Tu…și eu.

Deși nisipul este adorat de valul spumos al marii străvezii în fiecare clipă, eu nu pot spune același lucru și despre tine. Mi-e dor de ochii tăi, care adesea spun adevărul înainte ca buzele tale să-l rostească.

Acum, că ești departe, mi-e dor de sufletul tău bun și de chipul tău pe care citeam totul.

Aș vrea să îți pot spune „Te iubesc!”, dar aceste cuvinte mi-aș dori să ți le pot spune în față. Deoarece, tot ceea ce este izvorât din adâncul sufletului trebuie spus personal. Unul în fața celuilalt. Sinceri.

Abia aștept să-ți pot spune tot ce simt pentru tine, să-mi poți cunoaște până și cele mai adânci sentimente, să-mi auzi și cele mai ascunse gânduri… Care se îndreaptă către inima ta, care știu sigur că mai este încă în așteptarea cuvintelor magice.

Și, totuși, nu știu dacă a sosit momentul potrivit pentru a răspunde cererii tale. Nu știu sigur dacă sunt pregătită pentru ceea ce îți dorești tu…

Ești tot ceea ce și-ar dori cineva, ești prea mult pentru mine, acum. Eu sunt mult prea zăpăcită…dar cred că contrastele se atrag; așa că, poate într-o bună zi vom fi împreună! Și vom putea să lăsăm ceva în urma noastră, ceva de care să fim conștienți amândoi. Ceva tipic nouă.

În viață, chiar dacă soarta nu va fi de partea noastră, îți doresc tot binele din lume. Sper că, dacă eu nu voi avea îngăduință de a-mi găsi fericirea alături de tine, măcar tu să o poți găsi…

Te iubesc! Și mi-aș dori să am puțin timp pentru a-mi analiza gândurile, speranțele, sentimentele și ceea ce vreau să fac de acum înainte cu viața mea.

Știu! Tu mi-ai spus ceea ce ai vrea să faci, ai fost foarte clar cu ceea ce vrei să fie între noi și eu sunt sigură de iubirea ta.

Dar, sunt sigură și de a mea?