Eschil ( 525 – 456 î. Hr.)

Dramaturg grec, unul din cei 3 mari tragici atenieni ai sec. V î. Hr. S-a născut la Elefsina, tatăl său era Ephorion, ce aparținea vechii aristocrații ateniene, a eupatrizilor.

S-a luptat cu perșii la Marathon, se presupune că a luat parte la bătălia de la Salamina.

A călătorit de câteva ori în Sicilia.

A murit la Gela, în Sicilia, în 456 î. Hr.

Se consideră că opera lui Eschil reprezintă o etapă foarte importantă în evoluția dramei prin introducerea în acțiune a celui de-al doilea actor.

Printre operele de marcă: “Perșii”; “Prometeu înlănțuit”; “Rugătoarele”; “Șapte contra Tebei”.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

@ “Fericitului îi vine ușor să-l învețe pe cel nenorocit.”

@ “Iubirea e, de poți numi iubire capriciul nebunesc al voii femeiești, mai aprigă ca ciuma, mai rea decât furtuna.”

@ “Necesitatea nu poate fi biruită.”

@ “Odată ce-ai înfăptuit ceva, răspunde pentru faptele tale.”

@ “Un prost norocos e o mare pacoste.”

@ “Chiar dacă-mi este mie greu, nu e un motiv să fac pe cineva să sufere.”

Advertisements

Epimenide ( cca 630 – 572 î. Hr.)

Prezicător și poet semilegendar, unul dintre cei șapte înțelepți antici greci.

S-a născut în Insula Creta. Se spune că, în copilărie a adormit într-o peșteră și a dormit 40 de ani. Când s-a trezit s-a simțit atras de activitatea sacerdotală și creația poetică.

I se atribuie purificarea Atenei de crimele săvârșite la altare pe timpul răscoalei lui Holon din Atena.

Este considerat constructorul corabiei Argos și inițiatorul călătoriei lui Iason și al argonauților.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

@ “Dacă cineva minte și singur afirmă că minte, oare minte el în cazul acesta sau spune adevărul?”

@ “Prezicătorilor nu le este cunoscut decât ce s-a petrecut deja.”

 

Clubul personajelor literare nefrecventabile

Ce alte propuneri ar mai exista?
Felicitări, Dorina! Inedit articol!

DorinaDănilă.com

După ce am aflat că Vitoria Lipan și Mara sunt niște femei slabe, fără caracter, care se lasă abuzate fără să aibă nimic împotrivă, iar Baltagul și Mara ar trebui eliminate fără întârziere (ba chiar cu oarecare tentă de cenzură) din lecturile elevilor, am stat eu drept și-am judecat strâmb, cum ar veni, și mi-am dat seama că mai sunt și alte personaje de cenzurat în literatură. A putea  chiar să se înființeze un Club al personajelor nefrecventabile.

View original post 299 more words

Confucius ( 551 – 479 î. Hr.)

Despre Confucius se știe că provenea dintr-o familie de seamă ce și-a pierdut averea. Cea mai mare parte a vieții și-a petrecut-o în regatul Lu. A fost funcționar și a înființat prima școală particulară din China.

Când Confucianismul a devenit doctrină, după anul 136 î. Hr., filozoful a fost proclamat “Învățătorul celor o mie de generații”, iar acest cult s-a menținut până în 1911.

Operele sale sunt: Discuții și cugetări; Cartea cântărilor.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@

@ “Fiți severi cu voi înșivă și blânzi cu ceilalți. Astfel, vă feriți de antipatia oamenilor.”

@ “Gloria cea mai mare o au nu acei care nu greșesc niciodată, ci acei care știu să se ridice de fiecare dată când cad.”

@ “Prostul se plânge că nu-l cunoaște lumea, iar înțeleptul, din contră, se plânge că nu-i cunoaște pe oameni.”

@ “Singura greșeală adevărată: să nu-ți corectezi greșelile.”

@ “Oricine poate deveni nobil. Trebuie doar să vrea să devină.”

@ “Cel care e moralmente înzestrat, știe negreșit să vorbească frumos.”

