”

Jessica este personajul puternic și luptător, prietena adevărată în care Raisa găsește tot sprijinul de care are nevoie pentru a merge mai departe. Este pur și simplu demnă de toată admirația!

“Un erou care a luptat în război și-a dus armura cu sufletul, nu numai cu trupul, iar sufletul tău e de neînvins.”

Aș avea și o sugestie: mai multă atenție la corectare, înainte de editare.

Deasemenea, finalul cărții mi-a lăsat senzația că ceva lipsește. Ca și cum ceva a fost uitat, nu s-a spus… și asta îmi crează impresia că este în detrimentul personajelor. Le face să pară ușor capricioase și nehotărâte… Este ca și cum, un film a fost turnat mai mult de jumătate, iar la final s-a terminat banda și nu s-a găsit de cuviință să se caute una nouă…. Așa simt eu.

O lecție de viață, o experiență dură, suferință la cote maxime, curajul ieșit la iveală în sfârșit.  O poveste trăită cu intensitate, căreia abia îi aștept continuarea.

Mulțumesc Nieves și Librex pentru exemplarul oferit spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 9,8.

O viață …

Din prima clipă când te-am cunoscut, din primul moment în care ochii mei i-au întâlnit pe ai tăi, atunci când sufletele noastre s-au întâlnit, am știut că un ești un simplu pasager prin viața mea. Am știut că ești ceva deosebit. Cu toate că prima impresie nu a fost una favorabilă…

Am crezut la început că ești un îngâmfat și prea mândru de tine ca să ne bagi în seamă pe noi, muritorii de rând. Cu toate acestea, viața a avut grijă să îmi arate cât de mult mă puteam înșela! Ai intrat ca un fulger în viața mea, ai zdruncinat-o, ai avut grijă să mi-o dai peste cap și să o reașezi astfel încât tu să devii o persoană importantă în ea. Ți-ai făcut loc cu grijă, încet, până când a devenit evident că fără tine, viața mea nu ar mai avea același sens.

De atunci, viața mea s-a transformat. Acum ești pilonul pe care mă sprijin, ești partea importantă din mine, ești zâmbetul care-mi apare pe chip dimineața și cel cu care adorm seara. Ești libertatea, fericirea, iubirea… ești totul!

O viață întreagă alături de tine m-a ajutat să mă cunosc pe mine însămi, să îmi descopăr limitele și mai ales să mă simt ocrotită. Fiecare respirație pe care o împart cu tine este completă.

Clipele în care nu ești lângă mine, acelea sunt cele mai dureroase. Pentru că, trebuie să le fac față, să fiu puternică, să le supraviețuiesc. Și mi-am demonstrat că pot! Nu pot spune, totuși, că absența ta nu doare… Dar, gândul la tine mă întărește!

Astăzi, ca în fiecare zi, mă gândesc la tine, la faptul că o viață întreagă alături de tine nu îmi este de ajuns. Mi-aș dori o eternitate!

Soare

Soare afară, căldură, veselie, bucurie… fericire!

Cam asta simțim când se apropie vara. O ușurare a sufletului. Aripi și senzație de zbor. Libertate! Bucuria în lucrurile mici, în prietenii adevărați, în iubirea ce răzbate de peste tot!

Soarele este în fiecare din noi. Doar să îl lăsăm să strălucească! Soarele este pozitivitate, jumătatea plină a paharului, un mulțumesc spus când trebuie!

Soarele este ceea ce ne dorim, ce este benefic pentru noi, visul spre care ne îndreptăm zi de zi, speranța pe care o dorim împlinită!

Extazul lui Gabriel de Sylvain Reynard

Titlul original: Gabriel’s Rapture

Colecția: Eroscop

Editura: Trei

Anul apariției: 2014

Traducerea: Mihaela Doagă

Număr de pagini: 567

“Poveștile mele preferate sunt acelea în care personajul pornește într-o călătorie, fie una într-un loc fascinant, fie una personală în care se descoperă pe sine însuși.” declară Sylvain Reynard.

Ei bine, se pare că această serie se dovedește a fi călătoria personajului spre descoperirea de sine.

După ce am asistat la aducerea aminte a lui Gabriel despre Julia, la dragostea celor doi, dar mai ales la nivelul de tandrețe și duioșie de care dă dovadă Gabriel, la profunzimea sentimentelor sale și la cât de mult apreciază și iubește femeia; sunt curioasă prin ce experiențe vom mai trece.

Dacă primul volum ne-a trecut prin “infernul” vieții lui; acum, oare pentru atingerea extazului suntem nevoiți să trecem și prin “Purgatoriul” lui Dante — cu care se identifică uneori Gabriel?

Acest volum debutează cu coșmarul Juliei — teama subconștientă că Gabriel o va părăsi și cu un telefon dat de Pauline…

Dar Gabriel duce romantismul la nivel de artă..

