Dor de tine!

Mi-e dor de tine, dulcea mea iluzie, dulcea mea speranță!

În seara aceasta ploioasă și mohorâtă îmi este iarăși dor de tine. Poate nesfârșitele zile, săptămâni, luni de despărțire… poate și gândurile care se caută și nu se găsesc, poate seara aceasta tristă … Totul pare să te cheme pe tine.

Sunt departe de tine și de sufletul tău. Și-mi lipsești. Mi-e dor de tine, iubirea mea!

În mine e târziu și liniștea plutește undeva în atmosferă, încărcată de timp, despărțită de distanță. E beznă și e noapte eternă…

Ascultă! Se zbate o lume în mine. Mă cuprinde și nu mă lasă să respir. Este o lume flămândă de dor și de tine. Totuși, mai există speranță! Și dor, și șoapte, și gânduri surde, și chemări mute…

Gânduri, numai gânduri. Înaintea mea e poate, mai multă distanță decât a fost, mai multă despărțire, vise frânte și lacrimi tăcute. Înaintea mea este necunoscutul.

Trec zilele una câte una, liniștite, de neîntors, dispărând în veșnicia clipelor pierdute. Îmi este teamă să privesc sau să mă gândesc mai departe.

Singurul gând pe care ți-l pot trimite este același cu care am început:

Mi-e dor de tine!