@ “~Există nemurire?~ a fost întrebat Confucius. ~Noi nu știm ce este viața, cum am putea așadar ști ce este moartea?~ a răspuns el.

@ ” ~Există vreun cuvânt cu ajutorul căruia ne-am putea conduce viața?~ a fost întrebat Confucius. ~Da, este, a răspuns el. Îngăduința.

Gânduri rătăcite

De ce oare este atât de greu să nu critici pe alții și să te uiți cu mai multă atenție la tine? De ce toată lumea încearcă să facă fix ce face și vecinul? Nimeni nu poate să își vadă de treaba lui, să se încadreze acolo unde se simte cel mai confortabil, liniștit și împăcat cu sine?

Într-un an și jumătate, aproape 2 că mult nu mai este…de blogging am ajuns să văd prin lumea virtuală multe lucruri care m-au întristat, m-au îndurerat sau chiar m-au scârbit. Toată lumea se jignește, se denigrează unii pe alții, se ceartă din diverse motive, și toate acestea se întâmplă în văzul tuturor. Ba chiar este încurajat acest tip de scandal, perpetuat.

Câteodată îmi vine și mie să țip, să spun unele lucruri, dar tot timpul mă gândesc că puțină temperare, puțin bun simț, nu strică nimănui. Cum nu strică nici o vorbă bună, o încurajare sau o șansă…

De ce se întâmplă toate acestea? Nu știu. Dar, fraților, frustrările vi le puteți spune în privat. Nu trebuie stârnită o ceartă în toată regula și toți să-și dea cu părerea…

Aș vrea să creăm o lume mai bună – mă refer la cea virtuală; să primeze bunul simț și respectul față de ceilalți.

Se poate?

Eu încă sper!

Falsă identitate de Mirela Oprea

Titlul: Falsă identitate

Autoare: Mirela Oprea

Editura: Tritonic

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 576

“– Nu, te rog, nu-mi face una ca asta tocmai acum.

Disperată, fata privea mașina care tocmai se oprise la marginea șoselei. Parcursese doar jumătate de drum și mai avea încă pe atât până la destinație. O cumpărase la mâna a doua și, din când în când, îi făcea probleme.

Răsuci de câteva ori cheia în contact, fără nici un rezultat. Motorul toarse de câteva ori răgușit, după care se opri brusc. Trase aer în piept și oftă resemnată. Apucă în grabă rucsacul jerpelit de pe bancheta din dreapta, apoi coborâ din mașină, fără ca măcar să se deranjeze să o încuie.

Era cam la douăzeci de minute distanță de locul unde avea întâlnire cu Robert. Se uită la ceas. Dacă se grăbea, cu puțin noroc, avea să ajungă la timp. Își trase șapca pe ochi, aruncă rucsacul pe umăr și porni la drum cu pași mărunți și grăbiți.”

Cam așa sună descrierea de pe coperta 4 a cărții. Interesant, nu?

După ce am citit cu mare plăcere “Dragoste eternă” care efectiv m-a cucerit și am trăit la intensitate maximă “Blestemul moștenirii”, am mari așteptări de la cartea de față.

În primul rând aș vrea să menționez că îmi place foarte mult coperta! Mi se pare că rezonează cu titlul cărții, plus că atrage vizual cititorul, care se simte incitat să descopere secretele cărții!

După o asemenea dedicație nu ai cum să nu te simți curios în privința felului cum scrie această autoare.

“Părea că toată lumea alerga înnebunită, sperând să găsească fericirea, însă nimeni nu-și dădea seama că fericirea după care alergăm se află de fapt în fiecare clipă a vieții pe care cu neștiință și nepăsare o irosim.”

O observație pertinentă având în vedere că în ziua de astăzi aceasta este trista realitate. Trăim într-o lume în care toată suflarea este grăbită, într-o continuă alergare pentru rezolvarea treburilor cotidiene.

O carte foarte bine scrisă, cu o acțiune alertă, care nu permite cititorului să se plictisească, o poveste care captează atenția încă de la primele rânduri, cu personaje bine conturate și credibile; Mirela Oprea reușește să ne captiveze și de această dată!