” Cerul albastru se înroși văzându-i cum se iubeau cu patimă, iar soarele florentin zâmbi peste ei, învăluindu-i în căldura lui, în ciuda unei adieri blânde. Lângă ei, cafeaua cu lapte a Juliei se răci definitiv, îmbufnându-se pentru că n-o băga nimeni în seamă.”

Îmi place cum îi oferă Juliei toată dragostea, se asigură că este într-adevăr satisfăcută de ea și tot timpul îi spune că o iubește. Și Julia este doritoare să învețe noi și noi metode de a-l satisface pe Gabriel — “zeul sexului” cum îi spune ea.

La muzeul Ufizzi, în sala Botticelli, Gabriel își susține prelegerea despre Dante, făcând din aceasta o întreagă declarație de dragoste dedicată Juliei.

Și în sfârșit facem cunoștință cu Christa, vă mai aduceți aminte de ea, nu? Este masteranda care se tot dădea la Gabriel.

Ei bine, părerea mea este că tipa folosește sexul — nu pentru că îi plac bărbații, ci pentru ceea ce obține de la ei în urma sexului: cadouri scumpe.

Și tipei chiar i s-a pus pata pe Gabriel și o urăște de moarte pe Julia.

Într-o plimbare pe podul de pe râul Arno, Julia îi spune lui Gabriel că își dorește o operație estetică ca să scape de cicatricea de pe gât. Gabriel îi promite să facă posibil acest lucru, dar îi sugerează să meargă și să vorbească și cu un psiholog.

Vacanța în Italia este menită să-i apropie, din toate punctele de vedere, nu doar fizic. Reușesc oarecum, Julia având ușor ușor ceva mai multă încredere în ea și Gabriel.

Apoi sărim iar în viața Christei… și la mesajul primit de aceasta de la profesorul Pacciani…

Întorși de Crăciun acasă, au loc două evenimente notabile: Julia are o dispută cu fosta ei prietenă care o amenințase să facă publice niște poze compromițătoare pentru Julia. Și apoi, Gabriel are o întâlnire neașteptată cu Paulina — mama fiicei sale decedate– care încearcă să-i atragă atenția iarăși asupra ei. Doar că nu reușește.

Familia lui Gabriel observă că acesta, în compania Juliei, este mult mai fericit decât înainte.

Richard și Gabriel au o discuție despre Julia, îi sugerează lui Gabriel să își asume responsabilitatea pentru ea, și asta până nu se dovedește a fi prea târziu.

Printre cadourile de Crăciun pe care și le dăruiesc unul altuia, Julia îl primește pe cel mai important: programarea la operația chirurgicală care să-i scoată cicatricea de pe gât…

… Un alt cadou primește Gabriel de la Paulina: o ecografie a Maiei – fiica sa. Se simte distrus și mânios, dar Julia îl face să considere acea oză un dar – deoarece el este tatăl Maiei, chiar dacă aceasta a murit.

Și revenim la Toronto și la Christa, care se culcă cu Lucas – doar ca să poată vedea cine e fata care a venit la Lobby cu Gabriel– logodnica lui.

Julia și Gabriel revin și ei în Toronto, iar de acum încep peripețiile…

Christa începe să pună întrebări… de ce doamna profesoară Picton este îndrumătoarea ei de teză, în timp ce profesoara o recomandă pentru doctorat la Harvard…

Prima lovitură o dă Christa, acuzându-l pe Gabriel de hărțuire sexuală. Și în același timp Julia este convocată să apară în fața comisiei de disciplină.

Cu toate acestea, cei doi reușesc să plece în vacanță în Belize.

Dar întorși acasă, fiecare își angajează câte un avocat. La un moment dat, la una dintre întâlnirile lor romantice, Gabriel se gândește la ceva care pe mine pur și simplu m-a impresionat:

” Asta înseamnă dragoste. Să stai dezgolit dinaintea persoanei iubite și să-i strigi numele fără rușine, dând glas nevoii tale de ea.”

Julia, însoțită de avocată, merge la întâlnirea cu decanul unde află că a fost acuzată de a fi întreținut relații neavenite cu profesorul coordonator pentru obținerea de foloase necuvenite: bursă, notă mare la examen.  În urma acestei audieri, Julia îi dă undă verde avocatei sale să pornească la atac, depunând o plângere în contra Christei.

Ajung să se confrunte cu comisia de etică a universității, punându-și în pericol carierele lor pe altarul dragostei. Rar mai găsești așa ceva în zilele noastre!

Și aici Julia declară că au avut o relație consensuală nicidecum nu a fost hărțuire! În acest moment Gabriel cere să fie audiat separat, și încearcă să facă în așa fel încât Julia să nu aibă de suferit, să nu rateze doctoratul la Harvard.

