Crepuscul de Raluca Butnariu

Titlul: Crepuscul

Autoare: Raluca Butnariu

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 255

”Asgard. Tărâmul zeilor nemuritori.

Zei mari, născuți din miezul creator al universului, meniți să stăpânească lumi nenumărate, și zei mai mici, la fel de lacomi și doritori de putere. Zeii cei mici râvnesc și ei să stăpânească lumi, însă acest lucru nu le era îngăduit. Răscoala lor a fost inevitabilă. La fel și înfrângerea. Au fost blestemați, transformați în demoni și trimiși printr-un portal în cel mai îndepărtat bastion al universului: Pământul. Însă portalul nu a putut fi sigilat atât de lesne și zeii cei mari se temeau de un nou atac din partea celor exilați, căci demonii puteau răni cumplit un nemuritor. Așa că au spart Piatra – Trecerii în trei și-au dat câte un fragment spre păstrare unor vrăjitoare cu puteri deosebite. Și fiecare dintre cele trei Păstrătoare a jurat să apere cu propria-i viață ceea ce i-a fost lăsat în grijă. Atâta vreme cât pietrele rămâneau separate, portalul avea să rămână închis și Asgardul – Cetatea celor de nebiruit – avea să-și cearnă timpul în tihnă și siguranță.

Cel puțin așa sorocea Profeția…

Demonii s-au amestecat printre oameni, apoi seminția lor a început treptat să se stingă. Însă răul nu a dispărut complet, ci s-a retras tăcut în măruntaiele pământului, ticluindu-și cu răbdare, în întuneric, cumplita-i răzbunare. Anii care s-au scurs au fost socotiți în veacuri și mai apoi în milenii. Iar momentul Profeției se apropia… Vor reuși cei proscriși să-și răzbune prea lungul exil și să dobândească ceea ce râvniseră încă de la început? Vor reuși oamenii să le țină piept unor creaturi însetate de putere, sânge și răzbunare, cu atât mai mult cu cât soarta lor atârnă de alegerea unui demon și cea a unei Păstrătoare, pe jumătate zeiță, pe jumătate muritoare?”

Până acum nu am citit foarte multe dintre cărțile autoarei, dar despre Crepuscul am auzit multe păreri bune. În sfârșit i-a venit și ei rândul… Raluca Butnariu știe să facă diferența dintre o carte bună și una excepțională!

Un fantasy uimitor, captivant, plin de suspans și adrenalină. O lectură impresionantă! Care-ți taie efectiv respirația. O lectură care m-a purtat pe aripile larg deschise ale crepusculului într-o lume a magiei fără hotar. Am fost captivată de această lume aparte încă de la prima pagină, iar pe parcursul poveștii, autoarea a avut grijă să mă treacă printr-o întreagă gamă de emoții.

Mi-a plăcut lumea în care m-a introdus: zei și demoni, dar și faptul că mi-a permis să cunosc personajele, să mă simt apropiată de ele și să rămân surprinsă că a găsit o cale de mijloc pentru rezolvarea problemei. La Raluca efectiv trăiești povestea, nu doar o citești! Autoarea ne introduce, încă de la începutul cărții, direct în poveste. Suspansul este cel care-și face simțită prezența încă din prima pagină.

“Nemeth omisese să-i spună anumite lucruri, își dădu el seama, simțind cum furia începe să-i frământe sângele. Uitase să-i precizeze că vrăjitoarea avea în slujba ei spirite ce luau forma necuvântătoarelor și care vegheau asupra ei, uitase să-i menționeze faptul că însăși vrăjitoarea era vlăstarul unui nemuritor, iar puterile ei pe măsura sângelui care-i curgea prin vene. Și, desigur, nici prin cap nu-i trecuse să-l avertizeze de faptul că ultima dintre Păstrătoare purta asupra ei semnul războinicului- vrăjitor.”