În această carte găsim romantismul și dragostea combinate cu dramatismul, momentele de tensiune și cele de o sensibilitate aparte atât de frumos îmbinate că nu poți lăsa cartea din mână.

Toată povestea este plină de sentimente, de greșeli și de iertare. Este o poveste despre cunoaștere, despre acceptarea celeilalte persoane cu defectele și calitățile sale.

Povestea se desfășoară în Los Angeles, unde Joanna, o tânără de 23 de ani, este implicată cu tot sufletul în acțiunile umanitare pe care le desfășoară. O Fundație pentru ajutorarea oamenilor străzii căreia îi dedică tot timpul ei.

Un început plin de adrenalină ne este rezervat când Joanna salvează de la moarte un tânăr al cărui văr îi înscenase o moarte din cauza unei supradoze. Dar, povestea nu se încheie aici, acesta este doar începutul!

Crescută doar de tată, fata, deși bogată, este de un altruism aparte. Toți banii îi cheltuie cu cei sărmani, deși tatăl și-ar dori să o vadă căsătorită și cu copii — visul oricărui părinte, nu? Cu toate acestea, Joanna este departe cu mult de dorința tatălui său… ea se gândește la salvarea omenirii, nu la căsătoria cu Nicholas…

“Știu doar ce am auzit. Este prost crescut, îi circulă gheață prin vene în loc de sânge și deci inima lui este un sloi. Este arogant, îngrozitor de bogat, fără scrupule și nedemn de încredere.”

Cel puțin, ea așa a auzit!

Cu toate că tatăl ei tot încearcă să le facă cunoștință, niciodată nu a reușit să-i aducă față în față…

Nicholas Jordan Newcomen este un tânăr afacerist foarte puternic, decis să-și facă compania din ce în ce mai bună.

“Fiind un copil problemă din punctul de vedere al tatălui său și mai ales nedorit, Nicholas fusese trimis în străinătate, la o școală cu internat, încă de la o vârstă fragedă. Astfel, la aproape zece ani, el se trezise în Anglia, singur și marginalizat.”

Dar, Ross McNeal, Will Fellingham și Randal Doring i-au devenit cei mai buni prieteni.

“Erau de nedespărțit și acum, după douăzeci de ani.”

Pe de altă parte, Joanna – deghjzată într-o prostituată de lux, încearcă să salveze o fată de 16 ani… acțiune soldată cu un mare succes. Lucrurile se complică după salvarea fetei, când Joanna se întâlnește cu Ross și Will. Aceștia, judecând-o după haine….

“– Vă dau cuvântul meu, nu sunt ceea ce par… la mijloc se află o mare încurcătură…

— Sigur. Ai dreptate. Te confund cu Regina Angliei. Uite cum stă treaba: hai cu noi și vorbim despre plată pe drum. Pentru că tu ești cea care ne-a alungat o potențială candidată, ai două alternative: una – vii cu noi de bună voie, și a doua – vii cu noi chiar de-ar fi să te luăm cu forța.”

Se anunță o seară de neuitat pentru Joanna! Ce se va întâmpla? Va reuși să-i convingă pe cei doi că nu este ceea ce pare?

Ei bine, nu!

Ajunsă la Nicholas acasă, este zguduită când își dă seama cine este acesta, dar e decisă să-l cunoască mult mai bine decât ar face-o în orice altă situație…

“Cei doi bărbați rânjeau cu gura până la urechi. O priveau cu uimirea întipărită pe chip, dar totodată cu admirație. Nu-și aduceau aminte să-l mai fi văzut pe Nicholas scos din sărite și mai ales de o femeie.”

Câte și mai câte face Joanna! Este pur și simplu delicioasă:

“– Nu-i așa că-s mișto țoalele mele? Nu-i așa că-s cele mai șic boarfe pe care le-ai văzut?”

O carte ce te face să râzi în hohote și te umple de bună dispoziție. Apoi reușește să te treacă prin toată gama de emoții și trăiri care sunt posibile. Efectiv, savurezi fiecare rând, fiecare pagină îți taie efectiv respirația.