Astfel că, se sacrifică el pentru ea, dar nedându-i nici o explicație — deoarece i se interzisese orice contact — Julia crede că Gabriel pur și simplu se desparte de ea…

Trecem prin durerile și suferințele celor doi, prin neputința lor de a se face înțeleși…

Gabriel se refugiază în Italia, iar Julia continuă să sufere. Dar absolvă, se mută la Harvard pentru doctorat. Și, într-un final, Gabriel și Julia se văd din nou. Discută, dar parcă legătura lor nu mai este la fel de intensă, după părerea Juliei.

Ce vor face cei doi? Vor reuși să se regăsească unul pe celălalt? Sau povestea lor de iubire se va risipi în bătaia vântului, precum frunzele uscate ale unui copac în plină toamnă?

O carte frumoasă, intensă, care efectiv te ține prins între paginile sale. O lecție despre sacrificiile pe care le faci în numele iubirii, despre dragostea adevărată care merită să riști totul pentru ea!

Nota mea pentru carte este 10!

Vine o zi…

Au trecut anii, filele vieții au început să se adune într-un adevărat roman, cu tendințe de serie, dar experiența își spune cuvântul.
Am învățat că totul are un preț! Fie că ești aici sau acolo, că faci ceva sau altceva, cu pasiune sau din interes; toate au prețul lor. Sacrifici ceva, renunți la ceva. Important este ca atunci când privești în urmă să nu ai regrete! Să te bucuri de ceea ce ai făcut, poate să le aduci un zâmbet și celor din jur. Să crezi că cineva a fost inspirat de faptele tale. Să speri că unii au avut câte ceva de învățat de la tine, că poate le-ai deschis un nou orizont.
Vine o zi în care te întrebi de ce ai ales să faci ceva, dacă a meritat, dacă se merită să continui… Vine o clipă în care îți dorești ca ceva să se schimbe, ceva să meargă mai bine. Vine o zi în care ți-ai dori ca fiecare să își vadă propriile greșeli mai întâi, abia apoi să privească în curtea vecinului cu atât de mult interes.
Mi-aș dori să nu mai fie atâta răutate și invidie în lumea asta, să fim mai buni și mai îngăduitori, dar se pare că aceste gânduri ale mele rămân la stadiul de speranțe deșarte. Experiența de până acum mi-a demonstrat că lumea în care trăim nu este prea bună și îngăduitoare nici atât! Păcat…
Bine, trebuie să recunosc că sunt câteva excepții notabile, ca peste tot. Mă bucur! Sunt demne de stimă și apreciere acele persoane! Aș vrea să fie mai mulți!
Vorbele dor, oameni buni! Dor, chiar dacă au fost spuse fără intenția directă de a răni. Dor chiar dacă au fost aruncate fără a conștientiza puterea pe care o vor avea: de a răni pe cineva, de a produce durere și suferință.
O vorbă bună, o încurajare, un gest cât de mic ar însemna atât de mult atunci când ești la început de drum. Când abia îți deschizi aripile și înveți să zbori! Cu greutate la început, mai ușor pe măsură ce capeți experiență…
Mă mai întreb eu multe, dar momentan, cel mai important a fost să vorbim despre bunătate și îngăduință în primul capitol din cartea vieții.

Sclipind la ultimul vagon de Andreea Blându

Titlul: Sclipind la ultimul vagon

Autoare: Andreea Blându

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 236

” Mai mult decât un roman de dragoste, Sclipind la ultimul vagon este o poveste sfâșietoare, intens psihologică, având în vedere introspecțiile și adevărurile atribuite personajelor.

Sunt explorate sentimente, fapte și atitudini care depășesc granițele rațiunii.

Iubirea devine un sentiment imprevizibil care reunește contradicții ce depășesc orice barieră.

El, bărbatul cuceritor, aflat între două lumi ale iubirii, dar mai presus de toate, fixat în egoismul iubirii de sine, se va complăcea, totuși, în iubirea domestică.

Cealaltă, ideală, va rămâne un vis…

Ea, adolescenta romantică, exuberantă, își trăiește sfâșietor, la maximum, prima iubire, paralel cu sentimentul apăsător că acela pe care îl iubește nemărginit, este el însuși mărginit într-o căsătorie.”

“A iubi înseamnă a suferi.

Și cum mulți fug de suferință,

puțini știu să iubească.”

— Emil Cioran

Un citat interesant deși nu lipsit de pesimism, după părerea mea. Nu este neapărat nevoie să suferi pentru a fi cu adevărat fericit.

O autoare tânără, care a scris această carte la doar 18 ani, demonstrând o fină cunoaștere a tipologiilor umane, a psihicului uman și o atentă viziune asupra vieții și fatalității acesteia.

Un stil simplu și sensibil, plin de emoție și energie în același timp, “Sclipind la ultimul vagon” reprezintă șansele cărora le-ai permis să treacă pe lângă tine, șanse de care nu ai știut să profiți sau învățămintele și concluziile trase la finalul unei experiențe care te formează ca om, te trezește.

“Singură în ploaie… singur în întuneric și totuși … rămânem cu gândul la clipa în care strălucirea stelelor și magia picăturilor de ploaie vor face parte din același decor.