Un muritor constată că Păstrătoarea Pietrei este o altă muritoare, care în ciuda tinereții are o putere imensă. Este conștient că tânăra fată poate fi învinsă, dar nu în acest loc unde a invocat-o el…

“Un lucru era cert: indiferent cum avea să se termine totul, lupta în sine avea să fie cu siguranță interesantă. Și, la un nivel oarecum personal, de abia aștepta clipa confruntării.”

O luptă cu miză mare, după câte se pare. O luptă cruntă, poate chiar pe viață și pe moarte…

Leah, fiica zeiței Neyra și a unui muritor, o tânără pregătită pentru destinul care-o așteaptă. Cel pe care l-a întâlnit în pădure, Saul, este fiul unui demon, un cameleon. Ce este ceea ce se apropie? Este curmarea vieții demonilor ce au fost izgoniți…

O carte cu o poveste intensă și plină de dramatism, cu personaje puternice atât spiritual cât și fizic; o poveste care stârnește imaginația și provoacă cititorul să vizualizeze acțiunea, asemenea unui film. Autoarea are talentul de a prinde în mreje cititorul. Știe să creeze scene pline de dramatism, să poarte efectiv cititorul în locul unde se desfășoară acțiunea, să simtă atmosfera.

Eliria — cetatea zeilor, este un loc magic, maiestuos. Un loc aflat sub binecuvântarea celor a căror viață era fără de sfârșit.

Leah — descendentă a regelui din Eliria și a zeiței Neyra, are o sarcină copleșitoare pentru vârsta ei… Destinul ei a fost scris de când s-a născut și nu poate face nimic pentru a schimba soarta. Doar sacrificiul ei poate aduce liniștea. O tânără specială din multe puncte de vedere:

“Leah nu cochetase niciodată serios cu gândul de a-și întemeia propria familie din mai multe considerente. Fusese dintotdeauna conștientă că pe lista priorităților din viața ei, ideea de a avea un soț era un vis îndepărtat, situat undeva între coada cozii și puțin probabil.”

De ce? Deoarece destinul ei este altul, este aproape imposibil să creadă că va reuși să împiedice ceea ce urmează fără a se sacrifica.

Saul o urmărește încrâncenat, hotărât să pună mâna pe ea. În același timp, Leah încheie alianțe, face eforturi pentru a se apăra de dușmanii care amenință lumea și tărâmurile. Printre toate acestea, persoane dragi ei sunt rănite, iar Leah se vede nevoită să facă eforturi pentru a-și salva prietenii…

“— Maeve, rosti ea, aplecându-se deasupra ei. Știu că mă auzi. Deschide ochii și lasă-mă să te ajut. Uită-te la mine, scumpo. Promit c-o să fie bine. Doar uită-te la mine, Maeve! … Te rog.

Pleoapele femeii se zbătură ușor, dar ochii rămaseră închiși.

— Te rog. Fă-o pentru Rogan. E aici, cu noi. Haide, puiule, lasă-mă să te ajut.

Numele bărbatului avu efectul scontat.”

Reușește să o vindece pe Maeve sub ochii mai mult decât mirați ai reginei nimfelor. Dar pericolul pândește Palatul și pe tatăl ei:

“— Nu-mi datorezi nimic, Înălțimea Ta, își înclină cu grație regina capul, schițând un zâmbet vag. Războiul care va începe va fi al tuturor. Molima care plutește la miazăzi de aceste hotare ne amenință pe toți. Sunt vremuri de restriște, stăpâne al Cetății Sfinte. Libertatea acestei lumi și tot ceea ce este important pentru noi toți va fi pierdut dacă nu ne unim forțele.”

Astfel este stabilită prima alianță!

Pregătirile de război sunt în toi, Leah făcând tot ce-i stă în putere pentru a-i proteja pe oamenii din Eliria.

Crepuscul este o carte de o intensitate stranie, care subjugă cititorul, iar pe măsură ce avansează, își simte inima-n gât din cauza teribilei emoții care-l stăpânește. Curiozitatea dă în clocot și nimic nu te mai reține. Vrei să descoperi care este deznodământul acestei lupte între ființe fantastice atât de puternice.