Perioada în care fata ia lecții despre cum să devină o doamnă este cea care face deliciul cititorilor. Chiar râzi cu lacrimi. Tot aceasta este și perioada în care între ea, Ross și Will se leagă o prietenie trainică, fata considerându-i doi frați pe care nu i-a avut niciodată.

În ceea ce-l privește pe Nicholas, situația este complet diferită… Atracția dintre cei doi este evidentă pentru toată lumea. Doar Nicholas o jignește, cu toate că nu este de mirare, având în vedere părerea lui despre ea: o consideră o femeie de moravuri ușoare… Și totuși, Joanna continuă șarada… O șaradă în timpul căreia fata își descoperă feminitatea, începe să se perceapă altfel, cunoaște femeia din ea. Plus atracția magnetică dintre ea și Nicholas care efectiv face să sară scântei și aerul să troznească când cei doi sunt împreună.

“Deși rareori ea era tensionată, acum neliniștea o împresură, recunoscând presiunea dintre ei plutind în aer ca un curent electric. Propriile ei emoții și frici pe care nu și le cunoștea, se adunaseră într-un nod în mijlocul stomacului, iar picioarele păreau să nu o mai asculte.”

Este momentul în care realizează că dragostea a venit și la ea în sfârșit. Din păcate, este momentul cel mai prost și este conștientă că va suferi.

“Era obișnuită să fie mereu o învingătoare, dar de data aceasta presimțea că va fi doar o victimă.”

Gândurile lui Nicholas cu privire la emoțiile pe care i le stârnea Joanna erau clare:

“Avea de gând să se bazeze pe orgoliu și principii și să-și ascundă cu grijă aceste sentimente nebune. Ba chiar să le ignore.”

Povestea celor doi este emoționantă, de o dulce duioșie, te cucerește tocmai datorită celor doi încăpățânați care se luptă să facă față sentimentelor copleșitoare.

Un pas în față și doi înapoi, cam așa merge relația lor ciudată…

“– Și dragostea? Dragul meu, spuse ea intenționat, apăsând pe cuvinte, dragostea ce înseamnă pentru tine?

— Absolut nimic, eu nu cred în dragoste. Numai persoanele slabe cred în așa ceva. În plus, ea nu aduce decât durere și suferință.”

Ironiile mușcătoare ale lui Nicholas, trecerile de la o stare la alta, schimbările lui bruște de dispoziție; toate acestea ne arată lupta interioară pe care o poartă cu propriile sale sentimente. Cu cât o descoperă mai mult pe adevărata Joanna, Nicholas este cu atât mai contrariat.

Această carte ne poartă prin suferință și deziluzie, prin durere și lacrimi amare, prin problemele grave ale societății în care trăim. Dar la final, ne lasă fericirea în inimi, încrederea că prin luptă și efort putem atinge fericirea! Și atunci știm să o prețuim!

… vine și expirarea înțelegerii, ca să zicem așa, Joanna pleacă… Și totul se schimbă! Dar vă las pe voi să descoperiți prin ce aventuri mai trec protagoniștii noștri, eu vă spun doar că veți avea parte de surprize!

Acțiunea devine alertă, crește suspansul în momentul în care avem de-a face cu un criminal… Trăim pe muchie de cuțit!

Tensiunea constantă în care autoarea ne ține prinși, speranța că Joanna și Nicholas vor reuși până la urmă să devină un cuplu sudat și puternic, ne face să citim cu interes, atenție și plăcere această carte superbă!

Mulțumesc Mirela Oprea pentru această oferită pentru recenzie!

Nota mea pentru carte este 10!

Cleobulos din Lindos (538 – 470 î. Hr.)

Face parte dintre cei șapte înțelepți greci antici. Remarcat pentru forța fizică și frumusețe. A compus cântece și ghicitori. Operele sale nu mai există astăzi. Au fost săpate în tăblițe de piatră și pe frontoanele templelor grecești. Mai ales la Delfi.

@ “E în firea virtuții, nu și a viciului, să fugă de nedreptate.”