Păstrează-mă în gând… dar ai grijă cum și cât…pentru că … e posibil să-mi doresc să rămân acolo pentru totdeauna.”

Acțiunea romanului debutează la Timișoara, într-o zi plină de nori aducători de ploaie, unde facem cunoștință cu Eric:

” Nu simte frigul, deși aerul rece îi pătrunde în piele, în sânge, înfiorându-i inima.”

Este un om împovărat de gânduri, bântuit de regrete…

“… dacă timpul vrea să se oprească, e liber să o facă. Oricum niciodată nu va mai ține pasul cu el.”

Pleacă subit spre gară de unde ia trenul spre Brașov, o călătorie neplanificată, o plimbare pe Străduța amintirilor…

“E ca și cum astăzi trecutul s-ar fi întors în viața lui, ca să îi înfățișeze ironic, ca într-o oglindă, contururile existenței lui de atunci, de acum; schimbarea la care l-a supus, în ultima vreme, această inexplicabilă forță, pe care cu toții o numim viață… Dar nu trecutul e cel care se întoarce, oamenii sunt cei care nu îl pot smulge definitiv, și îi caută neîncetat urmele, atunci când amintirea acestuia e prea profundă ca să mai fie îngropată.”

De aici, asistăm la un salt în timp, nu înainte ci  înapoi, în urmă cu trei ani, când Eric o cunoaște pe Nidia… Amintirile acestea prețioase pe care destinul i le-a servit drept lecție de viață.

O întâlnire ușor amuzantă, ușor ironică, o întâlnire în care Eric o tratează ca pe un copil…

Întrebată fiind de ce îi place să recitească o carte, Nidia dă un răspuns cu care cititoarea din mine este perfect de acord:

“– De fiecare dată descoperi alte detalii, alte semnificații, care îți induc alte stări, alte sentimente. Plus că o carte poate fi percepută diferit, la vârste diferite.”

Eric este pur și simplu captivat de tânără, într-un mod în care nu a mai fost captivat de nimic altceva. Nidia, este și ea impresionată de bărbatul care o privea atent, de parcă încerca să-i descopere cele mai ascunse cotloane ale sufletului…

“Pentru că ceea ce este mai bun în viața noastră se obține numai cu prețul unei dureri existențiale…”

Sunt cuvintele lui Eric scrise într-o agendă, la acea primă întâlnire a lor.

O carte a cunoașterii, a readucerilor aminte, cu un puternic iz psihologic. Eu aș spune chiar cartea regretelor târzii sau cartea cunoașterii de sine și a altora, de prețuire a unei persoane atunci când este prea târziu. În viață trebuie să trăiești cu curaj, să nu amâni niciodată pe mai târziu. Acel “mai târziu” poate deveni într-o fracțiune de secundă…prea târziu.

La momentul în care s-au cunoscut cei doi, nici unul dintre ei nu era pregătit pentru impactul pe care întâlnirea lor l-a avut asupra fiecăruia dintre ei. A constituit momentul de cotitură al vieții lor, clipa conștientizării de sine, frântura de timp în care au văzut viața cu alți ochi.

“Nidia dovedea de cele mai multe ori un echilibru interior indestructibil… puțini reușeau să descifreze ce se află în spatele cuvintelor ei, rostite de multe ori cu dublu înțeles. Puțini erau cei care știau să îi citească în privire adevăratele gânduri.”

O carte de o sensibilitate aparte, o cunoaștere a firii omului în profunzime. Cartea “Sclipind la ultimul vagon” poate fi considerată un imn în memoria persoanei care a avut o influență notabilă în viața fiecăruia…în cazul de față o odă închinată persoanei iubite, chiar iubirii! În același timp este cartea regretelor târzii, prea târzii în opinia mea; și a învățăturilor trase din această întâmplare pe care nu o poate uita, memorabilă…

Ca cititor, de la primele rânduri nu o mai poți lăsa din mână. Îți dorești să îi descoperi atât pe Nidia cât și pe Eric; să dezlegi tainele și hotărârile lor și să înțelegi de unde provin regretele.

Fiecare personaj al cărții este atât de bine descris încât îl poți vizualiza, ceea ce este un atu. Dar, în această carte, toți au câte ceva de ascuns. Adevărurile ies la iveală pe măsură ce povestea se desfășoară, cititorul fiind efectiv prins în acest hățiș de adevăruri spuse pe jumătate, de minciuni ce ies cu timpul la iveală.

Surpriza cea mare nu a constituit-o faptul că mi-a plăcut cartea, ci că a fost scrisă de o fată care abia ce devenise majoră. A dat dovadă de o profunzime aparte în cunoașterea sufletului unui om și a știut să transmită cititorului atât bucuria cât și tristețea și suferința iubirii.

“Eric, la cei treizeci de ani ai săi, nu resimțea diferența de vârstă dintre el și Nidia, iar acest aspect i se părea fascinant.”