“Fiecare lucru la timpul lui, cugetă ea, alungându-și temerile și frământările. Trebuiau să se bucure cu toții de fiecare ceas de tihnă și să-l prețuiască cum se cuvine. Fiindcă nimic n-avea să mai fie la fel după aceea.”

Cu suspansul la cote maxime și acțiunea intensă și plină de adrenalină, cartea Ralucăi Butnariu ne poartă pagină cu pagină, printr-o lume fantastică, în care binele și răul se luptă pentru supremație. O lume creată cu măiestrie, unde autoarea demonstrează că mai este ceva de spus. Personajele uimitoare, pline de curaj și-n același timp de teamă, par cu adevărat umane, reale; ceea ce ajunge mai repede la cititor.

O carte superbă! Care-ți rămâne în suflet și pe care nu o uiți prea ușor.

Lupta dintre Leah și Saul este o luptă între doi tineri extrem de puternici, care reprezintă două lumi distincte. Atracția dintre cei doi este elementul surpriză, este emoția de care avea nevoie această poveste pentru a deveni una memorabilă.

“Era frumoasă. Într-un fel… mistic, frapant. Exista ceva mai mult decât ochii întunecați, plini de promisiuni și secrete adânci, cu căutătură moale atunci când nu și-i ațintea asupra vreunui dușman. Era ceva mai mult decât trăsăturile uluitoare ale chipului și arcuirile seducătoare ale unui trup zvelt și armonios. Mai mult decât grația fluidă cu care se mișca. Mai mult chiar și decât vraja zâmbetului ei. Era vorba despre mintea, voința și puterile ei, despre cunoaștere, forță și curaj.”

Saul exprimă cam tot ce este vizibil în persoana Păstrătoarei. Dar, întotdeauna, este loc de surprize!

Prin vrăjitorie și farmece, magie și cețuri, cei doi se luptă pentru a mai salva câte ceva. Deși au scopuri complet diferite, Saul și Leah sunt cele mai puternice arme de care dispune armata lor. Micile înfruntări dintre cei doi nu ne lasă să întrevedem finalul. Războiul crud și nemilos va semăna moartea și oroarea. Va reuși oare să aducă și pacea?

Scena luptei este crâncenă. Se desfășoară pe mai multe planuri, cu o forță și o duritate ieșite din comun. Groaza și oroarea, viețile ce rămân pierdute pe veci, lumina ce încearcă să răzbească prin negura densă a întunericului; toate acestea sunt redate într-un stil uimitor de autoare.

Nu vă povestesc mai mult, aș strica farmecul cărții! Dar mai adaug un singur lucru: Raluca a reușit să creeze — pe lângă lumea fantastică în pragul apocalipsei — o poveste de dragoste incredibilă, emoționantă și captivantă în același timp.

Răul și Binele vor putea conviețui fără să încerce să se anihileze reciproc?

“Saul închise ochii. (………….) strângând-o disperat, șoptindu-i la ureche inima lui, chiar în clipa în care valul îi izbi din plin pe amândoi.

Preț de o clipă, arsura i se păru insuportabilă, ca și cum i-ar fi curs lavă topită prin vene și carnea i s-ar fi desprins de pe oase. Leah îl strânse cu putere, și el îi simți inima bătând năvalnic, lipită de a sa. Îi trecu prin minte că nu exista un alt loc mai bun de a muri decât în brațele ei, în brațele singurei femei pe care o iubise vreodată…

Apoi nu mai simți nimic.”

Mulțumesc, Librex Publishing, pentru exemplarul oferit spre recenzie.

22 de gânduri despre &8222;Crepuscul de Raluca Butnariu&8221;

  1. Felicitări Geo!!! Superbă recenzie, foarte frumos ai redat lumea magica creată de autoare și ne-ai făcut cunoștință cu personajele ei! Cât despre carte, și mie mi-a plăcut în mod deosebit, un fantasy minunat!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.