@ “Să-ți placă mai mult să asculți, decât să vorbești.”

@ “Trebuie să asculți, dar nu să tragi cu urechea.”

@ “Nu săvârși nimic prin forță.”

@ “Învață să suporți cu noblețe vicisitudinile sorții.”

 

Anaharsis (638 – 559 î. Hr.)

Înțelept scit, sosit în Grecia în vremea lui Solon. I se atribuie inventarea roții olarului, a ancorei și a jocului de table. A fost ucis de fratele său, Saulios.

@ “Omul rău seamănă cu cărbunele: dacă nu te arde, te murdărește.”

@ “Mai bine să ai un singur prieten de preț, decât mulți și lipsiți de valoare.”

@ “La întrebarea ce are omul bun și rău în același timp, Anaharsis a răspuns: ~Limba~.”

@ “Piața este un loc special unde oamenii se pot înșela și fura unul pe altul.”

 

Tales din Milet (625 – 547 î. Hr.)

A fost unul dintre cei șapte înțelepți greci. Știa să prezică eclipsele de soare. În câmpul lui de interese s-au aflat problemele naturii. Viața, potrivit lui Tales, presupune hrană și suflare.

@ “Cum poți îndura cel mai ușor nenorocirile?  Dacă îți vezi dușmanii într-o situație mai rea ca a ta.”

@ “Ignoranța e o povară grea.”

@ “Ce e mai rapid ca toate? Mai rapidă decât toate e rațiunea, ea pe toate le întrece.”

@ “Ce e ușor? Să dai altora sfaturi.”

@ “Ce e comun pentru toți? Speranța. Ea există și la cei care nu mai au nimic.”

@ “Ce e greu? Să te cunoști pe tine însuți.”

 

Viață dublă la Veneția de Monica Ramirez

Titlul original: Viață dublă la Veneția

Autoare: Monica Ramirez

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 227

O carte care îmbina într-un mod unic istoria cu prezentul; realul cu paranormalul, într-o poveste de iubire atât de puternica ca reușește să străbată granițele timpului. Dacă mai adăugăm un strop de mister, puțin suspans, o acțiune alerta din care nu lipsesc crimele, pe lângă personajele bine conturate, avem parte de o lectura excelenta!

“Viziuni misterioase cu iz renascentist o atrag pe Kate Martin într-o Veneție cuprinsă de frenezia carnavalului, unde pictorul Patrick Stone pare să-i iasă mereu în cale la momentul potrivit. Un colier foarte vechi devine paralela dintre viața lui Kate și cea a Caterinei Benedetta, o tânără venețiană a cărei existență s-a transformat într-o dramă veritabilă a secolului șaisprezece. Din umbră pândește însă un personaj fără scrupule, un colecționar de antichități care-și dorește colierul cu orice preț. Patrick și Kate se trezesc angajați într-o luptă pe viață și pe moarte, vânați cu înverșunare prin labirintul îngust de străzi și canale venețiene.

Viitorul devine incert și este foarte posibil ca legătura invizibilă ce-i unește de peste cinci sute de ani să nu fie suficient de puternică pentru a-i salva.”

Spui Monica Ramirez, spui autor foarte bun, cărți de calitate și povești pline de intrigă, suspans și iubire. Ești conștient că indiferent ce carte alegi să citești, dacă este scrisă de ea trebuie să fie o carte memorabilă!

Cu acest gând în minte, am început să citesc cartea de față, care mi-a oferit mai mult decât m-am așteptat: intrigă, suspans, crime, o doză bună de paranormal, o reîncarnare a unor persoane din vremuri demult apuse; și mi-a prezentat o Veneție lipsită de sclipici și lumini fosforescente, o Veneție unde lumea este gârbovită de muncă, de neajunsuri și de sărăcie… Am putea spune că am văzut Veneția prin ochii obosiți ai venețienilor de rând, normali.

“Nașterea nu reprezintă un început, la fel cum moartea nu reprezintă un sfârșit.

Existența nu cunoaște limitări.