Tocmai aceste gânduri ale lui Eric arată maturitatea mentală a Nidiei, care, impresionează. Pe de altă parte, nu îl înțeleg pe Eric, care a preferat să se despartă de Nidia decât să lupte pentru iubirea lor. Iar scuza “pentru binele ei” nu ține.

“Mi-e dor de puterea cu care reușeam să fiu bine, mi-e dor de optimismul și inocența care mă caracteriza. Totul părea simplu, pe atunci nu știam ce înseamnă … imposibil. Îmi lipsesc anii care au trecut și pe care nu îi voi mai recupera niciodată. Mă întreb în ce moment am început să văd lumea cu alți ochi… Când a trecut timpul? Când m-am schimbat atât de mult?”

Odată cu maturizarea, cu trecerea de la etapa copilăriei la cea a vieții de adult. Odată cu pierderea iluziei cum că ești atotputernică și că nimic rău nu ți se poate întâmpla!

Destinul se hotărăște să le pună piedici. Poate tocmai pentru a îi vedea luptând pentru ceea ce își doresc cu adevărat.

Tatonări, dansul plin de emoție a două persoane ce sunt atrase una de cealaltă și care încearcă să se descopere; toate acestea ne sunt redate în carte. Deși nu toate le sunt favorabile, iar unele decizii pe care le iau cei doi își îndurerează partenerul, nu te poți abține să nu speri că soarta le va da șansa să găsească fericirea.

Cum se va încheia povestea celor doi? Vor rămâne sau nu împreună?

Citiți cartea! Multe alte surprize vă așteaptă.

“Te iubesc… mai mult decât ți-am arătat.”

Nota mea pentru carte este 10, cu toate că încă mă întreb de ce autoarea nu a ales un final fericit?

Iubirea pierdută

Ai plecat din viața mea la fel de ușor precum ai intrat. Păcat că eu nu mai sunt aceeași ca la început. M-am schimbat…sau tu m-ai schimbat?
Ai fost fericirea și speranța mea, bucuria și iluzia unei vieți împlinite. Într-o clipă, o fracțiune de secundă, ai devenit coșmar. Durere surdă. Urlet mut. Rană sângerândă. Într-o clipire ai devenit fum risipit de vânt, ceață răsfirată la apariția soarelui… Unde a apărut ruptura? Când a intervenit indiferența? Și mai ales, de ce nu am făcut nimic pentru a ne rezolva această problemă?
Știam că iubirea nu este întotdeauna blândă și dulce, dar nu am crezut niciodată că doare atât de tare, ca o rană sângerândă ce nu se vindecă prea ușor…
Mi-aș dori să știu cum te poți proteja de deziluzii, de aceste vise deșarte cu care singură m-am amăgit. Dar tu ai fost tot timpul conștient de faptul că iubirea noastră nu era nici atât de puternică, nici atât de veșnică pe cât am crezut eu.
De ce nu mi-ai spus să nu mai sufăr atât de mult, să nu mai pun atâtea sentimente?
Nu. Tu m-ai lăsat să mă descurc cum pot. Acum, după ce am investit atât de multe sentimente, cum să fac să te uit?
Durerea este atât de intensă că îmi taie respirația. Amintirea ta mă răscolește…

Abis de Monica Ramirez

Titlul original: Abyss

Autoare: Monica Ramirez

Seria: Alina Marinescu

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

Traducerea: Monica Ramirez

Număr de pagini: 351

“Îndoiala mă chinuie neîncetat în ultimul timp. Mintea mi-e amorțită. Acolo unde cândva existau răspunsuri, acum nu mai există decât spații goale. O atingere, un miros, o imagine, un stimul ce în mod normal mi-ar fi provocat o emoție ori măcar o amintire, acum nu-mi mai aduce decât … nimic. Sunt înconjurată de o nebuloasă tăcută. Nu simt nicio emoție, nu am nici măcar o urmă vagă de sentiment. Ceva a murit… ceva în adâncul sufletului meu s-a stins precum o lumânare în ploaie. Am citit o parabolă odată… parcă era japoneză? Nu-mi mai aduc aminte, dar îmi amintesc cuvintele de parcă cineva mi le-ar fi încrustat în creier. Un om s-a trezit dintr-un vis în care era fluture, întrebându-se dacă nu cumva e de fapt un fluture care visează că e om. Cam așa mă simt și eu în ultimul timp. Nici om, dar nici fluture. Sunt ceva între, poate umbra unei fantome.”

Cam ciudate gândurile, ca să nu spun sinistre…

“Ca să-ți aduci aminte cine ești, este nevoie să uiți cine ți s-a spus că ai fi.”

Adevărat, dar este oare posibil în cazul de față?

După un tur de forță cu Asasin la feminin,Identități secrete; Balanța puterii și Bariere de fum, sunt convinsă că mai urmează șocuri, întâmplări și acțiuni la care nu m-aș fi gândit sub nici o formă. Adică, cine s-ar fi gândit că Alex moare și apoi învie? Sau că Alina îl cunoaște pe Marius? Eu cu siguranță nu m-aș fi gândit la așa ceva! Ca să nu mai spun nimic de dispariția Alinei…

Dacă autoarea a reușit să mă convingă de ceva, acesta a fost că imposibilul în această serie nu există. Tot ce poate fi mai rău se întâmplă. Măiestria cu care își scoate personajele la liman este ceea ce captivează, înlănțuie efectiv cititorul, chiar dacă nu ești de acord cu direcția în care pornește povestea… Așa că, nu am putut să las să treacă prea mult timp între volumul 4 și 5.

Să continuăm aventura!

“Când privești în abis, abisul privește prin tine.”– Friedrich Nietzsche

E și normal! Având în vedere câte au văzut și făcut de-a lungul misiunilor lor. Sper doar că Alina se va întoarce la Alex, iar povestea lor să fie una credibilă.

Cred că perechea Alex – Alina este mult mai credibilă din punctul meu de vedere decât Alina – Marius. Pur și simplu Marius nu mi se pare suficient de puternic pentru a fi un partener pe măsura Alinei.

Dar să lăsăm asta momentan și să revenim la misiunile din Abis, și anume, la cea din Afganistan, ce are loc chiar în prologul cărții.

” Frica face parte din noi toți, spuse o voce, rostind cuvintele cu o ritmicitate aproape hipnotică. Adevărata valoare a unui bărbat constă în determinarea cu care-și învinge frica.”

Bine spus, dar este valabilă și pentru femei, nu doar pentru bărbați.

Asistăm la o crimă odioasă. Cum poate cineva să se sinucidă și să ia cu el și alte vieți omenești? Nu înțeleg și niciodată nu voi putea concepe așa ceva. Este o monstruozitate.

De aici, acțiunea se mută la Dubai, în Emiratele Arabe Unite… unde descoperim o Alina apatică, care se mulțumește să trăiască fără amintiri; și realizăm că acțiunea romanului de față se petrece cam la un an după anteriorul. Alina este complet vrăjită de Bataine alias Bashir, sau ar fi mai bine să spun că este sub controlul acestuia?

Descoperiți voi citind cartea. Ceea ce este important este faptul că au reușit să o controleze. Dar…

“O recuperaseră pe Alina și asta era cel mai important. Ceea ce-l îngrijora însă, era faptul că habar n-aveau cât din Alina rezistase lungului proces de îndoctrinare și spălare pe creier.  …  Spera doar că procesul nu era ireversibil.”

Reveniți la Milano, Marius și Roger – șeful CIA al Brigăzii Antitero, o duc pe Alina într-o casă victoriană și nu la cartierul general Elite… Mă întreb de ce Marius este nevoit să-și ascundă emoțiile odată cu readucerea Alinei? Ce se întâmplă de fapt?

Oare cum este să te uiți la oameni pe care îi cunoști de-o viață și să nu-ți aduci aminte nici măcar numele lor? Să crezi că sunt dușmani pe care trebuie să îi elimini? Oare cum va fi Alina la finalul acestei săptămâni cu Roger și Marius? Va mai exista Alina? Sau va fi redusă la tăcere pentru totdeauna?

A avut dreptate autoarea când m-a sfătuit să am grijă la micile bombițe care s-au dovedit a fi bombe în toată regula. La așa ceva chiar nu m-aș fi așteptat… Ce imaginație! Îmi este și teamă să mă gândesc ce alte situații mă mai așteaptă pe parcursul acestui volum.

“Trebuia s-o ajute să-și învingă demonii, nevoia primară de droguri, confuzia și scârba față de propria persoană. Problema era că nu mai aveau decât o singură zi până când agentul Alina trebuia să funcționeze perfect. Dacă nu se întâmpla asta, Brett avea s-o condamne la moarte.”

O misiune foarte grea pentru Marius…. va reuși sau va eșua?

Alertă și plină de suspans, cartea ne ține cu respirația tăiată, cu inima-n gât, încă de la început. Avem tot timpul imaginea unei clepsidre deasupra capului, a cărei nisip odată scurs poate aduce viața sau moartea, salvarea sau tenebrele.

De data aceasta asistăm la răzbunarea Alinei contra lui Bashir… pe care este hotărâtă să-L caute și să-l execute indiferent în ce ungher întunecat s-a ascuns. Ford, Marius și Roman sunt alături de ea.

Marele absent, pe care nu ai cum să nu îl detectezi, este Alex. Unde este și mai ales, de ce nu a fost implicat în această misiune?