Continuitatea nu are un punct de pornire.” — Cartea lui Chuang Tzu

Un citat care te face să te întrebi ce reprezintă omul în univers? Să conștientizezi ce particulă infimă este și cât de important în același timp!

“Un loc unde toate granițele dispăreau și tărâmul viselor se contopea cu realitatea, unde frumusețea devenea copleșitoare și suspectă în același timp.”

Un oraș în care partea frumoasă este prezentată la fel de simplu și detaliat cum este și partea mai gri a acestuia, într-un mod aparte, vizual, după cum ne-a obișnuit autoarea.

Cartea începe cu vizita într-un anticariat unde Kate are impresia că o cunoaște pe vânzătoare deși este prima ei vizită la Veneția.

“Kate oftă, știind cu certitudine că-i va fi foarte greu să cumpere doar câteva piese din comoara aceea fantastică. Până la urmă, alese câteva brățări din argint și o pereche de cercei cu perle încrustate într-o constelație de diamante minuscule. Atenția îi fu atrasă de un colier ascuns pe jumătate într-un colț.”

O bijuterie care stârnește multe emoții în sufletul ei…

“Medalionul era format dintr-un singur topaz încrustat într-o împletitură intricată de platină, pus parcă și mai mult în evidență de lănțișorul extrem de simplu și elegant. Colierul părea să emane o aură de lumină, evocându-i o intimitate aparte, ca și cum i-ar fi aparținut dintotdeauna. Rămase ca vrăjită, neputând să-și mai ia ochii de la el.”

Momentul în care atinge colierul este memorabil, este clipa în care are prima senzație de deja-vu, o experiență paranormală, de parcă și-ar aduce aduce aminte de o altă viață trăită cu foarte mult timp în urmă. Este clipa când se declanșează acțiunea cărții. De parcă asistăm la un joc de șah căruia îi sunt cunoscute mișcările numai de adversar.

“În momentul în care-l atinse, se simți transportată în Veneția perioadei renascentiste. Un caleidoscop de imagini îi defilară prin minte…”

O experiență stranie, ca tot ce se va întâmpla de acum înainte în această carte. Ca de obicei, autoarea reușește să mă intrige încă de la primele pagini, făcându-mă din ce în ce mai agitată – nu că nu aș fi așa, mai curioasă și mai nerăbdătoare.

Vise stranii, sentimente amestecate care o invadează pe Kate; toate acestea combinate cu talentul scriitoarei ce efectiv ne poartă pe străzile venețiene și ne arată minunățiile sale…

“Părea că se ridică din străfundul apelor. Se opri chiar în mijloc, admirând priveliștea gondolelor pe Grand Canal și palatele somptuoase de pe ambele maluri, un amalgam de arhitecturi, de la cea bizantină la cea gotică și de la cea renascentistă la cea barocă. Zări bărcile ce aprovizionau cu fructe și legume proaspete cei câțiva vânzători ambulanți, o priveliște ciudată în orice alt colț al lumii, dar nu și la Veneția.”

Un adevărat ghid turistic, ne introduce în atmosfera orașului apelor. O carte care împletește trecutul cu prezentul, istoria cu modernismul, într-o stranie combinație de iluzoriu și realitate.

Patrick Stone apare încă din primele pagini ale cărții, când Kate este în pragul unui leșin datorită unei viziuni din trecut…

“O căldură plăcută îi învălui inima la atingerea mâinii lui și toată reticența pe care o simțise la ideea de-a poza pentru un portret se topi ca prin farmec. Când îl privi în ochii de un albastru marin știu cu certitudine că avea să fie dificil, dacă nu chiar imposibil de-a nu ceda șarmului ce-i radia prin toți porii.”

Oare ce ne mai poate rezerva această carte? Pe lângă mister și flash-uri din trecut, condimentate cu diferite senzații extrasenzoriale? Aș putea spune că este o carte a coincidențelor… stranii! Oameni pe care nu i-ai mai văzut absolut niciodată, dar pe care ai senzația că-i cunoști de-o viață… cam acestea sunt sentimentele lui Kate.