De aici, cartea continuă în același ritm alert, cu misiuni peste misiuni, dar Alina este precum un robot. Un soldat universal care nu mai arată nici cea mai mică emoție. Execută tot ce i se spune, nu-i pasă deloc de pierderile colaterale atâta timp cât acestea sunt în limitele admise. E ca și cum nu mai are suflet…

Nu îmi mai place Alina, reacționează ciudat. Îl ține la distanță pe Marius, la Alex nu se gândește absolut deloc, a devenit o palidă umbră a ceea ce a fost. Iar gândurile lui Marius ilustrează perfect acest sentiment al meu:

“Femeia pe care o iubea mai mult decât propria-i viață înțelegea adevărata valoare a sufletului uman. Luptase din răsputeri să și-l păstreze pe al ei, dar îl pierduse fără drept de apel datorită unei conjuncturi nefericite rezultate din eroarea lui de judecată.”

Alina se retrage în ea, nu mai comunică și nici nu mai face glume cu prietenii, are o atitudine fatalistă. Bineînțeles că prietenii ei sunt îngrijorați și fiecare încearcă să o scoată din această gaură neagră unde s-a ascuns… Dar, un an de zile de spălare pe creier alături de Al-Quaeda își spune cuvântul, fără a mai pomeni nimic de faptul că ea este cea care l-a împușcat pe Vallis fără ca măcar să realizeze că era un prieten apropiat. Oare cum se descurcă cu toate aceste remușcări, cu aceste consecințe grave ale propriilor sale acțiuni?

Jason este cel care reușește cât de cât să o facă să reacționeze. Dar să nu vă gândiți că este vechea Alina care mereu avea ceva de spus…aceea a dispărut precum fumul în bătaia vântului.

O misiune care altădată ar fi stârnit o grămadă de întrebări și revoltă din partea Alinei, care acum acceptă totul fără nici o emoție, îl îngrijorează până și pe Brett care realizează că Alina nu mai este aceeași – sufletul ei este sfărâmat.

Nu știu de ce nu acceptă să consulte un psiholog, deoarece trauma prin care a trecut și tortura la care a fost supusă nu a fost o joacă de copii. De ce nu ia Brett măsuri? Ce se urmărește de fapt?

Marius este cel admirat în cazul acestui volum. Luptă cu adevărat, face chiar și imposibilul pentru a o salva.

“Acum nu mai era îngrijorat doar pentru starea ei psihică, ci și pentru sufletul ei. N-o văzuse niciodată atât de supusă și dornică să-și îndeplinească ordinele, indiferent de natura lor. Nu mai putea privi de pe margine, trebuia să conceapă un plan pentru a-i salva sufletul. Dacă n-o făcea, era clar că Alina avea să se distrugă pe vecie. Și dacă se întâmpla asta, nimic altceva nu mai conta.”

După o jumătate de carte în care eram pe punctul de a da cu cartea de toți pereții, de a tortura toate personajele cărții în cele mai inovatoare modalități posibile, de a mă certa cu autoarea cerându-i explicații despre harababura pe care a creat-o aici, în sfârșit ceva începe să se schimbe… Alina zâmbește, ba chiar reușește un mic hohot de râs… Ăsta da pas înainte!

Și-a revenit Alina? Rămâne cu Marius?

Citiți “Abis”și faceți cunoștință cu disperarea unui suflet distrus care încearcă să se recompună. Vă asigur că surprizele se țin lanț, iluziile sunt sfărâmate și imposibilul devine deodată posibil.

“– Te-am iubit mereu, chiar și atunci când n-o știam. Restul n-a fost decât o minciună.”

Mulțumesc Monica Ramirez și Librex pentru cartea oferită spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 9,9.

Fata de hârtie de Guillaume Musso

Titlul original: La fille de papier

Editura: Allfa

Anul apariției: 2012; 2013; 2015

Traducerea: Liliana Urian

Număr de pagini: 332

Guillaume Musso, un autor tânăr, de care până de curând nici nu auzisem… asta se întâmpla acum vreo doi ani… Datorită unei prietene, am citit recenzia unui roman al său și m-am lăsat tentată.

Și astfel am ajuns să citesc “Fata de hârtie”, un roman mai neobișnuit, care poate fi caracterizat cam așa:

“Se întâmplă ca o femeie să întâlnească o epavă și să decidă să facă din ea un bărbat sănătos. Uneori, reușește. Se întâmplă ca o femeie să întâlnească un bărbat sănătos și să decidă să facă din el o epavă. Chestia asta îi reușește întotdeauna.” — Cesare Pavese

Să facem cunoștință cu Tom Boyd — personajul nostru principal, un autor de marcă, care publică o serie de mare succes, bogat, care se îndrăgostește de persoana nepotrivită: Aurore.

Când cei doi se despart, Tom pur și simplu clachează: nu mai are imaginație să mai scrie, ajunge să bea peste măsură și devine dependent de diferite calmante ce-l ajută să fugă de realitate.

Cei doi prieteni ai lui Tom, Milo și Carole, sunt cei care-l susțin, se cunosc încă din copilărie. Milo este agentul literar al lui Tom, și reușește să-i piardă acestuia toți banii prin diferite investiții proaste.