Pagină după pagină, autoarea ne dezvăluie câte o piesă a puzzle-ului pe care-l constituie “Viață dublă la Veneția”. Alertă, cu foarte mult suspans, o acțiune închegată și personaje foarte bine conturate, credibile, care îți atrag atenția și te intrigă pe măsură ce le descoperi.

O carte pe care nu realizezi când o termini, dar la final, ai impresia că totul s-a terminat mult prea repede, că ai mai fi vrut să continue povestea.

Povestea din zilele noastre, dintre Kate și Patrick, este atât de fin îmbinată cu povestea din trecut încât ai impresia că personajele din prezent sunt aceleași cu cele din trecut și că trăiesc cam aceeași poveste. De aici și titlul cărții.

Și totul se învârte în jurul colierului achiziționat de Kate, care stârnește o întreagă furtună.

O poveste superbă care se joacă cu emoțiile, cu puterea de rezistență a cititorului; ce efectiv te cucerește.

Mai avem parte și de un obsedat care nu se dă în lături de la nimic pentru a pune mâna pe colier, de crime și urmăriri ce te țin cu sufletul la gură; toate acestea în timp ce aflăm povestea din trecut și asistăm la evenimentele tumultoase și tulburătoare din prezent.

Donato și Emilia, prietenii lui Patrick, mi-au plăcut foarte mult: doi bătrânei sinceri și simpatici, care dețin o galerie de artă în Veneția. Efectiv îți aduc un zâmbet pe chip de câte ori apar!

Povestea Caterinei Benedetta din Veneția anului 1506 este mai mult decât interesantă! Tocmai pentru că au fost lăsate neterminate anumite lucruri, avem parte de o poveste care trece barierele timpului pentru a lua finalul dorit. Final pe care vă invit să îl descoperiți.

Caterina și Luisa – două surori diametral opuse, una bună și una răutăcioasă, lumină și întuneric; sunt sarea și piperul cărții:

“Sigur că-și dorea să se mărite, dar nu cu alesul tatălui ei, ci cu un bărbat pe care să-l iubească cu adevărat.

……… Avea lucruri mult mai importante de făcut, ca spre exemplu voluntariatul de la azilul de bătrâni.”

Iar similitudinile din viața Caterinei și a lui Kate – ambele părăsite de logodnici datorită voluntariatului la azile de bătrâni; sau coincidențele din viața lui Patrick și a lui Patrizio – ambii pictori foarte talentați…ne intrigă și ne fac să avem o sumedenie de întrebări la care vrem câte un răspuns.

De aici, poveștile se împletesc urmând cam același curs, de parcă cei din prezent ar fi reîncarnarea celor din trecut și ar trăi din nou aceeași viață, sperând la un final fericit, la o răsturnare a sorții, un destin mai binevoitor…

O aventură palpitantă, de asta avem parte citind “Viață dublă la Veneția”! O aventură care ne va stărui în minte de-a lungul timpului, devenind o poveste de neuitat în mintea cititorului. O fugă contra cronometru, cercetări despre acel magnific colier și portretul Caterinei, îmbinate cu experiențele Caterinei, toate aceste momente ne oferă posibilitatea să călătorim într-o lume aparte.

Cum se termină această fantastică poveste vă las pe voi să descoperiți.

“Părea că ceva secret și cel puțin straniu îi unește, o conexiune pe care n-o putea defini.”

O poveste tristă în trecut, cu repercusiuni în prezent. Se pare că problemele îi urmăresc pe Kate și Patrick la tot pasul, în timp ce ei încearcă să deslușească ițele acestui mister încurcat. Și toate acestea se petrec pe timpul Carnavalului de la Veneția atât de cunoscut în întreaga lume, când orașul este plin de turiști veniți tocmai în acest scop.

Imagini din trecut li se arată celor doi, cu o claritate de-a dreptul înspăimântătoare, pe măsură ce povestea devine din ce în ce mai plină de suspans.

Un final care te face să crezi că iubirea adevărată este puternică, rezistă, poate străbate timpul, chiar durează sute de ani!

Mulțumesc Monica Ramirez pentru cartea oferită spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 10!