Un punct de cotitură în viața lui Tom, când riscă să fie dat în judecată de editura care îi publica romanele, deoarece nu-și onora termenele limită ale contractelor, Milo pur și simplu nu mai știe cum să îl motiveze și ce să mai facă.

Toate astea, până într-o seară când, apare la el în casă o tânără spectaculoasă, spunându-i că este un personaj din cărțile sale: Billie Donelly.

De acum începe aventura!

După ce o supune unui întreg tir de întrebări, până și Tom este convins că această tânără este personajul său din carte!!!

În acest moment al cărții nu mai știam ce să cred…că e fantasy, că este Tom nebun…

Vă întrebați cum poate un personaj de carte să ajungă în lumea reală?

Datorită unei greșeli de tipărire: un set de o sută de mii de exemplare este tipărit doar pe jumătate…

“Billie își șterse ochii înnegriți de rimelul prelins.

— Te rog, Jack, nu pleca așa.

Dar bărbatul își pusese deja mantoul. Deschise ușa, fără să arunce vreo privire spre amanta lui.

— Te implor, strigă ea căzând.”

Și fata îl convinge că astfel a căzut ea din carte în casa lui, și că, singurul mod de a se putea întoarce în lumea imaginară a ficțiunii este doar ca el să își termine de scris romanul.

La prima vedere, am crezut că este o carte care sigur nu va prea fi pe placul meu. Dar, s-a dovedit că nu a fost așa. Nu puteam să mă înșel mai tare!

Datorită unor răsturnări de situație, Billie și Tom ajung să fugă împreună.

Fata îi propune un târg cu care Tom este de acord: Billie îl ajută să își recupereze fosta logodnică – pe frumoasa Aurore; iar Tom va face tot posibilul să scrie al treilea volum din serie, astfel va reuși să o trimită pe Billie în lumea ficțiunii, de unde a venit.

Și ne îndreptăm spre Mexic, într-o mașină de lux dar fără un ban în buzunare, la un moment dat urmăriți de poliție și pe parcursul acestei aventuri ne amuzăm de Tom și Billie, care au un haz aparte.

Ajung într-un final în stațiunea din Mexic unde se află fosta logodnică a lui Tom… Aici apar și prietenii lui, Milo și Carole; aflăm că Milo este îndrăgostit de Carole dar nu are curajul să îi spună…

Între timp, Tom descoperă că este din ce în ce mai atras de Billie, și în momentul când aceasta începe să se simtă rău, fiind dusă de urgență la spitalul din stațiune; se descoperă ceva neobișnuit în urma analizelor: fata are o mare concentrație de celuloză în sânge.

O carte alertă și cu un subiect neobișnuit, tipic pentru autor, care de fiecare dată reușește să mă uimească. Pur și simplu a devenit unul dintre autorii mei preferați!

Cum este posibil așa ceva? Celuloză în sânge?

Dar, Tom are o explicație logică: este normal având în vedere că Billie este un personaj de carte!

Din păcate, se constată că fata are nevoie de o intervenție chirurgicală, având probleme cu inima.

Cei doi discută din ce în ce mai des, devin din ce în ce mai atrași unul de celălalt, deși sunt conștienți că între ei este imposibil să existe o relație durabilă, având în vedere că fata trebuie să se întoarcă în lumea de unde a venit- cea a ficțiunii.

Aurore îi dă lui Tom numele unui renumit doctor cardiolog din Paris și, împreună cu Billie pornesc spre acest oraș francez atât de renumit, pentru ca fata să poată fi operată.

Între timp, Milo și Carole descoperă că problemele lui Billie au început în momentul în care, din cele o sută de mii de exemplare defecte s-au distrus 99.999, și realizează că trebuie să descopere acea ultimă carte pentru a nu fi distrusă.

Și ne începem vânătoarea de vrăjitoare din Malibu, plimbându-ne prin America, Italia, Rusia și chiar Franța; tot timpul într-o alergare contra cronometru, tot timpul ajungând prea târziu… până când Milo descoperă pe malul Senei acest ultim exemplar  pus în vânzare de un vânzător de cărți.

Cartea este deteriorată, dar Milo o restaurează.

Între timp, Tom se apucă de scris, și scrie, cu durere în suflet… Billie este operată, trece printr-un moment critic când operația se infectează, dar până la urmă Billie își revine. În tot acest timp, Tom este aproape de ea, neoprindu-se din scris.

Când este externată, cei doi petrec mult timp împreună, fie plimbându-se, fie luând cina la lumina focului din șemineu… între timp îndrăgostindu-se…

Și totuși, Billie trebuie să se întoarcă în lumea fanteziei…

Termină Tom cartea? Billie se întoarce în lumea fantastică a personajelor de carte? Ce se întâmplă cu iubirea celor doi?

Este o carte absolut superbă, de nota 10!

Cert este că, de acum înainte, nu voi mai ocoli acest scriitor!